Zile și Nopți național - februarie 2022

Page 11

POP-UP STORiEs

TEXT DE CLAUDIA ALDEA

Despre frumusețe și teroare: Dark Academia în literatură

B

azându-se pe elemente de mister, tragedie, inteligență, izolare și, de multe ori, violență, în literatură, estetica Dark Academia - apropiată de forma în care se află astăzi - a luat naștere în urmă cu 30 de ani, când scriitoarea Donna Tartt și-a făcut debutul literar prin Istoria Secretă, un thriller psihologic care aparține genului gotic american. Principala temă abordată în roman este imposibilitatea de a despărți frumusețea de teroare, idee care exprimă perfect modul în care Dark Academia se manifestă în scris: „Sper că suntem cu toții gata să părăsim lumea fizică și să intrăm în cea sublimă”.

Dacă termenul de „academia” ne poate duce, inițial, cu gândul la clasici precum Homer, Euripide sau Ovidiu și la autori ai literaturii universale, în care putem regăsi multiple elemente specifice esteticii, ca Dante, Edgar Allan Poe, surorile Brontë, Oscar Wilde sau Mary Shelley, curentul este mult mai puternic reprezentat de scriitorii contemporani, care i-au dat o nouă formă, una incluzivă în ceea ce privește personajele, temele abordate și genurile literare: putem vorbi despre fantasy și povești clasice reimaginate, precum The Grimrose Girls, de Laura Pohl (povestea a 4 studente care www.zilesinopti.ro

descoperă cum destinele lor sunt legate de finalurile sumbre din basmele Fraților Grimm), The Atlas Six, de Olivie Blake (bazată pe o competiție unde participă 6 magicieni care vor să facă parte dintr-o societate secretă, situată în Biblioteca din Alexandria), sau Viața invizibilă a lui Addie LaRue, de V.E. Schwab (o tânără face un pact cu diavolul și își pierde sufletul), mister, unde avem If We Were Villains, de M.L. Rio (care spune povestea unor studenți excentrici de teatru, obsedați de tragediile lui Shakespeare, prinși în mijlocul unei crime), alături de O viață măruntă, de Hanya Yanagihara (4 artiști și intelectuali se mută la New York

după absolvire pentru a-și începe carierele, iar haosul este dezlănțuit), sau legende antice repuse în scenă, cum sunt Cântul lui Ahile, de Madeline Miller (o rescriere a Războiului Troian din perspectiva lui Patrocle, care se îndrăgostește de Ahile), ori cărțile lui Stephen Fry, ca Mythos sau Eroii, în care miturile grecești sunt repovestite. Prin combinarea motivelor clasice cu principiile și caracteristicile moderne, literatura Dark Academia păstrează atât dorința de a ajunge la o formă superioară a existenței și cunoașterii, cât și elementele de teroare și noutate care au făcut subcultura atât de populară în mediul online. PAGINA

11


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Nino Cerruti

2min
pages 98-100

ei erotică”

4min
pages 96-97

AWARDS Parfumul lunii februarie

0
page 74

ECO DESIGN: SIMINA FILAT

4min
pages 76-77

Trenduri în design interior în 2022 IN MEMORIAM: Stele scânteietoare pe cer...cerul lui

3min
pages 93-95

TREND: Pantofii Mary-Jane

2min
pages 83-84

DESIGN / ARHITECTURĂ

4min
pages 85-92

Februarie în Fashion

2min
page 73

MIXOLOGY: Vin roșu sau... cocktailuri de Ziua Îndrăgostiților?

1min
page 70

februarie

2min
pages 71-72

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .68 OPINIE: Fă-ți un obicei nou: FUGI ÎN VIE

2min
page 69

DRINK: Anul ceaiului cu bule

5min
pages 67-68

PE GUSTUL NOSTRU: La restaurant nu e ca la mama acasă

2min
page 63

pentru o cină romantică

2min
pages 61-62

CEVA DULCE: Secretul rețetelor reușite

5min
pages 64-66

GURMAND: Spirale secuiești de București TOP FOOD: 5 restaurante din țară perfecte

2min
page 60

Interviu STEVE RAILSBACK

4min
pages 56-58

CULINARiA: Dac-ai fi o portocală și cineva te-ar stoarce, oare ce-ar ieși la suprafață?

2min
page 59

UNCHARTED” / 49, „NIGHTMARE ALLEY”

2min
page 53

POINT OF VIEW: The Card Counter

2min
page 55

Interviu IOANA FLORA

4min
pages 50-52

DOCUMENTAR: Joan Didion

2min
page 54

DEATH ON THE NILE” / 47, „MARRY ME”

4min
pages 48-49

PREMIERELE LUNII

5min
pages 40-43

ARTIȘTI URBANI: KAPS CREW

4min
pages 36-38

ART EXPO: În jurul lumii cu PAUL CÉZANNE

3min
pages 34-35

Globurile de Aur, primele semnale

2min
page 39

vioară e una fără de sfârşit”

4min
pages 32-33

virtuale gratuite de văzut în luna februarie 2022 PERFORMING ARTS: GILLES APAP: „Iubirea mea pentru

1min
page 31

B.D.: A 3-a ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate art.raiffeisen.ro / #StagiuneVirtuala: Teatru, filme și tururi

2min
page 30

pe scena bijuteriei contemporane

3min
pages 28-29

lume este în operă ARTĂ & DESIGN: DIANA TOBOȘARU: Din spatele cortinei

4min
pages 26-27

FRANCIS BACON | La limita dintre om și animal OPERĂ: ANDREI ȘERBAN: Când teatrul cel mai bun din

2min
page 25

OMUL CU DISCURILE DAVE GAHAN - „Imposter”

0
page 24

social media

2min
page 22

“Brand”-ul Kurt Cobain… la 55 de ani

2min
page 21

DAVID BOWIE - Misterul jucăriei lui Starman

2min
page 20

media

6min
pages 7-10

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: MACANACHE

5min
pages 18-19

STREAMS: La ce ne uitămpe VIDEO în februarie MUZICĂ NOUĂ: Călătorie prin universul Americana:

2min
page 16

ce ascultăm la început de 2022

2min
page 17

DARK ACADEMIA - Ținute la îndemână și atitudini schimbătoare/asumate

2min
pages 13-14

CINEMATOGRAFA - Dark Academia

1min
page 12

DESPRE FRUMUSEȚE ȘI TEROARE - Dark Academia în literatură

2min
page 11

PLAYLIST: Ce mai ascultăm în luna iubirii?

2min
page 15
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.