CULTURĂ FILE DE ISTORIE
Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar „Un miracol în plin război”
A
șa după cum se cunoaște, începând cu data de 4 aprilie 1944 aviația anglo-americană a supus Capitala României unor teribile bombardamente, care au făcut nenumărate victime, inclusiv în rândul credincioșilor romano-catolici. Din păcate, această adevărată „ploaie de foc” a inaugurat șirul altora, „una mai groaznică decât altele”, după cum consemna „Cronica Congregației Mariane a Bărbaților” din București, congregație al cărei președinte a fost Fericitul Anton Durcovici. Până la sfârșitul lunii mai 1944 au urmat alte zece bombardamente, așa cum s-a întâmplat la 15 aprilie când o bombă, neexplodată din fericire, ar fi putut spulbera Liceul „Sfântul Iosif ” și reședința arhiepiscopală. Acest eveniment a fost relatat pe larg de Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar, într-o scrisoare adresată Episcopului de Timișoara, Augustin Pacha: „Ultimul bombardament ne-a cauzat multe pagube, căci o bombă ne-a perforat terasa Liceului «Sfântul Iosif», a spart etajele III, II și I, precum și plafonul parterului, culcându-se în fața Cancelariei directoriale, fără să explodeze! De-ar fi explodat, cred că întreg Liceul ar fi fost distrus până-n temelie, o parte a Catedralei și o parte din reședință. Toți consideră neexplodarea bombei ca un fapt miraculos.
Text: Dr. Dănuț Doboș
Lângă Catedrală este complet dărâmată casa, adică cele două case mari până în strada Luterană. În curtea Liceului «Sfântul Sava» au căzut două bombe, care ne-au spart nu numai toate ferestrele, adică geamurile, dar au și smuls uși și ferestre, și chiar tocurile de uși. În Catedrală n-a rămas un singur geam-vitrou, 44 au fost complet sfărâmate, acoperișul ciuruit și deplasat în parte învelișul. Numai reparațiile sumare de la Liceu au ajuns la peste două milioane, iar în total pagubele se cifrează la peste 25 milioane de lei. Din fericire n-au fost victime omenești.” În aceste condiții, Arhiepiscopul Cisar a aprobat ca și cursul superior al Seminarului „Sfântul Duh” să fie transferat la Timișu de Jos, iar la 20 aprilie 1944 rectorul Anton Durcovici părăsea la rândul său Capitala. La 7 mai 1944 aviația anglo-americană a efectuat nu mai puțin de trei bombardamente aeriene asupra Bucureștiului. Singurul rămas pe loc, în reședința arhiepiscopală, a fost Arhiepiscopul Cisar însuși, cu toate că administrația arhiepiscopală fusese transferată la rândul său la Timișu de Jos. Un moment periculos a fost consemnat la 23 august 1944, atunci când Arhiepiscopul Cisar și rectorul Durcovici s-au aflat într-o „casă de refugiu” din Capitală, unde au și celebrat Sfintele Liturghii. „Cel
Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar
mai groaznic moment – consemnează Cronica Mariană a Bărbaților – a fost intervalul de la 23 august până la 28 august, când ni s-a schimbat dușmanul. Timp de trei zile și trei nopți am fost sub o alarmă neîntreruptă și pe lângă bombardamentul aerian, am avut de îndurat și pericolul luptelor cu trupele germane gonite din București.” A urmat un adevărat calvar pentru arhiepiscop, nevoit să rezolve probleme grave precum pericolul armatei sovietice, arestarea și internarea preoților, a maicilor și a credincioșilor, rechiziționarea unor localuri de școală, criza alimentară și altele. APRILIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ
33
