Zile și Nopți național - februarie 2022

Page 60

GURMAND

TEXT DE HORIA GHIBUȚIU

Spirale secuiești de București Dacă aș crede în Valentine's Day, mi-aș oferi luna asta un kürtöskalács. Căci se găsesc destule sortimente în Capitală.

M

ă consider european cu naționalitate, cetățenie, identitate și expresie română, dar am papile gustative maghiare. Această realitate are legătură cu originea unei jumătăți a familiei mele și a fost construită în soba bunicii materne și în cuptorul mamei. Poate că prima dată când am conștientizat diferențele dintre gustul românesc și cel maghiar a fost când mama a vrut să mă învețe rolul bemolului pe portativ. Așa cum acest semn grafic muzical arată că nota sau șirul de note precedate vor fi coborâte cu un semiton, așa lingura de zahăr presărată în zeama ardeiului umplut a îndulcit experiența culinară a mâncării care în familia noastră a fost considerată felul întâi. Înțeleg că se mai pune zahăr și-n Regat, dar ardeii umpluți în Transilvania au un clar avantaj competițional, ilustrând osmoza tipic maghiară dintre dulce și sărat. La noi, deși erau sățioși, ardeii umpluți anticipau un fel principal, îndeobște fără carne. Bunăoară, tăieței de casă cu varză călită (erau și variantele cu nucă și, respectiv, cu mac). Sau, cazuri excepționale, un desert consistent. Acesta putea fi szilvás lepény (pandișpan cu prune), surcele sau minciunele (forme din aluat fripte și pudrate cu zahăr), mézes krémes, care aduce un pic cu Medovik; se ținea la rece, de-a lungul unei nopți care trecea chinuitor de încet, în frigider ori în cămară, pe treptele scării de lemn ce ducea în podul casei din centrul târgumureșean, ca să se înmoaie; visam diurn la compoziția duce-acrișoară, era o prăjitură pe care n-o puteam consuma cu felia, ci cu tava. Și mai rar, la gustarea dintre prânz și cină, locul fructelor era luat de un „produs de

PAGINA

60

foto © Unsplash

prăvălie”. Sigur, ceea ce era cumpărat din oraș nu putea concura produsele de casă, vreau să zic, nici măcar langoșii umpluți zdravăn cu brânză grasă care umpleau Piața Trandafirilor de un miros inenarabil. În astfel de situații, kürtöskalács era un companion agreabil și de încredere al ceasurilor de tihnită lectură, chit că între paginile cărților aveau să se strecoare firimituri de nucă. În numele acestor dulci amintiri, mă bucur să semnalez faptul că în București avem de unde să luăm kürtöskalács și în afara târgurilor de produse tradiționale sau a piețelor volante. Răsucit pe role de fag și cu topping-uri neașteptate, acest kürtöskalács de la rulotele Ice and Roll & Cake and Roll România (până în martie fac colaci secuiești, apoi trec pe înghețată spirală) e o interpretare delicioasă a „colacului de horn” orginal, atestat în premieră la 1784, în cartea de bucate a contesei Mikes Mária, din Zăbala, în Depresiunea Târgu Secuiesc. Mănânci și mai ceri! www.zilesinopti.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Nino Cerruti

2min
pages 98-100

ei erotică”

4min
pages 96-97

AWARDS Parfumul lunii februarie

0
page 74

ECO DESIGN: SIMINA FILAT

4min
pages 76-77

Trenduri în design interior în 2022 IN MEMORIAM: Stele scânteietoare pe cer...cerul lui

3min
pages 93-95

TREND: Pantofii Mary-Jane

2min
pages 83-84

DESIGN / ARHITECTURĂ

4min
pages 85-92

Februarie în Fashion

2min
page 73

MIXOLOGY: Vin roșu sau... cocktailuri de Ziua Îndrăgostiților?

1min
page 70

februarie

2min
pages 71-72

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .68 OPINIE: Fă-ți un obicei nou: FUGI ÎN VIE

2min
page 69

DRINK: Anul ceaiului cu bule

5min
pages 67-68

PE GUSTUL NOSTRU: La restaurant nu e ca la mama acasă

2min
page 63

pentru o cină romantică

2min
pages 61-62

CEVA DULCE: Secretul rețetelor reușite

5min
pages 64-66

GURMAND: Spirale secuiești de București TOP FOOD: 5 restaurante din țară perfecte

2min
page 60

Interviu STEVE RAILSBACK

4min
pages 56-58

CULINARiA: Dac-ai fi o portocală și cineva te-ar stoarce, oare ce-ar ieși la suprafață?

2min
page 59

UNCHARTED” / 49, „NIGHTMARE ALLEY”

2min
page 53

POINT OF VIEW: The Card Counter

2min
page 55

Interviu IOANA FLORA

4min
pages 50-52

DOCUMENTAR: Joan Didion

2min
page 54

DEATH ON THE NILE” / 47, „MARRY ME”

4min
pages 48-49

PREMIERELE LUNII

5min
pages 40-43

ARTIȘTI URBANI: KAPS CREW

4min
pages 36-38

ART EXPO: În jurul lumii cu PAUL CÉZANNE

3min
pages 34-35

Globurile de Aur, primele semnale

2min
page 39

vioară e una fără de sfârşit”

4min
pages 32-33

virtuale gratuite de văzut în luna februarie 2022 PERFORMING ARTS: GILLES APAP: „Iubirea mea pentru

1min
page 31

B.D.: A 3-a ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate art.raiffeisen.ro / #StagiuneVirtuala: Teatru, filme și tururi

2min
page 30

pe scena bijuteriei contemporane

3min
pages 28-29

lume este în operă ARTĂ & DESIGN: DIANA TOBOȘARU: Din spatele cortinei

4min
pages 26-27

FRANCIS BACON | La limita dintre om și animal OPERĂ: ANDREI ȘERBAN: Când teatrul cel mai bun din

2min
page 25

OMUL CU DISCURILE DAVE GAHAN - „Imposter”

0
page 24

social media

2min
page 22

“Brand”-ul Kurt Cobain… la 55 de ani

2min
page 21

DAVID BOWIE - Misterul jucăriei lui Starman

2min
page 20

media

6min
pages 7-10

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: MACANACHE

5min
pages 18-19

STREAMS: La ce ne uitămpe VIDEO în februarie MUZICĂ NOUĂ: Călătorie prin universul Americana:

2min
page 16

ce ascultăm la început de 2022

2min
page 17

DARK ACADEMIA - Ținute la îndemână și atitudini schimbătoare/asumate

2min
pages 13-14

CINEMATOGRAFA - Dark Academia

1min
page 12

DESPRE FRUMUSEȚE ȘI TEROARE - Dark Academia în literatură

2min
page 11

PLAYLIST: Ce mai ascultăm în luna iubirii?

2min
page 15
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.