CULTURI VEGETALE
Impresii dup\ Agriplanta Edi¡ia de anul acesta a Agriplanta a fost cea cu prezen¡a probabil cea mai numeroaså, judecând dupå numårul imens de ma¿ini care au fost parcate pe toate laturile expozi¡iei. Am remarcat inclusiv câteva Maybach ¿i un Ferrari. Semn cå afacerile nu merg chiar a¿a de råu cum le place unora så se vaite. Totu¿i, în func¡ie de ora la care intrai în expozi¡ie, î¡i putea låsa impresia de interes scåzut. A fost senza¡ia împårtå¿itå de Alexandru Baciu, vicepre¿edinte LAPAR, care a trecut pe la cortul nostru sâmbåtå dupå-amiazå, când grosul vizitatorilor plecaserå. Pe Nicu Vasile, pre¿edintele LAPAR, l-am våzut mergând gråbit spre ie¿ire, chiar joi, la scurt timp de la deschidere. L-am întrebat cum a fost la protestul fermierilor est-europeni de la Bruxelles, unde au participat ¿i reprezentan¡i ai Alian¡ei pentru Agriculturå ¿i Cooperare. Mi-a råspuns cå nu a fost Profitul Agricol 21/2023
acolo ¿i cå nu crede în succesul unui asemenea demers. Nicolae Sitaru, pre¿edintele Forumului APPR, a trecut vineri dupå-amiazå. În prima parte a zilei m-am întâlnit cu fiii såi, Daniel ¿i Bogdan. Våzuserå un header de floare interesant, dar decizia de achizi¡ie a råmas pentru altå datå, dupå ce îl vor vedea la lucru în cultura unui vecin. οi programase o achizi¡ie Valentin Mårginean, fermier mure¿ean. Ar fi cumpårat bucuros un dezmiri¿titor. “Înså, dacå nu ni se mai permite dezmiri¿titul mecanic dupå recoltare, nu a¿ mai avea ce face cu el. A¿a cå am venit doar de curiozitate”. De¿i spectaculoase, demonstra¡iile cu utilaje nu au fost tot timpul pe placul celor interesa¡i. Cel pu¡in joi, trecând în zonå, am zårit un grup de fermieri hlizindu-se. I-am intrebat ce e amuzant. “Påi nu vede¡i implementurile cum
¡opåie în spatele tractoarelor?! Se merge perpendicular pe direc¡ia de tocat, pe ni¿te ¿an¡uri. În mod normal, nu semeni niciodatå a¿a”, a råspuns cineva din grup. “Sincer så fiu, nu cred cå în asemenea condi¡ii, ca de laborator, se pot realiza demonstra¡ii corecte. Astea trebuie fåcute ¿i våzute în câmp, în ferme”, a completat altul. Ne-a fåcut onoarea de a ne vizita la cort unul dintre cei mai fideli cititori: Traian Ghinoiu, administratorul Agroprest Båle¿ti, jude¡ul Gorj, e abonat de la primul numår al revistei, a¿adar de peste un sfert de secol. “Vå citesc în special seara, în momentele de relaxare, dar cu mare aten¡ie. Sunte¡i, în continuare, publica¡ia agricolå cu cele mai multe ¿i mai bine structurate informa¡ii”.
Robert VERESS 23