Actualitatea creștină, nr. 3/2020

Page 16

Biserică și societate CENTENAR

Chiara Lubich

Pionieră a carităţii Text: ÎPS Aurel Percă

S

ecolul XX este constelat de aştri strălucitori ai iubirii divine. Este secolul în care Dumnezeu a trezit nenumăraţi eroi – bărbaţi şi femei – care, în timp ce alinau rănile bolnavilor şi suferinzilor, şi împărtăşeau soarta celor mici, a celor săraci şi a celor de pe urmă, împărţeau pâinea carităţii, care vindecă inimile. Între aceşti pionieri ai carităţii se numără şi Chiara Lubich, care îşi găseşte un loc de cinste în această constelaţie a eroilor carităţii. Cu un stil silenţios şi smerit, ea nu a creat instituţii de asistenţă socială şi de promovare umană, dar a aprins focul iubirii lui Dumnezeu în inimi, trezind persoane care răspândesc iubirea-unitate, făcând din ele însele, din casele lor, din munca lor, un „focolar”, unde iubirea, arzând, devine contagioasă şi „incendiază” tot ceea ce este împrejur. 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2020

Anul 2020 marchează centenarul naşterii la Trento, în Italia, a Chiarei Lubich (22 ianuarie 1920 - 14 martie 2008), întemeietoarea Mişcării Focolarelor: o figură carismatică, o femeie care, cu gândirea ei în domeniul spiritual, civil, economic şi politic, şi cu acţiunea ei în favoarea fraternităţii şi a păcii, a lăsat o moştenire răspândită în întreaga lume, atât între creştini, cât şi între necreştini. Printre manifestările în cadrul acestui centenar a fost şi Simpozionul internaţional al Episcopilor „prieteni ai focolarelor” care s-a ţinut la Trento (8-9 februarie) – locul naşterii Chiarei Lubich – şi Loppiano (10-12 februarie), în oraşul Mariei (Mariapoli), loc unde multe persoane vin să trăiască carisma focolarilor. La simpozionul pentru episcopi, care a avut ca temă „O carismă în slujirea Bisericii şi a omenirii – La o sută de ani de la naşterea

Slujitoarei lui Dumnezeu Chiara Lubich”, au participat în cele două etape ale sale 7 cardinali şi peste 140 de episcopi. Am avut bucuria de a împărtăşi această experienţă alături de alţi trei episcopi din România, PS Pál József-Csaba, Episcop de Timişoara, PS Iosif Păuleţ, Episcop de Iaşi, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, şi de PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău, în Republica Moldova. Mişcarea Focolarelor are fizionomia unei mari şi variate familii, a „unui nou popor născut din Evanghelie”, cum a denumit-o fondatoarea ei, Chiara Lubich, care a întemeiat-o în anul 1943 la Trento, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca un curent de reînnoire spirituală şi socială. Aprobată în anul 1962 cu numele oficial de Opera Mariei, Mișcarea este răspândită în peste 180 de ţări, cu peste 2 milioane de aderenţi. Mesajul pe care Mişcarea Focolarilor vrea să-l poarte în lume este cel al unităţii. Obiectivul este aşadar să coopereze la construirea unei lumi mai unite, determinată de rugăciunea lui Isus către Tatăl, „pentru ca toţi să fie una” (In 17,11), în respectul şi valorificarea diversităţilor. Şi pentru a atinge acest scop se privilegiază dialogul, angajarea constantă în construirea de punţi şi raporturi de frăţietate între oameni, popoare şi diferite sfere culturale. Sfântul Ioan Paul al II-lea, cu ocazia vizitei la Trento din luna aprilie 1995, a spus: „Chiara s-a născut aici, vine din Trento, Chiara Tridentina… Putem scrie un tratat, «de la Conciliul Tridentin la Chiara Tridentina». Ar fi foarte interesant…”. Iar aceste cuvinte cred că trasează foarte bine biografia ecumenică a Chiarei Lubich. În după-amiaza zilei de 8 februarie 2020, episcopii şi cardinalii


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.