Apoi doamna s-a dus cu mașina la cineva să-i ducă plăcintele și masca. Gazda - tot femeie - era la bucătărie și i s-a luat un interviu pe loc, cu un microfon fixat cu o sfoară pe o coadă de matură, pentru păstrarea distanței reglementare. Bucătăria era o glomerare de oale și vase familiare mie. Știrile propriuzise date la TV n-am de ce să le ascult: când fi ceva nou, aflu eu! *** Mihai Cotea coteamihai@gmail.com
Tu știi, Vicii, că orice virgulă începe printr-un punct? Și orice început pornește dintr-un sfârșit. Să-ți dau un exemplu. E la fel ca la acei oameni care uită de mine, apoi își amintesc. Nu, voi, motanii, nu uitați. Nu-mi dau seama cum puteți trăi dacă nu puteți uita, dar eu sînt de-abia un om. Voi vă știți legile. Știi, Vicii, îi înțeleg pe cei care mă uită. Uite, deunăzi mam întâlnit cu unul din ei. Nu-l știi. Ne-am ochit doar de câteva ori prin oraș, am schimbat și câteva vorbe, apoi nu ne-am mai găsit. Până ieri. L-am întâlnit în depoul ăla părăsit de lângă port. Acolo unde-mi adun gândurile. Stăteam rezemat de un vagon părăsit și-mi terminam contemplarea. Știi că de-acolo pot auzi murmurul mării, dar marea nu mă vede (doar eu știu cum să găsesc marea acolo). Nimeni nu mă vede. De-aia stau în acel loc. Mă despart de mine și mă leg cu totul din jur. Las mirosul de motorină veche să mă
81
