Actualitatea creștină, nr. 3/2020

Page 37

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Sf. Ioan al lui Dumnezeu Text: Pr. Andrei Dumitrescu

U Sf. Ioan al lui Dumnezeu (cca 1672)

de Bartolomé Esteban Murillo Pictură în ulei pe pânză Dimensiune: 79x62 cm Tabloul se află în colecţia de artă din cadrul Hospital de la Caridad din Sevilla (Spania).

n sfânt mai puţin cunoscut în părţile noastre, însă foarte popular pe alte meleaguri este Ioan al lui Dumnezeu (1495-1550), a cărui viaţă poate constitui cu uşurinţă sursa pentru realizarea unui film de succes. De origine portugheză, Juan Ciudad, care se pare că fugise de acasă, începe deja de la vârsta de 8 ani o viaţă aventuroasă, care îl va conduce în lumea armelor, pe calea negustoriei, a vagabondajului şi a multor peripeţii, care se vor încheia în 1539, când se converteşte după ce ascultă o predică a Fericitului Ioan de Ávila. Nu ştia nimeni care îi erau originile sau numele de familie, de aceea este supranumit din copilărie Juan de Dios – „Ioan al lui Dumnezeu”. După convertire va înfiinţa un ordin călugăresc, „Ordinul Misericordienilor”, cunoscut şi sub numele de Fatebenefratelli. Neînţeles de contemporanii lui, ajunge să fie poreclit „Nebunul lui Dumnezeu”, dar cu toate acestea a înţeles marile suferinţe fizice şi morale ale timpului său, căutând să le aline prin caritate. Este comemorat pe 8 martie. Tabloul de faţă este realizat în 1672 de Murillo cu 18 ani înaintea canonizării acestui sfânt. Pe un fundal sobru, negru, amintind de suferinţa pe care Sf. Ioan al lui Dumnezeu

a înţeles-o în profunzime, apare acest sfânt, în haină călugărească, în timp ce poartă în spate un bolnav. Sfântul se sprijină pe un baston, îngenuncheat sub povara celui pe care îl poartă, dar mai ales copleşit de multele dureri pe care le simte în inimă. Cu privirea întristată, însă luminoasă, sfântul observă prezenţa unui înger. Criticii de artă afirmă că acest înger este Arhanghelul Gabriel, venit spre a-i uşura povara şi a-l întări în misiunea atât de nobilă pe care acest „nebun al lui Dumnezeu” a trăit-o cu toată fiinţa sa.

Murillo

reprezentant de seamă al barocului spaniol

B

artolomé Esteban Murillo (1617-1682) a fost unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai barocului spaniol. A trăit şi a creat mai ales la Sevilla, oraşul său natal, fiind unul din marii artişti de inspiraţie religioasă creştină ai epocii. Tot lui Murillo i se datorează şi numeroase portrete cu tematică socială, fresce ale acelui timp.

Bartolomé Esteban Murillo

MARTIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.