Actualitatea creștină nr. 11/2020

Nr. 11/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

LUNA NOIEMBRIE – LUNA RĂPOSAŢILOR o absenţă care este prezenţă Educația poartă în sine o sămânță a speranței: speranța păcii și a dreptății; Legendă imagine: desen în tuș pentru „La speranța visite de pauvres”, ediția ilustrată speranța frumuseții și negru a bunătății; armoniei sociale. (manuscris), 1923.

(Papa Francisc, @Pontifex, 15 octombrie 2020)

Statuie lui reprezentând un îngerîncu o cunună de lauri, Cehia Prezența Dumnezeu înseamnă același timp puterea lui Praga, Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Anul pastoral 2020-2021 150 de ani de la întemeierea Seminarului Romano-Catolic din București

Provocarea urgentă de a ocroti casa noastră comună cuprinde preocuparea de a uni toată familia umană în căutarea unei dezvoltări sustenabile și integrale, deoarece știm că lucrurile pot să se schimbe. Creatorul nu ne abandonează, nu dă niciodată înapoi în proiectul său de iubire, nu se căiește că ne-a creat. Omenirea încă are capacitatea de a colabora pentru a construi casa noastră comună.

(Enciclica Laudato si’, nr. 13)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXI, Nr. 11/2020

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

Luna noiembrie – luna răposaţilor: o absenţă care este prezenţă VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Evenimente Adolescentul care a sfințit normalul Rugăciune pentru pace „Biserica în Europa după pandemie” Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Social Pactul global asupra educației 16 Doctrină socială - DOCAT Colaboratori ai Creatorului

Suflet tânăr

17 Prima și ultima Christus vivit Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Nevoia de omenie SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei „Și ne mântuiește de cel rău” 24 Sfânta Scriptură - Psalmii Coordonatele unei vieți senine 25 Minuni şi sfinţi Sfânta Irmã Dulce 26 Biserica misionară Operele Misionare Pontificale – începuturi și promovare 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc).

Maud de Ridder

3 SCRISOARE PASTORALĂ

28 Anul Pastoral 2020-2021 CULTURĂ

32 Estetica celebrării liturgice 33 150 de ani de la întemeierea Seminarului Romano-Catolic din București 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 11/2020

8

33

Mesajul redacției Numărul din luna noiembrie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul în care ÎPS Aurel Percă vorbește despre „Luna noiembrie – luna răposaților: o absență care este prezență” și, referindu-se la legăturile profunde pe care le stabilim în timpul vieții cu diverse persoane, spune: „Legăturile de prietenie, de rudenie şi de afecţiune cu persoanele care au trăit cu noi nu pot fi aşezate într-o «arhivă» şi nici anulate, atunci când moartea ne surprinde şi ne separă de ele. Cu cât aceste legături sunt mai profunde în viaţă, cu atât mai mult amintirea este vie şi de durată. Şi cu amintirea creşte recunoştinţa pentru binele primit, ca şi nevoia de a ne ruga Dumnezeului vieţii pentru ca să se poată bucura pentru totdeauna mai intens şi profund de bucuria veşnică.”

La paginile 8-9 aflăm despre „Puștiul sfânt. Adolescentul care a sfințit normalul”. Pagina 10 ne prezintă „Rugăciunea pentru pace” organizată la Roma la 20 octombrie de comunitatea SantʼEgidio.

Paginile 14-15 ne înfățișează „Pactul global asupra educației. Papa Francisc ne invită să mergem împreună”. Rubrica Suflet tânăr ne îndeamnă să trăim astăzi ca și cum ar fi prima și ultima zi pe acest pământ. Pagina 24 ne propune „Coordonatele unei vieți senine”. La rubrica L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc) facem cunoștință în acest număr cu Maud de Ridder. Paginile 28-31 ne vorbesc despre Anul Pastoral 2020-2021. Pagina 33 tratează despre „150 de ani de la întemeierea Seminarului Romano-Catolic din București”. În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Liana Gehl Mons. Ieronim Iacob Pr. Ștefan Lenghen Pr. Eugen Răchiteanu Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2020 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Luna noiembrie – luna răposaţilor o absenţă care este prezenţă

Pe mormântul unui mistic musulman sunt sculptate următoarele cuvinte: „Frate, dacă vii să vizitezi mormântul meu, nu uita de sicriul tău.

După moartea mea, nu căuta mormântul meu pe pământ: mormântul meu este în inima celor care iubesc.”

(Jalal ad-Din Rumi, secolul al XIII-lea)

Î

n timp ce oamenii de astăzi ar voi să îndepărteze moartea din perspectiva existenţei lor, tradiţia creştină a rezervat o lună întreagă pentru a ne ruga pentru răposați, pentru a medita şi pentru a ne aminti că viaţa noastră nu se termină pe acest pământ…

Nu o zi, 2 noiembrie, ci o lună întreagă este dedicată răposaţilor. În multe cimitire se poate vedea în Ziua pomenirii tuturor credincioşilor răposaţi (2 noiembrie) un mare aflux de oameni pentru a-şi aminti de răposaţii lor şi pentru a manifesta recunoştinţa faţă de cei dragi prin rugăciune.

Deseori, pe parcursul vieții, ne întrebăm asupra sensului morții şi a raportului cu viața. Şi gândurile se pierd în reflecții, în meditație, în amintiri… Ce este moartea? Pentru ce moartea? Ce este viața veșnică?

Ce reprezintă pentru noi răposații şi ce raport avem cu ei?

Mai întâi, moartea, care pentru necreștini reprezintă doar sfârșitul existenței lor, dincolo de care nu există nimic, pentru noi creștinii reprezintă un scop şi un început.

Este întreruperea vieții pământești, cu tot ceea ce ne lega de ea, şi începutul unei alte vieți, cea veșnică. „Viața credincioșilor tăi, Doamne, se

schimbă, dar nu se pierde”, se roagă Biserica în prefața pentru liturghia răposaților. Va fi o viață diferită, care începe în momentul morții.

Doi timpi ai aceleiaşi realităţi…

Cine nu a încercat de-a lungul vieţii sale experienţa morţii? De câte ori nu ne-am răzvrătit împotriva ei, pentru că în mod inconştient am considerat-o ca o cufundare în nimic sau în necunoscut, şi poate pentru că nu am acceptat că prin ea se rupeau legăturile de afecţiune şi de prietenie pe care le cultivaserăm timp de ani de zile.

Dar, când am considerat-o ca victorie a spiritului care s-a eliberat de trupul fizic, şi am înţeles că ea marchează începutul unei vieţi noi, cea spirituală, care ne introduce în viaţa veşnică, zâmbetul a revenit pe buzele noastre, o nouă pace a inundat inima noastră şi am început să împletim o relaţie diferită, mai spirituală, cu persoanele care au murit. În Declaraţia asupra existenţei vieţii veşnice din anul 1979, Sfântul Ioan Paul al II-lea amintea că sufletul este spiritual şi prin urmare nu va mai muri, şi că odată cu moartea trupească sufletul intră în veşnicie.

„Oamenii pioşi trăiesc fericiţi în viaţa cealaltă”, scrisese Homer. Şi Shakespeare în una din scrierile sale spunea: „Recomand sufletul meu Creatorului meu, sperând şi crezând cu tărie că voi fi primit să particip la viaţa nemuritoare.”

Viaţa veşnică este o realitate de crezut şi de sperat. „Cei care nu speră NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

în viaţa viitoare sunt morţi şi pentru viaţa prezentă”, a scris marele scriitor Goethe. Moartea ne aşteaptă; nimeni nu poate scăpa de întâlnirea cu ea. Şi va fi cu atât mai luminoasă cu cât îl cunoaştem mai mult şi îl experimentăm pe Cristos aici, în viaţa pământească. Promisiunea lui Isus făcută apostolilor: „Mă duc să vă pregătesc un loc” este valabilă şi pentru noi, aşa cum valabilă a fost pentru atâţia care au trăit înainte de noi.

Viaţa prezentă şi viaţa viitoare: doi timpi şi două aspecte ale aceleiaşi realităţi; dacă prima se încheie cu moartea, a doua începe din ea un nou drum care îşi are desăvârşirea în fericire şi glorificare.

A spera şi a crede în viaţa veşnică reprezintă o ipotecă pentru viitorul nostru, pentru că atunci când se sting luminile scenei pământeşti, se aprind noile lumini mai strălucitoare ale cerului.

Absenţi sau prezenţi?

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în pragul morţii sale repeta deseori: „Nu plângeţi, sunt în ajunul unei mari sărbători. Adevărata viaţă nu este aceasta pământească, care trece repede, dar este aceea care există după moartea trupului, deoarece este veşnică, nu va avea niciodată sfârşit.” Şi Sfânta Tereza a Pruncului Isus, referindu-se la moartea care i se apropia, spunea: „Intru în viaţă…” Şi apoi a adăugat că în Cer ea ar fi petrecut timpul făcând bine pe pământ. Începând din Antichitate oamenii au avut cultul morţilor. Pentru ei au construit morminte şi cimitire, în cinstea lor au dedicat monumente şi pagini poetice, fie pentru a exprima recunoştinţa pentru binele 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

primit sau săvârşit de ei, fie pentru a nu întrerupe acea legătură de iubire care îi legase în viaţă.

Totuşi, chiar şi cel care afirmă că nu crede într-o viaţă viitoare, care se declară materialist şi ateu, nu uită de „răposaţii săi”, se încredinţează lor în momentele de dificultate şi le aduce elogii.

Pentru noi creştinii, care credem în viaţa veşnică, amintirea răposaţilor este însoţită de credinţa în cuvintele lui Isus: „Cine crede în mine nu va muri în veci, dar va avea lumina vieţii”; „mă duc să vă pregătesc un loc”. Din această credinţă se nasc necesitatea rugăciunii şi celebrarea euharistică pentru odihna lor veşnică.

Amintirea şi cultul faţă de cei răposaţi nu pot şi nu trebuie să se limiteze numai la momentul morţii sau la ocazia unei aniversări deosebite, pentru că legăturile care au existat în timpul acestei vieţi nu pot fi aşezate „într-un loc de uitare” şi nici nu pot să fie anulate.

Desigur, cu cât aceste legături au fost mai profunde în viaţă, cu atât mai mult amintirea continuă în timp. Şi odată cu amintirea creşte recunoştinţa pentru binele primit, ca şi nevoia de a-l ruga pe Dumnezeul vieţii pentru ca persoanele scumpe nouă să se poată bucura totdeauna mai intens şi profund de bucuria veşnică.

Recunoştinţa faţă de cei pe care i-am ajutat să ajungă la fericirea deplină prin rugăciunea noastră şi faptele bune se va întoarce în favoarea vieţii noastre. Şi se va schimba într-o prezenţă care se exprimă în lumină, bucurie, seninătate, abandonare în planurile providenţiale ale lui Dumnezeu.

Sfânta Tereza de Lisieux promisese: „Voi petrece timpul meu în cer făcând bine pe pământ.” Ca ea,

prietenii noştri, rude şi binefăcători, cei care au împărtăşit cu noi o parte a drumului nostru pământesc, cei care ne-au făcut bine sau cărora le-am făcut bine, nu ne lasă singuri, mai ales în momentele de dificultate. Şi deseori îşi fac simţită prezenţa lor. Dacă îi invocăm, ei ne răspund. Între noi şi ei se formează un lanţ de solidaritate. Cu cât mai intensă este amintirea, cu atât mai adevărată şi dezinteresată este iubirea care ne leagă de ei, cu atât mai mare este perceperea prezenţei lor.

Legături profunde…

Legăturile de prietenie, de rudenie şi de afecţiune cu persoanele care au trăit cu noi nu pot fi aşezate într-o „arhivă” şi nici anulate, atunci când moartea ne surprinde şi ne separă de ele. Cu cât aceste legături sunt mai profunde în viaţă, cu atât mai mult amintirea este vie şi de durată. Şi cu amintirea creşte recunoştinţa pentru binele primit, ca şi nevoia de a ne ruga Dumnezeului vieţii pentru ca să se poată bucura pentru totdeauna mai intens şi profund de bucuria veşnică şi să poată continua să mijlocească pentru noi.

Cât de mare, şi deseori cât de mistuitoare, este dorinţa de a revedea persoanele cu care am împărtăşit viaţa şi munca, să dialogăm cu ele ca şi cum ar trăi cu noi. Dacă acest lucru nu este posibil, dacă nu sunt vizibile ochilor noştri şi nu putem să le auzim, totuşi prezenţa lor este adevărată. Putem afirma că este o absenţă-prezenţă. Poate este mai mult prezenţă decât absenţă.

† Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Dumnezeu este milostiv cu cel care admite că are nevoie

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Pomenirea Sfinților ne conduce la a ne ridica privirea spre cer: nu spre a uita realitățile de pe pământ, ci pentru a le înfrunta cu mai mult curaj și cu speranță.

Lumea are nevoie de tine; Domnul are nevoie de tine, pentru că tu poți da curaj multora care astăzi cer o mână de ajutor, pentru a-i ajuta să se ridice.

Secretul unei inimi fericite este siguranța pe care o găsim atunci când suntem înrădăcinați în Cristos: în viața sa, în cuvintele Sale, în moartea și învierea Sa.

Sfinții și Sfintele din orice timp nu au fost simple simboluri, ființe umane îndepărtate, de neajuns.

Dimpotrivă, sunt persoane care au trăit cu picioarele pe pământ; au simțit efortul zilnic al existenței cu reușitele și falimentele ei, găsind în Domnul puterea de a se ridica întotdeauna și de a merge mai departe.

Sfințenia este un obiectiv care nu poate fi atins numai prin puterile proprii, ci este rodul harului lui Dumnezeu și al răspunsului nostru liber [...] Sfințenia este ceva ce nu putem cumpăra sau negocia, dar putem primi, participând astfel la însăși viața divină.

Văzând viața [sfinților], suntem îndemnați să-i imităm. Printre ei se află numeroși mărturisitori ai unei sfințenii „a ușii de-alături”, a celor care trăiesc aproape de noi și sunt o oglindire a prezenței lui Dumnezeu.

(Angelus, 1 noiembrie 2019)

În Isus aflăm piscul a ceea ce înseamnă umanul și ne indică drumul ce conduce la plinătatea capabilă de a depăși toate calculele cunoscute; în El aflăm o viață nouă, în care experimentăm libertatea de a ne ști copii iubiți.

De-a lungul drumului, această libertate filială ar putea să fie sufocată și slăbită atunci când rămânem prizonieri ai cercului vicios al anxietății și al competitivității sau când ne concentrăm toată atenția în căutarea neliniștită și frenetică a productivității și a consumismului. În fața acestei realități suntem invitați să ocrotim orice viață și să mărturisim cu înțelepciune și curaj un stil marcat de gratuitate și de compasiune, de generozitate și de ascultare, un stil capabil de a îmbrățișa și de a primi viața așa cum se prezintă cu toată fragilitatea și micimea ei.

(Omilia Papei Francisc la Liturghia din Tokyo, 25 noiembrie 2019)

Mai înainte ca noi să pornim în căutarea Lui, știm că Domnul este cel care ne caută, vine în întâmpinarea noastră și ne cheamă [...] Așa cum avea un plan pentru poporul ales, tot la fel Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre voi.

Vreți să păstrați aprins focul care vă poate lumina în toiul nopții și în mijlocul greutăților? Vreți să vă pregătiți pentru a răspunde la chemarea Domnului? Vreți să fiți gata pentru a face voința Sa? Pentru ca focul Duhului Sfânt să nu se stingă e necesar să fiți [...] înrădăcinați în Cristos.

Această condiție de viață se naște din faptul de a ne ști doriți, întâlniți și iubiți fără margini de Domnul.

Prietenia cultivată cu Isus este uleiul necesar pentru a ilumina drumul, drumul vostru, dar și drumul tuturor celor care vă înconjoară (Omilia Papei Francisc la Liturghia cu tinerii din Bangkok, 22 noiembrie 2019) NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN

Întrunirea Videomesaj – Ziua Mondială Consiliului Cardinalilor a Alimentației ȘTIRI DIN VATICAN

Cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației 2020, Papa Francisc a adresat, la 16 octombrie, un videomesaj Excelenței Sale Qu Donguy, directorul general al FAO.

V

ideomesajul a fost adresat în ziua în care FAO celebra a 75-a aniversare a creării sale. În videomesajul său, Papa Francisc afirmă la început: „Misiunea dumneavoastră este frumoasă și importantă, pentru că lucrați cu obiectivul de a învinge foametea, nesiguranța alimentară și malnutriția.” Și a continuat: „Tema propusă în acest an pentru Ziua Mondială a Alimentației este semnificativă: «A cultiva, a hrăni, a păstra», și aceasta «împreună. Acțiunile noastre sunt viitorul nostru». Această temă

Consiliul Cardinalilor s-a întrunit la 13 octombrie în modalitate online.

subliniază necesitatea fermă de a putea da naștere unor inițiative care să îmbunătățească mediul înconjurător și care să promoveze speranța multor persoane și a multor popoare.” În încheierea mesajului său, Papa Francisc a menționat faptul că pentru a învinge foametea în lume sunt necesare politici și acțiuni concrete.

Suveranul Pontif a propus constituirea „unui fond mondial” din banii care se investesc în arme și alte cheltuieli „pentru a putea elimina definitiv foametea și pentru a contribui la dezvoltarea țărilor mai sărace”.

U

ltima întâlnire a Consiliului Cardinalilor s-a desfășurat între 17 și 19 februarie 2020. Cei șase membri ai organismului înființat în vederea reformei Curiei romane s-au întâlnit din nou la 13 octombrie, în mod online. În cadrul celei de-a 34-a întâlniri de la înființare s-a discutat și despre modalitatea reuniunilor în viitor, în contextul crizei sanitare mondiale cauzate de coronavirus. În sesiunea din februarie, cei șase cardinali au continuat lectura aprofundată a formei provizorii a constituției apostolice care va înlocui Constituția apostolică Pastor bonus.

Un nou prefect A fost numit un nou prefect la conducerea Congregației pentru Cauzele Sfinților, după demisia Cardinalului Becciu.

P

apa Francisc a numit un nou prefect în fruntea Congregației pentru Cauzele Sfinților, după demisia Cardinalului Angelo Becciu din funcție, în luna septembrie. Pontiful l-a numit pe Episcopul Marcello Semeraro, care a activat ca secretar al Consiliului Cardinalilor de la înființarea acestuia, în 2013, până la 15 octombrie. Italianul în vârstă de 72 de ani a slujit ca Episcop de Albano, o dieceză situată la 16 km de Roma, începând din 2004.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Auxilium

o lecţie de independenţă Suplimentul Donne Chiesa Mondo, septembrie 2020, p. 22

O

jumătate de secol de muncă devotată, provocări şi realizări, şi un record istoric până acum imbatabil: Facultatea Pontificală de Ştiinţe ale Educaţiei Auxilium, aflată la a cincizecea aniversare, este prima şi singura instituţie academică pontificală condusă de femei. Din 1970, când Sfântul Scaun a recunoscut independenţa deplină a Facultăţii (iniţial încorporată, apoi afiliată Universităţii Pontificale Salesiene), Auxilium este administrat de surorile salesiene „Fiicele Mariei, Ajutorul creştinilor” (Auxilium Christianorum, de unde şi numele instituţiei).

Facultatea s-a născut din nevoia unei pregătiri pedagogice mai bune pentru femeile consacrate şi laice, într-o perioadă în care modernitatea schimba mentalitatea şi rolurile tradiţionale. Conciliul Vatican II i-a salutat activitatea şi s-a arătat deschis pentru o prezenţă tot mai eficace a femeilor în Biserică şi în societate. Dar fiecare revoluţie are nevoie de timp, iar ideea de a încredinţa o instituţie pontificală conducerii feminine a fost privită la început cu neîncredere de către lumea ecleziastică. Orice îndoială a fost însă risipită de munca

depusă. Şi de Ioan Paul al II-lea care, în 1992, vizitând facultatea, îi confirma identitatea. În luna iunie, sărbătorindu-i cei 50 de ani de activitate, Papa Francisc a urat Facultăţii Auxilium să „reafirme nevoia unei culturi universitare cu adevărat umaniste”. Pornind în 1971 cu doar 9 studenţi, astăzi a ajuns la 344, dintre care peste jumătate sunt laici. Prima facultate care şi-a luat numele de „Ştiinţe ale educaţiei” când în Italia se vorbea doar de pedagogie, Auxilium oferă cursuri de licenţă, masterat şi doctorat. Motoul „Cu Maria, pentru o cultură a vieţii” rezumă un program dedicat promovării persoanei umane în demnitatea sa şi în deschiderea către transcendent – arată decana Piera Silvia Ruffinatto.

La instalarea restricţiilor impuse de epidemia Covid-19, s-au organizat imediat cursuri online şi nu s-a pierdut nici măcar o oră de curs. O astfel de reacţie promptă la un eveniment neaşteptat reflectă şi ea acel „geniu feminin” despre care vorbea Sfântul Ioan Paul al II-lea şi care a condus Auxilium timp de o jumătate de veac.

Traducere şi adaptare de Liana Gehl, după Gloria Satta

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

L’Osservatore Romano în haine noi

D

in octombrie, L’Osservatore Romano are un nou concept grafic şi de conţinut, fiind total integrat sistemului mass-media vatican.

Săptămânal, la cele opt pagini de ştiri se adaugă o inserţie pe teme de cultură, societate, activitatea Papei, provocările unei lumi globalizate.

Este un mod nou de a face cunoscut binele care îşi deschide drum în tăcere, speranţa care înfloreşte chiar şi în cele mai dramatice situaţii, strigătul şi aşteptările celor mici sau respinşi care deseori cu greu găsesc spaţiu în fluxul de ştiri.

Noua versiune a ziarului Papei va fi disponibilă atât pe hârtie, cât şi digital, gratuit, la https:// www.osservatoreromano.va/ it.html NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS EVENIMENTe

„Cu cât primim mai des Euharistia, cu atât devenim mai asemănători lui Isus, astfel încât pe pământ vom avea o pregustare a cerului.”

(Carlo Acutis)

PUȘTIUL SFÂNT Adolescentul care a sfințit normalul Carlo Acutis s-a născut pe 3 mai 1991 la Londra. A murit de leucemie pe 12 octombrie 2006 la Monza. A fost beatificat pe 10 octombrie 2020 la Assisi.

Comemorarea liturgică: 12 octombrie. Kitul lui umano-spiritual: Sf. Liturghie, Sf. Împărtășanie, adorația euharistică, internetul, rozariul, entuziasmul, prietenii, bucuria, voluntariatul.

E

vident că forțez expresia spunând puștiul sfânt. O forțez intenționat. Carlo Acutis a fost proclamat fericit de către Biserica Catolică. De ce?

Pentru că a sfințit, adică a umplut de divin normalul, fără să piardă umanul. Ce vreau să spun cu asta?

Adesea mulți oameni credincioși au o idee atât de devoționalistă despre sfinți încât îi desprind de pământ și de umanitatea lor și îi transformă în „mici dumnezei”. Parcă uită că au 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

fost oameni și ei. Iar dacă nu uită, le povestesc umanitatea mai degrabă prin prisma minunilor sau a lucrurilor extraordinare pe care le-au făcut în timpul vieții. O astfel de abordare riscă uneori să îndulcească atât de mult imaginea lor în ochii altora, dar și devoțiunea populară, încât există riscul de „diabet spiritual”. Poate să fie benefic pentru evlavia credinciosului clasic, care vine regulat la biserică, la spovadă și la Sfânta Liturghie. Dar pentru

ceilalți, pentru cei care au abia o vagă idee despre credință, despre biserică și despre Dumnezeu? Un astfel de mod de a-i privi pe sfinți nu cred că ajută azi prea mult.

Avem nevoie mereu de exemple reale și umane de sfinți care să provoace tinerii de azi. Cum se poate vorbi de sfințenie adolescenților și tinerilor de azi ispitiți de superficialitate, violență, pornografie sau de droguri?

De aceea, doresc să îl prezint pe noul fericit, Carlo Acutis, cu picioarele pe pământ. Nu a făcut nimic extraordinar, dar a trăit divin umanul, a trăit extraordinar ordinarul, normalul. Doar așa poate deveni o provocare și un model pentru adolescenții și tinerii de azi.

Dacă îl urcăm prea mult în cer și vorbim doar despre devoțiunile lui și cât de des mergea la biserică și la Sf. Liturghie, va fi bine pentru credincioșii „pur sânge”, pentru cei care, oricum, nu pot fi clintiți în credința lor, dar am rata ocazia să devină un real model pentru adolescenții și tinerii de azi. Tocmai

FOCUS

aceștia ar trebui să îl simtă aproape, aproape de trăirile și de provocările lor.

Este oarecum evident că Biserica reușește cu greu să vorbească astăzi în mod convingător adolescenților și tinerilor. De aceea, figuri proaspete și energice de sfințenie, precum Carlo Acutis, îi pot provoca pe adulți, pe părinți dar și pe preoți ca să-și convertească abordarea și limbajul în relația cu noile generații.

Așa au facut și marii sfinți din trecut la vremea lor. Așa se cuvine să facem și noi astăzi ca să nu pierdem viața spirituală și credința lor în anii adolescenței și ai tinereții. În această idee s-ar cuveni să povestim și să propunem adolescenților și tinerilor aspecte din viața Fericitului Carlo care să-i atingă și să-i provoace la o spiritualitate și o credință adaptată vârstei lor. Carlo Acutis era pasionat de internet și îl folosea ca să transmită credința. Pentru mulți astăzi internetul este o oportunitate, dar pentru mulți alții devine o dependență nesănătoasă, o îndepărtare de viața reală, alteori o dependență de violență și pornografie. Fericitul Carlo poate deveni un exemplu pentru felul în care internetul poate să fie folosit ca o resursă și o oportunitate, nu ca o dependență sau o viciere a relațiilor reale.

S-au făcut cercetări în computerul lui după ce a murit și nu au fost găsite urme de pornografie. Nimic.

Câți adolescenți și tineri de azi se pot considera liberi de o astfel de ispită sau dependență? Iată, pentru ei Carlo Acutis poate deveni un model. Cine vrea să se elibereze de o astfel de sclavie îl poate invoca în rugăciune. El să îi învețe să folosească internetul în mod curat.

Apoi trebuie să spunem că provenea dintr-o familie bogată, călătorise

„E

mult prin lume, studia bine la școală, dar toate acestea nu însemnau mare lucru față de călătoria lui interioară, viața spirituală și relația lui cu Dumnezeu. Fotografiile ne arată un adolescent atât de luminos, frumos și liber. Liber să facă nu doar ceea ce era ispitit, ci liber să aleagă Viața, să facă sărituri în apele profunde ale misterului, ale credinței. Ăsta sport de practicat, alături de toate celelalte :) Și tocmai pentru că l-a practicat și s-a antrenat bine la Sfânta Liturghie, spovadă, adorație și rozariu, a reușit să învingă frica de moarte. Adolescenții și tinerii de azi pot învăța de la el să nu le mai fie frică de moarte. Îi pot da follow, nu pe instagram sau facebook, ci în mod real, în viața de credință. Carlo Acutis, influencerul lui Dumnezeu.

xistă o cale de ieșire din orice situație întunecoasă și dureroasă. E adevărat, de exemplu, că domeniul digital poate să te expună la riscul închiderii în tine însuți, al izolării sau al plăcerii fără conținut. Dar nu uita că există tineri care, chiar și în aceste domenii, sunt creativi și, uneori, geniali. Este cazul tânărului Venerabil Carlo Acutis. El știa foarte bine că mecanismele comunicării, publicității și rețelelor sociale pot fi folosite pentru a ne face să devenim adormiți, dependenți de consum și de noutățile pe care le putem cumpăra, obsedați de timpul liber, închiși în negativitate. El însă a știut să folosească noile tehnici de comunicare pentru a transmite Evanghelia, pentru a comunica valori și frumusețe. Nu a căzut în capcană. Vedea că mulți tineri, deși păreau diferiți, în realitate sfârșesc prin a fi la fel ca alții, alergând după ceea ce le impun cei puternici prin mecanisme de consum și de amețire. În acest fel, nu lasă să înmugurească darurile pe care Domnul le-a dat, nu oferă acestei lumi acele capacități atât de personale și unice pe care Dumnezeu le-a semănat în fiecare. Așa se întâmplă că, după cum spunea Carlo, «toți se nasc în original, dar mulți mor ca fotocopii». Nu lăsa să ți se întâmple așa ceva”.

Papa Francisc (2019), Exortația apostolică Christus vivit, nr. 104-106

Pr. Francisc Doboș NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS EVENIMENTe

C

omunitatea Sant’Egidio din România organizează lunar întâlniri de rugăciune pentru pace la biserica Sfânta Maria a Harurilor – Bărăția din București. Pe 23 octombrie a avut loc o astfel de întâlnire, iar rugăciunea pentru pace a fost dedicată tuturor popoarelor care suferă din cauza războiului. În timpul rugăciunii au fost amintite numeroasele conflicte din lume și pentru fiecare a fost aprinsă o lumină de pace.

Rugăciune pentru pace În spiritul noii enciclice a Papei Francisc, Fratelli Tutti, Comunitatea Sant’Egidio a organizat la Roma Întâlnirea Internațională a Rugăciunii pentru Pace pe 20 octombrie. Alături de Papa Francisc au participat reprezentanții tuturor marilor religii ale lumii și personalități politice.

M

anifestările din Bazilica Santa Maria in Aracoeli și Piazza del Campidoglio au putut fi urmărite în direct pe canalele social media ale Comunității Sant’Egidio.

Tema întâlnirii a fost „Nimeni nu se salvează singur – pace și fraternitate” („No one is saved alone – Peace and fraternity”). „Rugăciunea pentru pace” a constituit prima parte a întâlnirii interreligioase și a fost organizată separat pentru fiecare religie, în diferite locuri de cult și în alte locuri, pentru a oferi posibilitatea de a urma ritualul specific.

Rugăciunea pentru pace a evreilor s-a 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

desfășurat în sinagogă, în timp ce musulmanii s-au rugat în Sala Rossa din Primăria Romei. Budiștii s-au rugat în biserica Santa Rita, iar aparținătorii religiilor sikh și hinduismului, în două locații diverse dintr-un convent franciscan. Rugăciunea creștinilor a fost condusă de Papa Francisc în Bazilica Santa Maria in Aracoeli, printre participanți aflându-se Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Episcopul Heinrich din partea Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania.

După „Rugăciunea pentru pace” din Bazilica Santa Maria in Aracoeli, Papa Francisc și liderii creștini au

mers în Piazza del Campidoglio pentru a lua parte la ceremonia comună a întâlnirii interreligioase „Nimeni nu se salvează de unul singur – pace și fraternitate”. Au luat cuvântul: Papa Francisc, Sergio Mattarella, președintele Republicii Italiene, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, Andrea Riccardi, fondatorul Comunității Sant’Egidio, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Haïm Korsia, Rabinulșef al Franței, Mohamed Abdelsalam Abdellatif, secretar general al Înaltului Comitet pentru Fraternitate Umană, Shoten Minegishi, reprezentant al budismului Soto Zen. Intervențiile prezentate de liderii religiilor s-au încheiat cu un moment de tăcere și reculegere în memoria victimelor pandemiei și ale tuturor războaielor.

Actul final al ceremoniei comune a fost lectura unui „Apel la pace Roma 2020”, pe care copiii l-au înmânat liderilor religioși, ambasadorilor și autorităților. Papa Francisc și liderii religiilor au semnat Apelul la pace și au aprins candelabrul păcii. (sursa: www.vaticannews.va)

FOCUS EVENIMENTe

C

onsiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) este format din 39 de membre, dintre care 33 sunt Conferințe Episcopale, Arhiepiscopii de Luxemburg și Monaco, Arhiepiscopul maronit din Cipru și Episcopul de Chișinău (Moldova), Episcopul Eparhiei de Muncaci și Administratorul Apostolic din Estonia; cu toții reprezintă Biserica Catolică din 45 de țări de pe continentul european. CCEE a fost înființată oficial în martie 1971 prin aprobarea Congregației Episcopilor.

„Biserica în Europa după pandemie” La sfârşitul Adunării plenare, episcopii din Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) au adresat un cuvânt Bisericii Catolice care trăieşte pe continent, creştinilor din diferitele confesiuni, credincioșilor de orice religie, tuturor cetățenilor europeni.

A

dunarea plenară virtuală a CCEE s-a desfășurat în zilele de 25 și 26 septembrie. Programată inițial să aibă loc la Praga, din cauza pandemiei de coronavirus s-a mutat în mediul online. Astfel, 35 de președinți ai conferințelor episcopale naționale s-au conectat prin videoconferință pentru a participa la lucrările acestei adunări plenare, care s-a desfășurat în jurul temei „Biserica în Europa după pandemie. Perspective pentru Creație și pentru comunitate”. Printre problemele abordate au fost pandemia și repercusiunile multiple în plan sanitar, dar și o reflecție asupra

consecințelor religioase, pastorale și ecologice.

La începutul mesajului se spune: „Asupra acestui timp Adunarea noastră s-a rugat, a reflectat nu numai pentru a înregistra ceea ce se întâmplă cu pandemia şi asupra repercusiunilor sale în viaţa fiecăruia, în locul de muncă, în societate, în familii, în raporturile dintre state şi continente, în viaţa eclezială, dar şi asupra viitorului.” În continuare se precizează faptul că deși nu posedă „soluții practice care revin celor care au responsabilități publice”, în schimb „face parte din datoria noastră pastorală să amintim

conștiinței personale şi colective câteva atitudini de ordin spiritual şi etic”. Este necesară „înainte de toate o încredere redescoperită”. În al doilea rând este nevoie de „o solidaritate reînnoită între persoane, popoare şi naţiuni, chiar şi în criza ocupaţională”. Mai departe se afirmă: „Căutarea de căi solidare pentru înfruntarea dificultăților, ca şi pentru menţinerea şi reluarea normalităţii vieţii, exprimă conştiinţa de a fi unii alături de alţii în acelaşi destin şi cere forme concrete de exprimare, şi faţă de creație, faţă de care suntem chemaţi să avem o grijă reînnoită, pentru că este lucrarea lui Dumnezeu dată nouă drept casă comună.” În încheiere au fost exprimate „admirația (...) şi afecțiunea față de comunitățile noastre pentru răspunsul lor prompt în această situaţie de criză”, inclusiv pentru felul cum „adesea au lucrat împreună cu celelalte confesiuni creştine şi cu celelalte religii”, precum și îndemnul de a avea încredere, întrucât „reluarea vieții normale a credincioșilor va avea nevoie de răbdare și perseverență”.

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

bucurești

Veghe misionară În ajunul Zilei Mondiale a Misiunilor, sâmbătă, 17 octombrie, la Catedrala Sf. Iosif a avut loc o Veghe Misionară, prezidată de ÎPS Aurel Percă. Veghea cu tema „Iată-mă, trimite-mă pe mine” (Is 6,8) a fost organizată de Opera Misionară Pontificală pentru Răspândirea Credinței. bucurești

Sfântul Mir Sâmbătă, 17 octombrie, în Parohia romanocatolică Băneasa, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a conferit sacramentul Sfântului Mir în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne.

Târgoviște

Hram

ÎPS Aurel Percă a prezidat pentru prima dată Sfânta Liturghie de hram la biserica romano-catolică „Sfântul Francisc de Assisi” din Târgoviște pe data de 3 octombrie.

Cu această ocazie, un grup de copii ai parohiei a primit Prima Sfântă Împărtășanie, iar un alt grup de copii a aderat la opera Copilăria Misionară Pontificală.

12

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

Vizită pastorală

Sfințirea Casei Sfântul Ioan

Duminică, 11 octombrie, ÎPS Aurel Percă a vizitat comunitatea Parohia „Sfântul Anton” - București (Colentina).

Î

nalt Preasfinția Sa a prezidat Liturghia în aer liber, în curtea bisericii. Părintele paroh Ciprian Andrei i-a adresat Înalt Preasfințitului un cuvânt de bun venit. Întreaga comunitate parohială, adunată în jurul Păstorului Arhidiecezei, a participat cu însuflețire la celebrarea euharistică.

Copiii, tinerii și familiile s-au implicat în celebrarea liturgică prin citirea lecturilor, a rugăciunii credincioșilor, prin oferirea darurilor și cântările liturgice acompaniate de orgă și viori. Copiii îmbrăcați în costum popular s-au apropiat de sfântul altar trecând pe sub arcadele de flori ținute de părinți și aducând darurile. Această Liturghie a marcat și deschiderea anului pastoral pentru tineret în parohie. La sfârșitul Liturghiei, părintele paroh a mulțumit Înalt Preasfințitului pentru vizitarea Parohiei Sf. Anton, iar doi copii i-au oferit în dar un buchet de flori.

Casa Sfântul Ioan a fost sfințită vineri, 9 octombrie, de PS Cornel Damian.

P

S Cornel Damian a sfințit Casa Sfântul Ioan a Asociației Caritas București. Aceasta a fost proaspăt renovată și redecorată.

La Sfânta Liturghie, alături de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, au concelebrat Pr. Gabriel Popa, secretar episcopal, și Pr. Lucian Ianuș, îndrumător spiritual al Asociației Caritas București.

După Sfânta Liturghie, PS Cornel Damian a vizitat Casa și a discutat cu copiii și educatorii. Casa Sfântul Ioan, centru rezidențial cu module de tip familial, este un proiect al Asociației Caritas București și găzduiește 15 copii cu vârste între 9 și 17 ani, lipsiți de ocrotirea părintească.

prima sfântă împărtășanie În ziua de 18 octombrie, 23 de copii din Parohia Catedralei Sfântul Iosif l-au primit pentru prima dată pe Isus în Sfânta Împărtășanie.

C

u o zi înainte copiii au făcut și prima spovadă din viața lor. Pe tot parcursul perioadei de pregătire, copiii au fost asistați de Sr. Iacinta. Copiii au avut posibilitatea să învețe adevărurile ce stau la baza credinței noastre și să îl cunoască mai bine pe Isus Cristos. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Părintele paroh Ioan Ciobanu, însoțit la altar de Pr. Antonio Prestipino OCD. De față au fost și părinții, frații, prietenii și invitații copiilor, îmbrăcați în haine de sărbătoare.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Deschiderea anului universitar 2020-2021 La Iași a avut loc Liturghia de deschidere a anului universitar 2020-2021, la care au participat studenții catolici din Iași.

P

Sesiune de toamnă Pe 21 octombrie au avut loc lucrările Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

e 18 octombrie a fost marcată deschiderea anului universitar 2020-2021 printr-o Sfântă Liturghie la care au participat studenții catolici din Iași. Liturghia celebrată în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, alături fiind și Pr. Fabian Doboș, capelan universitar, și alți preoți din dieceza de Iași.

Predica a fost rostită de Pr. AndreiCornel Gherghel, vicar la Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași.

Alte momente importante din cadrul celebrării au fost cântările Corului „Juvenes Ecclesiae” și oferirea darurilor (s-au adus la altar cursuri ale studenților). PS Iosif

Păuleț s-a adresat studenților îndemnându-i să își facă datoria de studenți cu responsabilitate, întrucât la sfârșitul studiilor „vor lucra cu oamenii, printre oameni și pentru oameni, aceștia având nevoie de o societate bazată pe valorile creștine și pe credința în Dumnezeu”. (sursa: www.ercis.ro)

Biserica Universală

Irlanda

El Salvador

Indulgența plenară în luna noiembrie

Pelerinaj online

Apa – bun public

Printr-un mandat special al Papei Francisc, Penitențieria Apostolică a emis un decret prin care a fost extinsă perioada de dobândire a indulgenței plenare pentru răposați la întreaga lună noiembrie. Anul acesta perioada de dobândire a acestei indulgențe nu mai este restrânsă de la 1 la 8 noiembrie, ci ea poate fi obținută în toată luna noiembrie. Această măsură a fost luată din cauza pandemiei de coronavirus și din nevoia de a se evita formarea de grupuri mari.

Anul acesta, din cauza pandemiei, pelerinajul la sanctuarul marian de la Knock a avut loc în mod virtual, credincioşii participând indirect prin intermediul transmisiunilor online. Până în prezent, în Irlanda s-au înregistrat peste 50.000 de cazuri de îmbolnăviri şi peste 1.800 de decese. Şi Papa Francisc a mers în pelerinaj la sanctuarul marian de la Knock, în data de 22 august 2018, cu destinaţia Dublin, în Irlanda, cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor.

Adunarea legislativă din Salvador a aprobat la 15 octombrie în unanimitate, cu 78 de voturi pentru și niciun vot împotrivă, o reformă a Constituției în scopul de a recunoaște apa ca bun public și un drept al omului. Potrivit legislației din Salvador, reforma trebuie să fie ratificată de viitoarea legislatură și va putea să intre în vigoare începând cu 2021, după alegerile parlamentare. Biserica Catolică salută această inițiativă importantă pentru populație.

S

esiunea sinodală de toamnă s-a desfășurat în modalitate online, dată fiind situația actuală cauzată de pandemia de coronavirus. Sesiunea sinodală a avut loc sub președinția PS Cardinal Lucian și a abordat chestiuni administrative, pastorale și canonice.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna. (www.bisericaromanaunita.ro)

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate SOCIAL

Pactul global asupra educației Text: Pr. Ion Riba

Lansarea unui eveniment mondial: „Reconstruirea pactului educativ global”

L

a data de 12 septembrie 2019, Sfântul Părinte a transmis un mesaj video prin care lansa invitația de a participa la inițiativa „Reconstruirea pactului educativ global” pentru ocrotirea „casei comune” și o alianță între toate componentele societății pentru educația persoanei umane. „Astăzi – afirma Papa Francisc – mai mult ca niciodată, este necesar să unificăm eforturile într-o largă alianță educativă pentru a forma persoane mature, capabile să depășească fragmentările și contrapunerile și să reconstruiască țesutul de relații pentru o umanitate mai fraternă.”

Pontiful afirma necesitatea unui raport mai strâns între importanța ocrotirii planetei, „casa noastră 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

comună”, și refacerea unei alianțe între toate componentele societății umane – între studiu și viață, între generații, între profesori, elevi, familie și societatea civilă – pentru a îmbrățișa toate expresiile intelectuale, științifice, artistice, sportive, politice, antreprenoriale și caritabile. „În acest scop – continua Papa Francisc – doresc să promovez un eveniment mondial în ziua de 14 mai 2020, care va avea ca temă «Reconstruirea pactului educativ global»: o întâlnire pentru a revigora angajamentul pentru și împreună cu tinerele generații, reînnoind pasiunea pentru o educație mai deschisă și incluzivă, capabilă de ascultare răbdătoare, dialog constructiv și înțelegere reciprocă. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de a unifica eforturile într-o largă alianță educativă pentru a forma persoane mature, capabile să depășească

fragmentările și contrapunerile și să reconstruiască țesutul de relații pentru o umanitate mai fraternă.”

Propunerea Papei Francisc se inspiră din documentele Magisteriului Bisericii despre educație (Conciliul Ecumenic Vatican II, Declarație despre educația creștină Gravissimum educationis, Congregația pentru Educația Catolică, Educare all’umanesimo solidale, Scrisoarea enciclică Laudato si’ a Sfântului Părinte Papa Francisc despre îngrijirea casei comune). De asemenea, în mesajul său, Sfântul Părinte face trimitere și la „Documentul de la Abu Dhabi”, pe care l-a semnat la data de 4 februarie 2020.

Sfântul Părinte a încredințat Congregației pentru Educația Catolică organizarea evenimentului, care ar fi trebuit să se desfășoare la Roma, în zilele 10-17 mai 2020, iar agenda manifestărilor avea în program o serie de întâlniri complementare, precum „Satul Educației”, în cadrul cărora tineri studenți din întreaga lume ar fi trebuit să prezinte cele mai bune experiențe în domeniul educației.

Amânarea Pactului global asupra educației pentru 15 octombrie 2020

Marți, 3 martie 2020, Congregația pentru Educația Catolică a anunțat, printr-un comunicat de presă, că întâlnirea promovată de Papa Francisc cu scopul a revigora angajamentul educațional nu va mai avea loc în zilele 10-17 mai 2020, așa cum era programat inițial, ci va fi amânată pentru zilele 11-18 octombrie 2020.

Incertitudinea legată de răspândirea coronavirusului și deciziile luate de autoritățile publice la scară mondială au dus la hotărârea de a amâna așteptata întâlnire dedicată educației tocmai pentru a permite

Biserică și societate

„o participare cât mai amplă și mai senină”.

Din motive de prudență sanitară, în acea perioadă, multe țări din care participanții urmau să vină la Roma au închis liniile aeriene cu Italia. Ceremonia de adeziune la Pactul global asupra educației a fost amânată pentru data de 15 octombrie 2020.

Congregația pentru Educația Catolică a continuat să pregătească această întâlnire de importanță fundamentală, după intențiile exprimate de Sfântul Părinte.

Relansarea evenimentului Pactul global asupra educației

La 15 octombrie 2020, Sfântul Părinte Papa Francisc, printr-o conferință video organizată de Congregația pentru Educația Catolică, a relansat Pactul global asupra educației.

Papa Francisc relansează proiectul unui pact global pentru educație ca un drum fundamental pentru a construi o lume mai fraternă și solidară, în pace și dreptate. „Criza prin care trecem – spune Papa Francisc – este o criză globală, care nu se poate reduce sau limita la un singur domeniu sau sector. Este globală.

Covid a permis să se recunoască în manieră globală că este în criză modul nostru de a înţelege realitatea şi de a relaţiona între noi.” Sfântul Părinte cere implicarea tuturor de a schimba mentalitatea în așa fel încât să se poată construi o societate a armoniei, deoarece educația este calea oricărei schimbări. Educația este antidotul individualismului și aici se află posibilitatea de a oferi speranță. În mesajul său, Papa Francisc amintește că, după unele date recente, se vorbește despre o „catastrofă educativă” în condițiile în care „circa zece milioane de copii ar putea să

fie constrânşi să părăsească şcoala din cauza crizei economice generate de coronavirus, mărind o prăpastie educativă deja alarmantă (cu peste 250 de milioane de copii la vârsta şcolară excluşi de la orice activitate formativă)“.

Este timpul, subliniază Papa, „de a semna un pact educativ global pentru şi cu tinerele generaţii, care să angajeze familiile, comunităţile, şcolile şi universităţile, instituţiile, religiile, guvernanţii, întreaga omenire, pentru formarea de persoane mature”.

Așadar, este necesar un „nou model cultural”. Cunoaştem puterea transformatoare a educaţiei. „A educa – evidențiază Papa Francisc – este mereu un act de speranță” care distruge fatalismele, care transformă „logica sterilă şi paralizantă a indiferenţei într-o logică diferită, care să fie în măsură să integreze apartenenţa noastră comună”. „Noi considerăm că educaţia este una din căile cele mai eficace pentru a umaniza lumea şi istoria. Educaţia este mai ales o problemă de iubire şi de responsabilitate care se transmite în timp, din generaţie în generaţie.”

Angajarea pe care Papa o cere se concretizează în câteva puncte: în primul rând, să punem în centrul fiecărui proces educativ formal şi informal persoana, valoarea sa, demnitatea sa, pentru a face să se evidenţieze propriul său specific, frumuseţea sa, unicitatea sa şi, în acelaşi timp, capacitatea sa de a fi în relaţie cu ceilalţi şi cu realitatea care o înconjoară. În al doilea rând, să ascultăm glasul copiilor, al adolescenţilor şi al tinerilor cărora le transmitem valori şi cunoştinţe, pentru a construi împreună un viitor de dreptate şi de pace, o viaţă demnă pentru fiecare persoană. Apoi, să favorizăm participarea

deplină a fetiţelor şi a adolescentelor la educație. În al patrulea rând, să vedem în familie primul şi indispensabilul subiect educator. Apoi, să educăm şi să ne educăm, deschizându-ne față de cei mai vulnerabili şi marginalizaţi. În al șaselea rând, să ne angajăm să studiem pentru a găsi alte moduri de a înţelege economia, de a înţelege politica, de a înţelege creşterea şi progresul, pentru ca să fie cu adevărat în slujba omului şi a întregii familii umane în perspectiva unei ecologii integrale.

Este important apoi să păstrăm şi să cultivăm casa noastră comună, protejând-o de spolierea resurselor sale, adoptând stiluri de viaţă mai sobre şi tinzând spre utilizarea deplină a energiilor regenerabile, care respectă ambientul uman şi natural conform principiilor subsidiarității, solidarității şi economiei circulare.

Punctul de referință al acestui proiect educativ este „doctrina socială, care – remarcă Papa Francisc –, inspirată din învăţăturile Revelaţiei şi din umanismul creştin, se oferă ca o bază solidă şi un izvor viu pentru a găsi căile de parcurs în actuala situaţie de urgenţă”. Apoi, „va trebui să se asigure tuturor accesul la o educaţie de calitate, la înălţimea demnităţii persoanei umane şi a vocaţiei sale la fraternitate”. În ultimele luni, pandemia nu a întrerupt parcursul acestor evenimente. Astfel, „Satul Educației”, unde pot fi prezentate cele mai bune experiențe educaționale internaționale, a fost transformat într-un spațiu virtual: au existat peste 70 de experiențe educaționale desfășurate în lume și inspirate diferit de temele Pactului: demnitatea și drepturile omului, pacea și cetățenia, ecologia integrală, fraternitatea și dezvoltarea. Prin urmare, acest parcurs nu se termină aici.

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate doctrină socială - docat

S

ă ne străduim serios pentru a respecta și ocroti creația, pentru că Dumnezeu, care ne cheamă să dăm totul, ne oferă forțele și lumina de care avem nevoie pentru a merge înainte.

El nu ne abandonează, nu ne lasă singuri, iubirea Sa ne conduce mereu să găsim noi drumuri.

Colaboratori ai Creatorului Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

„D

umnezeu însuși este Creatorul lumii, iar creația nu este la sfârșit. Dumnezeu lucrează” (Papa Benedict al XVI-lea).

Noi suntem „locuitorii uneia și aceleiași case” – am căzut de acord în numărul trecut, citându-l pe Sfântul Părinte Ioan Paul al IIlea. Papa Francisc, continuând pe aceeași linie, vorbește despre pământ ca despre o „casă comună”.

Spre această casă dorește documentul nostru DOCAT să ne îndreptăm privirea de această dată, în acest capitol. O casă construită de Creator pentru noi. Noi suntem locuitorii ei, noi suntem cei responsabili pentru ocrotirea ei. Dacă Dumnezeu încă lucrează, așa cum ne spune Papa emerit Benedict, trebuie să fim conștienți de faptul că o face de multe ori prin noi. Prin noi... colaboratori ai Creatorului.

16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

Pe această responsabilitate dorește să pună accentul Biserica: „omenirea are încă capacitatea de a colabora pentru a construi casa noastră comună” (Papa Francisc, Laudato Siʼ, 13) și „respectând independența și cultura fiecărei națiuni, trebuie să amintim mereu că planeta este a întregii omeniri și pentru toată omenirea” (Papa Francisc, Evangelii Gaudium, 190).

Dar ce înseamnă concret a ocroti creația? Înseamnă a ocroti natura ca pe un întreg, asemenea unui obiect dat spre îngrijire? Ca și cum ar fi un glob de sticlă ce trebuie păzit să nu se spargă? Nu. De fapt, natura este o ordine deschisă, ce se dezvoltă în mod evolutiv și nu un arsenal de stări statice care trebuie menținute ca atare (DOCAT, 257). Cât de expresive sunt cuvintele scriitorului francez Paul Claudel când afirmă: „Nu atinge nimic... nu distruge

nimic, niciun fir de iarbă, niciun copac. Lasă firele de nisip și munții la locul lor. Totul are propriul spirit.

Ce vrei să schimbi, ce-ai putea tu să faci mai bine?... Înainte de a schimba lumea, ar fi mai important, poate, ca ea să nu fie distrusă.”

Implicit primim și răspunsul la „cine poate face, cine trebuie să facă?” Cine? TOȚI. „Fiecare creștin trebuie să știe: lipsurile legate de atenția cuvenită față de natură și exploatarea care rezultă de aici în privința resurselor naturale constituie o amenințare pentru pacea lumii” (Sf. Papă Ioan Paul al II-lea). „Trebuie să ne pregătim să schimbam modul nostru actual de viață.

Această schimbare va fi realizată ori planificată de noi înșine, ori va fi impusă de legile implacabile ale naturii, însoțită de haos și suferință” (Jimmy Carter – fost președinte american).

Ce fel de schimbare se impune?

O întoarcere la solidaritate ne propune Sfântul Părinte Papa Francisc: „Dacă pământul ne-a fost dăruit, nu mai putem gândi numai pornind de la un criteriu utilitarist de eficiență și productivitate pentru profitul individual” (Laudato Siʼ, 159).

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Prima și ultima

T

e salut cu drag, cititor cu suflet tânăr, la început de lună noiembrie, o lună cu un specific aparte.

Biserica ne invită în această lună să reflectăm la o realitate a credinței, și anume viața care va continua, după viața pe care o trăiești acum – viața veșnică. Așadar, fac referire la o lume nouă a sufletelor care îl întâlnesc pe Dumnezeu „față către față”, o lume lipsită de condiționări fizice și griji ca cele de acum. Acolo sus, singura preocupare va fi petrecerea timpului cu Dumnezeu.

Bineînțeles, în această lună suntem invitați să reflectăm și la cei dragi care au plecat dintre noi și care, sperăm, acum contemplă chipul lui Dumnezeu. Avem datoria să îi pomenim în rugăciunea noastră, dacă dorim să ne anime speranța că și ei se roagă pentru noi. Dacă dorim să menținem o legătură cu ei, rugăciunea este o cale.

Dar până a ajunge să-i întâlnim pe Dumnezeu și pe sfinți și să ne reîntâlnim cu cei dragi din viața noastră, avem o viață de trăit, mai scurtă

sau mai lungă. Nu avem certitudinea asupra a cât ne este dat să petrecem viața pe acest pământ, dar un lucru e sigur, la un moment dat va trebui să ne petrecem viața într-un decor nou – cel divin. Până atunci nu ne rămâne decât să facem ca timpul pe care îl avem la dispoziție să conteze. În unele sacristii, noi, preoții, mai găsim scris: „Celebrează această liturghie ca și cum ar fi prima și ultima.” Se sugerează astfel să trăim atenți acea liturghie. Ce-ar fi dacă prin gândurile noastre de dimineață ar trece și acesta: „Trăiește astăzi ca și cum ar fi prima și ultima ta zi pe acest pământ.” Să fie ca o sugestie primită ca o încurajare pentru o zi trăită frumos. Cu siguranță, într-o bună zi, acest gând va deveni realitate. Ce reacție preferi în pragul trecerii tale din această lume: „Ups! Mi-ar prinde bine o spovadă!” sau zâmbind, liniștit, să întrebi: „Încotro, Isuse?”

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex A te ruga înseamnă a mijloci pentru lume, amintind că aceasta, în ciuda tuturor fragilităților sale, îi aparține mereu lui Dumnezeu.

(Papa Francisc)

TINERII ÎNTREABĂ

Cum învăţ să îl simt pe Domnul muncind de-a lungul zilei mele?

D

omnul este cu noi oricum, în tot ceea ce facem.

Uneori îl simţim, alteori, nu.

Există mai mulţi factori care ne pot ajuta să ne conectăm cu El: liniştea, natura, rugăciunea, muzica. Este fundamental să cultivăm o legătură trainică, oferind un timp de rugăciune consecvent, oricât de scurt ar fi. Apoi, din această legătură, să învăţăm să-i oferim lui Dumnezeu toate nimicurile pe care le facem. Nu numai dimineaţa la rugăciune, ci şi când aşteptăm la semafor, sau ne uităm în oglindă. Ne bucură faptul de a-l simţi pe Domnul că ne însoţeşte, dar sufletul nostru nu este mereu capabil de asta, pentru că uneori este divizat. În plus, este darul lui Dumnezeu când se face simţit şi când nu. Noi avem nevoie să învăţăm că şi atunci când Dumnezeu nu se face simţit, El este cu noi; să-l căutăm mai departe şi să-l dorim. Iar credinţa noastră în cuvintele Lui „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt 28,20) ne întăreşte.

Sr. Gabriela Lungu FCJ

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR Christus vivit

Perspective noi

Î

n activitățile dedicate tinerilor, un rol important îl au și lucrătorii pastorali, cei care îi ghidează pe tineri să „privească” în direcția potrivită. Unora dintre ei le-a fost adresată întrebarea: „Cum văd noul an pastoral?” Iată ce au răspuns: „Ambițios și nesigur în același timp. Să ne încredem în Dumnezeu care ghidează incertitudinea și creativitatea noastră!” (Sr. Gabriela Lungu, Parohia „Sf. Tereza”, București) „Noul an pastoral este un dar, unul care mă va provoca spre creativitate, speranță și deschidere.”

(Sr. Andreea Mihoc, Parohia „Sf. Francisc”, București) „O voce nouă pentru a vesti cea mai mare comoară a vieții și a lumii în care trăim: acum și împreună pentru Evanghelia lui Cristos.” (Pr. Ciprian Andrei, Parohia „Sf. Anton de Padova”, București) „Dacă ar fi să mă exprim cu un singur cuvânt, ar fi: PROVOCATOR. Este o provocare pentru mulți dintre noi să găsim noi modalități de a ajunge la inimile adolescenților/tinerilor. Să adoptăm instrumente sau căi diferite de a ne întâlni, altfel de

18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

cum eram obișnuiți. Cred că dacă nu suntem dispuși să riscăm noi înșine, să ieșim din zona noastră de confort, să cădem și să ne ridicăm, să testăm noi unghiuri din care să ne apropiem de cei cu care lucrăm, avem puține șanse să obținem rezultatele dorite.” (Sr. Gema Cochior, Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus”, București) „Va fi un an în care vrem să practicăm și mai mult rugăciunea, care își are punctul culminant în Sfânta Liturghie, la care vrem să participăm activ. O devoțiune de redescoperit este aceea către Inima lui Isus, care ne ajută să nu uităm că măcar lunar trebuie să ne spovedim pentru a participa mai deplin la Sfânta Jertfă.” (Pr. Iosif Ghiuzan, Parohia „Catedrala Sf. Iosif ”) „Martori ai unei realități dificile, pe care o vom depăși împreună, uniți cu Isus.” (Pr. Paul Isciuc, Parohia „Sf. Maria a Harurilor”, București) „Anul pastoral, deşi marcat de realitatea pandemiei de coronavirus, nu trebuie să ne «prindă» cu teamă; dimpotrivă, ne propune noi activități și inițiative care să ne ajute să fim tineri cu inima tânără şi curajoasă, gata să continuăm parcursul nostru

de întâlnire personală cu Cristos.”

(Pr. Andrei Dumitrescu, Parohia „Sfântul Francisc”, București) „Noul an pastoral este o mare provocare, dar și o mare oportunitate, deoarece putem valoriza mai mult căile media, putem mărturisi mai mult, prin prezența noastră în mediul digital, că noi l-am întâlnit pe Cristos, că El este viu în viața noastră și dă sens vieții noastre în orice împrejurare.” (Sr. Ana Maria Bulai, „Tinerii și Evanghelia”) Redacția „Suflet tânăr”

SUFLET TÂNĂR

Poveștile îi țin în viață pe cei dragi

Î

mi amintesc cu mare drag, de când eram mic, că în această perioadă, mulți credincioși se întorceau acasă ca să se roage pentru cei dragi. De asemenea, mă bucuram că puteam să mă întâlnesc cu verișorii și prietenii mei care erau stabiliți în alte localități mai îndepărtate. Erau frumoase aceste întâlniri din luna noiembrie pentru că mergeam împreună la Sfântul Rozariu, la Sfânta Liturghie, la sfințirea mormintelor, unde rămâneam împreună până ce venea părintele să se roage și pentru cei dragi nouă.

În acest timp auzeam și diferite relatări despre cei din familia mea, din partea părinților sau a unchilor sau a mătușilor mele. Povestiri care te ajută să crești și creează legături cu ceilalți membri ai familiei.

Pe moment nu realizam importanța acestor povestiri, dar odată cu trecerea timpului îți dai seama cât de important este fiecare în familia sa.

Zicea un bătrân de la mine din sat: „Cineva este uitat, după ce moare, dacă se uită poveștile despre el.” Nu renunțați să povestiți!

Pr. Ștefan Lenghen

Reflexie

Liberté

C

red că libertatea este unul dintre dezideratele cele mai puternic susținute de către noi, românii. Cu greu găsești pe cineva care să nu o vrea pentru sine, ușor găsești o persoană care să îi declare eterna iubire.

E ușor să se întâmple asta, libertatea fiind mereu pictată ca o zână imaculată. Din păcate, ca în multe alte povești de dragoste, apar abuzul, violența domestică și infidelitatea.

Căci oare nu este abuz atunci când nu putem să ne dăm seama că libertatea noastră nu este un bici cu care să îl asuprim pe aproapele? Poate el nu ne împărtășește dorințele, fricile, speranțele.

Dar atunci când punem în opoziție, și nu în complementaritate, libertatea cu datoria, nu vorbim oare de violență domestică?

Datoria, dacă vrem să aibă sens, trebuie să fie înțeleasă ca fiică a libertății, nu rival. În final, când căutăm cu disperare figuri pe care să le urmăm orbește, ce facem? Nu e niciodată bine să uităm că toți liderii sunt oameni și că toți oamenii fac greșeli.

Astfel, putem vedea că noi, de fapt, suntem doar într-o stare de iluzionare în raport cu libertatea.

Ne place să o admirăm, să visăm la ea, dar atunci când descoperim ce necesită o căsnicie cu ea, ne refugiem în tot ce putem. Această realitate este mai periculoasă decât sclavia, pentru că, în ea, lanțurile par un sprijin și nu o povară. Iar oricine se îndrăgostește de lanțuri va deveni cel mai bun gardian al acestora, cel mai feroce paznic al închisorii.

Rafael Ropotă

CINEMATECA

Epiphany (2019)

A

tunci când moartea îi răpește singura persoană dragă și apropiată, o tânără încearcă să își reclădească relația cu tatăl ei, pentru a-și reconstrui familia, dar se lovește de diferite obstacole.

Sinteză: Luka este o tânără preocupată să își creeze un viitor în viață, în timp ce încearcă să își cunoască tatăl și să recupereze anii petrecuți departe de acesta, dar din păcate, trecutul nu îi lasă să se bucure de această reîntâlnire, vrând să îi despartă.

Despre film: Filmul are în centrul acțiunii apa ca semn al renașterii spirituale, menită sa curețe trecutul și să ofere un prezent și un viitor familiei, dar nu înainte de a trece prin diferite etape ce au ca rol întărirea legăturilor.

Recomandare: Filmul a fost un adevărat succes, fiind câștigător a 8 premii.

Alexandra Iacoban

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Imn Isus trăiește!

S

âmbătă, 10 octombrie, a avut loc deschiderea noului an pastoral diecezan.

Sărbătoarea a fost marcată printr-o Sfântă Liturghie prezidată de ÎPS Aurel Percă, în Catedrala Sfântul Iosif. Un rol important l-au avut tinerii trupei diecezane de muzică Veritá care, animând celebrarea, au prezentat în premieră un imn construit pe baza exortației postsinodale Christus vivit. Versurile au fost create de Sr. Andreea Mihoc, iar melodia de către trupa amintită. Împărtășim cu voi imnul, unic în România, „Isus trăiește!”.

1. Ce este omul fără Dumnezeu?

Un călător, pribeag și neliniștit.

Dar tu, tinere, privește la el, mereu...

Te vrea fericit, misionar împlinit.

14 noiembrie –

Curs de formare online

Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă!

Detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.

Ne cheamă s-aprindem stele în noaptea altor tineri.

Cristos trăiește în mine și-n tine.

Zâmbește, Biserica are nevoie de tine.

2. Tu ești o poveste scrisă cu iubire.

Invitat să o trăiești în rol principal.

Ascultă-ți inima și vei afla cu uimire...

Comoara ce duce spre scopul final. R.

Ref. Cristos trăiește în mine și-n tine.

3. Trăiește frumos a ta tinerețe, Fii creativ, curajos în alegeri.

Ajută-ți semenii cu blândețe... În viață înfruntă-ți temerile. R.

Cluj-Napoca

Italia

Sfinții, prietenii noștri

Beatificare Carlo Acutis

Pe parcursul verii s-au desfășurat campusuri estivale pentru copii în șapte parohii greco-catolice, cu tema „Sfinții, prietenii noștri”. Prin ajutorul preoților și al animatorilor bine pregătiți din cadrul asociației ASTRU Cluj, copiii au luat parte, în condiții sanitare de siguranță, la activități recreative și educative pe tema sfințeniei, un ideal compatibil cu copilăria și tinerețea, care poate fi atins dacă ne propunem cu adevărat și lucrăm la aceasta în fiecare zi.

Tânărul italian Carlo Acutis a fost declarat Fericit, pe 10 octombrie, de către Papa Francisc. A murit în anul 2006, la vârsta de 15 ani. În scurta sa viață, acest adolescent l-a iubit pe Dumnezeu. Pasionat de calculatoare, a făcut un site pentru a cataloga toate miracolele euharistice din Biserică. Când a făcut leucemie, și-a oferit suferința ca o rugăciune pentru Papa Benedict al XVI-lea și pentru Biserică. După atestarea unui miracol, la exhumare, trupul său a fost găsit intact. (Bianca Bîlha)

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

Activitatea CDPT

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Fuga lui Moise în Madian

Î

n zilele acelea, Moise, crescut mare, a ieșit pe la frații lui și a văzut muncile lor forțate.

A văzut un egiptean care îl bătea pe un evreu, pe unul dintre frații lui. S-a întors încoace și încolo și a văzut că nu era nimeni. L-a lovit pe egiptean și l-a ascuns în nisip. A ieșit a doua zi și, iată, doi evrei se certau. El i-a zis celui nelegiuit: „De ce îl lovești pe semenul tău?” El i-a zis: „Cine te-a pus pe tine căpetenie și judecător peste noi?

Nu cumva vrei să mă ucizi și pe mine cum l-ai ucis pe egiptean?”

Moise s-a temut și a zis: „Cu siguranță faptul este cunoscut.” Faraon a auzit de acest lucru și căuta să-l omoare pe

Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon și a locuit în țara Madian. Și s-a așezat lângă o fântână.

Preotul din Madian avea șapte fiice. Ele au venit să scoată apă și au umplut jgheaburile ca să facă să bea turma tatălui lor. Dar au venit păstorii și le-au alungat. Atunci Moise s-a ridicat, le-a salvat și le-a adăpat turma. Ele s-au întors la tatăl lor, Reuel. El le-a zis: „De ce v-ați grăbit astăzi să vă întoarceți?” Ele au zis: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor și chiar ne-a scos apă și a adăpat turma.” El le-a zis fiicelor sale: „Unde este? De ce l-ați lăsat acolo pe omul acela?

Chemați-l să mănânce pâine!”

În zilele acelea, Moise, crescut mare, a ieșit pe la frații lui și a văzut muncile lor forțate.

(Ex 2,11) Moise a acceptat să locuiască la omul acela, care a dat-o pe fiica sa Sefora de soție lui Moise. Ea a născut un fiu și el i-a dat numele Gherșom, căci zicea: „Străin sunt eu într-o țară străină.”

De colorat:

De fapt, credea că frații lui vor fi înțeles că Dumnezeu le-a dat salvarea prin mâna lui.

(Fap 7,25)

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Nevoia de omenie A fi alături de persoanele în suferinţă este una dintre marile misiuni ale Bisericii. În intenţiile de la Sfânta Liturghie ne rugăm în mod constant pentru bolnavi, dar şi pentru cei care îi îngrijesc.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

Î

mbolnăvirea unei persoane dragi este resimţită cu multă durere şi nelinişte. În sânul familiei putem vorbi chiar de un surplus de suferinţă. Părinţii suferă cu atâta intensitate pentru copilul bolnav, după cum copilul trăieşte o nebănuită nelinişte, angoasă în cazul îmbolnăvirii unuia dintre părinţi. Într-o audienţă generală ţinută în luna iunie 2015, Papa Francisc spunea că familia este cel mai apropiat spital. În multe locuri din lume spitalul este ceva îndepărtat, iar accesul la îngrijirile medicale este acordat numai unui număr restrâns de bolnavi. În multe cazuri sunt mama, tatăl, fratele, sora, bunica, bunicul agenţii care îşi dau din plin concursul pentru însănătoşirea celui bolnav.

Spitalele, prin excelenţă locuri ale suferinţei şi ale speranţei în vindecare, devin în multe cazuri adevărate ascunzători, ori veritabile locuri de parcare. Situaţia critică datorată pandemiei ne-o arată cu prisosinţă. Regula distanţării şi a izolării amplifică durerea. Odată, un medic care se transferase dintr-un spital mic, fără prea multe dotări la dispoziţie, într-un spital mare dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, îmi mărturisea că în noul loc sunt de toate, dar lipseşte ceva esenţial, anume spiritul familiar. A umple lumea cu acest spirit, inclusiv spitalele, iată ce poate creştinul.

Boala scoate la suprafaţă dificultăţile pe care le traversează familia. E timpul în care slăbiciunile umane se arată cu uşurinţă, dar şi o bună oportunitate pentru a întări legăturile

Spunea Papa Francisc: „Când nu veți putea vindeca, veți putea îngriji mereu cu gesturi şi proceduri care să dea odihnă şi alinare bolnavului.” În faţa neputinţei, primul şi ultimul cuvânt îl are aşadar surplusul de iubire, de omenie.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

dintre membrii săi. Timpul încercării este, de asemenea, o bună ocazie de a educa generaţiile tinere la solidaritate. Acel model educativ care încearcă să-i ţină pe copii la distanţă de suferinţă sau să le-o ascundă este păgubos. E ca un anestezic împotriva durerii.

Cu ocazia Zilei bolnavului (11 februarie 2020), la începuturile crizei sanitare din Europa, Papa Francisc, cumva în mod prevăzător, le amintea lucrătorilor din spitale că în faţa cazurilor clinice problematice şi a diagnozelor nefavorabile, deschiderea faţă de dimensiunea transcendentă a vieţii dă sens şi plinătate vocaţiei lor.

Profesionalismul însufleţit de caritate și numai împreună cu ea reprezintă cea mai bună slujire adusă adevăratului drept uman la viaţă.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

„Și ne mântuiește de cel rău” În cadrul catehezei din 15 mai 2019, Papa Francisc a vorbit despre a șaptea cerere din rugăciunea „Tatăl nostru”: „ci ne mântuiește de cel rău” (Mt 6,13b). Prin această expresie, cel care se roagă cere să fie eliberat de rău.

Text: Iulia Cojocariu

V

erbul grec originar este puternic: evocă prezența celui rău care încearcă să ne prindă și să ne muște (cf. 1Pt 5,8) și de care îi cerem lui Dumnezeu eliberarea. Apostolul Petru mai spune că cel rău, diavolul, dă târcoale în jurul nostru ca un leu furios, ca să ne sfâșie, iar noi îi cerem lui Dumnezeu să ne elibereze.

Prin această cerere dublă: „nu ne duce în ispită” și „eliberează-ne”, apare o caracteristică esențială a rugăciunii creștine. Isus îi învață pe prietenii săi invocația adresată Tatălui înainte de orice lucru, mai ales în momentele în care cel rău își face simțită prezența amenințătoare. Într-adevăr, rugăciunea creștină nu închide ochii asupra vieții. Este o rugăciune filială, dar

nu este o rugăciune copilăroasă. Nu este subjugată de paternitatea lui Dumnezeu într-atât încât să uităm că drumul omului este presărat de dificultăți. Dacă nu ar fi ultimele versete din rugăciunea „Tatăl nostru”, cum s-ar mai ruga cei păcătoși, cei persecutați, cei disperați, cei muribunzi? Ultima cerere este tocmai cererea noastră când suntem la limită, totdeauna.

Există un rău în viața noastră, care este o prezență de necontestat.

Cărțile de istorie sunt catalogul dezolant al faptului că existența noastră în această lume a fost adesea o aventură plină de eșecuri. Există un rău misterios care nu este lucrarea lui Dumnezeu, dar care pătrunde în mod tăcut în pliurile istoriei.

Tăcut ca șarpele care poartă veninul

Rugăciunea lui Isus ne lasă cea mai prețioasă moștenire: prezența Fiului lui Dumnezeu, care ne eliberează de rău.

în mod tăcut. În unele momente, prezența sa pare să fie mai clară decât cea a milostivirii lui Dumnezeu.

Cel care se roagă nu este orb, și vede clar înaintea ochilor acest rău atât de copleșitor și atât de în contradicție cu misterul lui Dumnezeu însuși. Îl percepe în natură, în istorie și chiar în inima sa.

Căci nu este nimeni printre noi care să poată spune că face excepție de la rău, sau cel puțin că nu este ispitit de el. Știm toți ce este răul; știm toți ce este ispita; am făcut toți experiența în trupul nostru a ispitei, a fiecărui păcat.

Ultimul strigăt din rugăciunea „Tatăl nostru” este lansat împotriva acestui rău care păstrează sub umbrela sa experiențele cele mai diferite: doliurile omului, durerea nevinovată, sclavia, instrumentalizarea celuilalt, plânsul copiilor nevinovați.

Rugăciunea „Tatăl nostru” seamănă cu o simfonie care cere să se împlinească în fiecare dintre noi.

Creștinul știe în ce măsură puterea răului este copleșitoare și, în același timp, face experiența faptului că Isus este de partea noastră și vine în ajutorul nostru. Trebuie să cerem: „Eliberează-ne de rău”, ca să nu cădem în rău. Aceasta este speranța noastră, puterea pe care ne-o dă Isus înviat, care este aici printre noi.

Este aici cu această forță pe care ne-o dă pentru a merge înainte și ne promite să ne elibereze de rău.

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Coordonatele unei vieți senine

Iată, ochii Domnului sunt [îndreptaţi] spre cei care se tem de el, / spre cei care nădăjduiesc în mila lui, / ca să scape de la moarte sufletul lor / şi să-i hrănească în timp de foamete! / Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul; / pentru că el este scutul şi apărătorul nostru, / pentru că în el se va bucura inima noastră.

(Ps 33/32,18-22)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

Z

ilele scurte (și mohorâte) ale aceste luni sunt adesea predispuse nostalgiilor și melancoliilor. Viața cotidiană și-a pierdut din vioiciune, iar gândurile se întorc în mod spontan mai curând în trecut decât să se îndrepte înspre viitor. Într-un astfel de context, amintirea părinților, a fraților, a prietenilor răposați apare ca firească.

De-a lungul acestei luni suntem atrași de locurile în care ei își dorm somnul de veci, pentru a ne reculege și a ne ruga pentru odihna și pacea lor.

Dar astfel de momente s-ar dovedi a fi deprimante dacă această lună nu ar debuta cu Sărbătoarea tuturor sfinților, o sărbătoare care aruncă o lumină aparte asupra destinului oricărui om. Într-adevăr, privind la parcursul vieții lor, noi ne înțelegem 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

mai bine și mai firesc pe noi înșine.

Or, particularitatea vieții lor constă în acea conformare permanentă cu voința lui Dumnezeu, Creatorul și Cârmuitorul întregului univers și Ocrotitorul și Mântuitorul tuturor celor care își pun încrederea în El. Cândva, autorul Psalmului 33/32, încercând să-și înțeleagă parcursul vieții sale și pe cel al poporului său, a descoperit că fericit nu poate fi decât cel al cărui Dumnezeu este Domnul.

De-a lungul meditației sale a descoperit că pământul este plin de bunătatea Domnului; că prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile. El a poruncit şi toate au fost create. În plus, el a înțeles că Domnul priveşte din ceruri, el îi vede pe toţi fiii oamenilor.

Din locuinţa lui sfântă, îi cercetează pe toţi locuitorii pământului. El singur

a plăsmuit inimile lor şi le cunoaşte toate faptele. Dătător de speranță pentru psalmist este gândul că ochii Domnului sunt îndreptaţi spre cei care se tem de el, spre cei care nădăjduiesc în mila lui, ca să scape de la moarte sufletele lor şi să-i hrănească în timp de foamete. Prin urmare, convins că Domnul este singurul de la care poate aștepta la nevoie un ajutor, psalmistul exclamă: sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul; pentru că el este ajutorul şi apărătorul nostru, pentru că în el se va bucura inima noastră şi în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea.

Orânduindu-ne zilele vieții în această perspectivă, ele se eliberează de angoasă și putem spune împreună cu psalmistul: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum şi speranţa noastră este în tine.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfânta Irmã Dulce

BIOGRAFIE

face să vadă un adult care orbise din cauza glaucomului

J

Sfânta Irmã Dulce Canonizare: 13.10.2019 Beatificare: 22.05.2011 Venerabilă: 03.04.2009 Procesul: 01.2000 Moartea: 13.03.1992 Nașterea: 25.05.1914

osé Maurício Moreira şi-a recăpătat vederea în anul 2014, după 14 ani în care a trăit cu o orbire cauzată de glaucom. Glaucomul îi afectase nervul care leagă ochiul de creier și, potrivit experților, este imposibil din punct de vedere științific ca o persoană să vadă fără un nerv optic sănătos. Boala se tratează prin picături oftalmice și chiar prin intervenții chirurgicale, pentru a reduce presiunea oculară, dar odată ce persoana își pierde vederea, aceasta nu mai poate fi recuperată. În timpul unei conjunctivite severe, cu dureri, și-a pus o imagine cu Sora Dulce sub ochi şi a cerut Fericitei ajutor pentru încetarea durerilor. A doua zi, când s-a trezit, nu doar că nu mai avea dureri, dar norul de fum, caracteristic vederii afectate de glaucom, se risipise şi acum vedea din nou. „Nu a existat nicio explicație. Era un pacient orb care de la o zi la alta vede din nou, fără explicații”, spune medicul Sandro Barral. „Există ceva care este și mai spectaculos în acest fapt: la o examinare profundă, pacientul ar trebui să fie orb. Sunt detectabile încă leziuni ale nervului optic din cauza cărora pacientul nu ar trebui să vadă, și totuși vede”, a spus Sandro Barral.

Acest eveniment a fost luat în considerare pentru canonizarea Fericitei Dulce, dar postulatura cauzei sale păstrează memoria a peste 14.000 de evenimente prin care oamenii au beneficiat de mijlocirea Sorei (Irmã în limba portugheză) Dulce.

resurse * Proiectele sociale ale Sorei Dulce a săracilor i-au dus numele mai departe, fiind foarte importante pentru societatea braziliană. Opera Socială Irmã Dulce și Fundația Operelor Caritabile Irmã Dulce au fost fondate de ea și se bucură de respect. În 2014 a fost realizată și o ecranizare a vieții sale – Irmã Dulce (titlul în engleză: Sister Dulce: The Angel from Brazil), în regia lui Vicente Amorim.

„Îngerul bun al Bahiei” – prima sfântă a Braziliei

M

aria Rita de Sousa Brito Lopes Pontes, cunoscută sub numele de Irmã Dulce, s-a născut în 1914, în Salvador de Bahia (Brazilia), a doua dintre cei cinci copii ai lui Augusto și Dulce Maria de Souza Brito Lopes Pontes.

Devine orfană de mamă la șase ani și este crescută de mătușile sale, alături de care cunoaște și lumea săracilor.

După ce studiază pentru a deveni învățătoare, intră în mănăstirea Surorilor Misionare ale Neprihănitei Zămisliri. În 1959, a ocupat o găinărie lângă Mănăstirea Santo Antônio și a improvizat o infirmerie pentru îngrijirea bolnavilor. A fost embrionul lucrărilor sociale Irmã Dulce, care în prezent servesc în medie 3,5 milioane de oameni pe an. Pentru acesta și pentru multe alte proiecte sociale*, călugărița a fost numită „îngerul bun al Bahiei”.

A murit la vârsta de 77 de ani în faimă de sfințenie.

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE BISERICA MISIONARĂ

Operele Misionare Pontificale – începuturi și promovare Text: Pr. Ștefan Lenghen

V

om prezenta începând cu acest număr instituția ecleziastică Operele Misionare Pontificale (OMP) și locul ei în viața Bisericii.

La 3 mai 1822, la Lyon, în Franța, a avut loc o primă întâlnire a responsabililor diverselor grupuri parohiale care se ocupau de activitatea misionară. Preşedintele acestei întâlniri, Pr. Angelo Inglesi, vicar general de New Orleans, a declarat: „Noi suntem catolici şi trebuie să fondăm o operă catolică, adică universală. Noi nu trebuie să ajutăm această misiune sau pe cealaltă, ci toate misiunile lumii.” Astfel, în acest context bogat în pietate al secolului al XIX-lea, s-au născut din iniţiative apostolice private ale laicilor OMP. Aceste grupuri au ştiut să desăvârșească adeziunea la Cristos a credincioşilor, într-o răspundere misionară vie şi solidară. Rolul OMP este să favorizeze permanent participarea tuturor creștinilor la viaţa apostolică a Bisericii.

Această organizație este formată din: Opera Misionară Pontificală pentru Propagarea Credinţei (OPPC); Opera Misionară Pontificală a Sfântului Petru Apostol (OPSAP); Opera Misionară Pontificală pentru Sfânta Copilărie sau Copilăria Misionară (OPSC) și Uniunea Misionară Pontificală (UMP).

26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

Mă voi îngriji eu de turma mea (Ez 34,12)

Deși inițial nu aveau denumirea de pontificale, de-a lungul timpului aceste opere au fost însușite de diferitele Biserici locale și datorită acestui fapt au căpătat un caracter național, iar în final au fost recunoscute ca pontificale. Acest titlu oferă garanţia caracterului pe deplin ecleziastic, favorizează o mai bună universalitate şi presupune o mai coerentă organizare structurală.

Primele trei opere au fost recunoscute la data de 3 mai 1922, prin motu proprio Romanorum Pontificum al lui Pius al XI-lea (1922-1939), iar ultima a primit acest titlu la data de 28 octombrie 1956, prin enciclica Luctuosissimi Eventus a lui Pius al XII-lea (1939-1958).

Operele, ca organizații ecleziastice, au fost încredinţate de Suveranul Pontif conducerii Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. De asemenea, sunt promovate și de către episcopi la nivel diecezan şi naţional. Ele reprezintă instrumentul pentru educarea în spiritul misionar universal, în serviciul vestirii Evangheliei. Astfel, OMP au avut permanent ca obiectiv principal susţinerea evanghelizării propriu-zise, însă fără a exclude ajutorul în domeniul promovării umane şi al dezvoltării şi colaborând cu entităţi şi asociaţii catolice de asistenţă socială şi medicală.

(Va urma)

Pauline Marie Jaricot

Jeanne Bigard

Ep. Charles de Forbin-Janson

Pr. Paolo Manna

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Maud de Ridder Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

P

e când se află la Buenos Aires în 1934 pentru Congresul Euharistic Internațional, Vladimir Ghika primește o scrisoare înduioșătoare în franceză: „Sunt o fetiță de 9 ani (...). Tatăl meu este belgian și catolic, dar nu este practicant. Mama este elvețiancă protestantă, fratele meu de 16 ani nu este practicant.

Fratele meu Marcel este la iezuiți la [Colegiul] Salvador, iar eu și sora mea la [Colegiul Sacré-Cœur] (...).

Mai am și alți frați și surori. Părinții mei sunt foarte buni; dau mult săracilor și la Propagarea Credinței; mama, Yvonne de Ridder, dă mult la spitalul francez. Credeam că se vor converti cu toții în timpul Congresului, dar, din păcate, nimic, iar eu sunt foarte tristă. Mi s-a spus, Monseniore, că dvs. convertiți multă lume, iar eu vin să vă rog să inventați ceva pentru a veni acasă.

Nu știu dacă ați fost la Colegiul de La Salle când am spus două poezii (...). Poate că puteți să-i spuneți mamei că veniți ca să vă spun poezia, îi primește foarte bine pe preoți. (...) Scriu foarte repede ca să mă ascund; este marele meu secret.

Vă rog să salvați sufletul tatălui meu, al mamei mele și al fratelui meu. A dumneavoastră fetiță Maud de Ridder.”

Bineînțeles, așa cum îl cunoaștem, Vladimir Ghika se duce în această familie. Unde este într-adevăr

bine primit. Dar rugăciunile lui Vl. Ghika nu au avut efectele scontate, căci micuța Maud îi scrie din nou un an mai târziu o scrisoare pe care o adresează la Arhiepiscopia de Paris, neștiind adresa lui personală la Paris: „Doresc mult să am vești de la dvs. Mă gândesc adesea la dvs... (...) Scrieți-mi, fără să spuneți că v-am scris. Este foarte important – după aceea vă voi scrie o scrisoare pe care i-o voi arăta mamei mele. Ea este în continuare protestantă, ceea ce mă mâhnește. Tata nu este catolic decât cu numele, deși mama sa este o sfântă, are 93 de ani și merge la liturghie în fiecare zi. Este în Belgia. Fratele meu mai mare urmează exemplul tatălui meu... (...)

Mă duc în continuare la SacréCœur și le iubesc mult pe măicuțe. (...) De ce nu le scrieți tatălui și mamei mele pentru a-i converti? Sunt atât de tristă că nu sunt toți creștini.

Rugați-vă pentru ei și pentru toți cei 8. Micuța Astrid este botezată din luna noiembrie... Binecuvântați, Monseniore, pe fetița dvs. care vă iubește mult și care ar voi să aibă fotografia dvs. (...)” Și, încă o dată, Vladimir Ghika se conformează. Putem să nu răspundem dorințelor altruiste ale unei fetițe? Nu știm ce a scris familiei de Ridder, dar avem răspunsul de mulțumire al tatălui: „Micuța mea familie este sănătoasă, iar cei care au avut onoarea de a face

Mons. Vladimir Ghika

cunoștință cu dvs. păstrează și vor păstra mereu o amintire frumoasă a amabilității dvs. față de ei. Maud este o fetiță bună de 11 ani – foarte iubită la Sacré-Cœur. Nu ne dă decât satisfacții. Bebelușul pe care l-ați binecuvântat (Astrid) crește văzând cu ochii.”

Povestea se încheie aici? Nu chiar. În 1939, Louis de Ridder îl anunță pe Vladimir Ghika faptul că soția și copiii săi sunt în Elveția, căci Maud trebuie să fie operată acolo de amigdale, și că vor trece probabil să-l vadă la Paris în cursul lunii mai. Nu am găsit urma acestei vizite în agenda 1939 a Mons. Ghika, dar nu înseamnă că întâlnirea nu a avut loc. În orice caz, această scrisoare a tatălui arată că familia nu dorea să rupă legăturile cu prelatul catolic.

Rugăciunile unei fetițe n-au avut măcar acest efect?

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

Anul Pastoral 2020-2021

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

SCRISOARE PASTORALĂ

C

u ocazia începutului Anului Pastoral 2020-2021, pe data de 10 octombrie, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a adresat o scrisoare „către Biserica lui Dumnezeu care este în Arhidieceza de București, celor care au fost sfințiți în Cristos Isus, chemați să fie sfinți împreună cu toți cei care invocă în orice loc numele Domnului nostru Isus Cristos, Domnul lor și al nostru: har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! (cf.

1Cor 1, 2-4)”.

Spunând că acest nou an pastoral este primul în calitatea sa de păstor al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Înalt Preasfinția Sa a afirmat la începutul scrisorii: „Biserica lui Cristos nu este o organizație rece, mai mult sau mai puțin eficientă, ci este un corp viu și dinamic. Nu se naște în vreun laborator pastoral, ci din inima Celui Răstignit. Din sângele Său se naște un nou legământ între Dumnezeu și omenire, și astfel vede lumina noul Popor care este Biserica. Da, din coasta lui Isus nu se naște o structură sau o organizație birocratică, ci un Popor care este viu și vibrează. Acest Popor suntem noi: în acest Popor nimeni nu se simte singur în lume, părăsit sau orfan. Dumnezeu ne iubește așa cum suntem și vrea să scrie cu noi o istorie de iubire.”

Și a continuat: „Din acest motiv, fiecare act al acestui Popor fie se naște din altar, fie nu se naște deloc.

Astfel, fiecare nou itinerar pastoral trebuie să izvorască din inima lui Cristos – Euharistia – și să se întoarcă la această inimă. Trebuie să ne rugăm mai mult, trebuie să Îl adorăm mai mult pe Isus în Taina Sfântă. Împreună cu comunitățile noastre trebuie să creștem în jurul altarului nu pentru a fugi de lume, ci pentru a merge în lume, aducându-l pe El și nu pe noi înșine, adevărul Său și nu opiniile noastre.

Nu putem fi niciodată o Biserică ce este «în ieșire», cum spune Papa Francisc, dacă nu suntem un Popor care «știe să rămână» în prezența lui Dumnezeu.”

Vorbind despre noul an pastoral, a adăugat: „Dorim să mergem mai departe cu programele noastre pastorale concrete: pregătirea catehetică a copiilor la Prima Sfântă Împărtășanie și la sacramentul Mirului, cu pastorația familiei și a pregătirii la Căsătorie, cu misiunea extraordinară de formare a copiilor și educarea lor afectivă, pentru ca aceștia să nu crească cu idei deformate despre iubire; ne vom preocupa de problemele familiilor aflate în criză, sau chiar ale celor care se confruntă cu situații economice precare.”

Răspunzând la întrebarea: ce putem face mai mult și mai bine?, a

spus: „În calitatea noastră de creștini ai acestei Arhidieceze vrem să fim credibili. Dar perioada grea pe care am traversat-o și o traversăm încă din cauza pandemiei de coronavirus ne amintește de câteva provocări. Împărtășim cu poporul nostru și cu întreaga lume aceste vremuri pline de incertitudini și întrebări cauzate de răspândirea coronavirusului, o perioadă plină de consecințe pentru viitorul apropiat, un timp de «criză» în sensul adevărat al cuvântului, un moment de judecată și verificare, de decizii și alegeri care ar putea fi mai mult sau mai puțin rodnice și benefice pentru credincioșii noștri și pentru viitoarea noastră activitate pastorală. Știrile pe care le primim în ultima vreme sunt alarmante din cauza creșterii numărului de infectări cu Covid-19.

Suntem conștienți că trebuie să fim foarte atenți, chiar la celebrările liturgice care se desfășoară în biserici, și să respectăm dispozițiile autorităților competente, care se actualizează permanent și trebuie să fie respectate de toți cetățenii. Noi preoții, în calitate de responsabili ai comunităților, avem datoria morală și civilă să le respectăm și să recomandăm ca să fie respectate de toți credincioșii noștri. Eu cred că avem capacitatea de a continua misiunea noastră de vestitori ai Evangheliei în comunitățile Arhidiecezei noastre, evitând să ne închidem în noi NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

SCRISOARE PASTORALĂ

înșine, valorificând însă toate resursele umane și spirituale de care dispunem, mizând pe colaborarea tuturor membrilor Poporului lui Dumnezeu: preoți, persoane consacrate și laici. Pandemia a creat un climat greoi de comunicare, un climat de multe ori sumbru, cenușiu, și acest lucru poate a blocat de multe ori creativitatea noastră pastorală. Experiența fragilității, a fricii, a bolii ne-a condiționat căile și alegerile în ultimele luni. După cum știți, a trebuit să suspendăm și să amânăm multe inițiative pastorale; chiar și sărbătorile Paștelui au fost celebrate fără participarea credincioșilor, iar vizitarea bolnavilor, activitatea catehetică, pregătirea pentru Căsătorie, activitățile cu copiii și tinerii etc. au fost de-a dreptul suspendate. Această experiență dureroasă s-a prezentat fără un avertisment prealabil, ca un eveniment fără precedent, ajungându-se până la închiderea tuturor activităților pastorale odată cu starea de urgență decretată de autoritatea publică, care i-a și obligat pe toți să rămână în casele lor.” În continuare a vorbit despre „«creativitatea», definită și ca fantezie și solidaritate pastorală, la care ne-a invitat Papa Francisc încă de la începutul pandemiei. Orizontul care ni s-a prezentat a fost acela de a obține binele acolo unde a fost posibil, cu propunerea de inițiative de rugăciune, de asistență, de solidaritate și de însoțire, care au implicat întreaga comunitate civilă și eclezială”. Astfel, pe de o parte, au apărut „punctele slabe și vulnerabilitățile noastre, iar pe de altă parte [pandemia] a suscitat multe dintre reflecțiile pastorale care au îmbogățit comunitățile noastre. Astfel, aflați în imposibilitatea de a circula, de a ne aduna în 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

bisericile noastre, am redescoperit darul și demnitatea sacramentului Botezului și măreția acestuia, în dimensiunea sa personală și familială («familia – Biserica domestică»): capacitatea de a ne ruga față în față cu Tatăl, în viața de zi cu zi în casele noastre; trăirea misiunii și a mărturiei încredințate fiecărui creștin chemat să-l vestească pe Isus și Evanghelia Sa, începând de la propriii săi copii și de la persoanele cele mai apropiate.

Folosirea mass-media și a rețelelor sociale a făcut posibilă menținerea contactului cu ceilalți și afirmarea oportunităților de a experimenta comuniunea eficientă, alcătuită din gesturi de atenție și caritate față de alții, prin instrumentele de comunicare ale Arhidiecezei de București: site-ul www.angelus.com.ro, site-ul www.arcb.ro, platforma www.catedralaonline.ro, canalele YouTube «Angelus» și «ARCB România», paginile de Facebook «Angelus Communicationis», «Arhidieceza Romano-Catolică București», «Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif», precum și prin site-urile și paginile parohiilor, ale comunităților și organizațiilor noastre religioase”. Înalt Preasfinția Sa a arătat mai departe cum „exercitarea carității a experimentat noi forme prin angajamentul diferitelor grupuri de credincioși și mai ales prin implicarea multor tineri din Arhidieceza noastră, și țin să-i felicit și să le mulțumesc pentru toate inițiativele pe care le-au întreprins. În multe cazuri, înșiși lucrătorii din domeniul sănătății și voluntarii din spitale și case de bătrâni au reprezentat comunitatea eclezială cu munca și mărturia lor, realizând gesturi de apropiere și întărire în credință”. În continuare, vorbind despre Anul Pastoral 2020-2021, a spus că

acesta „face parte dintr-o perioadă istorică marcată, din păcate, de pandemia de coronavirus încă în desfășurare, care ne-a plasat în fața unor scenarii absolut neașteptate, a unor urgențe cărora trebuie să le facem față, mai ales din domeniul social, economic, al sănătății, educațional și religios (...) Acum este timpul să conștientizăm faptul că în planificarea și implementarea activităților pastorale, atât la nivel parohial, cât și la nivelul Arhidiecezei noastre, este necesar să se ia în considerare standardele socio-sanitare necesare pentru a combate coronavirusul, cu responsabilitate personală și colectivă, cu prudență și răbdare, lăsând spațiu speranței și încrederii că numai Dumnezeu ne poate scoate din orice impas.

Liturghiile noastre ne oferă în fiecare duminică Cuvântul Domnului Înviat, ne hrănesc cu Pâinea euharistică, cu vinul cel nou al Duhului, adică viața divină a lui Isus, pentru ca noi să devenim «pâine bună» pentru frații și surorile noastre și să știm să-i iubim, așa cum Domnul ne iubește pe noi. Aici găsim puterea de a sta împreună, pentru a-l primi pe aproapele nostru, pentru a-i alina suferințele, pentru a putea privi spre viitor cu speranță.

Tocmai acest lucru ne-a lipsit timp de aproape trei luni, în perioada cea mai grea a pandemiei.

Am înțeles frumusețea expresiei sine Dominico esse non possumus (Faptele martirilor din Abitene, secolul al IV-lea), adică fără duminică nu numai că nu putem trăi, dar nu putem exista.

Așa cum se întâmplă deseori în viață, noi descoperim valoarea bunurilor fundamentale (pâinea, apa, sănătatea, munca, iubirea, speranța etc.) atunci când ele ne lipsesc. De

SCRISOARE PASTORALĂ

această dată, poate pentru prima dată pentru generațiile de după cel de-al Doilea Război Mondial, mulți au simțit rana sfâșietoare de a nu putea participa la Sfânta Liturghie și la împărtășania euharistică. Va rămâne de neșters în amintirea multora sentimentul de infinită tristețe, atunci când auzeau clopotele bisericilor noastre sunând, dar nu puteau participa la Euharistie. Liturghia intra în casele oamenilor via streaming sau prin TV, dar oamenii simțeau în inima lor că era altceva. Poate ne-a făcut să descoperim frumusețea Domnului care vizita familiile noastre, dar credincioșii știau că lipsește ceva esențial din Cina Domnului, participarea fizică, tocmai pentru că Euharistia este cea care face Biserica”.

Scrisoarea Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie, enumeră motivele pentru care trebuie să ne întoarcem la celebrarea Euharistiei în bisericile noastre: „Nu putem să trăim, să fim creștini, să realizăm pe deplin umanitatea noastră și dorințele de bine și de fericire care sălășluiesc în inimă fără Cuvântul Domnului, care în celebrare ia trup și devine cuvânt viu, rostit de Dumnezeu pentru cel care astăzi își deschide inima la ascultare; Nu putem să trăim drept creștini fără a participa la Jertfa Crucii în care Domnul Isus se dăruiește fără rezerve pentru a mântui, cu moartea Sa, pe omul care era mort din cauza păcatului (...); Nu putem fără ospățul Euharistiei, masă a Domnului (...); Nu putem fără comunitatea creștină (...); Nu putem fără casa Domnului (...); Nu putem fără ziua Domnului (...).” „Această Scrisoare pastorală, adresată Bisericii noastre arhidiecezane, este o invitație de a descoperi

în liturgie expresia cea mai înaltă a realității sale misterice”, se spune mai departe în scrisoarea Mons.

Aurel Percă. Și continuă: „Trăind cu intensitate sfintele mistere celebrate, credincioșii vor putea lua act că Isus Cristos, Marele Preot al Noului Legământ, continuă să acționeze în Biserică și în lume în virtutea Misterului pascal celebrat continuu.

Formarea liturgică se impune cu o urgență absolută mai ales în această perioadă de pandemie care a dus, în multe cazuri, și la o «distanțare liturgică». Formarea liturgică, coresponsabilitatea slujirilor, participarea activă, înțelegerea simbolurilor liturgice, sunt temele care vor fi în centrul activităților pastorale și catehetice în următorii trei ani pastorali, cu intenția de a forma și dobândi o mens liturgica. În primul an pastoral, 2020-2021, se va prezenta Liturgia înțeleasă ca celebrare și viață, moment obiectiv al credinței care mărturisește, proclamă, celebrează credința întregii Biserici; în același timp, ea face trimitere la momentul subiectiv al credinței, momentul însușirii și al personalizării din partea creștinului, deja în actul celebrării, dar mai ales în viață, de-a lungul întregii sale existențe. Sperăm să se nască astfel figuri de creștini care

celebrează și fac din liturgie locul în care învață să fie adevărați creștini.

Pentru prezentarea și aprofundarea sacramentelor vor fi dedicați doi ani pastorali: anul pastoral 2021-2022 pentru sacramentele inițierii creștine – Botezul, Mirul, Euharistia; anul pastoral 20222023 pentru sacramentele vindecării – Spovada și Ungerea bolnavilor – și pentru sacramentele stărilor de viață – Căsătoria și Preoția.

Această scrisoare oferă o primă reflecție asupra importanței temei liturgiei și a celebrării sacramentelor, temă aleasă pentru planul pastoral trienal, 2020-2023. Întreaga Arhidieceză este chemată să se concentreze în acești ani asupra practicii liturgiei și a sacramentelor, a Liturgiei orelor, asupra importanței spațiului și timpului liturgic.

Ne încredințăm bunăvoinței și disponibilității cucernicilor preoți parohi și vicari, ale persoanelor consacrate, precum și ale bunilor noștri credincioși, propunând pentru fiecare an pastoral, prin Oficiul pentru pastorația liturgică și Oficiul pentru cateheză, tematica și materialele auxiliare pentru a favoriza reflecția personală și comunitară.”

Citiți scrisoarea integral pe www.angelus.com.ro NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

CULTURĂ CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Estetica celebrării liturgice Text: Pr. Eugen Răchiteanu

P

utem vorbi în contextul actual de o estetică a celebrărilor liturgice? Pentru o parte dintre credincioși, această întrebare poate fi una retorică, poate chiar bizară, iar pentru alții poate fi o întrebare cât se poate de pertinentă. Din punctul meu de vedere, răspunsul nu poate fi decât afirmativ și este atât de imediat, încât este posibil să afirmăm: tocmai din liturgie estetica redescoperă sensul cel mai profund al existenței sale, așa cum este în Liturghie, adică frumusețea apare în sursa sa originală și esențială. Dacă în celebrările liturgice solemne și ordinare există experiența frumuseții supreme a lui Dumnezeu, atunci toate elementele care caracterizează limbajul de închinare trebuie să fie marcate de atributul frumosului și să conducă în mod continuu către Frumosul Absolut.

32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

De aici și sensul esteticii liturgice conținute în frumusețea celebrării care trebuie să înalțe sufletul omului către Dumnezeu; tot aici să avem în vedere și întregul program iconografic al spațiului sacru care contribuie la îmbogățirea limbajului sacramental, care reînvigorează credincioșii în contextul celebrării liturgice. De aici și necesitatea membrilor Bisericii de a înțelege, în lumina Duhului Sfânt, programul iconografic pentru a stabili puncte comune de întâlnire cu arhitecții și artiștii, chemați „astăzi” să exprime conținutul frumuseții în sintagmele diversificate ale operelor sau ale proiectelor lor de construcție.

Provocarea pentru oricine – preot, arhitect, artist, creștin – în parte este aceea de a înțelege și de a trăi profund celebrarea misterului celebrat, dar și de a contribui în mod personal la cultivarea,

îmbunătățirea și înfrumusețarea celebrărilor liturgice. În acest caz intervine creativitatea celui care celebrează, dar și a celui care participă la actul liturgic.

De exemplu, perspectiva poetică și estetică are în vedere vivacitatea acțiunii și a percepției sensibile în cadrul liturgiei. Conștientizarea deplină a importanței orizontului estetic în diferitele ritualuri nu este o redimensionare recentă a teologiei liturgice: de fapt, liturgia este o realitate ce se reînnoiește continuu, mereu în slujba lui Dumnezeu, dar mai ales a întâlnirii omului cu Creatorul său. Este fundamental faptul că orice creștin trebuie să înțeleagă și să-și însușească dinamica estetică și poetică liturgică pentru o celebrare mai rodnică și mai înălțătoare către gloria lui Dumnezeu. Oare ne folosim creativitatea atunci când participăm la celebrări liturgice? De aceea, astăzi ni se cere să ne asumăm o estetică corectă a celebrării liturgice și să aducem un plus de calitate în actul liturgic, pentru că doar în felul acesta putem să evidențiem faptul că liturgia nu este o celebrare statică, ci un act viu, o experiență dumnezeiască ce ne ajută să-l întâlnim pe Dumnezeu.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

150 de ani de la întemeierea Seminarului Romano-Catolic din București Repere istorice Text: Mons. Ieronim Iacob

S

eminariile teologice, ca locuri specifice pentru formarea preoților, au fost rânduite de Conciliul Tridentin (1545-1563). Timp de peste 200 de ani, Congregația „pentru Răspândirea Credinței” (De Propaganda Fide) a trimis în Valahia (Țara Românească) și Moldova preoți misionari a căror pregătire teologico-spirituală se făcea în seminariile teologice ale Occidentului catolic. În Vicariatul Apostolic al Valahiei primul seminar teologic a fost deschis la Craiova, în anul 1731, de Episcopul Nicolae Stanislavič, și pus sub îngrijirea călugărilor piariști. Din păcate, transferarea episcopului la Cenad (Timișoara), în anul 1739, a fost urmată și de mutarea seminarului în Banat. În anul 1815, Episcopul Fortunato Ercolani, vicar apostolic al Valahiei, a reușit să aducă de la Viena la București câțiva călugări redemptoriști, pentru a se ocupa de școlile catolice. Printre ei se aflau și doi seminariști teologi, care și-au terminat cursul de formare la București și au fost hirotoniți preoți pe 23 ianuarie 1816 în biserica Bărăția.

Vremurile vitrege i-au determinat și pe redemptoriști, în scurtă vreme, să părăsească Bucureștiul și opera educativă abia începută. În anul 1870 a fost numit Episcop de Nicopole și vicar apostolic al Valahiei Monseniorul Ignazio Felice

Paoli, din Congregația Pasioniștilor. Îndată după numire, Monseniorul Paoli și-a dat seama că două lucruri sunt vitale pentru catolicii din Valahia: construcția unei catedrale și fondarea unui seminar pentru ridicarea de cler autohton. Providența a rânduit ca numele lui să rămână, spre veșnică pomenire, la temelia acestor două instituții ale catolicilor din România.

Seminarul a fost deschis chiar în anul 1870, într-o aripă a vechii reședințe episcopale din Calea Călărașilor, pe locul unde s-a construit mai târziu Cercul catolic „Tomis”. În anii următori, pregătirea seminariștilor se va întregi prin cursurile de filozofie și teologie deschise în clădirea casei parohiale de la Cioplea, lângă București. În 1893 Seminarul s-a mutat în clădirea proprie construită în curtea Catedralei Sfântul Iosif din București. Nu după multă vreme, în anul 1906, Arhiepiscopul Raymund

Netzhammer, pentru a-i avea sub privirile sale, i-a mutat pe seminariști în Palatul Arhiepiscopal din str.

Esculap, actualul Palat al Nunțiaturii Apostolice în România. În clădirea seminarului vor funcționa în următorii ani școli catolice. Când s-a hotărât construirea unui nou Palat Arhiepiscopal chiar lângă Catedrala Sfântul Iosif (1925), s-a decis ca o parte a acestuia să fie destinată Seminarului. În anul 1926 seminariștii s-au mutat în noua clădire a Seminarului „Sfântul Duh”. În rugăciunile de mulțumire, profesori și alumni îl vor aminti mereu pe Papa Pius al XI-lea, marele lor binefăcător. În vara anului 1949 au avut loc ultimele hirotoniri de preoți în Catedrala Sfântul Iosif din București înainte de scoaterea Seminarului în afara legii și confiscarea clădirii din curtea Catedralei, care funcționase între anii 1906 și 1949 ca școală, respectiv liceu catolic condus de Frații Școlilor Creștine.

Recuperată cu greu de la Ministerul Învățământului, clădirea Seminarului catolic din curtea Catedralei Sfântul Iosif a fost consolidată și modernizată prin grija Arhiepiscopului Ioan Robu, funcționând în prezent ca Facultate de Teologie Romano-Catolică în cadrul Universității București, destinată laicilor. Preoții Arhidiecezei de București se formează, începând cu anul 1956, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași.

Seminarul catolic construit în anul 1893, actualul Institut Teologic NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

carte

Pilde. Firimituri culese, de Irinel-Iosif Iosub, Ed. Sapientia, Iași 2020, 230 p.

Autorul a adunat în această carte 167 de pilde, pe care le-a grupat în 16 categorii.

Pildele au fost preluate din mai multe surse.

carte

Pana lui Finist Șoimanul.

Basme fantastice rusești, Ed. Humanitas, 2018, 80 p. Basmele au fost selectate dintre cele culese de Aleksandr Nikolaevici Afanasiev și ilustrate de Ivan Bilibin. Traducerea în limba română aparține Passionariei Stoicescu și lui Andrei Ivanov.

Iubirea dezvăluită.

Credința catolică explicată Editura Viaţa creştină, Cluj-Napoca, 2020

S

upusă adesea mistificării, percepută în societate cu prejudecăţi şi judecată de „progresişti”, Biserica Catolică a constituit, mai ales în ultimele decenii, obiectul interesului din ce în ce mai accentuat din partea societăţii. Însă mai presus de modurile mai puţin corecte de a fi percepută, Biserica Catolică s-a bucurat şi continuă să se bucure de un respect autentic şi de prestigiu în cele mai înalte sfere social-culturale. Dintre fiii Bisericii Catolice s-au remarcat, de-a lungul veacurilor, numeroase genii ale culturii şi spiritualităţii, iar personalităţi precum Sfinţii Ioan Paul al II-lea şi Maica Tereza de Calcutta au cucerit numeroase inimi şi printre necreştini.

Pentru o înţelegere corectă a ceea ce credem prin prisma învăţăturii Bisericii Catolice, cartea

Format: 14,5x20,5 cm, 302 pagini

de faţă se constituie ca un ajutor preţios. Autorul acestei cărţi, Edward Sri, este teolog, realizator mass-media şi profesor invitat la Augustine Institute din Denver, Colorado (SUA), iar lucrarea apare în limba română graţie traducerii realizate de Radu şi Oana Capan. Rolul acestei cărţi este „acela de a ne ajuta să ne trăim mai profund credința ca fii iubiți ai lui Dumnezeu și astfel să dăm un sens ascendent pelerinajului vieții noastre, sensul mântuirii”.

Pr. Andrei Dumitrescu

carte

Monseigneur Vladimir Ghika Vagabond Apostolique, de Gaëtan Évrard, Louis-Bernard Koch, Editions du Triomphe, 40 p.

Această carte de benzi desenate realizată în Franța, în limba franceză, trasează prin intermediul desenului și al culorilor viața luminoasă a Monseniorului Vladimir Ghika.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

carte

Spovada. Sacramentul vindecării Emil Moraru, Spovada. Sacramentul vindecării, Edizioni Città di Vita, Firenze 2020, 384 p.

S

tructurat în patru capitole, acest tratat prefațat de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop emerit de București, și dedicat spovezii își propune „să descopere anumite «adevăruri uitate» ale acestui sacrament, care ne pot ajuta să înțelegem mizele acestuia în viața etică și să facem din acesta din urmă un răspuns la acțiunea harului, (...) la acea iubire pe care Tatăl ne-o manifestă pe deplin în Isus Cristos”.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Sfântul Apostol Andrei Text: Pr. Andrei Dumitrescu

U Sfântul Apostol Andrei de Tommaso di Ser Giovanni di Simone Tempera şi foiţă de aur pe lemn Dimensiune: 52,4x32,1 cm Icoana se află la J. Paul Getty Museum din Los Angeles (Statele Unite ale Americii).

nul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi în poporul nostru este Sfântul Apostol Andrei, fratele Apostolului Petru. Prezentat în toate cele patru relatări evanghelice canonice, în relatarea lui Ioan este prezentat ca fiind ucenicul lui Ioan Botezătorul, împreună cu viitorul evanghelist şi apostol. După ce ascultă mărturia Botezătorului, viitorii Apostoli Andrei şi Ioan îl urmează pe Cristos (cf. In 1,35-42).

De aici, mai ales în ambientul oriental i s-a dat Apostolului Andrei supranumele de „Cel dintâi chemat”. Patron naţional al multor state şi regiuni, printre care şi ţara noastră, în jurul acestuia s-au ţesut numeroase legende şi tradiţii, care arată preţuirea deosebită de care se bucură acest vestitor al Evangheliei. În panoul propus pentru această lună, Sfântul Andrei este identificat prin însemnele specifice ale crucii și cărţii. Crucea se referă la martiriul său prin răstignire, iar cartea este simbolul Evangheliei pe care a predicat-o cu precădere în Grecia de astăzi. Panoul Sfântului Andrei făcea inițial parte din nivelul din dreapta sus al unui mare altar principal comandat de un bogat funcţionar public pentru o biserică din Pisa. Privirea concentrată a Sfântului Andrei din această pictură este

îndreptată spre Cristos pe cruce, prezentat în panoul central superior al altarului. Alte panouri componente ale altarului înalt de 15 metri se află în muzee din întreaga Europă.

Modulația luminii și a umbrelor în reprezentarea Sfântului Andrei oferă percepţia vizuală a greutății fizice și a solidității figurii de dedesubt, iar privitorul înţelege că pictura face parte dintr-un ansamblu complex. Masaccio a fost renumit pentru reprezentarea sa inovatoare a formelor tridimensionale în pictură și abilitatea sa de a înfățișa figuri cu o prezență fizică și emoțională convingătoare, în manieră unitară.

Masaccio

precursor al imaginii tridimensionale

T

ommaso di Ser Giovanni di Simone (1401-1428), cunoscut mai bine sub numele Masaccio, a fost un pictor florentin, renumit pentru reprezentarea realistă a naturii şi a personajelor, fiind considerat primul mare pictor al epocii Quattrocento din Renaştere.

Tommaso di Ser Giovanni di Simone

NOIEMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

Un radio în Dieceza de Iaşi

Î

n data de 19 octombrie, s-a lansat oficial Proiectul Radio al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, în prezenţa PS Iosif Păuleţ, Episcop de Iași, a PS Petru Gherghel, Episcop emerit de Iași, şi a peste 50 de colaboratori.

La evenimentul desfășurat în aula „Anton Durcovici” au participat 40 de colaboratori prezenţi fizic, iar alți 14 participanți s-au conectat online.

Pr. Adrian Blăjuţă a prezentat Proiectul Radio în Dieceza de Iaşi și a exprimat dorinţa de a face mai mult pentru credincioşii de rit latin şi de a da mai mult spaţiu în eter celebrărilor romano-catolice.

Ascultătorii vor putea urmări atât Sfinte Liturghii şi momente de rugăciune, cât şi programe culturale şi informative de actualitate.

Un moment important al întâlnirii a fost stabilirea unui nume pentru noul radio. După ce au fost prezentate şi argumentate diferitele propuneri, a fost ales numele ERCIS FM.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

In memoriam...

P

ărintele Mihai Dascălu a trecut la cele veşnice după o îndelungată suferinţă, în dimineaţa zilei de luni, 19 octombrie, la vârsta de 70 de ani.

Născut la 11 august 1950 la Răchiteni, judeţul Iaşi, a fost hirotonit preot la 24 iunie 1975 la Iaşi, prin impunerea mâinilor PS Petru Pleşca. A activat mai întâi ca vicar la Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu” din Popeşti-Leordeni – Ilfov (1975-1984), apoi un an la Parohia „Toţi Sfinţii” din Craiova şi ulterior vicar încă doi ani la Popeşti-Leordeni, paroh la Parohia „Sfântul Ioan de Capistrano” din Târgu Jiu (19851988), la Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu” din Popeşti-Leordeni (1990-2003) şi la Parohia „Vizita Sfintei Fecioare Maria” din Giurgiu (2003-2015). A fost pensionat în anul 2015. Ca pensionar a ajutat la Parohia „Sfânta Fecioară Maria Regină” din Cioplea – Bucureşti. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul Bellu Catolic pe 20 octombrie.

Să se odihnească în pace!

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2020

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Provocarea urgentă de a ocroti casa noastră comună cuprinde preocuparea de a uni toată familia umană în căutarea unei dezvoltări sustenabile și integrale, deoarece știm că lucrurile pot să se schimbe. Creatorul nu ne abandonează, nu dă niciodată înapoi în proiectul său de iubire, nu se căiește că ne-a creat. Omenirea încă are capacitatea de a colabora pentru a construi casa noastră comună.

(Enciclica Laudato si’, nr. 13)

Nr. 11/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

LUNA NOIEMBRIE – LUNA RĂPOSAŢILOR o absenţă care este prezenţă Educația poartă în sine o sămânță a speranței: speranța păcii și a dreptății; Legendă imagine: desen în tuș pentru „La speranța visite de pauvres”, ediția ilustrată speranța frumuseții și negru a bunătății; armoniei sociale. (manuscris), 1923.

(Papa Francisc, @Pontifex, 15 octombrie 2020)

Statuie lui reprezentând un îngerîncu o cunună de lauri, Cehia Prezența Dumnezeu înseamnă același timp puterea lui Praga, Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Anul pastoral 2020-2021 150 de ani de la întemeierea Seminarului Romano-Catolic din București