Ştiri proaste şi veşti bune
Ne apropiem rapid de sfârĿitul de an. Încheiem un an atipic Ŀi poate ne îndrep tăm către altul aidoma. Până să primiþi alte Ŀtiri, avem veĿti bune. Noi vă anunþăm că 2023 va veni cu noutăþi de bine din partea noastră. Primul lucru pe care l-am anunþat Ŀi pe care îl oferim anul viitor este un eveniment nou, dedicat 100% automatizărilor, robotizării Ŀi digitalizării proceselor din toate sectoarele industriale: INTEK. Evenimentul este născut din dorinþa noastră de a răspunde preocupării prin cipale din acest moment, dar Ŀi din următorii ani, a reprezentanþilor industriei. Astfel, sesizând un interes foarte mare pentru soluþiile de automatizare, robotizare Ŀi digitali zare în toate domeniile industriale, acestea vor fi vedetele evenimentului desfăĿurat în premieră în luna aprilie la BraĿov.
INTEK va fi epicentrul miĿcării de automatizare Ŀi digitalizare a industriei din România.
Automatizările, robotizarea Ŀi digitalizarea sunt mijloacele moderne prin care industri ile răspund cu succes provocărilor induse de modelele economice ale ultimelor dece nii. Ele vor fi prezentate de actorii principali ai domeniului Ŀi ai evenimentului: cei mai importanþi furnizori locali Ŀi internaþionali de echipamente Ŀi soluþii de automatizare, robotizare Ŀi digitalizare.
Provocările continue prin care trecem pot fi depăĿite mai uĿor cu instrumentele Ŀi partenerii adecvaþi. Până să vindem sau să cumpărăm, Ŀi astfel să creĿtem împreu nă, nu trebuie să uităm că trebuie să cunoaĿtem Ŀi să ne cunoaĿtem. ľi asta se face prin solidaritate constantă, angrenare perseverentă Ŀi printr-un transfer continuu de informaþii Ŀi cunoĿtinþe la care trebuie să participe toate părþile implicate. Pe de o parte profesioniĿtii, specialiĿtii Ŀi experþii domeniului, pe de cealaltă parte profesioniĿtii beneficiari Ŀi utilizatori ai noilor tehnologii. Noi, ca de obicei, ne angajăm să punem la dispoziþie platforma prin care ne putem asigura succesul adaptării Ŀi transformării industriei în acord cu vremurile prin care trece. AĿteptăm să se alăture companiile vizi onare Ŀi cele dinamice, liderii Ŀi urmăritorii lor – cei care aspiră la poziþia de lider, pen tru a construi un eveniment de referinþă pentru industria din România Ŀi din regiune.
În plus, rămânem fideli părerii noastre că evenimentele pentru industrie trebuie să aibă loc aproape de locul în care există industria. Este unul dintre motivele pentru care am ales BraĿovul pentru organizarea INTEK, ajutat Ŀi de poziþia geografică în centrul þării, cu acces uĿor pentru reprezentanþii companiilor din toată þara. În viitor Ŀi din afara ei, prin intermediul aeroportului din BraĿov, ce va fi funcþional începând cu vara anului viitor.
Vreau să felicit companiile care au trecut peste provocările lui 2022 cu bine Ŀi care privesc spre viitor cu încredere. Ne dorim să le fim alături ca Ŀi până acum, Ŀi să le sprijinim adaptarea la viitor Ŀi evoluþia în noul context fluid. Prin solidaritate Ŀi asoci ere, cu energie pozitivă vom reuĿi împreună să depăĿim Ŀi pe viitor toate provocările.
Noi, echipa Tehnic Media, vă dorim Sărbători fericite Ŀi La Mulþi Ŀi Buni Ani!
ONUÞ ILIESCU
director Tehnicã ºi Tehnologie
DIRECTOR/REDACTOR ªEF ing. Onuţ Iliescu
ART DIRECTOR
Claudia Costache
SECRETAR DE REDACŢIE ing. Gabriela Atanasiu
REDACTORI ing. Mihaela Iliescu ing. Corneliu Gornic Andrei Iliescu Ravenna Stroe Alexandru Iliescu
COLABORATORI
Bogdan Nestor (MATERIALE PLASTICE)
ing. Mircea Băduþ (CAD/CAM/PLM/ERP) Leonard Rizoiu (RESURSE UMANE)
ABONAMENTE
Pentru detalii despre abonamentele la revista tipărită şi la varianta digitală, scrieþi la: office@tehnicmedia.ro.
DATE DE CONTACT
OP 60 - CP 51, Bucureºti Telefon: 021.340.28.68, 0741.076.834 Email: info@ttech.ro www.ttonline.ro Editată de Tehnic Media.
Rãspunderea privind corectitudinea informaþiilor prezentate revine în întregime autorilor. Reproducerea totală sau parţială a materialelor este interzisă, fără acordul scris al redacţiei.
Revista T&T - Tehnicã ºi Tehnologie se poate procura doar prin abonament completând talonul inserat în revistã sau pe cel descãrcat de pe site-ul T&T: www.ttonline.ro Foto copertă: Shutterstock
anul 21 I nr. 6/ 2022 (126)
Editorial Onuþ Iliescu 2
Ştiri 6
Restart Energy implementează un sistem de panouri fotovoltaice în valoare de 195.000 de euro pentru Metalul Mesa S.A. 7 Showroom Produse disponibile pe piaþă 8
Opinii
Trecerea la transformarea digitală (6) ing. Corneliu Gornic 16
µ Maºini-unelte ºi SDV-uri
Premieră mondială: PH Cell Twin, manipulare modulară şi compactă a paleţilor pentru două maşini 10 Centru de prelucrare vertical în 5 axe MAKINO D500 11
Iniţiativa Mazak „Go Green”, prezentată la Open Days 2022 - Budapesta 12
Integrare compactă şi multifuncţională a proceselor de aşchiere pe noile modele Brother Speedio 14
Maşini CNC STYLE, pentru producţia de unicate şi serii mici 20
EuroBLECH 2022: Industria s-a reunit la Hanovra pentru a modela viitorul prelucrării tablelor 22
Noutăţi AMADA la EuroBLECH 2022 24 Noutăţi Bystronic la EuroBLECH 2022 25
Wilson Tool la EuroBLECH 2022 26
Rolleri SpA la EuroBLECH 2022 26
TRUMPF la EuroBLECH 2022 27 Bielda, producător şi distribuitor de maşini profesionale de tăiere, sudură şi curăţare cu laser, la EuroBLECH 2022 27 ToolBOOS TM sistem automat pentru gestiunea sculelor 28 Soluţia ideală de prelucrare a umerilor drepţi 30 Advance Line ISO H, şapte familii noi de freze pentru ISO H 32 Metoda uşoară de prelucrare digitală. Sandvik Coromant explorează soluţii de prelucrare digitale 34 Strunjirea multi-direcţională ia o nouă turnură. A doua generaţie de plăcuţe CoroTurn Prime® de tip B creşte productivitatea şi durata de viaţă a sculei 35 Servicii de scanare X-Ray/CT 36 APDIS Intelligent Quality (IQ) Stations 40
Automatizări
Versiunea 18 a portalului TIA de la Siemens permite o automatizare mai eficientă şi mai flexibilă. 41 Connectivity+, soluţii durabile şi inteligente de la HARTING 42 Siemens ºi Eplan, colaborare în domeniul soluţiilor software pentru industrie şi infrastructură 44
Automatizări >>> roboţi <<< AGILOX îşi extinde portofoliul de produse cu un transportator inteligent de cărucioare 45 Robbi, Cobbi şi noul kit de construcţie 46 Cea mai mare creştere din toate timpurile: O jumătate de milion de roboţi instalaţi într-un an, în 2021 48 Roboţii colaborativi în industria 4.0 50 Vânzările de roboţi pentru sectorul serviciilor au crescut cu 37% la nivel mondial 52
Materiale plastice
EREMA intră într-o nouă dimensiune cu instalaţii de reciclare de anvergură 54 Cum contribuie compuşii de purjare la schimbări eficiente de culoare şi material 56 Dator cu funcţie blocare versiune nouă disponibilă 57 Maşina de sortat special concepută pentru integrări complexe şi proiecte de upgrade 58
Expert Recycling, locul unde deşeurile urmează trasabilitatea corectă 60 K 2022 - Numeroase soluţii, maşini şi produse pentru trecerea la o economie circulară 64
BOY a prezentat K 2022 soluţii inteligente la provocările din industria maselor plastice 66 Noutăţile furnizorilor Chorus Engineering, prezentate la K 2022 67 Noutăţi ENGEL la K 2022 68 AECTRA Plastics la K 2022 69 Netstal la K 2022 — Rapiditate, precizie şi performanţă sub semnul inovaţiei 69 ENGEL automotive la K 2022. Îmbunătăţirea rentabilităţii pieselor injectate folosind tehnologia MuCell 70 Wittmann la K2022 - „în sfârşit un târg ca în vremurile bune” 72
Demonstraţiile robotice interactive ale Sepro Group au permis vizitatorilor K 2022 să experimenteze viitorul automatizării 76
CAD/CAM/PLM/ERP
QGIS o soluţie gratuită şi robustă ing. Mircea Băduţ 78
Logistică
BMW Group investeşte în stivuitoare autonome prin BMW i Ventures 81
T&T Plus
AHK Business Outlook de toamnă pentru România: situaţia companiilor este stabilă, dar cu perspective conjuncturale negative 82 România, în continuare o destinaţie atractivă pentru investiţii 83
Perspective economice ale României. Rezilienţa şi antifragilitatea în vizorul mediului de afaceri 84 România, singura ţară din Europa Centrală unde piaţa de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi creşte în 2022 86 Companiile din Europa Centrală continuă să investească în cercetare-dezvoltare în ciuda incertitudinii economice 87
România ocupă locul 39 din 61 de ţări într-un top global al atractivităţii pentru investiţii în infrastructură verde 88
Continental extinde unitatea de producţie automotive din Timişoara şi o dezvoltă într-o megafabrică 89
Porsche Engineering deschide un nou birou în Timişoara, urmând să se extindă în continuare 90
Recenzie de carte 91
T&T Plus >>> resurse umane <<< Industria tehnologiei şi provocările de HR: Recrutarea şi deficitul de talente Leonard Rizoiu 92 Competenţele în domeniul IT, factor determinant pentru viitorul educaţiei în societatea digitală 94 Ce joburi s-au căutat în 2022. În topul preferinţelor: poziţiile de inginer, contabil şi şofer 95
Parteneriat important pentru dezvoltarea industriei semiconductorilor din România
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, și Luc Van den Hove, Președinte și CEO al IMEC, au semnat la începutul lunii decembrie, la Leuven, Belgia, Scrisoarea de Intenție de stabilire a cooperării dintre Ministerul Economiei și IMEC, privind cercetarea în domeniul semiconductorilor, în contextul punerii în aplicare a Legii europene privind cipurile (European Chips Act).
„Evenimentul de astăzi de la Leuven demonstrează încă o dată dorința mea, în calitate de ministru al Economiei, dar și interesul Guvernului României, pentru dezvoltarea pas cu pas, în țara noastră, a unei capacități de producție de semiconduc tori. Scrisoarea de intenție pe care am semnat-o cu IMEC este primul pas pe care îl facem pentru o colaborare durabilă, pe ter men lung, în sectorul tehnologiilor avansate cu semiconductori, cu unul dintre cele mai mari centre de cercetare din domeniu. Parteneriatul nostru este o dovadă a oficializării unui demers discutat încă de la începutul anului, când am vizitat pentru prima dată unitățile IMEC din Leuven și am văzut ce înseamnă o activitate integrată în industria de nanotehnologie și sisteme de semiconductori. România nu trebuie să rateze începutul unuia dintre cele mai ambițioase exerciții europene de adaptare la industria viitorului. Trebuie să dezvoltăm acest segment indus trial strategic la nivel european, în viitorul apropiat”, declară Florin Spătaru, Ministrul Economiei.
Parteneriatul dintre Ministerul Economiei și IMEC vine în contex tul în care România are expertiză în domenii precum semicon
ANIVERSARE
ductori și senzori auto, precum și o tradiție universitară solidă în domeniul ingineriei și științei. „Criza europeană a materialelor critice sau a semiconductorilor, poate deveni o oportunitate de investiție în România. Avem o forță de muncă tânără, entuziastă și conectată la noile tehnologii, dar trebuie să îi motivăm să rămână în țară prin crearea unei infrastructuri solide pentru acest sector industrial”, a spus Ministrul Economiei.
Cercetarea IMEC acoperă diverse aspecte ale nanoelectronicii și aplicațiilor sale, cum ar fi scalarea avansată a semiconducto rilor și a sistemelor, tehnologia radar și radio, dar și tehnologiile digitale, inclusiv expertiza în date și securitate. Prin stabilirea ecosistemelor locale și globale de parteneriate într-o multitudine de industrii, IMEC creează tehnologii care permit inovarea în diferite domenii, cum ar fi computerele de înaltă performanță și distribuție, domeniul medical, orașele inteligente și mobilitatea, logistica și producția, energia durabilă și educația inteligentă.
Cu ocazia semnării scrisorii de intenție, Luc Van den Hove, Președinte și CEO IMEC a declarat: „Dacă Europa dorește să reușească în atingerea obiectivelor sale, așa cum sunt ele prevăzute în European Act Chips, construirea pe puncte forte europene ar trebui să fie vitală, așa cum ar trebui să fie și con struirea unei inițiative pan-europene. Crede că semnarea acestei Scrisori de intenție cu Guvernul României este o mărturie a aces tui demers. Aștept cu nerăbdare să explorăm această cooperare prin devoltarea unui viitor centru de competențe din România”
Renault Technologie Roumanie sărbătoreºte 15 ani de activitate
În anul 2007, după o perioadă intensă de recrutări, își începea activitatea Renault Technologie Roumanie (RTR), entitate creată pentru a concentra activitățile de inginerie ale Grupului Renault în România.
Renault Technologie Roumanie reunește trei domenii cheie de activitate: Proiectare, Testare/Validare, și Industrializare. Alături de birourile de proiectare și concepție, aflate la București, RTR dispune de una dintre cele mai moderne infrastructuri de testare din Europa – Centrul Tehnic Titu (CTT), inaugurat în toamna anului 2010.
Un alt element important care completează lanțul de dezvoltare auto al Grupului Renault în România este Centrul de Design (Dacia Design Center) din București, cu care RTR colaborează îndeaproape.
De-a lungul anilor, Renault Technologie Roumanie a avut respon sabilitatea a zeci de proiecte, începând cu asigurarea, încă din 2008, a evoluției „vieții de serie” la nivel mondial a primei generații de modele din cadrul gamei Global Access (denumirea generică a gamei Dacia și a versiunilor derivate, sub marca Renault). Alături de proiectele de dezvoltare a unor noi modele de vehicule, deru late în strânsă colaborare cu echipele de inginerie centrală ale Renault, RTR a coordonat în această perioadă dezvoltări ale unor Grupuri Motopropulsoare integrate în vehicule ale Renault Group.
În prezent, Renault Technologie Roumanie este cel mai mare centru complet de inginerie auto din Europa de Sud-Est și, în același timp, cel mai mare pol de inginerie al Grupului Renault din afara Franței. Printre cele mai importante proiecte aflate în derulare se numără dezvoltarea celei de-a treia generații a modelului Duster, a cărui lansare este prevăzută pentru prima jumătate a anului 2024, și a primului SUV Dacia de segment C, Bigster.
„În urmă cu 15 ani inauguram Renault Technologie Roumanie, cel mai mare centru de inginerie al Grupului Renault din afara Franței. Într-un deceniu și jumătate am derulat zeci de proiecte, pregătind lansările unora dintre modelele cele mai importante ale gamei Dacia, de la Logan și Sandero până la noul Duster, precum și dezvoltări și adaptări ale grupurilor moto-propulsoare pentru modele Dacia și Renault. Factorul inovare a fost esențial în acești 15 ani, când au fost acordate peste 150 de brevete care certifică potențialul și valoarea creativității celor 1.900 de ingineri care lucrează în cadrul RTR” , declară Alexander Simionescu, General Manager Renault Technologie Roumanie
Restart Energy implementează un sistem de panouri fotovoltaice în valoare de 195.000 de euro pentru Metalul Mesa S.A.
Unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, Restart Energy, anunță semnarea unui contract în valoare de 195.000 de euro cu compania Metalul Mesa, pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice cu o putere de 295,2 kWp.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanţarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toţi clienţii finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligaţiuni verzi con vertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
Noul
Generatorul fotovoltaic va produce 8.225 MWh în 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de peste 1,64 milioane de euro. Investiţia va fi amortizată în aproximativ 3 ani.
Proiectul solar acoperă aproximativ 20% din necesarul de energie al companiei și presupune o reducere a amprentei emisiilor de carbon de 103 tone și a deșeurilor radioactive cu 1 kg pe an.
Sistemele fotovoltaice sunt, în mod evident, o soluție convenabilă și sigură de eficien tizare a costurilor operaționale. Cu o investiție care se amortizează în doar câțiva ani, compania beneficiază de costuri cu energia predictibile, mai mici. De altfel, costul de producție a energiei solare în cazul unei centrale noi, care necesită și amor tizare, este de două ori mai mic decât costul de producție al unei centrale pe cărbune.
Armand DOMUTA, General Manager Restart Energy
Privim în mod pozitiv schimbarea, avem respect față de om și mediu, și ne pro punem să devenim mereu mai buni. De aceea, considerăm această investiție în panouri solare ca pe o oportunitatea de a fi mai eficienți din punct de vedere financiar, dar și de a ne face datoria către semenii noștri, de a contribui la un viitor mai verde.
Nan Sajti Daniel, Administrator Metalul MESA
În luna septembrie 2021, după 4 ani de dez voltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacţionare directă între participanţi a atributelor de mediu și a energiei regenerabile, www.redplatform.com.
De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăţă o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acţiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obţine echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obţine credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienţii lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanţe de cumpărare.
Despre Restart Energy
Restart Energy este un furnizor independent de energie electrică, cu capital mixt românescamerican, înfiinţat în 2015 la Timișoara. Restart Energy are peste 40.000 de clienţi persoane fizice și aproximativ 5.000 de clienţi corporate. Compania are operaţiuni în România și Serbia.
Despre Metalul Mesa
Cu peste 40 de ani de experienţă în prelucrarea oţelului, compania este specializată în producţia de piese forjate pentru companii din industria auto și industria agricolă, atât din România, cât și din ţări cu potenţial din Uniunea Europeană. La cerere, compania dezvoltă și produse unicat sau în serie mică. Metalul Mesa a înregistrat o cifră de afaceri de 9.954.262 lei la finalul anului 2021. A
Showroom
Freze CilindroFrontale Miniaturale
HELI3MILL – 05, noile freze cilindro-frontale au diametre şi mai mici: 6 şi 8 mm.
HELI3MILL devine astfel o linie foarte atrăgătoare pentru producerea de piese miniaturale, componente medicale etc., în special acolo unde este necesară şi intrarea în rampă. Frezele sunt echipate cu plăcuţele mono-faţă HM390 TPKT/TPCT 0502PDR.n
ISCAR TOOLS
l Tel.: 031.228.66.14 l Fax: 031.228.66.15
Compus de purjare
Mașină de sortat
Pellenc ST a lansat COMPACT+ pentru a sprijini operatorii în proiectele lor de reabilitare a liniilor de sortare şi integratorii cu proiecte complexe, fiind disponibil în două configuraþii (conveior sau portal), potrivit pentru instalaþiile în care spaþiul şi accesul sunt limitate. Maşinile au fost proiectate să interacþioneze cu uşurinþă cu toate tipurile de transportoare de mare viteză furnizate de diferiþi integratori, fie pentru un proiect de reabilitare sau un nou centru de sortare şi sunt, de asemenea, compatibile cu viteze ale benzii de până la 4,5 m/s. COMPACT+ este echipat cu noul sistem de detecþie „FLOW” care combină un nou spectrometru cu un spectru NIR/VIS extins şi iluminare focalizată. Această combinaþie permite recuperarea deşeurilor la niveluri ridicate de puritate. În special, sistemul „FLOW Detection” îmbunătăþeşte separarea hârtiei de carton, diferite grade de PET sau lemn, de exemplu.COMPACT+ se remarcă prin consumul redus de energie. n
CHORUS ENGINEERING
l Tel.: 021.322.48.99 l Fax: 021.321.17.15
Freză frontală
Walter lansează pe piaţă o altă freză frontală Xtra•tec® XT şi anume freza M5011 (к 75°). Având o posibilitate de echipare cu plăcuţe de degroşare sau plăcuţe Wiper, freza frontală Xtra•tec® XT M5011 poate fi utilizată atât pen tru degroşare, cât şi pentru finisare, reducând, astfel, costurile pentru proces şi necesarul de scule. Walter oferă această freză cu diametre de 50–160 mm în două variante diferite de pas şi cu o adâncime de aşchiere de 8 mm. În cazul variantei cu număr mic de dinţi, plăcuţele amovibile sunt montate pe o plăcuţă de aşezare din carbură metalică. Aceasta protejează împotriva deteriorării corpul de freză, precum şi muchiile aşchietoare încă neutili zate, şi menţine aplicabilitatea acestora chiar şi în cazul timpilor lungi de prelucrare. Datorită şuruburilor de fixare introduse în poziţie înclinată, plăcuţele amovibile sunt uşor accesibile, iar timpul de schimbare a acestora este redus. n
CHEM-TREND ROMANIA
l Tel.: 0377.702.134 l Fax: 0377.702.153
Sistem automat pentru gestiunea sculelor
Sistemul automat de gestiune ToolBOSS™ de la Kennametal asigură cu success organizarea, achiziþia şi administrarea sculelor. Acest sistem este ideal pentru o mul titudine de industrii şi aplicaþii putând stoca plăcuþe, burghie şi suporþi în compartimentele sale, fiind posibilă chiar extra gerea unei singure scule pe compartiment. nOrganizarea, alocarea de restricþii pe grupe de produse sau pe grupe de operatori (ex: grupa de frezare; grupa de strunjire; magazie; admin etc.) nGestionarea în siguranþă a depozitului de către o persoană special desemnată. nAprovizionare cu scule de către persoanele autorizate. nComandă scule (ex: comandarea de scule electronic direct la furnizor) nControlul costurilor atât de către departa mentul tehnic cât şi de cel economic. nPermite depozitarea şi extragerea unei singure scule pe compartiment. nRetragerea sculelor de către reglori sau operatori. nEste gândit să lucreze 24/7 n
Ultra Purge™ 5160 este un compus de purjare gata de utilizare, cu tehnologie Ultra-X™. Se poate utiliza la curăþare în aplicaþiile de formare prin injecþie, extrudare, extrudare de folii şi la curăþarea canalelor de injecþie încălzite. Ultra Purge™ 5160 se poate utiliza de asemenea la curăþarea componentelor maşinilor de formare prin injecþie care pro cesează răşini termoplastice (melc, cilindru, duză, canale de injecþie încălzite şi culee). Ingredientele active ale compusului de purjare sunt aditivi de curăþare cu eficienþă ridicată. Produsul nu conþine substanþe abrazive. Compusul de purjare se recomandă îndeosebi pentru schimbările de culoare şi material, precum şi pentru înde părtarea petelor negre, a reziduurilor de carbon şi de asemenea la opriri. Ultra Purge™ 5160 se poate utiliza într-un domeniu de tem peraturi de procesare de la 190°C (374°F) până la 320°C (608°F). n MAXIM l Tel.: 021.499.11.80 l Fax: 021.499.12.59
Mașini de sudat CVT (Clean Vibration Technology)
Maşina de sudat CVT Branson GVX-3HR stabileşte noi standarde pe piaţa maşinilor de sudat cu vibraţii, din punctul de vedere al performanţelor, incluzând: n calitate şi repetabilitate crescută ale sudurii, cu ajutorul senzorilor în „Closed Loop”, care asigură precizie şi acurateţe n cicluri de lucru ultrarapide care vin în întâmpinarea pro ducţiei complet automatizate n amprentă redusă la sol, dar cu o masă de lucru mai mare decât a maşinilor convenţionale n acces îmbună tăţit pentru schimbarea de sculă şi încărcare/descărcare piese, prin noul design simetric n mentenanţă redusă datorată sistemelor electri ce şi PC-ului industrial de control n costuri totale de operare reduse, operare prietenoasă cu mediul, datorită lipsei sistemului hidraulic. n
l Tel.: 0758.098.485
WALTER TOOLS
l Tel.: 0256.406.218 l Fax: 0256.406.219
Sistem automatizat de arhivare
Sistemul automatizat de arhivare - ARHI SAFE de la Elmas vine cu ideea arhivării pe verticală, utilizând o suprafaþă de doar 25 de metri pătraþi la sol. ARHI SAFE poate depozita până la 19 tone, pe o înălþime de 10,8 m şi o amprentă la sol de doar 5,1 x 4,5 m (lăþime x adâncime). În funcþie de aplicaþia clientului sunt disponibilie la cerere şi alte dimensiuni con structive. Arhiva automatizată ARHI SAFE are la bază un sistem de depozitare Hänel Lean Lift prevăzut cu 86 de containere, cu dimensi unile de 326 x 1035 mm/fiecare container, care asigură depozitarea a aprox. 3096 de cutii de documente. n
ELMAS SRL l Tel.: 0268.308.700 l Fax: 0268.308.705
Aparat circularitate și rugozimetru
Surtronic® R-150 este un echipament pen tru măsurarea şi analiza formei, a circu larităţii şi a armonicilor avansate. Robust şi precis, echipamentul este ideal pentru orice cameră de inspecţie, oferind o soluţie flexibilă într-o gamă largă de industrii: auto, aerospaţială, medicală, rulmenţi, hidraulică şi optică. Surtronic® R-150 vine conectat la o tabletă cu Windows 10, care permite transferul de date către reţea fără a fi nevoie de o conexiune prin cablu, iar măsură torile pot fi salvate în mai multe tipuri de fişiere inclusiv PDF sau PNG. Rugozimetrul portabil Surtronic S-100 combină tehnologia avansată cu precizia şi posibilitatea de a măsura eficient parametrii de rugozitate (Ra, Rsk, Rz, Rt, Rp, Rz1max) în fabrică, camere metrologice sau labora toare. Este disponibilă o gamă largă de accesorii şi un software opţional pentru o analiză avansată şi crearea unui raport al măsurătorii. n
TOP METROLOGY l Tel.: 0314.358.402; 0746.608.707
Premieră mondială: PH Cell Twin
PH Cell Twin: manipulare modulară şi compactă a paleþilor pentru două maşini
n producția de loturi mici, PH Cell 300 și PH Cell 2000 de la DMG MORI au dovedit gradul lor ridicat de flexibilitate și ușurință în operare. Odată cu premiera mondială a PH Cell Twin, producătorul de mașini-unelte își extinde acum gama de sisteme compacte și modulare de manipulare a paleților.
Dezvoltarea consecventă a conceptului de suc ces este concepută pentru a automatiza în mod flexibil două centre de prelucrare. În funcţie de designul unităţii de depozitare, oferă spaţiu pentru până la 30 de paleţi. PH Cell Twin este compatibil cu diferite modele din seria DMU monoBLOCK, DMU H monoBLOCK și DMU eVo, precum și cu seria DMU 50 și CMX U. Atât manipularea paleţilor în sine, cât și cea de-a doua mașină sunt modificabile.
Soluţiile de automatizare reduc cheltuielile cu personalul în perioadele neproductive și extind capacitatea de producţie la nopţi fără personal și în schimburile de weekend. Pe fondul variaţiei tot mai mari ale componentelor și ale dimensiunilor mai mici ale loturilor, conceptele de automatizare flexibile sunt deosebit de solicitate. DMG MORI îndeplinește exact această cerinţă cu sistemele de manipulare ale paleţilor din seria PH Cell, care include acum și o soluţie pentru două mașini – PH Cell Twin.
Design modular pentru configuraþie individuală de stocare
PH Cell Twin poate fi încărcat cu până la 30 de paleţi de 320 x 320 mm. Paleţii mai mari de 400 x 400 mm sau 500 x 500 mm pot fi încărcaţi cu 24 și, respectiv, 18 paleţi. În sistem pot fi combinate și dimensiuni diferite. Paleţii sunt dispuși pe două rânduri, făcând automatizarea foarte compactă. Dimensiunea maximă a piesei de prelucrat este de ø 500 x 500 mm cu o greutate a piesei de prelucrat
Autostrada Piteşti - Bucureşti, DN65B km 4+471, Piteşti Telefon: 0248.610.408 Fax: 0248.610.409 www.dmgmori.com
de 300 kg inclusiv paletul. Paleţii pot fi configuraţi ergonomic și în paralel cu timpul de producţie prin intermediul staţiei de instalare separată, opţională rotativă.
Adaptabil şi extensibil
Datorită interfeţei sale definite și designului modular, PH Cell Twin poate fi pus în funcţiune rapid și ușor.
La fel ca produsele sale „surori”, noua versiune poate fi, de asemenea, adaptată cu ușurinţă la cen trele de prelucrare cu o interfaţă de automatizare existentă. Același lucru este valabil și pentru conec tarea celei de-a doua mașini, ceea ce înseamnă că această investiţie poate fi amânată la o dată ulterioară. Toate centrele de prelucrare cu 5 axe mai mici sunt compatibile cu PH Cell Twin: DMU 65 / 75 monoBLOCK, DMU 65 H monoBLOCK, DMU 50 a 3-a generaţie, DMU 40 / 60 eVo și CMX 50 / 70 U. Desigur, PH Cell Twin poate încărca și două modele diferite de mașini cu paleţi. A
Iniţiativa Mazak „Go Green”, prezentată la Open Days 2022 - Budapesta
Pe parcursul celor trei zile, la eveniment au par ticipat peste 200 de reprezentanți ai 70 de compa nii din 5 țări, printre care și România. Echipa Mazak România prezentă la eveniment a întâmpinat 21 de vizitatori de la 5 companii diferite din ţara noastră, cu o parte dintre acestea fiind iniţiate discuţii pentru proiecte viitoare.
În plus, vizitatorii interesaţi au avut oportuni tatea de a vizita companii client ale Mazak Hungary, unde au putut vedea la lucru în aplicaţii complexe echipamente și linii de automatizare și paletizare pentru flexibilitatea fabricaţiei seriilor medii și mari de repere.
Pe lângă impactul pozitiv asupra schimbărilor de mediu cu investiţii în instalaţii solare mari și un efort concentrat pentru a reduce consumul de energie, prin Mazak „Go Green” compania japoneză își propune să reducă emisiile de CO2 ale clienţilor săi și se concentrează pe îmbunătăţirea mașinilorunelte pe parcursul ciclului lor de viaţă, în beneficiul clienţilor săi din industrie. Scopul final este ca mașinile Mazak să aibă o eficienţă ecologică de patru ori mai mare în 2030 faţă de punctul de referinţă din 2010.
Iniţiativa „Go Green” are două aspecte legate de tehnologia mașinilor-unelte. Mașinile sunt proiectate pentru a reduce amprenta lor de CO2. De asemenea, își propune să motiveze proprietarii de mașini să înregistreze, să analizeze și să-și optimizeze consumul de energie, pentru a raporta o amprentă precisă de carbon pentru fiecare piesă realizată pe o mașină.
Noile utilaje Mazak sunt echipate cu o serie de funcţii de economisire a energiei. Următoarea
generaţie a centrului de prelucrare verticală simultană cu 5 axe - VARIAXIS i-800 NEO oferă capacitatea recunoscută de prelucrare într-o mașină mai rapidă și mai compactă, la care se adaugă, încorporate în design, tehnolo gii îmbunătăţite care reduc emisiile de CO2 la funcţionare cu 22,7% faţă de modelul anterior.
O amprentă de carbon de la producţie la casare măsoară emisiile totale de gaze cu efect de seră ale unui produs, de la extracţia materiilor prime până la fabricare, distribuţie, utilizare și eventual dispensare. O mașină de dimensiuni medii, de exemplu, va produce 25 de tone de CO2 pe durata sa de viaţă, din care aproximativ 5,6 tone sunt produse în timpul procesului de fabricaţie.
Pentru a ajuta utilizatorii de mașini, Mazak a dezvoltat o serie de funcţii pentru măsurarea CO2. Smooth Energy Dashboard este o opţiune de măsurare care monitorizează utilizarea energiei în timp real și oferă, de asemenea, utilizatorilor mașinii o rată de consum din programul piesei, împreună cu amprenta de CO2.
Iniţiativa Go Green cuprinde, de asemenea, gama de mașini hibride a companiei care combină variate procese pe o singură mașină pentru a reduce costurile și impactul asupra mediului. Gama hibridă Multi-Tasking include acum fabricaţia aditivă, sudarea prin frecare („friction-stir”) și pre lucrarea. A
Trecerea la transformarea digitală (6)
CORNELIU GORNIC Președinte PROFEX Centru de Dezvoltare Tehnologicănainte de a continua cu prezentarea problemelor legate de transformarea digitală, cred că ar fi util pentru cititorii acestor materiale să clarific și să traduc (chiar dacă varianta românească va fi temporară) semnificația unor noțiuni (complet) noi și care nu sunt prezente în limbajul zilnic al potențialilor utilizatori.
Consider utilă această poziţie, deoarece se constată că sunt indivizi cărora limba română nu li se pare suficient de dezvoltată pentru a asimila noţiuni noi (s-a întâmplat și cu coana CHIRIŢA!). Un exemplu larg răspândit este folosirea în limba română a termenului englezesc applica tion. Traducerea corectă este cerere, petiţie, aplicare, utilizare iar applicant este solicitant, candidat. Pentru a evita o limbă păsărească și pentru a respecta limba care ne definește ca popor, ca naţiune, este recomandat să găsim echivalente lingvistice în tezaurul pe care-l avem și, dacă acest lucru nu este posibil (știinţa și tehnologia se dezvoltă rapid, fără a ţine cont de nivelul de cunoștinţe al utilizatorului) să acceptăm termenii propuși, dar cu explicaţiile corespunzătoare.
În acest sens, lingviștii, universităţile tehnice etc., ar trebui să colaboreze pentru actualizarea permanentă (sau cel puţin periodică) a vocabu larului. În ţările anglo-saxone, dacă o nouă noţiune, un nou fenomen nu poate fi cuprins/explicat prin fondul existent de cuvinte, se apelează la limba latină, iar dacă nici astfel nu se explică deplin semnificaţiile, se apelează la greaca veche. De unde ar rezulta „inutilitatea" studierii acestor limbi moarte în sistemul educaţional românesc! (fără a mai lua în considerare tezaurele culturale/istorice și, în cazul limbii latine concizia, capacitatea de a defini cu un minim de cuvinte, noţiuni clare, de neconfundat și disciplina în exprimare, în comportare etc).
Corneliu GORNIC
Inginer, specialitatea Maşini-Unelte şi Scule, promoţia 1968
Activitate: n cercetare maşini-unelte din 1968 până în 1992, de la simplu inginer la cercetător ştiinţific principal gr. I şi director ştiinţific, în cadrul Institutului de Cercetări şi Proiectări Maşini-Unelte (ICPMUA, ICSIT-TITAN, acum SIMTEX); n marketing, AQ, CTC, proiectare (fostul ARMUS); n dezvoltare, tehnologii de montaj şi reglaj, încercări şi diagnoză, tehnologii de prelucrare (PROFEX CONSULT)
Nu am pretenţia de a prezenta toate noţiunile/abrevierile noi care apar într-o manieră academică, nici de a defini termenii în accepţiunile profesioniștilor în domeniu. Am doar speranţa să aduc câteva lămuriri, pentru o mai bună înţelegere a ceea ce înseamnă a patra revoluţie industrială, folosind și termenii de Industry 4.0 sau 4IR
Mic dicþionar
AI = Artificial Intelligence = simularea inteligenţei umane în mașini care sunt programate să gândească/judece/evalueze ca oamenii și să le imite acţiunile.
AR = Augmented Reality = modificarea mediului ambiant real prin adăugarea de stimuli auditivi, vizuali etc.
VR = Virtual Reality = mediu digital care înlocuiește complet mediul real (realitatea)/lumea reală. Persoana este scufundată într-o lume creată digital permiţând să audă, să vadă sau să folosească și alte simţuri, prin intermediul unei căști speciale.
AR; VR, MR Diferenţa dintre AI și VR: AR poate fi folosită pentru a îmbogăţi lumea reală, folosind ochelari speciali, căști sau dispozitive portabile. AR este amplasată deasupra lumii reale sub formă de imagini, video sau alte tipuri de date interactive.
MR = Mixed Reality = realitate combinată/realitate
hibridă = operează împreună cu și este legată de lumea reală; poate fi considerată și o evoluţie a AR. Obiectele digitale create în lumea reală pot interacţiona cu mediul și cu alţi utilizatori. Se pot aplica în industrie, marketing, educaţie, asistenţă medicală, arte etc.
Machine learning – calculatoarele pot gândi și acţiona, pe baza unor algoritmi, fără intervenţia personalului uman;
Deep learning – calculatoarele învaţă să gândească folosind structuri modelate după creierul uman: analizează imagini, video și structurează datele într-un mod pe care machine learning nu îl poate face.
Scaling - extindere
Autoscaling – calcule/aplicaţii în cloud pentru alocarea dinamică a resurselor de calcul, pentru extinderea capacităţilor de calcul, folosind elastici tatea sistemului cloud ca modalităţi de utilizare.
Digital thread – structură de comunicare care permite fluxul de date conectate și o imagine integrată a datelor activelor companiei; creează o buclă închisă între domeniile digital și fizic, arătând modul în care produsele sunt tehnologizate, prelu crate și cum se asiguă service-ul.
Patches – corecţii software
Chatbot – program de calculator pentru simu larea unei conversaţii inteligente cu unul sau mai mulţi utilizatori.
Edge cloud – ecosistem interschimbabil care include stocarea și active de calcul amplasate dis tribuit (într-o companie) și interconectate, printr-o reţea extensibilă și care sesizează și adaptează necesităţile de schimbare, sigur și în timp real.
Data silos – date primare accesibile doar de către un departament, dar izolat de restul organizaţiei.
Low code – abordare vizuală, abstractizată, automatizată pentru dezvoltarea de software, care definește sarcina dorită și pune la dispoziţie instru mentele pentru a genera cât mai mult din codul de bază subliniat. Tip de programe încapsulate/ evidenţiază viitorul dezvoltării app în cadrul între prinderii; este un software care necesită o codifi care limitată sau deloc pentru a construi aplicaţii și procese, în loc de a folosi programare complexă.
SCADA – Supervisory Control and Data Acquisition (control de supraveghere și achiziţia de date); include calculatoare, comunicaţii de date în reţea și utilizator grafic; aplicaţii software pentru controlul proceselor industriale, care achiziţionează datele.
DIKV piramid – Data Information Knowledge Wisdom piramid = piramida înţelepciunii cunoașterii informaţiilor înglobate în date.
Fog computing – expresie care extinde cal culele în cloud până la extremitatea reţelei. Oferă utilizatorilor date, calcule, stocare și aplicaţii. Caracteristicile distincte sunt apropierea de utili zatorii finali, distribuţia geografică densă și sprijin pentru mobilitate. Diminuează latenţa/încetineala serviciilor. Acceptă aplicaţii Internet of Everything (IoE-internet pentru orice). Este bine poziţionată pentru big data (volume mari de date) în timp real și analize în timp real. Suportă puncte de colectare a datelor distribuite dens, adăugând o a patra axă Big Data (volum, varietate și viteză).
Capability building – aptitudini și cunoștinţe necesare unei anumite sarcini
Out of the box – extraordinar (engleza americană); produs gata de a fi utilizat imediat după cumpărare
Front end vs back end – front end se referă la interfaţa de utilizator, iar back end înseamnă server, aplicaţii și bază de date
Block chain – o listă de înregistrări/date în continuă creștere, care sunt legate și securizate cu ajutorul criptografiei; metodă de stocare a unei liste de intrări care nu pot fi modificate ușor după ce au fost create (inclusiv lista)/ listă simplu înlănţuită de blocuri, cu legături între elemente, sau o carte contabilă/registru contabil, care înregistrează tranzacţiile în mod distribuit (pe mai multe calcu latoare)
HPC – High Performance Computing = posibili tatea de a efectua calcule cu viteze mari
Canary deployment – model de implementare care permite lansarea de noi coduri/caracteristici la un subgrup de utilizatori ca un test iniţial
First-party – partea care achiziţionează date la prima mână, folosindu-le pentru alte scopuri
MQTT = reţea de protocoale de comunicare mașină la mașină. Este conceput pentru conectări cu locaţii la distanţă care are dispozitive cu restricţii privind resursele sau lăţime de bandă limitată a reţelei.
IoT internetul obiectelor - descrie obiecte fizice cu senzori, abilităţi de procesare, software și alte tehnologii care conectează și schimbă date
IioT internetul industrial al obiectelor – se referă la senzori, instrumente și dispozitive interconectaţi(e) între ele cu calculatoare industriale; include și actuatoare pentru dezvoltarea fabricaţiei și a pro ceselor industriale
Customer journey = orientarea clientului/ansamblu de activităţi începând cu prezentarea produ sului, predarea produsului și incluzând operaţii de revizii periodice (dacă este cazul) =oferirea celei mai bune experienţe clientului
Table stakes = cerinţe minime de care are nevoie un produs/service pentru a fi considerat un com petitor
IDC – Inter Discipline Check – verificare interdisciplinară
Reporting Dashboard – afișaj de reprezentare dintr-o privire a performanţelor unei companii
SQL = Structured Query Language = limbaj de întrebări structurat, folosit cu bazele de date
Generative design = asigură generarea rapidă de soluţii alternative de proiect, plecând de la o singură idee; ţine cont de material, procese tehnologice; este un produs software Autodesk.
RevOps – Revenue Operations = Integrarea strategică a departamentelor de vânzări, marketing și service pentru a oferi o imagine mai bună pentru administrare și conducere, lăsând procesele zil nice în cadrul departamentelor. Abordarea generală evită lipsa de dialog între departamente.
ABM – Account based Marketing = Se deosebește de B2B (business-to-business = legături directe între întreprinderi/reprezentanţii acestora) prin faptul că se bazează pe anumite caracteristici și necesităţi ale contractului.
MES = Manufacturing Execution System = sistem de efectuare a prelucrării. Înseamnă: sistem computerizat utilizat la documentarea în timp real, care controlează și asigură managementul întregu lui proces de fabricaţie, care include mașini, per sonal și servicii auxiliare. Aplicaţiile MEC urmăresc activităţi și resurse, conectează administrarea activităţilor din secţie și alte aplicaţii folosite la achiziţie, expediţie-recepţie, controlul inventarului, întreţinere și programare.
ERP = Enterprise Resource Planning = Planificarea Resurselor Întreprinderii (gestiunea economică și raportare)
ROI – Return of Investment = amortizare
CRM – Customer Relationship Management = tehnologie de administrare a relaţiilor companiei și a interacţiunilor cu beneficiarii sau cu potenţialii beneficiari.
KPI – Key Performance Indicator = o măsură cantitativă a performanţei în timp, pentru un obiec tiv specific
Competitive moats – avantaje competitive
Lidar – light detection and ranging = detecţia și clasificarea (informaţiilor obţinute prin măsurarea parametrilor) luminii
Lean - concept care oferă o bază pentru excelenţă operaţională prin standardizarea proce
selor și prin crearea unei culturi a îmbunătăţirilor continue prin monitorizarea, prin întreţinerea proactivă a echipamentelor și abilitarea angajaţilor (își are originea în compania japoneză TOYOTA)
NOTĂ: Dacă pe parcursul expunerilor vor apare și alţi termeni sau noţiuni noi, voi face echivalările în limba română, sau definiţiile corespunzătoare.
Context
Cursa pentru digitalizare nu are o linie de sosire, decât dacă se acceptă faptul că atingerea unor obiective constituie un nou început/o nouă cursă
Progresul și dezvoltarea nu au răgaz. La între barea de ce, se poate da răspunsul (adaptat) pe care Sir Edmund HILLARY l-a dat întrebării de ce s-a urcat pe Everest: pentru că există. Adaptarea corespunzătoare este: pentru că mintea umană este în permanentă căutare de ceva nou, mai bun, mai ieftin sau mai conform cu condiţiile reale (climă, societate, resurse etc). După unele opinii, lenea și nemulţumirea sunt factorii fundamentali ai progresului – printr-o abordare constructivă, nu distructivă (antisocială).
Opiniile, rezultatele, sfaturile prezentate sunt ca o oglindă/un instantaneu. Lucrurile evoluează permanent, iar oamenii, organizaţiile tind să-și împărtășească experienţa și realizările, iar com paniile dezvoltatoare folosesc tehnica „pe gus tate”, adică oferă suficiente informaţii pentru ca onor publicul consumator (potenţiali beneficiari sau colaboratori) să aibă informaţii necesare și sufi ciente pentru a-i aborda în vederea unor viitoare tranzacţii: vânzări de tehnologii/echipamente, pregătirea cadrelor (conducere, executanţi din diferite compartimente), pentru realizarea cerinţelor 4IR
NOTĂ: La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa era în ruină, ca și Japonia. Industria SUA era în plin avânt, dar, practic, nu avea cumpărători. Secretarul de Stat de atunci – George C. MARSHALL - a con ceput un plan de ajutorare, care a constat în livrări de alimente, echipamente și tehnologii europenilor (Stalin a interzis ţărilor ocupate să-l accepte), cu plată eșalonată pe termene lungi. Astfel, industria SUA reactiva pieţe de desfacere și asigura un viitor dialog (schimb de mărfuri, de persoane, de realizări/cunoștinţe etc) cu industriile renăscute. În general, s-a con statat că aceste schimburi (relativ echivalente) sunt în avantajul tuturor participanţilor/colaboratorilor. În Evul Mediu, studenţii urmau cursurile mai multor Universităţi – și pentru a dobândi cunoștinţe diverse și pentru a-și face cunoștinţe. Avantajele erau reciproce.
De ce unele societăþi
devin bogate?
Este vorba despre inovare și schimbări tehno logice. Orice explicaţie a bazelor/rădăcinilor prosperităţii trebuie să se ocupe de răspunsul la întrebarea de ce o societate devine inovativă, de ce apar și curg ideile și cum se regăsesc în tehnologii noi, mai bune. Luând în considerare că inovarea și investiţiile în tehnologie sunt mari, pentru a genera o creștere generală de productivitate în întreaga economie inovaţia trebuie să fie difuzată, de exem plu, în întregul ecosistem al companiei, incluzând furnizorii și partenerii. Altminteri, se poate termina cu doar câteva firme foarte inovative și cu o coadă lungă de ceea ce s-ar putea numi întârziaţi
Marile schimbări din economie vor continua să configureze tabloul afacerilor. Preocupările actuale se referă la rezilienţă (rezistenţă+flexibilitate), secu ritate și la schimbări ale necesităţilor beneficiarilor, care vor influenţa deciziile din afaceri, deoarece companiile se mișcă în condiţiile perturbaţiilor lanţurilor de aprovizionare, incertitudinii economice și ale unor variante ale pandemiei. Pentru abordarea acestor noi realităţi ale pieţei, fabricanţii trebuie să introducă capabilităţi digitale pentru a dobândi noi niveluri de viteză, eficienţă, flexibilitate și să lanseze noi soluţii. [405]
În întreaga lume, firmele prelucrătoare inves tesc sume semnificative în transformarea digitală pentru a îmbunătăţi dezvoltarea de produse și de fabrici prelucrătoare. Companiile care aborează global replica digitală (digital twin) vor constata un succes mai mare pe măsură ce urmăresc aceste iniţiative în fiecare etapă a ciclului de viaţă a pro dusului. [387]
S-a intrat într-o perioadă de inovaţii intense în automatizarea industrială. În domeniile fabricaţiei cu valoare adăugată mare există o competiţie globală tot mai strânsă. Ţările cu economii dez voltate doresc să-și menţină și să-și crească avantajele competiţionale existente și sprijină industriile exportatoare. Se dorește îmbunătăţirea competitivităţii.
Această competiţie ia, parţial, forma iniţiativelor naţionale pentru îmbunătăţirea competitivităţii. Aceste iniţiative se găsesc în Germania, SUA, Japonia, Coreea de Sud și în China. S-au for mat consorţii – US Industrial Internet Consortium, Platform Industry 4.0 în Germania. Acestea pot fi considerate ca un set de noi tehnologii care combină lumea fizică, digitală și biologică și influenţează toate disciplinele, economiile și indus triile. [436]
Ce alþi factori influenþează productivitatea generală?
Pe termen lung, aptitudinile/competeţele sunt unele din principalele stimulente din spatele creșterii productivităţii: companiile au nevoie de
acces la și pentru a investi în competenţe pentru proprii oameni, pentru a se menţine la zi cu pro gresele și să-și dezvolte inovaţiile. Iar competenţe mai înalte înseamnă că oamenii pot câștiga salarii mai mari, care, la rândul lor, creează un consum sau cerere mai mare pentru produse și servicii –un ciclu virtuos. [252]
Producătorii se confruntă acum cu provocări datorate perturbărilor cauzate de tehnologie, schimbări între generaţii, recalificarea forţei de muncă și presiunile internaţionale. Aceste provocări oferă producătorilor mai multe ocazii decât oricând anterior. De exemplu, tehnologia ajută la îmbunătăţirea securităţii, la diminuarea deșeurilor și la creșterea eficienţei producţiei (lean), simultan cu coordonarea, evaluarea comparativă și colabo rarea cu departamentele interne, diverse fabrici și parteneri. Cu ajutorul soluţiilor care sprijină tehnolo gii inovative (de ex. IoT, AI, prezentări video și tehnologie lidar – reprezentare 3D) acei beneficiari au devenit mai deștepţi. [281]
Toate problemele importante cu care se confruntă organizaţiile acum – grija faţă de angajaţi și motivarea lor; adoptarea obiectivelor; evidenţierea diversităţii egalităţii și incluziunii; îmbunătăţirea eficienţei – toate se îndreaptă spre o singură ţintă: conducerea [355].
Pertubaţiile neprevăzute – ca tip, locaţie, intensitate, durată, consecinţe etc., vor continua. Este necesar nu numai să supravieţuiești oricărei perturbaţii, ci să le depășești și să prosperi în condiţii de haos. Perturbaţiile pot apărea oricând și simultan, în combinaţii diverse: n Pandemii n Dezastre naturale n Conflicte de muncă sau militare n Penurie de componente n Modificarea reglementărilor la un moment dat n Dezvoltări tehnologice.
Introducerea de noi tehnologii (de exemplu AI, AR, MR etc.) perturbatoare continuă să mărească complexitatea produselor și așteptările/cerinţele beneficiarilor. Suplimentar perturbaţiilor, multe companii sunt (încă) confruntate cu metode deja vechi de comunicare și productivitate. Din cauza pandemiei, mulţi angajaţi lucrează de acasă, creân du-se sisteme de memorii individuale (silos), care fac dificilă colaborarea eficientă dintre diferitele echipe angajate în sistemul productiv, inclusiv cu partenerii – colaboratori, beneficiari, lanţul de aprovizionare și pentru a rămâne pe aceeași pagină (acces la aceleași date/informaţii).
Adoptarea soluţiilor amplasate în cloud și a altor tehnologii permite adaptarea rapidă a producătorilor la schimbări și să facă transformările digitale necesare pentru a putea concura în econo mia globală actuală. Se definesc câţiva pași care asigură succesul și care pot fi urmaţi pentru asigu rarea transformării digitale (DX) [421] (abordare într-un episod viitor). A
Maşini CNC STYLE gândite pentru producþia de unicate şi serii mici
De la înfiinţarea companiei în 1991, STYLE a fost producătorul olandez de mașini-unelte: strunguri și mașini de frezat CNC. De la faza de proiectare și până la produsul finit, de la comanda numerică proprie STYLE până la service, toate aceste procese sunt efectuate intern. Acest lucru face ca STYLE să fie un furnizor bine-cunoscut și de încredere pentru companiile specializate în producţia de unicate și serii mici.
Proiectat ºi construit de STYLE
Elementul central STYLE este comanda numerică inovatoare. Comanda numerică CNC este foarte prietenoasă și accesibilă atât pentru operatorul începător, cât și pentru cei experimentaţi. Software-ul STYLE este unic datorită funcţionalităţilor extinse, pe care nicio altă com panie din lume nu-l poate oferi pe deplin, în toată complexitatea lui.
Software-ul CNC a fost dezvoltat special pen tru desenarea și execuţia rapidă și ușoară a pie selor unicat și a seriilor mici de piese care implică mult timp de programare. STYLE rezolvă această problemă, fiind soluţia pentru companie: orice opera tor poate utiliza ușor și rapid această comandă numerică. Rezultatul: nu depindeţi de un singur programator sau operator pentru utilizarea mașinii.
Aţi deţinut vreodată o mașină cu software învechit? Acest lucru NU se întâmplă cu STYLE! Software-ul comenzii numerice STYLE este construit în așa fel încât să poată fi întotdeauna actualizat la cea mai recentă versiune. Asta înseamnă că este mereu la zi.
Uºor de programat
Software-ul de pe mașină este, de asemenea, ușor de instalat pe desktopul de la birou. Toate programele CNC de pe desktop pot fi ușor trans ferate și rulate pe mașină. Toate programele pot fi salvate pe un stick USB, de pe care prin intermediul
Vigra Marketing & Services SRL
Str. Ştefan Negulescu nr. 34, etaj 3, sectorul 1, Bucureşti Tel: 021.233.33.34 Fax: 021.233.33.37 www.vigra.ro
portului USB al mașinii, se poate face transferul fișierelor. De asemenea, este posibil să conectaţi computerul mașinii la reţeaua companiei, care face posibilă deschiderea fișierelor direct pe computerul mașinii. A
EuroBLECH 2022: Industria s-a reunit la Hanovra pentru a modela viitorul prelucrării tablelor
Un număr de 38.076 de vizitatori din întreaga lume au venit la Hanovra pentru a participa la EuroBLECH 2022, sfidând provocările actuale. Expoziția din acest an a găzduit 1.300 de companii din 39 de țări pe o suprafață de expunere netă de 86.136 de metri pătrați. O atmosferă euforică și carnetele de comenzi pline au fost rezultatele unei reveniri de succes a expoziției.
O privire mai atentă asupra numărului de vizitatori din acest an arată că un total de 35.944 de vizitatori unici au venit în spaţiile expoziţionale din Germania. Practic egalând statisticile ediţiei precedente, acesta este un rezultat excepţional, mai ales având în vedere condiţiile generale dificile. Experţii din industrie din toate colţurile lumii au venit la expoziţie pentru vizite mai scurte, dar, prin urmare, mai productive.
„Este greu de descris cum ne simţim după ce am dat tot ce am avut în ultimii patru ani pentru a face posibilă această expoziţie. Suntem copleșiţi de rezultatul fantastic și suntem mândri că EuroBLECH își continuă rolul esenţial de a aduce împreună industria globală de prelucrare a tablelor.", a declarat Evelyn Warwick, director de expoziție al EuroBLECH, în numele organizatorilor Mack-Brooks Exhibitions. „Ediţia din acest an a fost atât specială, cât și extrem de importantă pentru întreaga indus trie de prelucrare a tablei. Judecând după spaţiul expoziţional în sine, se poate spune că ne-am apro
Un total de 62% dintre expozanţi au venit din afara Germaniei la expoziţia din acest an. Acest lucru reprezintă o nouă creștere a participării internaţionale cu 4%. Conform rezultatelor pre liminare ale sondajului privind expoziţia, această tendinţă continuă în rândul vizitatorilor: mai mult de jumătate dintre vizitatori (56%) au venit din afara Germaniei, făcând din EuroBLECH o expoziţie cu adevărat internaţională. Printre principalele ţări vizitatoare, alături de Germania, s-au numărat ţările de Jos, Polonia, Italia, Suedia, Turcia, Austria, Belgia, Danemarca și Franţa. În plus, 37% din tota lul vizitatorilor nu participă la nicio altă expoziţie comercială, ceea ce reprezintă o creștere de 10% faţă de expoziţia din 2018 și subliniază importanţa evenimentului.
Subiectele fierbinţi din acest an au fost digita lizarea, durabilitatea și Industria 4.0. Multe dintre produsele și inovaţiile prezentate la EuroBLECH 2022 au fost dezvoltate cu accent pe eficienţa cos turilor și a resurselor.
„Vizitatorii din acest an au venit cu afaceri serioase. Aproape fiecare a doua persoană care a intrat pe porţile EuroBLECH 2022 a venit cu intenţia de a investi, ceea ce reprezintă o creștere de 4% faţă de ediţia precedentă", conchide Evelyn Warwick.
Atât expozanţii, cât și vizitatorii au fost foarte mulţumiţi de expoziţie și de relaţiile de afaceri nou stabilite. Vizitatorii au lăudat caracterul cuprinzător și gama internaţională a produselor expuse, pre cum și calitatea standurilor expoziţionale și numeroasele demonstraţii live ale proceselor digi tale. Expozanţii au apreciat publicul internaţional și foarte calificat, cu un procent ridicat de factori de decizie (80%).
Marea majoritate a vizitatorilor a provenit din industrie (72%), urmaţi de vizitatori de la ateliere comerciale și servicii. Printre cele mai importante sectoare din care au făcut parte vizitatorii se numără ingineria, construcţiile din oţel și aluminiu, producţia de tablă și produse din tablă, industria auto și furnizorii acesteia, producţia de fier și oţel și ingineria electrică.
Zona de prezentări EuroBLECH 2022
Pe lângă inovaţiile și numeroasele demonstraţii live de la standurile expoziţionale, participanţii au putut aprecia Zona de prezentări EuroBLECH 2022.
Noua caracteristică a expoziţiei a oferit 27 de sesiuni pe parcursul celor patru zile de expoziţie, oferind o perspectivă interesantă asupra compani ilor și proiectelor inovatoare, discuţii interesante și oportunităţi valoroase de networking. A
Următoarea ediţie EuroBLECH va avea loc în perioada 22 - 25 octombrie 2024, la Hanovra, în Germania.
În continuare, vom prezenta pe scurt câteva dintre noutăţile pe care importante companii aflate și pe piaţa românească le-au expus în cadrul eve nimentului.
Noutăþi AMADA la EuroBLECH 2022
Tehnologia nou dezvoltată de control al fasciculului realizează o suprafaţă de tăiere netedă, fără precedent. Este mașina inovatoare de tăiat cu laser care combină viteza ridicată și calitatea înaltă a tăierii. Controlerul AMNC4ie nou proiec tat, recunoaște facial operatorii și schimbă automat limbile/ autorităţile de afișare, ceea ce duce la scăderea pieselor defecte și la îmbunătăţirea productivităţii. În plus, HMI-ul mobil per mite monitorizarea constantă a stării din locaţii îndepărtate și realizează operaţiunile multiple ale mașinii.
n Mai puţină întreţinere (complet electrică)
n Precizie mai mare
n Productivitate sporită (acţionare servo mai rapidă, sistem de măsurare a unghiului în timp real mai rapid și 3 tampoane de poziţionare)
Cea mai bună mașină de procesare laser pentru tabla de formate mici si medii.
Producţie autonomă în condiţii de cea mai înaltă calitate și viteză.
n Operare ușoară (centrarea fasciculului, recunoaștere facială, videoclipuri cu instrucţiuni)
n Piercing/tăiere de mare viteză (tehnologie ENSIS)
n Costuri de funcţionare mai mici pentru oţel moale (noua funcţie Dual Gas)
n Posibilităţi din oţel inoxidabil de calitate laser CO2 (Fibre Silky Cut)
n Ultra productiv (unităţi liniare de mare viteză + control inteligent al capului de tăiere)
Performanþă electrică
Noul abkant electric cu crowning servo AMADA EGB 1303 și Automatic Tool Changer îmbunătăţit.
n Capacitate crescută a magaziei de scule (+30% cu noul design ATC)
n Operare intuitivă (control vocal, tabletă interfaţă om-mașină și cameră video de calibrare a piesei)
100% Performanþă, 60% Consum, laser fibră AMADA VENTIS
Evoluţia tehnologiei revoluţionare LBC de la AMADA. 6kW cu performanţă de 8-10kW.
n Tăiere cu găuri mici cu viteză ultra rapidă (LBC Fast Cut)
n Operare facilă (centrarea fasciculului, recunoaștere facială, videoclipuri cu instrucţiuni)
n Prelucrare ușoară a oţelului moale, indiferent de calitatea materialului (LBC + 6kW)
n Procese secundare reduse (funcţia Smart Edge și oţel inoxidabil fără zgură)
n Prelucrare de mare viteză a aluminiului (la fel ca 8-10kW convenţional) A
Noutăþi Bystronic la EuroBLECH 2022
Acces inteligent la tehnologia de tăiere cu laser, acum cu o putere a laserului de 12 kilowaţi. BySmart Fiber oferă acum performanţe de tăiere și mai bune la un preţ atractiv. Funcţiile opţionale disponibile „Parameter Wizard” și „BeamShaper” oferă sprijin suplimentar în timpul procesării foilor.
ByTube Star 130 cu 4 kilowaþi
ByCut Star 4020 Succesorul ByStar Fiber, ByCut
strălucește cu o putere impresionantă a
într-un design nou, modern. Funcţii inteligente
ar fi „Parameter Wizard” și opţional „Automatic BeamShaper” (ABS) optimizează întregul proces de tăiere. ByCut Star este disponibil într-o varietate de formate de 3 x 1,5 metri sau 4 x 2 metri.
BySmart Fibre 3015 cu 12 kilowaþi
ByTube Star 130 – soluţia supremă pentru prelucrarea ţevilor – este acum disponibilă cu o putere laser de 4 kilowaţi. Puterea crescută a laserului asigură o viteză mai mare pentru o producti vitate sporită și o calitate superioară în ansamblu. O configurare complet automată cu profile deschise și elipse duce la o mai mare flexibilitate și calitate în producţie. Opţiuni suplimentare precum „Laserscan” și „QuickCut” sporesc și mai mult eficienţa.
ByBend Star 120
Cu noul ByBend Star 120, introduce presa pentru seg mentul de piese mici și mijlo cii. Puternic, compact și fabri cat pentru diverse materiale din tablă din clase mai mari de rezistenţă. Funcţia „Laser Angle Measuring System” (LAMS) garantează rezultate perfecte de îndoire. În plus, cu funcţia „FastBend Plus” nu sunt necesare măsurători ale unghiului de îndoire, care consumă mult timp. Sistemul se ocupă automat de acest lucru cu cea mai mare precizie. De asemenea, datorită sistemului servo-hidraulic se fac economii până la 30% la energie și crește cu 20% mai mult viteza.
Durabilitate
În ultimele luni, Bystronic a investit masiv în optimizarea producţiei, a produselor, a lanţurilor de aprovizionare și a optimi zatoarelor de putere periferice. Accentul este pus pe durabilitate ca element central al strategiei sale corporative. Scopul este modelarea unui viitor durabil. A
Wilson Tool la EuroBLECH 2022
Ediţia de anul acesta a expoziţiei fanion pentru tehnologii de fabricare a tablei, EuroBlech 2022, a avut o semnificaţie aparte, fiind prima ediţie după restricţiile cauzate de pandemie în orga nizarea de astfel de evenimente şi având loc într-o perioadă în care creşterile uriaşe de costuri pun producătorii în faţa unor decizii deloc uşoare pentru menţinerea competitivităţii.
Wilson Tool International, lider pe plan mondial în producerea de scule şi accesorii pentru maşini de ştanţat CNC şi scule abkant, a onorat această provocare şi a avut un stand dedicat 100% sistemelor de scule ce pot ajuta clienţii să crească semnifi cativ productivitatea şi să scadă costurile.
Noutatea prezentată în premieră la expoziţie a fost generaţia a doua a sistemului de scule cu insert universal interschimbabil Wilson Tool EXP pentru maşini de ştanţat cu turelă (Thick Turret) şi a portsculelor Wilson Tool HPX (scule prezentate într-un număr recent al revistei Tehnică şi Tehnologie). Accentul principal a fost pus însă pe prezentarea avantajelor de productivitate şi cost
scăzut în timp pe care sistemele de scule Wilson Tool le aduc clienţilor, indiferent dacă aceştia folosesc sistemele de scule pentru maşini Trumpf® şi compatibile (sistemele de scule 2-4-1 în special) sau pentru maşini stil Thick Turret (Amada®, Prima Power, LVD® etc).
O secţiune specială a standului a fost dedicată posibilităţilor de eliminare a unor operaţii suplimentare (costisitoare şi care necesită multă manoperă) efectuate uzual după maşina de ştanţat (cum ar fi debavurarea, filetarea, mici îndoiri, înlocuirea unor elemente de asamblare cu deformări executate direct în tablă, execuţia de balamale, zencuriri, marcări coduri pe piese etc) prin folosirea unor scule dedicate chiar pe maşina de ştanţat CNC, rapid şi eficient din punct de vedere al costurilor implicate.
Distribuitorul Wilson Tool în România, SM TECH SRL, vă stă la dispoziţie cu mare plăcere cu orice informaţie despre sistemele de scule Wilson Tool. A
Rolleri SpA la EuroBLECH 2022
Sculele abkant au fost completate de produsele noilor divizii Rolleri:
n Gama de maşini de ascuţit scule de ştanţare - Rolleri Up-Grind
n Gama de maşini de curăţare zgură pentru suporţii meselor maşinilor de tăiat cu laser – Rolleri C-UP
n Gama de scule de ştanţare (pentru maşini de ștanţat şi maşini tip Iron Worker)
n Gama de roboţi colaborativi Rolleri Robotic
Distribuitorul SM TECH SRL vă stă la dispoziţie cu orice informaţie sau ofertă legată de sculele şi maşinile Rolleri. A
TRUMPF la EuroBLECH 2022
Sub motto-ul YOU WIN, TRUMPF face mai simple, mai productive și mai sustenabile tehnologiile de prelucrare a tablei.
dere automat pentru celule automatizate de îndoire, folosit cu TruBend Cell 5000 crește considerabil productivitatea
n Mai multe mașini entry-level, la fel de fiabile, robuste și durabile ca modelele high-end, dar semnificativ mai accesibile: o mașină laser, mașina de îndoit TruBend 1000 și un echipament de sudură
Punctele de interes ale prezenţei TRUMPF la EuroBLECH 2022 au fost:
n S-au lansat noi tehnologii pentru reducerea consumului de energie și materiale. Noul sistem „Eco Cooler" controlează temperatura mașinilor de tăiat cu laser folosind apă pură în loc de agenţi frigorifici chimici, utilizând cu 80% mai puţină energie decât sistemele convenţionale și este 100% nepoluantă.
n Noi soluţii de digitalizare și automatizarea care stimulează sustenabilitatea și productivitatatea: Noul dispozitiv de prin
n Noi funcţii ale software-ului de planificare și control al producţiei, Oseon, care reduce ponderea proceselor neproductive și ţine sub control fluxurile de producţie. A
Bielda, producător ºi distribuitor de maºini profesionale de tăiere, sudură ºi curăþare cu laser, la EuroBLECH 2022
Brand creat și înregistrat la nivel european, Bielda s-a născut din experienţa de peste 10 ani de activitate a unor echipe de ingi neri și proiectanţi, deopotrivă inspirată de utilizatorii profesioniști de mașini laser. Echipamentele create de propria echipă de ingi neri și tehnicieni conţin ultimele inovaţii fiber laser pentru a oferi înaltă precizie a tăierii și randament optim, sunt conforme ISO 90001:2015, dar și propriului sistem de management al procedu rilor și documentelor utilizat în domeniul militar.
La Euroblech 2022, propunerile Bielda au fost mașina de sudură cu laser Bielda BLW cu sursă laser de 2 kW, mașina de curățare laser cu pulsație (sursă 200 kW) și mașina de curățare cu laser continuă (sursă laser 2000 W) - echipamente cu numeroase avan taje care au fost prezentate celor interesaţi.
În ceea ce privește avantajele mașinii de sudură cu laser, prin
tre acestea se numără: operarea simplă și rapidă, deci eficientizarea timpului de lucru; radiaţii indirecte mici; fără deformare termică a pro dusului final; sudură fină de mare precizie și durabilitate, din orice unghi.
Mașinile de curățare cu laser au de asemenea avantajele lor, în funcţie de model. Curăţarea cu laser cu pulsaţie este ideală pen tru metale și non-metale (plastic, lemn, sticlă etc.), nu lasă aproape niciun fel de urmă pe obiectul curăţat și are putere de 100-500 W. Curăţarea cu laser CW (continuă) suportă pe de altă parte 1-2 kW și curăţă metalele de rugină, vopsea, ulei, chiar și un strat de oţel! A
Soluþia ideală de prelucrare a umerilor drepþi
În aplicațiile de frezare, capetele care realizează umeri drepți (90°) sunt foarte probabil cele mai des folosite. Sunt cele mai versatile soluții, putând fi utilizate la frezarea umerilor, a canalelor, a suprafețelor frontale limitate de umeri drepți, a muchiilor, a buzunarelor și a cavităților de diferite forme. Frezele frontale pot realiza intrări în rampă sau pot fi utilizate la prelucrări combinate de strunjire și frezare. În concluzie, aceste freze la 90° conduc detașat în topul gamei de scule de frezare de uz general, fie ele indexabile, monobloc sau brazate.
La selectarea frezelor de acest tip, trebuie luaţi în considerare diferiţi factori, cum ar fi: n materialul de prelucrat; n adâncimea de așchiere; n precizia dimensională a piesei obţinute; n calitatea suprafeţei de realizat; n stabilitatea întregului sistem; n caracteristicile mașinii-unelte
Aceștia influenţează tipul frezei, geometria de așchiere, configuraţia generală a sculei. Aceeași factori enumeraţi anterior sunt esenţiali în proiectarea sculei dedicate unor procese specifice. Astfel, frezele monobloc asigură cea mai bună precizie dimensională, în timp ce conceptul bazat pe plăcuţa amovibilă asigură funcţionarea corectă în condiţii de încărcare ridicată și este și mult mai eficient din punctul de vedere al costurilor.
Geometria de așchiere a frezelor monobloc sau a celor brazate este complet definită numai după operaţia finală de rectificare. În cazul frezelor echi pate cu plăcuţe amovibile, profilul plăcuţei presate este determinant, este de fapt elementul de bază care asigură geometria optimă de așchiere și în final prelucrarea eficientă.
De exemplu, plăcuţele pătrate și cele triunghiulare au lăţime mai mare, în comparaţie cu cele dreptunghiulare. Odată cu creșterea lăţimii plăcuţei se poate realiza în centrul acesteia o gaură de prindere mai mare, ceea ce înseamnă că se poate utiliza un șurub de fixare mai robust și implicit o fixare mai sigură în buzunar.
Pe de altă parte, mărirea lăţimii plăcuţei duce și la creșterea diametrului minim al gamei și totodată duce la necesitatea realizării unui spaţiu mai gene ros pentru evacuarea așchiilor, reducând în același timp rezistenţa în ansamblu a corpului frezei. Iată doar un factor important de luat în considerare la proiectarea capetelor de frezare la 90°, cu plăcuţe indexabile.
În același timp, există și alte elemente de bază, precum: n metoda de montare (radială, tangenţială) n gama razelor la colţul plăcuţei n existenţa muchiei de ștergere (wiper) n geometria fragmentatoare de așchii De asemeni, este imperativă buna cunoaștere a tipului de material pentru care este proiectat capul de frezat.
Un salt semnificativ în domeniul prelucrărilor prin așchiere a fost realizat la începutul anilor 1990, prin lansarea produsului HELIMILL –familie de freze la 90°, care a adus pe piaţă în premieră plăcuţa cu muchie elicoidală. Punctul forte al acestei plăcuţe este muchia extrem de eficientă, generată practic de intersecţia suprafeţei de degajare cu suprafaţa profilului elicoidal reliefat.
Acest concept geometric a realizat de fapt o muchie așchietoare constant pozitivă și un același profil pe întreaga lungime a muchiei plăcuţei. Rezultatul în teren a fost o reducere substanţială a puterii consumate în prelucrare și, în final, o pre lucrare ușoară, fără eforturi. Conceptul HELIMILL de la ISCAR a deschis o nouă cale, a reprezentat o nouă abordare a frezării cu plăcuţe indexabile și a plasat această geometrie de plăcuţă în fruntea tehnologiei de frezare.
Plăcuţele utilizate la frezarea la 90° au formă poligonală. Ele pot fi dreptunghiulare, pătrate, sub formă de paralelogram, rombice, triunghiulare sau sub formă de trigon (forma W). Forma plăcuţei determină precis și numărul muchiilor așchietoare. Mai există caracteristici importante, legate de forma plăcuţei.
O formă de tip paralelogram asigură combinaţia armonioasă dintre o muchie așchietoare suficient de lungă, o gamă variată de raze la colţul așchietor, capabilitatea de penetrare în rampă, alţi parametri importanţi legaţi de geo metria așchietoare și robusteţea plăcuţei. Aceasta este explicaţia faptului că forma paralelogram a rămas comună de-a lungul evoluţiei frezării. Un dezavantaj semnificativ al acestei forme îl reprezintă însă numărul muchiilor așchietoare – limitat la numai două în configuraţia tradiţională. O plăcuţă dublă-faţă pare a fi conceptul cel mai potrivit pentru mărirea numărului de muchii. Sunt însă atribute adiţionale la care trebuie să reflectăm, atunci când ne propunem să realizăm o plăcuţă dublă-faţă. Limitări suplimentare afectează unghiul de așezare și măresc unghiul de degajare axial, după montarea plăcuţelor pe corpul frezei.
Un studiu minuţios al factorilor menţionaţi anterior și profunda înţelegere a relaţiilor din tre elementele amănunţit proiectate pot duce la soluţii câștigătoare. Pentru a oferi o paletă largă de soluţii pentru frezarea la 90°, producătorii de scule dezvoltă multe profile așchietoare, precum și diferite tipuri inovatoare de plăcuţe mono-faţă sau dublă-faţă.
Cu atât de multe forme și profile de scule existente în piaţa de scule, crearea permanentă de geometrii noi a devenit o activitate învechită, am putea spune. Campania NEOLOGIQ de la ISCAR a dat naștere unor soluţii de frezare inovatoare și unice în același timp, cu dorinţa de a cuceri noi culmi de frezare rapidă și productivă.
FOTO 1
Combinația unică a unui profil pătrat, cu geometrii unice ale zonelor de dega jare și așezare; într-un cuvânt noile plăcuțe extrem de economice NEODO S890.
despre unghiurile de degajare. Aceste atribute con tribuie la un consum de putere redus și permit realizarea unor aplicaţii de frezare de eboș pe mașini limitate ca putere. Sculele HELIDO echipate cu plăcuţe TRIGON pot prelucra umeri drepţi, canale, pot aborda operaţii de plonjare laterală și intrare în rampă prin interpolare elicoidală. Principalul avan taj al acestor scule îl reprezintă combinaţia dintre acurateţea profilului la 90°, productivitatea ridicată și costul redus asigurat prelucrării în sine.
Inginerii proiectanţi din departamentul Cercetare – Dezvoltare de la ISCAR, recunoscuţi prin ingeniozitatea dovedită de-a lungul anilor, au inventat noua linie NEODO S890, dedicată frezărilor de eboș, de semi-finisare, frezărilor frontale și a celor generatoare de umeri drepţi. Frezele sunt cu precădere recomandate prelucrărilor în oţeluri și fonte. Soluţia a avut ca prime scopuri realizarea de costuri competitive, concomitent cu creșterea productivităţii, în special în condiţii nefavorabi le de prelucrare. Scula este echipată cu plăcuţe robuste dublă-faţă. Acestea au profil pătrat, iar zona superioară, cea de bază și cea laterală sunt obţinute direct prin presare, graţie tehnologiei unice ISCAR. Astfel, sunt obţinute 8 muchii așchietoare ,,pe dreapta’’, 4 din zona superioară și alte 4 din zona inferioară. Odată montată pe freză, plăcuţa garantează unghi de degajare radial pozitiv și unghi de degajare axial negativ, care asigură așchiere lină și putere consumată redusă, indiferent de condiţiile de frezare, chiar și în condiţii dure, de așchiere întreruptă.
Profilul ,,coadă-de-rândunică’’ asigură blocarea fermă a plăcuţei, aceasta ducând la rigidizarea excepţională a ansamblului. De asemenea, plăcuţa e prevăzută cu o zonă de ștergere plată (wiper), pentru obţinerea unei bune rugozităţi pe suprafaţa prelucrată. Plăcuţa arată diferit de orice altă plăcuţă cu profil pătrat, aceasta și datorită tehnolo giilor moderne de presare. Rezultatul final este o soluţie excepţională de frezare frontală, eficientă și economică, în mod special în ceea ce privește prelucrarea în imediata vecinătate a umerilor, acolo unde există condiţii deosebite, constrângeri în pre lucrare.
Plăcuţa HELIDO-90° de formă TRIGON este echipată cu 6 muchii așchietoare și asigură o densitate mare a dinţilor frezei, ducând implicit la creșterea avansurilor și deci la amplificarea productivităţii. Plăcuţele au dublă-geometrie de așchiere: axial pozitivă și radial pozitivă, discutând
FOTO 2
O geometrie pozitivă dublă caracterizează frezele HELIDO-TRIGON echipate cu plăcuțe dublă-față cu așa-zisul profil ,,TRIUNGHI SPART’’.
Dacă luăm în discuţie prelucrarea aliajelor de aluminiu și a altor mate riale neferoase (grupa ISO N de aplicaţii), atunci trebuie să utilizăm în primul rând o muchie foarte ascuţită și o suprafaţă de degajare super-finisată. Un element adiţional care poate amplifica performanţa este geometria fragmentatoare de șpan. În mod similar, geometria ,,vălurită’’ a muchiei plăcuţelor mono-faţă HELI3MILL triunghiulare le-a transformat în adevăraţi ,,cai-de-bătaie’’ ai frezării la 90°.
Costurile de producţie pot fi reduse incredibil prin utilizarea acestei soluţii.
FOTO 3
Muchia serată a plăcuțelor HELI3MILL asigură frezarea materialelor neferoase cu performanțe excepționale.
Studiind multe rapoarte de caz, putem concluziona fără să greșim că posibilităţile de îmbunătăţire a soluţiilor de frezare la 90° cu plăcuţe indexa bile nu sunt nici pe departe epuizate. O nouă idee proaspătă referitoare la un unghi adecvat aplicat unui cap de frezare va duce la o nouă soluţie atrăgătoare, chiar dacă aceasta înseamnă în final luarea în considerare a unui efort suplimentar de dezvoltare a unor noi geometrii de plăcuţe. A
Metoda uşoară de prelucrare digitală
Sandvik Coromant explorează soluþii de prelucrare digitale
n domeniul prelucrării, chiar și cele mai mici greșeli pot genera costuri mari. Pentru a preveni în mod fiabil acest lucru, Sandvik Coromant, liderul în domeniul așchierii metalului, pune la dispoziție soluții de prelucrare digitale care oferă atelierelor „ochi și urechi”. Cu ajutorul gamei CoroPlus®, care constă în software inovator și scule conectate, este posibilă optimizarea și prevenirea deteriorării mașinii, sculelor și componentelor — punând în același timp capăt întreruperilor nedorite ale producției.
Când vine vorba de prelucrare, barele de alezare Silent Tools™ Plus şi portsculele Coromant Capto® DTH Plus reprezintă soluţiile inteligente, pe bază de senzori, care combină cunoașterea expertă și datele de prelucrare pentru a ajuta la sporirea productivităţii. Soluţiile care pot comunica de la mașină la mașină sau de la sculă la mașină sunt foarte căutate, întrucât acestea formează funda mentul pentru analiza și utilizarea inteligentă a datelor procesului.
Digitalizarea prezintă multe oportunităţi noi de a depăși provocările, de a reduce la minimum pier derea de resurse, timp și date, precum și de a avea o afacere mai profitabilă. Pentru ca digitalizarea unui proces de prelucrare să fie reușită, producătorii trebuie să acţioneze pas cu pas și în funcţie de resursele disponibile. Prin intermediul CoroPlus® , Sandvik Coromant oferă soluţii pentru toate etapele din lanţul valoric, de la proiectare și planificare la mașini legate în reţea și monitorizarea procesului.
Soluþii digitale şi scule conectate
Soluţiile digitale pot reprezenta o contribuţie importantă în planificarea și pregătirea procesului, în programare, precum și în gestionarea sculelor și costurilor. În funcţie de metoda de prelucrare, material și mașină, ghidul de scule CoroPlus® de la Sandvik Coromant asigură recomandări atât în privinţa sculei, cât și a regimului de așchiere, dintr-un singur clic.
În plus, biblioteca de scule CoroPlus®, o bază de date de scule digitală, elimină necesitatea de a căuta datele pentru scula potrivită prin cataloage sau pe site-uri web. Biblioteca asigură acces la cata loage care conţin versiuni digitale ale sculelor și le permite utilizatorilor să transfere scule complete direct în sistemul lor de producţie asistată de cal culator (CAM). Drept rezultat, costul total al sculelor așchietoare este redus în mod semnificativ.
IMAGINEA 1. Prin inter mediul CoroPlus®, Sandvik Coromant oferă soluții pen tru toate etapele din lanțul valoric – de la proiectare şi planificare la maşini legate în rețea şi soluții pentru moni torizarea procesului.
Poate fi dificil de stabilit când, de ce și cât de des s-a oprit o mașină, așa că soluţiile digi tale prezintă noi posibilităţi în această privinţă. CoroPlus® Process Control monitorizează proce sele de prelucrare în timp real și intervine cu răspunsuri definite în caz de deviaţii.
CoroPlus® Machining Insights colectează date, ajută la identificarea problemelor și oferă indicaţii necesare pentru a lua măsurile corecte în vederea remedierii acestora. Astfel, este posibilă crearea unei tranziţii ușor de implementat către un mod de lucru digital şi către Industria 4.0.
Oferta CoroPlus® asigură diferite moduri de integrare a inteligenţei de prelucrare digitală în pro cesul de producţie, încurajează optimizarea ușoară şi rapidă a proceselor şi crește la maximum uti lizarea mașinii şi profiturile — toate acestea fără investiţii majore şi fără necesitatea de a schimba procesele. A
Strunjirea multi-direcţională ia o nouă turnură
A doua generaţie de plăcuţe CoroTurn Prime® de tip B creşte productivitatea şi durata de viaţă a sculei
Încă de la lansarea sa din 2017, PrimeTurning™ a fost numit, pe bună dreptate, cea mai mare inovaţie în domeniul strunjirii, de la începuturile strunjirii. Metoda permite strunjirea în toate direcţiile şi reprezintă o alternativă productivă şi eficientă la prelucrarea convenţională. Conceptul este alcătuit din metoda PrimeTurning™, scule CoroTurn® Prime de tip A şi B şi software-ul CoroPlus® Tool Path pentru PrimeTurning™.
A doua generaţie de scule CoroTurn® Prime de tip B a suferit o actualizare majoră. „Lucrăm în permanenţă la dezvoltarea ofertei noas tre PrimeTurning™,” spune Staffan Lundström, Manager de produs la Sandvik Coromant. „Noile scule de tip B sunt îmbunătăţite din toate punctele de vedere pentru a sprijini în continuare strunjirea multi-direcţională.”
Un avantaj cheie este faptul că noua plăcuţă este negativă şi cu două feţe. Patru muchii aşchietoare — de două ori mai multe muchii com parativ cu plăcuţa anterioară — permit o prelucrare mai rentabilă. Scula este echipată, de asemenea, cu un nou design robust al locaşului vârfului, care previne ruperea sculei în cazul în care plăcuţa se rupe şi permite schimbarea sensurilor de avans fără mişcări ale plăcuţei. În plus, geometriile sunt actualizate pentru un control mai bun al aşchiilor chiar şi în cazul materialelor foarte dificile, cum ar fi oţelul inoxidabil duplex şi oţelul ductil.
Rezultatele testelor cuprinzătoare au arătat creşteri ale productivităţii de la 50% până la 100%.
Sandvik Coromant
Un exemplu este cel al unui client din industria construcţiilor de maşini care produce carcase de pompe, unde noile plăcuţe CoroTurn® Prime de tip B, cu calitate de strunjire GC4415, geometrie M7 şi R1.6 mm, au asigurat o uzură previzibilă a margini lor şi un control mai bun al aşchiilor. Productivitatea şi durata de viaţă a sculei au crescut cu 115% şi, respectiv, 200%.
Noile plăcuţe CoroTurn® Prime de tip B sunt disponibile pentru strunjirea exterioară şi interioară într-o gamă de calităţi de înaltă performanţă, inclu siv noile calităţi de strunjire a oţelului GC4415 şi GC4425.
Asistenţa la programare este oferită în cele mai comune platforme CAM şi cu CoroPlus® Tool Path pentru PrimeTurning™.
Făcând parte din grupul global de proiectare industrială Sandvik, Sandvik Coromant deţine cele mai avansate tehnologii de producţie a scule lor, soluţii de prelucrare şi cunoştinţe care se ridică la nivelul celor mai înalte standarde şi inovaţii industriale impuse de industria prelucrării metalelor în prezent şi în următoarea eră industrială.
Serviciile educaţionale, investiţiile semnificative în domeniul cercetării şi dezvoltării, precum şi parteneriatele solide cu clienţii asigură dezvoltarea tehnologiilor de prelucrare care vor schimba, influenţa şi extinde domeniul prelucrării.
Sandvik Coromant deţine peste 1700 de brevete la nivel mondial, are peste 7700 de angajaţi şi sedii în 150 de ţări. A
Versiunea 18 a portalului TIA de la Siemens permite o automatizare mai eficientă ºi mai flexibilă
La SPS Nürnberg (desfășurat între 8-10 noiembrie), Siemens a prezentat Versiunea 18 a cadrului său de inginerie TIA Portal (Totally Integration Automation Portal). Companiile industriale care doresc să scurteze timpul de lan sare pe piață a produselor, să contracareze lipsa de muncitori calificați și să rămână competitive, au nevoie de o inginerie de automatizare eficientă care poate fi modificată rapid pentru a îndeplini noile cerințe.
Noua versiune a portalului TIA sporește încă o dată eficienţa ingineriei și oferă funcţionalităţi optimizate pentru inginerie multi-utilizator. Aceasta înseamnă că utilizatorii pot lucra și în echipă și în paralel la proiecte, și pot construi și gestiona biblio teci partajate. Drepturile de acces pot fi atribuite fie individual, fie în mod specific pe grup, ceea ce face colaborarea mai flexibilă.
Siemens extinde, de asemenea, ecosistemul TIA Portal cu fluxuri de lucru orientate spre IT –cu Simatic Automation Xpansion (Simatic AX). Acest lucru oferă profesioniștilor IT un mediu de dezvoltare familiar bazat pe Visual Studio Code și controlul versiunilor prin GitLab. În acest fel, biblio tecile pot fi create în Structured Text și integrate în TIA Portal. Platforma de inginerie – care anterior era un instrument standard folosit cu tehnologia operaţională (OT) – poate fi acum utilizată și de utilizatorii IT fără a-i recalifica mai întâi. Cu această dezvoltare, Siemens nu face doar un pas decisiv către integrarea IT/OT, ci și contracarează lipsa tot mai mare de lucrători calificaţi în lumea OT. Simatic AX este disponibil și ca serviciu bazat pe cloud. Prin urmare, proiectele pot fi descărcate și actualizate rapid și ușor în orice moment și în orice loc.
Deoarece aplicaţiile de mișcare în automatizare devin din ce în ce mai complexe, noua versiune a TIA Portal oferă, de asemenea, o inginerie simplă și holistică a cinematicii 5D/6D: cu alte cuvinte, controlul mișcării funcţionează până la șase axe de interpolare. Cinematica complexă, cum este cea a roboţilor, poate fi acum ușor integrată în proce sele industriale în TIA Portal. Acest lucru permite companiilor să-și extindă, să transforme sau să modifice cu ușurinţă instalaţiile de producţie fără a interfera cu sistemele de funcţionare.
Domeniul de aplicare pentru controlerele TIA Portal și Simatic a fost, de asemenea, extins și mai mult: Simatic S7-1500 și Simatic ET 200SP oferă acum o performanţă mai mare de calcul și comunicare și suportă redundanţa R1. Acest lucru asigură disponibilitatea maximă a aplicaţiilor și ajută la rezolvarea viitoarelor provocări de automatizare. Redundanţa R1 poate fi integrată ușor și flexibil în reţelele existente, fără efort de pro gramare. Aceasta o face una dintre cele mai simple soluţii de pe piaţă, care poate fi utilizată într-o mare varietate de industrii – în automatizarea fabricilor, precum și în logistică și infrastructură, unde redundanţa R1 este deosebit de relevantă pentru proiectele mari de infrastructură. Noul hard ware acceptă, de asemenea, cele mai recente standarde de securitate, astfel încât Versiunea 18 a portalului TIA pune din nou un accent puternic pe securitatea de ultimă generaţie (comunicat de presă). A
Connectivity+, soluþii durabile ºi inteligente de la HARTING
După o lungă pauză dată de pandemia coronavirus, târgurile de toamnă SPS (08 noiembrie 2022 - 10 noiembrie 2022) și electronica (15 noiembrie 2022 - 18 noiembrie 2022) s-au desfășurat fizic, în centrele expoziționale. Pe lângă tehnologiile de automatizare inteligentă, digitală, HARTING Technology Group a folosit cele două evenimente pentru a evidenția produse și soluții care permit utilizarea durabilă și responsabilă a resurselor.
HERMES. Interfaţa pentru transmiterea puterii, a datelor și a semnalelor este una dintre cele mai recente soluţii Connectivity+ ale grupului Harting și oferă o configuraţie „individuală” și flexibilă a conectorilor – rezultând economii de spaţiu și greutate de până la 50%. Ca un avantaj direct, soluţia Connectivity+ economisește resursele și, prin urmare, reduce amprenta de CO2 pe tot par cursul procesului - de la producţia, transportul și până la utilizarea conectorilor de către clienţi.
Noi tehnologii pentru automatizarea digitală a viitorului
Active Connectivity+, soluþii care oferă noi posibilităþi
Derivat din megatendinţele sociale și tehno logice, HARTING Connectivity+ dezvoltă soluţii care se extind cu mult dincolo de componentele clasice și oferă o valoare adăugată specială pentru clienţi. Aceasta include și zona tematică „Conectivitate electrică inteligentă”. La târgurile din toamna aces tui an, HARTING a prezentat primul conector activ din lume care dispune de autentificare internă a ștecherului și prizei, blocare pe bază de stare și un geamăn digital în conformitate cu standardul IDTA: toate sistemele sunt pregătite pentru Industry 4.0.
Într-o altă variantă, pot fi setate digital diferite niveluri de tensiune/curent. Conexiunea se ajustează automat în funcţie de consumator și oferă flexi bilitate maximă în utilizare. În plus, soluţia de conectare permite gestionarea accesului - ceea ce înseamnă că numai dispozitivele autorizate pot fi alimentate cu energie și pot face schimb de date, asigurând astfel o protecţie suplimentară a infra structurii sensibile.
Pe lângă Smart Electrical Connectivity, Grupul a prezentat și HARTING SPE Evaluation Board Acesta permite dezvoltatorilor integrarea tehnolo giei Single Pair Ethernet în produsele lor. Prin intermediul unei conexiuni cu 2 fire, SPE transmite date la 100 Mbit/s, precum și energie. Datorită compatibilităţii cu Arduino, este ușor de pus în funcţiune.
Single Pair Ethernet (SPE) este considerată una dintre cele mai impor tante tendinţe pentru viitorul comunicaţiilor industriale. HARTING prezintă deja tehnologia în aplicaţie cu comutatorul Ha-VIS eCon SPE la SPS. Soluţia inteligentă permite transmiterea datelor la viteze de ordinul gigabiţilor și o alimentare simultană cu energie printr-o singură pereche de fire. În plus, Grupul a evidenţiat Mini PushPull ix Industrial ca interfaţă Ethernet care economisește resurse și spaţiu. „Mini”-ul Harting este perfect pentru dis pozitive mai mici și aplicaţii pe teren.
Parteneri puternici - companii rezistente „Pentru a putea continua să oferim standardele HARTING obișnuite – și în vremuri politice și economice dificile – ne poziţionăm robust și rezis tent”, a declarat Edgar Düning, Reprezentantul Consiliului de Administraţie HARTING. „Aici, accentul se pune pe consolidarea activităţii de bază, pe dezvoltarea de noi tehnologii, implicând și parteneri strategici pentru soluţii de conectivitate noi și mai puternice. În acest sens, în august am anunţat parteneriatul strategic dintre producătorul de cabluri Studer Cables și com pania noastră.”
„Cu HARTING, am câștigat un partener excelent. Suntem încântaţi să lucrăm cu grupul de tehnologie atât pentru a ne extinde portofoliul de soluţii, cât și pentru a contribui cu experienţa noastră în domeniul cablurilor în dezvoltarea și oferirea de noi soluţii de conectivitate pentru automatizarea industrială, energie și infrastructură, transport și sisteme energetice”, după cum a declarat Bruno Fankhauser, CEO al Studer Cables AG, explicând beneficiile cheie pentru clienţi, în urma parteneriatului.
De la tehnologia de
bază
la o soluþie Connectivity+ durabilă
Modulele Han-Modular® Domino s-au clasat pe locul doi în cadrul ediţiei din acest an a premiului
Obiective financiare anuale atinse În timpul conferinţei de presă de la SPS, Christopher Ukatz, Managing Director HARTING Germania, și Edgar Düning, reprezentantul Consiliului de Administraţie HARTING, au subliniat că grupul Harting și-a atins obiectivele de vânzări și venituri pentru exerciţiul financiar 2021/2022, care s-a încheiat la 30 septembrie 2022. În același timp, au arătat clar că previziunile viitoare continuă să indice vremuri dificile. „Conflictul militar în curs de dsfășurare din Ucraina, deficitul de materiale, evoluţiile inflaţioniste – nu numai în sectorul energetic – și o recesiune iminentă care se profilează în Europa sunt doar câteva dintre problemele care ne preocupă în prezent pe noi și pe clienţii noștri”, a declarat Edgar Düning. A
Colaborare în domeniul soluþiilor software pentru industrie ºi infrastructură
Siemens ºi Eplan încheie un parteneriat strategic
Companiile Siemens Smart Infrastructure și Eplan au încheiat un parteneriat strategic pentru a consolida colaborarea în domeniul soluțiilor software pentru segmentele de piață din industrie și infrastructură. În cadrul acestui acord, divizia Electrical Products din cadrul companiei Siemens se va alătura la Eplan Partner Network în calitate de partener strategic. Obiectivul este acela de a coordona produsele celor două companii într-un mod mai orientat, cu scopul de a oferi soluții optimizate pentru producătorii de sisteme de comutație și proiectanții de instalații electrice. Sebastian Seitz, CEO Eplan, și Andreas Matthé, CEO al diviziei Electrical Products la Siemens Smart Infrastructure, au semnat acordul în acest sens pe 26 septembrie 2022.
Obiectivul general al colaborării noastre este crearea unei structuri de utilizare imediată, de tip plug-and-play, pentru proiectanții de instalații electrice. Dorim ca instrumentele noastre să devină accesibile din ambele direcții, pentru ambele părți și, astfel, să simplificăm și să accelerăm fluxurile de lucru.
Sivacon și Alpha (sisteme de distribuţie a energiei electrice) prin integrarea Simaris (instrumente de planificare) și a platformei Eplan.
Ambele părţi vor contribui cu expertiza lor în beneficiul clienţilor comuni pentru a permite fluxuri de lucru mai eficiente în construcţia de sisteme de comutaţie și în distribuţia de energie electrică.
,,În construcția de sisteme de comutație, putem folosi Eplan Pro Panel pentru a optimiza procesele și a le automatiza într-o măsură mai mare. În plus, vom viza în mod specific domeniul în creștere al distribuției de energie și vom lucra cu Siemens pen tru a crea soluții complete pentru fluxuri de lucru mai eficiente și mai integrate.
Segmentul industrial cuprinde oferte și produse pentru construcţia de panouri de control, în timp ce segmentul de infrastructură include construcţia de sisteme de comutaţie pentru distribuţia de energie electrică. În segmentul industrial, Siemens și Eplan își vor intensifica cooperarea excelentă care există de mulţi ani, de exemplu, pentru a furniza date
Eplan pentru toate produsele Siemens con figurate. Pentru piaţa de infrastructură, Eplan și Siemens au decis să optimizeze și să automatizeze împreună procesele clienţilor, de exemplu în mediul
Eplan oferă software și servicii de inginerie în domeniile ingineriei electrice, automatizării și mecatronicii. Compania dezvoltă una dintre cele mai importante soluţii software din lume pentru constructorii de mașini, de sisteme de comutaţie și de panouri de control. În plus, îi ajută pe clienţi să simplifice procesele de inginerie dificile.
Divizia Electrical Products din cadrul companiei Siemens oferă produse pentru o infrastructură electrică sigură și eficientă la nivel de joasă tensi une în clădiri și medii industriale, inclusiv produse de siguranţă și control, dispozitive de măsurare și monitorizare, întrerupătoare și prize. În plus, porto foliul acestei divizii include instrumente software cu capacitate de comunicare, care pot fi utilizate pentru a conecta produsele de distribuţie a energiei electrice la automatizarea clădirilor și la automa tizarea industrială, precum și pentru a face accesi bile sistemele IoT în cloud. A
Noul robot ODM de la AGILOX
AGILOX
îºi extinde portofoliul de produse cu un transportator inteligent de cărucioare
După AGILOX ONE și AGILOX OCF a venit rândul AGILOX ODM. Compania, specializată în roboți logistici, își adaugă transportatorul de cărucioare la gama de sisteme de transport inteligente controlate de inteligența colectivă. Astfel, AGILOX vizează un domeniu complet nou de utilizare: deplasarea transportatoarelor de mărfuri mici.
AGILOX își extinde gama de roboţi mobili autonomi (AMR) cu transportatorul de cărucioare omnidirecţional AGILOX ODM. În timp ce AGILOX ONE este prevăzut cu o nacelă foarfecă și AGILOX OCF are un sistem de ridicare liberă pentru manipu larea încărcăturii, AGILOX ODM este construit pe principiul unui transportator de cărucioare. Acest lucru înseamnă că permite ridicarea încărcăturilor cu greutate maximă de 300 kg la o înălţime de ridi care maximă de 250 mm și transportarea acestora la destinaţie. Conceptul AMR inteligent cu tehnolo gie AGILOX X-SWARM deschide astfel drumul spre domenii noi de utilizare și alte segmente industriale deoarece recipientele de încărcături mici (cum ar fi containerele), pentru al căror transport a fost creat AGILOX ODM, sunt extrem de frecvent utilizate, în speciale în domeniul electronic și farmaceutic.
Detaliile noului AGILOX ODM
Odată cu AGILOX ODM, AGILOX a adus un mod de gândire nou în abordarea conceptului de vehicule ghidate automate: vehiculul compact se deplasează autonom și navighează liber pe podeaua de producţie sau în depozit, asigurând perfect fluxul de material intern. La fel ca AGILOX ONE și AGILOX OCF, AGILOX ODM folosește un concept de deplasare omnidirecţională. Acest lucru îi permite să se deplaseze transversal în culoarele cu rafturi, precum și să întoarcă pe loc, făcând astfel posibilă deplasarea chiar și în cele mai înguste spaţii. Acumulatorul din fosfat de litiu-fier (LiFePO4) asigură timpi de încărcare scurţi și cicluri de funcţionare lungi.
Avantajul AGILOX
Datorită noului AGILOX ODM, clienţii pot beneficia de toate avantajele aceleiași tehnologii X-SWARM dovedite ca în cazul AGILOX ONE și AGILOX OCF: avantajele unice ale unei soluţii de (intra)logistică proiectată de la zero.
Deoarece AMR-urile AGILOX nu necesită un sistem de control central și se pot orienta în perime trele existente cu precizie milimetrică, se elimină astfel modificările îndelungate și costisitoare nece
sare la nivelul infrastructurii existente. Identificarea automată a traseului permite astfel vehiculelor să evite singure obstacolele. Dacă nu pot trece de obstacolele detectate din cauza dimensiunii aces tora sau spaţiului liber disponibil, AMR calculează un traseu nou în câteva secunde pentru a ajunge la destinaţie cât mai rapid posibil. Pentru clienţi, acest lucru reprezintă libertate maximă în cadrul proceselor existente, deoarece nu trebuie să se adapteze la sistemul de roboţi mobili autonomi. În schimb, sistemul se adaptează la procesele clientu lui. În plus, stabilirea complet autonomă a traseelor asigură un flux de lucru sigur – chiar și în cazul operaţiunilor mixte.
Punerea în funcţiune a Plug & Perform în ceea ce privește soluţiile intralogistice și absenţa unui computer principal sau a ajutoarelor de navigare permit clienţilor AGILOX să omită activităţile anterioare complicate necesare pentru schimbări. După ce roboţii logistici sunt puși în funcţiune, se organizează singuri în conformitate cu principiul (decentralizat) de inteligenţă colectivă, mai exact schimbă informaţii de câteva ori pe secundă pentru a permite întregii flote să calculeze cel mai eficient traseu și pentru a preveni posibilele blocaje înainte ca acestea să se producă. Astfel, clientul beneficiază de un sistem care funcţionează în mod constat uniform, fără timpi de nefuncţionare. Și coordonarea vehiculelor de către client, care consumă mult timp, a devenit istorie datorită tehnologiei X-SWARM de la AGILOX. Pentru client, acest lucru înseamnă flexibilitate, deoarece îi permite să extindă zona de funcţionare a vehiculelor în doar câteva minute. De ase menea, înseamnă că devine foarte facil să relocheze un AMR AGILOX pentru a fi utilizat temporar în alte zone din perimetrul unităţii sau ale filialelor acesteia. Deoarece vehiculele AGILOX pot comunica cu alte echipamente sau cu infrastructura clădirii cu ajutorul casetelor IO, nici măcar ușile rulante sau etajele numeroase nu mai reprezintă o problemă pentru AMR-uri. Astfel, acest lucru înseamnă că toţi clienţii pot beneficia de flexibilitate maximă în ceea ce privește procesele de producţie specifice.
Un alt avantaj major este generat de funcţionarea mixtă a flotei AGILOX în „roi”. Astfel, vehiculele AGILOX seria ONE și ODM mai mici pot furniza piese, de exemplu, pentru staţiile de lucru de asamblare sau rafturile e-Kanban, în timp ce vehi culele AGILOX OCF transportă paleţii. Acest lucru se poate realiza cu ușurinţă deoarece AMR-urile AGILOX folosesc toate aceeași infrastructură de comandă și Wi-Fi. A (comunicat de presă)
Robbi, Cobbi ºi noul kit de construcþie
Cu noul său sistem ATRO, specialistul în automatizare Beckhoff prezintă un kit de construcție de robot industrial modular care poate fi utilizat pentru a asambla individual și flexibil structuri optime de robot pentru diferite aplicații.
și HMI - precum și prin combinarea directă cu sisteme de transport inteligente, precum XPlanar și XTS. Acest lucru are ca rezultat marele avantaj că toate componentele sunt complet conectate între ele, ceea ce are ca rezultat, pe de o parte, o sincronizare temporală precisă, adică interacţiuni foarte dinamice între sisteme devin posibile chiar și în timpul transportului produsului. Pe de altă parte, datele pot fi accesate reciproc în orice moment, fără configuraţii complexe. Acest lucru reduce sem nificativ timpul și efortul necesar pentru punerea în funcţiune a unui robot și permite iniţializarea mișcărilor în doar câteva minute. Noul sistem ATRO este astfel menit să continue în mod constant gândirea holistică a filozofiei de control bazate pe PC și EtherCAT.
Design modular cu interfeþe standardizate
„Noua tehnologie de automatizare” – Beckhoff vrea să demonstreze încă o dată validitatea acestei afirmaţii, de data aceasta cu noul sistem ATRO. ATRO este un acronim pentru „Tehnologia de automatizare pentru robotică”. Dezvoltarea unui robot industrial modular și a unui sistem de cobot nu are doar scopul de a completa portofoliul pro priu al companiei, ci și de a stabili o nouă piatră de hotar în tehnologia de automatizare prin integrarea completă în platforma integrată de control.
Integrare completă
Astăzi, performanţa unei mașini este definită în primul rând de cea mai largă conexiune posibilă a soluţiei de robotică la controlul mișcării, siguranţă, învăţarea mașinii, IoT, analiză, vision, inginerie cloud
Potrivit companie Beckhoff, sistemul robotizat modular ATRO marchează astfel un punct de cotitură în dezvoltarea roboţilor. Integrarea sistematică este menită să permită constructorilor de mașini să ofere soluţii gata de rulare cu robotică complet integrată și cinematică proprie, adaptate precis sarcinii în cauză, cu orice număr de axe și absolut liber scalabile, modificabile și extensibile.
Fiecare modul individual al sistemului are un ghid media intern pentru date, energie și fluide (vid, aer și apă), care devin disponibile prin interfaţa ATRO de la efectorul final. În acest fel, pot fi inte grate cu ușurinţă diferite unelte, de exemplu prinderi mecanice, pneumatice sau electrice. Caracteristica specială este că toate trecerile sunt rezolvate con structiv, astfel încât rotaţia nesfârșită a axelor și a sculei să rămână posibilă. Modularitatea și scalabilitatea sistemului ar trebui să garanteze, de asemenea, viitorul și securitatea investiţiilor în soluţia completă, deoarece robotul poate fi adaptat flexibil la noi sarcini (www.hannovermesse.de) A
Cea mai mare creºtere din toate timpurile
O jumătate de milion de roboþi instalaþi într-un an, în 2021
Conform noului raport World Robotics, publicat de Federația Internațională de Robotică (IFR) pe 13 octombrie, în 2021 s-a înregistrat un maxim istoric de 517.385 de roboți industriali noi instalați în fabrici din întreaga lume. Aceasta reprezintă o rată de creștere de 31% de la an la an și depășește cu 22% recordul pre-pandemiei înregistrat în 2018. Astăzi, stocul global de roboți operaționali atinge un nou record de aproximativ 3,5 milioane de unități.
de unităţi livrate. Unul din doi roboţi instalaţi la nivel global în 2021 a fost implementat în China. Stocul operaţional a depășit pragul de 1 milion de unităţi (+27%). Această rată mare de creștere indică viteza rapidă de robotizare din China.
Japonia este în continuare a doua, după China, cea mai mare piaţă pentru roboţi industriali. Instalările au crescut cu 22% în 2021, cu 47.182 de unităţi. Stocul operaţional al Japoniei a fost de 393.326 de unităţi (+5%) în 2021.
Utilizarea roboticii și a automatizării crește cu o viteză ulu itoare. În șase ani, instalările anuale de roboți s-au dublat. Conform celor mai recente statistici ale noastre, instalările au crescut puternic în 2021 în toate industriile majore, deși întreruperile din lanțul de aprovizionare, precum și diferite situații locale sau regionale au împiedicat producția.
Asia
Asia rămâne cea mai mare piaţă din lume pentru roboţi industriali. 74% din toţi roboţii nou instalaţi în 2021 au fost instalaţi în Asia (2020: 70%).
Instalările pentru China, cel mai mare utilizator din regiune, au crescut puternic cu 51%, cu 268.195
După doi ani de scădere a instalărilor de roboţi în toate industriile majore, numărul a început să crească din nou în 2021. Japonia este cea mai mare ţară producătoare de roboţi din lume: expor turile de roboţi industriali japonezi au atins un nou nivel maxim de 186.102 de unităţi în 2021.
Republica Coreea a fost a patra cea mai mare piaţă de roboţi în ceea ce privește instalările anuale, după SUA, Japonia și China. Instalările de roboţi au crescut cu 2%, până la 31.083 de unităţi în 2021. Aceasta a venit după patru ani de scădere. Stocul operaţional de roboţi a fost calculat la 366.227 de unităţi (+7%).
Europa
Instalările de roboţi din Europa au crescut cu 24%, până la 84.302 de unităţi în 2021. Acesta reprezintă un nou vârf. Cererea din industria auto a fost constantă, în timp ce cererea din industria generală a crescut cu 51%. Germania, care aparţine celor cinci pieţe majore de roboţi din lume, deţine o cotă de 28% din totalul instalărilor din Europa. Urmează Italia cu 17% și Franţa cu 7%.
Numărul de roboţi instalaţi în Germania a cres cut cu 6%, până la 23.777 de unităţi în 2021. Acesta este al doilea cel mai mare număr de instalări înregistrat vreodată, după vârful datorat investiţiilor masive din industria auto în 2018 (26.723 de unităţi). Stocul operaţional de roboţi a fost calculat la 245.908 de unităţi (+7%) în 2021. Exporturile de roboţi industriali din Germania au crescut cu 41%, până la 22.870 de unităţi, depășind nivelul prepandemie.
Italia este a doua cea mai mare piaţă de roboţi din Europa, după Germania. Principalul motor de creștere între 2016 și 2021 a fost industria generală, cu o rată medie anuală de creștere de 8%.
Stocul operaţional de roboţi a fost calculat la 89.330 de unităţi (+14%) în 2021. Rezultatele din 2021 au fost determinate de efectele de recuperare și de achiziţii anterioare, ca urmare a unei reduceri a taxelor fiscale în 2022. Acest lucru a creat o creștere cu 65% a instalărilor de roboţi, ajungând la un nou nivel record de 14.083 de unităţi în 2021.
Franţa a ocupat locul trei în Europa în 2021 în ceea ce privește instalările anuale și stocul operaţional, după Italia și Germania. În 2021, instalările de roboţi au crescut cu 11%, până la 5.945 de unităţi. Stocul operaţional de roboţi din Franţa a fost calculat la 49.312 unităţi, o creștere cu 10% faţă de anul precedent.
În Regatul Unit, instalările de roboţi industriali au scăzut cu 7%, până la 2.054 de unităţi. Stocul operaţional de roboţi a fost calculat la 24.445 de unităţi (+6%) în 2021. Acesta este mai puţin de o zecime din stocul Germaniei. Industria auto a redus instalările cu 42% la 507 unităţi în 2021.
SUA
În 2021, 50.712 roboţi industriali au fost instalaţi în Americi, cu 31% mai mult decât în 2020. Aceasta este o recuperare remarcabilă din scăderea apărută din cauza pandemiei din 2020, fiind a doua oară când instalările de roboţi din America au depășit pragul de 50.000 de unităţi, cu 55.212 unităţi.
Instalările noi din Statele Unite au crescut cu 14%, până la 34.987 de unităţi în 2021. Acest lucru a depășit nivelul pre-pandemic de 33.378 de unităţi din 2019, dar a fost considerabil mai scăzut decât nivelul maxim de 40.373 de unităţi din 2018.
Industria auto este încă de departe cel mai mare utilizator, cu 9.782 de unităţi instalate în 2021. Cu toate acestea, cererea a scăzut continuu timp de cinci ani (2016-2021). În 2021, instalările au scăzut cu 7% faţă de 2020. Instalările din industria metalelor și a construcţiilor de mașini au crescut cu 66%, până la 3.814 unităţi în 2021, plasând această industrie pe locul doi în ceea ce privește cererea de roboţi. Industria produselor plastice și chimice a avut 3.466 de roboţi (+30%) nou instalaţi în 2021. În industria alimentară și a băuturilor s-au instalat cu 25% mai mulţi roboţi, atingând un nou nivel de vârf de 3.402 unităţi în 2021. Industria robotică oferă soluţii igienice care au cunoscut o creștere a cererii în timpul pandemiei de Covid-19.
Previziuni
Creșterea preţurilor la energie, preţurile pro duselor intermediare și deficitul de componente electronice provoacă toate ramurile economiei globale. Cu toate acestea carnetele de comenzi sunt pline, iar cererea de roboţi industriali nu a fost niciodată mai mare. În total, se așteaptă ca instalările globale de roboţi să crească cu 10%, până la aproape 570.000 de unităţi în 2022. Boomul post-pandemic experimentat în 2021 este de așteptat să se estompeze în 2022. Din 2022 până în 2025, ratele medii anuale de creștere sunt prog nozate să aibă o singură cifră. A
Roboþii colaborativi în industria 4.0
Piața este în continuă schimbare, precum și nevoile consumatorilor. În prezent, este aproape imposibil să satis faci clienții cu un produs de masă dezvoltat pentru toată lumea și, în același timp, pentru nimeni în particu lar. Cererea de produse unice, personalizate crește tot mai mult, ceea ce obligă producătorii să se îndepărteze de paradigma producției în masă, să reducă din ce în ce mai mult dimensiunea lotului, crescând în același timp varietatea produselor pentru a rămâne competitivi. Conceptul de Industrie 4.0 a apărut tocmai pentru a schimba radical mediul industrial și a ajuta companiile să răspundă noilor nevoi ale pieței globale moderne
Termenul „Industrie 4.0” a fost folosit pen tru prima dată în Germania în 2011 la una dintre expoziţiile industriale de la Hanovra. Germanii au fost primii care au început în mod consecvent și la nivel de ţară să promoveze ideea necesităţii unei utilizări mai ample a tehnologiilor informaţionale în producţie pentru a menţine și crește avantajele competitive ale industriei naţionale. Acest lucru trebuia să fie realizat prin integrarea îmbunătăţită a „sistemelor ciber-fizice” (CPS) în procesele de producţie. Alte ţări au urmat exemplul Germaniei, așa că acum Industria 4.0 este puternic asociată cu a patra revoluţie industrială și adesea acţionează ca sinonim
Conceptul de Industrie 4.0 sugerează o nouă abordare a producţiei, care se bazează pe integrarea în masă a tehnologiilor informaţionale în producţie, automatizarea pe scară largă atât a proceselor de afaceri, cât și a proceselor de producţie, precum
și implementarea pe scară largă a inteligenţei artificiale. Aceasta nu este doar o regândire a principiului liniei de asamblare în sine, ci și o creare activă a unei reţele de mașinării care nu numai că vor putea produce mărfuri cu mai puţine erori și defecte, dar vor putea și schimba în mod indepen dent șabloanele de producţie în funcţie de nevoi, rămânând în același timp foarte eficiente. Există într-adevăr multe avantaje ale implementării acestui concept: începând cu creșterea productivităţii, flexi bilitatea producţiei și pregătirea companiei pentru noile provocări ale pieţei, și terminând cu creșterea siguranţei angajaţilor prin utilizarea roboţilor pentru activităţi periculoase și multe altele.
În ciuda faptului că a treia revoluţie industrială, care a început în anii 1970, a presupus automatiza rea intensivă și robotizarea proceselor de producţie, iar primul robot industrial UNIMATE a început să lucreze la uzina General Motors la începutul anilor
60, roboţii, în special cei colaborativi, sunt fără exagerare una dintre componentele principale ale sistemului Industry 4.0. Treptat, coboţii devin un atribut obligatoriu al oricărei fabrici „inteligente” moderne. Și acest lucru se datorează mai multor motive.
În primul rând, noile cerinţe ale pieţei și schimbările în cererile consumatorilor conduc la o reducere treptată a dimensiunii loturilor de pro duse fabricate, dar în același timp la necesitatea creșterii nivelului de personalizare ale acestora, prin diversificarea sortimentelor. În condiţiile în care ciclul de viaţă al produsului este din ce în ce mai scurtat, companiile trebuie să expedieze în mod regulat loturi mici de comenzi într-un timp relativ scurt. Și pentru a rămâne competitivă, producţia modernă trebuie să aibă un grad ridicat de flexi bilitate, capacitatea de a se reconfigura cu timpi de nefuncţionare minimi, precum și de a produce diverse produse cu un nivel constant de calitate. Și, dacă luăm în considerare lipsa de personal înalt calificat, pe care companiile o experimentează deja la nivel global, atunci ameninţarea pierderii competitivităţii devine și mai reală.
În al doilea rând, trăim într-o lume descrisă tot mai relevant de acronimul VUCA: Volatilitate, Incertitudine, Complexitate și Ambiguitate. Aceste patru cuvinte caracterizează mediul de afaceri actual, care se schimbă rapid și, în multe privinţe, chiar haotic. Iar evenimentele din ultima perioadă doar ne-au arătat mai clar că într-o astfel de „lume VUCA” nu poţi sta pe loc, trebuie să fii flexibil, să te adaptezi constant și să înveţi lucruri noi. Iar automa tizarea intuitivă cu ajutorul roboţilor colaborativi este o soluţie naturală atunci când schimbările au loc rapid, limitând timpul de planificare, bugetare, angajare și formare a angajaţilor în abilităţi noi sau efectuare a unor schimbări ample în fabrică și în companie.
mai important avantaj al lucrului împreună între un robot și un om este capacitatea de a combina avantajele automatizării cu flexibilitatea umană, abilităţile cognitive și așa-numitele „abilităţi soft”. Un studiu realizat de MIT a arătat că echipele mixte de roboţi și oameni au avut timp de nefuncţionare cu 85% mai scăzut atunci când lucrau împreună, comparativ cu echipele în care erau doar oameni. Procesele de producţie devin mai rapide, mai efi ciente și mai rentabile atunci când oamenii și roboţii lucrează împreună. Munca colaborativă între oameni și roboţi este viitorul producţiei.
În plus, roboţii nu obosesc și sunt capabili să îndeplinească sarcini pentru care sunt programaţi, cu un nivel ridicat de precizie și viteză inaccesibile oamenilor. Nu sunt supuși leziunilor fizice, în special așa-numitelor RSI (Repetitive Strain Injuries) – leziuni cauzate de deformări repetate, și sindromului de suprasolicitare ocupaţională, cum sunt disconfortul, durerea în mușchi și articulaţii, boli ale sistemului musculo-scheletic cauzate de repetarea frecventă a mișcărilor monotone pentru o lungă perioadă de timp. Acestea sunt leziuni obișnuite pentru lucrătorii care efectuează operaţiuni de încărcare și descărcare, precum și pentru cei angajaţi pe banda transpor toare. Prin transferarea unor astfel de sarcini către coboţi, companiile reduc semnificativ accidentările la locul de muncă.
Dezvoltarea inteligenţei semantice va face roboţii colaborativi și mai siguri, deoarece le va permite să evalueze mai bine și să răspundă mai adecvat mediului, precum și să recunoască mai bine vorbirea și gesturile oamenilor din jurul lor. De exemplu, robotul nu numai că va recunoaște că obiectul din faţa sa este o persoană, nu o mașinărie, dar va putea și să prezică acţiunile sale ulterioare. Dacă un angajat se îndreaptă spre ușă și traiectoria mișcării sale se intersectează cu traiectoria robotului, robotul își va ajusta calea în mod corespunzător în timp real și va continua să se miște în loc să se oprească.
Roboţii colaborativi oferă producţiei flexibilitatea necesară în lumea Industriei 4.0, deoarece sunt ușor de reprogramat și reechipat pentru a îndeplini sarcini noi, nu necesită construirea de bariere de siguranţă în jur, au dimensiuni reduse, sunt ușor de mutat în noi locuri de producţie. În plus, pot lucra aproape fără pauze, în mai multe schimburi, ceea ce permite, prin tre altele, rezolvarea problemei lipsei de personal calificat. În cele din urmă, roboţii colaborativi oferă o rată ridicată de rentabilitate a investiţiei (perioa da medie de rambursare a coboţilor este de doar 1-2 ani), făcând în același timp automatizarea mai accesibilă pentru companiile mici și mijlocii În același timp, gama de aplicaţii pe care aceștia le pot efectua în producţie este extrem de largă. Coboţii sunt capabili să efectueze diverse acţiuni: operaţiuni de asamblare, operare mașini-unelte, sudare, ambalare și paletizare, testare, controlul calităţii etc. Precizia lor și nivelul ridicat de repetabilitate a operaţiunilor reduce numărul de produse defecte, reduce consumul de materiale, și în consecinţă, cantitatea de deșeuri de producţie.
O altă caracteristică importantă a roboţilor colaborativi, care îi face esenţiali pentru imple mentarea conceptului Industrie 4.0, este siguranţa pe care o reprezintă pentru oameni. În fabricile „inteligente”, roboţii nu lucrează în locul oameni lor, ci în cooperare cu aceștia. La urma urmei, cel
În cele din urmă, capacitatea roboţilor colabo rativi de a fi conectaţi la serviciile cloud le per mite să se integreze cu ușurinţă în Industria 4.0. Marea majoritate a modelelor moderne de coboţi au capacitatea de a se conecta la reţelele întreprin derii. Acest lucru permite programarea și controlul lor de la distanţă, precum și efectuarea unei analize aprofundate a proceselor de producţie, inclusiv a unei analize predictive.
Prin urmare, roboţii colaborativi sunt o componentă esenţială în implementarea conceptu lui Industria 4.0. Fără aceștia, este aproape imposi bil pentru companiile producătoare să atingă nivelul de flexibilitate și adaptabilitate pe care li-l cere mediul de afaceri modern. Dezvoltarea ulterioară a coboţilor îi va face capabili să îndeplinească și mai multe sarcini aproape complet autonom, oferindu-le oamenilor mai mult timp și energie pentru a îndeplini funcţii importante care sunt disponibile doar unei persoane dotată cu o minte analitică și creativitate. În același timp, precizia coboţilor și celelalte avantaje ale acestora ne vor permite să generăm mai puţine deșeuri, mai puţine daune aduse mediului, să reducem semnificativ numărul de accidente și să avem mai multă grijă de sănătatea personalului. Și toate acestea reprezintă o parte importantă a producţiei „inteligente”, în care noile tehnologii funcţionează nu numai pentru a maximiza producţia, ci și pentru a crește confor tul uman (comunicat de presă) A
Vânzările de roboþi pentru sectorul serviciilor au crescut cu 37% la nivel mondial
Potrivit raportului „World Robotics 2022 - Roboți de servicii", publicat de Federația Internațională de Robotică (IFR), vânzările de roboți pentru servicii profesionale au crescut cu un procent impresionant de 37% în 2021. Pe regiuni, cea mai mare creștere a venit din Europa, cu o cotă de piață de 38%, urmată de America de Nord cu 32% și Asia cu 30%. În același timp, vânzările de noi roboți de servicii pentru consumatori au crescut cu 9%.
Roboþi de servicii pentru uz profesional
Cinci aplicaþii de top pentru roboþii de servicii profesionale, în funcþie de unităþile vândute: Aproximativ 121.000 de roboţi pentru servicii profesionale au fost vânduţi în 2021 - mai mult de unul din trei roboţi construiţi fiind destinaţi transportului de bunuri sau de mărfuri. Majoritatea acestora sunt utilizate în interior, de exemplu în fabrici, unde publicul larg nu are acces, astfel că acești roboţi nu sunt concepuţi pentru a se ocupa de traficul public. În total, 286 de companii produc roboţi de servicii din această categorie.
Roboții de ospitalitate se bucură de o popularitate în creștere, dar, în comparaţie cu potenţialul pieţei, cifrele de vânzări sunt încă scăzute: peste 20.000 de unităţi (+85%) au fost vândute în 2021. Roboţii din această categorie sunt folosiţi fie pentru prepararea alimentelor și băuturilor, fie pentru ghidare mobilă, informare și teleprezenţă.
Vânzările de roboți medicali au crescut cu 23%, ajungând la 14.823 de unităţi. Majoritatea sunt roboţi chirurgicali, urmaţi de roboţi pentru reabili tare și terapie neinvazivă, în timp ce ponderea roboţilor pentru diagnosticare este încă scăzută.
Cererea de roboți pentru curățenie profesională a crescut cu 31%. Au fost raportate vânzări de peste 12.600 de unităţi. Principala aplicaţie din acest grup este curăţarea podelelor. Roboții de dezinfecție care pulverizează lichide dezinfectante sau folosesc lumina ultravioletă pentru a distruge virușii au înregistrat, de asemenea, o cerere în creștere puternică de la începutul pandemiei Covid-19. Alte ajutoare profesionale de curăţenie sunt, de exemplu, roboţii profesioniști de curăţare a ferestrelor, a piscinelor și a panourilor solare.
Robotica joacă un rol important în digitalizarea agriculturii, cu peste 8.000 de unităţi (+6%) vândute în 2021. Roboţii sunt bine stabiliţi în mulsul vacilor, asistaţi de roboţi de curăţare a grajdurilor și de roboţi de hrănire. Roboţii pentru cultivarea culturilor sunt încă la început.
Roboþi de servicii pentru uzul consumatorilor
„Roboţii de servicii pentru consumatori sunt utilizaţi în principal în mediile domestice: aceștia ajută la aspirare, la curăţarea podelelor sau la grădinărit și sunt, de asemenea, utilizaţi pentru interacţiune socială și educaţie", spune Marina Bill, președintele IFR. „Acești roboţi sunt produși pentru o piaţă de masă, cu preţuri și marketing complet
diferite în comparaţie cu roboţii de servicii pentru uz profesional."
Roboții pentru sarcini casnice au constituit cel mai mare grup de roboţi de consum. Aproape 19 milioane de unităţi (+12%) au fost vândute în 2021. Roboţii aspiratori și alţi roboţi pentru curăţarea podelelor domestice din interior sunt în prezent cea mai utilizată aplicaţie. Acest tip de roboţi de servicii este disponibil în aproape fiecare magazin, ceea ce îi face ușor de accesat de către consumatori. În prezent, roboţii de grădinărit cuprind, de obicei, roboţi de tuns gazonul. Se așteaptă ca această piaţă să înregistreze rate de creștere scăzute cu două cifre în medie în fiecare an în următorii ani.
Roboții de îngrijire la domiciliu care sprijină populaţia îmbătrânită să rămână independentă în propriile case reprezintă o piaţă de nișă în creștere.
Structura industriei roboþilor de servicii
Deși industria roboticii de servicii este o indus trie tânără și în creștere, 87% dintre producătorii de roboţi de servicii din întreaga lume sunt consideraţi operatori consacraţi, care au fost înfiinţaţi înainte de 2017. Ponderea start-up-urilor a scăzut în ultimii ani, deoarece accentul industriei s-a mutat către dezvoltarea de software și aplicaţii. Mulţi furnizori de roboţi de servicii utilizează hardware de la terţi pentru a crea o soluţie și, prin urmare, nu sunt socotiţi ca producători de roboţi de servicii în statis ticile privind structura industriei IFR.
Observaţiile IFR privind piaţa sugerează două motive pentru scăderea ponderii start-up-urilor: unele segmente de piaţă au atins deja un nivel de maturitate care permite creșterea companiilor, de exemplu AMR-urile pentru logistica de depozit. Mai mult, activităţile de la înfiinţare s-au deplasat de la dezvoltarea de hardware către dezvoltarea de software și dezvoltarea de aplicaţii. Multe aplicaţii de servicii se bazează pe roboţi industriali colabo rativi, achiziţionaţi de la un producător industrial. Prin urmare, furnizorul de roboţi de servicii nu este considerat un producător de roboţi - robotul este achiziţionat de la o terţă parte. Aceste companii acţionează ca integratori de sistem, combinând diferite
EREMA intră într-o nouă dimensiune cu instalaþii de reciclare de anvergură
Capacitate de producþie de până la 40.000 de tone pe an
Pe măsură ce crește cererea de materiale plastice reciclate, crește și dimensiunea mașinilor. Acest lucru se aplică procesării de poliolefine, precum și reciclării de recipiente din PET. Noul model de instalație cu mărimile și capacitatea sa de producție nemaiîntâlnite până acum, este caracterizat printr-un șnec cu diametrul de 280 mm ce a fost introdus pentru prima dată într-un proiect de anvergură VACUREMA® Basic 2628 T pentru producerea de granule reciclate de PET.
În prezent, pe acest echipament, pot fi produse până la 40.000 de tone de granule rPET pe an care îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate.
Pentru a îndeplini acest scop, am instalat un șnec cu o lungime de zece metri, un diametru de 280 de milimetri și o greutate de 3,5 tone, care este cel mai mare șnec folosit vreodată într-una dintre mașinile noastre de reciclare.
Michael Heitzinger, Directorul generalȘnecul a fost fabricat de către firma 3S, o subsidiară a EREMA GmbH. Nu mai puţin impresionant este reactorul acestui sistem de reciclare, care, cu o înălţime de aproximativ 10 metri, este de aseme nea nemaiîntâlnit și aproape atinge acoperișul noii hale de producţie. În timpul fazei de testare, 500 de tone de material în intrare au fost reciclate, fiind apoi supuse unui control strict de calitate. „Întregul proiect a fost un efort mare de echipă”, a spus Heitzinger, mulţumind tuturor celor implicaţi.
EREMA este partenerul specializat pentru proiecte de anvergură
Cu doar patru ani în urmă, cea mai mare linie de extrudare furnizată de EREMA a fost proiectată pentru o capacitate de 15.000 de tone pe an.
Str. Lucian Blaga nr. 3, Bl. J5, sc. 1, ap. 16, Bucureşti Tel.: 021.322.48.99; Fax: 021.321.17.15 email: sales@chorus.mc www.chorusengineering.ro
Această dimensiune de instalaţie a fost comandată de clienţi o dată sau de două ori pe an. Acum, astfel de mașini părăsesc unitatea de producţie din Ansfelden în fiecare lună. Încă din 2020, EREMA s-a dovedit a fi un pionier și partener de încredere pen tru implementarea proiectelor unice de anvergură.
Acesta a fost momentul în care producătorul de ambalaje pentru alimente și băuturi Envases Universales Mexico a pus în funcţiune două mașini VACUREMA® Basic 2625 T, fiecare cu un șnec cu diametrul de 250 mm și o capacitate de 30.000 de tone pe an.
EREMA Engineering Recycling Maschinen und Anlagen GmbH
Încă de la înfiinţarea sa în 1983, EREMA Engineering Recycling Maschinen und Anlagen Ges.m.b.H s-a specializat în dezvoltarea și producţia de sisteme și tehnologii de reciclare a materialelor plastice pentru industria de pre lucrare a materialelor plastice, fiind considerată lider în inovaţie pe piaţa globală în aceste sec toare. Compania face parte din grupul austriac de companii EREMA Group GmbH cu sediul în Ansfelden/Linz, care are aproximativ 650 de angajaţi în întreaga lume. A
Cum contribuie compuºii de purjare la schimbări eficiente de culoare ºi material
Componentele din materiale termoplastice (TP) sunt utilizate într-o multitudine de industrii. Procesul de fabricare a acestora pare simplu la prima vedere. Schimbările de culoare în special sunt însă recunoscute drept o provocare critică. Cum pot compușii de purjare să ajute companiile producătoare de TP să gestioneze provocările inerente?
Interioarele autovehiculelor și ambalajele utili zate în industria alimentară reprezintă doar două exemple de zone de utilizare în care materialele ter moplastice sunt utilizate pe scară largă. Chiar dacă provocările în fabricarea produselor termoplastice sunt similare în toate industriile, ele trebuie ges tionate individual, în funcţie de materialul specific, procesul de producţie și industria respectivă. Luând în calcul toate aspectele, modificările de culoare reprezintă principalul obstacol în calea unui ciclu de producţie eficient și fără probleme. Principalul risc îl constituie încorporarea de reziduuri în mate rial, ceea ce duce la contaminări de culoare. Pentru evitarea „culorilor fantomă”, care apar la câteva ore de la finalizarea procesului de curăţare, este nece sar ca toate resturile din culoarea anterioară să fie complet eliminate din utilajul de turnare.
Cerinţele generale în orice industrie se referă la productivitate crescută, reducerea timpului de inac tivitate a utilajelor, rată mică de rebuturi și nivele ridicate de calitate. Acestea pot fi îndeplinite prin utilizarea unor agenţi de demulare și produse de întreţinere a matriţelor de calitate ridicată, precum și a unor compuși de purjare de ultimă generaţie.
Compușii de purjare se utilizează pentru curăţarea melcului și cilindrului mașinilor de turnare prin injecţie sau a extruderelor. Există și compuși de purjare adecvaţi pentru purjarea sis temelor calde. Aceștia se introduc în utilaj înainte de modificarea de culoare sau de material, pentru a îndepărta resturile și depunerile carbonizate de polimer termoplastic, folosit anterior. Pot exista diferenţe semnificative la nivel de calitate a mate rialului și, de asemenea, trebuie luate în calcul tipul
Chem-Trend Romania
Str. Nicolaus Olahus nr. 5 Corp A et. 12 (Centru de Afaceri) 550370 Sibiu, Romania Tel.: 40-377-702-134
Despre Chem-Trend
specific de material și caracteristicile particulare, precum indicele de curgere a topiturii.
În special soluţiile de purjare on-the-fly (redu cere a timpilor morţi și a rebuturilor prin schimbări de culoare în timpul producţiei de piese) ajută producătorii să evite timpii de inactivitate cauzaţi de modificările de culoare. Producătorii de mase plastice turnate prin injecţie pot astfel să încarce rapid compusul la finalul unui lot, putând apoi relua imediat producţia.
Marca Ultra Purge™ de compuși de purjare oferită de Chem-Trend continuă să evolueze, pentru a crea soluţii la provocările cu care se confruntă procesatorii de materiale termoplastice. Este proiectată pentru a aduce plusvaloare semnificativă la nivel de operaţiuni. Portofoliul acoperă o gamă largă de aplicaţii de proces, polimeri, temperaturi de funcţionare și tipuri de echipament, permiţând cea mai bună compatibilitate pentru fiecare situaţie.
Chem-Trend este, la nivel mondial, cel mai de încredere partener în domeniul agenţilor de demulare, compușilor de curăţare și altor produse chimice speciale pentru procesele tehnologice. Având o abordare centrată pe necesităţile clienţilor și combinată cu cercetarea și dezvoltarea apro fundate, Chem-Trend se angajează să ofere expertiză și soluţii inovatoare pentru îmbunătăţirea calităţii produselor, a eficienţei producţiei, a reducerii deșeurilor și a dezvoltării durabile pentru clienţii săi, în prezent și pe viitor. Chem-Trend pune la dispoziţie o reţea integrată la nivel mondial de experţi competenţi, bine informaţi, cu o expertiză profundă în domeniul producţiei și cel tehnologic, cu facilităţi de cercetare și dezvoltare de vârf care susţin numeroase industrii și necesităţi. Chem-Trend satisface necesităţile clienţilor săi prin intermediul birourilor din America de Nord, America de Sud, Asia și Europa și face parte din grupul de firme Freudenberg. A
Dator cu funcþie blocare — versiune nouă disponibilă
Obiectivele fiecărui proces de fabricație sunt calitatea continuă și procesele de producție stabile. Noua versiune a datorilor KNARR contribuie la fiabilitatea optimizată a procesului. Modificarea neintenționată a inserției și astfel marcarea incorectă a pieselor turnate prin injecție este împiedicată de funcția de blocare a acestora.
Prin urmare, insertul poate fi aliniat cu precizie chiar și la o pre siune de injecție mai mare. Mecanismul de blocare se fixează în poziție fără reglarea înălțimii.
Trei tipuri pentru marcare fiabilă
Cu excepția versiunii prin presare (601101) datorii sunt de obicei înșurubați. Versiunea clasică (601201) este completată
de un tip mai scurt (601103), care permite utilizarea cu o adân cime de instalare mai mică, precum și asamblarea convenabilă din partea frontală a plăcii. Toate variantele se remarcă prin funcția de blocare fiabilă și rezistentă la presiune. Amprentarea este poziționată foarte precis și nu necesită nicio ajustare a înălțimii insertului.
Unul pentru toþi
Un alt avantaj major: același tip de insert se potrivește tuturor datorilor. (601070). A
Maşina de sortat special concepută pentru integrări complexe şi proiecte de upgrade
Pellenc ST a lansat COMPACT+ pentru a sprijini operatorii în proiectele lor de reabilitare a liniilor de sortare și integratorii cu proiecte complexe.
COMPACT+ este cea mai recentă generaţie COMPACT. Mașinile sunt în mod natural com pacte și împărtășesc cea mai recentă tehnologie avansată de sortare cu Mistral + CONNECT, oferind aceleași niveluri ridicate de performanţă.
Disponibil în două configuraţii (conveior sau portal), COMPACT+ este deosebit de potrivit pen tru instalaţiile în care spaţiul și accesul sunt limi tate. Cu opţiunea de compensare a dulapului de comandă și capacitatea de a asambla modular mașinile la faţa locului, COMPACT+ este soluţia ideală pentru o modernizare rapidă și ușoară. Mașinile au fost proiectate să interacţioneze cu ușurinţă cu toate tipurile de transportoare de mare viteză furnizate de diferiţi integratori, fie pentru un proiect de reabilitare sau un nou centru de sortare și sunt, de asemenea, compatibile cu viteze ale benzii de până la 4,5 m/s.
Pe lângă faptul că este ușor de integrat, COMPACT+ este echipat cu cele mai recente inovaţii dezvoltate de Pellenc ST. Acestea oferă performanţe îmbunătăţite, folosind noul sistem de detecţie „FLOW” care combină un nou spec trometru cu un spectru NIR/VIS extins și iluminare focalizată. Această combinaţie permite recuperarea deșeurilor la niveluri ridicate de puritate. În special, sistemul „FLOW Detection” îmbunătăţește sepa rarea hârtiei de carton, diferite grade de PET sau lemn, de exemplu.
Str. Lucian Blaga nr. 3, Bl. J5, sc. 1, ap. 16, Bucureşti Tel.: 021.322.48.99; Fax: 021.321.17.15 email: sales@chorus.mc www.chorusengineering.ro
Datorită platformei software CNS „Central Nervous System”, operatorii vor putea integra tehnologiile viitoare și scanerele Pellenc ST pre cum IIoT, Watermarking și Inteligenţa Artificială sub formă de upgrade-uri. COMPACT+ are și toate opţiunile deja familiare din gama Mistral+ CONNECT, cum ar fi Dual Vision, Metal Detection și Profile Detection pentru detectarea materialelor negre și inerte.
În faza de dezvoltare, Pellenc ST a acordat o atenţie deosebită simplificării muncii operatorilor pentru a optimiza costurile de întreţinere.
În primul rând, în ceea ce privește ergonomia, dulapul de comandă este prevăzut cu un ecran mare pentru a îmbunătăţi interfaţa om-mașină. De asemenea, sunt prevăzute reflectoare pivotante pentru a facilita ușurinţa și siguranţa operaţiunilor de întreţinere.
COMPACT+ se remarcă prin consumul redus de energie. Costurile de întreţinere au fost reduse la minimum, în special în ceea ce privește consumul de aer și piesele de uzură.
Nu în ultimul rând, Pellenc ST oferă clienţilor săi asistenţă locală și personalizată printr-o ofertă de servicii 24/7 la cheie, care include piese de uzură și aplicaţia Smart&Share. Smart&Share este un instrument valoros de suport pentru performanţă care analizează continuu funcţionarea sortatoare lor optice și ajută la optimizarea funcţionării aces tora cu alerte inteligente și rapoarte personalizate pentru o disponibilitate sporită și o calitate mai bună a sortării. A
Expert Recycling, locul unde deşeurile urmează trasabilitatea corectă
nființată în anul 2007, Expert Recycling este o companie matură, cu capital integral românesc, care deține o experiență vastă pe piața colectării, reciclării, comercializării și valorificării deșeurilor periculoase și nepericuloase.
Compania asigură managementul deșeurilor pe întreg lanţul de colectare, preluare, transport, manipulare, depozitare temporară selectivă, sortare și recuperare a materialelor reciclabile, reciclare a deșeurilor din mase plastice și predare a deșeurilor către operatorii autorizaţi pentru reciclarea, tratarea și eliminarea deșeurilor.
Firma dispune de o echipă numeroasă, calificată, aflată în continuă expansiune, acoperind 12 judeţe din România, printre care se numără: Suceava, Brașov, Argeș, Vâlcea, Dolj, Buzău, Constanţa, Călărași, Ialomiţa, Ilfov, București și Dâmboviţa.
România produce anual 267 milioane de tone de deșeuri, din care 670.000 tone sunt periculoase. În plus, România are a doua cea mai slabă rată de reciclare din Europa cu aproape 6 milioane de tone de deşeuri/an.
Concentrat constant pe creştere şi pe a fi mai buni
La Expert Recycling, se propun performanţe de top pe termen lung prin integrarea sustenabilităţii în strategia de business. Se pune accent pe con ducerea afacerii în mod responsabil, eficient și într-un mod inovator. Prin activitatea de colectare, tratare și reciclare a deșeurilor, Expert Recycling se angajează să sprijine comunităţile locale, atingând obiectivele României privind dezvoltarea durabilă. Strategia lor este de a implementa în permanenţă noi soluţii pentru colectarea, reciclarea și valorifi carea deșeurilor, care să sprijine comunităţile și organizaţiile în atingerea obiectivelor de mediu, inclusiv a ţintei „zero deșeuri”.
Ne dorim să fim o parte importantă din tranziția către o economie circulară, în cadrul căreia deșeurile generate într-o indus triedevinomaterieprimăsecundarăpentruo altă industrie. Ne dorim să contribuim alături de partenerii noștri la crearea unei societăți sustenabile prin avansarea tehnologiilor de reducere a deșeurilor, asigurarea unor opțiuni de tratare și eliminare mai sigure și prietenoase cu mediul înconjurător, precum și la creșterea gradului de reciclare și reutilizare a deșeurilor.
WEIMA WKS 1000: tocător compact şi economic cu un singur arbore Mărunţirea este primul pas în producţia de granule reciclate. Pentru această sarcină a fost ales un tocător de la WEIMA, specialistul în echipamente de mărunţire din Ilsfeld - Germania. Cu o lăţime de
lucru de 1800 mm și un diametru al rotorului de 500 mm, tocătorul cu un singur arbore WEIMA WKS 1800 a fost special conceput pentru aplicaţii de pre lucrare a materialelor plastice, noile mașini din seria WKS vizând mărunţirea obiectelor voluminoase, a fibrelor rezistente la rupere și a foliei.
Una dintre cele mai evidente caracteristici noi este noul sistem de alimentare cu material. În loc de un berbec orizontal, noua serie WKS are așanumitul „berbec basculant”, care este ghidat pe role. Acesta este ceea ce face tocătorul foarte com pact și ușor de întreţinut. De asemenea, permite o alimentare mai agresivă a materialului. Opţional, un atașament poate fi adăugat la braţul oscilant pentru a optimiza alimentarea. Înălţimea de alimen tare redusă de numai 2,2 metri, permite clienţilor să umple pâlnia tocătorului cu bandă transportoare, stivuitor sau manual.
Toate mașinile de tocat WKS sunt potrivite pentru a fi utilizate ca soluţie autonomă sau ca parte a unei instalaţii cu mai multe etape - o linie de reciclare a plasticului care include un sistem de extrudare, de exemplu. Modelul WKS 1800 cu care s-a dotat Expert Recycling
Str. Lucian Blaga nr. 3, Bl. J5, sc. 1, ap. 16, Bucureşti Tel.: 021.322.48.99; Fax: 021.321.17.15 email: sales@chorus.mc www.chorusengineering.ro
Construcţia inovatoare a motorului hidraulic permite ca rotorul tocătorului să aibă o turaţie variabilă, menţinând în același timp un cuplu constant, ceea ce permite procesarea cu aceeași eficienţă a unei game extrem de largi de materiale și implicit, un consum de energie mai scăzut în comparaţie cu alte sisteme de antrenare (cu reductor sau cu inverter). Suplimentar, sistemul de antrenare este mai puţin sensibil la prezenţa unor contaminanţi în masa materialului de reciclat și reacţionează mult mai rapid în cazul modificărilor de sarcină sau al opririlor accidentale.
Producþia de materiale semifinite şi finite Expert Recycling are capacitatea și autorizaţia de preluare, transportare și procesare în vederea valorificării unei game variate de deșeuri pericu loase și nepericuloase provenite din activitatea portofoliului de clienţi, cum ar fi: deșeuri de amba laje, respectiv deșeuri reciclabile sortate și nesor tate din hârtie, carton, mase plastice, metalice, materiale textile, sticlă, lemn, materiale compozite, deșeuri amestecate etc., uleiuri uzate și alte deșeuri de natură petrolieră, deșeuri de vopsele, lacuri și asimilate, deșeuri din industria auto, chimică, a cauciucului, nămoluri de la epurarea apelor uzate și altele asemenea.
precum și pentru fabricarea de folie și saci menajeri în curs de autorizare și certificare pentru marcajul CE pentru a asigura transparenţa și siguranţa pe pieţele europene și respectiv a comercializării pe plan naţional și internaţional.
Avem capacitatea și suntem autorizați pentru recuperarea mate rialelorreciclabileînscopulvalorificării,incluzândoperațiunilede sortare, fragmentare, presare, balotare, etc. cu echipamente și utilaje autorizate,de înaltă performanță,aflate în dotarea noastră.
40 de ani de experienþă
Produsele obținute de noi sunt realizate din materiale reciclate, materiale pe care compania noastră le colectează sau le obține în urma procesului de waste management de la clienții săi. Aceste pro duse sunt realizate 100% din materie reciclată și îndeplinesc toate standardele de calitate cu privire la normele UE.
Compania dispune de linii de reciclare a maselor plastice de înaltă performanţă pentru producţia de granule de mase plastice de calitate superioară,
WEIMA este recunoscută la nivel mondial pen tru standardele sale ridicate în ceea ce privește calitatea. Mașinile de tocat, morile, granulatoarele, presele pentru brichete și presele de drenaj sunt stabile, fiabile și economice - și, din punct de vedere al inovaţiei, ridică constant standardele. Cei care comandă utilaje de la WEIMA pot fi siguri că primesc o soluţie personalizată de cea mai înaltă calitate.
Colaborarea dintre Weima și Chorus Engineering a început în anul 2015 și se menţine puternică prin succesul și satisfacerea nevoilor clienţilor din România. A
K 2022 - Numeroase soluþii, maºini ºi produse pentru trecerea la o economie circulară
Ediția din acest an a celui mai important eveniment dedicat materialelor plastice și cauciucului - K 2022 Düsseldorf a fost caracterizat de o stare de spirit excelentă, bazată pe bucuria tuturor celor din industrie de a veni din nou în contact și de a face schimb de idei și de experiențe. Cele 3037 companii expozante (din care 871 companii germane) au raportat rezultate extraordinar de bune, vizitatorii profesioniști venind o dorință accentuată de a investi.
Târgul a demonstrat în mod impresionant cât de valoroase sunt întâlnirile față în față, și interacțiunile fizice cu mărci și produse. Suntem foarte mulțumiți să vedem că K 2022 a reușit să transmită sem nale puternice ca motor de inovare al industriei și că expozanții noștri au făcut afaceri cu un număr mare de clienți internaționali cu mare putere de decizie.
După ce în ultimii trei ani aproape niciun târg nu a putut avea loc la nivel mondial și la nivel național, K 2022 a fost așteptat cu multă nerăbdare, ca târgul nr. 1 la nivel mondial al industriei de mase plastice și cauciuc și a reușit să ofere un nou impuls în toate sectoarele industriei noastre. Numeroasele, în parte neașteptate, negocieri con tractuale concrete și inopinate care au avut loc în cadrul târgului vorbesc de la sine!.
REIFENHÄUSER, Președintele Comitetului consultativ al expozanților la K 2022
Impredictibilitatea și incertitudinea actuală a evenimentelor creează o situaţie dificilă în general în acest sector, dar acest lucru nu a afectat în niciun fel angajamentul expozanţilor și interesul vizita torilor, ba dimpotrivă: „Mai ales acum, în vremuri tulburi și în condiţiile în care industria materialelor plastice trece printr-o transformare către economia circulară, K 2022 a fost locul ideal pentru a trasa împreună și în mod activ cursul viitorului”, rezumă Ulrich Reifenhäuser.
Multitudinea de noi dezvoltări tehnologice pe care producătorii de materii prime, producătorii de mașini și procesatorii de mase plastice le-au prezen tat pentru implementarea economiei circulare, con servarea resurselor și protecţia climei, i-a încântat pe vizitatorii profesioniști. Comentând acest lucru, Ulrich Reifenhäuser spune: „Se simte clar că toate companiile au îmbrăţișat necesitatea de a-și asuma
responsabilitatea socială și de a gândi materialele plastice într-un mod sustenabil încă de la începutul lanţului de procesare. Varietatea de soluţii, utilaje și produse pentru transformarea către o economie circulară prezentate la K 2022 a fost incredibilă”.
În Campusul științific, atât expozanţii, cât și vizitatorii de la K 2022 au avut la dispoziţie o prezentare condensată a activităţilor și descoperirilor știinţifice din sectorul materialelor plastice și al cauciucului. Numeroase universităţi, institute și organisme de finanţare au oferit aici oportunităţi de dialog direct.
Oferta Inițiativei de formare în domeniul plasticului (KAI) a fost folosită de mulţi elevi, stagiari și studenţi pentru a obţine informaţii despre profilurile profesionale și oportunităţile de carieră în industria materialelor plastice.
Context
Producþia de mase plastice
176.000 de vizitatori profesioniști de pe toate continentele (157 de țări) au vizitat cel mai relevant eveniment sectorial din Düsseldorf. Alături de Germania, printre ţările europene puternic reprezentate în rândul vizitatorilor s-au numărat Olanda, Italia, Turcia, Franţa, Belgia, Polonia și Spania.
Pentru aproximativ două treimi dintre vizitatorii chestionaţi, construcţia de mașini și instalaţii s-a situat pe primul loc în ceea ce privește interesul. 57% și, prin urmare, cu 5% mai mult decât la K 2019, s-au declarat interesaţi de materiile prime și auxiliare, reciclatele și bioplasticele fiind deosebit de populare. Pentru 28%, produsele semifabricate și piesele tehnice din plastic și cauciuc au fost principalul motiv al vizitei. Peste 70% din totalul vizitatorilor provin din top și middle management.
Pe parcursul celor opt zile de târg, s-a dovedit că ediţia din acest an a K a punctat foarte bine cu selecţia sa de teme importante, economia circulară, protecţia climei și digitalizarea. În ceea ce privește intenţiile de investiţii, mașinile și echipamentele pentru prelucrare și reciclare s-au remarcat cu 43%. Accentul a fost pus în special pe durabilitate, dar și pe economia circulară și pe eficienţa energetică/ a resurselor în producţie. Aproximativ 40% dintre fac torii de decizie au declarat că analizează subiectul decarbonizării.
390,7 milioane de tone de plastic au fost pro duse la nivel mondial în 2021, dintre care 352,3 milioane de tone au fost obţinute din materii prime de origine fosilă, 32,5 milioane de tone din plastic reciclat și 5,9 milioane de tone din materiale plas tice bio. Potrivit analizelor efectuate de Grupul Internaţional de Studiu al Cauciucului (IRSG), în aceeași perioadă de timp au fost fabricate și con sumate aproape peste 29,88 milioane de tone de cauciuc. În prezent, Asia este responsabilă pentru mai mult de 50% din producţia globală de mase plastice. Producţia de cauciuc este, de asemenea, dominată în mod tradiţional de Asia.
Potrivit Plastics Europe, în 2021, au fost produse 21 de milioane de tone de plastic în Germania. Cifra de afaceri a producătorilor germani de mate riale plastice s-a ridicat la 31 de miliarde de euro. Procesarea plasticului din Germania a obţinut venituri de 69,4 miliarde de euro în 2021. Procesatorii de cauciuc au reușit să afișeze venituri de 9,95 miliarde de euro.
În ceea ce privește domeniul de aplicare a produselor din plastic în Europa, sectorul ambalajelor deţine cea mai mare pondere cu aproximativ 39%, construcţiile urmează pe locul al doilea cu 21%, iar sectorul auto se află pe locul al treilea cu aproape 9%. (Sursa: Plastics Europe, cifre din 2021)
Producþia de maºini pentru materiale plastice ºi cauciuc
Evenimentele speciale K, care s-au axat, de asemenea, pe cele trei subiecte de mare interes, au fost, de asemenea, foarte bine primite. „Plastics Shape the Future" s-a concentrat pe provocările economice, sociale și ecologice și pe potenţialele soluţii, în cadrul unor discuţii și conferinţe de mare calibru, fiind foarte bine frecventate pe tot parcursul lor. Forumul privind economia circulară, în cadrul căruia VDMA și 13 dintre companiile sale membre au demonstrat în mod impresionant importanţa tehnologiei în implementarea economiei circulare în industria maselor plastice, a prezen tat demonstraţii live și o mulţime de cunoștinţe bine fundamentate în faţa publicului internaţional, precum și informaţii detaliate despre acest subiect. La ediţia din acest an a K din Düsseldorf, s-a discutat mult și despre limbajul global de producție, OPC UA. Acest standard permite coordonarea mai precisă și mai bine direcţionată a parametrilor de procesare a mașinilor și echipamentelor implicate. Acest lucru, la rândul său, este considerat o condiţie prealabilă importantă pentru un management circular optimizat. 40 de companii din opt ţări au participat la un proiect demonstrativ OPC UA în cadrul târgului.
Situaţia actuală a furnizorilor de mașini și echi pamente, cel mai mare grup de expozanţi la K, este următoarea: valoarea producţiei de utilaje pentru mase plastice și cauciuc a atins un volum de 38,6 miliarde de euro la nivel mondial în 2021 (2020: 34,2 miliarde de euro). În ceea ce privește valoarea producţiei, cea mai mare cotă din producţia de uti laje din plastic și cauciuc în 2021 a avut-o China, cu 35%, urmată de Germania cu 19,6% și Italia cu 7,1%. În ceea ce privește comerţul mondial, Germania, cu o cotă de 22% din exporturile mondiale, se situează imediat după noul campion la exporturi, China cu 23,9%, fiind urmată de Japonia cu 9,1% și Italia cu 8,6%. Cererea de mașini și echipamente de prelu crare este prezentă pe toate pieţele de desfacere importante și va continua să crească.
Producătorii din Germania au încheiat anul 2021 cu o valoare a producţiei de 7,55 miliarde de euro pentru utilaje de bază și, astfel, cu 7,6% peste valorile din anul precedent. A
Următoarea ediţie a K Düsseldorf va avea loc între 8 și 15 octombrie 2025.
În continuare, vom prezenta pe scurt câteva dintre noutăţile pe care importante companii aflate și pe piaţa românească le-au expus în cadrul eve nimentului.
BOY a prezentat soluþii inteligente la provocările din industria maselor plastice
Actualul subiect exploziv despre eficiența energetică, creșterea exorbitantă a prețului energiei și sustenabilitatea proceselor de producție a ocupat o mare parte a discuțiilor de la târgul K de la Düsseldorf. Nevoia de a reduce semnificativ consumul de energie în producția de mase plastice folosind mașini mai eficiente a fost omniprezentă. Multe companii deja fac totul pentru a-și îmbunătăți productivitatea în viitor. Cu seria eficientă energetic E, BOY oferă mașini de turnare prin injecție cu forță de strângeră de la 63 la 1250 kN.
de date internă a companiei, aceasta oferă soluţii utilizatorului și rezultatele sunt salvate în baza de date.
Noul distribuitor de apă de răcire cu măsurare digitală a debitului, dezvoltat de BOY (care va fi în viitor o dotare standard a tuturor mașinilor Boy) a fost un punct de interes pentru vizitatori.
Cu un scor de 9+ pe scara perfomanţelor (0,31 kWh pe kilogram de material procesat conform Euromap 60.1), mașinile de injecţie BOY oferă soluţii eficiente de absorbire a costurilor în creștere ale energiei. În plus, fiecare kWh economisit previne generarea emisiilor de CO2. Fiecare kWh neconsumat înseamnă 0,366 kg mai puţin CO2. Astfel, într-un proces de producţie în 3 schimburi cu mașini BOY seria E, câteva tone de emisii de CO2 anual pot fi evitate în comparaţie cu tehnologii de acţionare mai vechi.
Situația actuală a costurilor mari ale energiei face trecerea către mașini mai eficiente mult mai atractivă, chiar necesară din punct de vedere economic și ecologic. Investițiile în mașini noi se amortizează mult mai repede decât înainte.
La K 2022, seria E a fost extinsă cu noua mașină BOY XS E. Această premieră a impresionat vizitatorii prin dimensiunile com pacte (amprenta la sol 0,87 m²), servoacţionarea eficientă și cele două configuraţii disponibile de platane. Reglarea pe înălţime a unităţii de injecţie permite injecţia descentrată și este o opţiune disponibilă. Conform BOY, interesul utilizatorilor pentru noua mașină BOY XS E a depășit așteptările iniţiale.
Cu o putere de procesare și memorie de lucru mărite și ecran de înaltă rezoluţie, BOY este gata să răspundă unor cerinţe sporite cu ALPHA 6. Conexiunea la un computer gazdă conform EM77 este parte a pachetului interfaţă de conectare. La fel și stick-ul WLAN, care permite o integrare facilă în reţeaua com paniei. Starea mașinii de injecţie BOY poate fi monitorizată în reţea cu telefonul mobil și aplicaţia BOY. Aplicaţia opţională BOYasistent turnare vine în sprijinul operatorului mașinii. Bazată pe compararea imaginilor cu defecte ale pieselor turnate cu o bază
Alfred SCHIFFER, Manager Partener al BOYPe durata celor 8 zile ale expoziţiei, producătorul de mașini din Neustadt-Fernthal a înregistrat încă o dată un mare număr de vizitatori. Aceștia nu au vrut să rateze șansa de a lua parte la prezentările noilor mașini și automatizări, a tehnologiilor orien tate către viitor și a posibilităţilor de digitalizare în creștere din industria maselor plastice.
Elementele cheie pot fi vizualizate aici:
Cod QR către video:
PLASTCOMPANY, spol. s r.o. este reprezentant local pentru vânzarea mașinilor noi, piese de schimb originale și reparaţii și calibrări ale mașinilor, pe piaţa din România. A
Noutăþile furnizorilor Chorus Engineering, prezentate la K 2022
în mașini de reciclare” de către Plastics Recycling Awards Europe 2022. Conceput pentru a sprijini operatorii în căutarea performanţei, este instalaţia de reciclare 4.0 care combină 3 obiective principale: calitatea sortării, capacitate de sortare și scalabilitatea echipamentului.
În domeniul reciclării PET-ului, Sorema a prezentat în cadrul K 2022 rezervorul de reacție STR18/25, cea mai nouă versi une a reactoarelor de spălare discontinue cu apă caldă pentru instalaţiile de reciclare a sticlelor PET și HDPE post-consum pre cum și un modul de spălare pentru îndepărtarea cernelii. Aceste inovaţii permit producerea unor polimeri de înaltă calitate cu costuri energetice reduse.
-
PLASTICPRENEUR - au fost prezente în același stand cu tehnologiile și inovaţiile lor de ultimă oră. Astfel au fost prezentate EcoGentle® , o nouă tehnologie de plas tifiere pentru sistemele de reciclare PET. Sistemul DuaFil® Compact destinat procesării de materiale postconsum deosebit de provo catoare, cum ar fi foliile de ambalare pentru supermarket. De ase menea, au fost prezentate mașinile cu livrare rapidă READYMAC dezvoltate de UMAC, filtrul laser LF406 cu o capacitate cu 50% mai mare, tehnologii pentru reciclarea chimică, reciclare PET din fibră în fibră, sistemul de reciclare cu dublu șnec, precum și noul software PredictON
Introducerea noii mașini de turnare prin injecție de mare viteză PAC-E, complet electrică, a fost o mare atracție,jucând pe punctele noas tre forte. În plus, vizitatorii au arătat un mare interes pentru seria noastră de roboți SAM de automatizare internă, plus soluțiile inteli gente myConnect și myAssist.
Vizitatorii firmei Pellenc ST au putut vedea noul sistem de sortare optică NIR, Mistral+ CONNECT. Acest echipament inteligent de sortare a fost selecţionat drept „Inovaţia anului
Weima a expus două tocătoare cu tehnologie cu un singur arbore: mașina universală revizuită W5.18, respectiv WLK 1000 cu rotor inovator FineCut pentru mărunţire secundară. În plus, cu noua presă PUEHLER C.200 care poate fi integrată într-o linie de spălare, particulele fine rezultate pot fi deshidratate și compac tate într-o singură etapă. A
Noutăþi ENGEL la K 2022 Noutăþi K
În perioada 19-26 octombrie, ENGEL a participat ca expozant în cadrul primei ediții K2022 din perioada postpandemică. La standul C58 din Hala 15, au fost prezentate un număr generos de aplicații din domeniile auto, medical, tehnic și producția de ambalaje, care se axau pe îmbunătățirile considerabile aduse zonelor de eficiență energetică, economie circulară și maximizarea productivității. Fiecare exponat a fost însoțit de detalii referitoare la consumurile energetice, atât al mașinii de injecție, cât și al întregii celule de fabricare.
Printre exponate se remarcă mașina de injecție din zona dedicată pentru Economie Circulară.
Celula
regranulat. Acest sistem presupune utilizarea a două unităţi de plastifiere cu un element de filtrare poziţionat între ele.
Elementul de filtrare are capacitatea de a prelua masa plastifiată din prima unitate de injecţie și de a elimina impurităţile solide care pot fi asociate cu tipul de material folosit, și anume particule metalice, din lemn sau hârtie. Odată trecut de acest sistem, materialul topit ajunge în cea de a doua unitate de plasti fiere, continuându-și traseul obișnuit.
Faza de degazare a materialului topit este foarte importantă. Din acest motiv, sistemul mai sus menţionat preia substanţele nedorite în formă gazoasă, trecându-le printr-un circuit de con densare și/sau evacuare, astfel eliminând pericolul de toxicitate pentru persoanele din apropiere. Celula de fabricare a făcut posibilă injecţia și depozitarea pieselor de tip palet cu un consum energetic de 95 kWh/h, dintre care 92 kWh/h fiind consumaţi de mașina de injecţie. Raportând la cantitatea de material prelucrată rezultă un consum specific de 0,4 kWh/kg. A
AECTRA Plastics la K 2022
AECTRA Plastics, parte a Grupului Hromatka, a participat cu succes la K 2022 Düsseldorf, cel mai mare târg din lume pentru industria de mase plastice și cauciuc, și le mulțumește tuturor clienților, partenerilor și vizitatorilor cu care s-au întâlnit la stand.
K 2022 a fost un bun prilej pentru promovarea noilor soluţii din portofoliul companiei pentru Economia Circulară, Digitalizare sau Schimbările Climatice. AECTRA oferă un portofoliu complet de mase plastice: de la cele de uz general cum ar fi poliolefinele, la cele pe bază de tehnopolimeri ca policarbonat și poliamidă, sau de polimeri speciali de înaltă performanţă PPS sau PEEK.
Este primul distribuitor de mase plastice din România cer tificat ISCC Plus. Polimerii promovaţi au o amprentă redusă de carbon cu până la 61% în comparaţie cu polimerii obţinuţi din pro cesarea petrolului. Este disponibilă și o gamă completă de produse de tip masterbatch, compounduri sau produse personalizate cu conţinut de până la 40% material reciclat.
Cei care nu au reușit să ajungă la târg sunt așteptaţi la sediul din Ștefăneștii de Jos pentru a li se prezenta noutăţi despre sim plificarea procesului de furnizare a materiilor prime.
Depozitele din Timișoara, București, Sibiu și Oradea oferă flexibilitate și rapiditate în livrări. Oferă suport tehnic local rapid; portofoliul de produse, dar și „know-how”-ul au fost extinse.
Competenţa echipei AECTRA Plastics se reflectă în mulţi ani de experinţă, relaţii bune și de lungă durată cu partenerii de afaceri. A
Netstal la K 2022 — Rapiditate, precizie ºi performanþă sub semnul inovaþiei
Sub motto-ul „Global Excellence for Customer Success", NETSTAL s-a prezentat la K 2022, cu două sisteme inovatoare de injecție mase plastice. ELION 1200 electric și ELIOS 4500 optimizat s-au remarcat prin eficiența energetică, viteza și performanțele deosebite.
Soluþii pentru aplicaþii de înaltă precizie în domeniul tehnologiei medicale — ELION 1200 electric NETSTAL a produs vârfuri de pipete pentru diagnosticarea in vitro pe o mașină ELION 1200 complet electrică cu 64 de cavităţi. Dotat cu o matriţă de înaltă precizie, un sistem de manipu lare de mare viteză și echipat medical, ELION a prelucrat un com pus electroconductor special dezvoltat pen tru această aplicaţie, în numai 5,3 secunde/ ciclu. Sistemul ino vator de control SMART OPERATION a permis creșterea productivităţii prin automatizarea, stan dardizarea și scurtarea etapelor de proces repetitive.
Premiera expoziþională a sistemului ELIOS 4500 optimizat
Trecerea la o matriţă cu închidere complet electrică a făcut posibilă accelerarea ciclului de uscare cu 0,1 secunde. Utilizatorii beneficiază atât de produc tivitate sporită, cât și de o eficienţă energetică optimizată: consumul mediu de energie este redus cu 7 kW per ciclu de uscare. În plus, lungimea redusă cu 450 mm a mașinii economisește spaţiu preţios de producţie.
La standul NETSTAL, ELIOS 4500 a produs pahare de iaurt IML de 150ml și doar 6,5g, în numai 5 secunde/ciclu. Aplicaţia a utilizat o PP reciclabilă, cu proprietăţi de prelucrare identice cu ale polipropilenei convenţionale. Etichetele cu filigran digital oferă informaţii despre conţinutul, ambalajul și originea produ sului, care pot fi citite automat. Materialele componente au fost ulterior separate pe categorii și trimise la reciclare. A
ENGEL automotive la K 2022
Îmbunătăþirea rentabilităþii pieselor injectate folosind tehnologia MuCell
Compania ENGEL a prezentat îmbunătățirile asupra rentabilității în producția de piese injectate folosind tehno logia MuCell la Expoziția K 2022 cu noul sistem central de alimentare cu gaz e-foam XL. În timpul expoziției s-au realizat piese care nu necesită prelucrări ulterioare, acestea părăsind matrița gata de a fi asamblate și cu o suprafață de înaltă calitate.
Injecţia materialelor polimerice folosind tehno logia MuCell devine din ce în ce mai populară. Aduce economii de material, energie și greutate, având un aport important la obiectivul de creștere al sustenabilităţii în domeniul prelucrării polimerilor. În timpul Expoziţiei K 2022, Engel a prezentat o nouă tehnologie pentru producătorii de piese din materiale polimerice care realizează piese de acest fel, folosind mai multe celule de producţie dotate cu tehnologia MuCell. În trecut, fiecare mașină de injecţie avea nevoie de sistemul ei de alimentare, dar acum, ENGEL oferă sistemul e-foam XL, o uni tate centrală pentru alimentarea mai multor mașini de injecţie cu azot comprimat la presiuni foarte ridicate. În acest moment, doar unităţile de plasti fiere și tehnologia de control sunt separate pentru fiecare mașină. Această nouă soluţie va ajuta la reducerea cheltuielilor de capital pentru implemen tarea și utilizarea tehnologiei. Suprafeþe de înaltă calitate, fără consumuri adiþionale de energie Împreună cu Faurecia, o companie a grupului FORVIA, ENGEL a demonstrat potenţialul enorm al acestei tehnologii la standul din cadrul expoziţiei. Pentru exemplificare, au fost injectate piese pe o mașină de injecţie ENGEL duo 1000.
Noul proces MicroJet Advanced, dezvoltat de departamentul de piese auto de interior din cadrul companiei Faurecia, cu sediul în Hagenbach, Germania și Eschmann Textures International (Gummersbach, Germania) a fost folosit pentru exemplificare. Acest proces permite injectarea de piese, cu greutate scăzută și cu o suprafaţă vizibilă de o calitate superioară folosind doar tehnologia MuCell. Printre altele, responsabilă de calitatea suprafeţei pieselor este și o nouă tehnologie din domeniul construcţiei matriţelor de injecţie. Acoperirile ceramice ale cavităţii matriţei previn apariţia aspectului clasic al pieselor injectate folosind MuCell și a diferenţelor de strălucire care apar pe aceeași suprafaţă.
În plus, noile materiale dezvoltate de Faurecia Interiors pentru acest tip de injecţie contribuie foarte mult la aspectul final. Materialul prezentat în timpul expoziţiei este o polipropilenă cu talc și un procent de 30% de material reciclat.
ENGEL INJECTIE s.r.l.
Str. Valea Oltului nr. 123 Bucureşti, 061971 Tel.: +40 (0) 21 410 6607 Fax: +40 (0) 21 410 6829 sales.ro@engelglobal.com service.ro@engelglobal.com www.engelglobal.com/ro
În general, acest proces necesită un consum mai mic de energie și material virgin și folosește forţe de închidere mai mici. Azotul comprimat ajută la curgerea materialului plastic topit și facilitează umplerea corectă a nervurilor de rigidizare mai groase.
Aceste avantaje duc la realizarea de piese cu grosimi mai mici de perete, ajutând astfel la redu cerea timpului de răcire. A
Demonstraþiile robotice interactive ale Sepro Group au permis vizitatorilor K 2022 să experimenteze viitorul automatizării
La târgul comercial K 2022, Sepro Group a prezentat mai multe exemple de automatizare a turnării prin injecție, oferind vizitatorilor o experiență practică cu viitoarele concepte tehnologice, inclusiv dispozitive noi de interfață om-mașină, integrare totală a sistemului și inteligență artificială.
Într-o celulă de turnare, de exemplu, sistemul nu va controla doar un robot cartezian Sepro 5X-25 și o unitate de braţ articulat cu șase axe 6X-140, dar va gestiona și toate dispozitivele periferice supli mentare, la fel de diverse precum un transportor, echipamente de verificare a calităţii și o mașină de marcat cu cerneală.
Fiecare celulă demonstrativă a fost concepută pentru a fi atât informativ, cât și ușor de utilizat pentru toate tipurile de vizitatori. Participanţii au fost încurajaţi să preia controlul asupra roboţilor și echipamentelor periferice pentru a experimenta HMI-urile Sepro iar, într-o singură celulă, vizitato rilor li s-a oferit oportunitatea de a concura în K’s Challenge.
Sepro a făcut pionierat în conceptul de programare ușoară a roboților odată cu introducerea conceptului nostru SimplePick-and-Place în urmă cu aproape 20 de ani. Simplitatea și ușurința în operare sunt și mai importante astăzi. La K 2022, nu vrem doar să demonstrăm cât de ușor poate fi, dar vrem și să vedem cum reacționează oamenii la conceptele pe care le-am dezvoltat, astfel încât să putem descoperi ce abordări sunt cele mai probabil să funcționeze cel mai bine în lumea reală. Sperăm să învățăm la fel de multe de la vizitatorii noștri pe cât învață ei de la noi despre controlul roboților.
Charles de Forges, CEO și CTO, Sepro Group
Aceste jocuri au fost deschise oricui, indife rent de experienţa anterioară sau de pregătire, parţial pentru a demonstra modul în care comenzile roboţilor din viitor pot fi proiectate pentru a fi utili zate chiar și de către operatori mai puţin calificaţi.
Noul software de control modular K 2022 a marcat debutul unei noi arhitecturi software modulare care permite controlul mai mul tor piese de echipamente robotizate și auxiliare printr-un singur sistem de control central.
Str. Lucian Blaga nr. 3, Bl. J5, sc. 1, ap. 16, Bucureşti Tel.: 021.322.48.99; Fax: 021.321.17.15 email: sales@chorus.mc www.chorusengineering.ro
De asemenea, sistemul poate colecta date de calitate și producţie care sunt utilizate pentru a cal cula eficienţa generală a echipamentelor (OEE) și pentru a oferi alte informaţii operaţionale. În celula complet automatizată descrisă mai sus, aceste date au fost afișate continuu pe un ecran video mare pentru ca vizitatorii să le vadă.
Despre Sepro
Grupul Sepro a crescut odată cu industria mate rialelor plastice pentru a deveni lider în automatiza rea proceselor de turnare prin injecţie. De-a lungul istoriei sale de aproape cincizeci de ani, Sepro Group a echipat peste 40.000 de mașini de turnat prin injecţie de plastic în întreaga lume.
Sepro implementează soluţii modulare și inteli gente care încorporează roboţi cartezieni cu 3 și 5 axe și roboţi cu braţe articulate cu 6 axe, de la aplicaţii simple de preluare la celule complexe de automatizare.
O gamă cuprinzătoare de echipamente periferice – inclusiv scule la capătul braţului, asamblare secundară, unităţi de calibrare și finisare, transpor toare, stivuitoare și apărare – face posibilă automa tizarea și întreaga linie de producţie, integrându-se cu orice mașină de turnat prin injecţie, indiferent dacă este nouă sau existentă. Aceste soluţii pot fi adaptate la aplicaţia unui client, ţinând cont de dimensiunea mașinii de turnat, spaţiul disponibil în uzina de producţie și obiectivele ratei de producţie.
Fiind o companie globală cu filiale sau distri buitori pe fiecare piaţă cheie din Europa, Asia și Americi, Sepro Group este capabil să sprijine clienţii din întreaga lume cu un istoric dovedit de excelenţă în servicii post-vânzare. Indiferent de proiect, indife rent unde, există o soluţie Sepro disponibilă. A
QGIS — o soluþie gratuită şi robustă
MIRCEA BĂDUŢ inginer, consultant CAD/IT cad_consultant@hotmail.comDinspre CAD înspre GIS
Deplasarea de paradigmă venită dinspre lumea Linuxului la sfârșitul mileniului trecut prin conceptul ,,open-source’’ avea să amprenteze până și segmentul software-urilor de aplicații profesionale. Vă prezentăm în cele ce urmează un software din familia sistemelor geo-informatice (GIS) și care – deși foarte capabil și robust – se poate folosi în mod gratuit.
Aruncând o privire în istoria sistemelor infor matice vom vedea că pionieratul GIS este foarte legat de cel al CAD-ului, și aceasta în primul rând deoarece componenta grafică a aplicaţiilor/proiec telor geo-informatice este practic un proiect CAD (un desen vectorial). De altfel, anumite softwareuri GIS recurg literalmente la sprijinul unor plat forme CAD generice (precum AutoCAD, IntelliCAD, MicroStation sau PowerDraft) pentru gestionarea componentei grafice (adică pentru crearea de hărţi și planuri geo-spaţiale).
Și pentru că tot suntem pe teritoriul comun, mai notăm și faptul că în proiectul GIS de obicei componenta grafică se poate alcătui din trei tipuri de entități vectoriale bi-dimensionale: (1) poligoane; (2) poli-linii; (3) puncte; iar utilizatorul/proiectan tul va recurge corespunzător la acestea pentru a reprezenta entităţi reale cu repartiţie geo-spaţială (a se vedea tabelul).
Ţări; Unităţi administrativteritoriale; Oceane; Mări; Lacuri; Păduri; Parcuri; Clădiri; Construcţii; Terenuri; Parcele; Drumuri (cu lăţime)
Poli-linii
Râuri (reprezentate filar); pârâuri; Reţele electrice; Reţele utilitar-urbane (canalizare, apă, gaz, telecomunicaţii); Drumuri (reprezentate filar);
Puncte
Eticheta
Orașe (reprezentate fără suprafaţă); Puncte de interes turistic; Repere topo-geodezice
(Nume/identificator de entitate)
Unicitate identificator; Închidere completă; Fără suprapuneri; Fără colţuri dublate; Limite comune singulare; Eventuale insule (goluri)
Unicitate identificator; Continuitate completă; Fără intersecţii; Vertecși comuni singulari; Direcţie de parcurgere;
Poziţie; Formă; Arie/ suprafaţă; Perimetru; Centru de greutate
Poziţie; Formă; Lungime; Direcţie (sens)
Unicitate identificator; Fără suprapuneri/ dublare; Poziţie
Conţinut textual (Poziţie neriguroasă)
(* Vom remarca faptul că în desenul tehnic conceptul de topologie se întâlnește rar, pe când în cazul GIS acesta constituie premisă pentru coerența datelor și pentru analizabilitatea ulterioară a datelor (un precursor pentru inteligență).
Dincolo de această tipologie primară, mate rialul grafic al proiectului GIS (al hărţii digitale, dacă vreţi) se va organiza prin distribuire pe straturi tematice, destul de similar straturilor din proiectele CADD, iar această distribuţie se face cât mai judi cios pentru a servi obiectivele proiectului: se vor identifica iniţial categoriile/clasele de entităţi geo-
spaţiale și se va rezerva fiecăreia câte un strat tematic, însă totodată considerând clasele cât mai cuprinzătoare. Şi exemplificăm acest mini malism astfel: se va constitui un singur strat de ,,Clădiri" chiar dacă în proiect vor fi incluse mai multe tipuri de clădiri, și aceasta deoarece – și aici intervine particularitatea GIS – entitatea vectorială va avea asociat un set de atribute/proprietăți (atribute descriptive; date alfa-numerice) prin care se vor opera ulterior distincţii mai granulare. La finalul paragrafului despre straturi notăm faptul că, spre deosebire de proiectele/desenele CAD, în sistemul geo-informatic nu se vor putea combina într-un strat mai multe tipuri de entităţi vectoriale.
Sisteme
de proiecþie şi de coordonate Înregistrarea vectorială a datelor cartogra fice prespune că sunt memorate (în fișiere cunoscute de aplicaţia GIS) perechile de valori numerice constituind coordonatele geometrice ale punctelor (vertexurilor) care definesc respec tivele entităţi geo-spaţiale. Întotdeauna când este vorba de puncte geometrice în plan, aces tea sunt referite la un ,,sistem de coordonate’’ (la o pereche de axe de coordonate, de genul X-o-Y). În cazul aplicărilor geo-spaţiale este vorba de o geometrie referitoare la un teritoriu (mai mult/puţin întins) care este, la rândul lui, parte din scoarţa terestră, care scoarţă este cu atât mai depărtată de planeitatea ideală cu cât este mai largă.
Suprafaţa planetei este oarecum sferică, și nu există un procedeu (geometric, algoritmic) prin care suprafaţa sferei (care este o suprafaţă eminamente tridimensională) să poată fi proiectată fără pierderi pe o suprafaţă plană (bidimensională). Mai mult, suprafaţa Terrei este de fapt cea a unei sfere ușor turtite (la poli) și cu dese neregularităţi locale. Pentru con formare, suprafeţei planetare nu-i vom spune sferică, ori elipsoidală, ci geoidică.
De-a lungul timpului s-au încercat mai multe idei pentru a rezolva proiecţia în plan a scoarţei terestre (adică din forma 3D în planul 2D al hărţii), însă fiecare avea limitări/dezavan taje (deformând fie distanţele, fie unghiurile, fie suprafeţele). De altfel, cu toţii ne putem imagina că este imposibil să ,,apeși" pe un plan o coajă de portocală fără să o rupi/strivești deloc.
Însă, din raţiuni practice, fiecare ţară și-a ales/definit (la un moment dat în istoria ei, și devenind astfel convenţie oficială și standard funcţional) un anume sistem de proiecție, un
sistem ales cât mai convenabil ei (din perspec tiva formei graniţelor sale, dar și din perspectivă culturală sau chiar geo-politică). În România se folosește sistemul ,,Stereografic 1970’’.
Desigur că software-ul GIS trebuie să poată gestiona multiple sisteme de proiecţie/coor donate și să poată realiza translatare între ele, ceea ce nu e deloc simplu.
De notat aici că liberalizarea accesului la datele de geo-localizare GNSS (provenind de la pleiada de sateliţi GPS) a determinat o asimilare masivă a sistemului de proiecţie/coordonate nativ GNSS, adică „WGS 84”, ceea ce a fluidizat procedurile/algoritmii de translatare între sis temele locale şi cel global (sau chiar a dus la adoptarea acestuia din urmă).
De asemenea, am putea presupune că într-un anume viitor se va realiza „trecerea" în spaţiul 3-D a cvasi-totalităţii aplicărilor geo-informatice, și deci proiecția nu va mai fi necesară.
Particularităþi QGIS
Devoltarea soluţiei „Quantum GIS” a început în urmă cu două decenii (iar în anul 2007 software-ul a fost asimilat ca suport experimental pentru OSGeo – Open Source Geospatial Foundation), şi de-abia în 2013 își schimbă definitiv denumirea în QGIS. Din anul 2014 avem şi o versiune de QGIS pentru dispozitivele mobile dotate cu sistemul de operare Android. De altfel, din 2017 sistemul geo-informatic de la QGIS Development Team devine disponibil în variante pentru sistemele de operare Mac OS X, Linux, Unix și Microsoft Windows.
Dacă în cazul soluţiilor GIS comerciale con sacrate – precum ArcGIS (ESRI) sau GeoMedia (Intergraph/Hexagon) – avem de fapt familii de aplicaţii GIS (deci cu scalabilitate/distributivita te după particularităţile cantitative/calitative ale implementărilor), în cazul lui Quantum GIS avem o singură aplicaţie software, și ea are potenţialul de a se potrivi unei game relativ mari de proiecte geo-informatice.
Respectând spiritul „open-source”, aplicaţia software QGIS nu impune un format de fișier nativ, propriu, pentru stocarea datelor geo-spaţiale ce constituie straturile din compoziţia cartografică, iar pentru a gestiona respectiva compoziţie folosește un format bazat pe XML (deci un standard deschis): QGS (sau QGZ în varianta arhivată).
Deci, așa cum este de așteptat în vremurile actuale (când mai toate platformele GIS adoptă un nivel ridicat de interoperabilitate), QGIS poate include în proiectele sale o mulţime de formate grafice vectoriale cunoscute pe piaţă: shapefileuri ESRI, geodatabase-uri ESRI, fișiere MapInfo, MicroStation DGN, AutoCAD DXF, PostGIS, SpatiaLite, GML (OGS), ș.a.. (Accesul la aceste tehnologii îi este asigurat prin filiera GDAL/OGR, la care respectivii furnizori sunt afiliaţi.) La aceasta se adaugă și suportul obţinut prin plug-in-uri pentru date grafice precum GRASS, Google Earth, Google Maps sau OpenStreetMap.
Rămânând în categoria datelor grafice, însă referindu-ne la imaginile bitmap/raster (imagini obţinute prin scannare de hărţi sau provenite din fotografiere aeriană/satelitară), trebuie spus că în QGIS putem crea straturi cu mai toate formatele de fișiere cunoscute (TIFF, JPG, PNG, GIF, BMP), iar pentru formatele profesionale bazate pe ondelete –
ECW (creat de Earth Resource Mapping) și MrSID (creat de LizardTech) – suportul îi poate fi asigu rat prin instalarea de plug-in-uri. (Imaginile raster inserate în proiectul GIS trebuie geo-referenţiate precis pentru ca ele să corespundă în conţinut cu celelalte straturi ale compoziţiei cartografice.)
La acestea se adaugă formatele de tip „bază de date” (pentru tabelele care stochează atributele alfa-numerice asociate entităţilor vectoriale), sens în care vom contabiliza atât fișierele independente (precum CSV, DBF, MDB, etc), cât și conexiunile la serverele de baze de date (gen Oracle, MS SQL, PostgreSQL, MySQL).
Mai mult, prin QGIS putem accesa și date grafice stocate în baze de date clasice, precum PostGIS/PostgreSQL, Oracle Spatial sau MS-SQL Spatial. (Da, este vorba chiar de geometrii stocate în baze de date.) Desigur, aici trebuie menţionată și facilitatea modernă de conectare la serverele inter net de date GIS (meniul Web > QuickMapSerives > ...Bing... Google... Landsat... NASA...).
Închidem secţiunea referitoare la formatele de date ce pot fi utilizate în compoziţia cartografică spunând că formatul standard implicit folosit de QGIS este shapefile-ul ESRI (asupra căruia are licenţă prin OGR Simple Feature Library).
De altfel, shapefile-ul este un format consacrat în domeniul geo-informatic, și el este practic com pus dintr-o colecţie de minim trei fișiere: *.shp (pentru datele grafice vectoriale); *.dbf (pentru tabelele de atribute asiociate); *.shx (o indexare a datelor din tabel). Mai trebuie aici observat că QGIS nu este un simplu agregator de date (un „viewer" sau un „explorer"), ci ne sunt permise inclu siv modificări ale datelor grafice (cu menţinerea coerenţei topologice amintite), însă recurgând la formatul implicit, SHP. (Pentru a demara o sesiune de editare vectorială se emite un click-dreapta de mouse pe stratul vizat în caseta Layers Panel și se selectează „Toggle Editing”.)
Spre finalul recenziei noastre ar trebui să vor bim despre analizele geo-informatice. Dacă în domeniul CAD obiectivul proiectării îl constituie de obicei desenarea/modelarea unei entităţi –obiect, produs, ansamblu, instalaţie, construcţie – și doar rareori proiectul digital mai este folosit după materializarea entităţii, aici, în domeniul GIS, obiectivul modelării constă adesea din analizele geo-informatice, analize constituind practic faza de exploatare a proiectului, dintr-un ciclu de viaţă destul de lung.
Deși nu are întotdeauna pătrunderea unui ArcGIS și poate nici eleganţa unui GeoMedia, soluţia QGIS este capabilă de o mulţime de analize: pornind de la cele pur spaţiale, sau de la cele de interogare a atributelor alfa-numerice asociate, și până la cele hibride; sau integrând criterii geospaţiale în interogările QBE/SQL; sau exploatând profund facilităţile largi de simbolizare a datelor cartografice (inclusiv clasificări quantile); sau chiar generând informaţii noi prin reagregarea datelor raster (imagini multi-spectrale sau de tip DTM sau Grid). De altfel, sunt așa de multe opţiuni de analiză a datelor geo-informatice și așa de multe tipuri/ cazuri/situaţii de aplicări, încât ne oprim dintr-o dată, conștientizând că este o chestiune care nu ar putea fi epuizată facil. (Eventual vedeţi și articolul din T&T nr.6/2021.) A
BMW Group investeşte în stivuitoare autonome prin BMW i Ventures
Concomitent cu închiderea rundei, Till Reuter, fost director executiv al KUKA, şi David Fuller, fost director tehnic executiv al KUKA şi actual director executiv al Artificial, se vor alătura companiei în calitate de directori independenţi.
În prezent, eficienţa şi rezilienţa lanţului de aprovizionare sunt în centrul atenţiei pentru multe companii. Stivuitoarele autonome ale Fox Robotics permit clienţilor să manevreze încărcăturile mai rapid şi mai sigur, crescând în acelaşi timp productivitatea generală la locul de muncă. Suntem încântaţi de următoarea fază de creştere a Fox Robotics, aducând soluţii inteligente de automatizare a lanţului global de aprovizionare.
Kasper SAGE, partener executiv la BMW i Ventures
În prezent, stivuitoarele autonome Fox funcţionează non-stop în zeci de locaţii ale clienţilor şi şi-au dovedit calităţile în unele dintre cele mai solicitante medii din lume, cum ar fi DHL Supply Chain. Compania a rezolvat cea mai grea provocare a stivuitorului de până acum - descărcarea remorcilor fără a modifica mediul depozitului - şi a simplificat calea către automatizarea tuturor mişcării paleţilor. Stivuitoarele pot fi puse în funcţiune în câteva ore, în comparaţie cu săptămânile sau lunile pe care le iau soluţiile tipice de automatizare pentru integrare.
Descărcarea remorcilor este o problemă de autonomie deosebit de dificilă din cauza mediilor de operare solicitante, a cerinţelor ridicate de debit, a modelelor de încărcare necunoscute şi a vehiculelor care trebuie să fie rezistente la şocuri şi vibraţii frecvente. Cheia succe sului nostru până în prezent a fost capaci tatea noastră de a implementa soluţiile noastre către clienţi şi de a învăţa şi de a îmbunătăţi rapid mediile de producţie live.
Peter Anderson-Sprecher, cofondatorPe măsură ce Fox şi-a continuat traiectoria de creştere rapidă, compania îşi oferă soluţia pen tru automatizarea unora dintre cele mai complexe medii logistice din lume.
Fox execută astăzi una dintre viziunile-cheie pe care David [Fuller] şi cu mine ne-am dorit întotdeauna să le oferim cu KUKA - automatizarea funcţiei de manipulare a materialelor. La KUKA am optimizat cu succes partea de producţie cu roboţi, iar acum Fox este bine poziţionat să facă acelaşi lucru cu mişcarea paleţilor. Este aproape greu de crezut cât de eficiente sunt chiar şi atunci când le vezi în funcţiune chiar în faţa ta.
Till REUTER, fost director executiv al KUKA şi nou director al Consiliului de Administraţie la Fox
Deşi vehiculele autonome nu sunt încă pregătite pentru utilizarea în masă pe drumurile publice, aceeaşi tehnologie este utilizată comercial astăzi în mediile de depozitare închise. Fox modernizează un stivuitor standard cu senzori şi software pentru a permite operaţiuni autonome de manipulare a materialelor cu navigare precisă şi ridicare şi depla sare robustă a paleţilor. Sistemele de învăţare deep learning folosesc camere de bord şi senzori LiDAR pentru a detecta paleţii, cutiile şi alte obstacole în timp real şi permit stivuitorului să ridice paleţi din remorcile pe care le vede pentru prima dată.
De asemenea, în runda de investiţii apare şi Zebra Technologies, lider global în soluţii de automa tizare pentru companii.
Zebra Technologies a fost un investitor activ şi un furnizor de soluţii pentru a ajuta companiile la nivel global să-şi digitalizeze şi să-şi automatizeze lanţurile de aprovizionare şi să-şi sporească angajaţii din prima linie. Fox şi-a dovedit capacitatea de a creşte siguranţa şi de a genera o rentabilitate măsurabilă a investiţie. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu Fox în această următoare etapă de creştere.
Tony PALCHECK, director general al Zebra Ventures, Zebra Technologies
Fox are misiunea de a-şi implementa sti vuitoarele în depozite şi medii de producţie din întreaga lume şi de a dezvolta noi capacităţi autonome pentru a extinde cazurile de utilizare. Intenţionează să folosească noile fonduri pentru a creşte producţia, pentru a investi în talente şi pentru a se extinde la nivel global (comunicat de presă). A
AHK Business Outlook de toamnă pentru România:
Situaþia companiilor este stabilă, dar cu perspective conjuncturale negative
Companiile germane din România declară că situația lor economică este bună sau satisfăcătoare, deși cele mai multe dintre ele văd înrăutățindu-se contextul internațional în următoarele 12 luni, potrivit sondajului realizat în luna octombrie 2022 de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).
Alte riscuri identificate pentru următorul an sunt pentru 60% dintre respondenţi întreruperile din lanţurilor de aprovizionare (logistica, lipsa pro duselor intermediare), cererea de materii prime și costurile cu forţa de muncă (53,3%). În toamna anului trecut printre cei mai importanţi factori de risc se numărau de asemenea preţurile la energie, costurile legate de forţa de muncă, dar și lipsa aces teia, precum și preţul materiilor prime.
Rezultatele sondajului World Business Outlook, realizat la nivel global, în rândul a peste 3.100 de companii germane active în străinătate, arată că economia globală se confruntă cu o iarnă grea din perspectiva companiilor germane active la nivel internaţional
Chestionarul are în vedere atât evaluarea situaţiei conjuncturale, cât și și situaţia companiilor și oferă și o privire de ansamblu asupra principalilor factori de risc economic din perspectiva companiilor, în general. Astfel, doar 3,3% dintre companiile intervievate se așteaptă la o îmbunătăţire a contex tului local în următoarele 12 luni (2021: 20%), în timp ce aproape 27% cred că aceasta va rămâne la fel. Majoritatea (70%) consideră că factorii conjunc turali se vor înrăutăţi (2021: 30%).
În ce privește evoluţia activităţii, cele mai multe companii (46,7%) se așteaptă ca aceasta să rămână neschimbată, în timp ce 37%, cred că se va deteriora în următorul an (2021: 10%). Există și un procent de optimiști, dar mai mic decât cel din 2021: aproximativ 17% (2021: 42%) se așteaptă să-și dezvolte activitatea la nivel local.
Volumul investiţiilor va rămâne neschimbat pentru 33% dintre com paniile chestionate, tot 33% (2021: 18%) spun că vor investi mai puţin. Aproximativ 17% dintre companii nu intenţionează să facă nicio investiţie în 2023, iar 16,7% vor să-și sporească investiţiile pe plan local (2021: 36%). Îmbucurător este faptul că numărul de angajaţi rămâne constant, companiile neavând intenţia de a renunţa la personal. Astfel, peste 63% dintre companii intenţionează să menţină numărul de angajaţi (2021: 42%), în timp ce peste 30% se așteaptă chiar să îl crească (2021: 40,8%).
Cel mai mare risc pentru companii îl reprezintă în continuare preţul la energie, urmat de preţul materiilor prime și lipsa de personal calificat.
Cred că situația actuală a prețurilor mari la energie ne va însoți pentru o perioadă mai lungă de timp și de aceea este nevoie mai mult ca niciodată de o cooperare strânsă între sectorul public și cel privat, dar și între țările și UE pentru a găsi cele mai bune soluții pe termen lung pentru populația din România și pentru mediul economic.Este obiectivul nostru, al tuturor, ca România, Germania, întreaga Uniune Europeană să rămână un amplasament investițional competitiv, prosper și, în același timp, sustenabil și, prin urmare, rezilient.
Sebastian METZ, Director general, AHK RomâniaPrincipalele motive sunt consecinţele eco nomice ale războiului împotriva Ucrainei și politica de „zero-Covid" a Chinei. Cele mai mari riscuri în evoluţia activităţii companiilor germane din întrea ga lume sunt legate de întreruperi ale lanţului de aprovizionare (42%), preţurile ridicate ale materiilor prime (42%) și ale energiei (41%).
Reluarea comenzilor întârziate în industrie, a furnizării de servicii după încetarea restricțiilor legate de pandemie și relaxarea locală a unor lanțuri de aprovizionare nu ar trebui să ascundă faptul că tensiunile economiei globale se simt și în rândul companiilor germane din străinătate.
Volker TREIER, Șeful departamentului de comerț exterior al Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie din Germania (DIHK)
În special în Europa, așteptările companiilor s-au alterat în mod vizibil și sunt pesimiste în raport cu cele ale companiilor din Africa, Orientul Apropiat și Mijlociu, America de Sud și Centrală și America de Nord, precum și în regiunea Asia-Pacific (cu excepţia Chinei).
Chestionarul „AHK World Business Outlook", coordonat de Uniunea Camerelor Comerţ și Industrie din Germania (DIHK), a avut loc în perioada 4 – 23 octombrie 2022. Din România au participat 30 de companii, mai mult de jumătate dintre aces tea fiind active în industrie și construcţii (63,3%), 10% în servicii, 16,7% din companii provin din comerţ, restul de 10% din alte branșe. A (comunicat de presă)
România, în continuare o destinaþie atractivă pentru investiþii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) a lansat în luna noiembrie Barometrul de Conjunctură economică, un chestionar bianual adresat comunității de afaceri franco-române.
Indicatorii urmăriţi în fiecare an măsoară percepţia companiilor din perspectivă generală: economic, social, politic, cifra de afaceri, profitabili tate, evoluţie a numărului de angajaţi, investiţii și starea de încredere a liderilor care conduc activităţile de business.
Percepţia globală asupra mediului economic, social și politic înregistrează o scădere, faţă de primul trimestru al anului 2022.
România este considerată în continuare o destinaţie atractivă pentru investiţii. Pe termen scurt, companiile întrevăd riscuri cu impact asupra activităţilor pe fondul inflaţiei crescute, penuriei forţei de muncă, crizei geo-politice din regiune și aprovizionării cu energie, precum și din cauza perturbării lanţurilor de aprovizionare.
Avem un mediu relativ ambiguu, cu per spective bune, dar și cu provocări. Pe de o parte, creșterea economică din primul semestru, stabilitatea monedei naționale care e remarcabilă, convergența accelerată de accesare a fondurilor UE, cu cele două obiective mari de țară, aderarea la Schengen și la OCDE. Însă avem și provocări, cum ar fi criza energetică, riscurile care țin de aprovizionare și certitudinea în ceea ce privește creșterea prețurilor. Un nivel al inflației care erodează capacitatea companiilor de a investi și puterea de cumpărare a angajaților acestora.În același timp, ne aflăm pe o piață a muncii extrem de tensionată. Avem 1 milion de locuri de muncă neocupate.
Francois COSTE, Președinte CCIFERRezultate Barometru de Conjunctură Economică
n Mediul politic s-a degradat faţă de aprilie 2022, la fel și cel social (mai ales pe fondul dificultăţilor de recrutare a forţei de muncă, puterii de cumpărare a angajaţilor din comunitate n În ceea ce privește atractivitatea României, aceasta se păstrează la un nivel relativ ridicat, coroborat cu investiţiile directe care au crescut la +43% în 2022.
n În pofida scăderii percepţiei (economic, poli tic si social), România își păstrează atractivitatea.
4 indicatori avansaþi de către companii (CA, Profitabilitate, Nr de angajaþi, Investiþii):
n Cifra de Afaceri a companiilor progresează faţă de luna aprilie n Profitabilitatea este în scădere ușoară pe fondul inflaţiei crescute n Numărul de angajaţi este în ușoară scădere din cauza dificultăţilor cronice de a recruta pe o piaţă a muncii deficitară n Nivelul investiţiilor rămâne ridicat, dar scăzut faţă de aprilie 2022
Nivelul de încredere al liderilor din companii n Moralul la nivel de conducere a companiilor se situează la un nivel foarte ridicat
Riscurile majore care au impact direct asupra companiilor: n Inflaţia foarte mare care erodează marjele companiilor și puterea de cumpărare a angajaţilor n Nevoia de recrutare n Criza geo-politică la frontiera României, chiar dacă războiul nu are un impact direct în România, creează multă incertitudine n Penuria de energie – prin riscul de aprovizionare cu energie electrică și creșterea preţurilor n Perturbarea lanţurilor de aprovizionare – supply chain care a intervenit încă din criza pandemică n Riscul de atacuri cibernetice n Un nou val de covid
Evoluþiile anticipate de comunitate pe termen scurt n Creșterea salariilor pentru a putea menţine puterea de cumpărare a angajaţilor din companii, în contextul inflaţiei crescute n Accelerarea unor soluţii pentru criza energetică n Îngheţarea sau reducerea angajărilor n Eventuală reducere a activităţilor
Despre CCIFER
Fondată în anul 1996, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) este o comunitate de afaceri bazată pe savoir-faire-ul francez. Este un lider angajat în dezvoltarea durabilă a persoanelor, comunităţilor, a companiilor și a României. CCIFER reunește peste 550 de companii franceze și române. Companiile membre sunt lideri în diverse sectoare de activi tate ale economiei locale. CCIFER exprimă o poziţie comună a investitorilor francezi în România în dialogul public-privat, alături și de alte organizaţii de profil, respectiv Coaliţia pentru Dezvoltarea României. A
Perspective economice ale României
Rezilienþa ºi antifragilitatea în vizorul mediului de afaceri
de Comerț,
și
Săptămâna trecută am inaugurat Centrul euro-atlantic al Rezilienței pe care România îl va înființa pe baza unui partene riat public-privat. Reziliența și antifragilitatea sunt două cuvinte cheie pe care le întâlnim în relațiile bilaterale, dar și pentru construcția politi cilor noastre europene. Din perspectiva geopolitică, cifrele de pro ductivitate sunt excelente. România are una dintre cele mai dinamice economii din Europa Centrală și Orientală și chiar din Europa. Avem o creștere de 4,8% și perspective de creștere în viitor, cu o putere de atractivitate integrală. Franța nu este doar al treilea mare investitor în România, dar suntem a doua țară în ceea ce privește noile investiții. Asta se datorează accesării fondurilor europene, atractivității, cu noi proiecte care se întrevăd în viitor, în materie de energie, sănătate, nuclear și apărare.
ES Laurence AUER, Ambasadoarea Franței la București
Invitaţii speciali, Csaba Balint, membru în CA al BNR, și Cosmin Alexandru, Decan și co-fondator al primei facultăţi de Antreprenoriat din România și din Sud-Estul Europei, au adus perspectivele macroeconomice și explicat conceptul de antifra gilitate pentru companii și societate.
200 de persoane, lideri de afaceri, din comuni tatea CCIFER, profesori și studenţi de la ASE au luat parte la prezentări și mese rotunde dedicate unor teme de actualitate precum: aderarea României la spaţiul Schengen și la OCDE, criza de energie, exodul talentelor, oportunităţi de dezvoltare pentru menţinerea competitivităţii ţării.
Maraton de informaþie de business
Organizată de CCIFER la fiecare sfârșit de an, conferinţa Perspective Economice ale României a adus în discuţie teme de actualitate și larg interes pentru comunitatea de business, de-a lun gul a două mese rotunde. Evenimentul s-a dovedit un adevărat maraton de informaţie economică datorită prezenţei celor 15 invitaţi, lideri de activităţi din industrii și sectoare cheie, reprezentanţi ai autorităţilor și din organizaţii de profil. Aceștia au expus puncte de vedere, viziuni pe termen scurt, mediu si lung, dar și îngrijorări.
Aderarea României la Schengen și la OCDE, privite ca două obiective mari ale României, au fost
abordate mai ales din prisma prezenţei mediului de afaceri privat, Franţa fiind al treilea mare investitor în România, cu investiţii de 8,6 miliarde euro.
Luca Niculescu, Secretar de Stat pentru proce sul de Aderare al României la OCDE în cadrul MAE a precizat că România este pregătită de ani buni pentru a începe acest proces. „Există un consens din partea întregii clase politice din România pen tru aderarea ţării noastre la OCDE. Este cel de-al treilea mare obiectiv, după UE și NATO. A fi în OCDE înseamnă că vom fi pe o hartă a investiţiilor cu vizibilitate internaţională, mai mare decât cea pe care o avem acum, dar și acces la cei mai buni experţi din lume. Mediul de afaceri poate ajuta la aderare, implicând-se și dialogând cu sectorul public.”
La rândul sau, Radu Burnete, director executiv Confederaţia patronală Concordia, a adăugat că „Schengen și OCDE sunt ultimele cluburi occi dentale la care România trebuie să adere. Mediul de afaceri poate sprijini România în acest proces prin accelerarea reformelor necesare. Dacă ne referim la transport, un șofer din România petrece 40% din timpul său stând în vamă, în timp ce un șofer dintr-o ţară membră Schengen petrece 12% din timp”.
Fiecare invitat a abordat sectorul pe care îl reprezintă, pornind de la tema rezilienţei și a antifragilităţii în societate și în companie, iar Cosmin Alexandru, Decan și co-fondator al primei facultăţi de Antreprenoriat din România și din Sud-Estul Europei, a explicat acest concept: „Companiile și societatea trebuie să folosească factorii de stres pentru a deveni mai puternice la capătul unei crize. Cum putem face asta? Evitând supraprotecţia în rândul echipelor, dozând corect ajutorul pe care îl oferim angajaţilor și distribuind cât mai multă încredere, putere de decizie și folosind adevărul. Greșelile pot deveni folositoare, dacă le tratăm și le gestionăm. Procesul de învăţare ar trebui sa fie asumat împreună”.
Perspectiva macroeconomică a fost oferită de expertul economic Csaba Balint, Membru în CA al BNR, care a explicat că rezilienţa economiei „este determinată de dimensiunea șocului care o lovește, apoi de ansamblul de vulnerabilităţi economice cumulate în anii anteriori (ex. bula imobiliară, credite acordate în valută, deficit de cont curent). În România este nevoie de 5-6 ani pentru
ca economia să-și revină după criză. România are o creștere economică de 4-6% (consumul este principalul motor de creștere economică). Deficitul a continuat să crească, dar investiţiile au performat în România. Fondurile europene pot contrabalansa problemele cauzate de războiul crizei energetice. Suntem pe un platou inflaţionist, dar inflaţia va fi stabilizată în 2023”.
În completare, Claudiu Cercel, Deputy CEO BRD Groupe Société Générale, a evidenţiat factorii pozitivi: „România are o rezilienţă remarcabilă în contex tul actual. Este mai puţin dependentă de export decât alte ţări membre UE, există multe șantiere de infrastructură pornite, dispune de autonomie energetică, are o politică inteligentă a băncii centrale și este pregătită pentru absorbţia de fonduri europene. Ne așteptăm la 2-3% creștere economică în 2023”.
Cristian Păun, profesor universitar și Prodecan al Facultăţii de Relaţii Internaţionale din cadrul ASE, a întărit faptul că apartenenţa la UE a României ajută în ceea ce privește antifragilitatea. „Avem nevoie să fim în Schengen, în OCDE, dar și să trecem la zona euro. Proiectele de aderare la UE și la NATO au fost singurele care au condus la transformări în ţară. Ca să fim mai antifragili, e necesar să fim și realiști, acceptând ce putem să facem, dar și să avem ambiţia de a învăţa și de a face reforme. În România, capitalizarea pieţei bursiere este de 10% din PIB, iar media OCDE este 147% din PIB. La nivel de OCDE, este de 14 ori mai capitalizată decât România. Aderarea la zona euro este mai importantă decât aderarea la Schengen, deși este mai greu de realizat deoarece România are 60% datorie din PIB”.
Reindustrializarea României, obiectiv comun UE În cadrul celei de-a doua mese rotunde, invitaţii din panel au abordat tema reindustrializării României, drept un obiectiv comun la nivel de UE, dificultăţile din unele sectoare, legate de infrastructură, competiţia mondială, inflaţia, costul energiei, exodul forţei de muncă și nevoia de per sonal calificat. Totodată, au fost evocate proiecte noi care pot aduce beneficii, cum ar fi eolienele de mare, în domeniul energiei.
plan de decarbonare a industriei. Orice model de mașină va avea cuantificat nivelul de emisii de CO2 pentru fiecare componentă asamblată pe mașină, astfel încât, la final, clientul va ști câte emisii de carbon au fost generate pentru a fi fabricat. E nevoie, însă, de infrastructură adaptată, de staţii de încărcare, de accesarea fondurilor din PNRR din capitolul Tranziţie verde. 2023 va fi un an al investiţiilor în sectorul auto”.
Adela Bradu, Corporate & Communication Director Romcim: „Există o fereastră de oportu nitate pentru accesarea fondurilor europene. Va trebui să fim într-o competiţie europeană. E nevoie de un dialog public-privat constant pentru aliniere și dezvoltare, să definim parcursuri mai clare legate de fondurile UE”.
Gabriela Dan Untersech, Senior Developer Offshore Wind for the Region Total Energies: „Populaţia planetei a ajuns la 8 miliarde, cererea de energie va fi mult mai mare în următorii ani și tre buie să venim cu soluţii noi în acest mix energetic. România are șansa în viitor de a avea acest mix echilibrat, iar proiectele de eoliene pe mare pot avea un impact semnificativ. Au un efect benefic pentru un sistem de producţie echilibrat și poate genera forţă de muncă. 35% din energie ar trebui să provină din surse regenerabile până în 2040.”
Irina Munteanu, Director general Veolia România Servicii Integrate: „Inovarea este imposibilă fără oameni cu competenţe și nici nu putem exista fără ei. Avem multe provocări pe piaţa muncii: declinul demografic (mai mulţi vârstnici decât populaţie tânără), exportul forţei de muncă, competenţe limitate (sistem educaţional neadaptat nevoilor de pe piaţa de muncă), diferenţele generaţionale”.
Aura Rădulescu, CEO Cora România: „2022 a fost un an bun pen tru industria de retail, nu a fost așa de afectat ca alte sectoare. În contex tul actual, inflaţia mare, preţurile energetice mari, problemele pe lanţul de aprovizionare au temperat consumul. Se simte creșterea nevoii de securitate financiară, reîntoarcerea la nevoile de bază. Sectorul de retail este rezilient, preţul produselor finale nefi ind la nivelul preţurilor crescute la energie. Avem o cerere foarte mare și în creștere pe piaţa de achiziţii online. Consumatorii vor să fim și mai implicaţi in comunitate (domeniul sănătăţii sau al educaţiei)”.
Obiectivul de industrializare a României este un obiectiv comun al UE și ne integrăm prin investiții, specularea de oportunități legate de tranziția energetică și tehnologică. Statul sprijină investițiile verzi, avem un deziderat în ceea ce privește econo mia circulară – care reprezintă o obligație a statului de a utiliza cât mai multe resurse în lanțul de valoare - cu finanțare în 2023 pentru câteva proiecte pilot. Avem scheme de ajutor pentru mediul de afaceri. Vom definitiva strategia pe hidrogen până la sfârșitul anului, pentru că el nu trebuie doar produs, ci și stocat. Avem o strategie pentru com ponenta de energie care trebuie utilizată corespunzător, mai ales în producția cu valoare adăugată mare (baterii, hidrogen, ener gie regenerabilă – panouri solare, pompe de căldură).
Florin SPĂTARU, Ministru, Ministrul Economiei
Adrian Sandu, Secretar general Acarom: „Industria auto la nivel mondial trece prin transformări care nu s-au mai văzut de la începu tul acestui sector economic. Legislaţia la nivel UE impune electrificare totală a vehiculelor care se comercializează în Europa, până în 2035. Este o presiune suplimentară. Industria auto naţională și europeană și-a luat angajamentul de a respecta aceste ţinte. Din păcate, contextul războiului a adus o nouă presiune asupra sectorului, creșterea preţului la combustibil și la materii prime, dar și la energie. În prezent, toţi constructorii urmează un
Despre CCIFER
Conferinţa Perspective Economice ale României a fost organizată cu sprijinul partenerilor Academia de Știinţe Economice din București (ASE), FABIZ, BRD Groupe Société Générale, Cora Romania, Gruia Dufaut Cabinet d’Avocats, Mazars, Michelin, Romcim, TotalEnergies Marketing Romania.
Fondată în anul 1996, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) este o comunitate de afaceri bazată pe savoir-faire-ul francez. Este un lider angajat în dezvoltarea durabilă a persoanelor, comunităţilor, a companiilor și a României. CCIFER reunește peste 550 de companii franceze și române. Companiile membre sunt lideri în diverse sectoare de activitate ale economiei locale. CCIFER exprimă o poziţie comună a investitorilor francezi în România în dialogul public-privat, alături și de alte organizaţii de profil, respectiv Coaliţia pentru Dezvoltarea României. A (comunicat de presă)
România, singura þară din Europa Centrală unde piaþa de autoturisme ºi vehicule comerciale uºoare noi creºte în 2022
Piața de autoturisme și vehicule comerciale ușoare noi din România va fi singura dintre cele cinci piețe din Europa Centrală, analizate în raportul PwC Autofacts, care va înregistra creștere în acest an, cu un plus de 2,1%, până la un volum de 141.000 de unități.
Pentru Polonia este estimată o scădere de peste 6%, pentru Slovacia de 6%, pentru Ungaria de 5% și pentru Cehia de 4%.
Toate cele cinci țări prezintă corecții în scădere pentru perspec tivele de vânzări pentru 2022 și 2025, reflectând problemele persistente ale lanțului de aprovizionare, lipsa forței de muncă și scăderea sentimentului privind evoluția economică. În România, redresarea din primele nouă luni ale acestui an, cu 8% față de 2021, s-a datorat creșterii cu 24% înregistrată în trimestrul al treilea, față de cel anterior. Totuși, vânzările din acest an se situează cu circa 30% sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă din 2019.
Daniel ANGHEL, Partener, Liderul serviciilor pentru industria automotive, PwC România
Potrivit raportului Autofacts, realizat pe baza datelor IHS Markit, până în 2025, toate cele cinci pieţe vor înregistra creșteri: de 36,7% Slovacia, de 35% România, de 10% Ungaria, de 9% Polonia și de 8% Cehia.
Evoluþia producþiei în România ºi previziuni Producţia de autoturisme și vehicule comer ciale ușoare din România pentru întregul an este așteptată să crească cu 15,7% faţă de 2021, fiind prima perspectivă pozitivă după pandemie.
Până în 2024, Autofacts estimează că nivelul general al producţiei va depăși vârful anterior din 2019, fiind prognozate 532.000 unităţi. În ceea ce privește producţia în funcţie de grupurile strate gice, se preconizează că atât Ford, cât și Renault/ Nissan/ Mitsubishi vor înregistra o creștere pozitivă până în 2029.
România se plasează încă pe locul al treilea în Europa Centrală după nivelul producţiei auto din acest an, după Cehia și Slovacia și înaintea Poloniei și Ungariei. Estimările Autofacts arată însă că în 2029 România va fi depășită de Polonia, iar diferenţa faţă de producţia din Ungaria se va reduce semnificativ.
Per total, producţia din cele cinci ţări va crește cu 7,6% în acest an, până la 3,54 milioane de vehi cule, dar va rămâne cu 13,7% sub volumul din 2019.
Situaţia producţiei în cele cinci ţări analizate continuă să fie afectată de lipsa continuă a semi conductorilor, precum și de războiul din Ucraina. În trimestrul al treilea, întreaga producţie auto din Europa s-a redus cu 440.000 unităţi, din care 8% (34.700 unităţi) reprezintă pierderile Cehiei, Poloniei, Slovaciei, României și Ungariei.
În ceea ce privește producţia de vehicule elec trice și hibrid, rata de creștere prognozată este de 262% între 2022 și 2029, mai mare faţă de nivelul prognozat în ediţia anterioară a Autofacts, de 239%, iar BEV va fi principala tehnologie de propulsie, cu peste 50% din total.
Despre PwC
PwC este o reţea de firme prezentă în 152 de ţări cu mai mult de 328.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale și consultanţei pentru afaceri. A
Studiu Deloitte
Companiile din Europa Centrală investesc în cercetare-dezvoltare
Lipsa personalului calificat, principala preocupare
Companiile din Europa Centrală intenționează să investească în activități de cercetare-dezvoltare, în următorii doi ani, sume anuale similare cu cele alocate activităților de acest gen în ultimii trei ani, iar 25% dintre acestea plănuiesc să aloce sume mai mari în acest scop, conform studiului Deloitte Central European Corporate R&D Report 2022, realizat în șapte țări din regiune, inclusiv în România. Pe termen mediu, companiile participante sunt mai optimiste – 40% estimează că în următorii trei-cinci ani vor investi mai mult în acest domeniu decât în anii anteriori.
Principalii factori care influenţează decizia com paniilor de a investi în cercetare-dezvoltare sunt dis ponibilitatea personalului calificat și experimentat în domeniu (38%), volumul de stimulente financiare și fiscale pe care le au la dispoziţie (26%) și stabilitatea și transparenţa legislaţiei în domeniu (20%).
Investițiile în cercetare-dezvoltare aduc beneficii pe termen lung, de la stimularea sistemuluideînvățământ,lacreștereaproductivității, a salariilor și, implicit, îmbunătățirea standarde lor de viață. Rezultatele studiului nostru confirmă intenția companiilor de a continua să investească în activități de cercetare-dezvoltare, fiind preocupate atât de identificarea și de atragerea personalului calificat, cât și de disponibilitatea stimulentelor fiscale și financiare. Și în România, companiile sunt tot mai interesate de activitățile de cercetare-dezvoltare, iar autoritățile iau măsuri pentru a simplifica legislația în domeniu, pentru a le asigura un acces mai facil la finanțare.
Alexandra SMEDOIU, Partener, Deloitte România
Cele mai mari investiţii, de până la 10 milioane de euro, vizează dezvoltarea unor produse și pro cese inovative (38%) și proiectele de automatizare și digitalizare (34%). De asemenea, companiile plănuiesc investiţii importante, care pot ajunge la un milion de euro, pentru îndeplinirea standardelor ESG (Environmental, Social and Governance – politici de mediu, sociale și de guvernanţă corporativă). Astfel, 57% au în vedere dezvoltarea unor soluţii noi pentru călătorii și transporturi, cum ar fi cele de tip eMobilitate (metode de eficientizare a transportu lui, personal sau de marfă, bazate pe tehnologie; de exemplu soluţii de încărcare pentru mașinile electrice, care conţin date despre infrastructura de alimentare, costul orar al energiei, monitorizarea consumului etc.), utilizarea combustibililor bazaţi pe hidrogen, gaz natural lichefiat sau comprimat etc., iar 59% vor să investească în mecanisme de economisire a energiei și a apei.
Studiul din acest an mai evidenţiază faptul că, deși companiile sunt familiarizate cu stimulentele
financiare și fiscale disponibile pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, acestea sunt accesate în mică măsură, în special din cauza criteriilor neclare de identificare a unei activităţi de cercetare-dez voltare ca fiind eligibilă pentru finanţare sau pentru aplicarea facilităţilor fiscale. Din acest considerent, mai mult de 30% dintre companiile participante nu aplică facilităţile fiscale disponibile pentru cer cetare-dezvoltare.
Multe dintre companiile participante (65%) colaborează cu entităţi terţe, cum ar fi universităţi sau institute de cercetare, parteneriate care se dovedesc a fi benefice pentru toate părţile impli cate – primele atrag cercetători experimentaţi în proiectele pe care le dezvoltă, iar instituţiile parte nere au ocazia să se implice în activităţi practice interesante și să obţină finanţare suplimentară.
Cea mai mare parte a companiilor (70%) își protejează expertiza și drepturile de proprietate intelectuală folosind o politică de confidenţialitate a companiei, 43% prin înregistrarea mărcii, iar 40% prin brevete.
La studiul Deloitte Central European Corporate R&D Report, ajuns la a șaptea ediţie, au participat mai mult de 130 de companii din cele șapte ţări din regiune, respectiv Cehia, Croaţia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă fiscală și juridică, consultanţă, consultanţă financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesio nale din ţară și oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă și manage mentul riscului, consultanţă financiară, soluţii de servicii și consultanţă în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesioniști. A
România, locul 39 din 61 de þări într-un top global al atractivităþii pentru investiþii în infrastructură verde
România ocupă locul 39 într-un top al celor mai atractive 61 de state la nivel global pentru investiții în infrastructură verde, după Uzbekistan și înainte de Bangladesh, reise din indexul Green Infrastructure Finance Propensity Index realizat de PwC, care arată decalajele semnificative între state în finanțarea infrastructurii verzi.
Dintre statele din Europa incluse în clasament, România se află la finalul clasamentului după Marea Britanie (locul 2), Suedia (3), Olanda (6), Franţa (8), Germania (10), Spania (11), Belgia (13), Portugalia (15), Cehia (16), Polonia (22), Italia (23) și Grecia (29). Primul loc la nivel global este ocupat de Australia, iar ultimul de Angola.
România a obţinut cel mai bun scor la mediul macroeconomic, unde ocupă locul 25, care ia în considerare ratingul suveran al S&P, coeficientul Gini (inegalitatea veniturilor) și creșterea PIB. La restul categoriilor se situează în a doua parte a clasamentului, astfel: mediul de reglementare și de afaceri, locul 32, soliditatea sistemului finan ciar (34), oportunităţi de finanţare ecologică (55), angajamentul faţă de obiectivele de mediu (44) și creșterea verde (green growth) pe ultima poziţie.
Studiul a analizat cât de atractive sunt condițiile din diferite țări pentru finanțările private în infrastructura verde, concentrân du-se în special asupra unor elemente precum energia regenerabilă, electrificarea transporturilor, gestionarea deșeurilor și sprijinirea economiei circulare. Astfel, capitalul privat continuă să fie interesat în mare măsură de țările cu venituri ridicate, susținute de apartenența la organizații internaționale preocupate de climă, cum ar fi OCDE și UE. România a făcut pași importanți în atingerea obiectivelor asumate prin Green Deal și FIT 55, în special în domeniul energiei regenerabile, unde vedem multe investiții și proiecte, dar mai avem multe de făcut în alte arii. O oportunitate foarte mare este dată de PNRR și fondurile europene alocate pentru mediu sau energie verde care vor contribui la progresul țării noastre în acest domeniu și vor atrage mai multe investiții din mediul privat.
Potrivit raportului, este clar că finanţarea publică nu va fi suficientă pentru a susţine o tranziţie estimată acum la 93,2 trilioane de dolari, la scara și cu viteza necesare pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris. Însă este mai puţin evident cum ar putea colabora finanţatorii privaţi, proprietarii de active și factorii de decizie politică pentru a trece de la poziţia actuală, în care capitalul privat
se îndreaptă în principal către ţările dezvoltate - în mare parte către active care generează deja venituri previzibile - la o poziţie viitoare, în care banii să se îndrepte și către pieţele emergente și de frontieră subfinanţate.
Despre raport
Clasamentul este realizat pe baza scorurilor obţinute în funcţie de șase criterii luate în calcul pentru astfel de investiţii, respectiv:
n Mediul macroeconomic: ratingul suveran S&P, coeficientul Gini (inegalitatea veniturilor) și creșterea PIB-ului (2016-26).
n Oportunităţi de finanţare ecologică: oportunităţile de investiţii ecologice (începând cu 2022), numărul de obligaţiuni verzi emise și disponibili tatea ajutorului de stat pentru dezvoltare verde.
n Soliditatea sistemului financiar: Raportul Sharpe (2016-21), creditele neperformante în raport cu totalul creditelor brute, creditul intern acordat sectorului privat ca procent din PIB, prima de risc de ţară și capitalizarea pieţei de capitaluri proprii ca procent din PIB.
n Creșterea verde (green growth): creșterea populaţiei (2020-50), CO2 pe unitate de PIB și producţia de energie regenerabilă ca procent din producţia totală de energie.
n Mediul de reglementare și de afaceri: scorul OCDE privind stabilirea preţurilor la carbon, stimu lente ecologice și indicele ușurinţei de a face afaceri.
n Angajamentul faţă de obiectivele de mediu: companii care își stabilesc obiective știinţifice pen tru atingerea unui nivel zero net și angajamente guvernamentale privind reducerea emisiilor la nivel naţional.
În studiu au fost incluse 61 de ţări și teritorii care reprezintă 83% din populaţia lumii, 88% din PIB-ul mondial și 83% din emisiile de CO2 la nivel mondial (comunicat de presă). A
Continental extinde unitatea de producþie automotive din Timiºoara ºi o dezvoltă într-o megafabrică
Continental a finalizat construcția celei de-a treia extinderi a fabricii de componente electronice din Timișoara, cu o investiție de aproximativ 40 de milioane de euro. Odată cu noua investiție, suprafața de producție va crește cu peste 7.000 de metri pătrați, ceea ce înseamnă un plus de peste 60% al spațiului (se va ajunge la circa 18.000 de metri pătrați pentru producție). De asemenea, au fost adăugate locuri de parcare, o zonă tehnică, birouri și o zonă verde.
Cu această extindere, compania de tehnologie continuă să conducă schimbarea de paradigmă în producţia de tehnologii pentru experienţa utilizatoru lui auto și gruparea capacităţilor și competenţelor de producţie. Această megafabrică oferă avantaje importante, atât din punct de vedere economic, cât și tehnologic, precum și sinergii în producţie și vânzări.
n Tehnologii și produse de ultimă generaţie sunt fabricate în capitala Banatului în direcţia Safety and Motion și User Experience n Standardizare, automatizare, digitalizare și implicarea oamenilor sunt ele mentele cheie pentru un viitor de succes al fabricii automotive din Timșoara
Noua extindere reprezintă munca și rezultatele pe care le-au avutcolegiinoștrideaicide-alungulanilor.Înacestemomente dificile la nivel mondial, Continental are încredere în oameni, în experiența lor și în abilitățile lor și investește în viitorul lor. Investiția în Timișoara subliniază importanța locației pentru companie, precum și încrederea în calitatea produselor și tehnologiilor realizate aici. Profităm de prezența în același loc deopotrivă a centrului de cercetare și dezvoltare și a unității de producție și creăm sinergii ce conduc la o dezvoltare durabilă a companiei, la inovareșilanoiideipuseînpracticăpentru a modela viitorul industriei automotive.
Ceea ce înainte însemna cai putere de sub capotă este acum experiența utilizatorului. Pentru a satisface cererea tot mai mare a clienților noștri, trebuie să urmărim cea mai dezvoltată digi talizare, standardizare și automatizare posibile – și exact asta facem cu noua noastră strategie a megafabricilor. Continuarea implementării tehnologiilor Industriei 4.0 reprezintă un alt salt în viitor. Digitalizarea proceselor de producție,precum și folosirea echipamentelor de ultimă generație înseamnă încă un pas în asigurarea garanției calității produse lor și serviciilor noastre. Așadar, în fabrica de componente elec tronice din Timișoara ne concentrăm pe un viitor durabil.
Lucian MĂRGINEANU, Directorul unității de producție automotive din Timișoara
Extinderea presupune punerea în funcţiune de linii de producţie pentru cele mai noi tehnologii, mărind gama de produse pe care megafabrica din Timișoara le va dezvolta pentru noile domenii de interes ale industriei automotive. Dezvoltarea locaţiei aduce cu sine și noi poziţii, atât pentru opera tori, cât și pentru specialiști în zona de producţie.
„Clienţii noștri doresc produse inovatoare pentru a se diferenţia pe piaţă. Megafabrica noastră din Timișoara ne oferă un avantaj competitiv în producţia de soluţii complexe de afișare: standardizare, automatizare și digitalizare. Standardizarea pentru unitatea de producţie înseamnă calitate superioară, producţie mai rapidă, reutilizare și economii. Automatizarea conduce la o scădere a sarcinilor simple și la o creștere a vitezei, în timp ce digitalizarea sprijină planificarea, simularea și optimizarea liniilor prin intermediul realităţii virtuale. Desigur, oamenii au făcut din toate acestea un loc minunat de muncă”, a declarat Lucian Mărgineanu.
Fabrica de componente electronice din Timișoara produce anual peste 17 milioane de produse. Aici sunt fabricate unităţi de control al air bagului, sisteme electronice de parcare, unităţi de control pentru diferite tehnologii, precum suspensii pneumatice, servodirecţie, reglarea suspensiei și stabilizarea dinamică a sarcinii, unităţi de afișare Head-Up și Combiner Head-Up și instrumente de bord. De-a lungul timpului, fabrica s-a dezvoltat în direcţia Industriei 4.0, integrând echipamente și tehnologii precum sistemul inovator de stocare, cel de trigenerare și altele.
În perioada 1999 - 2021 Continental a investit peste 2 miliarde de euro în activităţile din România. Continental deţine șase unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. A
Porsche Engineering deschide un nou birou în Timiºoara, urmând să se extindă în continuare
Compania îºi propune să recruteze peste 100 de dezvoltatori ºi ingineri software în România în 2023
Compania Porsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche, anunță deschiderea oficială a noii sale locații fizice în Timișoara – cu planuri de creștere pe termen lung. Compania, care are un alt birou de cercetare-dezvoltare în Cluj-Napoca, își propune să recruteze peste 100 de angajați în România în 2023, dintre care 50 de dezvoltatori și ingineri software sunt planificați să fie angajați la Timișoara.
Odată cu deschiderea noului nostru birou din Timișoara, întărim și mai mult prezența Porsche Engineering în România. Vrem să continuăm povestea noastră de succes a dezvoltării vehi culelor inteligente și conectate în acest mediu inovator – bazându-ne pe mințile strălucitoare și pe talentele calificate de aici. Ca și în cazul celuilalt site românesc din Cluj-Napoca, ne propunem să accelerăm inovația în inginerie software pentru industria auto și, în același timp, să promovăm relațiile cu comunitatea și partenerii din jurul nostru.
Dirk LAPPE, CTO al Porsche Engineering și președinte al Comitetului de acționari al filialei din România
Porsche Engineering este o companie construită pe spiritul de inovare – individul fiind forța sa motrice. Investind în propriul nostru birou din Timișoara, cu echipamente digitalizate hibride și cana le de comunicare internă moderne, dorim să continuăm să modelăm o cultură care să-i pună pe angajați pe primul loc.Mai mult,obiectivele noastre pe termen lung sunt să rămânem parte din conversație și acțiune atunci când vine vorba de probleme sociale sau evenimente de voluntariat și dorim să continuăm să fim un partener puternic în inovare, educație și responsabilitate socială.
Marius MIHAILOVICI, Managing Director Porsche Engineering în RomâniaNoul birou din Timișoara este situat în inima orașului, în clădirea United Business Center din Iulius Town Timișoara. Acesta acoperă 2.110 m² și este un spaţiu modern, digitalizat, în care angajaţii pot experimenta pe deplin noua eră a muncii hibride. Zona este proiectată ca nucleul culturii Porsche Engineering centrată pe om, cu scopul de a aduce oamenii împreună, de a promova
conexiunile sociale și de a permite un mod de lucru auto-organizat.
Compania își propune astfel să contribuie la dezvoltarea în continuare a industriei locale de software auto, să formeze generaţia actuală și următoare de talente tehnologice, precum și să ofere înapoi societăţii. Activităţile sociale corpora tive și munca de voluntariat în comunitate sunt o parte cheie a culturii companiei.
Pe măsură ce continuă să se extindă, Porsche Engineering România rămâne dedicată întăririi legăturilor cu comunitatea timișoreană, autorităţile locale și partenerii academici, precum Universitatea Politehnică din Timișoara.
Suntem încântați să acționăm ca partener de inovare pentru Porsche Engineering România la Timișoara și să începem un schimb amplu privind oportunitățile viitoare de cooperare.
Florin DRĂGAN, rectorul Universității Politehnice din Timișoara
În 2023, Porsche Engineering România intenţionează să recruteze peste 100 de noi angajaţi în cele două locaţii ale sale din Cluj-Napoca și Timișoara, cu accent pe domenii precum AI, Big Data, Cloud, Infotainment, ADAS, Connectivity și mai mult orientate spre viitor. subiecte ale erei IT auto. Toate posturile disponibile la Porsche Engineering Romania pot fi explorate aici. A
Recenzii de carte
Lider în vremuri dificile. Depăºirea celor mai mari provocări, cu îndrăzneală ºi încredere
După o perioadă în care omenirea s-a confruntat cu situaţii și provocări nemaiîntâlnite la o asemenea amploare în ultimele secole, autorul ne propune un ghid care să ne înveţe cum să ne conducem oamenii astfel încât să treacă cu bine chiar și peste cele mai neplăcute situaţii.
Un adevărat ghid de supravieţuire în condiţii neprietenoase, cartea de faţă ne ajută să ne dăm seama ce anume putem controla cu adevărat, oferindu-ne instrumen tele indispensabile pentru: n Gestionarea
eficientă a proceselor de schimbare n Formarea unor echipe închegate, cu mari șanse de reușită n Motivarea oamenilor, astfel încât să le inspiri ideea de excelenţă n Conceperea unei strategii, pentru a descoperi noi moduri de a avea succes n O comunicare optimă n Luarea celor mai bune decizii, care să permită materializarea celor mai îndrăzneţe visuri.
n Autor: John C. Maxwell n Editura: AMALTEA n Cod: AMA978-973-162-228-6
n Anul apariției: 2022
n Nr. pagini: 100
n Preț: 28,00 RON
Principiile banilor: De la a dispera la a prospera. Ghid de educaþie financiară
Principiile banilor: De la a dispera la a prospera este o carte ușor de citit, profilul acesteia nefiind unul academic sau didactic, ci constituindu-se mai degrabă într-un ghid practic și interactiv de educaţie financiară. Autorul explică noţiuni financiare și con cepte importante din zona finanţelor perso nale pe înţelesul tuturor, indiferent de vârstă, studii, profesie, ocupaţie, statut social. Demontează credinţe greșite, explică sim plu principii sofisticate, traduce teorii eco nomice, și face toate acestea într-un mod inedit, ușor de asimilat și de aplicat.
Ca orice educator financiar, autorul lansează provocări cititorului cu scopul de a-i stimula gândirea, de a-l determina să își evalueze propria realitate, de a conștientiza ce este important pentru el și de a trece
imediat la acţiune. Induce un respect pro fund pentru banii câștigaţi cinstit și crește încrederea că fiecare poate ajunge acolo unde își dorește. Reușește să simplifice, într-o manieră actuală, bazată pe analo gii și exemple concrete din viaţa de zi cu zi, modul în care funcţionează banii și concepţiile care ne limitează universul financiar. Prin oferirea de metode inovative de creștere atât a veniturilor, cât și a chel tuielilor responsabile, Principiile banilor: De la a dispera la a prospera este cartea care poate genera câștig cu fiecare capitol parcurs.
n Autor: Liviu Gelu Drăghici n Editura: CORINT n ISBN: 9786067820898
n Anul apariției: 2022
n Nr. pagini: 336
n Preț: 71,50 RON
multifuncþionale inteligente pentru aplicaþii de înaltă tehnologie
Materiale
Volumul de faţă sintetizează rezul tatele știinţifice și aplicaţiile dezvoltate în cadrul celor opt contracte subsidi are aferente proiectului derulat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate (POC), Axa prioritară 1-Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, acţiunea 1.2.3 –Parteneriate pentru transfer de cunoștinţe. În cadrul proiectului au fost derulate opt contracte cu firmele: Optoelectronica SA; Apel Laser SRL; NANOM-MEMS SRL; R&D Consultanţă și Servicii SRL; All Green SRL; Stimpex SA; ICPE-SA. Contractele au abor dat tematici diferite de cercetare și dez voltare tehnologică, conforme cu planurile de dezvoltare ale firmelor beneficiare.
Tematicile de cercetare se pot împarţi în două mari categorii: dezvoltarea de noi mate riale funcţionale cu proprietăţi optimizate, cu aplicaţii în echipamente de înaltă tehnologie; dezvoltarea de noi metode de producere și procesare a materialelor avansate pen
tru aplicaţii de înaltă tehnologie (în special straturi subţiri și suprafeţe).
În cadrul acestei cărţi au fost abor date următoarele subiecte: n Materiale și tehnologii pentru secretizarea documente lor oficiale și echipamente de verificare a acestora n Detectori pentru energimetre laser și electronică aferentă procesării sem nalului n Tehnologii inovative de sinteză a nanocompozitelor catalitice cu aplicaţie în senzori de CH4 cu consum redus de putere electrică n Instalaţie hibrid care combină pulverizarea catodică cu ablaţia laser pen tru depunerea de filme subţiri calcogenice n Modulare compoziţională şi tehnici de neechilibru în realizarea şi optimizarea aliajelor magnetice nanocompozite cu faze L10 n Materiale compozite procesate în câmp electric și magnetic n Instalaţie de nanoșlefuire şi nanoaliere cu electroni de joasă energie n Materiale compozite cu conducţie termică ridicată pentru aplicaţii în motoare electrice.
n Autor: Lucian Pintilie
n Editura: Pro Universitaria
n ISBN: 978-606-26-1490-4
n Anul apariției: 2022
n Nr. pagini: 204
n Preț: 79,00 RON
Industria tehnologiei şi provocările de HR: Recrutarea şi deficitul de talente
LEONARD RIZOIU Managing Partner leoHR/stayINDin martie 2020 și până astăzi, departamentele de Resurse Umane din companii au avut de înfruntat numeroase provocări. Deși multe dintre cele contextuale și-au găsit soluționare imediată, forțată de împrejurări, o parte au căpătat alte și alte forme, con tinuând să pună presiune chiar și pe cei mai pricepuți specialiști și manageri.
Care sunt provocările de HR actuale în compa niile tech? Ce soluţii pot fi viabile în contextul de faţă? Voi încerca să răspund punctual, în rândurile ce urmează.
,,Procesul de recrutare faţă cu deficitul de capi tal uman” – așa ar putea suna titlul unei cărţi scrise de orice HR manager din zilele noastre. Pentru că orice HR manager din industria tehnologiei se confruntă cu asta și se învârte în jurul problemei constant, în încercarea de a găsi o soluţie... cu mult prea puţin succes, aș putea spune, privind din exterior.
De ce se întâmplă asta? De ce se poticnesc angajatorii în procesul acesta de fluidizare a proce sului de recrutare, invocând justificarea supremă a deficitului de personal ca barieră finală și irevocabilă ce nu va permite vreodată soluţionarea problemei?
Este o întrebare asupra căreia am zăbovit o bună perioadă de timp. Pentru că mă frământa neputinţa pe care o delimita. Pentru că mă bloca fiecare mesaj sau dialog care aducea în discuţie eterna premisă ,,Leo, ce să facem? Nu găsim oameni! Pur și simplu nu sunt!”.
În sfârșit îndrăznesc să conturez un răspuns. Cred că ne-am concentrat atât de mult pe imaginea de ansamblu, încât am uitat esenţialul. Exact ca în cazul unei călătorii: ne-am concentrat atât de mult pe destinaţie, încât am uitat că pentru a ajunge, e nevoie să faci... pași.
Astfel că ,,Leo, nu reușim să recrutăm pentru că pur și simplu nu sunt suficienţi specialiști în piaţă!” a devenit:
Provocarea: Leo, nu reuşim să recrutăm! Soluþia: Angajatorii trebuie să fie prezenþi, vocali şi familiari
POV: Că recrutarea în industria tech reprezintă o provocare, nu este o noutate pentru nimeni. Ci mai degrabă o realitate la care asistă întreaga piaţă a muncii. La o primă vedere, se poate considera că pur și simplu nu există suficienţi specialiști pen tru cât de multe roluri disponibile există. Totuși
n HR Expert & Managing Partner la leoHR și ViitorulMeu - o voce puternică în zona de capital uman și Managementul Carierei din România, cu peste 15 ani de experiență în business și management în diferite industrii.
n Definiția profesionistului cu gândire strategică, orientat spre rezultate, care înțelege în pro funzime nevoile afacerilor, construind soluții complete și personalizate pentru acestea.
n Promotor al empatiei și umanității în piața muncii, contribuie activ atât la creșterea performanței în organizații, cât și la educarea publicului larg prin numeroase intervenții TV și în presa scrisă.
problema are o ramificaţie mai profundă. Spre deosebire de perioada de dinaintea pandemiei izbucnite în 2020, nu mai este suficient ca anga jatorii să existe și atât, pentru a atrage și angaja talentele de care au nevoie. Se așteaptă o mai bună implicare din partea acestora în realitatea curentă a potenţialilor candidaţi. Se așteaptă ca angajatorii să fie asumaţi și vocali cu privire la tot ceea ce reprezintă. Se așteaptă de la ei să își întâmpine publicul de potenţiali candidaţi.
În condiţiile în care angajaţii din industria tech nu se mai limitează doar la clasicele joburi din IT, ca urmare a digitalizării rapide a numeroase industrii și sectoare, în condiţiile în care așteptările acestora cresc pe măsură ce se analizează încă efectele tsunami-ului recent cunoscut ca ,,The Great Resignation”, este clar că organizaţiile trebuie să își impună abordări mai creative și îndrăzneţe.
Pentru a evita ineficienţa în identificarea și screening-ul candidaţilor potriviţi, este imperios ca departamentele de HR, în abordarea lor out of the box, să tempereze discursurile de manual de Employer Branding și să investească timp într-o comunicare autentică și o prezenţă extinsă, într-un mix de acţiuni on și offline. Poate pare simplist, dar nu e. Poate pare copilăros, dar nu e. Rădăcinile recrutării sunt adânc înfipte în convingerile oameni lor, indiferent de care parte a baricadei sunt.
Dincolo de metaforă, ceea ce încerc să spun este că deși reprezintă o provocare, recrutarea poate fi îmbunătăţită prin conștientizarea a ceea ce este cu adevărat important pentru candidaţi/ angajaţi și angajatori deopotrivă și alinierea acestor adevăruri într-o strategie actuală și coerentă.
Prin eliminarea din schemă a imposibilităţii (,,nu există specialiști”), managerii din organizaţii vor avea mult mai mult timp pentru a ,,lucra cu ce au”. Obiectivele lor de a aduce talente în echipe nu vor mai fi umbrite de clasicul ,,nu se poate” și vor reuși să își canalizeze atenţia pe acţiunile ce îi vor face relevanţi pentru specialiștii care totuși sunt. În piaţă. Undeva, acolo.
Provocarea:
Nu sunt suficienþi specialişti în piaþă! Soluþia: Developing trifecta — programe de mentorat, training intern şi educaþie informală
POV: Industria tehnologiei se dezvoltă și trasează noi direcţii de inovaţie cu mai mare rapiditate decât se formează specialiștii. Da, e adevărat. Este o dezvoltare ce nu poate și nu trebuie să fie înfrânată. Dacă facem doi pași înapoi și ne concentrăm pe această realitate, vom înţelege că nu e nimic absurd, ci doar o chestiune de perspectivă.
Nu sunt suficienţi specialiști cu patalama în piaţă, dar la o privire mai atentă, companiile pot descoperi că pot contribui activ și cu efecte imediate, la schimbarea acestei situaţii. Este necesară o mobilizare comună, totuși, amplă, aș putea spune.
Educaţia și specializarea temeinică pentru dobândirea statutului de specialist necesită timp îndelungat în care teoria să întâlnească practica în numeroase scenarii diferite. În România zilelor noastre, mai necesită și bugete semnificative de care nu foarte mulţi entuziaști ai tehnologiei dispun. Plecând de la acest adevăr, nu mă feresc să lansez soluţia menită să contracareze provocarea mai sus explicată: este momentul ideal ca angajatorii din industrie să facă domeniile tehnologice accesibile și atrac tive pentru oameni!
Mentoratul poate contribui la șlefuirea mai rapidă a juniorilor cu studii sau autodiacţi, și la maturizarea lor profesională ca specialiști, indife rent că se află deja în organizaţii sau vor fi ulterior recrutaţi. Trainingul intern poate completa departa mente atât prin creșterea efectivă a angajaţilor deja existenţi pe orice roluri tech, cât și prin transferul de informaţie către angajaţi interesaţi să facă trecerea de la roluri non-tehnice, la roluri tehnice, bazânduse pe dorinţa de dezvoltare, entuziasmul pentru
domeniu și abilităţile de absorbire a informaţiilor transferate, necesare pentru acest pas. Educaţia informală reprezintă conducta care poate aprovizio na industria tehnologiei cu noi talente educate corespunzător chiar și în afara structurilor clasice, instituţionale, formale, la orice vârstă și în orice moment al vieţii lor.
A sprijini sau investi în astfel de programe și iniţiative reprezintă cu siguranţă o abordare sănătoasă și o soluţie la îndemână, pentru rezolva rea acestei părţi de provocare.
,,Leo, nu reuşim să recrutăm! Nu sunt suficienþi specialişti în piaþă! ”
Aceste două provocări au fost atât de frecvent cuplate, încât au ajuns să se contopească una cu cealaltă, să se identifice una cu cealaltă, generând o confuzie generală care a ţinut organizaţii întregi mult prea multă vreme în loc. Mai mult, aceste două provocări nu doar că păreau de nedespărţit, ci, în timp, au devenit pentru recrutori și angaja tori deopotrivă, acel bulgăre de zăpadă care se rostogolește transformându-se în scurtă vreme într-o avalanșă incontrolabilă și iminentă.
Industria tehnologiei evoluează rapid și depar tamentele de HR sunt forţate de împrejurări să ţină pasul. Din fericire, pandemia ne-a arătat că pot face exact asta. Tot ce mai rămâne de făcut, este să progreseze având în centrul atenţiei obiectivele și reformulând provocările. A
Competenþele în domeniul IT, factor determinant pentru viitorul educaþiei în societatea digitală
Mai bine de jumătate (60%) dintre organizațiile de la nivel global susțin că lipsa competențelor TIC este una din tre principalele cauze care blochează transformarea digitală, arată un studiu IDC. Importanța acestora pentru viitorul educației în societatea digitală este subliniată, de asemenea, și în cadrul Digital Futures Index, un raport realizat de Microsoft potrivit căruia statele cu un nivel ridicat de competențe digitale în rândul cetățenilor au economii mai competitive și oferă o mai bună calitate a vieții.
Educația și programele de perfecționare sunt o prioritate pentru Microsoft, iar împreună cu partenerii din sectoarele public, privat și academic am derulat numeroase astfel de programe pentru a reduce decalajul de competențe digitale. Programul global de skilling, lansat pentru a ajuta oamenii să dobândească abilități digitale și tehnice, a fost deja accesat de peste 30 de milioane de persoane din peste 240 de țări, cu aproape 200.000 de români care au utilizat programul în ultimul an. Ne-am alăturat inițiativei naționale CTRL+N, lansată de Bittnet Training, pentru facilitarea accesului a 25.000 de români la cursuri de recalificare profesională, până în 2025. Un alt parteneriat strategic pentru Microsoft este cel cu mediul academic. Patru universități din România sunt active în programul Microsoft Learn for Students and Educators, ce permite universităților să includă cursuri actualizate de tehnologie în programa lor, cu peste 8.000 de studenți care au acces la cursuri tehnice Microsoft pentru a-și îmbunătăți competențele digitale.
Daniel RUSEN, Director de Marketing și Operațiuni, Microsoft România
Viitorul educaţiei are, așadar, și o componentă digitală. Astfel, programele de skilling care con tribuie la educaţia digitală a cetăţenilor, pentru a-i ajuta pe aceștia să rămână competitivi pe piaţa muncii și a sprijini companiile să devină mai pro ductive și mai eficiente, au devenit imperative. Și importanţa lor pentru societate crește cu atât mai mult cu cât abilităţile de care trebuie să dispună forţa de muncă sunt în continuă schimbare, valabili tatea unei competenţe digitale fiind de aproximativ 5 ani. În plus, se estimează că vor apărea aproxi
mativ 645.000 de noi joburi pe roluri tehnice, până în 2027, în România, iar 70% dintre acestea ar urma să fie disponibile în alte industrii decât IT.
Deși România este una dintre ţările din Europa cu cel mai mare număr de absolvenţi de facultăţi cu profil STEM, raportat la populaţie (depășind media europeană), are o comunitate de aproxi mativ 200.000 de dezvoltatori de software și un ecosistem de startup-uri foarte bine conturat, este în continuare nevoie de și mai mulţi specialiști în IT care să genereze inovaţie și să ajute statul să se alăture ţărilor lidere din acest punct de vedere.
Microsoft ºi Ascendia, parteneriat cu tradiþie pentru digitalizarea educaþiei în România
Digitalizarea nu mai reprezintă o opţiune în procesul educaţional, ci o necesitate. În acest fel, metodele de predare și întreg procesul de învăţare pot fi personalizate, iar prin îmbinarea învăţământului tradiţional și a celui digital, elevii și studenţii vor dobândi o pregătire mai complexă. În plus, va asigura continuitate și va aduce o eficienţă mai mare, mai ales dacă ne raportăm la situaţii care pot genera schimbări bruște în întreaga economie și societate, care cer o capacitate rapidă de adaptare. Ţinând cont de acest lucru, Microsoft România și Ascendia colaborează de mult timp pentru a dezvolta soluţii și platforme care să ajute tinerele generaţii și angajaţii să dobândească noi
competenţe digitale sau să le consolideze pe cele pe care le deţin deja.
Pentru a fi eficient, procesul de învățare trebuie să se axeze pe elev, oferindu-i acces la resurse și materiale de studiu indi vidualizate. Personalizarea învățării se numără printre cele mai eficiente mijloace prin care putem accelera dezvoltarea academică, cognitivă și, mai ales, prin care putem reduce abandonul școlar. În același timp, tehnologia poate să ajute profesorii să își gestioneze mai bine timpul, deoarece resursele de cloud pe care le-ar putea integra în activitatea lor, spre exemplu, pot să le ofere acces la informații relevante despre fiecare elev. Am început parteneriatul nostru cu Ascendia în urmă cu aproximativ 8 ani, oferind infrastructura de cloud, pe care ei să dez volte soluții pentru o educație digitală. Astăzi, ne bucurăm să vedem că tot mai mulți profesori, elevi, studenți și chiar utilizatori din mediul de business își îndreaptă atenția către platformele create de Ascendia și le percep ca pe un sprijin în perfecționarea lor.
De-a lungul timpului, compania de e-learning Ascendia a dezvoltat numeroase soluţii care pot fi integrate în sistemul de învăţământ din România. Platformele Livresq, Timlogo și CoffeeLMS sunt doar câteva exemple de soluţii care utilizează resurse din Microsoft Azure, algoritmi de inteligenţă artificială și machine learning pentru a se adapta la nevoile individuale ale utilizatorilor și a-i ajuta în pro cesele de învăţare sau de reconversie profesională. Timlogo facilitează accesul copiilor și adulţilor la terapie logopedică, în timp ce Livresq și CoffeeLMS ajută utilizatorii din mediul de afaceri și din cel academic să dezvolte și să distribuie conţinut
educaţional (cursuri și lecţii interactive), pe care să îl folosească apoi pentru formarea publicului ţintă.
Este deja cunoscut că toate domeniile evoluează acum accelerat mulțumită tehnologiei. În acest context este critic ca transferul de cunoștințe de la o persoană la alta, indiferent de zona geografică în care se află aceste persoane, să fie făcut cât mai ușor posibil. Aici este unul din locurile în care e-learning-ul este un însoțitor bun, niciodată înlocuitor pentru formarea tradițională, pen tru că ajută puternic atunci cand este nevoie de flexibilitate, accesibilitate, implicare sporită, eficiență, transabilitate și nu în ultimul rând costuri reduse.
Alex MĂLUREANU, CMO și Cofondator AscendiaÎnvăţarea în mediul digital a devenit, așadar, o metodă eficientă, complementară învăţământului tradiţional. Acesta este și contextul în care reprezentanţi ai Ascendia și Microsoft s-au reunit în cadrul celei de-a doua ediţii a Conferinţei eLearn ing România. Pe scena evenimentului organizat în format hibrid, care a marcat totodată și con tinuarea parteneriatului dintre cele două companii, au urcat 19 speakeri (reprezentanţi ai comunităţii academice și al mediului privat) pentru a le vorbi celor peste 14.000 de participanţi despre premisele viitorului digital în România. A
Ce joburi s-au căutat în 2022 În topul preferinþelor: poziþiile de inginer, contabil ºi ºofer
Aproape 8,5 milioane de căutări au fost făcute, de la începutul anului, pe eJobs.ro de către candidații aflați în căutarea unui loc de muncă. Cu o medie de 35.000 de joburi nou postate în fiecare lună, 2022 a fost cel mai bun an pentru piața muncii din acest punct de vedere, în timp ce numărul de aplicări atrase ajunge la aproximativ 10 milioane până în acest moment.
„Pentru că a fost un an bun nu doar din perspectiva numărului de locuri de muncă scoase în piață, ci și din perspectiva salariilor oferite, am văzut multe mișcări în segmen tul de specialiști, care au avut parte de o plajă foarte generoasă pen tru negocieri salariale, dar și în cel al candidaților aflați la început de carieră, respectiv cei din categoria 18-24 de ani. Ei au fost mai activi decât oricând, atât din punctul de vedere al prospectării pieței, cât și al aplicărilor efective”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România
Cu 58.000 de căutări pe site, joburile de inginer au fost cele mai căutate anul acesta, vârfurile de categorie fiind inginerii con structori, inginerii mecanici și inginerii de instalații. Contabilii ocupă locul secund în același clasament, cumulând 39.000 de căutări pe eJobs.ro. Urmează șoferii pentru care sunt raportate peste 33.000 de interogări ale candidaților.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor care lucrează în inginerie este 4.500 de lei, 3.900 de lei pentru angajații din contabilitate și 3.500 de lei pentru cei din transporturi / distribuție. Tot pentru aceleași domenii, angajatorii au postat anul acesta peste 100.000 de joburi. Cele mai multe au fost pentru șoferi (48.000 de poziții), urmați de ingineri (28.000) și contabili (25.000).
„Un loc important îl ocupă în continuare locurile ce permit munca de acasă, acestea adunând nu doar un număr mare de căutări, ci și o cotă de 13,1% din totalul de aplicări anuale, respectiv 1,3 milioane, nivel similar cu cel înregistrat în 2021. Interesant este faptul că, în ciuda previziunilor de la începutul anului, 2022 a dovedit că și angajatorii au rămas deschiși la ideea de joburi remote, de vreme ce numărul de poziții postate a fost cu aproximativ 25% mai mare decât anul trecut”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România
Alte poziții care au generat peste 10.000 de căutări în parte au fost cele de manager, economist ori specialist în resurse umane. Lor li se alătură și cuvinte cheie care indică interesul pentru anumite domenii precum resurse umane, call center sau vânzări.
Finalul acestui an arată, totuși, o scădere a interesului pen tru joburile de inginer și pentru cele part time și remote, dar marchează, în schimb, creșteri pentru contabili, șoferi și economiști. A