Popoziţia cu părţi multiple Repere Două sau mai multe părţi de propoziţie care răspund teoretice la una şi aceeaşi întrebare şi lămuresc unul şi acelaşi cuvînt se numesc părţi omogene (multiple). Pot fi multiple următoarele părţi de propoziţie: subiectele, numele predicative, atributele şi complementele.
Atenţie! Predicatele nu pot fi omogene (multiple)! E x e m p l e: Vin ţînţarii, lăutarii, gîndăceii, cărăbuşii. (subiecte multiple) Mama este duioasă, gingaşă şi bună. (nume predicative multiple) Un băieţaş dolofan şi jucăuş se ţinea de mîna mamei. (atribute multiple) Tot e alb pe cîmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare (complemente circumstanţiale multiple) (V. Alecsandri) Un cuvînt (sau o îmbinare de cuvinte) care generalizează conţinutul părţilor multiple se numeşte cuvînt generalizator. Cuvîntele generalizatoare por fi plasate înaintea părţilor multiple şi după părţile multiple. a) Dacă cuvîntul generalizator este plasat înaintea părţilor multiple, după el se pun două puncte. E x e m p l u: Jur-împrejur nu te împiedică nimic: nici vîntul, nici soarele, nici zgomotul. (V. Roşca) b) Dacă cuvîntul generalizator este plasat după părţile multiple, înaintea lui se pune liniuţă. E x e m p l u: Oamenii, vorba, portul şi obiceiurile — toate se schimbă. (A. Russo) c) Părţile multiple, care nu sînt introduse cu ajutorul conjuncţiilor, se despart prin virgule. E x e m p l u: Soarele vesel, luminos a răsărit. d) Nu se foloseşte virgula, dacă părţile multiple sînt introduse cu conjuncţiile nici, şi, ba, ori, sau, care nu se repetă. 66
