Editorial
"
ăbdare şi dedicare
M
i-a atras de curând atenþia un rând dintr-o revistă care lega performanþa tânărului nostru campion mondial la înot, David Popovici, de două calităþi, mai rare pentru un tânăr: răbdare Ŀi dedicare. Se pare că, fără răbdare Ŀi dedicare, performanþa lui nu ar fi apărut. Deci răbdarea Ŀi dedicarea sunt cele două ingrediente esenþiale care i-au ajutat performanþa remarcabilă. M-am întrebat, în viaþa normală ajută la ceva cele două? Un om obiĿnuit, fără un talent excepþional ca al lui David, are ce face cu răbdarea Ŀi dedicarea? Pare că nu. Cel puþin, nu la noi, la români. Sunt mulþi oameni care au plecat din þară, pentru că þara le părea neperformantă. Cel puþin nu la nivelul aĿteptărilor lor. Aspiraþiile lor erau peste oferta de moment a þării. ľi au plecat. Au plecat Ŀi pleacă în valuri din þară pentru că le lipseĿte ceva. Nu au ceva. Ce anume?
DIRECTOR/REDACTOR ªEF ing. nuţ Iliescu ART DIRECTOR Claudia Costache TA D DA I ing. Gabriela Atanasiu REDACTORI ing. ihaela Iliescu ing. Corneliu Gornic ndrei Iliescu
Poate nu au ce merită?! Dar poate nu au răbdare Ŀi dedicare. Poate că, dacă ar fi avut cele două ingrediente, rămâneau. ľi, chiar dacă nu făceau Ŀi ei performanþă, cel puþin îĿi găseau echilibrul unui trai decent, aici, împreună cu ceilalþi ai lor. Prin dedicare Ŀi răbdare. Dar, dacă avem aceste două calităþi, pentru cine oare le păstrăm? Pare că s-a restrâns foarte mult cercul în care le investim. Din el am exclus elemente înainte importante. Am exclus foarte multă lume. Plecând, i-am exclus pe toþi.
COLABORATORI Tiberiu Oprea dr. ing. Laurenþiu ihail ( I I-U LT )
Dacă suntem nemulþumiþi de lumea din jur, cel mai sigur suntem nemulþumiþi de alegerile noastre. Nemulþumirea Ŀi frustrarea, de cele mai multe ori, au legatură cu noi Ŀi cu felul în care ne vedem pe noi înĿine. Avem o problemă de identitate. Fără să recunoaĿtem, însă asta. De fiecare dată când suntem nemulþumiþi, problema este că noi nu găsim motive să apreciem ceea ce avem, dar spunem că mediul în care trăim este problema. Îndepărtarea nu numai că nu-þi rezolvă problemele, ci mai degrabă le adânceĿte.
lexandru Iliescu ( UT TI I)
Este Ŀi motivul pentru care avem apoi nevoie de terapie. Ne concentrăm să lucrăm cu percepþiile noastre. Vrem să ne împăcăm cu noi înĿine, dar, de fapt, trebuie să ne împăcăm cu ceilalþi. Cu cei din jur. Trebuie să ne apropiem de ei. Lor trebuie să le oferim dedicare Ŀi răbdare. Cu românii avem noi ceva. Noi fiind români! (Cei care vrem să recunoaĿtem!?)
(
Nu ne facem timp pentru ei Ŀi ajungem să nu avem timp nici pentru noi. Pentru că, de fapt, avem nevoie de un timp comun. Un timp al comuniunii. Al comunităþii. El ne lipseĿte. Asta este ceea ce ne-ar aduce împlinirea. Lipsa comuniunii ne alienează. Face loc suspiciunii, cinismului, fobiilor, angoaselor, singurătăþii. Dacă nu suntem atenþi, vom rejecta din grabă Ŀi din lipsă de dedicare Ŀi lucruri care ne fac bine. Da, se pare că este nevoie de răbdare Ŀi dedicare Ŀi în viaþa noastră obiĿnuită. Ele normalizează, echilibrează, împlinesc. Dacă eĿti nemulþumit cu viaþa Ŀi cu cariera ta, ai întotdeauna opþiunile: „fight-or-flight”. Contrar aĿteptărilor însă, cu cât te depărtezi, nefericirea nu scade, ci doar îĿi schimbă forma. Dacă nu rezolvăm frustrările exact în locul în care ne-am născut, nu vom face altceva decât să ne rănim Ŀi mai mult pe noi Ŀi pe cei pe care îi influenþăm cu plecarea noastră. Doar după ce o să ne împăcăm cu identitatea noastră, vom ajunge la fericirea profundă pe care ne-o dorim. ľi putem să începem cu răbdare Ŀi dedicare.
ing. ogdan estor T I L L TI
(
(
ing. /
)
ircea ăduþ / L / )
Leonard Rizoiu U U )
ABONAMENTE
Pentru detalii despre abonamentele la re ista tipărită şi la arianta digitală, scrieþi la: office@tehnicmedia.ro. DATE DE CONTACT
Telefon
, ucure ti . . . , . . Email: info@ttech.ro www.ttonline.ro ditată de Tehnic edia.
Rãspunderea privind corectitudinea informaþiilor prezentate revine în întregime autorilor. eproducerea totală sau parţială a materialelor este interzisă, fără acordul scris al redacţiei.
ONUÞ ILIESCU director Tehnic
2
3/2022
i Tehnologie
Revista T&T - Tehnicã ºi Tehnologie se poate procura doar prin abonament completând talonul inserat în revistã sau pe cel descãrcat de pe site-ul T&T: www.ttonline.ro. oto copertă
hutterstoc
1/2022
3
Cuprins
anul 21 I nr. 3/ 2022 (123) Editorial Ştiri
Onuþ Iliescu
de milioane de euro, in esti ie anun ată de ord tosan la fabrica de la raio a
2 6 8
Eveniment emo şi
etal est re ine la rad, între septembrie Onuþ Iliescu
10
Lamiera se reconfirmă ca e eniment de referin ă pentru sectorul prelucrării tablei dr. ing. Laurenþiu Mihail Tiger tec® old , , lăcu a a ertizează că urmează ruperea. TI IT prezintă noul tip de plăcu ă amo ibilă pentru strun irea oţelurilor I I L I - integratoare de scule a ansate şi solu ii tehnologice K T L, lider mondial în domeniul găuririi igitalizarea procesului de garantare a calităţii pentru industria construcţiilor de maşini namic Ladar Lupho can - metrologie optică a ansată ituto o om nia ani de succes Mihaela Iliescu canare - a T
Lubrifianţi
Showroom
roduse disponibile pe pia ă
14
50
54 56
Automatizări
Trecerea la transformarea digitală ( ) ing. Corneliu Gornic
22
Maºini-unelte ºi SDV-uri U/ mono L K, flexibil şi producti ca o maşină uni ersală şi fiabil ca un centru de prelucrare orizontal 16 achine Tools de ine
Tehnologie aditi ă L uma
pe maşini
18
26
Industria europeană de maşini-unelte îşi re ine, în ciuda unei pie e gobale nesigure
28
4/2019 3/2022
Un nou soft are pentru creşterea performan ei robo ilor mobili autonomi lmar utomation doreşte să a ute industria rom nească cu solu ii moderne de transmisie a datelor Alexandru Iliescu aniel arciuc - noul al iemens om nia
Automatizări
>>> roboţi <<<
nzările de robo i au crescut în uropa, sia şi U Uni ersal obots lansează cobotul cu sarcina utilă de
20
amaza i aza a deschis un birou comercial în om nia Tiberiu Oprea
12
4
40 42 43 44 47
52 52
ompresor cu piston i. omp mic, dar extraordinar Tratarea aerului comprimat uscare sigură pentru iitor Inspec ia oalelor de condens folosind tehnologia pe bază de ultrasunete L T , re ine LI
Opinii
oosan
36 38
51
Lubrifiere potri ită pentru mai multă sustenabilitate
Tehnologii 12
34
Transmisii mecanice hida ele cu role K sporesc durata de func ionare a maşinilor de suflat prin turnare
Interviu
chaeffler om nia, una dintre cele mai puternice loca ii ale rupului chaeffler Onuþ Iliescu
30 32
g
57 58 60 62 63
Materiale plastice I - chipamente de sudură mase plastice cu infraroşu conturat rupul ITT îşi schimbă strategia de I
30
64 65
40 xplozia cererii pentru sistemele de reciclare 66 cu tehnologia e resher K , centrul industriei de prelucrare a 68 materialelor plastice şi cauciucului ompuşii de pur are transformă cură area 69 într-un proces simplu, sigur şi rentabil ăcirea eficientă a componentelor solicitante 70 turnate sub presiune, cu puncte calde K2022 – Trend eport urope. Tendin ele din industria europeană a materialelor plastice 72
51
CAD/CAM/PLM/ERP ultiph sics in . Mircea Băduţ
L
76
Energie şi icrosoft, colaborare în domeniul eficien ei energetice hoton nerg pune bazele primului proiect solar de p din om nia ce a fi construit în acest an el mai mare centru de produc ie pentru încărcătoare rapide în curent continuu, deschis de -mobilit în Italia
78 79 80 82
Logistică ombi, noul sti uitor electric cu încărcare laterală
81
Info financiar inan ări de p nă la milioane euro pentru firmele din industria prelucrătoare
82
T&T Plus
T&T Plus umane <<<
Un e eniment pentru iitorul industriei T T onnect 2022 Mihaela Iliescu i ersitate pentru ino a ie, în industria automoti e Leonard Rizoiu
ngineering
mari
om nia
>>> resurse
@ merson
,
hem Trend
,
horus
ngineering ( rema,
eima,
epro)
olor- etal ombilift
PAGINA anagement omania ,
ellenc, ,
,
coperta , ,
Kaeser
utomation
96 PAGINA
K o- ega Trade
,
oromant
chaeffler
contracopertă,
ch
, Top
ompresoare
coperta ,
om nia
bische
etrolog ( a ino,
i on ) ,
Ue
Leo
urrele troni
,
er zeugmaschinen
Kl ber Lubrication
ituto o
,
m Tech
eidenhain Iscar Tools
84
and i
uma)
axim Tools (Kennametal) I
lmar
rocess
reen au Tehnologie (
eratizit
94
Produse şi servicii
( ranson)
osch
90
Recenzie de carte
PAGINA lfleth
InnoTech
,
stems
urope
alter Tools
,
ittmann amaza i
om nia aza
, ,
, , ,
, insert pag.
-
INSERENÞI anul 21 I nr. 3/2022 (123)
ontinental finalizează extinderea entrului de cercetare şi dez oltare din Timişoara 85 chaeffler lansează noua unitate pentru 86 mobilitate electrică in e-axle canare laser , utilizată pentru 88 digitalizarea fabricilor roup n premieră în om nia, prima maşină 89 autonomă de la ontinental
ti i LANSARE
arta lbă a ener iei, lansată de
P
e fondul actual al politicilor de securitate a României, dar și în conte tul inițiativelor verzi europene și al noilor ținte climatice, tema politicilor energetice în România are un impact major asupra țării ca amplasament investițional. arcurgerea cu abilitate a tranziției energetice, păstrând totodată avantajele investiționale industriale ale României, reprezintă pentru H România o prioritate. n acest sens, am elaborat hite aper ul odelarea tranziției energetice pentru industria românească . n data de iunie , H România a organizat evenimen tul de lansare al acestui document strategic care este rezultatul muncii îndelungate a rupului de ucru pentru nergie și a celui pentru ndustria himică. entru prima dată au fost aduși sub umbrela neutră a amerei de omerț și ndustrie Româno ermane factori de decizie din politică, e perți din domeniul industriei și energiei pentru a marca oportunitățile și a analiza provocările aduse de noile acorduri europene din domeniul sustenabilității și tranziției energetice. n cadrul discuției panel, la care au participat ihai acaveiu ecretar de tat în inisterul conomiei, ivia tan
om nia
oordonatoarea rupului de lucru nergie, Director ublic ffairs . Romania, ndreas ier oordonator al rupului de lucru ndustria chimică și reședinte H România, ran Hajdinja icepreședinte entrul Român al nergiei, etru Rușeț o oordonator al rupului de lucru nergie și iemens nerg , tefan heorghe orld nerg ouncil, omitetul ațional Român R , le andru loriștean perating artner, ive H drogen, Director H egal, au fost dezbătute cauzele, efectele și soluțiile crizei energetice actuale. Reacțiile din public au fost numeroase și au transformat evenimentul într o dezbatere deschisă, dar foarte consistentă, cu perspective optimiste.
nicitatea acestui hite aper constă în abordarea para digmei energetice actuale din dublă perspectivă recomandă politici pentru tranziția energetică, având în centru și grija pen tru menținerea competitivității industriale a României. oluțiile propuse de e perții H România sunt descrise etapizat, pe termen scurt, mediu și lung, iar scopul final reprezintă anga jamentul nostru de a sprijini un model de guvernanță optim pentru industria românească , a declarat Sebastian Metz, director general AHK România, la finalul întâlnirii.
INVESTIÞIE
SAINT-GOBAIN ROMÂNIA, implicare activă în economia circulară de a minimiza impactul activităților sale asupra mediului și de a fi recunoscută ca o companie responsabilă, angajată în economia circulară, în special în ceea ce privește gestionarea durabilă a resurselor naturale și a biodiversității.
a fabrica de sticlă aint obain de la ălărași, a fost pusă în funcțiune, în anul , o instalație de tratare și sortare a cioburilor de sticlă, colectate în vederea reciclării și utilizării acestora în flu ul de producție. ână la sfârșitul acestui an, vor fi evitate apro imativ de tone de emisii de . roiectul, al cărui cost se ridică la apro imativ , millioane euro, a fost coordonat de echipa locală. aint obain își propune să își intensifice substanțial activi tatea de reciclare a deșeurilor de sticlă în următorii ani de ori până în , fiind un promotor activ și un lider în tranziția către economia circulară. vând ca obiectiv reducerea emisiilor de până în , cu față de anul , aint obain își reafirmă astfel ambiția
6
3/2022
n tot ceea ce facem, suntem ghidați de scopul nostru a ing the orld a etter Home . ndiferent de activitățile noastre pe piețele de construcții, transpunem scopul nos tru într un angajament strategic și în acțiuni concrete. aint obain are în derulare numeroase inițiative pentru a reduce amprenta de carbon și a atinge neutralitatea emisiilor de car bon până în , fiind o prioritate pentru noi să avem grijă de resursele planetei și să contribuim la construirea unei lumi mai sustenabile. roiectul de la fabrica din ălărași pentru sortarea cioburilor și, în consecință, reciclarea lor în proces, precum și celelalte proiecte în care am investit din responsabilitate pentru mediul înconjurător, reprezintă acțiuni concrete pe care le întreprindem, în linie cu planul nostru strategic ro mpact . untem angajați față de generațiile viitoare și față de planetă, responsabilitatea socială fiind un element principal în strategia noastră. , a spus idiu P cuțiu ain Gobain România.
EVENIMENT
remiile conomiei om no ermane, decernate în premieră de
P
e septembrie, în cadrul alei de ani H România , vor fi decernate pentru prima oară remiile conomiei Româno ermane. H ards sunt primele premii bilaterale, care au scopul de a onora și promova companii și proiecte în conte tul economic actual. rima ediție H ards va premia companii, proiecte sau inițiative ale mediului de business româno german în funcție de categorii n usiness cellence n ur mplo ees ur uccess n Responsibilit for the uture n nnovation and ne technologies. unt invitate să se înscrie companii care participă activ la relațiile economice bilaterale, cu capital românesc sau și ger man care au inițiative, proiecte sau rezultate remarcabile în ultimii ani și se încadrează în una din categoriile concursului.
om nia
ermania este din cel mai important partener comer cial al României. chimburile comerciale între cele două țări au însumat anul trecut mld. R, cu o creștere de peste față de . rin această inițiativă dorim să celebrăm succesul relațiilor economice româno germane și să onorăm modul în care mediul de afaceri din cele două țări a colaborat, s a dezvoltat, a generat idei noi din care au rezultat soluții ino vatoare , a e plicat Sebastian Metz, director general AHK România. inaliștii și câștigătorii H ards vor fi aleși în cadrul unui proces bine stabilit de către un juriu din care vor face parte personalități din mediul economic, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul alei aniversare, care va avea loc în data de septembrie la alatul arlamentului. Detalii suplimentare .ah a ards.ro.
regăsiți
pe
3/2022
pagina
dedicată
7
ti i
490 de milioane de euro, investiþie anunþată de Ford Otosan la fabrica de la Craiova
A
cordul prin care ord tosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din uropa, preia proprietatea fabricii ord din raiova a fost finalizat cu succes. rin acest acord, ord a transferat proprietatea asupra fabricii sale din raiova, care produce vehicule și motoare, către ord tosan, permițând astfel companiei să și e tindă operațiunile la nivel internațional. Ford profită de parteneriatele strategice pentru a utiliza mai bine resursele prin partajarea investițiilor, astfel încât să beneficieze de o expertiză mai largă și de o capacitate crescută în producția vehiculelor electrice și comerciale în Europa. Operațiunile de la Craiova au un istoric puternic în a oferi competitivitate și flexibilitate de clasă mondială, așa cum demonstrează succesul pe care l-au avut Ford EcoSport, Ford Puma și motorul EcoBoost de 1,0 litru pe piața europeană. Stuart ROWLEY, Președintele Ford Europa
Anul acesta, pe martie, Ford a anunţat că fabrica de la Craiova va produce noua generaţie a modelului Courier, atât în varianta ransit transport marfă , cât și în varianta ourneo transport persoane , ce va intra în producţie în , cu o versiune complet electrică din . De asemenea, Ford Puma, cel mai bine vândut autoturism Ford din Europa, va beneficia în de o versiune complet electrică, care va fi produsă la fabrica din România. Evenimentul oficial de preluare a proprietăţii fabricii Ford de la Craiova de către Ford Otosan s-a bucurat de prezenţa Prim-ministrului României, Nicolae-Ionel Ciucă, precum și a reprezentanţilor ambasadelor Statelor Unite ale Americii și ale Republicii turce, a autorităţilor locale și bineînţeles a angajaţilor Ford Otosan Craiova.
Fabrica Ford Otosan din Craiova joacă un rol cheie în planurile de electrificare ale Ford în Europa, iar prin această preluare, unitatea de producţie din România va beneficia de experienţa și expertiza vastă a Ford Otosan în electrificare, proiectare de vehicule comerciale, inginerie și producţie. Expertiza și now-how-ul Ford Otosan în electrificare, așa cum se vede la emblematicul model E- ransit recent lansat, se vor regăsi și în vehiculele electrice pe care compania le va produce în fabrica de la Craiova.
Odată cu achiziția fabricii din Craiova, Ford Otosan își extinde experiența și capabilitățile de producție la nivel internațional. Angajații cu înaltă calificare de la fabrica din Craiova și munca lor remarcabilă în producția unora dintre cele mai apreciate modele Ford vor duce mai departe povestea de succes a Ford Otosan. Craiova va beneficia de baza de competențe și de transferul de experiență al Ford Otosan în proiectarea, ingineria și construcția Planul ambițios de investiții al companiei Ford răspunde unor de vehicule comerciale, precum și în obiective importante de dezvoltare economică, valorifică ceea ce privește electrificarea. oportunitățile, potențialul uman și deschide perspective noi, adapGüven OZYURT, tate la cerințele viitorului. Crizele actuale au arătat că este nevoie să Director general Ford Otosan producem mai mult în România și să reintegrăm industrii. Faptul că vom produce în țară automobile electrice îi va încuraja pe români să renunțe treptat la vechile mașini poluante, iar acest lucru nu poate Ford mai anunţă că, în contextul transferudecât să ne ajute în atingerea obiectivelor de mediu ale lui de proprietate de la Craiova, a fost creată o României aliniate la politicile europene în domeniu. nouă companie - Ford Romania Services SRL Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministrul României - care integrează activităţile de vânzări și mareting ale Ford în România Compania Naţională Pentru a sprijini lansarea următoarei generaţii de ânzări , condusă de Roxana Capătă și Ford a modelului Courier, Ford Otosan a anunţat o usiness Solutions Center F S , condus de Dieter investiţie de de milioane de euro la fabrica de Rogmann. De asemenea, unele funcţiuni europene la Craiova, care va fi implementată în următorii trei suplimentare, precum Serviciile de Cumpărări și ani. Astfel, capacitatea totală de producţie a fabricii Contabilitate, care operează din Craiova, își vor de la Craiova va crește de la . vehicule an la desfășura activitatea în cadrul companiei Ford . de vehicule an. România Services. A
8
3/2022
3/2022
9
Eveniment
upă trei ani, din nou împreună
Demo Metal Vest revine la Arad, între şi septembrie U
I IE CU
A
șa cum obișnuim de fiecare dată când organizăm un eveniment, încercăm să oferim comunității din industrie nu doar o activitate de bifat formal în agendă, ci una care să ofere companiilor oportunități și să le stimuleze evoluția prin contactele valoroase inițiate în aceste ocazii. ncercăm să construim evenimentele pe cele mai importante teme ale momentului și adaptate evoluției industriei în conte tul internațional. acem efort să motivăm companiile participante să și adapteze permanent prezența nevoilor pieței, pentru o eficiență mai mare a participării tuturor la eveniment.
Ce am putea propune pentru această perioadă? Înainte de a alege temele ne-am întrebat dacă este oportun momentul pentru o întâlnire cu partenerii și companiile din piaţă. Pentru că în ultimul timp putem observa că impredictibilitatea este singura predictibilă. Iar asta durează de ceva timp și așteptarea se prelungește. Schimbarea în bine întârzie. Asta ne întărește convingerea că așteptarea momentului potrivit pentru orice, inclusiv pentru a ieși să te întâlnești cu ceilalţi, s-ar putea să nu fie strategia câștigătoare în contextul imprevizibilităţii mediului actual. Dacă putem, înseamnă că acum este momentul potrivit. „Ce-i în mână nu-i minciună.” Iar cum lucrurile în industrie nu înaintează doar prin informare și contacte online, întâlnirile la un eveniment sunt de neînlocuit pentru descoperirea și dezvoltarea proiectelor viitoare. Care vor fi acelea? Ne bazăm pe intuiţie? Nu avem nevoie, piaţa ne va vorbi cel mai bine despre ele. Prin contact direct. i asta poţi afla acum, când ai mai mare nevoie să-ţi gestionezi și orientezi eficient resursele pentru viitoarele mișcări din industrie. În plus, surprizele plăcute pe care le aduc aceste întâlniri își au rolul lor în evoluţia afacerilor companiilor prezente. Interesul pentru Demo Metal Vest 2022, primul după lunga perioadă de restricţii, este unul considerabil. La această ediţie ne bucurăm să anunţăm un număr ridicat de noi companii participante. e ele r use la aceast e i ie sunt unele dintre cele mai importante ale momentului Di italID rans r area i ital a r cesel r e r uc ie și er E icien a ener etic n r uc ie. Companiile participante în expoziţie și în forumul evenimentului sunt concentrate să prezinte strategii și soluţii pe care le au pregătite pentru abordarea provocărilor date de remodelarea digitală a proceselor de fabricaţie și de eficientizarea consumului de energie în procesele din producţie. ă prezentăm în continuare câteva declaraţii, din partea câtorva companii expozante
10
3/2022
DEMO METAL a reprezentat întotdeauna o oportunitate pentru industria din România de a demonstra puterea utilajelor și tehnologiilor noi, ale mașinilor comercializate de GreenBau Tehnologie SRL. În ultimii doi ani, din cauza restricițiilor impuse de pandemie, nu am mai avut posibilitatea să prezentăm noutățile din domeniul tehnologiei mașinilor CNC la târguri de profil și să intrăm în contact cu clienți existenți și clienți noi. Așteptăm cu nerăbdare să le prezentăm în septembrie la Demo Metal Vest - Arad. După doi ani de pandemie COVID19 și restricții, s-a simțit nevoia de a interacționa cu clienți existenți și clienți noi, lucru care a fost mult mai greu în lipsa acestor evenimente tehnologice. Demo Metal ne-a oferit mereu oportunitatea de a accentua prezența și angajamentul nostru în piața de prelucrare din România: „Îmbunătățirea continuă a nivelului de satisfacere al clienților. La acest eveniment vom prezenta în lucru 4 echipamente CNC: strungul orizontal OKUMA GENOS L3000-e M450 cu automatizare cobot Hanwha HCR; centrul vertical de prelucrare în 5-axe simultan OKUMA GENOS M460V-5AX; strungul swiss-type CINCOM L20E-2M12 LFV și strungul orizontal cu doi arbori și o turelă MIYANO BNA-42MSY (în premieră la un târg din România). În contextul Smart Factory, vom oferi OKUMA Connect Plan, pentru monitorizarea mașinilor unelte CNC și eficientizarea producției. Ferry GRINBERG, CEO GREENBAU TEHNOLOGIE
Octavic oferă soluții Industry 4.0 pentru Fabrica Inteligentă, ajutând clienți din industrii precum prelucrări mecanice, materiale de construcții, pharma, tobacco, din România și mai multe țări EU, să își eficientizeze procesele de producție și să ia cele mai bune decizii bazate pe date reale din fabrică. Astfel, ajutăm fabricile în drumul lor de digitalizare, ceea ce se traduce în final în costuri operaționale reduse cu până la 8% la 6 luni după implementare. Ne dorim participarea la Demo Metal Vest 2022 pentru a intra în contact cu noi parteneri și potențiali clienți, și pentru a da vizibilitate noilor module dezvoltate anul acesta. În plus, oferim un discount de 15% la abonamentul lunar per linie/echipament de producție pentru contractele încheiate pe loc! Paul HARFAS, Founder OCTAVIC
Piața din România este foarte importantă pentru GF Machining Solutions. Am dori să ne creștem numărul de clienți mulțumiți și să prezentăm noile noastre produse tuturor vizitatorilor Demo Metal. Ne pregătim să introducem două mașini noi pe care clienții noștri nu le-au putut vedea încă: prima va fi noua mașină EDM cu sârmă AgieCharmilles CUT P 550 Pro care are multe caracteristici noi, una dintre acestea fiind cea mai nouă interfață HMI/ Human Machine Interface/Uniqua. Mașina pe care o vom aduce este echipată cu aproape toate opțiunile disponibile, astfel putem arăta totul celor care sunt interesați de această mașină. Cea de-a doua va fi cea mai nouă mașină de frezat cu 3 axe, Mikron MILL E 800. Această mașină cu 3 axe este disponibilă în 2 dimensiuni, cea mai mare este MILL E 1200. Am dezvoltat această mașină pentru clienții noștri care caută o soluție eficientă pentru producția de piese sau pentru producătorii de matrițe unde precizia și finisarea suprafeței sunt puncte cheie. Prin urmare, mașina are o funcție ITC / Compensare termică inteligentă / și este disponibilă cu 3 axe diferite, cum ar fi 12.000 rpm, 16.000 rpm sau axul nostru de vârf Step-Tec cu 20.000 rpm. În plus, vom arăta multe soluții de scule și de prindere produse de System 3R, companie care face parte din GF Machining Solutions. Acest lucru poate fi interesant nu numai pentru clienții noștri, ci și pentru OEM / producătorii de echipamente originale. Acest lucru înseamnă că toți concurenții noștri care doresc să ofere clienților lor o soluție completă, inclusiv scule, soluții de prindere zero și automatizare, sunt bineveniți la standul nostru. Experții noștri în automatizare vor fi la Demo Metal, așa că suntem gata să discutăm despre toate soluțiile noastre, de la automatizarea cu o singură mașină la automatizarea hibridă. Gábor SZABÓ Manager de vânzări HU și RO, GF MACHINING SOLUTIONS
Ne bucurăm că avem ocazia să participăm la Demo Metal, în cadrul căruia ne vom întampina vizitatorii cu drag, prezentând cele mai noi informații din sfera produselor software cu aplicabilitate în mediul industrial. Vom avea în program prezentarea Vericut - o soluție a companiei CGTech, dedicată verificării, simulării și optimizării pe mașini cu comandă numerică. […] Pe lângă prezentarea soluției Vericut, vom putea discuta pe larg despre întreg portofoliul de produse (software) și servicii (consultanță, instruire, suport tehnic) pe care INAS îl poate oferi, acesta acoperind toate etapele de dezvoltare a unui produs, de la faza de proiectare până la cea de simulare și producție. […] Suntem alături de mediul industrial și suntem conștienți că numai împreună vom putea dezvolta produsele și soluțiile viitorului! Gabriela CATANĂ, Managing Partner INAS Oportunitatea participării la Demo Metal Vest, ediția din 2022 o considerăm o contribuție la dinamica dezvoltării sectorului industrial și automotive, prin prezentarea soluțiilor inovative din segmentul inspecției optice, a controlului calitativ din laborator sau de pe linia de producție și a echipamentelor conexe. Vom fi încântați să reîntâlnim clienți care deja beneficiază de avantajele soluțiilor implementate de noi, dar desigur, așteptăm cu interes să prezentăm potențialul portofoliului Global Source pentru parteneriate noi. Alături de microscoapele digitale cu care ne mândrim că deservesc cu succes în diverse configurații laboratoarele și liniile de producție, vom prezenta un sistem robotizat de inspecție automată, bazat pe Artificial Intelligence și deep learning. Vă așteptăm la un stand dinamic și interactiv, așa cum am obișnuit la edițiile precedente, de data aceasta cu un extra boost de energie pe lângă entuziasmul reîntâlnirii după o pauză de 3 ani.
Misiunea noastră este să oferim produse de calitate producătorilor și utilizatorilor de oțel de pe întreg teritoriul României pentru produse și rezultate optime, propunându-ne astfel să avem performanțe financiare de top pe termen lung prin integrarea sustenabilității în strategia noastră de business, lăsând totodată o amprentă pozitivă asupra societății și mediului înconjurător. Participăm la Demo Metal cu scopul de a atrage noi clienți regionali, de a ne întâlni cu actualii clienți și de a participa la conferințele adiționale incluse în programul evenimentului, și, nu în ultimul rând, pentru oportunitatea de networking. Cristian Cătălin LEFTER, Director General LEMETAL CMF Zalău, prezentă pe piața din România din anul 2007, oferă clienților societății servicii de calitate la prețuri competitive, dovedind continuitate și seriozitate. Oferim o gamă completă de servicii: mecanică generală, mecanică fină, sudură și asamblare. Suntem capabili să realizăm ansamble/subansamble complexe pe baza documentației. Echipa CMF Zalău este certificată ISO 9001:2015, datorită managementului și profesionalismului de care a dat dovadă. Departamentul de vânzări, birourile Tehnice și de Metode sunt implicate încă din primele etape ale oricărui proiect, pentru a defini un proces de proiectare și execuție care să răspundă provocărilor clienților. Pentru că înțelegerea și rezolvarea acestora sunt primoriadiale pentru CMF Zalău. Prin participarea noastră în cadrul târgului Demo Metal Vest 2022, ne dorim creșterea portofoliului de clienți, colaboratori și furnizori. Gabriel GABOR, Director Comercial CMF Zalău Echi a ehnic e ia are ncre erea n r iectele sale și ur rește n ri ul r n s a uc rin ele lus val are artici an il r e zan i și vizitat ri
reuși
er
s i i n c ntinuare al turi e n i și s reun n t t ce ne r une
Pentru informaţii suplimentare, accesaţi www.demometal.ro/vest sau codul R
Timea NAGY, Inginer proiectant, GLOBAL SOURCE 3/2022
11
Interviu
Schaeffler România, una dintre cele mai puternice locaþii ale Grupului Schaeffler I U
I IE CU
nvestițiile din industrie au fost decisive în dezvoltarea economică a României în ultimele două decenii. rintre primele investiții majore în domeniul industrial de la noi sunt și cele de la rașov ale rupului german chaeffler. voluția companiei a inspirat și alte companii internaționale importante, ce au investit la rașov, și a ajutat orașul să redevină un centru industrial major. chaeffler a pornit la drum cu doar câteva sute de angajați într o hală de de metri pătrați în fostul parc industrial ractorul și a ajuns, după investiții susținute pe parcursul celor de ani de e istență, la mai multe unități de producție și la peste de angajați, la ristian, lângă rașov. recând în acest an printr o schimbare la nivelul conducerii, dată fiind importanța companiei în ecosistemul industrial din România, interesul mediului de afaceri din industrie este unul firesc pentru planurile de dezvoltare ale companiei sub noua ei conducere. m profitat de deschiderea noului director general chaeffler România, domnul tefan ulacsi ologan, pentru a obține răspunsul la câteva întrebări pe care le am adresat în numele cititorilor noștri.
Interviu cu tefan ulacsi olo an, irector eneral c aeffler om nia A: nce n cu luna ai a acestui an sunte i irect rul eneral chae ler nia, u c n ucerea un r e arta ente și unit i e r uc ie n ca rul ru ului chae ler relua i c ania u un an cu reușite anun ate e c n ucerea ru ului chae ler, ar ntr eri a cu estule r v c ri are sunt rinci alele iective e care le ave i n unc ia e irect r eneral al chae ler nia te an ulacsi l an Schaeffler România este una dintre cele mai puternice locaţii ale rupului Schaeffler, furnizor global preferat pentru sectorul de industrie și automotive. Compania a avut o dezvoltare accelerată de la fondarea acesteia în în România, la rașov, care a fost posibilă prin construcţia unei echipe competente și acumulării de now-how căutat de clienţi globali. Astfel, prima prioritate este să ne menţinem competitivitatea și să continuăm dezvoltarea business-ului. În acest context vizualizăm continuarea dezvoltării în viitor, atât la nivel de capacitate de producţie și infrastructură, cât și la nivel de personal. În viziunea de extindere vizăm atât producţia pentru automotive, cât și cea pentru industrie, având, de asemenea, marele avantaj că suntem furnizori de bază pentru industria producătoare de energii verzi.
12
3/2022
Pe lângă dezvoltarea afacerii, compania a avut mereu o implicare profundă în mediul social, printr-un portofoliu extins de proiecte pe care intenţionăm nu doar să le menţinem, ci să le dezvoltăm în viitor. Aici vizăm și anumite programe ce fac parte din portofoliul nostru educaţional, cum ar fi școala profesională în sistem dual de la rașov ajunsă model replicat în România, Campus ehnic rașov, printre ai cărui fondatori și parteneri majori ne numărăm, dar și programe din mediul universitar unde vom extinde reţeaua de colaborare. om rămâne astfel implicaţi nu doar în dezvoltarea propriului personal, ci și în dezvoltarea și asigurarea forţei de muncă de viitor prin implicare activă în colaborare cu instituţiile avizate, pentru a oferi programe și proiecte care să deschidă noilor generaţii de elevi și studenţi perspective de viitor în companii internaţionale cu tehnologii de top. Sustenabilitatea joacă un rol central în punerea în aplicare a strategiei noastre corporative. Decarbonizarea rupului Schaeffler până în este o prioritate de top pentru noi. Până atunci însă, depunem toate eforturile pentru a reduce semnificativ impactul nostru asupra climei. Propriile noastre operaţiuni vor fi neutre din punct de vedere climatic începând cu . Urmărim un program de sustenabilitate care în mod sistematic și metodic monitorizează toate ariile companiei și se bazează pe trei piloni materiale verzi, producţie verde și produse verzi. Pe lângă faptul că prin ţelurile definite și măsurile concrete stabilite în companie contribuim la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris privind clima, acest lucru ne consolidează poziţia de partener tehnologic preferat și de furnizor de soluţii sustenabile. A: are sunt atuurile rin care se re arc și care este acu zi i narea chae ler nia rintre celelalte unit i r uctive ale c ncernului in care ace arte Atuurile principale ale locaţiei sunt agilitatea de care dă dovadă în zona de productivitate și de retehnologizare continuă, alături de investiţii. Chiar și în perioada economică dificilă din ultimii ani s-a continuat dezvoltarea planificată, fiind construită o nouă hală de producţie la cele mai înalte standarde din industrie, unde producem acum noi rulmenţi destinaţi pieţei de căi ferate și altor aplicaţii în zona industrială. Locaţia deţine un enorm now-how de specialitate, apreciat și căutat de clienţi globali. Deţinem expertiza de top pentru rupul Schaeffler în ceea ce privește producţia de rulmenţi mari, ceea ce înseamnă și dezvoltarea multor produse noi, realizată cu succes în locaţia de la rașov cu toate provocările pe care le aduce cu sine acest proces. A: n acest ent in ustria la nivel l al se trans r , ncerc n s ac a r v c ril r ate e c nte tul ec n ic interna i nal, ar și e a a tarea la trans r area i ital a r cesel r e r uc ie și la nev ia e sustena ilitate a ntreii activit i are sunt n acest ent rinci alele r v c ri entru chae ler nia și care sunt s lu iile e care le a ta i n unit ile e r uc ie in raș v i e ase enea care sunt irec iile ur rite e c ania chae ler n ezv ltarea echi a entel r, s lu iil r și siste el r erite Automatizarea și digitalizarea proceselor reprezintă o prioritate pentru noi. În acest sens am elaborat un plan strategic clar pentru a atinge un grad ridicat de realizare, pe care îl urmărim îndeaproape, în directă corelare cu strategia
noastră de investiţii. Acestea vor crește gradul de eficienţă operaţională și vor contribui și la ţelurile de sustenabilitate pe care le urmărim. oate investiţiile din companie sunt strâns corelate cu strategia noastră de sustenabilitate. În consecinţă, urmărim să reducem emisiile de carbon în toate ariile companiei, cum ar fi departamentul de sectoare calde, acesta reprezentând un mare consumator de gaze naturale. iitorul aparţine energiei eoliene și solare. Schaeffler furnizează produse importante pentru ambele domenii și, prin urmare, consolidează expansiunea energiilor regenerabile. În calitate de furnizor de rulmenţi pentru turbine eoliene, realizaţi chiar la rașov pentru marii jucători globali, Schaeffler are o contribuţie importantă la tranziţia spre energia verde. În propriile procese de producţie, Schaeffler dezvoltă, împreună cu furnizorii săi, echipamente care să corespundă celor mai înalte standarde atât ca grad de tehnologizare, cât și din punct de vedere al consumului energetic. A: rans r area r un rin care trece in ustria necesit resurse u ane cu a ilit i și cun știn e n i e r iecte c ncrete e instruire și e uca ie și asu c ania chae ler nia, cu ce arteneri și ce rezultatele sunt aște tate Pe plan local suntem un susţinător și un partener bine cunoscut în dezvoltarea forţei de muncă calificată, cu o participare activă constantă în învăţământul profesional dual prin Campus ehnic rașov, dar și în mediul universitar. De exemplu, în această vară au loc înscrieri la trei programe de master în specializări de interes pe care le-am dezvoltat cu Universitatea ransilvania din rașov și alţi parteneri pentru „Metode practice integrate în ingineria sistemelor de propulsie”, „Ingineria proceselor de fabricaţie avansate”, „Inginerie virtuală în proiectarea autovehiculelor”. În continuare urmărim să demarăm o colaborare pro-activă cu mai multe universităţi tehnice din România pentru a le oferi studenţilor perspective și pentru a crește atractivitatea către domeniile tehnice și industriale pe plan naţional. Atractivitatea rașovului va crește prin dezvoltarea infrastructurii. În consecinţă, atragerea studenţilor și absolvenţilor prin șansa de a activa încă din timpul anilor de studiu în compania noastră reprezintă un obiectiv de interes pentru noi. A: chae ler nia este un act r arte i rtant n ezv ltarea e iului e a aceri in in ustria e la n i și, n s ecial e lan l cal, la raș v e r iecte r rii și ce ini iative ale clien il r și arteneril r s ri in c ania chae ler entru a sti ula ev lu ia c unit ii și ec siste ului in in ustria in nia Fiind una dintre cele mai mari investiţii de la rașov, Schaeffler România se numără și printre cei mai mari angajatori cu peste de angajaţi. Ca urmare, compania a contribuit în mod activ la dezvoltarea mediului economic, dar și pe plan social cu multiple proiecte și programe, precum cele educaţionale, deja menţionate sau cele caritabile sau în interesul comunităţii, precum Parcul Schaeffler din Livada Poștei în rașov. În calitate de furnizor de top pentru industria eoliană, Schaeffler este și va fi implicat în orice dezvoltare din această zonă a generatorilor de energie verde, atât la nivel global, cât și la nivel naţional. Compania este activă și în dezvoltarea furnizorilor locali. Am investit și continuăm să investim un efort considerabil pentru a internaliza în ţară lanţul de aprovizionare, generând astfel noi locuri de muncă și investiţii în România. A:
ul u i
entru ti
ul ac r at 3/2022
13
Showroom Agent de curățare organic
Sudură cu infraroșu Branson™ GIX-1.5 este echipamentul perfect pentru sudură non-contact, fără particule, cordon rezistent şi aspect izual de calitate. lexibilitate maximă a formei pieselor conturate , eficien ă energetică ridicată şi costuri de operare reduse, control „Closed loop” al circuitelor generatoare de curent, amprentă mică la sol. Specificaþii iteză maximă a mesei mm/s, masă de lucru mm, ac ionare integral er o, emi ător I cu axe , for ă maximă losed Loop, I de , uşă încărcare sec ionată er o, gomot max. d , comunicare U şi L , .n
Lusin® este un agent de cură are organic, adec at mai ales pentru îndepărtarea reziduurilor persistente din plastic şi a altor reziduuri de pe suprafe ele metalice.
EMERSON PROCESS MANAGEMENT ROMANIA SRL Tel.: 0758.098.485
CHEM-TREND ROMANIA Tel. . . ax
Monitorizare digitală a procesului de producţie
Platformă de măsurare a formei 3D non-contact
ontrol total asupra proceselor cu Tool cope - Monitorizare di itală a procesului de producţie. nT monitorizare de proces nT detectarea uzurii nT reglare adapti ă a a ansului n monitorizarea coliziunii nT monitorizarea stării nT -T Log urnal al schimbărilor de scule nT analiza datelor maşinii nT - ep documentarea calităţii nT onnect funcţii de reţea Service uncţii Tool cope adaptate indi idual în funcţie de necesităţile d s. onsiliere locală la implementarea noilor procese şi componente ntotdeauna la curent cu noutăţile prin şcolarizări şi actualizări soft are. n
epetabilitate extrem de precisă p nă la / ( ) şi nm arcină mare de ncărcare p nă la g Flexibilitate mare de măsurare de la mm p nă la mm Măsurarea freeform nă la grade pante tangen iale. n
ax
.
.
.
Freze din carbură metalică pentru ISO S, P și M u scula upreme şi upreme, alter lansează pentru prima dată pe piaţă freze monobloc din carbură cu şapte dinţi. iind dez oltate pentru industria aeronautică şi aerospaţială, acestea oferă rezultate excelente nu doar în titan, ci şi în oţel şi oţel inoxidabil. ele două scule upreme se deosebesc de frezele uzuale din carbură metalică mai ales prin geometria lor arianta cu şapte dinţi sporeşte considerabil producti itatea, iar distribuţia neuniformă a dinţilor reduce ibraţiile, asigur nd, astfel, o aşchiere netedă, fără ibraţii. Iar datorită posibilităţii de utilizare a întregii lungimi a muchiei aşchietoare, uzura se realizează relati uniform, sporind durabilitatea frezei. rezele primit obţinerea unui ni el înalt de producti itate şi fiabilitate, precum şi obţinerea unei calităţi înalte a suprafeţelor în I , şi . n
14
.
.
LU can este proiectat pentru a efectua măsuratori de mare precizie, noncontact, ale suprafeþelor simetrice din punct de edere al rota iei (optice), cum ar fi lentilele asferice, sferele, suprafe ele plate şi formele freeform uşoare. rintre principalele beneficii ale dispoziti ului/ echipamentului de măsurare se numără itezele ridicate de măsurare şi flexibilitatea ridicată în ceea ce pri eşte formele de suprafa ă neobişnuite (de exemplu, rfuri plate sau profile cu puncte de inflexiune).
icromar icrometru ahr pentru aplica ii generale, clasa de protec ie I n fişa digital cu contrast ridicat n T ia este tratată termic şi rectificată, din o el inoxidabil n T ia şi palpatorul cu rf de carbură n c ionare rapidă n lichetul este integrat în tambur n adru din o el lăcuit, termoizolat n urata de ia ă a bateriei aprox. ani n Li rare cu anual de instruc iuni aterie utie re de listă: 19 .5 euro Discount 20 re promo: 15 euro erioada de alabilitate a ofertei . . , în limita disponibilită ii. n
oile plăcu e I măresc substan ial productivitatea la prelucrarea materialelor cu durită i de p nă la . Caracteristici: n dega are plată pentru toate mărimile , , n 4 muchii active n rază la col mare, pentru prelucrări performante în ecinătatea umerilor n
WALTER TOOLS Tel. . .
Pachet: n erosol ml cu doze per cutie, n rac în recipient l. n
Micrometru
Scule de frezat cu avans rapid
.
Caracteristici tipice: n unct de aprindere ( ), n ensitate (substan ă acti ă) , g/cm .
TOP METROLOGY Tel.
ATI IT OM NIA . .L. Tel.
ISCAR TOOLS Tel. . .
Avanta e: n ndepărtează reziduurile de polimeri n fect rapid de cură are.
ax 3/2022
.
.
RO-MEGA TRADE Tel. . . .
ax
.
.
.
Lămpi de semnalizare
Lămpi individuale rezistente şi compacte lămpi de semnalizare cu L D omli t56 Lămpile de semnalizare din noua linie omlight cu L -uri moderne şi foarte performante asigură semnale clare pentru utila e şi dispoziti e. n baza unei şlefuiri prismatice ino atoare, lămpile sunt deosebit de luminoase. istemele L sunt apreciate în special datorită costurilor scăzute de folosire şi duratei mari de ia ă. ersiunea omlight I -Lin este dotată cu o interfa ă I -Lin . Lămpile compacte prezintă nouă efecte izuale diferite. ombina ia cu uzzer şi tonuri a ustabile asigură un grad mai înalt de aten ie.n
MURRELEKTRONIK Tel. -
ax
-
2/2021
19
i i
t
remieră mondială
mono
mono mono
, fle ibil şi
productiv ca o maşină universală şi fiabil ca un centru de prelucrare ori ontal
C
u seria D H mono ,D R a implementat cu succes cerințele clienților săi în ceea ce privește fle ibilitatea, fiabilitatea procesului și automatizarea. cum, producătorul de mașini unelte prezintă noile D H mono și D H mono în versiunea cu schimbător de paleți, ca o e tindere constantă a seriei. oua dimensiune se adresează în special utilizatorilor din sectoarele ingineriei mecanice, tanțe și matrițe, aerospațiale și semiconductoare. Datorită căderii ideale a așchiilor, prelucrarea simultană orizontală pe axe permite producţia absolut sigură de proces a pieselor de prelucrat complexe. În cazul DMU DMC H mono LOC , cursele de x . x mm deservesc o gamă largă de componente. Cursa pe axa face ca această dimensiune să fie ideală pentru operaţii de găurire adâncă. Masa rotativă pivotantă, care este montată pe ambele părţi, poate suporta o sarcină de până la . g g pentru versiunea cu schimbător de paleţi . Poate fi utilizat pentru prelucrarea în axe a pieselor individuale, precum și a componentelor în serie pe turnurile de prindere.
16
3/2022
aza solidă pentru prelucrarea precisă este oferită de patul inerent rigid al mașinii, conceptul de portal orizontal, designul termosimetric și conceptul de răcire integrat. Acţionările liniare în axele și și o acţionare directă în axa C asigură, de asemenea, o dinamică maximă, în timp ce axele speedMAS ER permit, de asemenea, aplicaţii de mare viteză. Autostrada iteşti - ucureşti, m , iteşti Telefon . . ax . . .dmgmori.com
oluþii fle ibile de automati are pentru producþia unei sin ure piese şi pentru producþia în serie Pentru a crește productivitatea, DMU H monoLOC și DMC H mono LOC pot fi automatizate conform specificaţiilor clientului atât pentru piese individuale, cât și în producţia de serie.
n Cu trasee transversale mari de 850 x 1.150 x 900 mm, DMU/DMC 85 H monoBLOCK servește o gamă largă de componente.
Pentru primul, de exemplu, este disponibil noul PH Cell , un sistem de manipulare adaptabil pentru până la de paleţi și diametre ale piesei de prelucrat de până la . mm. DMC H mono LOC are un schimbător de paleţi integrat, care permite deja configurarea în timp real. Un bazin de paleţi liniari LPP și PH-A sunt disponibile pentru conectarea mai multor mașini cu un sistem de automatizare. H FLE este disponibil și pentru producţia de serie cu un spectru de piese în schimbare. Acest lucru face din DMU DMC H mono LOC o investiţie în viitor, care permite utilizatorilor să producă economic din lotul de dimensiune .
i itali are orientată spre viitor şi inte rare te nolo ică Pe partea de comandă numerică, DMU DMC H mono LOC dispune de CELOS cu SIEMENS sau HEIDENHAIN.
Cu soluţia CONDI ION ANAL ER și ciclurile tehnologice exclusive DM MORI, utilizatorii cresc și fiabilitatea procesului. n lus, e ist iunea e inte rare a tehn l giei: La fel ca DMU H mono LOC , DMU DMC H mono LOC va fi disponibil și cu integrarea tehnologiei de frezare-strunjire FD și poate servi astfel la numeroase aplicaţii, în special în industria de ma ini pentru prelucrarea semiconductorilor i în sectorul aerospaţial. A
relucrare universală cu
a e în condiþii de si uranþă, p nă la
n ectru lar e c nente at rit z nei ari e lucru curse e 850 x 1.150 x 900 mm n ia ilitatea r cesului datorită căderii libere a așchiilor, precum și a ciclurilor tehnologice DM MORI și a soluţiei CONDI ION ANAL ER n Precizie și acurateţe pe termen lung datorită patului mașinii inerent rigid, cu concept inovator de portal orizontal n c i n ri liniare pe axa și , precum și transmisie directă pe axa C pentru cea mai mare dinamică și spindle powerMAS ER n ut atizare versatil cu PH Cell , LPP, PH-A și H FLE
n Diverse soluții de automatizare cresc și mai mult productivitatea DMU/DMC 85 H monoBLOCK.
3/2022
17
i i
t
Doosan Machine Tools devine „DN" L
ider în industria mașinilor unelte, Doosan achine ools a anunțat pe mai că își va schimba numele în D olutions. oul nume se folosește începând cu iunie .
Această schimbare de nume semnifică angajamentul nostru de a deveni un producător global. DN Solutions și DN Automotive au decis colaborarea pentru a găsi noi motoare de creștere și pentru a maximiza capacitățile de producție. Ne angajăm să oferim soluții de producție integrate pentru o gamă largă de industrii, pe baza unor produse competitive. Kim JAE-SEOP, CEO al DN Solutions În ultimii 50 de ani, Doosan Machine Tools a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători din industria mașinilor-unelte, crescând și dezvoltându-se prin inovaţie. Doosan Machine ools și D R Automotive, clasată pe locul în lume în ceea ce privește piesele rezistente la vibraţii pentru automobile, au creat oportunitatea de a merge împreună spre un viitor mai bun. Doosan Machine ools își va schimba numele în DN Solutions, în timp ce D R Automotive își va schimba numele în DN Automotive, pentru a scrie o nouă istorie ca „DN”. „D” provine de la Daewoo și Doosan, ca un omagiu adus istoriei acestei companii, dar și de la întâlnirea dintre D R și Doosan Machine ools, în timp ce „N simbolizează Now New , adică noi căi de a explora viitorul prin provocări continue. DN Solutions promite să ofere calitatea recunoscută Doosan împreună cu soluţii individuale și generale pentru industria prelucrătoare. Doosan Machine ools își schimbă doar numele - istoria, fabricile, oamenii și alte lucruri care au consacrat-o rămân aceleași.
18
3/2022
În România, distribuitorul DN Solutions este Ro-Mega rade. A
3/2022
19
20
21
Opinii
Trecerea la transformarea di itală CORNELIU GORNIC Președinte PROFEX Centru de Dezvoltare Tehnologică
L
iderii trebuie să înțeleagă că adaptabilitatea este aptitudinea care este învățată printr o continuă practică abilitatea de a învăța cum să înveți, care nu se dobândește peste noapte. ei care au curajul și umilința de face această muncă pot să și folosească adaptabilitatea chiar atunci când au nevoie cel mai mult. ntr o lume fluidă, acest fapt este o abilitate esențială, fără nicio îndoială.
În munca fiecăruia pot să apară surprize - evenimente, persoane care influenţează sau decid anumite situaţii. În urma lor, se analizează ce s-a făcut bine, și se continuă cu tendinţe de perfecţionare; ce s-a făcut rău greșit, și se trag învăţăminte; cum s-ar putea face altfel, ce tipuri de noi cunoștinţe, combinaţii ar putea conduce la alte rezultate.
„În mijlocul haosului există și oportunităţi” – Sun zu, Arta Războiului. Ce am învăţat noi până acum și spre ce ne îndreptăm de acum înainte? În urma pandemiei au fost învăţate câteva lecţii și s-au cristalizat câteva sfaturi pentru a putea naviga prin viitoarele crize 1. Adoptarea digitalizării 2. Elaborarea unui plan de răspuns la diferitele perturbaţii 3. Planificarea scenariilor 4. Constituirea unei reţele extinse de furnizori de pe continent regionali 5. Punerea în practică 6. Investiţii în propriii angajaţi Se caută soluţii pentru ca managerii să poată face faţă diferitelor perturbaţii care apar pe plan local regional mondial. Acum, în zona ţării noastre sunt prezente - simultan mai multe perturbaţii 1. Pandemia 2. Războiul de la graniţe 3. Imigrarea din ţările asiatice și africane, dar și din Ucraina, din cauza războiului invaziei Rusiei 4. Criza energetică 5. Schimbări climatice secetă, temperaturi ridicate, furtuni, geruri etc frecvente și cu viteze de apariţie mărite 6. Inflaţia 7. Dereglarea lanţurilor de aprovizionare 8. Diminuarea nivelului de cultură cunoștinţe ale tineretului
22
3/2022
9. Scăderea populaţiei în special a celei active pregătite profesional 10. Îmbătrânirea populaţiei 11. Diminuarea populaţiei cu pregătire profesională medie prin migraţie, datorită nivelului câștigurilor mai mici din ţară faţă de cele din afară 12. Lipsa de produse naţionale care să aibă căutare pe piaţa internă și externă, din cauza reducerii activităţilor de C D.
Corneliu GORNIC
nginer, specialitatea a ini nelte i cule, promo ia Activitate: n cercetare ma ini unelte din până în , de la simplu inginer la cerce tător tiin ific principal gr. i director tiin ific, în cadrul nstitutului de ercetări i roiectări a ini nelte , , acum , , n mar eting, proiectare fostul R n dezvoltare, tehnologii de montaj i reglaj, încercări i diagnoză, tehnologii de prelucrare R
Pe parcursul prezentării se vor arăta diferite soluţii recomandate de către specialiști în management, care fie au fost confruntaţi cu astfel de probleme, fie au avut discuţii cu foarte mulţi conducători de companii din multe domenii private sau de stat . Pentru că există mai multe acţiuni aparent similare legate de viitorul societăţii, consider de interes să precizez câteva din elementele constitutive ale celei de a -a revoluţii industriale și ale consecinţelor acesteia. Este posibil ca multe din elementele de mai jos să fie deja cunoscute de către mai mulţi cititori, dar repetitia mater studiorum est repetiţia este mama învăţăturii . Pe scurt, câteva jaloane referitoare la revoluţiile industriale și caracteristici ale acestora 1.0 Mecanizarea – 1780 Producţie industrială bazată pe mașini acţionate cu apă sau abur 2.0 1870 – Electrificare Producţie de masă folosind linii de asamblare 3.0 1970 – Automatizare Automatizare folosind electronică și calculatoare st zi
Di italizarea
Cea de a -a revoluţie industrială este cunoscută ca Industry 4.0 sau 4IR. Industry 4.0 este o abor-
dare globală, care include automatizarea, informaţii privind activitatea, arhitectura fabricaţiei pentru a îmbunătăţi industria prin integrarea tuturor aspectelor producţiei și comerţului în întreaga companie, pentru o mai mare eficienţă. ermenul își are originea în ermania, dar conceptele sunt în concordanţă cu iniţiativele din întreaga lume, incluzând fabrici intelie e i i e e i ic ţi i ei e i ic ţi e . „În istoricul ei se pot constata următoarele iniţiativa Industry 4.0 a început ca parte a unui plan al Cabinetului erman, referitor la înalta tehnologie. Planul, în puncte, se concentra pe politica naţională de cercetare și inovare, pe programe de perspectivă referitoare la dezvoltări știinţifice și tehnologice, pe parcursul a - ani . NO La noi, în România ce se întâmplă? Am mai afirmat că una din primele și principalele măsuri luate după a fost diminuarea drastică a activităţilor de C D, singurul tip de activitate care asigură folosirea resurselor proprii oameni, materii prime, pieţe de desfacere etc. pentru realizarea de echipamente și tehnologii noi, mai eficiente, mai prietenoase cu mediul. Acestea pot conduce la creșterea nivelului de trai, la participarea avantajoasă la concertul industrial internaţional, și este ceea ce ar fi limitat exodul de mână de lucru deja calificată și în plină putere , ar fi diminuat presiunea asigurării pensiilor și a protecţiei sociale care trebuie diminuată, inginerii lucrând la eliminarea muncii necalificate, prin înlocuirea ei cu roboţi etc. Care sunt i i i e atâtor uverne care s-au perindat la conducerea ţării? Nici fondurile nerambursabile puse la dispoziţia ţării nu sunt atrase. Poate că din cele de mai jos rezultă soluţiile care trebuie găsite cât mai curând posibil! „Industry 4.0 este o viziune a unei industrii integrate, introduse prin stimularea calculelor, software-ului și a tehnologiilor Internet-ului. Strategia germană evidenţiază cooperarea dintre industrie și știinţă, pentru a promova legături mai strânse între cunoștinţe și competenţe. Raportul privind această iniţiativă descrie modul de folosire a tehnologiilor Io , a comunicaţiilor și a serviciilor web în fabricaţie. Au fost create reţele care includ întregul proces de fabricaţie, care transformă fabricile în medii inteligente. Conexiunile includ mașini, sisteme de înmagazinare și mijloace de producţie care sunt caracterizate prin integrarea de la un capăt la altul, incluzând logistica de aprovizionare, producţie, mar eting, logistica de livrare și service. Industry 4.0 este concepută să creeze o mai strânsă cooperare între partenerii de afaceri furnizori și beneficiari, de exemplu și dintre angajaţi, oferind noi ocazii pentru avantaje reciproce. iziunea Industry 4.0 se referă la o productivitate mai mare, eficienţă și procese de producţie cu autoadministrare și componente ale producţiei neterminate, care comunică și cooperează între ele direct. Un scop principal este aplicarea eficienţei producţiei de masă cu preţuri mici pentru a obţine fabricaţia la comandă cu un volum de un produs, prin stimularea procesării și a comunicaţiilor înglobate.
Procesele de producţie și logistice sunt integrate inteligent în întreaga companie, creând un ecosistem de fabricaţie fără risipă în timp real, care este mai eficient și mai flexibil. Acest lucru va facilita lanţuri de creare de valori, care includ toate fazele ciclului de viaţă al produsului, de la ideea iniţială de produs, dezvoltare, producţie, utilizare, întreţinere și reciclare. Astfel, ecosistemul poate folosi dorinţele beneficiarului pentru ca totul - de la ideea de produs până la reciclare - să fie receptiv și să se facă permanente îmbunătăţiri. Interconectarea companiilor în lanţul de aprovizionare face posibilă optimizarea etapelor individuale de producţie și a întregului lanţ de valori. Se prognozează că digitalizarea industriei va stimula noi modele de afaceri și va prezenta ocazii mari pentru IMM-uri. Aceste lucruri au început, deja. Un exemplu în acest sens este FA fabricaţia aditivă , care realizează modele virtuale D și apoi folosesc i e i e i ec e i ei i de diferite tipuri folosind laserul DMLS . Piesele au caracteristici mecanice deosebite, iar procesul permite realizarea de piese pe care procesele de prelucrare tradiţionale nu le pot realiza. Liniile de fabricaţie tradiţionale a ansamblurilor sunt sincrone, cu fluxuri predefinite, bazate pe comenzi, funcţionând în sistemele de afaceri ale întreprinderilor. Industry 4.0 este bazată pe o fabricaţie i c , componente din fluxul de producţie folosind tehnologia de autoidentificare, pentru a informa fiecare mașină și muncitor ce necesităţi sunt pentru a produce un produs final personalizat în fiecare etapă fază a procesului de producţie. Folosirea noilor mașini flexibile care se adaptează cerinţelor pieselor de executat este o altă dimensiune a Industry 4.0. Se realizează un proces de producţie foarte flexibil, fără risipă, și elastic, permiţând producerea unei mari varietăţi de produse, în aceeași locaţie de producţie. Personalizarea profitabilă a producţiei de masă permite producerea unor loturi mici chiar cu o singură bucată , datorită abilităţii reconfigurării rapide a mașinilor, pentru a se adapta caracteristicilor beneficiarului și FA.
Sistemele Industry 4.0 achiziţionează o gamă largă de date , care pot fi folosite pentru a îmbunătăţi performanţele și productivitatea prin aplicarea analizelor. Analizele sunt folosite în diverse moduri, incluzând întreţinerea preventivă în timp real, care sprijină companiile producătoare să evite întreruperile din producţie apărute din cauza avariilor neprevăzute la nivelul secţiei, îmbunătăţind folosirea activelor. O altă utilizare este optimizarea operaţiilor de producţie, îmbunătăţind productivitatea și eficienţa energetică. Introducerea Industry 4.0 ca viziune devine posibilă odată cu dezvoltările tehnologice extraordinare prin Io , incluzând platforme deschise software, comunicaţii libere, modele deschise de date și înglobarea de procesoare puternice. 3/2022
23
Opinii Industry 4.0 folosește termenul de sisteme cibernetico-fizice CPS pentru a descrie interacţiunea dintre elemente fizice și calcule, incluzând inteligenţă înglobată la toate nivelurile, înglobând mașini, senzori, actuatoare, piese din producţie, subansambluri și produse de executat. CPS sunt formate din entităţi fizice, cum sunt mecanisme comandate sau monitorizate de algoritmi înglobaţi în calculatoare.
DI I I A ION digitizare proces care face informaţiile disponibile și accesibile într-un format digital; informaţia analogică este disponibilă într-un format digital.
Un element stimulativ de motivare a unui nivel superior de automatizare a proceselor și fabricaţiei în întreaga lume este percepţia faptului că urmărirea obţinerii unor salarii mici nu mai este o strategie câștigătoare. A rămâne competitiv și flexibil poate fi realizat prin adoptarea celor mai recente tehnologii, cu automatizarea ca o componentă fundamentală pentru ca această tranziţie să aibă succes. Adoptarea unei noi tehnologii în timpul unor inovaţii semnificative este esenţială pentru succesul în fabricaţie .
DI I AL RANSFORMA ION transformare digitală este o extindere a digitalizării prin crearea unei schimbări globale a strategiei activităţii unei companii. Compania poate introduce un program izolat ca efort de digitalizare, dar un program care are ca scop e i i va crea schimbări în toate departamentele. O O A A definește e i i ca un nou mod de folosire a tehnologiei digitale pentru a accelera strategia afacerii activităţii .
Am introdus un citat atât de lung pentru că lămurește mult mai bine complexitatea acestei iniţiative Industry 4.0 - decât aș fi putut-o face eu printr-un rezumat, care ar fi redus din imaginea acestei ample iniţiative. Efectele ei sunt, deja, copleșitoare și vor pune multe probleme atât liderilor, managerilor, cât și angajaţilor, indiferent de poziţia lor în ierarhia companiei.
DI I ALI A ION digitalizare acţiunea de a crește nivelul de automatizare a proceselor prin folosirea tehnologiilor digitale.
Industry 4.0 include multiple tehnologii digitale în procesele cheie.
De la elaborarea acestor concepte, Industry 4.0 a evoluat, și-a extins domeniile de aplicabilitate și, practic, niciun tip de activitate umană nu va fi exceptat de la particularităţile și prevederile Industry 4.0. Aplicaţia automatizării procesului Industry 4.0 s-a concentrat pe trei aspecte distincte ale Industry 4.0 automatizarea proceselor, integrarea verticală cu conexiuni de la dispozitive de la nivelul secţiei la controlul afacerii, integrare orizontală pentru a optimiza rezultatul lanţului de valori și tehnologiei, planificarea și comanda procesului de la cap la coadă i ura .
Pe parcursul prezentării vor apare noţiuni noi, asemănătoare ca grafie, dar cu o semantică diferită. Mă refer la noţiunile de
24
3/2022
Companiile de frunte introduc aceste tehnologii pentru a accelera impacul asupra activităţii programelor de îmbunătăţire operaţionale, cum este managementul fără risipă lean anu acturin . De fapt, companiile din fruntea plutonului nu consideră Industry 4.0 ca un model nou de producţie, ci o pârghie de mărire și accelerare a beneficiilor altor programe. Implementările fac procesele mai eficiente elimină risipa , conform terminologiei lean și folosesc tehnologiile Industry 4.0 în cadrul proceselor pentru a maximiza performanţele și a le menţine la un înalt nivel. Am văzut companii care generează o valoare maximă prin introducerea atât a lean management cât și a Industry 4.0 și nu independent sau secvenţial detalii vor fi prezentate ulterior . Problemele care trebuie rezolvate sunt foarte multe, dar cei care se încumetă altă soluţie nu există, cel puţin deocamdată să parcurgă traseele implicate în călătoria spre Industry 4.0 trebuie să știe că acţiunea durează ani de zile, la ea participând întregul personal al companiei. Detalii și moduri de abordare și rezolvare vor fi prezentate în episoade viitoare. A
3/2022
25
i i
t
roducătorul apone de maşini unelte
Yamazaki Mazak a deschis un birou comercial în România C TIBERIU OPREA Redactor corespondent
ompania Yamakazi-Mazak este recunoscută la nivel global ca un fabricant de elită de mașini-unelte de tip CNC și de tăiere cu laser de mare precizie și are 10 fabrici în lume, unde produce peste 200 de modele de utilaje pentru prelucrarea metalului. În România firma japoneză este prezentă de 30 de ani, prin intermediul companiei Mazarom, dar acum a decis să aibă un birou permanent la Brașov, de unde va comercializa mașini-unelte pentru clienții autohtoni și va acorda consultanță pre- și post-vânzare, inaugurarea oficială având loc pe 8 iunie. tizare. Conceptul Maza iSMAR controlează prin tehnologia SMOO H fiecare aspect al operaţiunilor unei fabrici, programarea producţiei, monitorizarea și analiza performanţei, dar și schimbul permanent de informaţii între echipamente. Compania Maza a identificat în România o piaţă în creștere, în sectoarele aerospaţial, agricol, auto, construcţii, minerit și industria grea.
iroul de la rașov vine ca o dezvoltare firească a companiei pe piaţa europeană și va răspunde cererii în creștere de mașini-unelte performante pe piaţa industrială din România. iroul nu are doar un rol strict comercial, aici lucrează și șase ingineri specializaţi în Autocad, care dezvoltă produse sau subansamble. Locaţia are și o sală de curs, pentru pregătirea tehnicienilor care vor lucra pe mașinileunelte produse de Maza . Compania amaza i Maza , înfiinţată în anul în orașul japonez Nagoya, ca o afacere de familie, are astăzi fabrici în aponia, China, Singapore, SUA și Marea ritanie. De-a lungul timpului compania amaza i Maza a dezvoltat în premieră mondială o serie de produse noi, ale căror principii de funcţionare au fost preluate și adaptate și de alte companii din domeniu. În momentul de faţă compania amaza i Maza vinde mașini-unelte care pornesc de la preţul de . de euro, dar cele mai performante modele ajung și la . . de euro. Compania și-a făcut un renume din producerea mașinilor de tip Integrex Multi-tas ing și Integrex serie „e”, -Axis Multi- as ing sau a echipamentelor CNC urning Center. La nivel de software, ultimele modele se bazează pe tehnologia Smooth AI și Smooth E , care combină o suită de pachete software bazate pe inteligenţă artificială, digital twinning și automa-
26
3/2022
Peisajul de producție din România este incredibil de dinamic și există oportunități de creștere semnificative pe o serie din principalele piețe verticale ale Mazak. Prognoza economică pentru această țară este promițătoare, iar deschiderea primului birou Mazak din România este o confirmare a importanței sale strategice pentru operațiunile noastre din Europa Centrală. Gábor FEMINGER, Manager al sucursalei din România din cadrul Yamazaki Mazak Central Europe Avantajul potențialilor clienți din România este faptul că pot achiziționa mai ușor un produs recunoscut pe plan mondial pentru calitatea lui, dar beneficiază și de consultanță face-to-face atunci când vor să își dezvolte afacerea și vor să cumpere mașini-unelte competitive. Torok LASZLO, General Manager al filialei Mazak România Bruno Munier, directorul adjunct al filialei din Europa a Mazak, care a participat la inaugurarea biroului situat în clădirea rașov usiness Par , spune că următorul pas ar putea fi înfiinţarea și în România a unui centru de tehnologie, așa cum există în alte ţări europene. „Dacă piaţa va cere acest lucru, sigur o vom face. Un centru tehnologic ne ajută să ne dezvoltăm afacerea în ţara respectivă, este un loc unde inginerii și programatorii adaptează sau creează programe pentru mașinile-unelte vândute local. otul depinde și de cererea de pe piaţa românească, dar înfiinţarea unui centru de tehnologie așa cum avem în Danemarca, Cehia, ermania sau Polonia este o evoluţie firească pentru companie”. La inaugurarea biroului de la rașov au participat peste de parteneri de afaceri ai companiei japoneze, care sunt dornici să colaboreze direct cu specialiștii cu experienţă ai producătorului de mașini-unelte. A
3/2022
27
i i
t
Industria europeană de maşini unelte îşi revine, în ciuda unei pieþe gobale nesigure n timpul ultimei reuniuni a Adunării Generale, desfășurată la Edinburgh la mijlocul lunii iunie, CECIMO a subliniat că sectorul mașinilor-unelte din Europa își continuă redresarea, chiar într-o perioadă de provocări geopolitice, cărora li se alătură și alți factori perturbatori care zguduie economiile globale. Vorbitori eminenți din arena politică și de afaceri împreună cu producătorii europeni de mașini-unelte au dezbătut probleme sectoriale cheie, cum ar fi transformarea digitală, întreruperile lanțului de aprovizionare, problemele de standardizare și sustenabilitatea.
Î
Cele mai recente estimări de producţie a mașinilor-unelte realizate de CECIMO au confirmat o redresare puternică a sectorului, cu o creștere de , în faţă de . De asemenea, după cum era anticipat, cele mai recente estimări ale producţiei mondiale de mașini-unelte arată că producţia mondială și-a revenit ceva mai repede și a ajuns la aproximativ , miliarde de euro, reflectând o creștere de aproximativ , . arcus urt n, reșe intele itetului Ec n ic, a subliniat că „în ciuda unei pieţe globale incerte, Europa rămâne liderul mondial în producţia de mașini-unelte, ajungând la aproximativ , miliarde de euro în ”. Deși sectorul recunoaște problemele actuale legate de întreruperile lanţului de aprovizionare și noile provocări geopolitice, se observă o nouă redresare în . În acest sens, primele estimări arată că producţia de mașini-unelte în ţările CECIMO va crește cu aproximativ . În plus, conform ultimelor previziuni de la Oxford Economics, în este așteptată o creștere puternică, în jur de , a consumului de mașini-unelte la nivelul CECIMO. Este important de subliniat că nu se întrevede niciun impact semnificativ asupra balanţei comerciale și a exporturilor CECIMO, din cauza ultimelor sancţiuni împotriva Rusiei, deoarece ponderea pieţei ruse s-a redus deja drastic din cauza sancţiunilor anterioare. Mai mult, având în vedere redresarea comenzilor externe, este așteptată o creștere pentru exporturile de mașini-unelte, iar prognoza iniţială indică aproximativ creștere în . Datorită estimărilor de creștere a consumului de mașiniunelte în Europa, importurile sunt de așteptat să crească puţin mai rapid, cu aproximativ . Creșterile estimate sunt susţinute și de noile comenzi înregistrate în prima perioadă a anului. Indicele preliminar al comenzilor totale CECIMO pentru primul trimestru al anului a crescut cu faţă de trimestrul precedent și cu faţă de aceeași perioadă a anului trecut indicele total al comenzilor a atins un maxim istoric. În ciuda dificultăţilor cu care se confruntă industria globală, se prevede o stabilitate la nivelul comen-
28
3/2022
zilor pentru . Cu toate acestea, în calitate de reprezentanţi ai constructorilor de mașini-unelte, membrii CECIMO au discutat despre provocările pe care le ridică problema tranziţiei de la producţia ICE la producţia de vehicule electrice, care va avea un impact semnificativ asupra producătorilor. Este important de subliniat că recentele blocaje din Asia, legate de pandemie, i-au determinat pe producătorii europeni să se confrunte cu noi blocaje în lanţul de aprovizionare. Producătorii CECIMO au niveluri foarte ridicate de comenzi și problemele legate de aprovizionare duc la o creștere a stocului comenzilor. Cu toate acestea, în acest moment, există o relaxare a măsurilor pandemice, în special în China, și este de așteptat ca problemele de aprovizionare să scadă până la sfârșitul anului.
Dincolo de întreruperile lanţului de aprovizionare, creșterea preţurilor la energie și presiunile inflaţioniste, precum și lipsa forţei de muncă calificate continuă să submineze competitivitatea sectorului și necesită noi strategii. Dr In einz r en r , reșe intele E I , a subliniat „...pentru a ne menţine competitivitatea și poziţia de lider global, producătorii europeni, mai mult ca niciodată, au nevoie de o abordare coordonată cu factorii de decizie în combaterea lipsei de competenţe și în dezvoltarea de noi strategii pentru a construi mai multe lanţuri de aprovizionare rezistente.”
Cooperare cu factorii politici ema dominantă din cadrul conferinţei a fost importanţa cooperării mai profunde între actorii din industrie și factorii de decizie politică într-un sector care inovează într-un ritm mai rapid ca niciodată. Înţelegerea și anticiparea modului în care tehnologiile de pionierat, modelele de afaceri inovatoare și noile parteneriate transformă întreprinderile și guvernele este de o importanţă capitală pentru viitorul sectorului mașinilor-unelte. Participanţii au subliniat, de asemenea, importanţa sprijinirii IMM-urilor în adoptarea de noi tehnologii pentru a asigura o tranziţie fără probleme către o economie digitală și verde. CECIMO reunește asociaţii naţionale de constructori de mașiniunelte, care reprezintă aproximativ de întreprinderi industriale din Europa UE U EF A urcia , dintre care peste sunt IMM-uri. CECIMO acoperă din producţia totală de mașini-unelte din Europa și aproximativ din întreaga lume. Reprezintă aproximativ . de angajaţi și o cifră de afaceri de aproximativ , miliarde de euro în .A
3/2022
29
Eveniment
amiera se reconfirmă ca eveniment de referinþă pentru sectorul prelucrării tablei om nia, pre entă în cadrul misiunii economice AURE IU MI AI Conf.dr.ing. Redactor corespondent
D
upă 3 ani de întrerupere în organizarea târgurilor de profil, UCIMU - Sistemi per produrre (Asociația constructorilor italieni de mașini-unelte, roboți și automatizare) a revenit pe prima scenă cu o nouă ediție Lamiera de înalt impact în lumea afacerilor industriale de profil, dedicate deformării tablelor și tehnologiilor aferente, industrie care rulează în Italia peste 3 miliarde de euro anual. accesorii pentru prelucrarea semifabricatelor de tip tablă și a profilelor. Conform unui studiu din realizat în cadrul Centrului de studii și cultură al UCIMU-Sistemi per produrre, făcându-se referire la exporturile de sector ale Italiei, principalele pieţe au rezultat a fi ermania milioane euro vs. ; SUA mil. euro , , Polonia mil. euro , , Franţa mil. euro - , , urcia mil. euro , , China mil. euro - , , razilia mil. euro , , Rusia mil. euro - , , Spania mil. euro , .
Deschiderea oficială a expoziţiei Lamiera s-a bucurat de prezenţa unor participanţi importanţi arbara Colombo CEO FICEP și președinte UCIMU , Alfredo Mariotti Director eneral UCIMU , Massimo Carboniero CEO OMERA , alter Fontana CEO Pietro Fontana , Prof. Sergio Savaresi Polimi , Ezio ibetti ecnolamiera , Alfonso oia Haier Europe , Andrea anetti Cimolai . Contextul economic și social al ultimilor ani și-a pus amprenta și asupra schimburilor comerciale ale producătorilor italieni de mașini-unelte și
30
3/2022
Statisticile finale ale expoziţiei Lamiera, pentru cele zile de activitate cu publicul, sunt impresionante: peste 19000 de vizitatori, din care de provenienţă externă, veniţi din circa de ţări. Delegaţiile cele mai numeroase au provenit din Austria, China, Croaţia, Franţa, ermania, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania, Elveţia, urcia, România și SUA. Expoziţia a fost susţinută prin implicarea a de organizaţii care au ocupat cu standuri expoziţionale pavilioane din cadrul centrului expoziţional FieraMilano Rho, acoperind o
suprafaţă expoziţională totală de peste metri pătraţi, sub coordonarea CEU - Centro Esposizioni UCIMU. Dintre acestea, sunt externe, provenind din de ţări, dintre care se enumeră Australia, Austria, Cehia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Finlanda, Franţa, ermania, aponia, Irlanda, Israel, Lituania, Monaco, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii ritanii, România E lticeni , Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Elveţia, urcia. Au fost expuse tehnologii de avangardă ale industriei globale de mașini, echipamente, dispozitive pentru pentru prelucrarea și tăierea tablelor, ţevilor, profilelor, firelor, confecţiilor metalice, prese, matriţe, sudură, tratamente și finisarea suprafeţelor, roboţi industriali, automatizări, piese, componente, accesorii, sculărie, organe de asamblare, sub-furnituri tehnice pentru industrie, sisteme de control a calităţii, metrologie, software, micro-prelucrări, tehnologii de fabricaţie aditivă și soluţii pentru fabrica digitală și eficienţă energetică și de producţie. În cadrul expoziţiei, în zona a rica utura au fost prezentate produse software și tehnologii pentru conectivitate și managementul datelor informatice. În zona asterner In ustr au fost prezentate organe de asamblare, de orientare și fixare, zona Ec atech a cuprins soluţii pentru vopsirea tablei, zona lech Ital ervice a găzduit servicii industriale și sub-furnituri, iar zona al atech a prezentat soluţii pentru sectorul sudurii. Astfel, expoziţia a etalat inovaţiile din pentru sector și tendinţele tehnologice. Dintre acestea, un rol central îl joacă digitalizarea care, susţinută guvernamental de soluţii de finanţare pentru tranziţia către Industria . , a fost pe larg dezbătută în cadrul zonei de forum, a iala iera. În cadrul expoziţiei și-au simţit prezenţa și un număr de Start-up uri cu activitate de profil, dar și entităţile ECOLE Enti COnfindustriali Lombardi per l Education și UCIMU Academy, organisme dedicate educaţiei tehnologice. Astfel, prin concursul acestora, Lamiera a fost vizitată de peste de studenţi și elevi însoţiţi de profesori din domeniul tehnic. Forumurile organizate zilnic în cadrul spaţiului Lamialamiera au găzduit peste de prezentări, cu peste de participanţi în total. Participarea la activităţile expoziţiei a fost facilitată și pentru peste de participanţi din toată lumea, prin concursul Agenţiei italiene de comerţ exterior, I A Agenzia, sub girul Ministerului italian al afacerilor externe și cooperării internaţionale, pentru mai multe ţări razilia, Franţa, India, Polonia, urcia, Statele Unite ale Americii și România. Delegaţiile străine au fost întâmpinate încă din prima zi a expoziţiei de către Președinte UCIMU, Dna arbara Colombo, alături de Dl Alberto Nicolai, responsabilul direcţiei de mar eting de la UCIMU și de Dna ulia Adam, din partea I A Agenzia.
n Delegația României la LAMIERA 2022 (de la stânga): Alexandru-Marian Nina - GIC NOSAG METAL, Ionuț Bacria – NORTHMETAL, Daniel Teanc – nVENT, Cristian Tudor Motas – RAAL, Kis Mihai - RAAL Srl
România a participat la misiunea economică printr-o delegaţie formată din manageri ai unor importante companii I E , E , n E , și de un jurnalist, reprezentantul revistei , ehnic și ehn l ie. Delegaţia a fost organizată de biroul de la ucurești al I A Agenzia ICE-Agenţia pentru promovarea externă i internaţionalizarea firmelor italiene , vector al strategiei de promovare schimburi economice i comerciale a Ambasadei Republicii Italia, cu sprijinul revistei , ehnică și ehnologie. i ie p i i e i ic e ii e ice pe ice e ee i epe e e e i p c ice e ec ip e e e i e e ie I nu I , ana er tehnic, E e
i e i i ie i e ec e e p ee i e ec ip i e i ic ie c i e ec ip e e i i ristian u r
i e p ce i
ice p c i pe i e epi
ii c i c e c ip e e e p e e i e e i e e i e p ce ee i i e i e e ep c i pe i e i e i e e e ep c ie i ie i e i e e i e ec ip e e e p c ie ece e ec e ie e e c e p e e e ce e ece e , ana er achizi ii,
e epe e p ic ii e
c e c p i cip ii i i e i c pi ieie e pe ep e exp e e pe i ii e i ic i
i i e c e c i i pe ce p i e e p eci e p c i e e e iei iei exce e i e e ii e e e e p c e cce exp i ie i e i p ce i i e ii e c e ce e i e e exp i ie ep e i e i e iic e e e ii i i pe e e i p e c ii i ii ei e i ii p c i ec e e i p ii i e pe i ii ii e pi ie e ce i eci ie e ee i ii c p ci i e p c ie i p i i ii p ce e e p c ie i e i ii e ii e iii e e i e ic i c p ii e exp e epe ie p e i i ii e e e p e e e ie e e e i e e i p ce e e pe c e e p c i ep e e e e e c c e e exp i i ie e e e e i i p c e e ee i ec c i e i i Daniel E , cc unt ana er, n ent
La finalul evenimentului, arbara Colombo, președintele UCIMU-SIS EMI PER PRODURRE a declarat xp i i c e c i i c i ie c e i e e exp i c e ec ii ec c ee e ic e eec i c i c ei c ii i p e i ec c i ce e e e p e e c e p e e pe e ii i c e e ep e e i e e ci e i i i
nul viit r, a iera va avea l c ntre
ai
3/2022
A
31
Scule
isc detectat, risc înlăturat
lăcuþa averti ea ă că urmea ă ruperea I I pre intă noul tip de plăcuþă amovibilă pentru strun irea o elurilor I
P
relucrarea oțelului este orice altceva, numai simplă nu. pecialiștii cu e periență în prelucrarea prin așchiere nu au nici cea mai mică îndoială în această privință și sunt deschiși oricărei soluții care ușurează prelucrarea prin strunjire a oțelurilor . n acest scop, R și a testat plăcuțele pe standul de verificări și le a îmbunătățit caracteristicile cu succes pe termen lung.
Oţelurile ISO-P sunt de departe cea mai mare grupă de materiale în domeniul prelucrării metalelor. Acest lucru ne clarifică de la bun început un aspect cât de larg este spectrul reprezentat, de la tipuri de oţel ductile, trecând prin cele cu conţinut mic de carbon, până la cele înalt aliate. La acestea se adaugă variaţii în privinţa durităţii și a tipurilor de utilizare, precum și a condiţiilor de prelucrare prin așchiere. Pentru ca selectarea tipului de plăcuţă amovibilă adecvată SP să nu devină o alegere chinuitoare, specialiștii în strunjire de la CERA I I au conceput propriul tip de plăcuţă amovibilă și l-au adaptat gamei enorme de materiale ISO-P.
de așchiere fără a se deforma plastic. Astfel, acestea sunt optim înarmate împotriva tuturor provocărilor, indiferent dacă materialele de prelucrat prin așchiere sunt deosebit de dure sau extrem de ductile.
Dragonskin - responsabil pentru fapte concrete
Decisiv pentru performanţa noilor tipuri de plăcuţe amovibile este stratul-acoperire Dragons in, care, cu structura optimizată a straturilor, este conceput pentru mărirea duratei de viaţă și reducerea timpului de prelucrare. Prin post-tratamentul mecanic, CERA I I obţine o stare de tensiune internă unică pe suprafaţa stratului, care se traduce printr-o siguranţă crescută a procesului, în special în producţia de serie mare. ipul C CP -P ISO P este adecvat în mod special pentru așchiere netedă în condiţii stabile și de așchiere continuă. În plus CERA I I a conceput tipurile C CP -P ISO P pentru operaţii de strunjit de la finisare până la degroșare, precum și C CP -P ISO P pentru așchiere în condiţii instabile și dificile.
„Spre deosebire de predecesoarele lor, plăcuţele noastre amovibile de tipul C CP -P, C CP -P și C CP -P au avansat serios la capitolul performanţă o durată de viaţă cu până la mai mare este un argument în sine, făcând sculele noastre de strunjit o idee și mai interesante , declară Stefan Karl, manager de produs Cutting Tools la CERATIZIT. Căci cine nu caută suficient de atent alternative și soluţii est Practice atunci când alege tipul de plăcuţă amovibilă, poate pune în joc și pierde un potenţial important. Din acest motiv CERA I I a regândit noile plăcuţe, de la substrat la geometrie, până la stratulacoperire Dragonskin pentru o rezistenţă optimă la rupere și pentru duritatea muchiilor de așchiere, ca să facă faţă temperaturilor extreme în zona
34
3/2022
FOTO. Oțelul ISO-P nu este atât de dur: noile plăcuțe amovibile CTCP135-P, CTCP125-P și CTCP115-P sunt create special pentru acest material.
CERATIZIT România S.R.L.
46 Calea Romanului \ 600384 acău omania T. 0800 672 384 E. comanda.ro@ceratizit.com www.ceratizit.com, www.cuttingtools.ceratizit.com
roces si ur datorită detectării u urii La sfârșitul ciclului de viaţă, performanţa fiecărei plăcuţe scade. Dacă acest lucru se detectează prea târziu, probabil că deja calitatea prelucrării a scăzut în mod drastic. „ i mai rău este când scula este utilizată până la limită și se rupe chiar în mijlocul procesului atunci spargerea plăcuţei este cea mai mică problemă; mult mai grav este că piesa de prelucrat a fost deteriorată , spune Stefan arl. Dacă însă utilizatorul recunoaște direct cât de avansată este uzura pe noul strat indicator al plăcuţei amovibile, acesta o poate înlocui la timp. „Această trăsătură a fost dorinţa multora dintre clienţii noștri, motiv pentru care am ţinut cont de acest lucru când am creat noua generaţie de plăcuţe amovibile, concepând stratul de acoperire special Dragons in pentru procese stabile și fără probleme Noile plăcuţe amovile ISO-P sunt disponibile în stoc începând din ianuarie .A Mai multe informaţii la adresa cuttingtools.ceratizit.com/de/de/iso-p-grades
3/2022
35
Scule
ISCAR NEOLOGIQ - integratoare de scule avansate şi soluþii te nolo ice
A
colo unde novația e erpetuă este motto ul prezent chiar pe zidurile unităților de producție R td și care, pe parcursul celor șapte decade de e istență s a identificat cu compania în sine. andemia D nu a influențat deloc procesul inovator, astfel încât în perioada anilor R a lansat ampania de ar eting , integratoare de scule avansate și soluții tehnologice, destinate lumii moderne a prelucrărilor prin așchiere. odificările semnificative din zona prelucrărilor, precum amprenta tot mai puternică a digitalizării, reorien tarea industriei auto către soluția electrică și ponderea tot mai mare a pieselor de mare precizie au dus inevitabil la realizarea unor noi soluții de scule. Ritmul accelerat al schimbărilor crește cererea acestor soluţii ISCAR NEOLO I , absolut indispensabile în această eră a prelucrărilor moderne. Noul mod de gândire NEOLO I trebuie să fie, fără îndoială ,,A Prelucra Fără limite .
oută i în prelucrarea ale a elor CHAM-I -DRILL, familia capetelor de găurit din carbură, interschimbabile este acum extinsă cu gama diametrală mm. Capetele pot fi ușor montate în buzunarele adecvate, iar principala lor calitate o reprezintă geometria multifuncţională. Astfel, pot fi prelucrate oţeluri, oţeluri inoxidabile, aliaje termorezistente, aliaje de itan grupele de materiale ISO P, M, S , asigurând precizie dimensională în gama I -I . Astfel, prin utilizarea noilor capete, prelucrătorii prin așchiere se vor apropia din ce în ce mai mult de diametrele finale ale pieselor, lăsând adaosuri mici de prelucrare pentru operaţiile de finisare.
necesară pentru realizarea locașurilor capetelor de șuruburi, a dispozitivelor pe care urmează a se monta arcuri, șaibe sau garnituri. eometria acestor capete asigură realizarea găurilor cu lungimi de până la xD, fără a fi necesară pregăurirea. De asemenea, fundul plat al găurii este realizat dintr-o singură penetrare. Aceste noi capete pot fi montate pe familia de scule existentă LO I - -CHAM , care extinde în mod semnificativ gama de utilizare a familiei și reduce costurile generate de stocuri. În altă ordine de idei, cum extindeţi gama lungimilor găurilor pe care doriţi să le realizaţi? Folosiţi burghie suplimentare, mai lungi? MODUDRILL este o familie de burghie modulare, cu capete interschimbabile și care asigură multe soluţii alternative. Prin montarea extensiei, adâncimea de găurire crește cu mm, atunci când sunt realizate găuri în gama diametrală - mm. La alezarea cu viteză ridicată, combinaţia dintre un cap demontabil de alezare și un dispozitiv de roluire ambele plasate pe același suport - duce la scăderea considerabilă a timpului de prelucrare a unui alezaj cu precizie diametrală ridicată și a cărui suprafaţă oglindă este conformă cu cele mai ridicate cerinţe tehnologice. FIGURA 1. LOGIQ3CHAM – burghie care furnizează fund plat găurii realizate.
FIGURA 2. NEOSWISS – suporți de strunjire pe care se montează capete/cartușe cu plăcute indexabile.
specte c eie în strun ire ISCAR LOGIQ-3-CHAM (figura 1 se bazează pe același concept de interschimbabilitate, de data aceasta a capetelor cu dinţi activi, pentru productivitate amplificată. i această gamă a fost îmbogăţită, în acest caz cu capete noi ce asigură realizarea unui fund de gaură plat. Prelucrarea este
36
3/2022
iscar-romania@iscar.com
CONCEP UL de sculă modulară a fost adoptat cu succes și în domeniul strunjirii. NEOSWISS (figura 2 , un sistem nou, revoluţionar, asigură avantajul schimbării foarte rapide a capetelor. Au fost realizate tipuri diferite de capete, pentru geometrii diferite de plăcuţe indexabile. Cu un suport de bază și capete cartușe diferite se pot realiza operaţii de strunjire, debitare, canelare și filetare. Prin uti-
lizarea unui mecanism unic ce dezvoltă forţă de blocare mare, capetele sunt blocate în suport fără nicio posibilitate de demontare în timpul prelucrării. De asemenea, mecanismul asigură repoziţionare de mare acurateţe a muchiei așchietoare, eliminând practic timpii auxiliari de reglare. Sistemul a fost gândit dedicat mașinilor de tip S ISS, cu toate acestea, datorită preciziei repoziţionării, ele se încadrează fără probleme în limitele strânse pe care le impun centrele de prelucrare CNC. ISCAR a dezvoltat un levier de tip nou, cu dublă blocare, pentru montare extrem de rigidă a plăcuţelor de strunjire ISO. Noul concept, denumit sugestiv COMBI-D-LOCK combină avantajele a două metode convenţionale de montare, prin utilizarea simultană a unui levier și a unei bride superioare. Astfel, plăcuţa e blocată din două direcţii, atât din zona superioară cât și din cea inferioară. Stabilitatea și rigiditatea sunt excepţionale și, comparativ cu montarea convenţională doar prin intermediul levierului, durabilitatea și productivitatea sunt amplificate la rândul lor. LOGIQ-F-GRIP aduce pe piaţă o nouă familie modernă de scule dedicate operaţiilor de debitare. Componentul de bază al familiei este un bloc robust, pe care se montează un adaptor prevăzut cu buzunare. În anumite cazuri, un element de ranforsare al blocului o nervură împiedică montarea acestuia în anumite poziţii tipice ale turelei. NEOLO I rezolvă această problemă prin furnizarea unor blocuri suplimentare, în construcţia cărora nervura este poziţionată în zona opusă a blocului. De asemenea, revoluţionarul sistem LO I F- RIP a fost proiectat să asigure stabilitate ridicată și să prevină apariţia vibraţiilor pe parcursul operaţiilor performante de canelare și debitare. În plus, noul LOGIQFGRIP este un ansamblu care include un suport unic, durabil și o lamă foarte rigidă, pătrată, prevăzută cu buzunare pentru montarea plăcuţelor.
n FIGURA 3. NEODO S890 – freze frontale 90°.
Inova ii în fre are NEODO S890 (figura 3 este o familie de capete de frezat la , cu plăcuţe indexabile, dedicate operaţiilor de ebos și semifinisare. Frezele sunt echipate cu plăcuţe pătrate, dublă-faţă, cu muchii active. NEODO S asigură frezarea umerilor
drepţi, a frezărilor frontale, oferind în același timp și posibilitatea frezărilor în imediata vecinătate a umerilor, acolo unde există limitări determinate de configuraţia piesei sau de construcţia dispozitivului de prindere montare. Clienţii ISCAR au solicitat furnizarea unei game extinse de raze la colţ și de diametre de scule, de aceea, familia a fost îmbogăţită cu plăcuţe presate, cu raze la colţ . mm și cu capete de frezare cu diametre de și mm, în varianta cilindro-frontală. O nouă plăcuţă rotundă, foarte durabilă, a fost adăugată familiei. Combinaţia dintre buzunarul inovator și profilul periferic special al plăcuţei asigură montare excepţională și în același timp indexare de mare precizie. În funcţie de adâncimea de așchiere, pot fi utilizate până la indexări pe fiecare faţetă a plăcuţei în total de muchii active . La indexare, nu este necesară demontarea șurubului din buzunar, deșurubarea sa parţială e suficientă. Principala aplicaţie pentru care au fost create aceste capete este frezarea de eboș și semi-finisare a suprafeţelor complexe, în special a celor regăsite în industria de matriţe, industria energetică, industria aerospaţială. În fine, dar nu în ultimul rând, gama frezelor monobloc din carbură a fost de asemenea extinsă prin adăugarea de noi diametre și noi raze la colţ.
FIGURA 4. MICRO 90 – con miniatural, complet acționat de lichidul de răcire, care asigură turații extrem de ridicate sculelor de mici diametre.
daptoare ISCAR SPINJET (figura 4 familia de conuri de mare turaţie acţionate de lichidul de răcire, compacte, dedicate acţionării sculelor cu diametre reduse și destinate extinderii domeniilor de prelucrare ale mașinilor - unelte existente, prin mărirea considerabilă a turaţiilor primește acum un nou membru MICRO . În el pot fi montate scule miniaturale pentru frezare, găurire, lamare, filetare prin frezare, gravare, șanfrenare, debavurare. MICRO , realizat din aliaj de itan solid și asamblat din numai componente, asigură turaţii în gama , , rpm, în timp ce axul original al mașinii rămâne fix. rosimea adaptoarelor este un element geometric care în multe situaţii limitează spaţiul de lucru al sculei. Din această cauză, de multe ori scula lucrează în console mari, pentru a ajunge la suprafaţa prelucrată. O noutate o reprezintă familia de conuri cu montare prin fretare ,,X-STREAM’ , în a cărei componenţă sunt incluse conuri subţiri, care elimină restricţiile descrise anterior. Aceste conuri sunt prevăzute și cu tehnologia ISCAR ,,COOLANTJET’’, prin intermediul canalelor care conduc lichidul de răcire direct către muchia așchietoare a sculei. Schimbările revoluţionare care au loc în tehnologiile de prelucrare de ultimă oră aduc noi cerinţe referitoare la sculele așchietoare. Pentru a le rezolva, producătorii de scule dezvoltă permanent produsele care să asigure performanţele absolut necesare menţinerii într-o competiţie acerbă. Campania ISCAR NEOLO I se bazează pe noile scule dezvoltate în concordanţă cu solicitările clienţilor. i vă puteţi aștepta la adăugarea în curând de noi capitole acestei campanii NEOLO I , cu scopul de a acoperi și alte domenii ale acestei noi ere prelucrătoare prin așchiere. A 3/2022
37
KENNAMETAL,
lider mondial în domeniul ăuririi Dat rit er r an el r inute n ulti ii ani, E E este ast zi recun scut ca li er n ial n eniul uririi etalel r, n aceast ia e tre ec etitiv Domeniul de găurire ENNAME AL începe de la diametrul de cu burghiele odrill și ajunge la cu burghiul H S cu plăcuţe amovibile și pilot, iar lungimea găurilor poate ajunge până la de e ri ia etrul. ur hiele in car ur inte ral, se fabrică în gama de diametre , cu geometrii și acoperiri universale, sau dedicate materialului de prelucrat, și lungimi de până la maxim e ri ia etrul. ur hiele universale sunt de tipul odrill și enna Universal, diferenţiate prin geometrie și acoperire dar și prin toleranţa de execuţie a părţii active, h pentru odrill și m pentru enna Universal. urghiele universale acoperă toată gama de materiale, P M N S H. urghiul odrill, este unul dintre cele mai rentabile de pe piaţă, iar burghiul enna Universal U este pilotul ideal pentru găurirea adâncă. ur hiele e icate aterialului relucrat, pentru oţel carbonHPX, inox , fonta - HPR, neferoase - HPS, refractare ech , dure , sunt caracterizate de viteze mari de lucru, productivitate mare, timpi mici de mașină și cost mic pe piesă.
38
ur hiul din gama High Performance, este versiunea nouă a cunoscutului HP, burghiu dedicat prelucrării oţelului carbon.
E e lu e r uctivitate a burghielor și mm, pentru materialul CrMo , N mm , productivitate exprimată ca volum pe minut A HP , m min, f , material prelucrat - MRR c in A HP , m min, f , material prelucrat - MRR c in
Relansat după perioada de restricţii, cu o geometrie rafinată pe specificul oţelului, îmbunătăţind prelucrarea, oferă o soluţie performantă pentru volumele mari de producţie.
Importante reduceri de costuri, se pot asigura în continuare prin ascuţirea burghielor din carbură la ta ia e reascu ire E E e la I .
Noua geometrie a muchiei așchietoare reduce depunerea materialului, spargerea muchiei și a faţetei tăișului principal. Unghiul la vârf asigură o autocentrare excelentă, reduce fortele axiale și realizează o formare precisă a așchiilor. Faţetele secundare asigură și ele stabilitate și reduc frecarea. 3/2022
HP , diametrele , H , Rm de așchii prelucrate mm rot,
olum de
mm rot,
olum de
relungirea hencea nr. ector , Tel. ob. ax mail office maximtools.ro
, ucureşti,
3/2022
39
Scule
Digitalizarea procesului de arantare a calită ii pentru industria construc iilor de maşini
C
onform raportului IBM, ndu ria c n ruc iil r de a ini ur a pen ru un ii r di i al, 50% dintre directorii din industria construc iilor de ma ini spun că organiza iile lor trebuie să se reinventeze digital pentru a reu i sau chiar pentru a supravie ui. ste evident că producătorii de automobile pot ob ine o productivitate i o fle ibilitate îmbunătă ite, precum i timpi mai scur i de lansare pe pia ă prin intermediul digitalizării. Dar cum rămâne cu îmbunătă irea procesului de garantare a calită ii ici, ens annen, manager de tehnologie de vânzare în cadrul departamentului de prelucrare digitală pentru uropa la andvi oromant, liderul în domeniul a chierii metalului, e plică de ce sistemele de monitorizare i control sunt cheia calită ii i supravie uirii pentru producătorii din industria construc iilor de ma ini.
Numero i actori importanţi din industria construcţiilor de ma ini implementează procese digitalizate pentru a- i îmbunătăţi producţia. De exemplu, M a implementat o platformă Internet of hings Io la sediul din avaria, ermania, care oferă o gamă largă de scule i accesorii digitale pe care angajaţii M le pot combina pentru a- i crea propriile soluţii de tip plug-and-play. Drept rezultat, platforma a redus timpul necesar pentru implementarea de noi aplicaţii software cu , ia redus problemele de calitate a pieselor produse cu . Între timp, ol swagen a încheiat un parteneriat cu un producător de aplicaţii bazate pe realitatea augmentată AR - Augmented reality pentru a- i eticheta piesele pentru industria construcţiilor de ma ini, facilitând potrivirea fiecărei piese cu cea mai bună sculă necesară pentru a o prelucra. Acest lucru a crescut foarte mult eficienţa tehnicienilor de service ol swagen. Ma inile CNC i strungurile de astăzi sunt mai conectate ca niciodată. Procesele de prelucrare generează caracteristici fizice care generează la rândul lor perspective măsurabile, iar senzorii i platforma Internet of hings Io pot fi utilizaţi pentru a monitoriza timpul de utilizare, timpul de nefuncţionare i disponibilitatea ma inilor. Aceste tehnologii pot, de asemenea, să detalieze problemele specifice, precum defectări ale sculei i ale ma inii, care se numără printre cele mai comune cauze ale timpului de nefuncţionare a ma inii. Se estimează că un minut de nefuncţionare poate fi extrem de costisitor, costându-i pe producătorii din
40
3/2022
industria construcţiilor de ma ini zeci de mii de dolari pe oră, potrivit PC. Aceste pierderi nu pot fi suportate în cazul prelucrării componentelor pentru industria construcţiilor de ma ini. Roţile dinţate i arborii de transmisie sunt de obicei realizate din oţel forjat, ceea ce este ideal pentru producerea pieselor mai mari, mai rezistente, dar, de asemenea, face dificilă prelucrarea. Materialele forjate au adâncimi incoerente care necesită toleranţe de prelucrare diferite. Acestea variază între , milimetri mm i peste mm, iar aceste adâncimi de a chiere fluctuante fac sculele mai predispuse la defectări. arantarea calităţii prin monitorizare eficientă poate fi, de asemenea, dificilă în cazul prelucrării pieselor forjate i din fontă. Poate fi o provocare detectarea defecţiunilor sculelor la liniile de producţie din industria construcţiilor de ma ini modificarea condiţiilor de a chiere, variaţia toleranţelor i părţile nesimetrice sunt toate cunoscute ca fiind cauze ale alarmelor false. Într-adevăr, fără o prelucrare corespunzătoare în atelier, deviaţiile nedorite pot provoca deteriorarea sculelor a chietoare, ma inilorunelte sau chiar a piesei de prelucrat. A adar, care este cea mai bună soluţie? Un răspuns constă în sisteme de monitorizare mai sofisticate, care oferă un control mai bun i în sisteme Io care sprijină activitatea esenţială a operatorilor manuali la linia de producţie.
Decizii digitale Soluţiile care monitorizează procesele de prelucrare în timp real oferă producătorilor mai multe oportunităţi să răspundă la probleme în timpul prelucrării. ehnologia de control al procesului utilizează senzori care folosesc algoritmi unici
pentru a detecta i calcula defecţiunile sculei în timp real, iar dacă există o problemă, sistemul va opri imediat avansul i va retrage scula. Acest lucru ajută producătorii să rezolve problemele înainte de a se produce timpul de nefuncţionare. Detectarea coliziunii i a supraîncărcării este, de asemenea, obţinută prin monitorizarea forţei de prelucrare i a vibraţiilor. Sistemul monitorizează forţa de prelucrare i vibraţiile în timpul ciclurilor de producţie i va opri avansul dacă se detectează o posibilă supraîncărcare. Acest lucru permite rezolvarea mai rapidă a coliziunilor, reducând probabilitatea scenariilor catastrofice. Acum, să ducem conceptul de întreţinere predictivă un pas înainte. Cum ar fi dacă ar fi posibil să se asigure că traiectoriile sculei sunt corecte înainte de începerea prelucrării, îmbunătăţind rezultatul final i minimalizând defecţiunile neprevăzute?
n FOTO. CoroPlus® Tool Path permite planificarea și programarea eficientă a metodelor de prelucrare, precum PrimeTurning™ și OptiThreading™
În acest scop, software-ul CoroPlus® Tool Path creează traiectorii de scule specifice pentru metode de prelucrare precum, Prime urning , pentru a cre te productivitatea, durabilitatea sculei i siguranţa procesului. Software-ul furnizează coduri i tehnici de programare pentru a configura parametrii i variabilele adecvate pentru o anumită aplicaţie precum pe o linie de producţie a industriei construcţiilor de ma ini pentru a asigura un randament maxim. Software-ul este bazat pe cloud i poate fi accesat printr-un browser, deschis pentru colaborare i partajare în cadrul unei companii. Codul NC generat de software poate fi editat i exportat cu u urinţă pentru utilizarea în ma ină facilitând accesul la date pentru lucrători i ajutând la accelerarea operaţiunilor i proceselor de proiectare.
Problemele i întreruperile producţiei la liniile de producţie din industria construcţiilor de ma ini nu vor fi niciodată evitate în întregime. otu i, digitalizarea va fi crucială pentru minimalizarea efectelor opririlor de producţie în timpul depă irii provocărilor legate de productivitate, costuri i timpul de nefuncţionare cu care se confruntă producătorii. Din fericire, pe baza constatărilor I M conform cărora din directorii din industria construcţiilor de ma ini spun că organizaţiile lor trebuie să se reinventeze digital, pare destul de sigur faptul că beneficiile transformării digitale vor cuprinde întreaga industrie. Soluţiile pentru monitorizarea i controlul procesului, precum CoroPlus® ool Path, vor fi în fruntea conducerii industriei construcţiilor de ma ini în ceea ce prive te digitalizarea. A
3/2022
41
Eveniment
Mitutoyo România
10 ani de succes MIHAELA ILIESCU
n luna iunie , compania ituto o a sărbătorit alături de numeroși invitați împlinirea a zece ani de activitate în România. venimentul s a desfășurat pe parcursul a două zile, în cele două sedii din România ale companiei, la ucurești și rașov. imp de câteva ore, parteneri, clienți, reprezentanți europeni importanți de la nivelul conducerii companiei, mbasadorul aponiei în țara noastră, conducerea organizației japoneze pentru comerț e terior în România și reprezentanții ituto o România au amintit succesele companiei din cei zece ani și și au e primat încrederea în evoluția pozitivă a ituto o România și în viitor.
Î
Înfiinţată în decembrie , Mitutoyo România a început să activeze pe piaţă la începutul anului . Mitutoyo România oferă întreaga gamă de instrumente de măsură de precizie, precum și software asociat acestor instrumente, la care se adaugă software utilizat în procesele de calitate pentru prelucrarea datelor măsurate.
Le mulțumesc tuturor pentru participarea la aniversarea a 10 ani de activitate Mitutoyo în România. Acești ultimi zece ani au fost un progres continuu și remarcabil pentru România. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără suportul distribuitorilor noștri, al clienților, precum și al angajaților Mitutoyo România, profund dedicați. Îi mulțumesc domnului Florin Călin pentru ce a realizat în Mitutoyo România în acești 10 ani. Îi apreciem profund pe toți cei care au avut încredere în noi de-a lungul timpului, au lucrat cu noi și ne-au ajutat. Suntem conștienți că trebuie să adresăm provocările și realizările care ne stau în față pentru următorii zece ani. Shigeyuki SASAKI, Președinte Mitutoyo Europa și Managing Director Mitutoyo România În primul rând vreau să mulțumesc conducerii Mitutoyo, lider mondial în domeniu, că mi-a dat posibilitatea să mă alătur acestei mari familii mondiale și să înființez reprezentanța pentru România. Am fost primul angajat, am început în 2012 cu încă doi colegi – Radu și Gabriel – într-un mic spațiu de 100mp și, pas cu pas, am ajuns în 2022 să fim 16 și să formăm o echipă de profesioniști, cu două laboratoare echipate complet, unul în Otopeni și unul în Brașov. În calitate de director, vreau să le mulțumesc colegilor cu care am reușit în zece ani să mărim cifra de afaceri de 10 ori, și să atingem o cotă de piață pentru scule de mână Mitutoyo care depășește 50% în România. Vreau să-i mulțumesc și lui Mircea, care acum patru ani a acceptat invitația mea de a se alătura echipei, și care acum conduce echipa în calitate de Director, căruia îi doresc mult succes și să reușească să dubleze cifra actuală de afaceri! Mulțumesc încă o dată Mitutoyo! Florin CĂLIN, Advisor to Board of Mitutoyo România
44
3/2022
Din ianuarie 2022, conducerea Mitutoyo România a fost preluată de Mircea Robu, care a intrat în echipa Mitutoyo România la începutul anului și a avut ca sarcină principală integrarea noilor pieţe - ulgaria, recia, Moldova.
Cu zece ani în urmă Mitutoyo recunoștea oportunitățile de afaceri din industria românească, mai cu seamă după aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, și deschidea reprezentanța locală în 2012. Domnul Florin Călin a fost Directorul Mitutoyo România pentru această decadă. Este persoana care va fi asociată pentru totdeauna cu începuturile Mitutoyo în România. Domnul Călin este creditat pentru performanța Mitutoyo din ultimii zece ani alături de domnul Shigeyuki Sasaki președinte Mitutoyo Europa, domnul Harumi Aoki - președinte Mitutoyo Europa în 2012 și domnul Norbert Keil - director în Mitutoyo Europa. În egală măsură doresc să menționez contribuția rețelei noastre de distribuitori, precum și a întregii echipe Mitutoyo România pentru obținerea rezultatelor remarcabile și pentru modul în care au făcut cunoscută marca Mitutoyo în piața românească și în regiune. Tuturor le mulțumesc pentru performanțele deosebite din acești ani! Îmi dau seama că așteptările pentru anii care vin sunt foarte mari. Alături de colegii mei, de parteneri și clienți sper și cred că vom continua tradiția rezultatelor foarte bune în Mitutoyo România. Mircea ROBU, Director Mitutoyo România
Interviu cu Mircea ROBU, Director Mitutoyo România A: cu , c n itut aniverseaz ani e rezen n nia, care sunt realiz rile e care ri i s le evi en ia i u arat ilan ul ircea Sunt foarte multe realizări care merită menţionate, spaţiul de faţă nu ne permite să le amintim pe toate în mod adecvat. Dar putem spune că Mitutoyo România a n Mircea ROBU plecat de la puţini angajaţi entuziaști în , ajungând astăzi la o companie cu două puncte de lucru în ţară Otopeni și rașov , precum și angajaţi în „home office” pentru a-i servi cât mai bine pe clienţii și partenerii noștri. Un alt reper important este acela că Mitutoyo România reușit să crească cifra de afaceri de zece ori de la momentul înfiinţării până în prezent. Un pas important l-a constituit și adăugarea în teritoriul de vânzări a pieţelor externe ulgaria, recia și Moldova, ca o recunoaștere din partea corporaţiei din care facem parte a evoluţiei excepţionale din primii ani de funcţionare. De asemenea, pot adăuga faptul că în , Mitutoyo România a obţinut acreditarea ISO pentru domeniul CMM. Cred însă că cea mai mare realizare este construcţia unei echipe profesioniste formată din ingineri de service, de aplicaţii, precum și vânzători specializaţi. Echipa conferă forţa companiei noastre rebuie să menţionez aici rolul domnului Florin Călin, directorul Mitutoyo România mai bine de zece ani, care a avut viziunea evoluţiei companiei și a securizat un drum plin de realizări. ilanţul nu poate fi decât unul pozitiv . A: Din luna ianuarie a acestui an sunte i ana erul itut nia, cu ve e i viit rul are sunt iectivele e care le ave i n ve ere În primul rând doresc să spun că sunt onorat să ocup această poziţie într-o companie de renume, lider mondial în domeniul metrologiei. Sunt conștient de așteptări din interiorul companiei, dar și din piaţă. Iar rezultatele Mitutoyo din ultima decadă obligă la rezultate similare în viitor. Măsurătorile de înaltă precizie fac posibile dezvoltările tehnologice. Pe termen lung, într-o economie neperturbată de factori externi vezi pandemia și războiul , noi credem că metrologia va cunoaște o dezvoltare ca urmare a nevoii de digitalizare și automatizare în procesele de producţie și calitate. Iar ţări precum România și ulgaria ar trebui să atragă investitori în industrie având în vedere apartenenţa la Uniunea Europeană și costul încă competitiv al forţei de muncă bine calificată. Urmărim creșterea cotei de piaţă pentru sculele mici, o ţintă temerară întrucât avem deja o poziţie dominantă pentru această categorie de produse. Ne propunem să oferim soluţii inovative către clienţii noștri care să răspundă cerinţelor acestora prin combinarea capabilităţilor tehnologice unice oferite de Mitutoyo. Pe lângă promovarea instrumentelor din domeniile cunoscute CMM, MM, FMI , avem în vedere soluţii de automatizare, senzori, soluţii de inspecţie sau măsurători macro. În acest sens ne propunem în viitor să colaborăm cu integratori și firme de automatizări, precum și cu producători de mașini-unelte. Ne dorim să fim un jucător important în digitalizarea proceselor de producţie și de calitate din România și din regiune, și vom promova prin toate canalele conceptul Mitutoyo pentru „Fabrica Inteligentă” Smart Factory . Este necesar să ne adaptăm transformărilor economice și sociale din jurul nostru, să fim deschiși schimbărilor. În perioada următoare ne vom concentra să implementăm ceea ce noi numim cei „ S” Speed Slim Smart pentru a conferi rapiditate, supleţe și inteligenţă activităţilor noastre de vânzări și service.Ne dorim să fim cât mai aproape de distribuitorii noștri din regiune, oferind suport tehnic și comercial prin cele două centre de expertiză din Otopeni și rașov.
A: u ve e i ia a in nia u acești ani e an e ie, care au a us r v c ri ne nuite Din păcate nu doar pandemia, mai recent și războiul din Ucraina, încă în desfășurare, au creat un mediu de afaceri incert. Ne luptăm acum cu consecinţele economice ale acestor evenimente inflaţie, criză energetică, perturbarea lanţurilor de aprovizionare și, pe cale de consecinţă, o reticenţă a investitorilor străini. Industria noastră depinde de investiţiile directe și de banii proveniţi de la Uniunea Europeană. La acestea se adaugă o schimbare de paradigmă venită dinspre economia verde cu un impact major în industria automotive una din industriile principale căreia ne adresăm. Așa cum vedem noi lucrurile din Mitutoyo România, după o cădere în , piaţa industrială a dat semne de revenire începând cu și a continuat la fel în prima jumătate a lui în România și, în măsură ceva mai mică, în ulgaria. Discuţiile pe care le avem cu clienţii noștri pentru perioada imediat următoare sunt încurajatoare. Este însă foarte dificil de prevăzut ce se va întampla în a doua jumătate a lui . A u a r eaz itut n ile tren uri i italizarea și sustena ilitatea Digitalizarea și sustenabilitatea sunt realităţi la care Mitutoyo ia parte în mod foarte precis. Aproape toate produsele Mitutoyo sunt echipate cu interfeţe digitale, oferind posibilitatea achiziţiei datelor, adică a mărimilor măsurate. În acest fel asigurăm digitizarea informaţiei, datele fiind disponibile pentru a fi prelucrate ulterior real time sau non-real time - pe un PC, într-o bază de date etc. Measurlin , produsul nostru software pentru procesele statistice de control, este un element cheie în digitalizarea proceselor de calitate. În mod tradiţional măsurătorile de precizie erau realizate într-un laborator, separat de linia de producţie. Mitutoyo consideră că producţia și măsurătorile de calitate vor fi integrate în viitor, ceea ce va permite implementarea unor procese automatizate și realizarea fabricilor inteligente. Pentru a susţine standardele de producţie și de calitate viitoare „Industry . ” sau „Smart Factory” Mitutoyo a dezvoltat conceptul M , eminamente digital. Cei trei „M” din limba engleza sunt Measure - eficienţa măsurătorilor, aici fiind incluse interfeţele digitale; M M - comunicare între mașini și Manage analizarea și utilizarea datelor, respectiv a măsurătorilor. Dezvoltarea sustenabilă este un concept stabilit de Organizaţia Naţiunilor Unite în puncte, cu obiective care se doresc a fi atinse până în , și care sunt însușite în politica de management a corporaţiei. Pentru Industrie, inovare și infrastructură, Mitutoyo va promova aplicaţii Io și de Inteligenţă Artificială și va contribui cu echipamente de măsură de precizie în procesele de producţie și calitate. Mitutoyo contribuie la îmbunătăţirea proceselor de calitate și garantează standardele internaţionale și naţionale pentru produsele sale, contribuind la o producţie și un consum responsabil. În procesele de producţie minimizăm energia consumată și reciclăm deșeurile. otodată ne asigurăm că produsele sale sunt prietenoase cu mediul și eficiente energetic. În felul acesta furnizăm un răspuns rapid la provocarea climatică. În plus, prin mecanismele de export control răspundem cerinţelor ca echipamentele noastre de măsură să nu fie folosite de organizaţii teroriste sau în scopuri de producţie militară, pentru a fabrica arme de distrugere în masă, contribuind în acest fel la pacea și justiţia din lume și la întărirea instituţiilor internaţionale. Nu în ultimul rând, politicile noastre privind resursele umane au în vedere crearea unui mediu de lucru decent în care oamenii să se bucure de sănătate și prosperitate. ul u i entru eschi erea e a c unica citit ril r realiz rile și r iectele c aniei e care c n uce i ri ult succes ai e arte
A
3/2022
45
Transmisii mecanice
Ghidajele cu role NSK sporesc durata de funcþionare a maşinilor de suflat prin turnare
U
n producător de recipiente polietilen tereftalat era nevoit să înlocuiască frecvent ghidajele liniare de pe mașinile sale de suflat. u toate acestea, după trecerea la ghidajele cu role din seria R de la , nu au e istat defecțiuni timp de mai mult de un an, ceea ce a dus la economii anuale de . de euro în ceea ce privește costurile de întreținere, piesele de schimb și timpii de nefuncționare. de suflat ghidaje cu role din seria NSK RA. Acest utilaj a funcţionat mai mult de un an fără probleme sau defecţiuni, reducând la zero costurile de întrerupere a producţiei. Analiza economiilor de costuri efectuată de NS a arătat că doar modernizarea acestui utilaj a dus la economii de . de euro. Având în vedere acest rezultat, producătorul de recipiente PE nu a ezitat să își modernizeze și celelalte mașini de suflat.
n FOTO. Un producător de recipiente PET valorifică avantajele ghidajelor cu role din seria NSK RA pe mașinile sale de suflat. Foto: Shutterstock
Nemulţumit de numărul de defecţiuni la ghidajele liniare de pe mașinile sale de turnare prin suflare, producătorul a apelat la NS pentru verificarea mai multor ghidaje defecte. Analiza experţilor a identificat drept cauză deteriorarea capacelor, care survenea ca urmare a combinaţiei dintre mișcările de cursă scurte, timpii de ciclu scurţi, frecvenţa operaţiunilor de pornire-oprire și forţa de deplasare crescută în timpul pornirii. Având în vedere acest profil de aplicaţie și defecţiunile produse, NS i-a recomandat companiei care prelucrează mase plastice să instaleze ghidaje cu role din seria RA. Aceste ghidaje oferă, printre altele, o capacitate foarte mare de încărcare și precizie a mișcărilor, rigiditate maximă, funcţionare lină și o durată de viaţă prelungită în condiţii de cicluri scurte și încărcări mari. O caracteristică principală de proiectare a seriei RA sunt distanţierele, care îndeplinesc o funcţie de reţinere între fiecare dintre role. Aceste distanţiere reduc înclinarea rolelor și asigură o funcţionare lină, precum și o forţă de deplasare mai mică la pornire. Utilizatorul a urmat recomandarea și, pentru a face o probă, a instalat pe una dintre mașinile sale
50
3/2022
n FOTO. Ghidajele cu role din seria NSK RA oferă o capacitate de încărcare și o rigiditate ridicată pentru a satisface nevoile unei game largi de aplicații. Foto: NSK.
Despre NSK Europe NS Europe Ltd. este organizaţia europeană a producătorului de rulmenţi NS din o yo, companie înfiinţată în aponia în anul și care în prezent angajează aproximativ . de persoane în unităţile sale din toată lumea. Produsele și soluţiile oferite în domeniul industrial și al construcţiei de automobile pot fi găsite oriunde există lucruri în mișcare. Pe lângă aproape toate tipurile de rulmenţi, portofoliul companiei include lagăre cu rulmenţi, tehnologie liniară, carcase pentru rulmenţi de roată, rulmenţi pentru transmisie și motor, precum și sisteme de direcţie. A
Lubrifian i
ubrifiere potrivită pentru mai multă sustenabilitate C
onsumul de energie și reducerea emisiilor de ₂ ar trebui să fie luate în serios nu numai de către indivizi ci și de către întreprinderile din întreaga lume. pecialiștii în domeniul energiei de la l ber ubrication vă pot da câteva sfaturi despre tendințele actuale ale pieței, despre abordările de succes pentru o eficiență energetică mai mare și despre rolul lubrifierii potrivite pentru mai multă sustenabilitate. există multe acţiuni disponibile, de exemplu modernizarea sistemelor de încălzire sau utilizarea unor sisteme mai bune pentru aerul comprimat. Există însă un aspect specific care are un impact direct asupra tuturor industriilor. Fiecare ramură industrială utilizează lubrifianţi, fiecare ramură industrială are utilaje mari care consumă energie. Deoarece lubrifianţii intervin în fiecare ramură industrială din întreaga lume, aceștia au un impact mare. Aceasta înseamnă o posibilitate enormă de a influenţa eficienţa.
Eficienţa energetică este foarte importantă, deoarece populaţia lumii este în creștere și necesarul de energie crește. Când consumul de energie crește, se generează mai multe emisii. Unul dintre obiectivele de astăzi este cel de a produce o cantitate mai mică de emisii cu aceeași cantitate de energie. Dar, deoarece energia este scumpă, consumul mai redus de energie constituie la rândul său un obiectiv important. Pentru a aborda aceste două probleme, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să devenim mai eficienţi din punct de vedere al utilizării energiei. Există posibilitatea unui program de sustenabilitate care să nu includă acţiuni privind eficienţa energetică. Când vorbim despre un viitor mai durabil, primul pas ar trebui să fie un plus de eficienţă în utilizarea energiei. În Europa, multe întreprinderi au certificare ISO , care constituie un standard pentru sistemele de gestionare a energiei. Este necesar ca întreprinderile să-și îmbunătăţească în mod constant eficienţa energetică. Subiectul este important și pentru ţările din afara Europei, majoritatea companiilor au un indicator-cheie de performanţă care vizează economia de energie. Pentru ca ramurile industriale să atingă o eficienţă energetică mai bună în procesele lor,
l ber Lubrication a dezvoltat un instrument de amprentă care nu doar calculează câtă energie și CO au fost economisite prin utilizarea produselor, dar calculează și economiile generate de efectele secundare, cum ar fi reducerea distanţei de transport sau intervalele mai mari de întreţinere datorate lubrifierii optimizate. A Klüber Lubrication Romania SRL
Str. Nicolaus Olahus nr. 5 Corp A, et.12 (Centru de Afaceri), Sibiu, 550370 Tel: +40 377 702 144 Email: office@ro.klueber.com Website: www.klueber.ro
Mai multe detalii despre instrumentul de amprentă dezvoltat de l ber Lubrication
3/2022
51
α
Ω
Tehnologii
Compresor cu piston i.Comp: mic, dar extraordinar!
C
alitate premium pentru ateliere: noul compresor i.Comp de la aeser ompressoren livrează continuu aer comprimat fără ulei, acolo unde este necesar.
ste robust, performant, compact, ușor de manevrat, ușor de întreținut, eficient și cu multe alte calități noul compresor i. omp este un compresor cu piston portabil, cu turație reglabilă continuu, la calitatea industrială consecventă de la aeser, care este fabricat în ermania și poate fi transportat cu ușurință oriunde. cest compresor pentru ateliere este capabil să funcționeze în mod continuu și, datorită motorului său cu turație reglabilă, are și un grad ridicat de eficiență. u este necesar un recipient de aer comprimat. hiar și la o lungime de cablu de metri, acesta pornește ușor și livrează constant presiune de până la bar în condiții de siguranță absolută în e ploatare. ontrolerul aeser cu o eficiență demonstrată permite preselectarea presiunii și variația continuă a turației.
ompresorul i. omp livrează aer comprimat fără ulei. eea ce înseamnă că nu e istă condens încărcat cu ulei, care trebuie eliminat. stfel, se protejează mediul. De asemenea, schimbarea și controlul uleiului sunt eliminate, ceea ce duce la scăderea costurilor totale de întreținere. n același timp, durata de viață a compresorului crește. Datorită design ului ergonomic, compresorul robust și fiabil i. omp poate fi manevrat și transportat confortabil. omponentele sale sunt foarte bine protejate de carcasa insonorizantă din polietilenă specială, sinterizată. Compresorul i.Comp poate fi utilizat oriunde este nevoie de aer comprimat. n industria prelucrării lemnului și în ateliere auto, precum și în toate celelalte ramuri industriale. A
Tratarea aerului comprimat: uscare si ură pentru viitor
C
ine folosește uscarea cu refrigerare la tratarea aerului comprimat, trebuie să respecte de pe acum regulamentul privind gazele fluorurate. oul Regulament prevede încetarea utilizării unor anumiți agenți frigorifici, care încă se mai folosesc în prezent la uscătoare. proape fiecare stație de aer comprimat este echipată cu uscătoare cu refrigerare, deoarece nicio aplicație nu funcționează fără aceste echipamente, care asigură aer comprimat uscat. Regulamentul privind gazele fluorurate este în vigoare din . cesta are drept scop minimizarea emisiilor de gaze fluorurate cu efect de seră gaze , pentru a combate încălzirea climatică și efectele sale care sunt deja simțite. cest regulament afectează și operatorii de stații de aer comprimat, deoarece gazele se folosesc ca agent frigorific la uscătoarele cu refrigerare. cest lucru înseamnă că unitățile care întrețin sau repară uscătoarele cu refrigerare e istente sau care achiziționează uscătoare cu refrigerare noi, trebuie să respecte dispozițiile regulamentului. genții frigorifici de până acum vor fi scoși de pe piață. Din acest motiv, toate uscătoarele cu refrigerare de la aeser ompressoren vor funcționa până la sfârșitul lui cu noul agent frigorific R , care este ecologic și mai ales sigur pentru viitor, și pentru operator. stfel, aeser sprijină toți clienții în trecerea la o alternativă ecologică. nitățile care planifică achiziționarea unui nou uscător, trebuie să se asigure că acesta funcționează cu un agent frigorific care îndeplinește cerințele regulamentului nu doar acum, ci le va îndeplini și pe viitor, va fi și va rămâne în viitor disponibil
52
3/2022
pe piață, în caz de reparație. nii producători folosesc agenți care mai pot fi folosiți pentru moment, dar care pe viitor vor fi fie interziși, fie nu vor mai fi disponibili pe piață datorită potențialului lor ridicat de încălzire globală. stfel, operatorii vor fi confruntați în scurt timp cu aceeași problematică. aeser ia în considerare aceste lucruri și lucrează preventiv. Doar rareori este utilă reechiparea instalațiilor mai vechi pentru agenți frigorifici noi. n sfat bun pentru operatori este de a și forma o imagine de ansamblu asupra agenților frigorifici folosiți în unitatea lor în prezent și de a solicita consultanță cu privire la alternativele e istente. aeser dispune de personal certificat profesional în acest scop. n cazul tuturor uscătoarelor cu refrigerare este utilă prevenția cu un service certificat. cest lucru este valabil în special pentru instalații mai vechi, la care o conversie a agentului frigorific este neeconomică. oate uscătoarele cu refrigerare aeser sunt proiectate pentru eficiență ma imă și economie de costuri cu energia. Datorită noului agent frigorific sunt construite ca fiind sigure pentru viitor și dincolo de durata lor de funcționare, în ceea ce privește agentul frigorific. le sunt deosebit de economice, necesită e trem de puține lucrări de întreținere și asigură un service simplu și rapid. A Bd. Ion Mihalache, nr. 179, sector 1, ucureşti Tel. . . . info.romania
aeser.com
www.kaeser.ro
3/2022
53
α
Ω
Tehnologii
Inspecþia oalelor de condens folosind te nolo ia pe ba ă de ultrasunete
P
rețurile ridicate ale energiei și concurența mondială dictează necesitatea reducerii risipei de energie și îmbunătățirea eficienței sistemelor ori de câte ori este posibil. burul, pe lângă faptul că este una dintre utilitățile cele mai costisitoare din fabrici, reprezintă o componentă esențială pentru calitatea produsului în numeroase domenii de prelucrare. n factor care contribuie semnificativ la risipă și ineficiență este reprezentat de pierderi atât în atmosferă, cât și prin supape și oale de condens. dens, inspecţia vizuală, măsurarea temperaturii și ultrasunetele trebuie folosite în asociere pentru un rezultat optim.
lanificarea succesului
Se estimează că o fabrică obișnuită poate economisi până la din abur, dacă își optimizează sistemul aferent. Optimizările aduse sistemului de abur pot include izolarea liniilor de retur pentru vapori și condens, stoparea oricăror pierderi de aburi și mentenanţa oalelor de condens. De asemenea, experţii au afirmat că până la din aburul generat de cazanul central dispare prin pierderi sau oale de condens defecte. Din cauza creșterii preţului pentru generarea aburului - între euro și euro per tonă de abur, un program de inspectare a oalelor de condens este vital. De exemplu, o oală de condens cu o dimensiune a orificiilor de mm, care funcţionează la bari, poate pierde aproximativ g de abur pe oră. Cu un cost de euro g, rezultă o pierdere de peste euro pe an doar de pe urma unei oale de condens defecte.
e ce ultrasunete ehnologia cu ultrasunete este folosită de experţii în întreţinere și fiabilitate din întreaga lume și este considerată cea mai versatilă dintre tehnologiile de mentenanţă predictivă. Utilizările specifice ale ultrasunetelor includ detectarea pierderilor de aer comprimat și gaz, inspectarea rulmenţilor, inspectarea motoarelor, a cutiilor de viteză și electrice pentru echipamentele electrice sub tensiune, a supapelor, aplicaţiilor hidraulice și oalelor de condens. Cu toate acestea, când vine vorba despre inspectarea oalelor de condens, o singură tehnologie nu poate soluţiona totul. Programele de întreţinere și fiabilitate orld Class folosesc mai multe tehnologii de inspecţie atunci când trebuie efectuată inspectarea activelor pentru care sunt responsabili. Pentru inspectarea oalelor de con-
54
3/2022
Windmolen 20, 7609 NN Almelo, The Netherlands
Tel.: +31-546-725125 E-mail:info@uesystems.eu Web: www.uesystems.eu
Înainte de a începe orice inspecţie a oalelor de condens, ar fi util să analizaţi câteva lucruri care vă vor ajuta ca inspectarea oalei de condens să aibă succes. Mai întâi, mergeţi în zonă pentru a identifica și marca fiecare oală de condens. Nu puteţi începe să testaţi oalele de condens înainte de a identifica unde sunt amplasate toate aceste dispozitive. Este necesară utilizarea unui sistem de marcare pentru a putea identifica corect fiecare oală de condens după începerea analizării acestora. Eticheta trebuie să includă un număr și informaţiile despre oala de condens, cum ar fi producătorul, tipul acesteia, dimensiunea orificiului din interiorul său și scopul oalei de condens. Apoi, aceste informaţii pot fi introduse într-un software, cum ar fi Ultratrend DMS de la UE Systems, ce documentează în baze de date oalele de condens. În cadrul software-ului Ultratrend DMS se poate adăuga și o fotografie a oalei de condens pentru o înregistrare suplimentară și facilitarea raportării.
estarea oalelor de condens cu ultrasunete După ce se creează o bază de date exactă cu toate separatoarele de vapori poate începe inspecţia acestora. Pentru a gestiona mai ușor datele pentru raportare și inspecţie, se recomandă divizarea suprafeţelor de inspectat în zone. Folosiţi o progresie logică pentru producţia de abur, utilizarea acestuia și returul condensului. Începeţi de la cazan, continuaţi cu distribuţia aburului și circuitul de distribuţie, apoi continuaţi cu echipamentele de procesare și încheiaţi cu sistemele de recuperare a condensului. Când inspectorul ajunge la oala de condens, înainte de testarea cu ultrasunete, se recomandă mai întâi măsurarea temperaturii cu un radiometru punctual simplu. Nu doar că temperatura îi permite inspectorului să afle dacă oala de condens pierde sau nu abur, ci temperatura poate fi folosită și pentru a estima presiunea aburului. Dacă temperatura oalei de condens este scăzută, inspectorul trebuie să verifice pentru a se asigura că supapele sunt deschise sau dacă separatorul a fost scos din uz. Dacă temperatura oalei de condens este ridicată foarte mare, atunci inspectorul poate nota temperaturile de admisie și evacuare și poate continua testarea cu ultrasunete.
După ce se realizează contactul, reglaţi sensibilitatea volumul de pe instrument până când se poate auzi sunetul emis.
Când se ajunge la testarea efectivă cu ultrasunete a oalelor de condens, cel mai important aspect este că inspectorul va trebui să știe, după ce ajunge la oala de condens în cauză, ce tip este aceasta. Dacă se cunoaște tipul de oală de condens, se va determina cum ar trebui să sune aceasta după ce intră în contact cu instrumentul cu ultrasunete. Oalele de condens prezintă una dintre următoarele caracteristici de sunet pornit oprit sau debit continuu. Se recomandă să ascultaţi mai multe oale de condens înainte de a începe inspecţia pentru a stabili o caracteristică de sunet „normal” pentru modul în care funcţionează oalele în condiţiile de funcţionare ale sistemului dvs. specific de abur. În testarea oalelor de condens pe bază de ultrasunete, pentru a identifica scurgerile, se recomandă testarea pe structură sau cu contact. Contactul fizic dintre oala de condens și instrumentul cu ultrasunete este necesar pentru a putea „auzi” cum funcţionează aceasta. Dacă se folosește un instrument cu ultrasunete căruia i se poate regla frecvenţa, reglaţi frecvenţa la setarea recomandată de Hz. Dacă se folosește un instrument cu ultrasunete care nu are o funcţie de reglare a frecvenţei, cel mai probabil frecvenţa este setată la Hz. Indiferent de tipul de oală, amplasarea sondei de contact sau a accesoriului modul stetoscop pe instrumentul cu ultrasunete va fi întotdeauna la orificiul de evacuare al oalei. Pe partea de evacuare a oalei de condens se creează turbulenţe atunci când aceasta elimină condensul. Prin urmare, amplasarea sondei de contact se va face întotdeauna pe partea cu orificiul de evacuare al acesteia.
Atunci când inspectaţi oalele de condens cu ultrasunete, este important să aveţi răbdare. Realizaţi contactul la orificiul de evacuare al oalei și așteptaţi ca aceasta să efectueze un ciclu. Dacă s-au verificat temperaturile și oala nu a efectuat un ciclu timp de aproximativ un minut, continuaţi la următoarea oală de condens. Dacă aceasta nu a efectuat un ciclu în decurs de un minut, poate fi dificil de aflat când poate efectua din nou un ciclu, dar dacă temperaturile sunt bune și nu există nicio indicaţie de defecţiune, continuaţi cu următoarea oală de condens care trebuie testată. Când se începe prima dată, ar putea fi util să se compare caracteristicile sonore ale unor tipuri similare de oale de condens pentru a ajuta inspectorul să identifice corect diferenţa dintre un sistem defect și unul care funcţionează în parametri.
aportarea re ultatelor După ce inspectorul a colectat toate informaţiile referitoare la starea oalelor de condens pe care le-a inspectat, este important să înregistreze rezultatele. Nu trebuie raportate doar condiţiile de operare ale oalei de condens defectă, cu pierderi sau în parametri, ci și banii pierduţi din cauza oalelor de condens defecte sau cu pierderi. Pentru a genera raportul privind pierderea de aburi în software-ul DMS sau aplicaţia Steam rap de la UE Systems, inspectorul trebuie să cunoască următoarele informaţii pentru fiecare oală de condens tipul acesteia, dimensiunea orificiului, temperatura de admisie, temperatura de evacuare, condiţiile de operare O , cu pierderi, înfundat, nefuncţional și cât costă să se genereze . g de vapori euro . g.
onclu ii Un program de mentenanţă eficientă a oalelor de condens începe în primul rând cu siguranţa și conștientizarea. Crearea unei conștientizări la nivelul unităţii în legătură cu problemele asociate oalelor de condens defecte poate ajuta la eliminarea unor potenţiale probleme timpurii, deoarece toată lumea cunoaște problemele de siguranţă și economice generate de oalele de condens cu probleme. După ce se compilează datele trebuie realizată raportarea și documentarea corecte ale oalelor defecte sau cu pierderi și banii asociaţi oalelor de condens defecte. Deoarece punem accentul pe energie și sustenabilitate în domeniul nostru, acesta este modul ideal de a arăta potenţialilor clienţi și furnizori că pierderea de energie este tratată cu seriozitate și că depunem în permanenţă eforturi pentru a corecta problemele legate de pierderile de energie. Un program de testare cu ultrasunete a oalelor de condens este un mod facil, rapid și exact de identificare a problemelor aferente și a stării generale a sistemului de abur. A 3/2022
55
α
Ω
Tehnologii
GLASSTEC 2022, revine LIVE n perioada 20-23 septembrie 2022, la Düsseldorf, industria sticlei se va reuni la Glasstec, cel mai important eveniment dedicat sectorului, într un an special, declarat de dunarea enerală a ațiunilor nite, ca fiind nul nternațional al ticlei. stfel, după o perioadă de ani, sub motto ul Let’s go live, glasstec îi face pe vizitatori și e pozanți să aștepte cu nerăbdare târgul.
Î
Numărul mare de expozanţi înregistraţi, similar cu cel din , ne determină să privim cu optimism ediţia din acest an, glasstec fiind cea mai importantă platformă de inovare și informare pentru industria globală a sticlei. Pe lângă prezentarea celor mai noi echipamente și tehnologii pentru fabricarea, tratarea și finisarea sticlei, la care se adaugă numeroase produse și aplicaţii din sticlă, în cadrul evenimentului sunt stabilite tendinţele din domeniu. Pe baza discuţiilor cu experţii din toate etapele lanţului valoric, au fost identificate cinci ten in e de interes global.
de Arhitectură și spectacolul de inovaţie NE LASS - ehnologia sticlei în direct.
IN
Aceste mega tendințe vor fi în centrul atenției în sălile de conferințe, în zonele speciale de expoziție, precum și la standurile expozanților. Aceasta înseamnă că vom oferi industriei sticlei un spectru unic de soluții și informații viitoare inovatoare, precum și oportunitatea de a-și extinde rețeaua personală în lumea globală a sticlei. Birgit HORN, Director de proiect Glasstec n erin a lasstec Acest brand-umbrelă combină subiecte din teorie și practică și oferă conferinţe intersectoriale pe teme de relevanţă imediată, dar și pentru viitor. n resul Interna i nal e rhitectur Anul acesta se va desfășura încă o dată în cooperare cu Camera Arhitecţilor Renania de Nord- estfalia pe septembrie în CCD Est cu titlul „Foresight. Arhitectură pentru viitor cu sticlă”.
Ele sunt considerate esenţiale pentru dezvoltarea viitoare a industriei sticlei, precum și pentru societatea umană în ansamblu. Acestea sunt n Clima reducerea emisiilor și utilizarea energiilor regenerabile n Urbanizare arhitectură de viitor, în care se folosește sticla n Valoare lanţ de valoare durabil n Resurse utilizarea eficientă și durabilă a resurselor n un stare îmbunătăţirea calităţii vieţii prin sticlă Urmărind temele de mai sus, glasstec 2022 va oferi o gamă unică și cuprinzătoare de evenimente conexe, dintre care cele mai importante sunt Conferinţa lasstec, Congresul Internaţional
56
3/2022
E I tehn l ia sticlei n irect spectacolul inovaţiei în vederea viitoarelor aplicaţii din sticlă. Show special care va fi organizat de reţeaua universitară a celor patru universităţi tehnice din Darmstadt, Delft, Dortmund și Dresda. Studenţii vor uimi vizitatorii cu machetele și structurile inovatoare din sticlă. Eliminarea restricţiilor de acces și a regulilor de distanţare socială va permite din nou tuturor participanţilor la glasstec să se bucure de experienţa obișnuită a târgului comercial. Desigur, standardele ridicate de siguranţă și igienă vor fi asigurate. Mai multe detalii despre glasstec , găsiţi pe https://www.glasstec-online.com/. A
Automatizari
Un nou software
pentru creşterea performanþei roboþilor mobili autonomi M obile Industrial Robots (MiR) a introdus o nouă platformă software care crește performanța roboților mobili autonomi (AMR) datorită unei viteze mai mari de lucru, securității îmbunătăţite și integrării ușoare cu alte sisteme.
Noua platformă software, disponibilă deja atât pentru roboţi individuali cât i pentru flote, include o interfaţă de utilizator mai rapidă și mai intuitivă, care oferă clienţilor funcţionalităţi suplimentare precum n Planificarea și replanificarea traseelor de deplasare a roboţilor în jurul obstacolelor cu reacţie îmbunătăţită la alte elemente în mi care alţi roboţi, utilaje sau muncitori n Deplasare mai eficientă în spaţii largi i tranziţie facilă între diverse hale de producţie și paliere
od simplu de utili are şi securitate îmbunătă ită
Noul software dezvoltat de MiR introduce o interfaţă complet reproiectată, care simplifică utilizarea. Interfaţa permite definerea unor multiple profile de utilizator i este simplu de exploatat de pe des top, laptop, telefon sau tabletă, angajaţii având acces la diverse tablouri de bord și funcţii pentru a comanda robotul printr-un singur clic .
Dorim să oferim companiilor un mod simplu de a trece la automatizare. Cu noua interfață configurarea unei sarcini simple pentru un robot MiR durează mai puţin de o oră. Chiar și pentru sarcinile complexe care necesită funcționalități avansate, interfața permite utilizatorilor un mod simplu și eficient de operare a roboţilor. Îmbinând cu eficiența adusă de roboți, companiile obţin rapid un cost total foarte redus pentru deținerea roboților Mir. Søren E. Nielsen, preşedintele MiR Interacţiunile cu sute de clienți de-a lungul ultimilor ani ne-au arătat clar atât că software-ul este elementul cheie pentru Complementar noului software, MiR acordă o automatizare, cât și ce funcţionalităţi oferă cea mai bună experiență atenţie sporită securităţii cibernetice. Îmbunătăţirile de utilizare. Noua platformă software devine o bază solidă pentru aduse sunt conforme cu standardul de Securitate optimizarea modului de exploatare a roboților mobili autonomi, atât IEC pentru sisteme de automatizări indusîn prezent cât şi pe viitor, pe măsură ce ne adaptăm mediului de lucru triale, oferind şi avansului tehnologic. De la facilităţile oferite operatorilor pentru a n arantarea autenticităţii codului prin semnăplanifica mai uşor şi mai rapid misiunea unui robot până la asigurarea tură digitală code signing unui nivel superior de securitate şi integrare facilă cu multiple alte n Facilităţi extinse de autentificare a roboţilor sisteme, vom continua să îmbunătăţim performanţa roboţilor n Capabilităţi de actualizare a sistemelor de noştri pentru a avea clienți eficienţi şi mulţumiţi. operare instalate pe roboţi. Søren E. Nielsen, preşedintele MiR MiR dezvoltă și produce cea mai avansată gamă de roboţi mobili autonomi AMR , colaboAbilitatea de a circula eficient i de a evita rativi și siguri, care pot gestiona rapid, ușor și blocajele este vitală pentru performanţa eficient logistica internă, astfel încât angajaţii să operaţională a unui robot mobil autonom, iar noua poată desfășura activităţi care creează mai multă platformă software asigură un nivel optim de valoare. A funcţionare pentru roboţii MiR. 3/2022
57
Eveniment
Elmark Automation doreşte să
a ute industria rom nească cu soluþii moderne de transmisie a datelor ALEXANDRU ILIESCU
n luna iunie, compania poloneză lmar utomation a adăugat România pe harta evenimentelor Elmark Tech Tour’22. n uropa entrală, întâlnirile lmar ech our au atras peste de persoane. nul acesta, patru întâlniri desfășurate în cele mai mari orașe poloneze au umplut sălile rezervate evenimentelor. entru România, lmar ech our a fost o premieră.
Î
Mai puţin cunoscut în România, Elmar Automation este unul dintre cei mai mari distribuitori din Europa ai soluţiilor Moxa, Advantech, etac și Unitronics. Specializările principale sunt dispozitivele de transmisie de date, computerele și laptopurile industriale, sursele de alimentare și PLC-urile. De aproape de ani, Elmar Automation își ajută clienţii să își minimizeze riscurile prin alegerea soluţiilor adecvate, asigurând funcţionarea corectă a acestora pe termen lung. Cunoștinţele specialiștilor, capacitatea lor de a rezolva problemele tehnice întâlnite și angajamentul faţă de serviciul post-vânzare, economisesc bani și fac proiectele mai profitabile, reducând în același timp riscurile implicate. Specialiștii Elmar au o vastă experienţă în domeniul soluţiilor de transmisie a datelor. În același timp, compania nu concurează cu integratorii, ci se prezintă ca un partener pentru aceștia. În plus, în calitate de AD alue Added Distributor distribuie cunoștinţe esenţiale sub formă de webinarii și seminarii gratuite.
În cadrul seminariilor gratuite susţinute de către experţii Elmar la Cluj și la ucurești pe data de și iunie au fost discutate cele mai importante probleme legate de convergenţa dintre lumile O și I , cum ar fi securitatea cibernetică a instalaţiilor industriale, reţele Ethernet industriale în zonele de producţie, platforme Edge AI și Machine ision sau modalităţi de construcţie și întreţinere a unei reţele industriale. Specialiștii prezenţi s-au concentrat pe cunoștinţele practice relevate de abordarea nenumăratelor provocări cu care se confruntă industria de automatizări industriale în această perioadă.
58
3/2022
Soluţiile oferite de către Elmar sunt foarte populare în afara României. Moxa Technologies, numărul trei în lume la capitolul Ethernet industrial și numărul unu la comunicaţiile seriale, este o companie de tehnologie din aiwan specializată în soluţii de edge connectivity, calcul industrial și infrastructură de reţea. Aceștia au mai mult de de ani de experienţă și peste de milioane de dispozitive conectate în întreaga lume, care răspund unor nevoi variate ale clienţilor. Soluţiile Moxa sunt utilizate în mediile cele mai variate de la instalaţii strategice la nivel naţional, la instalaţii locale mici, de la instalaţii pe fundul oceanului până la cele de pe Staţia Spaţială Internaţională. De asemenea, Moxa este una dintre primele companii din lume certificate IEC - - , o serie internaţională de standarde pentru securitatea cibernetică pentru tehnologia operaţională în sistemele de automatizare și control.
Elmark Automation Telefon: +40 724 333 032 E-mail: elmark@elmark.com.ro
https://www.elmark.com.ro/
Participând la evenimentul din ucurești, am profitat de ocazie să aflăm mai multe detalii despre compania Elmar Automation într-un interviu cu domnul Lu asz Szymcza , membru al oard-ului Elmar Automation, redat în continuare.
Interviu cu u as
mc a membru al oard ului lmar
A El ar a intrat e ia a r neasc n ulti a arte a anului trecut De ce a i ales lu ul și ucureștiul entru a sus ine aceste se inarii și e ce acu u a st ee ac ul ri it e la u lic u asz z cza În mod evident, ucureștiul, fiind capitală și centru de afaceri, a fost o alegere clară pentru noi, iar Clujul a fost ales pe baza unor estimări. Am avut în analiză și imișoara, și ne gândim ca pe viitor să organizăm alte evenimente și aici și în ucurești. Legat de feedbac , acesta a depășit așteptările noastre. Participanţii au fost foarte activi, au pus întrebări foarte precise. Este evident că inginerii români au cunoștinţe tehnice foarte bune. Mai mult, cele două evenimente au generat multe oportunităţi de cooperare cu partenerii români. A n ce sect are in ustriale ve e i cele ai ari rtunit i entru s lu iile și serviciile El ar e ia a in nia L.S.: În ceea ce privește soluţia de transmisie a datelor, pieţele verticale cheie se referă la energia electrică, la sistemul inteligent de management al traficului și industria de petrol și gaze. Avem multă experienţă în aceste domenii și, din punctul nostru de vedere, ar trebui să existe o mulţime de investiţii și proiecte în România chiar în aceste sectoare. Cu toate acestea, nu ne limităm doar la aceste zone. Suntem activi pe majoritatea pieţelor de automatizare industrială. Din punct de vedere al tehnologiei, luăm în considerare cele mai mari oportunităţi în transmisia de date, securitatea cibernetică, machine vision, AI și afacerile în cloud.
foarte asemănătoare cu cele care au fost realizate în Polonia acum sau ani. A doua diferenţă majoră este numărul limitat de soluţii vânzători de pe piaţă. De exemplu Siemens este extrem de popular în România, în timp ce Moxa locul în lume în ceea ce privește soluţia Ethernet industrială și locul în ceea ce privește comunicaţiile seriale este aproape necunoscută. A: În prezentarea din cadrul evenimentului, s-a s us c e e ia i este e c enzi zilnic și c acestea sunt e ru ul c tre client n aceeași zi n care a un n e zit sau a ua zi , chiar și n i l cul unui e icit ec nente De ase enea, a i en i nat a tul c a i crescut n aceast eri a u a i reușit s ace i t ate acestea și cu ve i reuși s c ntinua i s traversa i aceast eri a n care li sesc c nentele și s livra i r usele atunci c n clientul are nevoie de ele? L.S.: Da, într-adevăr, în am expediat peste de comenzi, și majoritatea comenzilor le-am livrat într-o perioadă foarte scurtă de timp. Acest lucru este posibil doar datorită unui stoc mare și bine echilibrat.
Avem unul dintre cele mai mari stocuri din Europa pentru soluții de transmisie a datelor industriale și suntem capabili să asamblăm și să livrăm un computer industrial în doar câteva zile.
A i evi en iat n rezentare e erien a c aniei n r iecte ari n l nia u s v a ute e erien a in l nia n situa iile e care le ve i a r a n nia L.S.: Scopul nostru este să abordăm clienţii ca pe niște parteneri. Firmele românești au ingineri foarte pricepuţi și multe proiecte de finalizat. Elmar are o istorie lungă de proiecte diferite, finalizate cu succes. De foarte multe ori clienţii polonezi vin la noi spunând că au o problemă cu realizarea unei anumite instalaţii. Noi căutăm soluţii, ne sfătuim cum să abordeze problema, ce să evite. Astfel, clienţii noștri economisesc timp și bani pentru că nu testează soluţia direct în aplicaţia lor, obţin gratuit consultanţă și beneficiază de experienţa noastră, putând folosi acele soluţii care s-au dovedit a fi foarte bune în alte aplicaţii. Companiile românești pot primi ajutor suplimentar din partea noastră și pot obţine valoare adăugată prin cooperarea cu noi. Satisfacţia partenerilor noștri este singura modalitate de a realiza creșterea unei companii. A u ve e i ia a in e i eren e a i servat
utomation
nia n c
ara ie cu
l nia
L.S.: În opinia mea, există două diferenţe majore. În primul rând sunt proiectele. Proiectele care sunt în dezvoltare sau vor fi realizate în viitor în România, de obicei sunt aceleași sau
De-a lungul istoriei noastre de aproape de ani, am învăţat cum să anticipăm stocul necesar. Nu comandăm totul, dar pe baza algoritmilor noștri putem estima și comanda acele soluţii de care vor avea nevoie partenerii noștri. În plus, nu ne este frică să investim în acţiunile noastre. Nu avem împrumuturi, ipoteci, Elmar are o situaţie financiară foarte sănătoasă și poate investi în stocuri, după cum consideră necesar. În plus, Elmar lucrează îndeaproape cu furnizorii săi, precum Moxa, Advantech, etac, Unitronics. Împărtășim cu aceștia informaţii despre nevoile noastre actuale, viitoare și pe termen lung și plasăm comenzi în consecinţă. Această strategie funcţionează. Ca dovadă putem afirma că avem unul dintre cele mai mari stocuri din Europa pentru soluţii de transmisie a datelor industriale și suntem capabili să asamblăm și să livrăm un computer industrial în doar câteva zile. i este adevărat, în am crescut cu peste și am realizat cea mai mare cifră de afaceri din istorie. A
e ur eaz
entru El ar
n
nia, ce lanuri ave i
L.S.: Elmar are planuri pe termen lung pentru România. Estimăm că după Polonia va fi a doua noastră piaţă. Avem în plan să dezvoltăm cooperarea cu noi clienţi, să le împărtășim experienţa noastră și să-i ajutăm să-și facă afacerea mai profitabilă. Satisfacţia partenerilor noștri români este singura modalitate de a ne atinge obiectivul. A
ul u i , și v
ri
s v atin e i
3/2022
iectivele
59
ªtiri
Daniel Barciuc,
noul CEO al Siemens România Î
ncepând cu data de 1 aprilie 2022, Daniel Barciuc este noul CEO al Siemens România, îndeplinind în continuare și rolul său anterior de Head of Digital Industries în România.
Trăim într-o lume în care interacțiunea oamenilor cu tehnologia este din ce în ce mai strânsă. Rolul nostru, ca furnizor de soluții, este de a facilita această interacțiune, în așa fel încât tehnologia să transforme viața de zi cu zi și să adauge calitate vieții, de la transport la producție, până la sănătate și spațiile în care locuim și muncim. Iar provocarea cea mai mare este sa realizăm aceste obiective în mod sustenabil, cu responsabilitate față de mediu și societatea în care trăim. Daniel BARCIUC, CEO Siemens România Absolvent al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Specializarea M.U.C., Daniel arciuc și-a construit o carieră impresionantă în domeniul petrol și gaze și automatizări industriale, ocupând roluri de management importante. Cu o experienţă de peste ani în cadrul Siemens, acesta a condus echipa Digital Industries, formată din profesioniști în vânzări, inginerie și proiecte de automatizări, cu rezultate deosebite. Pornind de la aceste realizări, Daniel arciuc este pregătit să conducă Siemens România în noua sa etapă de companie axată pe tehnologie, care își propune să ofere clienţilor săi capacitatea de a depăși provocările impuse de transformarea digitală și sustenabilitate. În acest sens, Siemens și-a propus patru ri rit i strate ice. Pe primul loc, impactul asupra clienţilor anticiparea nevoilor acestora înainte ca aceștia să le conștientizeze, la care se adaugă stimularea progresului prin susţinerea iniţiativelor clienţilor, partenerilor și angajaţilor. O altă prioritate este formarea unei mentalităţi de evoluţie și implicare în construirea zilei de mâine învăţând și fiind deschiși către schimbare. i nu în ultimul rând, crearea de tehnologie cu un scop, care reprezintă nucleul Siemens de mai bine de de ani și va rămâne centrul viitorului pe care îl construiește. Inovaţia stă la baza succesului Siemens, ca urmare a investiţiilor constante și considerabile în cercetare - dezvoltare. De exemplu, în anul fiscal a fost alocat un buget de , miliarde de Euro și . de angajaţi au fost implicaţi în acest tip de activităţi.
60
3/2022
„Un nou domeniu în care este esenţial să fim inovatori este sustenabilitatea, atât la nivel operaţional, cât mai ales la nivel de soluţii pe care să le punem la dispoziţia clienţilor noștri de la tehnologii eficiente energetic, la software și modele care să regândească fiecare etapă a producţiei sau proceselor de afaceri.” a adăugat Daniel arciuc.
Cu o istorie de ani în România, Siemens este reprezentat pe plan local în majoritatea activităţilor existente la nivel global și operează fabrici, în Sibiu și uziaș, și centre de cercetare-dezvoltare, în ucurești, rașov și Cluj-Napoca. La nivel naţional, în companiile Siemens sunt aproximativ de angajaţi, dintre care o treime activează în profesii cu specific digital. Este vorba de specialiști care fie promovează soluţii existente sau oferă suport tehnic, fie dezvoltă produse pentru hardware, software și inginerie, în domeniul energiei, industriei, imagisticii medicale, mobilităţii și infrastructurii inteligente. La aceștia se adaugă experţi în servicii și soluţii I care dezvoltă aplicaţii web, mobile și SAP. Echipa Siemens Digital Industries furnizează pe piaţa locală proiecte și produse de automatizare precum și training specializat. Soluţiile Siemens digitalizate oferă posibilitatea de a colecta datele și de a le analiza, în așa fel încât producătorii să își poată eficientiza procesul de producţie. De asemenea, Siemens Smart Infrastructure combină lumea reală cu cea digitală în cadrul sistemelor energetice, clădirilor și industriei, pentru a îmbunătăţi stilul de viaţă al oamenilor și a crește în mod semnificativ eficienţa și sustenabilitatea.
„Cel mai eficient mod de crea un viitor mai bun pentru oameni și societate este de a investi în educaţie, de aceea Siemens susţine în centrele universitare din ţară pregătirea studenţilor pentru a crea tehnologiile de mâine. Compania contribuie la dotarea cu echipamente a laboratoarelor din facultăţi, oferă burse de studii, susţine cursuri de specialitate și pune la dispoziţie programe de practică pentru studenţi și absolvenţi”, declară Daniel arciuc. c ic epe )A
osc e rot şi I , parteneriat pentru piaþa în creştere a roboþilor mobili autonomi
B
osch Re roth și au semnat un acord de parteneriat la Hannover esse pentru a accesa piața în creștere rapidă a roboților mobili autonomi R . ortofoliile ambelor companii se completează foarte bine. cest parteneriat oferă companiei acces la piețe e tinse în întreaga lume.
bine , a subliniat nn c arp ui e ul depar a en ului Te n l ie de a a lare la c e r . osch Re roth a e plicat într un comunicat că piața globală R se confruntă cu o creștere puternică. lienții se așteaptă la o gamă largă de produse, combinată cu o prezență internațională în zona de producție, vânzări și service.
rin parteneriat, combinăm un produs puternic și agilitatea unui scale up cu prezența globală și scalabilitatea unui jucător global. ortofoliile de produse e istente se completează foarte
u osch Re roth, avem alături un partener puternic, stabilit la nivel internațional. mpreună, vom deschide noi piețe , a declarat ran u er c nda rul A .A
Sistem modular pentru marcarea automati ată de identificare industrială diferite. ele trei aplicatoare pentru marcarea conductorilor și a cablurilor și cel pentru marcarea blocurilor terminale oferă, în acest fel, posibilități de marcare fle ibile și în funcție de necesități. hermomar . ire realizează o soluție de mar care care poate fi deplasată radial si a ial și care nu poate fi pierdută, grație îmbinării sudate.
u noua gamă de produse hermomar eries, hoeni ontact oferă o nouă soluție pentru o marcare de identificare industrială simplă și eficientă. entru prima dată, sistemul combină în mod automat imprimarea și aplicarea marcajelor într o singură etapă de lucru și obține astfel o economie de timp de comparativ cu e ecuția manuală a etapelor de lucru. istemul modular este alcătuit din imprimante cu role de transfer termic standard care pot fi combinate cu patru aplicatoare
plicatorul hermomar . leeve prelucrează tuburi con tractabile într un format continuu cu un diametru între , și apro . mm, le taie individual la lungimea dorită și deschide elementele de marcare imprimate pentru glisarea ușoară pe conductori și cabluri. tichetele de înfășurare cu autolaminare pentru toate tipurile de conductori, cabluri și corpuri cilindrice sunt prelucrate cu ajutorul hermomar . rap. plicatorul hermomar . ario marchează șiruri de blocuri terminale întregi cu doar două materiale într un format continuu pentru caneluri de marcare înalte și plate. entru a face acest lucru, sistemul este adecvat pentru diferiți pași între , și . mm. n cazul utilizării fără aplicator, cele patru imprimante cu role hermomar . și . , precum și . D și . D prelucrează, de asemenea, portofoliul de materiale sub formă de role de la hoeni ontact. uțitele de tăiere și de perforare hermomar . utter și hermomar . utter disponibile suplimentar preiau dimensionarea materialului sub formă de role, precum și perforarea tubului contractabil pentru rărire. A 3/2022
61
to
ti ă i
o oi
V n ările de roboþi au crescut în uropa, sia şi
V
ânzările de roboți industriali au avut o revenire puternică: un nou record de 486.800 de unități au fost livrate la nivel global – o creștere de 27% față de anul precedent. Asia/Australia a înregistrat cea mai mare creștere a cererii: instalările au crescut cu 33%, ajungând la 354.500 de unități. America a crescut cu 27%, cu 49.400 de unități vândute. Europa a înregistrat o creștere cu două cifre de 15%, cu 78.000 de unități instalate. Acestea sunt rezultatele preliminare pentru 2021 publicate de Federația Internațională de Robotică (IFR).
uropa şi a revenit În , instalările de roboţi industriali din Europa și-au revenit după doi ani de scădere depășind vârful de . de unităţi din . Cererea celui mai important integrator, industria auto, s-a mutat la un alt nivel, pe orizontală . de instalaţii, . Cererea din industria metalului și a utilajelor a crescut puternic . instalaţii, , urmată de materiale plastice și produse chimice . instalaţii, .
tatele nite ale mericii şi au revenit Instalările de roboți din întreaga lume s-au redresat puternic și fac din 2021 cel mai de succes an de până acum pentru industria robotică. Datorită tendinței continue către automatizare și inovație tehnologică, cererea a atins niveluri ridicate în toate industriile. În 2021, chiar și recordul pre-pandemic de 422.000 de instalări pe an din 2018 a fost depășit. Milton GUERRY, Președintele Federației Internaționale de Robotică (IFR)
erere puternică în toate industriile În .
, principalul motor de creștere a fost industria electronică instalări, , care a depășit industria auto . instalări, , cel mai mare client de roboţi industriali în . Prelucrarea metalului și echipamentele cu . instalări au fost în faţa industriei materialelor plastice și a produselor chimice . instalaţii, , dar și a industriei alimentare . instalaţii, .
În America, numărul de instalări de roboţi industriali a atins al doilea cel mai bun rezultat din toate timpurile, fiind depășit doar de anul record . de instalări . Piaţă americană a livrat . de unităţi aceasta reprezintă o cotă de piaţă de .
sia răm ne cea mai mare piaþă din lume Asia rămâne cea mai mare piaţă de roboţi industriali din lume din toţi roboţii nou instalaţi în au fost instalaţi în Asia. Un total de . de unităţi au fost livrate în , în creștere cu faţă de . Industria electronică a adoptat de departe cele mai multe unităţi . instalări, , urmată de o cerere puternică din partea industriei auto . instalaţ, . și industria metalurgică și de mașini . instalaţii, .A
arina ill este noul preşedinte I
P
e 28 iunie, Consiliul executiv al ederației nternaționale de Robotică R a ales o pe Marina Bill de la ABB ca fiind noul său președinte. enji amaguchi de la a fost numit noul vicepreședinte al R.
unt onorată să conduc R în calitate de președinte și să servesc industria noastră, și le mulțumesc membrilor R pentru încredere și sprijin , a spus arina ill. Ritmul fără precedent de schimbare pe care îl e perimentăm în afacerile globale oferă o oportunitate istorică de a modela industria pentru următoarea generație. Robotica și automatizarea creează soluții fle ibile, durabile și eficiente pentru afaceri de toate
62
3/2022
dimensiunile, care scad costurile, promovează reziliența și ajută societatea. arina ill conduce lobal ar eting ales pentru Robotică , care are apro imativ . de angajați, în peste de locații din de țări. arina are peste de ani de e periență într o serie de roluri de management și vânzări și mar eting în domeniul automatizării la . oul vicepreședinte, enji amaguchi este Director Reprezentant, reședinte și al R R din aprilie . După ce s a alăturat companiei în aprilie , și a început cariera cu cercetarea și dezvoltarea roboților industriali și a contribuit la dezvoltarea mai multor modele de succes. rincipalele sale responsabilități din trecut includ conducerea Departamentului de nginerie de roducție și a Diviziei de roducție, împreună cu Divizia de faceri .A la
niversal obots lansea ă cobotul cu sarcina utilă de
mașinilor-unelte, precum și pentru soluţii inovatoare create de ecosistemul său extins de parteneri.
P
e 21 iunie, într-o conferință de presă hibridă organizată în cadrul automatica 2022, Universal Robots, producătorul danez de roboți colaborativi, a anunțat că va adăuga un nou cobot cu sarcina utilă de 20 kg la gama sa de produse.
Denumit UR , cobotul are un design complet nou, bazat pe experienţa Universal Robots în domeniul ingineriei extrem de rafinate și este cea mai recentă adăugare la portofoliul solid de coboţi al companiei. UR este cea mai bună demonstraţie de până acum a inovaţiei de neegalat a Universal Robots în domeniul coboţilor, având un design complet nou al articulaţiilor care va permite timpi de ciclu și mai rapizi, precum și capacitatea de a manipula sarcini mai grele. Raza sa de acţiune de mm a fost proiectată pentru a funcţiona până la înălţimea completă a euro-paletului standard, ceea ce va transforma modul în care întreprinderile împachetează și paletizează, în timp ce amprenta sa mică va permite companiilor să realizeze mai mult în același spaţiu de producţie. Pe lângă paletizare, Universal Robots se așteaptă ca UR să fie utilizat pentru sudură, manipularea materialelor, încărcarea și operarea
Aceasta nu este doar o versiune mai mare a coboților noștri, este o redefinire a cobotului. UR20 este cel mai inovator cobot pe care l-am produs și cel mai înalt punct al evoluției în cei 17 ani de experiență tehnică în industria robotică. Inginerii noștri experți au reproiectat complet brațul, păstrând în același timp aceeași interfață de utilizator intuitivă care ne-a făcut mult timp celebri. Beneficiile oferite de UR20 sunt semnificative, de la timpi de ciclu mai rapizi și capacitatea de a manipula sarcini mai grele, până la o rază de acțiune mai mare cu o amprentă redusă. Am încorporat, de asemenea, îmbunătățiri avansate ale software-ului, oferind utilizatorilor capacități de control al mișcării fără precedent. Kim POVLSEN, Președinte Universal Robots Universal Robots a lansat primul cobot viabil din punct de vedere comercial din lume în și de atunci a creat un ecosistem de peste . de integratori, distribuitori și parteneri independenţi care creează componente, ituri și aplicaţii pentru coboţii săi. Compania a vândut peste . de coboţi și s-a bazat pe cunoștinţele dobândite prin intermediul bazei sale de clienţi consacrate în proiectarea acestui ultim produs. UR marchează începutul unei noi serii de coboţi inovatori, de ultimă generaţie, care completează seria e-Series de mare succes a companiei.
im Povlsen adaugă „Angajamentul nostru faţă de succesul fiecărui client se reflectă în efortul pe care îl depunem în crearea produselor noastre, iar dezvoltarea produsului UR este un exemplu perfect în acest sens. Suntem dedicaţi ingineriei de calitate și furnizării unei experienţe de utilizare remarcabile, de la software la capacele terminale. UR este doar începutul. Lansăm următoarea generaţie mai întâi cu acest model cu sarcină utilă mare, deoarece va face ca automatizarea completă să devină o realitate pentru clienţii noștri, permiţându-le să folosească coboţii pentru a acoperi noi sarcini. Următorul pas în redefinirea automatizării va fi aducerea acelorași caracteristici inovatoare într-o nouă familie de coboţi. Așadar, urmăriţi-ne îndeaproape și vă vom arăta ce rezervă viitorul.” Se preconizează că UR va fi disponibil pentru precomandă la sfârșitul trimestrului I al anului și va începe să fie livrat în trimestrul II al anului .A 3/2022
63
Materiale plastice
BRANSON GIX - Echipamente de sudură mase plastice cu infraroşu conturat U
tilizarea extinsă a polimerilor cu vîscozitate mică, rezistenți la temperaturi înalte, a materialelor de întărire de tip fibre și nevoia îmbinării materialelor disimilare au crescut complexitatea procesului de sudură. Beneficiarii cer piese sudate fără particule, cordoane de sudură estetice, vizibile, totodată fără a le fi afectată fexibilitatea proiectării și fără a afecta productivitatea în procesele de asamblare. Tehnologia BRANSON a infraroșului conturat (denumită în continuare Contoured Infrared Tehnology – CIT) reprezintă avansul tehnologic care îndeplinește cerințele industriale în creștere.
Sudura CI este o tehnologie fără contact între elementului emiţător și semi-piesele de plastic, nu folosește mișcarea pentru a genera căldură, astfel fiind ideală pentru îmbinarea pieselor din industria electrocasnicelor, electronicelor, automotive și mai ales în cea medicală. E icien Ener etic și e st ehnologia CI permite sudura transparent transparent, opac opac sau transparent opac, cu ajutorul emiţătorului tip folie IR, care emite radiaţie luminoasă la o lungime de undă aproape de caracteristica de absorţie ideală a polimerului utilizat. Acest proces are ca rezultat o sudură rapidă și de calitate, bavură compactă și controlabilă, timp de ciclu scurt, emanare de fum redusă și un consum redus de energie în timpul procesului. lica ilitate vast ehnologia CI este potrivită pieselor din industria auto - panouri de instrumente, rezervoare de lichide, elemente de decor interioare, componentelor pentru electrocasnice rezervoare, dar și a dispozitivelor medicale cartușe filtrante. ehnologia ranson CI este adecvată componentelor de dimensiuni mici și medii, dar mai ales în cazul componentelor de dimensiuni mari, cu forme complexe - conturate D, care necesită forţe mari de îmbinare, și care datorită constrângerilor de formă nu permit mișcarea relativă dintre semi-piese în timpul sudurii. Plastifierea controlată a polimerului, rezultat al transferului de căldură fără contact apare ca de la folia metalică a emiţătorului. Acesta emite același spectru a lungimii de undă ca și rata de absorţie a marii majorităţi a materialelor termoplastice. În timpul procesului, cele două semi-piese sunt aduse în apropierea plăcilor care conţin folia emiţător și care urmează profilul conturat al liniei de sudură. Emiţătoarele încălzesc doar linia de sudură fără a afecta componentele interne sau alte suprafeţe ale semi-pieselor lăcuite, vopsite . Odată
64
3/2022
ce apare plastifierea materialului, emiţătoarele se retrag și cele două semi-piese sunt aduse în contact sub presiune, permiţându-le recristalizarea. Astfel se produce o sudură curată, uniformă și fără particule. Gama de echipamente standard CIT, cuprinde 2 modele: n Branson IR-170/80 - pentru piese de dimensiuni mari n noul echipament Branson GIX-1.5 - pentru componente de dimensiuni mici și medii. Software-ul echipamentelor CI oferă o interfaţă prietenoasă și multifuncţională, setare facilă a parametrilor procesului și achiziţie de date. r cesul și echi a entul, t i nit rizate e la istan , software-ul include comunicarea între mașină și reţeaua internă a fabricii, precum și acces de la distanţă, via internet pentru verificarea sau modificarea datelor importante de proces timp de ciclu, poziţia axelor mașinii, parametrii de sudură și multe altele. Capabilitatea de integrare în reţea și tele-service sunt opţiuni standard. Echipamentele CI sunt gândite să lucreze ca și unităţi de sine-stătătoare, dar pot fi cu ușurinţă integrate în linii sau sisteme de producţie. Clienţii beneficiază de răspuns rapid la solicitările tehnice și la intervenţiile de service, acoperite de personalul ranson în România, cu sprijinul reţelei interne de experţi. Pentru mai multe informaţii legate de cele mai noi soluţii de sudură ranson, accesaţi Emerson. com/Branson
Despre Emerson Emerson (NYSE: EMR), sediul central în St. Louis, Missouri (USA), este o companie lider global în tehnologie și inginerie, furnizor de soluţii inovative pentru clienţii care activează în sectoarele industrial, comercial și rezidenţial. Divizia Emerson Automation Solutions, ajută clienţii să își maximizeze profitul în cadrul proceselor de producţie hibride și discrete, protejând angajaţii și mediul, în același timp reducând costurile energetice și de operare. Divizia Emerson Commercial Residential ara erăstrău nr. - , Solutions, ajută la îmbunătăţirea confortului și o a uilding et. , cod a sănătăţii utilizatorilor, protejează calitatea și , ucureşti siguranţa alimentelor, crește eficienţa energetică Tel. . . și creează o infrastructură sustenabilă. Pentru ioan.bucerzan emerson.com mai multe informaţii accesaţi Emerson.com A .emerson.com
3/2022
65
Materiale plastice
Explozia cererii pentru
sistemele de reciclare cu tehnologia EREMA ReFresher
R
educerea mirosului devine un criteriu de calitate indispensabil în reciclarea materialelor plastice post-consum. În acest conte t, a apărut o creștere notabilă în cererea pentru combina ii de mașini de reciclare R incluzând tehnologia Re resher care reduc mirosul în aval în procesul de e trudare. de aplicaţii. Datorită combinaţiei dintre mașina INTAREMA® TVEplus® RegrindPro® cu unitatea ReFresher, EREMA a permis ca HDPE-ul reciclat din material post consum produs cu acesta să fie utilizat în proporţii de până la pentru producerea de ambalaje pentru contactul direct cu alimente și băuturi, după cum a confirmat Administraţia pentru Alimente și Medicamente din SUA FDA .
n FOTO. Michael Heitzinger, Director General Erema, Clemens Kitzberger, BDM Application Post Consumer, Erema și Thomas Hofstätter, inginer de proces Erema
Mirosul este o problemă tipică a deșeurilor menajere contaminate, cum ar fi foliile de LDPE, containerele din HDPE și capacele din PE. Este esențial ca mirosul să fie îndepărtat dacă materialul PCR va fi reutilizat în ambalaje de înaltă calitate pentru produse cosmetice sau alimentare. Clemens KITZBERGER, EREMA Group Business Development Manager pentru Aplicații Post-Consum Acest lucru se datorează cererii tot mai mari de materiale reciclate post-consum de înaltă calitate, care pot fi utilizate pentru o mare varietate
66
3/2022
Pentru a produce un material reciclat de o calitate atât de înaltă din material PCR, mașina de reciclare trebuie să ofere performanțe foarte ridicate de decontaminare. În timp ce sistemul de extrudare cu degazare înaltă, îndepărtează în principal substanțele foarte volatile, cu greutate moleculară mică, tehnologia ReFresher asigură o reducere semnificativă a compușilor organici cu volatilitate scăzută, respectiv a componentelor cu greutate moleculară ridicată din granulele reciclate. În același timp, procesul termo-fizic funcționează într-un mod deosebit de economisire a energiei, deoarece folosește energia termică a granulelor reciclate calde încă după procesul de extrudare. Thomas Hofstätter, inginer de proces la EREMA GmbH Un exemplu remarcabil de produs de ultimă generaţie realizat din material reciclat post-consum este ambalajul pentru produse cosmetice care a fost lansat în premieră mondială în primăvara anului . Aceasta a fost o sticlă de gel de duș fabricată din PCR-HDPE. Reciclarea este produsă de o mașină IN AREMA® TVEplus® RegrindPro® plus modulul ReFresher.
Str. Lucian Blaga nr. 3, Bl. J5, sc. , ap. , ucureşti Tel.: 021.322.48.99; Fax: 021.321.17.15 email: sales@chorus.mc www.chorusengineering.ro
Acest proces super-curat produce granule reciclate de înaltă calitate, care vor deschide noi pieţe de vânzare, viabile din punct de vedere economic ce pot fi dezvoltate prin colaborarea cu parteneri din tot lanţul valoric. A
3/2022
67
Eveniment
K 2022, centrul industriei de prelucrare a materialelor plastice şi cauciucului
A
cum 70 de ani, pe vremea când Regina Elisabeta a II-a urca pe tron, când s-a făcut primul implant artificial în SUA și muzicalul „Singin’ in the Rain” a inspirat milioane de oameni în cinematografe, în Germania s-a scris istorie cu prima ediție a expoziției K, găzduită la Düsseldorf în octombrie 1952. La acea vreme nimeni nu bănuia că acest eveniment, abia lansat, se va transforma în cel mai important târg mondial pentru industria materialelor plastice și cauciucului. Aproximativ . de companii, din de ţări de pe toate continentele, s-au înregistrat pentru a-și expune inovaţiile în segmentele n Materii prime, auxiliare n Produse semifabricate, componente tehnice și produse din plastic n Mașini și echipamente pentru industria materialelor plastice și cauciucului.
el mai relevant centru de informare şi inovare din domeniu
Evenimentul de debut „ under der unststoffe” Miracolele materialelor plastice din a înregistrat de companii expozante exclusiv din ermania. Acestea au ocupat aproximativ . de metri pătraţi de spaţiu expoziţional. . de vizitatori s-au minunat în special de bunurile de larg consum, colorate, expuse de procesatorii de materiale plastice. Astăzi, poate privi înapoi la o poveste de succes de de ani. Este cea mai relevantă platformă de informare și afaceri a industriei materialelor plastice și cauciucului din întreaga lume. Poziţia sa de eveniment lider pentru întreaga industrie, unde leadership-ul tematic și inovaţia merg mână în mână pentru a deschide calea pentru viitor, este de necontestat. Interesul expozanţilor pentru este foarte mare, întregul spaţiu din Centrul de expoziţii Düsseldorf fiind sold-out. Evenimentul va avea loc la Düsseldorf în perioada 19-26 octombrie 2022, și este așteptat cu nerăbdare de toţi cei implicaţi în domeniu. „ va ocupa din nou întreaga suprafaţă”, se bucură Erhard Wienkamp, Managing Director la Messe Düsseldorf, și continuă „Când vorbim cu expozanţii, simţim că există o cerere enormă pentru interacţiune personală la nivel global.” K 2022 Düsseldorf va fi din nou cel mai important punct al industriei internaţionale a materialelor plastice și cauciucului nu există niciun alt loc în care prezenţa internaţională să fie atât de mare.
68
3/2022
oferă industriei globale de plastic și cauciuc cele mai noi și importante informaţii, fiind în același timp și o platformă de afaceri. Expozanţii și vizitatorii din întreaga lume se reunesc aici și folosesc toate oportunităţile oferite de eveniment pentru a arăta evoluţia tehnologiilor dedicate acestei industrii, pentru a discuta tendinţele actuale și pentru a trasa cursul viitorului. După schimbările induse de pandemie, K 2022 vine la momentul potrivit pentru a oferi din nou imagine de ansamblu și o orientare pentru viitor a industriei materialelor plastice și cauciucului.
Temele principale ale K 2022 D sseldorf, nu numai că servește drept arenă pentru inovaţiile și produsele de perspectivă, dar subliniază și poziţionarea sa excepţională, abordând atât provocările societăţii noastre, cât și ale industriei sale, în special. Acest lucru este reflectat mai ales de cele trei teme principale ale K 2022 n Economia circulară n Digitalizarea n Protecţia climei emele principale vor fi reluate de prezentările expozanţilor, fiind în același timp și temele centrale care se vor regăsi în Forumul „Plastics Shape the Future”, Campusul știinţific și Forumul Economiei Circulare al DMA. Formula câștigătoare de la din D sseldorf este dată de orientarea permanentă către nevoile pieţei și dezvoltarea continuă a conceptului. Astfel, evenimentul fizic va fi extins pentru a include și conţinut digital suplimentar. „Acest lucru consolidează poziţia D sseldorf ca platformă centrală de comunicare și informare a industriei sale pe durata târgului fizic și nu numai”, spune ien amp cu convingere foto Constanze Tillmann, Messe Düsseldorf). Pentru mai multe informaţii accesaţi www.k-online.com A
ompuşii de pur are transformă curăþarea într un proces simplu, si ur şi rentabil
P
etele negre și depunerile carbonizate reprezintă un risc considerabil în cadrul proceselor de formare prin injecție și de e trudare. onsecințele lor Rebuturi și timp de inactivitate pentru utilaje. ompușii de purjare hem rend ltra urge transformă curățarea într un proces simplu, sigur și rentabil. la timp a depunerilor este importantă, pentru ca petele negre să nu se mai poată forma. Pentru a fi siguri pe rezultate, sunt necesari compuși de purjare inovatori. Utilizarea compușilor de purjare Ultra Purge de la Chem- rend și-a dovedit eficienţa. Compușii de purjare Ultra Purge se pot utiliza la oprirea și pornirea utilajelor de injecţie și a extruderelor. Curăţarea melcului, canalelor de injecţie încălzite și cilindrilor cu Ultra Purge elimină și depunerile carbonizate din sistem, care pot cauza pete negre chiar și după ore întregi după repornirea producţiei.
Pentru mașinile de formare prin injecţie și extrudere, procedurile de oprire și repornire generează o problemă deosebită, care apare și la modificările de material sau de culoare. Acestea sunt procese care pot determina producerea de depuneri carbonizate sau alte reziduuri ce formează mici inserţii pete negre în produsul final, cu consecinţe semnificative. Datorită acestor defecte de producţie, numărul de rebuturi crește rapid, productivitatea scade și este posibil să fie necesară oprirea utilajelor. De asemenea, curăţarea manuală care devine astfel necesară este costisitoare și consumatoare de resurse.
urăþarea completă asi ură stabilitatea în producþie Apariţia unor astfel de efecte poate fi prevenită doar prin curăţarea completă a mașinii îndepărtarea
Produsele Ultra Purge de la Chem- rend asistă diferite procese, cum ar fi formarea prin suflare, extrudarea și formarea prin injecţie inclusiv pentru sistemele încălzite . Acești compuși de purjare foarte eficienţi au fost dezvoltaţi pentru producerea următoarelor categorii de produse, ca exemple componente din plastic pentru industria auto, capace și elemente de închidere, articole de uz casnic, ambalaje și componente din plastic pentru industria medicală. A Întregul proces este prezentat într-un material video recent realizat de Chem- rend care poate fi vizionat accesând lin -ul https://ro.chemtrend.com/ video/de-ce-granule-decuratare/ sau codul QR alăturat. 3/2022
69
Materiale plastice
ăcirea eficientă a componentelor solicitante turnate sub presiune, cu puncte calde
C
omponentele solicitante turnate sub presiune, precum componentele structurale din sectorul autovehiculelor (componente turnate dintr-o singură bucată), prezintă cerinţe speciale în ceea ce privește controlul temperaturii, în special referitor la răcirea așa-numitelor puncte calde. Sistemul jetPulse marca REGLOPLAS oferă o soluţie fiabilă și economică pentru răcirea cu precizie și fiabilitate desăvârșită a punctelor calde dintr-o matriţă pentru turnare sub presiune. E l ntr l. Sistemul detectează din timp problemele existente în canalele de răcire individuale, evitând astfel apariţia costurilor din cauza problemelor legate de calitate i a respingerilor într-o etapă iniţială. O interfaţă Profibus asigură comunicarea simplă între sistemul jetPulse i ma ina de turnare sub presiune.
uternic, inteli ent şi economic
. a
Răcirea pe puncte a a a-numitelor puncte calde din matriţele pentru turnare sub presiune este un proces stabilit pentru îmbunătăţirea calităţii i a proprietăţilor mecanice ale componentelor cu geometrii solicitante, precum i pentru optimizarea duratei ciclului. inderea spre componente din ce în ce mai mari, datorată în principal a a-numitelor componente turnate dintr-o singură bucată din sectorul autovehiculelor, a sporit i mai mult necesitatea pentru sisteme precise de răcire pe puncte i a mărit nivelul de conformitate cu cerinţele.
,
e
.
e
Sistemul et ulse E oferă o soluţie adecvată pentru orice aplicaţie, configuraţie i dimensiune a matriţelor. Ca o completare la unităţile de comandă a temperaturii i sistemele de distribuţie marca RE LOPLAS consacrate pentru utilizare cu apă i ulei sub presiune, clientul beneficiază de o soluţie completă de control al temperaturii pentru ma ina sa de turnare sub presiune dintr-o singură sursă, inclusiv un software pentru monitorizarea întregului sistem i servicii de asistenţă i servisare locală, oriunde în lume.
,
e
e
le ibil, adaptat nevoilor
t a
Sistemul RE LOPLAS jetPulse oferă două dimensiuni de unităţi l sau l . Se pot conecta maximum ase distribuitoare multi et cu canale fiecare per unitate. Acestea răcesc în mod fiabil până la de puncte calde individuale cu precizie desăvâr ită i control prin ciclu. În plus, sistemul prezintă o funcţie de monitorizare a debitului fiecărui canal individual prin intermediul
i
70
3/2022
et ulse este dotat cu o pompă controlată de frecvenţă, multi-etapă, cu nivel redus de zgomot, un debit de până la l min i o presiune de sistem de până la de bari. Pompa este prevăzută cu o funcţie de economisire a energiei i este activă numai în timpul rulării procesului de răcire. Utilizând tehnologii inteligente, sistemul monitorizează i controlează presiunea pompei, temperatura, debitul i randamentul. Acest lucru asigură stabilitate excelentă i cel mai înalt grad de siguranţă în timpul desfă urării procesului de răcire. Monitorizarea inteligentă a procesului verifică în mod constant datele de operare i semnalează devierile de la valorile-limită care pot fi definite individual înainte de apariţia defecţiunilor. Monitorizarea automată a defectării unităţilor centrale i a scurgerilor este integrată în fiecare ciclu de răcire al jetPulse. Acest lucru opre te imediat ma ina de turnare sub presiune dacă se detectează o neregularitate pentru a preveni posibila deteriorare a sculei. Sistemul complet este controlat individual i parametrizat într-un mod simplu i intuitiv folosind ecranul tactil al panoului HMI Siemens, cu afi aje i reprezentări asistate grafic u or de înţeles.
istem economic complet dintr o sin ură sursă jetPulse oferă clienţilor un sistem extins cu arhitectură sofisticată a componentelor dintr-o singură sursă. Unităţile robuste i compacte pot fi integrate u or i rapid în instalaţiile de turnare sub presiune noi sau existente i pot asigura fiabilitate sporită a procesului, calitate îmbunătăţită i mai stabilă a produselor, precum i durate mai scurte ale ciclurilor pentru componente solicitante cu puncte calde la costuri de investiţii reduse. jetPulse marca RE LOPLAS presupune costuri reduse per unitate i o calitate superioară a componentelor, optimizând în mod sustenabil competitivitatea. A
3/2022
71
Materiale plastice
K2022 — Trend Report Europe
endinþele din industria europeană a materialelor plastice
I
ndustria europeană a materialelor plastice se confruntă cu provocări pe mai multe planuri. Industria ambalajelor, de departe cea mai mare piață, a devenit victima propriului succes, în special la utilizarea ca material pentru produse de unică folosință și pentru cele utilizate în mișcare. În domeniul construcțiilor unele proiecte de infrastructură pot fi puse în așteptare, deoarece acum guvernele redirecționează unele fonduri de la proiectele de infrastructură către apărare, deși afacerile sunt stimulate pe măsură ce consumatorii primesc ajutor pentru creșterea eficienței energetice a locuințelor. În industria auto, furnizorii de componente suferă pentru că producătorii de mașini au redus producția – nu ca o reacție la cererea scăzută, ci pentru că nu pot obține cipurile de care au nevoie. tar, criza influenţează foarte mult afacerile cu materiale plastice, având în vedere creșterea costurilor, agravarea blocajelor lanţurilor de aprovizionare, inclusiv furnizarea de energie, ridicând totodată spectrul reducerii cererii pe fondul temerilor de stagflaţie globală. În martie, inflaţia în UE atinsese deja un maxim istoric de , . S P lobal Economics a declarat la martie că se așteaptă ca pentru acest an, creșterea zonei euro să fie de , , comparativ cu , într-o prognoză anterioară, iar inflaţia să ajungă la și să rămână în jur de în .
n Foto, Getty Images
Industria europeană a materialelor plastice se pre ăteşte pentru o instabilitate crescută, preþuri mai mari şi o reducere a creşterii De la începutul anului 2020, COVID-19 a avut efecte majore asupra producţiei, uneori pozitive, dar în mare parte negative. i acum, când Europa și restul lumii își reveneau după cei doi ani grei ai pandemiei, avem tragedia conflictului din Ucraina.
Discutând situaţia la sfârșitul lunii martie, Martin Wiesweg, director executiv Polymers EMEA, IHS Markit, a declarat că, pe lângă dezastrul umani-
72
3/2022
FOTO. Graficul tendinței prețului (GKV).Tendințe ale prețurilor de producător pentru diverse produse din plastic, începând cu 2018 (100 = prețuri 2015) Sursa: DeSatis; GKV/TecPart
„În trecut, preţurile ridicate ale petrolului au afectat negativ cererea europeană de plastic conform graficului ”, spune iesweg. Creșterea în continuare a preţurilor ar putea duce la scăderea venitului consumatorilor, ceea ce va influenţa vânzările cu amănuntul. Sectoarele determinate de veniturile consumatorilor, cum sunt produsele de larg consum și autovehiculele, s-ar descurca prost pe măsură ce cumpărătorii vor încearca să economisească. „Pe termen scurt și mediu, Europa ar putea vedea o scădere a cererii pentru polimeri.”
relucrarea materialelor plastice, pe calea economiei circulare ermania rămâne liderul industriei europene a materialelor plastice, cu multiplele sale puncte forte în ceea ce privește materialele, echipamentele și capacitatea de procesare. Dar chiar și în ermania, unele sectoare suferă la fel ca peste tot. Potrivit organizaţiei germane , organizaţie a procesatorilor din industria de prelucrare a materialelor plastice, în vânzările din industrie au crescut cu , , până la , miliarde EUR, dar companiile membre sunt supuse unei presiuni foarte mari pentru a produce rezultate bune. În acest sens, sunt menţionate „explozii exorbitante de costuri” pentru materii prime și energie, precum și numeroasele întârzieri de livrare și suspendarea comenzilor care rezultă, în special, în livrările pentru automobile. Sectorul auto a oferit un set specific de probleme. Mai mulţi producători auto europeni au oprit temporar producţia în ultimele luni, cu efecte negative importante în lanţul de aprovizionare, inclusiv închiderea definitivă la unii procesatori.
Înmatriculările de autovehicule au scăzut cu , în , până la puţin sub milioane de unităţi în cele de ţări ale UE, potrivit Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile, ACEA. incy arghese, analist la ICIS, estimează că producţia auto din UE va crește cu în , deși va scădea în continuare cu faţă de nivelul din .
estimărilor noastre, la sfârșitul anului , producţia, în creștere cu , faţă de , ar trebui să fie la un fir de păr faţă de nivelurile prepandemie. Recuperarea clară înregistrată în ne dă un bun motiv ca în să ne așteptăm la performanţe peste nivelurile de dinaintea crizei.”
Perspectivele economice generale pentru 2022 sunt foarte amestecate, a declarat lan th, reșe intele , la conferinţa anuală a asociaţiei, desfășurată la începutul lunii martie. În perioada premergătoare conferinţei, aproximativ jumătate dintre membrii asociaţiei se așteptau la o creștere a vânzărilor, totuși se așteptau și la noi scăderi. În acest context, mai mulţi se gândeau chiar la relocarea sau oprirea producţiei. Roth a cerut o reducere a suprataxelor guvernamentale la preţurile energiei. În ceea ce privește preţurile materialelor, el a spus că creșterile recente au fost „aproape nebunești”. În medie, preţurile la materiale plastice în Europa au crescut cu peste de la an la an în prima jumătate a anului și au rămas ridicate. În februarie , de exemplu, PE -ul virgin s-a vândut cu aproximativ EUR g. În luna martie a acestui an, preţul era în jur de , . PE liniar de joasă densitate a trecut de la aproximativ , EUR g la aproximativ , EUR în aceeași perioadă. Dar Președintele rămâne optimist „În 2022, în calitate de procesatori de materiale plastice, vom continua să obţinem tot ce este mai bun din materialele polimerice și să îndeplinim cu succes sarcinile care vor veni”, a spus el. „Alarmele” din cauza preţurilor la energie s-au auzit și la UNIONPLAS , organizaţie care reprezintă companiile italiene de prelucrare a cauciucului și plasticului.
Lucrurile stau mai bine pentru furnizorii europeni de echipamente pentru prelucrarea plasticului. h rsten h ann, secretarul eneral al E , Asociaţia europeană pentru producătorii de echipamente pentru prelucrarea plasticului și cauciucului, a declarat în martie că deja carnetele de comenzi ale companiilor membre au fost „umplute până la refuz. Prin urmare, anul curent va fi un alt an foarte bun. Ne așteptăm să crească vânzările cu până la .” otuși, și aici, creșterea preţurilor și războiul din Ucraina cresc incertitudinea. Dari revier , reșe intele , asociaţia producătorilor italieni de echipamente și matriţe pentru materiale plastice și cauciuc, a declarat la sfârșitul anului trecut „Conform
Privind înapoi la exerciţiul financiar care tocmai s-a încheiat, Stefan Engleder, CEO Engel, a declarat la mijlocul lunii martie „Închidem un an cu mari provocări, dar și cu mari oportunităţi. om închide anul cu o creștere semnificativă faţă de anul precedent. locajele materiale sunt în prezent una dintre provocările majore. Până acum, am reușit să evităm pe cât posibil întârzierile de livrare.”
er ie i , E u it I De a , spune că, per total, cifrele de consum sunt bune. „Cu toate acestea, situaţia coronavirusului a avut în mod clar un impact asupra cererii. Dar anticipăm o recuperare rapidă datorită puterii noastre de adaptare a strategiei de business.” ânzările de echipamente sunt pe cale să depășească nivelurile pre-pandemiei și la această companie. „Cererea continuă să crească pentru modelele integral electrice și anticipăm că acest raport va continua să crească”, spune Liebig. „Preconizăm noi creșteri în în sectoarele auto și de consum. Acum un deceniu, 20% dintre utilajele noastre erau complet electrice, acum procentul este de peste 80%.”
Criza prețurilor la energie afectează grav un sector care are peste 5.000 de companii și peste 100.000 de angajați. Creșterea necontrolată a costurilor cu energia și dificultatea tot mai mare în găsirea materiilor prime reprezintă un mix mortal pentru sectorul nostru și creează riscul real de a nu putea satisface cerințele clienților noștri. Această situație are consecințe inevitabile și asupra prețurilor produselor noastre. Marco BERGAGLIO, Președintele asociației
roducători europeni de ec ipamente înre istrea ă re ultate bune
Ulrich Reifenhäuser, CSO al Reifenhäuser Group și, de asemenea, reșe inte al c nsiliului c nsultativ al e zan il r , spune că deja compania sa are un stoc de comenzi „extraordinar de bun” pentru anul în curs.
rovocările din industria ambala elor Preţurile ridicate și în creștere ale rășinii la nivel global înseamnă că piaţa ambalajelor este sub o presiune continuă, spune Liebig. „Având în vedere că granulele reciclabile sunt acum la același preţ ca polimerul virgin în urmă cu luni, imboldul pentru economia de resurse se referă la toate substraturile materialelor de ambalare, nu doar pentru polimerii virgini. Continuăm să ne concentrăm pe reducerea utilizării materialelor prin îmbunătăţirea procesului și permiţând clienţilor noștri să producă piese cu pereţi din ce în ce mai subţiri.” „ recerea către capacele legate obligatoriu din 2024 în conformitate cu Directiva privind materialele plastice de unică folosinţă - SUPD și extinderea responsabilităţii extinse a producătorului în vigoare în vor avea inevitabil o influenţă puternică, la fel ca și noua taxă UE pentru ambalaje, care se deșeurilor de ambalaje nereciclate”, spune Liebig. De la ianuarie , UE percepe statelor membre , EUR g deșeuri de ambalaje din plastic care nu sunt reciclate.) Industria europeană a materialelor plastice se confruntă, de fapt, cu diverse acte legislative referitoare la deșeurile de materiale plastice. De exemplu, există acum o directivă ca din toate ambalajele din plastic din UE să fie reciclabile 3/2022
73
Materiale plastice până în , precum și taxa pe deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate. Unele ţări introduc, de asemenea, legislaţie locală Spania și Franţa, de exemplu , ceea ce face ca regulile jocului să nu fie la fel de echitabile pe cât ar trebui. Industria se confruntă deja cu unele consecinţe ale SUPD, dintre care unele elemente au intrat în vigoare la iulie în majoritatea ţărilor UE deși implementarea legislaţiei nu a fost complet lină. În Italia, de exemplu, a devenit lege abia în ianuarie , cu o amânare a implementării finale; de asemenea, este mai flexibilă în definiţiile sale referitoare la produsele din plastic decât a intenţionat iniţial ruxelles-ul și, în timp ce Directiva SUP nu scutește anumite materiale plastice biodegradabile, legislaţia italiană o face. În ceea ce privește bioplasticul, asociaţia comercială europeană a bioplasticului spune „Din păcate, în Europa, industria bioplasticului încă nu primește același grad de sprijin pe care îl primesc alte industrii inovatoare de la factorii de decizie politici din UE. Comisia UE are uneori poziţii contradictorii cu privire la bioplastice. Poziţiile statelor membre cu privire la bioplastice variază, de asemenea, foarte mult, iar mediul de reglementare nu este armonizat.” Acest lucru descurajează investiţiile în cercetare și dezvoltare și în capacităţi de producţie. În ciuda acestor provocări, dezvoltarea bioplasticelor europene este „foarte pozitivă. Capacitatea de producţie la nivel mondial încă reprezintă mai puţin de din cele peste de milioane de tone ale tuturor materialelor plastice, dar până în , producţia de bioplastice va depăși pentru prima dată pragul de .” Capacitatea de producţie pentru bioplastice în Europa a fost de aproape . de tone în și este de așteptat să crească la aproximativ . . de tone în următorii cinci ani. În Marea ritanie, aflată acum în afara UE, la aprilie a acestui an a intrat în vigoare o nouă taxă pe ambalajele din plastic. axa se va aplica componentelor ambalajelor din plastic care nu conţin cel puţin plastic reciclat și care sunt fie fabricate în Regatul Unit, fie importate în Regatul Unit din nou, există scutiri . axa va fi de P tonă aproximativ EUR tonă . Philip Law, director general al ritish Plastics Federation, este hotărât să vadă partea pozitivă. „ axa pe ambalajele din plastic ar putea fi în cele din urmă o platformă pentru inovare și poate ajuta la reducerea intensităţii dezbaterii publice”, spune el.
eciclarea, pe un trend ascendent „Noile legislaţii și obiective pentru reciclarea materialelor plastice și pentru obligativitatea de utilizare a reciclării schimbă modul în care întreaga industrie a materialelor plastice trebuie să funcţioneze”, spune Eliza eth arr ll, c nsul tant eciclare și ura ilitate, I nsultin din ristol, Marea ritanie, care a publicat un nou raport despre reciclarea mecanică în Europa. „Industria de reciclare mecanică a materialelor plastice a devenit punctul central pentru investiţii, achiziţii și extindere”, spune ea. Producţia de materiale plastice reciclate în Europa a fost de , milioane de tone în și se estimează că va crește cu o rată de , an până în . Aceasta, în comparaţie cu cele , milioane de tone de materiale plastice care au intrat în fluxul
74
3/2022
de deșeuri în . „Acest lucru înseamnă că Europa a atins o rată globală de reciclare a plasticului de , ”, spune Carroll. Cel mai probabil, această cifră va crește pe măsură ce industria materialelor plastice va face investiţii majore în tehnologii de reciclare de diferite tipuri. Imaginea modului de transformare a materialelor plastice reciclate în produse de mare valoare este foarte încurajatoare. Engleder de la Engel declară „Datorită reţelelor orizontale de-a lungul lanţului valoric, în viitor nu va mai trebui să utilizăm materialele downcycle , ci le putem recicla sau chiar reutiliza. Dacă schimbăm informaţii și date între companii, vom putea recicla deșeurile de plastic și vom putea produce din nou produse din plastic de înaltă calitate. ransformarea digitală este condiţia prealabilă pentru depășirea rapidă a problemelor de sustenabilitate.” ie i , E ul u it I De a , este de acord că procesarea reciclării în sine nu este o provocare tehnologică de netrecut. „Cea mai mare provocare este obţinerea unor performanţe comparabile ale componentelor și stabilizarea proprietăţilor neuniforme ale materialelor prin monitorizarea inteligentă a procesului”, spune el. „Există multe proiecte promiţătoare în desfășurare, deși performanţa reciclării depinde încă de puritate.”
Economia circulară nu este doar un imperativ ecologic, ci și economic. Prin urmare, este un pilon de sprijin al strategiei de produs KraussMaffei. Clienții au reciclat deja peste un milion de tone de plastic cu sistemele noastre. Michael RUF, CEO KraussMaffei Observăm multe inovații care îmbunătățesc semnificativ calitatea sortării și spălării deșeurilor. Recent, procesul de piroliză a fost, de asemenea, îmbunătățit semnificativ, astfel încât acest proces de reciclare să poată fi realizat într-un mod mult mai eficient din punct de vedere energetic. Marina MATTA, lider de echipă Process Technology Engineering Plastics de la compania Coperion
Furnizorii de polimeri devin „verzi” Producătorii europeni de polimeri depun eforturi majore pentru a-și îmbunătăţi sustenabilitatea produselor. La n ell asell, ichar u ei , eni r ice resi ent - Olefins Polyolefins Europa, Orientul Mijlociu, Africa și India, spune „Pentru a deveni neutru din punct de vedere climatic până în , industria trebuie să treacă printr-o transformare profundă într-un interval de timp relativ scurt, mai ales având în vedere că unele tehnologii de decarbonizare completă a proceselor noastre sunt încă în faze incipiente de dezvoltare. În prezent, costurile ridicate pentru energie comprimă profiturile industriei exact în momentul în care industria are nevoie de fonduri suplimentare pentru a face investiţii în decarbonizare.” Furnizorii de polimeri nu au fost în totalitate de acord cu factorii de decizie europeni cu privire la modul de a trece la o economie verde, dar totuși opiniile converg.
La , care, la fel ca SA IC, are o paletă largă de materiale plastice destinate mai multor pieţe, un reprezentant spune „Ne așteptăm ca materialele plastice să joace un rol vital în atingerea obiectivelor UE de zero emisii nete, ajutând la reducerea emisiilor pentru sectoarele cheie, precum construcţii, autovehicule sau ambalaje alimentare. Ne străduim ca la nivel mondial să atingem zero emisii nete de CO până în . În plus, dorim ca la nivel mondial să ne reducem emisiile de gaze cu efect de seră cu până în , comparativ cu 2018.” Covestro are una dintre cele mai îndrăzneţe strategii printre furnizorii de polimeri. Obiectivul său este de a avea emisii nete zero pentru domeniul de aplicare și legate de propria producţie și sursele externe de energie până în .
„Lyondell asell consideră că politicile guvernamentale alternative și măsurile voluntare sunt mai eficiente decât să se bazeze exclusiv pe taxele naţionale în atingerea obiectivelor de mediu”, spune Roudeix. El sugerează că o taxă bazată pe reciclabilitatea unui produs ar putea fi utilizată pentru a finanţa îmbunătăţiri ale infrastructurii și programelor de reciclare a materialelor plastice.
FOTO. LyondellBasell își dezvoltă propria tehnologie de reciclare chimică, MoReTec, la o fabrică pilot din Ferrara, Italia
Dincolo de criza CO ID și cea a conflictului din Ucraina „lumea rămâne concentrată pe economia circulară, poluare cu plastic și salvarea mediului”, spune iesweg de la IHS Mar it.
Comentarii similare vin de la I . În 2019, a lansat polimeri circulari certificaţi produși prin reciclarea materialelor plastice uzate. „Cu toate acestea, realitatea este că în prezent există o cerere mai mare pentru materiale plastice reciclate decât oferta disponibilă”, spune un reprezentant. „Producătorii trebuie să găsească o modalitate de extindere pentru a determina o schimbare reală.”
n Ceea ce altădată era considerat gunoi, acum este o materie primă utilă. (Foto: SABIC)
Este necesar un sprijin mai mare de reglementare din partea guvernelor pentru a ajuta jucătorii din industrie să implementeze noi tehnologii, cum ar fi reciclarea chimică, spune SA IC. „De exemplu, este important ca în cadrul de reglementare european să se recunoască rășina reciclată chimic ca echivalent cu rășina virgină produsă din materii prime fosile, pentru a crește disponibilitatea și a crește scalabilitatea.”
irginia anssens, directorul general al Plastics Europe, declară că membrii săi susţin obiectivul obligatoriu impus de UE, acela ca până în conţinutul reciclat din ambalajele din plastic să fie de , și au anunţat recent planificarea unor investiţii, în Europa, de , miliarde de euro în reciclarea chimică până în .
FOTO. Tendințele producției din industria materialelor plastice din UE, 2011-2021. Scăderea bruscă din cauza pandemiei de coronavirus din prima jumătate a anului 2020 a fost urmată de o redresare puternică. (Plastics Europe/Eurostat)
K 2022 - cel mai important târg din lume pentru industria materialelor plastice În , D sseldorf va fi din nou cea mai importantă platformă de informare și afaceri pentru industria mondială a materialelor plastice și cauciucului. Între și octombrie, expozanţi și vizitatori din întreaga lume se vor reuni și vor profita de oportunităţile pe care le oferă evenimentul. Evenimentul nu este doar pentru a demonstra capacităţile industriei și a prezenta inovaţii, ci și pentru a face schimb de opinii cu privire la situaţia industriei materialelor plastice și cauciucului din diferitele regiuni ale lumii, pentru a discuta tendinţele și pentru a stabili împreună cursul viitorului. Mai multe detalii despre www. -online.com A 3/2022
, găsiţi pe site-ul
75
CAD/CAM/PLM/ERP
COMSOL Multiphysics MIRCEA BĂDUŢ inginer, consultant CAD/IT cad_consultant@hotmail.com
S
pecialiștii în proiectare (având ca teme produse de larg consum, aparate/dispozitive industriale, piese, automobile, aeronave, clădiri, construcții, poduri, instalații uzinale, etc.) știu că uneori trebuie să calculeze anumite aspecte critice ale respectivelor entități – rezistența mecanică (stabilitatea structurală, sau poate un minim dimensional), comportarea termică, eficiența electromagnetică, dinamica fluidelor, evoluția proceselor chimice, ș.a. – sens în care fie se vor înhăma la calcule laborioase, fie vor recurge la software-uri din categoria CAE (ca aplicații independente sau ca module asociate mediului CAD în care dezvoltă respectivul proiect). Deși în general aceste aplicații informatice sunt strict specializate pe domeniul respectiv, iată că în ultimii ani se manifestă tot mai eficient aplicațiile capabile să rezolve simultan aspecte din mai multe domenii.
Analize în câmp cuplat Dacă până nu demult ANS S constituia referinţa principală în domeniul CAE vedeţi eventual recenzia ,,ANS S Discovery Live din revista și de acolo am auzit prima oară vorbindu-se despre abordarea multi-physics sau în câmp-cuplat , în ultimul timp găsim tot mai multe referinţe de acest gen provenind de la COMSOL. De altfel, simulările analizele vizând simultan mai multe domenii folosesc tot metoda elementului finit abreviată românește MEF, sau având acronimul universal FEA , adică recurg la modelarea entităţii vizate de temă componenta critică de analizat prin echivalarea acesteia cu o reţea de elemente minimale descompunere spaţială în triunghiuri tetraedre și prin distribuirea respectivelor solicitări către aceste micro-elemente. Dacă în primii ani ai disciplinei CAE reţeaua de elemente finite era supusă analizată aproape exclusiv la solicitări mecanice distribuind sarcini forţe statice dinamice în noduri și calculând gradele de rezistenţă, rezilienţă sau deformare , iată că acum hardware-ul a ajuns destul de puternic ca viteză de prelucrare și capacitate de vehiculare stocare pentru a considera simultan mai multe solicitări, devenind posibile abordări care fuzionează solicitarea structurală cu alte genuri de solicitări și fenomene fizice termică, electrostatică, electromagnetică, acustică, optică, ș.a. De asemenea, dacă în anii de început aplicările erau aproape exclusiv industriale în industriile constructoare de mașini, de prelucrare a maselor plastice, în energetică, etc , în ultimul timp au apărut și aplicări cuplate cu domenii mai ,,civile chimie, biologie, medicină, cercetare, etc. Dar de ce am avea nevoie de analizele în câmp cuplat? În primul rând pentru că în viaţa reală solicitările sunt rareori uni-laterale, iar distanţa de la model simplificare la realitate nu e chiar ignorabilă. Dar și pentru că tot mai multe dispozitive și aparate sunt destinate voit să lucreze cu aspecte multi-disciplinare în medii mixte, sau folosind principii hibride .
Aplicaþiile COMSOL Multiphysics Soluţiile software care constituie platforma ,,COMSOL Multiphysics se prezintă în trei componente
76
3/2022
n Model Builder aplicaţia principală; ea conţine toate funcţionalităţile pentru construirea modelului componenta de proiect analizată , pentru simularea comportamentului aplicarea solicitărilor și calcularea efectelor și respectiv pentru post-procesare afișarea, analizarea și interpretarea rezultatelor ; n Application Builder este destinat să pună la dispoziţie uneltele necesare pentru construirea de aplicaţii croite pe necesităţile beneficiarului; n Model Manager este o unealtă pentru managementul datelor de simulare.
Cu ajutorul lui ,,Model Builder se poate parcurge întreg fluxul unei analize, începând cu definirea formelor geometrice, cu asignarea proprietăţilor de material, continuând cu descrierea fenomenelor fizice implicate urmărite constituind ,,stimulii de intrare , apoi cu aplicarea procesării sau ,,rezolvarea simulării, așa cum se numește în jargonul CAE-FEA și încheiind cu ,,postprocesarea , adică extragerea și afișarea rezultatelor simulării analizei. Poate că atuul lui ,,COMSOL Multiphysics rezidă în chiar faptul că indiferent de aplicare industrială, inginerească, de cercetare și de natura fenomenelor fizice studiate mecanice, termice, electrice, magnetice, optice, fizica particulelor, etc , interfaţarea cu utilizatorul și deci abordarea problemei este aceeași, iar ,,Model uilder asistă în mod coerent utilizatorul la derularea întregii analize. Atunci când utilizatorul de ,,COMSOL Multiphysics a realizat un model și sau a derulat o analiză pentru care se întrevede o extindere a utilizării fie implicarea persoanelor din exterior; fie aplicare ulterioară la rezolvarea unor probleme similare , atunci poate recurge la ,,Application Builder pentru a transforma acea modelare într-o aplicaţie de simulare, având o interfaţă grafică dedicată, și care va putea fi folosită inclusiv de colaboratori contractori sau de clienţi care nu sunt specialiști în CAE.
Cea de-a treia componentă, ,,Model Manager , ajută la stocarea eficientă a modelărilor realizate în ,,COMSOL Multiphysics , la organizarea datelor și a aplicaţiilor, având inclusiv facilităţi de control al versiunilor. În finalul prezentării menţionăm și faptul că la platforma software ,,COMSOL Multiphysics se pot adăuga și produse add-on din familia mare, COMSOL, ceea ce va crește gradul de specializare pentru modelările cu cerinţe particulare. Utilizatorul poate vedea ecuaţiile definind funcţiile de emulare a fenomenelor fizice numite aici ,,interfeţe și la nevoie le poate modifica de exemplu, alterând coeficienţi pentru o eventuală particularizare la cazul analizat . i apropo de parametrizare, reiterăm un aspect esenţial în soluţiile CAE integrate faptul că avem modelul geometric în același mediu cu funcţiile de simulare oferă posibilitatea aplicării imediate de ajustări dimensionale când se detectează probleme, dar asigură premise și pentru optimizări prin scenarii what-if sau pentru analize de variante constructive conceptuale .
emple de aplicări Ne putem imagina o mulţime de situaţii din practica inginerească, din producţie sau chiar din viaţa civilă în care proiectarea simularea unui produs ar putea beneficia de o analiză multi-laterală eventual combinându-le pe cele cu care deja ne-am confruntat, fie acestea de rezistenţă mecanică structurală, de încălzire, de curgere a unor fluide, de fenomene electro-magnetice etc . eoretic, combinarea analizelor ar fi doar o chestiune de imaginaţie, însă în realitate lucrurile sunt adesea restricţionate de aspecte practice fezabilitate, necesitate, costuri, timp disponibil. Din portofoliul COMSOL am ales u e e le e a lic ri e ti multi-physics, ilustrative nu atât prin performanţele interne complexitatea algoritmică fiind adesea ascunsă utilizatorului , cât mai ales prin întrepătrunderea domeniilor. Începem cu modelarea unei surse de alimentare electric , care include circuite electrice și electronice, radiatoare de răcire prin conducţie și convecţie, ventilator pentru răcire forţată, carcasă. Desigur, abordarea clasică ar putea presupune o analiză structurală pentru palele elicei de ventilator pentru dimensionare sau pentru confirmarea rezistenţei mecanice la solicitările forţei centrifuge și la presiunea aerului și apoi o analiză CFD simularea fluxului pentru fluidul de răcire angrenat de ventilator . i separat analize pentru comportarea termică a pieselor care se încălzesc în timpul funcţionării, și eventual pentru interferenţele electromagnetice ale circuitelor. Ei bine, în ,,Model uilder se poate face o modelare holistică, care să cuprindă toate aspectele, spre o rezolvare convergentă și operativă a produsului. În plus, abordarea multi-physics poate revela și aspecte care altfel pot scăpa atenţiei modelării, precum forţele apărute prin dilatarea termică, sau modificarea proprietăţilor electrice datorată creșterii temperaturii.
Un alt exemplu de simulare în câmp cuplat un sistem de lentile (un iectiv tic e ti etzval estinat s lucreze n c s s la presiuni și temperaturi foarte scăzute , și modelat printr-o analiză S OP structuralthermal-optical performance . Modelarea S OP presupune cuplarea a trei fenomene: n calcularea temperaturii folosind interfaţa funcţia ,,Heat ransfer in Solids sau altă funcţie de transfer al căldurii care implică atât încălzirea operaţională a unor componente interne, cât și radiaţia, convecţia sau conducţia termică din vecinătăţi; n elarea e r rii structurale la solicitările de greutate, dilatare, de presiune, de montaj folosind interfaţa funcţia ,,Solid Mechanics sau altă funcţie de fizica structurii ; n modelarea fasciculelor optice prin ,,Ray-tracing’’ algoritm folosit și la randarea modelelor D în software-urile CAD MCAD utilizând interfaţa funcţia ,, eometrical Optics sau add-on-ul ,,Ray Optics . Interfaţa ,, eometrical Optics este cea care urmărește razele de lumină pe măsură ce ele se reflectă și se refractă la trecerea prin componentele optice. Condiţiile de lucru ale dispozitivului proiectat modelat presupun nu doar temperaturi extreme, ci și variaţii mari de temperatură, ceea ce implică deformări ale geometriei structurii prin dilatări contractări, cu efect nedorit și în modul de reflexie și de refracţie a razelor de lumină prin sistemul de lentile adică abateri de la direcţiile originare teoretice ale fluxurilor optice . În plus, indicele de refracţie folosit de interfaţa ,, eometrical Optics depinde atât de lungimea de undă a luminii cât și de temperatură, astfel că traseul razei de lumină este influenţat și direct de fenomenul termic.
Desigur, putem afla inclusiv de pe web-site-ul www.comsol.com despre multe analize de tip multiphysics, însă esenţialul este să înţelegem că abordarea deși poate că nu ajunge întotdeauna la profunzimea analizelor separate este tot mai accesibilă și mai practică. A 3/2022
77
şi icrosoft, colaborare în domeniul eficienþei ener etice E
ficiența energetică reprezintă o urgență în creștere în întreaga industrie, deoarece companiile caută oportunități pentru decarbonare pe fondul creșterii costurilor cu energia și a presiunii din partea clienților, angajaților și guvernelor de a face pași în direcția sustenabilității.
În acest context, A a anunţat că Microsoft s-a alăturat ișc rii entru E icien a Ener etic . Lansată în luna martie de către A , energyefficiencymovement reprezintă o iniţiativă care implică mai multe părţi interesate și care conduce la creșterea gradului de conștientizare și stimularea acţiunilor de reducere a consumului de energie și a emisiilor de carbon în scopul combaterii schimbărilor climatice. Companiile sunt invitate să se alăture mișcării și să își ia un angajament public, astfel inspirându-i și pe alţii pentru a lua astfel de măsuri. Microsoft reprezintă unul dintre cei mai mari parteneri corporativi care s-a alăturat iniţiativei până în prezent.
operaţiunilor lor în următorii cinci ani, urmărind să atingă emisii nete zero în acel interval de timp.
Microsoft se alătură Mișcării ABB pentru Eficiență Energetică pentru a ajuta la accelerarea progresului global în ceea ce privește eficiența energetică și reducerea emisiilor de carbon. Microsoft s-a angajat să reducă complet emisiile de Carbon până în 2030 și să utilizeze 100% energie electrică regenerabilă până în anul 2025, iar aceste obiective sunt bine aliniate atât cu obiectivele ABB, cât și cu cele ale Mișcării. Acest lucru va sprijini și mai mult actuala noastră colaborare pentru a ajuta clienții din sectoare precum producția, transportul și din orașe să ia decizii mai bune la scară și să genereze venituri semnificative prin eficiență. Elisabeth BRINTON, Vicepreședinte Corporativ pentru Sustenabilitate, Microsoft Cea mai verde energie este aceea pe care nu o folosim niciodată. Având în vedere că 45% din electricitatea mondială La rândul său, în anul A a redus emisiile este utilizată pentru alimentarea motoarelor în clădiri și industrie, de gaze cu efect de seră din cadrul operaţiunilor îmbunătățirea eficienței energetice reprezintă o strategie esențială sale cu aproximativ . În cadrul strategiei sale pentru combaterea schimbărilor climatice. Soluțiile eficiente din punct de sustenabilitate , A a afirmat că va atinge de vedere energetic conectate digital sunt esențiale pentru accelerarea neutralitatea carbonului până la sfârșitul deceniuprogresului și sunt încântat pentru că Microsoft și ABB fac front lui. Dincolo de propriile operaţiuni, A s-a angajat, comun pentru a permite o mai mare eficiență energetică în de asemenea, să își ajute clienţii să își reducă operațiunile noastre și ale clienților noștri. emisiile anuale de CO cu cel puţin de megaTarak MEHTA, Președinte, al Business-ului Motion, ABB tone până în anul , ceea ce echivalează cu scoaterea a de milioane de mașini cu ardere de pe drumuri în fiecare an. Alături de parteneri preUn sondaj recent comandat de A a arătat cum Microsoft, Deutsche Post DHL roup și Alfa că eficienţa energetică este în mod clar cea mai Laval, Mișcarea A pentru Eficienţă Energetică importantă temă pentru executivii din întreaga reunește un ecosistem de lideri din industrie care lume. Sondajul a arătat faptul că dintre liderii au o viziune similară pentru accelerarea eforturilor din industrie chestionaţi vor crește investiţiile în în direcţia decarbonării. A eficientizarea din punct de vedere energetic a
78
3/2022
oton ner pune ba ele primului proiect solar de p din om nia ce va fi construit în acest an
P
e 20 iunie, Photon Energy Group a anunțat că a început construcția primei centrale electrice fotovoltaice din România, cu o capacitate de producție de 5,7 MWp. Modulele solare cu două fațete și eficiență ridicată montate pe trackere cu o singură axă vor introduce anual în rețeaua Enel E-Distribuție Banat aproximativ 8,7 GWh de energie din surse regenerabile, care va fi vândută pe piața de energie, adică, fără susținerea unui contract bilateral pe termen lung, liber negociat, cu un cumpărător. Noua centrală electrică urmează să demareze exploatarea în trimestrul IV din 2023.
Centrala electrică va fi deţinută și operată de Siria Solar SRL, o companie înfiinţată în scop special, deţinută în întregime de Photon Energy roup.
Suntem foarte bucuroși că am demarat prima centrală electrică din România, una dintre principalele piețe din Europa Centrală și de Est, implementând strategia de creștere anunțată în Raportul financiar pentru 2022. Centrala electrică marchează un pas important în eforturile noastre de creștere a portofoliului IPP, fiind un adevărat reper pentru Photon Energy pe piața de energie din surse regenerabile din România, unde avem în plan să punem în funcțiune 32 MWp până la sfârșitul anului 2022. Numai noile active din România vor extinde portofoliul IPP la peste 120 MWp până la sfârșitul anului. Georg HOTAR, CEO al Photon Energy Group Amplasată în apropierea localităţii iria în judeţul Arad, centrala electrică va acoperi , ha de teren arabil și va include de panouri solare. La darea în exploatare, compania va deţine și exploata de centrale electrice solare, cu o capacitate combinată de , M p în portofoliul său de producător independent de energie electrică IPP . Peste M p din această capacitate va fi vândută ca energie electrică curată, fără subvenţii, pe piaţa de energie.
În acest moment, compania dezvoltă proiecte fotovoltaice de mare utilitate, cu o capacitate combinată de peste M p pe pieţele sale principale din Europa Centrală și de Est și Australia, inclusiv M p în România. Următoarele proiecte de dezvoltare planificate urmează să fie construite și date în exploatare în și , iar piaţa din România va contribui semnificativ la obiectivul companiei de extindere a portofoliului său IPP la cel puţin M p la nivel global până la sfârșitul anului . Luând în considerare creșterea preţurilor energiei electrice și faptul că peste din centralele electrice ale companiei vând energie electrică la preţul pieţei, compania a raportat venituri record din producţia de energie electrică de , mil EUR în luna mai, reprezentând o creștere de , comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Pe baza estimărilor privind preţurile energiei electrice pentru restul anului , compania reconfirmă raportul financiar pentru veniturile consolidate în o creștere de până la , mil EUR de la , mil EUR în , reprezentând o creștere de , comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ceea ce duce la o creștere a E I DA de , mil , mil EUR în creștere anuală de , .A 3/2022
79
Cel mai mare centru de producþie pentru încărcătoare rapide în curent continuu, deschis de ABB E-mobility în Italia
P
e 21 iunie, ABB E-mobility a deschis cel mai mare centru de producție pentru încărcătoare rapide în curent continuu (DC) de până acum - Centrul de Excelență pentru Mobilitate Electrică din Valdarno, Toscana, cu 16.000 mp.
ama completă de soluţii de încărcare A în curent continuu DC va fi produsă în cadrul centrului, susţinând electrificarea tuturor sectoarelor de transport și exemplificând angajamentul A E-mobility de a construi un viitor cu emisii zero cu ajutorul soluţiilor de încărcare inteligente și fiabile pentru vehicule electrice. Cu vânzări de peste . de încărcătoare pentru vehicule electrice în peste de pieţe, investiţia de de milioane de dolari a A E-mobility în noua unitate din aldarno aduce dublarea capacitatăţii de producţie a A , odată cu deschiderea noului centru, uzina aldarno permiţând fabricarea a peste . de încărcătoare suplimentare în curent continuu pe an.
În plus, noua unitate va sprijini eforturile continue ale A E-mobility în direcţia inovaţiei. După ce a investit din veniturile anului în cercetare și dezvoltare, acum locaţia aldarno va găzdui un spaţiu de . mp pentru dezvoltare și prototipuri. Aici, aproximativ dintre cei peste de angajaţi ai centrului se vor ocupa de implementarea soluţiilor inovatoare, a noilor programe software și a instrumentelor de management al ciclului de viaţă al produsului, pentru a integra pe deplin activităţile de cercetare și dezvoltare cu producţia. A E-mobility are un număr de peste de experţi angajaţi în cercetare și dezvoltare la nivel global și deţine un portofoliu de peste de brevete acordate. Centrul aldarno își propune de asemenea să obţină certificarea LEED nivelul de aur standardul independent recunoscut la nivel mondial pentru proiectarea, construcţia și exploatarea clădirilor ecologice. Apa de ploaie este colectată pentru irigaţii, din deșeurile de producţie sunt reciclate iar necesarul de energie este satisfăcut în totalitate prin surse regenerabile certificate - inclusiv printr-un sistem fotovoltaic care furnizează M h de energie electrică și previne de tone de CO pe an.
Deschiderea noii noastre unități din Valdarno demonstrează angajamentul ABB E-mobility de a construi un viitor cu emisii zero. Pe lângă capacitatea de producție crescută, investiția făcută în Valdarno ajută la extinderea activității noastre inovatoare în domeniul cercetării și dezvoltării, asigurându-ne astfel că putem continua să ne consolidăm reputația de lider mondial pentru soluții de încărcare a vehiculelor electrice, oferind soluții de mobilitate electrică pentru vehiculele de astăzi și din viitor. Frank MÜHLON, CEO al ABB E-mobility Noul centru de producţie de ultimă generaţie stabilește un nou punct de referinţă pentru sector, producând un încărcător rapid DC la fiecare de minute, datorită celor șapte linii de producţie. Cincisprezece facilităţi de testare sunt capabile să simuleze peste de sesiuni de încărcare pe zi, în timp ce soluţiile de automatizare inte-
80
3/2022
grate conectează partea de producţie cu depozitul automatizat inovator, asigurând astfel un control optimizat al stocurilor cu trasabilitate deplină și operaţiuni eficiente, susţinute de A -uri și vehicule de manipulare.
Distribuţia electrică a amplasamentului este, de asemenea, optimizată datorită A Ability Energy and Asset Manager, o platformă care monitorizează și gestionează eficient peste . de dispozitive în întreaga unitate inclusiv unităţi de reglare a temperaturii, iluminare și tratare a aerului rezultând o economie potenţială de energie de în comparaţie cu soluţiile tradiţionale. În cadrul strategiei sale de sustenabilitate , A s-a angajat să contribuie la o societate cu emisii scăzute de carbon, sprijinindu-și clienţii să reducă emisiile de CO , dar obţinând totodată neutralitatea carbonului și în cadrul propriilor sale operaţiuni. Având în vedere că transportul reprezintă până la din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltarea și producerea soluţiilor de încărcare inteligente și fiabile în aldarno va permite o tranziţie ecologică rapidă către vehicule electrice mai eficiente din orice gamă de la mașini la autobuze și la vehicule grele. A
Logistică
Combi-FSE, noul stivuitor electric cu încărcare laterală P roducătorul irlandez de stivuitoare Combilift a adăugat încă un model la gama sa de stivuitoare electrice: Combi-FSE, un stivuitor electric cu încărcare laterală, cu o capacitate de ridicare de 5.000 kg sau 6.000 kg.
un control îmbunătăţit al direcţiei, o rază de viraj mai bună, dar și o uzură redusă a anvelopelor. Această nouă tehnologie, combinată cu frânarea regenerativă care recaptează energia cinetică a camionului în timpul deceleraţiei și o folosește pentru a reîncărca bateriile, pentru a prelungi durata de viaţă a bateriei , reprezintă cel mai avansat sistem de direcţie, de până acum, al Combilift, pentru camioanele sale cu patru roţi. eamul foarte mare al cabinei, în special parbrizul de la plafon până la podea, permite operatorului să aibă un câmp excelent de vizibilitate asupra încărcăturii, a mașinii și a împrejurimilor. Dezvoltarea considerabilă a tehnologiei cu scopul de a asigura o vizibilitate optimă pentru șofer a făcut să considere perfectă amplasarea sistemului de baterii de sub punte, cu pachetul de alimentare plasat strategic în spatele camionului, între motoarele de antrenare ceea ce oferă vizibilitate clară în spate și la mers înapoi, garantând operatorului cea mai bună vizibilitate. Această poziţie permite, de asemenea, îndepărtarea sigură și ușoară a bateriei din partea din spate a camionului.
Am introdus primul nostru încărcător lateral cu 4 roți în urmă cu aproximativ 10 ani, după cererile care inițial au venit din partea companiilor din sectorul lemnului, și de atunci a devenit aproape o soluție standard pentru cei care rulează programe intensive, cu operațiuni care durează multe ore. De atunci, tehnologia bateriilor s-a dezvoltat foarte mult, ceea ce înseamnă că dezvoltarea acestui model electric, care va ajuta clienții să-și reducă drastic amprenta de carbon, a venit natural.
impul de întreţinere a fost redus la minimum datorită caracteristicilor de service, cum ar fi bateria care se schimbă rapid, pentru lucrul în schimburi, punctele de ungere centralizate în partea din faţă și din spate a platformei de încărcare și panourile detașabile pentru un acces facil la motor. A
Martin McVicar, Directorul general Combilift Ca parte a eforturilor Combilift de a-și ajuta clienţii să-și atingă obiectivele de sustenabilitate, peste din producţia companiei este acum electrică. Modelele recente, cum ar fi Combi- LE și acum Combi-FSE, se concentrează pe aplicaţii grele pentru sectoare industriale cum ar fi oţelul, ţevile, lemnul și construcţiile. Datorită experienţei în inginerie și proiectare a companiei, Combi-FSE acoperă toate aspectele legate de fiabilitate, durabilitate, înaltă performanţă și ușurinţă de întreţinere, combinate cu funcţionarea electrică silenţioasă și fără emisii, pe care o cer din ce în ce mai mulţi clienţi. Sistemul de tracţiune brevetat al acestui nou produs joacă un rol major în asigurarea performanţei optime a Combi-FSE indiferent de condiţiile meteo. Senzorii de pe puntea de direcţie faţă, legaţi de sistemul inovator de control electronic al tracţiunii, permit controlarea individuală a celor motoare independente de de pe puntea din spate, viteza fiecărei roţi fiind guvernată de unghiul de virare al roţilor din faţă pentru a oferi operatorului 3/2022
81
Info financiar
inanþări de p nă la
milioane euro
pentru firmele din industria prelucrătoare F
irmele din industria prelucrătoare pot spera la ajutor de stat, în contextul crizei provocate de conflictul din Ucraina. Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern pentru instituirea unei scheme de finanțare prin care firmele din România, inclusiv IMM-uri, care activează în industria prelucrătoare vor putea obține noi ajutoare de stat în valoare totală maximă de 300 de milioane de euro.
Prin pr iectul e h t r re e uvern iniţiat de Ministerul Economiei, se va institui o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru realizarea de investiţii. Investiţiile ţintesc înfiinţarea unor noi unităţi de producţie în domeniul industriei producătoare sau extinderea celor deja existente prin cre terea capacităţii de producţie i diversificarea gamei de produse cu care companiile ies pe piaţă. Sunt încurajate investiţiile în tehnologii
82
3/2022
verzi, prietenoase cu natura i cu un impact cât mai mic asupra mediului înconjurător. Aplicarea schemei de ajutor de stat se va face în baza acordurilor de finanţare emise de Ministerul Economiei până la data de decembrie . Plata ajutorului de stat se va efectua în perioada , în baza acordurilor pentru finanţare emise, în limita bugetului anual alocat schemei.
ugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de milioane euro. ugetul mediu anual maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de milioane euro. Numărul maxim estimat al companiilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de . eneficiarul ajutorului de stat trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.Pentru companiile mari, costurile activelor necorporale sunt eligibile numai până la un plafon de din costurile totale eligibile ale investiţiei iniţiale. Ajutoarele de stat se vor acorda firmelor din bugetul Ministerului Economiei, sub formă de granturi, în raport cu cheltuielile eligibile i în limita intensităţii maxime. Intensităţile maxime ale ajutoarelor de stat vor putea fi majorate cu până la de puncte procentuale pentru întreprinderile mici sau cu până la puncte procentuale pentru întreprinderile mijlocii. Intensităţile maxime majorate ale ajutoarelor pentru întreprinderile mici i mijlocii nu se aplică ajutoarelor acordate pentru proiectele mari de investiţii, respectiv cele ale căror cheltuieli eligibile depă esc echivalentul în lei al sumei de de milioane de euro. După ce uvernul va aproba hotărârea și se va institui schema de ajutor de stat, Ministerul Economiei va emite un ghid al solicitantului, cu toate aspectele tehnice pentru aplicanţi. De principiu, înscrierile se vor face prin transmiterea la Ministerul Economiei a unei cereri de finanţare cu o serie de alte documente. Sesiunea de înscrieri va dura de zile lucrătoare, iar perioada va fi comunicată pe site-ul Ministerului Economiei cu cel puţin de zile lucrătoare înainte de data deschiderii sesiunii.
eneficiari eli ibili or putea beneficia de ajutor de stat în baza schemei întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, următoarele criterii e eli i ilitate: 1. sunt înregistrate potrivit Legii societăţilor nr. , republicată, cu modificările i completările ulterioare; 2. nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat; 3. nu sunt considerate întreprinderi în dificultate în anul ; 4. nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii; 5. nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare; 6. nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri europene, în ultimii
ani pentru aceleași categorii de activităţi sau nu derulează proiecte finanţate în prezent, parţial sau în totalitate, din alte surse publice, pentru aceleași activităţi; 7. eneficiarul confirmă că, în cei doi ani anteriori cererii de ajutor, nu a efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul și oferă un angajament că nu va face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul. În ceea ce privește angajamentele asumate înainte de decembrie , orice pierdere de locuri de muncă în activităţi identice sau similare la una dintre unităţile iniţiale ale beneficiarului din SEE intervenită între ianuarie și iunie nu se consideră transfer. 8. minimum din valoarea proiectului reprezintă investiţii care atestă caracterul verde în conformitate cu prevederile anexei nr. la Regulamentul delegat UE . al Comisiei din iunie de completare a Regulamentului UE al Parlamentului European și al Consiliului. n i ii e eli i ilitate su li entare n au rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate; n au capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat; n au capital social subscris vărsat în condiţiile legii în valoare de minimum . lei;. Pentru a beneficia de ajutor de stat, întreprinderea solicitantă trebuie să obţină un acord pentru finanţare din partea Ministerului Economiei. Investiţia trebuie menţinută în regiunea beneficiară pentru o perioadă de cel puţin cinci ani sau, în cazul IMM-urilor, de cel puţin trei ani de la finalizarea investiţiilor. Această condiţie nu împiedică înlocuirea unei instalaţii sau a unui echipament care a devenit depășit sau a fost distrus în această perioadă, cu condiţia ca activitatea economică să fie menţinută în regiunea în cauză pentru perioada minimă relevantă. heltuielile eli i ile n ca rul rezentei sche e e a ut r e stat se re er la investi ii n n active corporale și necorporale legate de demararea unei unităţi noi; n extinderea capacităţii unei unităţi existente; n diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate; n schimbare fundamentală a procesului general de producţie al unei unităţi existente; n crearea de noi locuri de muncă. Aplicarea schemei de ajutor de stat ajută la crearea de noi locuri de muncă, cu impact direct asupra dezvoltării regionale, respectiv ameliorarea sărăciei combaterea inegalităţilor, injustiţia socială și încurajează achiziţionarea de tehnologii verzi care vin în sprijinul protecţiei mediului înconjurător. De asemenea, proiectul are impact favorabil asupra mediului de afaceri prin ajutorul financiar acordat în vederea sprijinirii dezvoltării sustenabile a întreprinderilor din sectorul industriei prelucrătoare și dezvoltării lanţurilor valorice și a prezenţei românești în cadrul lanţurilor valorice europene internaţionale sursă www.startupcafe.ro . A 3/2022
83
Recenzii de carte
Cele opt paradoxuri ale liderilor de excepþie Cu experienţă căpătată îndrumând sute de mii de tineri profesioniști să devină liderii de care este astăzi nevoie, Dr. Elmore ne împărtășește secretele liderilor din noua generaţie, cei care practică paradoxurile analizate în această carte și reușesc astfel să inspire oamenii în moduri în care un salariu nu ar putea niciodată să o facă. Din Cele opt paradoxuri ale liderilor de excepţie cititorii vor putea n Să afle că membrii echipelor de astăzi solicită de la liderii lor o aparent contradictorie combinaţie de calităţi; n Să pătrundă importanţa celor opt paradoxuri pe care noua generaţie de lideri trebuie să înceapă să le practice ACUM; n Să fie inspiraţi de lideri din trecut și din prezent care au trăit conform celor opt para-
doxuri și au reușit să insufle oamenilor din echipele lor pasiune, încredere și loialitate; n Să înţeleagă cum pot pune în practică cele opt paradoxuri, lăsându-se ghidaţi de inteligenţa emoţională și socială care permite liderilor să rezoneze cu oame-nii din echipe și să îi conducă spre rezultate colaborative de excepţie. Cele opt paradoxuri ale liderilor de excepţie dezvăluie strategii de ultimă oră și noua mentalitate necesară liderilor din următoarea generaţie. n n n n n n
Autor: Elmore Tim Editura: Businesstech ISBN: 9786068709284
Anul apariției: 2022 Nr. pagini: 304 Preț: 59,90 RON
Lean Manufacturing. ucrea ă într un mod inteligent, nu din greu! Lean Manufacturing este o filozofie de fabricaţie, care vizează scurtarea timpului între comanda clienţiilor și transport, prin eliminarea nonvalorii acţiunilor adăugate. Practic, LEAN MANUFAC URIN vizează reducerea timpului de procesare Lead ime reduction prin eliminarea pierderilor. Lean Manufacturing are o serie de tehnici pe care le folosim ca un instrument. Aceste instrumente nu sunt niciodată stand-alone obiective, ci instrumente pentru a atinge un obiectiv mai mare. Acest obiectiv mai mare este o schimbare în gândirea și acţiunile angajatului făcându-I să identifice problemele, făcându-l capabil să analizeze și să rezolve problemele. Această carte de buzunar oferă un rezumat al unora dintre cei mai frecvenţi termeni utilizaţi. ehnicile utilizate sunt toate în mod clar și concis descris. Cartea oferă în plus suport pentru punerea în aplicare a unui proiect.
84
3/2022
Principalul factor aici este că operatorii din producţie sunt purtătorii de cunoștinţe ai companiei fabricii . Ei reprezintă valoarea afacerii și nu clădirile și sau echipamentele. Cunoștinţele, aptitudinile și experienţa angajaţilor sunt baza în această abordare, cu obiectivul de a realiza o organizaţie autodidactă și o continuă îmbunătăţire a organizaţiei. Această carte a fost realizată datorită anilor de experienţă și succes al echipei Lean eam în sprijinul dat companiilor în timpul implementării Lean Manufacturing.
n n n n n n
Autor: Gerrese Hans Traducere: ing. Mihaela Niculescu Editura: ETERNUM Anul apariției: 2021
Nr. pagini: 84 Preț: 70,00 RON
ontinental finali ea ă
extinderea Centrului de cercetare şi de voltare din imişoara
C
ontinental a anunțat deschiderea activității în noua clădire din imișoara, un spațiu modern de lucru, care asigură condiții fle ibile de muncă, locuri comune în care angajații pot colabora, precum și zone individuale care asigură un nivel ridicat de concentrare a atenției.
de locuri în noua clădire a centrului de inginerie Clădirea centrului de cercetare și dezvoltare are o capacitate de până la de locuri. În plus, în acest spaţiu funcţionează și o zonă de testare și validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei. Investiţia în noua clădire este de peste de milioane de euro. Suprafaţa totală construită este de peste . de metri pătraţi.
Tehnologii care pun accentul pe o dezvoltare sănătoasă, sustenabilă a industriei auto sunt gândite și proiectate aici, în centrul de cercetare și dezvoltare al Continental din Timișoara. Conectivitatea și comunicarea dintre participanții la trafic, dintre vehicul și alte sisteme sau servere, securitatea cibernetică, sistemele de siguranță activă și pasivă, mașini autonome, tehnologii pentru o mobilitate confortabilă și durabilă, toate aceste aspecte reprezintă tot atâtea direcții în care mii de ingineri lucrează zilnic aici pentru un viitor mai bun, mobil și interconectat al oamenilor și bunurilor acestora. Dorim să creștem în această locație în responsabilități și număr de angajați. Doar în acest moment căutăm la nivel național aproximativ 1000 de noi colegi. dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România
Direcţiile în care compania desfășoară o activitate intensă vizează dezvoltarea de soluţii inovatoare de software și hardware pentru interiorul mașinii, siguranţă, precum și sisteme de navigaţie și instrumente pentru mașini viitoare, trafic și vehicule comerciale.
„Responsabilităţi noi sunt transferate în locaţia noastră, iar noi competenţe cloud computing, AI, cibersecurity etc. conduc la crearea de noi tehnologii necesare dezvoltării sectorului auto. Un concept nou de clădire inteligentă, cu spaţii care stimulează inovarea, colaborarea și interacţiunea și, în același timp, oferă posibilitatea muncii individuale înseamnă și o formă modernă pentru desfășurarea afacerii, care pune în prim plan omul, nu locul, și conduce la performanţă”, a adăugat acesta. Compania a continuat în fiecare an să se dezvolte, să crească și să aducă noi beneficii angajaţilor prin proiectele pe care le-a desfășurat. Spre exemplu, a introdus posibilitatea desfășurării permanente a activităţii în regim de telemuncă. Astfel, pe lângă condiţiile performante din noul spaţiu office, compania oferă și programe de flexibilitate, care ajută oamenii să își stabilească un raport echilibrat viaţă profesională viaţă personală, programe care constituie baza perfectă pentru o adaptare faţă de diferitele scenarii ivite în ultimii ani. Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor i a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în oferă soluţii sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în o cifră de afaceri de , miliarde de euro și are în prezent peste . de angajaţi în de ţări și pieţe. În octombrie , compania a aniversat de ani de la înfiinţare.
În perioada Continental a investit peste miliarde de euro în activităţile din România. oate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine șase unităţi de producţie și patru centre de inginerie în imi oara, Sibiu, Carei, Nădab i Ia i. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în ucurești. A 3/2022
85
c aeffler lansea ă noua unitate pentru mobilitate electrică in e a le
C
oncentrată pe mobilitatea electrică, compania chaeffler lansează simultan mai multe punți motoare electrice noi. ână acum, au fost asamblate într o singură unitate compactă până la trei componente de antrenare. u așa numita in e a le punte motoare electrică în , chaeffler face acum un pas înainte prin integrarea sistemului de management termic în punea motoare de tracțiune, precum și a motorului electric, dar și a electronicii de înaltă putere. Schaeffler va furniza punţi motoare producătorilor de automobile, în special celor din America de Nord.
Punțile motoare electrice sunt un element cheie al strategiei noastre de dezvoltare a mobilității electrice. Matthias ZINK, CEO Automotive Technologies la Schaeffler AG
actorul de eficienþă a mana ementului termic FOTO. Cu „4in1 e-axle”, Schaeffler integrează acum, în sistemul de transmisie, sistemul de management termic, precum și motorul electric, electronica de putere și transmisia.
Astfel, puntea motoare de tracţiune este mai compactă și mai ușoară, și asigură un confort sporit. De asemenea, un sistem de management termic deosebit de eficient asigură faptul că o mașină se va deplasa mai mulţi ilometri cu o singură încărcare a bateriei, care se va și încărca mai repede. O altă inovaţie o reprezintă punţile motoare electrice pentru camionete. În viitor,
86
3/2022
Căldura este o resursă rară și valoroasă în mașinile electrice. Spre exemplu, acestea nu beneficiază de căldura reziduală a motoarelor cu ardere internă pentru încălzirea interiorului autovehiculului. În plus, în special la temperaturi exterioare foarte ridicate sau foarte scăzute, autonomia și capacitatea de încărcare rapidă depind esenţial de faptul, dacă, de exemplu, bateria poate fi ţinută într-un interval de temperatură potrivită.
Sistemul de management termic are o influență semnificativă asupra randamentului și a confortului vehiculului. Dr. Jochen SCHRÖDER, șeful diviziei de afaceri E-Mobility la Schaeffler
e-axle” putem atinge un nivel de eficienţă și mai ridicat al întregului sistem”, spune Schr der. Un nivel de eficienţă de până la la sută este posibil într-un sistem proiectat optim. Fiecare punct procentual suplimentar se traduce într-o autonomie crescută.
Prin urmare, compania oferă deja sisteme de management termic pentru toate tipurile de sisteme de propulsie ale vehiculelor și continuă să le dezvolte în mod constant. O nouă abordare este combinarea componentelor de antrenare ale unei punţi motoare electrice convenţionale cu sistemul de management termic, care a fost un modul independent în majoritatea cazurilor până în prezent. „Acest lucru creează un sistem complet foarte integrat și compact, care necesită mult mai puţin spaţiu decât soluţiile neintegrate actuale”, spune Schr der.
FOTO. Carcasa extrem de integrată și compactă a „4in1 e-axle”, necesită mult mai puțin spațiu decât actualele sisteme neintegrate.
Motoarele electrice — de la componente individuale la sistemul complet Cu „ in e-axle”, Schaeffler dezvoltă cel mai cuprinzător sistem de propulsie pentru mașinile electrice de până acum. „Astfel de sisteme complete și integrate sunt atractive atât pentru producătorii de automobile consacraţi, cât și pentru viitorii producători ce pot apărea pe piaţă”, spune Schr der. Acest lucru permite o reducere a timpului de asamblare, dar și a costurilor pentru dezvoltarea întregii unităţi de propulsie. Cu toate acestea, compania va continua să ofere clienţilor săi componente și subsisteme individuale pentru propulsiile electrice și hibride, cum ar fi motoare electrice, transmisii, rulmenţi și sistemul de management termic. ama include, de asemenea, combinaţia a două sau trei componente de antrenare. Prin urmare, Schaeffler deschide o piaţă deosebit de mare, mai ales că, în viitor, punţile motoare electrice vor fi utilizate în vehicule, începând de la autoturisme până la vehicule comerciale ușoare cu antrenare pur electrică și unităţi de antrenare pe bază de celule de combustibil. Acest lucru s-ar extinde și la punţi motoare și componente electrice personalizate pentru electrificarea vehiculelor comerciale și a autovehiculelor de mare tonaj.
În plus, se pierde mai puţină energie sub formă de căldură, deoarece pot fi eliminate furtunurile și cablurile inutile. „Pe lângă designul compact, cel mai mare avantaj al sistemului „ in e-axle” este interacţiunea optimizată a subsistemelor individuale”, spune Schr der. Acest lucru se datorează faptului că experţii Schaeffler iau în considerare întotdeauna comportamentul termic al componentelor individuale de transmisie, cum ar fi motorul electric sau electronica de înaltă putere, precum și cea mai eficientă și cuprinzătoare gestionare termică a întregului vehicul. De exemplu, un sistem de control inteligent asigură că excesul de căldură este disipat eficient din motorul electric și utilizat în interiorul vehiculului. emperatura bateriei este, de asemenea, reglată în așa fel încât mașina să poată călători pe o distanţă și mai mare cu o singură încărcare a bateriei, dar și să se încarce mai repede. eneficii suplimentare de eficienţă sunt realizate prin introducerea unei noi pompe de căldură, care funcţionează cu agentul frigorific natural dioxidul de carbon. Nu numai că dioxidul de carbon are un impact mai mic asupra mediului decât agentul frigorific convenţional, dar are și caracteristici fizice care permit încălzirea și răcirea mai eficientă a vehiculelor. „Prin puntea motoare electrică „ in
FOTO. Schaeffler produce componente pentru punțile motoare electrice în mai multe locații din întreaga lume.
Pentru electrificarea camionetelor de dimensiuni medii, în special pentru piaţa nord-americană, Schaeffler dezvoltă și va produce o punte motoare de tracţiune electrică. În aceasta, motorul electric, transmisia, electronica de putere și întreaga punte din spate sunt conectate între ele și furnizate clientului ca o unitate gata de montat. Punţi ca acestea au mai mult de doi metri lăţime. Schaeffler are deja asigurate primele comenzi de punţi motoare electrice de la producătorii de automobile. Prin urmare, compania intră într-un nou segment de piaţă pentru punţile motoare de tracţiune electrică. A 3/2022
87
Scanare laser 3D, utili ată pentru di itali area fabricilor roup
P
ână la începutul lui , roup va avea o scanare digitală a fiecărei uzine de automobile din întreaga lume. n acest fel compania îmbină lumea reală cu cea virtuală i profită de poten ialul enorm de planificare e trem de eficientă a viitoarelor structuri din fabrici i unită i de produc ie. M roup î i digitalizează fabricile existente în cooperare cu Nav is. Compania start-up din M nchen este considerată unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali de tehnologie în domeniul scanării i creării unor omologi digitali. Scanerele laser D mobile vor fi folosite pentru a crea imagini panoramice fotorealiste, planuri de etaj i diagrame de dispersie pentru toate uzinele de automobile M roup până la începutul anului . Aceste reprezentări sunt precise până la ultimul detaliu, inclusiv toate structurile clădirilor, facilităţile i zonele exterioare.
Acest lucru ne deschide posibilităţi cu totul noi de a implementa atât o nouă planificare extinsă, cât şi o remodelare la scară mai mică a structurilor existente într-o manieră extrem de eficientă, precisă şi flexibilă. Michele MELCHIORRE, Director BMW Group pentru sisteme de producţie, planificare, ateliere şi construcţie de uzine Alături de tiinţa datelor i inteligenţa artificială, planificarea virtuală este un element central al digitalizării în cadrul viziunii strategice a producţiei M M iFAC OR . Obiectivul este de a face ca planificarea i simularea tuturor proceselor i a întregului sistem de producţie să fie virtuale . irtualizarea duce planificarea tuturor proceselor la un nou nivel, permiţând colaborarea în timp real între diferite locaţii i pe diferite fusuri orare. „Planificarea producţiei poate integra produsul virtual în uzina virtuală într-un stadiu incipient. Acest lucru reduce efortul de planificare i cheltuielile de capital i, în acela i timp, se asigură că procesele sunt mai eficiente i mai stabile în timpul lansării în producţie , explică Melchiorre.
Aproximativ . de angajaţi M lucrează deja cu aceste date, folosind un software bazat pe cloud i web, numit M Factory iewer. Cu ajutorul acestui software i cu doar câteva clicuri, uzinele existente pot fi inspectate virtual, punctele specifice ale producţiei pot fi găsite prin punctele de interes POI , iar măsurătorile efectuate foarte precise. De asemenea, sistemul permite să fie tăiate secţiuni individuale ale scanărilor D i să fie puse la dispoziţia furnizorilor externi, de exemplu. Acest lucru economise te timp i efort pe perioada planificării producţiei, îmbunătăţe te colaborarea cu interfeţele interne i externe i elimină erorile de planificare.
Pentru viitoarele structuri de producţie complet noi, M roup se va baza pe cooperarea cu N IDIA i platforma sa software Omniverse. „Intrăm într-o nouă dimensiune a planificării fabricii , subliniază Melchiorre. Aceasta înseamnă că planificatorii pot efectua o prezentare virtuală a fabricilor M roup în orice moment, de oriunde. Ei pot dezvolta împreună sisteme de producţie în lumea virtuală, pot compara cele mai bune practici i pot împărtă i informaţii rapid i u or în reţea. „Acestea formează baza pentru planificarea i dezvoltarea noii noastre fabrici de automobile din Debrecen, în Ungaria , continuă Melchiorre „În prezent, cu aproximativ trei ani înainte de lansarea seriei, suntem deja capabili să simulăm virtual procesele de bază la viitoarea noastră uzină.
88
3/2022
Din noiembrie , aproximativ patru milioane de metri pătraţi de spaţiu interior i nouă milioane de metri pătraţi de spaţiu exterior de la uzinele M roup au fost scanaţi folosind sisteme portabile de scanare mobile i sisteme de drone. Drept urmare, omologii digitali sunt deja disponibili pentru fabrica americană din Spartanburg, fabrica principală din M nchen i uzina din Regensburg. Uzinele din Dingolfing, Leipzig i iexi China vor fi capturate i ele până în luna septembrie a acestui an. Până în primăvara lui , datele digitale vor fi disponibile i pentru fabricile M roup din Mexic, Africa de Sud, Marea ritanie i Dadong, China. Ulterior, platforma Nav is I ION Enterprise va crea o imagine digitală a realităţii - Digital win din aceste volume uria e de date.
De asemenea, tehnologia de scanare D permite ca proiectele de remodelare la scară mai mică i mare de la uzinile M să fie transferate rapid i u or în lumea digitală, folosind a a-numitul proces de rescanare. Compania lucrează în acest domeniu la dezvoltarea propriilor roboţi de scanare autonomi pentru a menţine actuale datele de bază digitale pe termen lung, fără a necesita efort suplimentar de personal. În acest scop, M roup utilizează soluţii interne, cum ar fi Smart ransport Robot S R dezvoltat de subsidiara M roup, IDEAL OR S. A
n premieră în om nia, prima maşină autonomă de la Continental
P
e
iunie, în cadrul evenimentului mart ustainable rban obilit po ered b ontinental , compania ontinental a prezentat, pentru prima dată în România, o mașină autonomă, o platformă de dezvoltare pentru o gamă largă de tehnologii ontinental care sunt necesare pentru funcționarea sistemelor de mobilitate fără șofer în viitor.
Evenimentul „Smart Sustainable Urban Mobility powered by Continental” face parte din strategia companiei privind dezvoltarea de produse și tehnologii pentru o mobilitate urbană sustenabilă, pentru mașini cu un nivel tot mai avansat de conducere asistată și automatizată, care oferă utilizatorului experienţe remarcabile. ehiculul autonom a fost testat în Piaţa Unirii din imișoara. Sute de persoane au experimentat deplasarea într-o mașină fără șofer. Investiţiile companiei Continental reprezintă un nou pas spre o mobilitate și mai modernă, mai sigură, mai conectată, mai convenabilă, mai inteligentă, mai sustenabilă și capabilă să ofere soluţii provocărilor din industrie.
Industria automotive trece printr-o transformare completă, de la una în care mașina reprezintă un concept format din componente la un vehicul care are în prim plan funcționalitățile și software-ul. Mașina devine un smartphone pe roți, cu funcții precum aplicațiile în top, urmate la nivel secund de un sistem de operare, apoi de 4-5 computere cu o putere ridicată de calcul, iar abia apoi vin componentele precum senzorii și actuatorii. Nu mai putem discuta despre vehicule individuale, ci despre interconectarea lor care merge în direcția unui ecosistem de mobilitate inteligentă, integrând diverse modalități de transport, de la trotineta și bicicleta eletrice la mașini și chiar sisteme de transport public. Așa cum este chiar robotaxiul prezentat azi. Toate aceste direcții sunt dezvoltate în strânsă conexiune cu megatrendurile industriei: conducerea autonomă, conectivitatea, electrificarea. Acest vehicul autonom prezintă performanța și maturitatea unei game de tehnologii Continental pe care le vedem deja folosite în multe modele diferite de mașini care circulă astăzi în trafic. Vorbim despre produse și tehnologii, precum și cele care vizează zona de siguranță atât a pasagerilor, cât și a celorlalți participanți la trafic. Prin această platformă continuăm să ne dezvoltăm produsele pe baza experiențelor din viața reală, astfel încât să putem rămâne lideri în numeroasele noastre domenii diferite de expertiză tehnică. Christian von ALBRICHSFELD, Head of Country Continental România Compania este convinsă că vehiculele autonome, propulsate electric fără șofer, volan sau pedală de frână vor aduce o contribuţie importantă la îmbunătăţirea traficului și, în consecinţă, și a calităţii vieţii în zonele urbane. Dezvoltarea acestui vehicul autonom a fost realizată împreună cu compania EasyMile.
„Pentru inginerii și specialiștii I din centrul de cercetare și dezvoltare din imișoara, dezvoltarea de soluţii software pentru o mobilitate sigură și confortabilă reprezintă o prioritate. ero accidente, zero emisii și zero stres, datorită conectivităţii inteligente acest lucru ajută la realizarea tehnologiilor noastre de pionierat. Idei inovative în direcţia conducerii autonome prin sisteme active și pasive de siguranţă , pentru o mobilitate conectată computere de înaltă performanţă, interacţiune om-mașină, vehicul-to-everything ș.a. prin folosirea inteligenţei artificiale, a tehnologiei cloud și atenţia acordată securităţii cibernetice reprezintă tot atâtea preocupări în dezvoltarea și punerea în aplicare a megatrendurilor industriei”, a adaugat dr. von Albrichsfeld. ehnologia pentru vehicule autonome, pe care Continental și EasyMile o folosesc, este gata pentru producţia de serie și este deja utilizată la nivel mondial, în mai multe localităţi, unde vizează trasee publice, zone delimitate de la sediile companiei, campusuri universitare sau zone de târguri. Este de așteptat ca, în doar câţiva ani, acest vehicul cu conducere autonomă să devină un plus important la sistemele de mobilitate existente, deoarece sunt ecologice, flexibile, sigure și, prin urmare, potrivite pentru numeroase sisteme de transport. Prin dezbaterea „Smart Sustainable Urban Mobility powered by Continental”, la aceeași masă au stat reprezentanţi ai autorităţilor, universităţilor și instituţiilor publice și au căutat oportunităţi de colaborare pentru dezvoltarea unor strategii urbane de mobilitate inteligente. La dezbatere au participat și au luat cuvântul reprezentaţi ai Primăriei imișoara, ai Prefecturii, ai Consiliului udeţean imiș, ai ADR est, ai Universităţii Politehnica imișoara și ai Universităţii de est din imișoara, precum și reprezentanţi ai Continental și Easy Mile. A 3/2022
89
Un eveniment pentru viitorul industriei:
T&T Connect & InnoTech 2022 O MIHAELA ILIESCU
portunitățile nu sunt vizibile fără un conte t favorabil. ără îndrumare și apropiere, în lipsa informațiilor utile, tinerii studenți pot lua decizii pripite de orientare în carieră, pentru care să sufere apoi ei și chiar companiile care vor rămâne fără viitori angajați valoroși cu care să și continue proiectele de dezvoltare.
Pornind de la această premisă, & Connect Inno ech a propus companiilor din industrie două zile în care au avut ocazia unică de a privi în viitor. Două zile în care reprezentanţii a peste de companii au avut ocazia să-și verifice, fără intermediari, în interacţiuni directe cu studenţii participanţi la prima ediţie a evenimentului & Connect Inno ech, așteptările în ce privește perspectivele pe care tinerii, viitorii ingineri, le pot oferi industriei.
Pe de altă parte, din evaluări superficiale și grabă vezi știrile despre examene, evaluări și bacalaureat am putea aluneca într-o subevaluare a pregătirii tinerilor din ziua de azi sau a motivaţiei acestora de a face lucruri măreţe, așa cum toţi ne-am propus la vârsta lor. Să nu cumva să credem că sunt mai puţine talente printre tinerii de azi decât erau înainte. Ele trebuie doar descoperite prin apropiere. iitorul industriei este printre noi. suntem aproape, el va ţine cu noi.
i, dacă îi eţi observa din declaraţiile participanţilor surpriza plăcută și experienţa pozitivă, apreciată fiind calitatea ridicată a interacţiunilor cu studenţii. În calitate de co-organizatori vrem să mulţumim companiilor care au dat curs invitaţiei de a se întâlni cu studenţii Politehnicii din ucurești în cele două zile ale primei ediţii a evenimentului. Ne-am bucurat de asemenea de participarea în număr mare a studenţilor. Întâlnirea în cadrul evenimentului a cererii cu oferta a fost un prilej de schimb de now-how și energii cu beneficiari de ambele părţi. Discuţiile deschise au oferit posibilitatea companiilor să cunoască posibili candidaţi pentru poziţiile deja disponibile și studenţilor să cunoască mai bine varietatea poziţiilor în care inginerii sunt căutaţi și să ia pulsul pieţei muncii pentru profesia aleasă de ei. În cadrul evenimentului au avut loc și două wor shop-uri, susţinute de companiile Fanuc și Formwer , și o demonstraţie practică realizată de FE România. De asemenea, Leonard Rizoiu, Managing Partner leoHR le-a vorbit studenţilor despre oportunităţilor pe care aceștia le pot avea la terminarea facultăţii, despre lucrurile la care trebuie să fie atenţi când aplică pentru un job, dar și despre abilităţile pe care le caută angajatorii.
90
3/2022
Acum este foarte important să fim prezenți în rândul mediului tânăr, indiferent că sunt elevi, studenți sau oameni la început de carieră, pentru că înțelegem nevoile lor și mediul economic se aliniază, este pregătit să asimileze, să acapareze talentele acestea și să facă performanță cu ele. Interacțiunea cu studenții este una foarte plăcută, pentru că au curiozități, au semne de întrebare. În schimb, lipsa de predictibilitate pe care o are mediul economic o resimt și ei și, din acest motiv, nu știu exact încotro să se ducă. Nu știu ce se mai angajează și, cumva, și noi angajatorii am schimbat abilitățile de care aveam nevoie. Am trecut foarte mult de la „nice to have” - de dorit, la „must have” - absolut necesar să ai ca să poți să lucrezi și să poți să faci parte din echipele care fac performanță. S-a schimbat foarte mult paradigma. Cumva, pandemia a fost un puternic salt înainte în ceea ce înseamnă digitalizare, în ceea ce înseamnă transformarea rolurilor, transformarea culturii, a fluxurilor de lucru, toate s-au schimbat. Tinerii sunt conștienți că este nevoie de schimbare, sunt conștienți că ei vor fi factorul schimbător, că pe umerii lor cad foarte multe. De aici și ușoara nehotărâre pe care o au unii dintre ei. Ceea ce ne face pe noi angajatorii să venim către ei, fie cu prezentări, fie cu internshipuri, fie cu tot felul de programe, astfel încât să vadă cum se lucrează în mijlocul echipelor noastre. Este o sete de tinere talente care vin cu un mod nou de gândire și care au abilități mai ridicate decât noi. Managementul schimbării este mult mai ușor îmbrățișat de generațiile digitale. Și categoric digitalizarea în sine este mult mai ușor înțeleasă de generațiile tinere de acum. Un lucru este sigur, ne așteaptă schimbări majore în piața de capital uman. Leonard RIZOIU, Managing Partner leoHR Colaborarea ehnic Media cu AIMM outh in Action Inginerie Mecanică și Mecatronică iniţiată ad-hoc cu ocazia organizării evenimentului găzduit de Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică din cadrul Universităţii Politehnica ucurești, la care ambele părţi aspirau și au contribuit în egală măsură, a fost un succes, fiind de bun augur pentru dezvoltarea unor colaborări viitoare.
T&T CONNECT & INNOTECH 2.0 a fost un eveniment important și foarte interesant pentru Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică. Ideea organizării evenimentului a aparținut organizației studențești a facultății noastre, YAIMM (Youth in Action Inginerie Mecanică și Mecatronică), organizație activă și plină de energie pozitivă. Principalele două considerente care au stat la baza ideii lor au fost dorința de a-i ajuta pe studenții din anul 3 să aleagă compania la care să efectueze stagiul de practică obligatoriu, precum și o apropiere între companii și viitori absolvenți, companiile venind de această dată către locul în care își desfășoară activitatea studenții. În stadiul incipient s-a gândit un eveniment cu 6-7 companii, dar după discuția la nivelul Facultății noastre, am constatat utilitatea evenimentului și am promis susținerea acestei inițiative. Colaborarea cu Tehnic Media ne-a permis dezvoltarea evenimentului, cu un număr ridicat de companii și un nivel calitativ deosebit. Alegerea zilelor, orelor a fost strict a studenților și s-a dovedit un succes, deoarece pe la standurile companiilor au trecut foarte mulți studenți din facultatea noastră, dar și cei interesați din alte facultăți ale Universității POLITEHNICA din București. Feedback-ul de la companii a fost unul pozitiv, putând discuta liber cu studenții, fără nicio constrângere. Studenții interesați, la rândul lor, au beneficiat de explicații cu privire la activitatea companiilor, modul de lucru, criterii de angajare, locuri de practică etc. Cu siguranță că intenția facultății este de a susține desfășurarea și în anii următori a acestui eveniment, cu speranța colaborării în continuare cu Tehnic Media. Conf.dr.ing. Bogdan GRĂMESCU, Decan al Facultății de Inginerie Mecanică și Mecatronică
InnoTech” este un eveniment care a luat naștere în primăvara anului 2021, ce a debutat ca fiind o serie de workshop-uri în format online și de care asociația noastră este foarte mândră. Pe atunci, nu m-aș fi gândit că am putea, peste doar un an de zile, să-l aducem la un nivel atât de înalt, organizând un târg de firme și să reușim să obținem un impact atât de mare printre studenți. Ideea de bază a evenimentului a fost, de la bun început, să-i ajutăm pe studenți să-și cunoască posibilitățile din domeniul pe care au ales să-l studieze, adică ingineria. În linii mari, să realizeze faptul că, ceea ce învață la facultate, materiile de profil și aplicațiile le vor fi de folos și mai încolo. De asemenea, urmărim și să-i ajutăm să cunoască cerințele companiilor cu care vor colabora în viitor, fie că vorbim de un job sau un internship și totodată, ajutăm firmele să câștige popularitate printre studenți. Ediția aceasta a ieșit mult mai bine decât m-aș fi așteptat vreodată. Am primit feedback pozitiv de la toată lumea: studenți, voluntari, profesori, parteneri. Însă, sunt convins că, dacă nu am fi avut tot sprijinul și toată susținerea din partea T&T, nu am fi ajuns atât de departe. Sunt profund recunoscător pentru tot ajutorul din partea echipei T&T și le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru asociația noastră. Au venit către noi exact la momentul potrivit și echipa YAIMM prețuiește acest parteneriat, care sperăm să fie de lungă durată. Ionuț Cosmin NICA, președinte Youth In Action Inginerie Mecanică și Mecatronică
Sesiunile T&T Connect se adresează în special leadershipului responsabil al companiilor, instituțiilor și organizațiilor ce activează în România și au ca obiectiv comun susținerea viziunii și politicilor europene în vederea dezvoltării comunității industriale locale. T&T Connect a debutat împreună cu InnoTech, evenimentul inițiat de studenții Facultății de Inginerie Mecanică și Mecatronică din cadrul UPB și membri ai asociației Youth in Action (YA) și a beneficiat din plin de entuziasmul și implicarea studenților voluntari. Felicit conducerea Facultății de Inginerie Mecanică și Mecatronică pentru deschiderea sa la nevoile studenților, și pe studenți îi felicit pentru inițiativă și pentru seriozitatea implicării lor în reușita evenimentului. Sperăm să continuăm cu astfel de acțiuni folositoare studenților și mediului universitar și benefice dezvoltării ecosistemului industrial local. Invităm alături de noi pe toți cei interesați de viitorul industriei și de evoluția afacerilor lor în România. Onuț ILIESCU, director general Tehnic Media Mai departe prezentăm câteva declaraţii din partea organizatorilor și reprezentanţilor companiilor participante, care reflectă foarte bine premisele organizării, atmosfera și beneficiile participării la & Connect Inno ech . . 3/2022
91
Interacțiunea cu studenții a fost excelentă. A fost foarte interesant, studenții par deschiși către opțiunile oferite de noi și către ceea ce facem. Ne-am bucurat că au venit foarte mulți la standul nostru, unde le-am arătat diferite proiecte la care lucrăm, am discutat despre diferite idei la care urmează să lucrăm, le-am oferit și diferite surprize. Pentru început, noi le propunem un program de internship, după care putem să le oferim un job part-time pe durata următorului an de studiu sau, dacă sunt în anul IV, pot obține o poziție full-time la finalizarea studiilor. Pe lângă asta, mai avem programe de burse și le mai oferim posibilitatea de a aplica la master. Victor OVADIUC, Bosch România
Ne-am simțit bine la eveniment, ne-am bucurat că au venit mulți studenți să ne cunoască și s-au arătat interesați atât de produsele și de tehnologia noastră, cât și de companie. Din discuţiile cu ei am apreciat că vor să facă practică și vor să învețe încă din timpul facultății pentru a se pregăti pentru când vor termina studiile, iar pe termen lung, să își caute un loc de muncă. Cred că cel mai mult le-a plăcut că au putut să vadă efectiv ceea ce producem și să vadă fizic produsele, să interacționeze cu ele și să înțeleagă că, de fapt, când vezi într-o mașină o consolă centrală cu multe funcții, în spatele ei e multă muncă, inovaţie și tehnologii de top (electronică, mecanică, proiectare și programare software). Am fost surprinși plăcut de numărul ridicat de studenți care au participat la eveniment cât și de interesul lor de a discuta în detaliu despre produsele noastre si de a cunoaște procesul tehnologic din spate. După această experienţă, suntem încrezători că generaţia viitoare are atât noţiunile tehnice cât și atitudinea potrivită pentru a se integra cu succes în provocările și proiectele inovative care definesc industria automotive. Oana DANCU, Specialist Recrutare PREH ROMÂNIA
92
3/2022
A fost absolut copleșitor. Au fost peste 300 de studenți, mulți au venit cu profesorii. Efectiv, am ținut prezentări de 5-10 minute pentru grupe de studenți. Am explicat tot ce avem, am avut și un workshop de o oră, care a mers bine. A fost foarte solicitant. A fost o interacțiune foarte bună, studenții au fost foarte comunicativi. Au pus foarte multe întrebări despre firmă, despre tehnologie, despre cum funcționează echipamentele, despre materiale. Dar aproape toți au întrebat de practică, a fost subiectul dominant, și se pare că e ceva nou, pentru că în 8 ani de zile nu m-a întrebat nimeni de practică, iar acum sunt suntem asaltați. Vom gândi niște proiecte speciale pentru ei. Yannick BASTIAN, Manager Formwerk Motivul principal pentru care am venit la eveniment este că avem nevoie de specialiști în domeniu și suntem deschiși să participăm la formarea lor. Ne dorim foarte tare să găsim și să aducem lângă noi oamenii care sunt interesați să învețe. Acesta a fost unul dintre primele lucruri pe care le-am discutat cu studenții. Care sunt interesele lor, ce își doresc? Au venit mulți studenți, chiar au fost interesați. Cred că am acoperit toți anii, din anul 2 până la 4. Mulți au venit cu întrebări mai mult decât pertinente. Nu a fost nimeni care să ne cunoască, să vină la noi cum vin la o firmă deja cunoscută. Însă odată ce au aflat cu ce ne ocupăm, au putut, într-adevăr, să formuleze niște întrebări care veneau tocmai din faptul că știau ceea ce își doresc, și atunci când au aflat ce facem noi, au putut să întrebe. Colegii mei din sfera tehnică au fost puși la treabă serios să le dea răspunsurile pe care le așteptau. Sunt convins că o să rămână câțiva oameni cu care vom colabora. Am venit la eveniment să îi cunoaștem, să intrăm în contact cu ei, să putem să mergem mai departe cu colaborări de durată. Petruț TACEA, Global Account Manager East Electric
Am venit la Universitatea Politehnică din București pentru a prezenta noile celule educaționale Fanuc dedicate strict pentru sistemele de învățământ. Ideea noastră este să-i învățăm pe studenți să programeze sau să integreze roboții FANUC, astfel încât atunci când vor ajunge în industrie să știe deja aceste lucruri, să știe să lucreze cu roboții noștri. Studenții au fost interesați de ceea ce am prezentat, dar au fost preocupați și de internship-uri sau de posibilitatea de a face practică la noi. Anul acesta avem în internship doi studenți din Cluj-Napoca, urmând ca de la anul să luăm și din alte universități, unul sau doi studenți, având în vedere că asigurăm mentenanța și service-ul pe toată suprafața României, inclusiv Republica Moldova. Am fost plăcut surprins de eveniment, a fost foarte bine organizat. Standurile au fost foarte bine aranjate, organizate, și au arătat foarte bine. Nu ne așteptam să avem un impact atât de puternic, ca lumea Daniel SZILAGYI, ROBOT Sales Engineer să fie atât de interesată. Sincer să fiu, a fost neașteptat, având FANUC Automation România în vedere că noi suntem o companie care practic nu face parte din industria de prelucrări mecanice, robotică. Noi mai mult facem parte din zona de facility management și servicii integrate de facility management. Este adevărat că serviciile pe care le oferim implică și zona de mentenanță a echipamentelor. Practic, este o îmbinare între serviciile de mentenanță predictivă, corectivă și preventivă și partea de management. Noi le-am oferit posibilitatea studenților de a se angaja în cadrul companiei noastre și pe timpul verii, dar și full-time sau part-time, în funcție de disponibilitatea acestora, programul de lucru fiind flexibil. Încercăm pe cât posibil să înțelegem pe toată lumea, și să înțelegem și nevoile studenților de a participa la cursuri, dar în același timp de a învăța diferite lucruri, de a avea un venit și de a deveni independenți. Sperăm ca pe viitor să mai participăm la astfel de evenimente. George POPESCU, Inginer Mentenanță, Atalian România
Am fost plăcut surprins. Au venit foarte mulți studenți, au întrebat, și-au dorit să găsească o soluție pentru stagiul de practică. Sunt surprins, pentru că am terminat această facultate și lucrurile sunt puțin diferite față de acel moment. Am încercat să găsim soluții împreună, să putem să le oferim ceea ce își doresc, astfel încât noi să câștigăm din parteneriatul cu ei și ei să câștige din parteneriatul cu noi. Pentru că așa ar trebui să fie orice parteneriat. Am constatat că au dorința de a vedea cum stau lucrurile în interior, chiar am rămas surprins de abordarea lor. Nu au fost interesați doar de semnătura pe stagiul de practică, ci au dorit să afle cu ce ne ocupăm, ce soluții au pentru a putea să-și desfășoare practica sau să aibă un job full-time în domeniu. Iulian ILIE, Director al Centrului Releu de Transfer Tehnologic și Consultanță și Manager cu Inovarea în INCDMTM București
Companiile care au participat la T&T Connect & InnoTech 2,0 2022: Bosch, Schaeffler România, Continental, Preh, Festo, TATA Technologies, Fanuc, Phoenix Contact, Dolsat Consult, FEV ECE Automotive, Module Works, Procter & Gamble, Atalian, SKF, COMOTI, IHP-INOE 2000, Nuclear Electrica, Crystal System, Marco & Alex, Schlumberger, AKKA Technologies, East Electric, Atalian, FormWerk, TPMR, INCDMTM. 3/2022
93
Diversitate pentru inovaþie, în industria automotive LEONARD RIZOIU Managing Partner leoHR/stayIN
D
iversitatea capătă pe zi ce trece o importanță tot mai mare pentru companiile din România. De la rolul său major în crearea unui mediu de lucru pozitiv și buna sudare a echipelor, la rolul său major în procesele de recrutare și retenție este un singur pas, care va fi făcut de tot mai multe departamente de HR.
Leonard RIZOIU Managing Director, leoHR
Acceptarea diversităţii și incluziunii ca valori de bază pentru o cultură organizaţională sănătoasă reprezintă în zilele noastre nu doar normalitate, ci chiar o dovadă clară a susţinerii și stimulării inovaţiei. Asta deoarece inovaţia este rezultatul unei abordări ce presupune provocarea constantă a status quo-ului. Cu atât mai mult în industria automotive. În plus, înglobează efortul colectiv de colaborare și capacitatea de a gândi laolaltă, ,,outside the box”, construind performanţa pe concepte solide, comune și arătând lumii întregi că aceasta, inovaţia adică, nu apare izolat și nu este o consecinţă a individualităţii.
Inovaþia poate fi sufocată de sau în cercuri de oameni cu medii similare, cu viziuni asemănătoare asupra lucrurilor Dar ce este diversitatea aceasta? La ce se referă ea în contextul organizaţional? Alături de Echitate și Incluziune, Diversitatea completează trioul termenilor din acronimul „DEI”, ce se referă la niște concepte într-adevăr unice, dar interdependente. 1. Diversitatea implică prezenţa unei game largi de indivizi care variază în aspecte precum rasa, genul, abilităţile, vârsta, orientarea sexuală și o serie de alte calităţi umane.
94
3/2022
n HR Expert & Managing Partner la leoHR și ViitorulMeu - o voce puternică în zona de capital uman și Managementul Carierei din România, cu peste 15 ani de experiență în business și management în diferite industrii. n Definiția profesionistului cu gândire strategică, orientat spre rezultate, care înțelege în profunzime nevoile afacerilor, construind soluții complete și personalizate pentru acestea. n Promotor al empatiei și umanității în piața muncii, contribuie activ atât la creșterea performanței în organizații, cât și la educarea publicului larg prin numeroase intervenții TV și în presa scrisă.
2. Echitatea seamănă cu ceea ce cunoaștem a fi egalitate, dar diferă prin faptul că, în timp ce egalitatea oferă tuturor condiţii de concurenţă egale, echitatea oferă suporturi diferite și acces personalizat la oportunităţi și resurse ca răspuns la nevoile diferite ale oamenilor. 3. Incluziunea reprezintă acordarea aceleiași valoare fiecărui angajat pentru a se asigura că toţi se simt încurajaţi să contribuie la munca și obiectivele companiei. Pentru a pava drumul spre succesul unei companii, concentrarea asupra valorilor de DEI este esenţială; chiar o condiţie aș spune. Deoarece grupurile diverse de oameni aduc perspective unice provocărilor complexe. Faptul că au viziuni și abordări diferite asupra lucrurilor, contribuie la generarea de idei și soluţii inedite sau soluţii care nu ar fi luate niciodată în considerare de grupuri de oameni bine închegate prin prisma similarităţii intereselor și gândurilor acestora. Diversitatea poate ajuta la întreruperea ciclului gândirii limitative și la consolidarea omogenităţii echipelor prin implementarea încrederii că libertatea este a lor pentru a explora și identifica idei grozave și soluţii noi, practice, eficiente cu adevărat. Deși este tot mai clar că un grup divers aduce cu sine o gamă mai largă de perspective unice și idei proaspete, este important de menţionat că pentru dobândirea unui mediu incluziv, totuși, nu este suficientă doar cooptarea de angajaţi diverși și atât. Ci, mai degrabă, este nevoie de a oferi acestora cadrul sigur și ideal pentru a nu se feri să își folosească vocile și să își însușească în practica zilnică ceea ce îi face diferiţi.
Vremuri revoluþionare, cer abordări revoluþionare În automotive, nu mai este niciun secret pentru nimeni, inovaţia reprezintă o prioritate în contextul anilor aceștia marcaţi de progres rapid și profund. În condiţiile în care mobilitatea și energia verde ocupă loc fruntaș pe agendele decidenţilor globali, transformările la care asistăm se petrec într-un ritm ameţitor. De aceea, pentru această industrie consolidarea diversităţii cu scopul stimulării inovaţiei, nu poate suporta amânare. Doar inovând continuu, de la procese de lucru, la produse și dinamică generală, companiile pot obţine fiecare un avantaj particular pentru a putea concura în peisajul actual.
Diversitatea poate fi o provocare, dar construieşte o cultură a încrederii şi respectului
Mai mult, diversitatea devine cumva crucială pentru sectorul automotive pentru simplul fapt că în lipsa acesteia, eforturile de completare a echipelor pe termen lung și, în final, de retenţie, vor fi derizorii. Spre exemplu, este știut faptul că în acest domeniu angajaţii ce deţin majoritatea sunt bărbaţi. La fel ca în multe alte industrii ce implică roluri tehnice și de inginerie. Un raport Catalyst despre „Femeile în industria auto” arată că, ,,în timp ce femeile reprezintă aproape jumătate din forţa de muncă din SUA, ele reprezintă doar aproximativ un sfert din forţa de muncă din industria auto. În UE și Canada, femeile reprezintă și mai puţin din baza de angajaţi ai industriei.” Deși acesta este un exemplu foarte la îndemână, diversitatea nu se limitează doar la gen. Ci presupune conectarea oamenilor din medii diverse, cu diverse interese și experienţe la activ. Presupune încurajarea ieșirii din zona de confort și a gândirii diferite, contestarea status quo-ului și îmbogăţirea paletei de discuţii, idei și soluţii.
Când diversitatea devine parte a echipelor din companiile automotive, și nu numai, aceasta obligă oamenii să vadă lucrurile dintr-o perspectivă diferită de cea cu care sunt obișnuiţi. Provocarea departamentelor de HR în aceste cazuri este de a gestiona plaja de reacţii și comportamente posibile, astfel încât să construiască în organizaţie o cultură a încrederii și respectului, care să poată susţine diversitatea perspectivelor ce duc inevitabil la creșterea productivităţii și manifestarea creativităţii în sensul inovării.
Este sectorul automotive divers? Nu aș putea spune că da, dar ce observ prin proiectele noastre de Stay Interview și prin focus group-urile desfășurate la clienţi din această industrie, este potenţialul. Observ o foarte mare deschidere către programe specifice, observ profesioniști din HR care se intersează activ de alternativele de aplicare concretă a valorilor de DEI, observ echipe a căror dinamică contestă puterea obișnuinţei tradiţionale. Îmbunătăţirea experienţei angajaţilor, precum și a performanţei afacerii și a profitabilităţii sunt obiectivele pe care companiile se străduiesc să le atingă iar pentru o reușită în acest sens, un punct esenţial de focalizare este cultivarea unui loc de muncă divers, echitabil și incluziv. Sectorul automotive autohton promite mult și face pași hotărâţi în această direcţie. Acolo unde întotdeauna va exista loc pentru creștere, va exista și platforma potrivită pentru a hrăni și a susţine vocile angajaţilor și acţiunilor lor din care se naște inovaţia. A
3/2022
95
@
Produse&Servicii ALUMINIU
• semifabricate din ALUMINIU pentru industrie sau uz general: - tablă (lisă, striată, rulou), bare rectangulare/rotunde/ hexagonale, profile tip L, T, U, ţevi etc, plăci debitate pentru matriţe, table de precizie cu folie de protecţie - debitare la dimensiunea dorită
• sisteme multifuncţionale din ALUMINIU pentru execuţie linii de fabricaţie, transfer, manipulare, suport maşini şi echipamente, etc • profile din ALUMINIU pentru transport rutier - carosări, KIT-uri pentru suprastructuri deschise, închise, izoterme, frigorifice şi accesorii pentru caroserii auto (aripi, cutii de scule, sisteme de fixare, etanşări, podele etc.)
AMARI ROMANIA SRL
Sediul central: ORADEA, P-ta Ignatie Darabant nr 15, cod postal 410235 Tel: +40 259 316 530, +40 259 316 531; Fax: +40 259 316 532 Depozit Bucureşti, Şos. Odăii nr. 50, cod poştal 013601, (Otopeni) Tel: +40 21 444 1903; Fax: +40 21 444 1904; www.amari.ro
96
3/2022