Zile și Nopți București, octombrie 2022

ECHIPA DE REDACȚIE

PUBLISHER

Ioan Big

SENIOR EDITORI

Gruia Dragomir Alin Gălățescu

REDACTORI

Horia Ghibuțiu Delia Mitrache Teodora Bratu Alex Mușat Claudia Aldea Alina Bălan Mădălina Lefter Anamaria Grumeza Iuliana Ciocîrlan

CONTRIBUTORI

Ioana Aldea

Berti Barbera Ștefan Chirițescu Ana Consulea Mădălina Corina Diaconu

Cosmin Dragomir Ștefan Iancu Vlad T. Copilu Elena Olariu

Vania Pierșinaru Alexandra Bujeniță Malina Coșan Anca Spiridon Rozana Mihalache Maria Martac Silvia Trașcă Mariana Cămărășan

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 10 (552) - Octombrie 2022

Tiraj: 30.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Vlad T. Copilu, vlad.copilu@zilesinopti.ro Anastase Ștefania-Antonia, Lică Antonia-Gabriela, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big ioan.big@zilesinopti.ro Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor Șef: Vlad T. Copilu vlad@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro Distribuție: Andrei Paul paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti�ro

EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti�ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată� Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga

editorial

Oktoberfest-uri cu artă, jazz, teatru şi... zombies

Ioan BIG, publisher

Odată cu venirea toamnei şi cu redeschiderea stagiunii în teatre, opere şi săli de concerte, amatorii de experienţe culturale au început să îşi reconfigureze harta de going out în favoarea locaţiilor tradiţionale, ce le oferă adăpost de intemperii, dar şi spectacole foarte noi, propuse acum publicului spre validare. În mod natural, trendul festivalier intră, la rândul său, în etapa rezervată dominant locaţiilor indoor şi evenimentelor destinate unor segmente de public mult mai clar definite, ca profil sau apetit de consum, indiferent că e vorba de muzică, film, arte vizuale ori new media. Parte dintre acestea merită un plus de atenţie din partea fanilor diverselor forme de expresie datorită caracterului lor aniversar, care îi îndrituieşte să aibă speranţa unor experienţe ieşite din comun, şi mă refer în primul rând la legendarul Sibiu Jazz Festival (25-30 octombrie), ajuns la a... 50-a ediţie, care pleacă anul acesta cu programul din stradă, din Centrul Istoric, pentru ajunge la Filarmonică, trecând prin bibliotecă (Astra), biserică (Sfânta Maria) şi teatru (Radu Stanca).

Pentru că am amintit de teatru, la Iaşi, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (1-9 octombrie), având tema Conflict-Confruntare, celebrează ediţia cu numărul 15 prin... 150 de evenimente, nu doar teatrale, fiindcă programul include, printre multe altele, concerte, lansări de carte, happening-uri VR sau ateliere de benzi desenate. De o ediţie aniversară, a X-a, are parte şi Dracula Film Festival (12-16 octombrie), inclus anul trecut de către Dread

Central în lista celor mai importante 50 de festivaluri de film horror din lume, care va aduce la Braşov invitaţi de marcă din spaţiul artistic fantasy-horror, în cadrul unor evenimente speciale ce trec dincolo de frontierele lumii filmului, chiar dacă nu vor lipsi de pe ecrane vampirii, conduşi de aniversatul Dracula (lui Coppola), alienii sau zombies.

În ce priveşte festivalurile dedicate artelor vizuale contemporane, Bucureştiul se arată a fi cu adevărat Capitală şi preia ştafeta de la Cluj (unde ZAIN – Festival of Creativity se încheie pe 2 octombrie), prin două manifestări absolut remarcabile. Între 14 și 16 octombrie, cel mai amplu festival dedicat noilor medii digitale din România, RADAR, ce va avea loc sub tema Metavers, prezintă radiografia anuală a industriei de new media art, iar festivalul dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, DIPLOMA Show (7-16 octombrie) propune o experiență completă de artă contemporană, în 5 pavilioane expoziționale, prin cele 125 de proiecte care fac cunoștință publicului cu 128 de artiști, arhitecți și designeri emergenţi.

Într-o altă parte a ţării, in : v z b l (15-24 octombrie), festivalul “invizibil” de spectacole cu tematică socială, organizat de Teatrul Basca, şi deja consacratul festival de film documentar şi drepturile omului One World Romania (1316 octombrie), prin ediţia sa timişoreană, oferă festivalierilor bănăţeni motive serioase pentru a ieşi din casă. După cum vedem, evenimente interesante se întâmplă, în diverse declinări, cam peste tot. Încă. Din fericire, în pofida vremurilor grele pe care le trăim. Şi n-ar trebui să ratăm asemenea “Oktoberfest”-uri culturale, mai ales dacă se petrec în oraşul nostru.

POP-UP StOr i es

POP-UP StOr i es

Noua Eră Elisabetană, în Pop culture

În

anul 1952, după moartea regelui George al VI-lea, Elizabeth Alexandra Mary (care avea pe atunci 25 de ani) a devenit noul conducător al Marii Britanii, marcând astfel Noua Eră Elisabetană. Rămasă astăzi în istorie drrpt cel mai longeviv monarh britanic (după o domnie de 70 de ani, care a luat sfârșit pe 8 septembrie 2022), alături de ramificațiile politice și sociale, influența ei a putut fi simțită și în sfera Pop culture (The Elizabethan Age of Pop culture), pe care a marcat-o într-un mod semnificativ, fiind considerată, ca simbol pentru instituția și valorile pe care le-a reprezentat, cea mai cunoscută personalitate de pe planetă.

Înainte de a-și începe ascensiunea politică, primul omagiu din lumea Pop culture a venit din partea scriitorului A �A � Milne, care, în 1926 (anul în care Regina s-a născut), i-a dedicat acesteia colecția de cântece „Teddy Bear and Other Songs”. Pentru a sărbători iubirea monarhului pentru universul Winnie-the-Pooh, în 2016 (când ea și personajul au împlinit 90 de ani), autoarea britanică Jane Riordan a scris și publicat o ediție aniversară a poveștii, „Winnie-the-Pooh and the Royal Birthday”, care, respectând stilul artistului englez E.H. Shepard (creatorul primelor ilustrații), urmărește călătoria ursulețului la Buckingham Palace, alături de Christopher Robin, Piglet și Eeyore, care își doresc să îi ofere Reginei Elisabeta a II-a un cadou special, sub forma unui cântec din 1926.

Omagiul lui A.A. Milne a fost urmat de coperta revistei Newsweek, în 1929, prin care noua membră a Familiei Regale, care avea atunci vârsta de 3 ani, a fost prezentată publicului ca Princess Lilibet. Apoi, începând cu anul 1952, reprezentările monarhului în universul Pop culture au crescut considerabil.

În ceea ce privește lumea cinematografică, unul dintre cele mai puternice fenomene care vizează Casa Regală este The Crown, serialul scenaristului britanic Peter Morgan. După ce începutul prezintă ascensiunea Reginei Elisabeta (jucată de actrița Claire Foy, iar apoi de Olivia Colman) până în anul 1955, prin evenimente precum nunta cu ducele Philip de Edinburgh, momentul în care a urcat pe tron sau experiența ei cu Winston Churchill, următoarele sezoane îi urmăresc viața până în prezent, aducând pe micul ecran Criza Canalului Suez, extinderea familiei sale, întâlnirile cu personalități precum John

și Jackie Kennedy, Jubileul de Argint, perioada Războiului Rece, trădarea lui Anthony Blunt (care reprezintă și subiectul piesei de teatru A Question of Attribution, din 1988), mandatul lui Margaret Thatcher (care a durat 11 ani) și apariția Prințesei Diana, cel mai recent sezon concentrându-se pe relația dintre ea și Prințul Charles, storyline ce va fi continuat și în sezonul 5 (care are premiera în luna noiembrie).

Un alt moment cinematografic iconic a avut loc în anul 2012, odată cu Jocurile Olimpice ținute la Londra, când Regina Elisabeta a II-a a apărut, alături de James Bond (Daniel Craig), într-o secvență promoțională pentru ceremonia de deschidere, în care a jucat rolul faimoasei Bond girl. În filmuleț putem vedea cum Regina este escortată de 007 în avionul privat, din care, mai târziu, în timp ce auzim cunoscuta Bond Theme, amândoi se parașutează pentru a ajunge pe scena London Stadium: „Good evening, Mr. Bond!”.

Mai departe, dacă ne întoarcem în anul 1988, comedia The Naked Gun îl are în centrul său pe Frank Drebin (Leslie Nielsen), un detectiv american, care are rolul de a o apăra pe Regină, aflată într-o vizită oficială în Los Angeles (unde inaugurează un meci de baseball dintre LA Angels și Seattle Mariners), de pericolul unui asasinat. Apoi, în emisiunea canadiană The Kids in the Hall, Elisabeta a II-a a fost singura personalitate imitată de Scott Thompson, care s-a concentrat, în materialul său, pe discursurile adresate Comunității Națiunilor (Commonwealth).

Din anul 2003, ne putem aminti de o reprezentare a monarhului în clasicul spy britanic Johnny English (cu Rowan Atkinson în rol principal, care are și statutul de Commander of the Order of the British Empire), în care faimosul personaj trebuie să salveze situația după ce câinii Corgi ai Reginei sunt amenințați, iar ea își dorește să abdice pentru a-i salva. În J.E. Reborn, din 2011,

Foto: Anwar Hussein, Newsweek

claire Foy, în rolul reg inei, via Netflix

Majestatea Sa apare din nou, de data aceasta la final, când este confundată de Johnny English cu un asasin deghizat (pe care încearcă să îl imobilizeze).

În 2006, actrița Helen Mirren a câștigat un Premiu Oscar pentru modul în care a jucat-o pe Elisabeta a II-a în The Queen, un film în care se prezintă zilele ce au succedat data de 31 august 1997 (moartea Prințesei Diana) și în care sunt discutate teme precum rolul monarhiei în societatea modernă, popularitatea sa, arătând puternicul interes pe care publicul l-a avut față de relația dintre cele două (subiect dezvoltat în majoritatea producțiilor dedicate vieții Prințesei de Wales).

O versiune mai tânără a Reginei apare în pelicula A Royal Night Out (2015), ce ne poartă prin evenimentele zilei în care Aliații au anunțat câștigarea celui de-Al Doilea Război Mondial, când Lilibet și Margaret (sora ei) au putut să părăsească palatul pentru a sărbători victoria alături de cetățenii Londrei.

Elisabeta a II-a și-a făcut apariția și în animații, precum The Simpsons, unde creatorii i-au dedicat episodul The Regina Monologues (în care familia americană vizitează Marea Britanie, iar Homer este închis în Turnul Londrei după ce distruge caleașca regală), Family Guy, într-un episod reimaginat ca un sitcom britanic (în care vocea i-a fost dublată de Cate Blanchett), South Park (unde Regina încearcă să cucerească Statele Unite) și Minions (2015), unde micuțele creaturi vor să fure Bijuteriile Coroanei. Mai mult, ea a fost unul dintre cele mai importante personaje din BFG-ul lui Steven Spielberg (unde umorul și personalitatea i-au fost prezentate perfect), iar cățelușii ei au fost omagiați prin animația The Queen’s Corgi, din 2019.

Probabil una dintre cele mai iconice reprezentări ale Reginei (și ultima în care a participat în persoană) este cea făcută chiar anul acesta, când, pentru Jubileul de Platină, ea a luat ceaiul împreună cu ursulețul Paddington, la Buckingam Palace, unde au mâncat, bineînțeles, și faimoasele felii de pâine cu marmeladă.

Alături de prezența în lumea cinematografică, monarhului i-au fost dedicate și o serie de piese, rămase foarte importante pentru spațiul Pop culture. În 1969, pentru

albumul Abbey Road, The Beatles au introdus melodia Her Majesty, descrisă de Sir Paul McCartney (contrar protestelor lui John Lennon, care a blamat multiple acțiuni militare ale perioadei) ca un cântec de dragoste pentru Regină.

Apoi, în 1977, Sex Pistols au lansat piesa God Save The Queen, o parodie a imnului național, prin care au criticat rolul monarhiei în societatea engleză („There’s no future”), și din cauza căreia au devenit blacklisted pe teritoriul Marii Britanii, fiind chiar și interziși de BBC. Aproape 10 ani mai târziu, The Smiths au dedicat Reginei melodia The Queen is Dead, Morrissey fiind extrem de vocal în ceea ce privește aversiunea lui față de instituție.

Fie că ne gândim la Regina Elisabeta a II-a în reprezentările de mai sus, în colecția Reigning Queens, creată de Andy Warhol, în 1985 (și cumpărată de Majestatea Sa în anul 2012, pentru colecția personală de artă), alături de Iron Throne-ul din GoT, parodiată de cei din echipa SNL, ori lângă Anna Wintour, în primul rând, la London Fashion Week, prin Pop culture, publicul a avut acces la multiplele fațete ale personalității sale, datorită produselor culturale ce îi vor duce mai departe simbolul și povestea timp de generații.

Foto: the New York times

Penelope Wilton, în rolul reginei (bFG)

muzică

CAPITOLUL MUZICĂ ESTE SUSȚINUT DE

Dacă Halloween-ul ar avea fundal muzical...

Misticul

transformat în festivitate, grație marketingului. Halloween-ul are cu siguranță o poveste interesantă, începând cu originile sale păgâne din Irlanda și Scoția, până la transformarea sa în sărbătoare creș tină și până la cea mai hidoasă pălărie de vrăjitoare din supermarket. Cred că în astfel de condiții, nici nu ar mai fi loc să ne întrebăm: românii de ce nu sărbătoresc ziua ielelor, de exemplu?, căci eu chiar nu mi-aș dori breloc cu ferește-te de iele! (și ăsta nu e cel mai nașpa lucru la care mă pot gân di). Trecând totuși peste aceste lucruri, ne uităm în prezent la ce a ajuns și la noi, cu o companie low-cost, din Halloween. Avem petreceri, personaje înfricoșătoare, mult sânge fals și prilej de a ne costuma. Din peisaj lipsește muzica, așadar, vin în ajutor!

 The Neighbourhood.

Trupa indie, cred că acum în hiatus, cu o estetică întunecată și misterioasă, beneficiază de un sound dark numai bun pen tru această perioadă de stat pe marginea termopanului și sa vurat cafeluță. Până să ajungeți la zaț, ascultați toate albumele lor, excluzându-l pe cel din 2020 (îmi pare rău), și în special I Love You. Piesele vă vor ruga să intrați în vibe cu tonul pesimist și relaxat al lui Jesse Rutherford, cu sunete de orgi impunătoare, chitare dramati ce și o sensibilitate capricioasă în versuri.

 Clasicele. Chiar dacă de Halloween, mai degrabă folo sim în decor o pisică neagră, în loc să ne ferim de ea, de ce să nu dăm totuși play la Supersti

tion, piesa dansantă a lui Stevie Wonder? Și de ce să nu punem în melanjul ăsta de cântece și puțin Michael Jackson? Nu spun Thriller, ca să nu fiu previzibilă, dar spun Ghosts, care vine și cu un videoclip cel puțin interesant. Și dacă tot avem de a face cu creaturi mistice, avem loc și de Scary Monsters, a lui David Bowie. Lista poate continua, bineînțeles, cu Skeleton in the Closet, a lui Louis Armstrong, Zombie, de la The Cranberries, și Hells Bells, de la ACDC.

 Three 6 Mafia. Istoria gru pului nouăzecist hip-hop își are punctul de plecare în pasiu nea a doi frați pentru filmele horror, clasice sau camp. Primul lor album este Mystic Stylez, cinematic, agresiv mai ales prin versuri, cu un feeling ocult și po

vești, să zicem, nereligioase, toate puse sub semnul de stil horrorcore. Beat-urile slow down au tonuri sumbre, mult bass și orgi, parcă pornite în așteptarea unui zombie.

 Soundtrack-uri. Dacă tot am trecut prin categoria filme, zic să lăsăm să curgă și un soundtrack cinstit de la filmele noastre preferate. Astfel, începem cu tema originală a Familiei Addams, a compozitorului Vic Mizzy, mai departe ne delectăm cu selecția de cântece pentru serialul Stranger Things și nu lăsăm în urmă coloana sonoră a filmului Psycho, realizată de Bernard Herrmann, cu ale sale viori dramatice.

Sper să aveți parte de un 31 octombrie cât mai înfricoșă tor, colorat și plin de dulciuri dătătoare de carii!

ce ascultăm în luna octombrie

Lunaasta, rock-ul, pop-ul avangardist și funk-ul se îmbină în lansări discografice ale proiectelor muzicale și artiștilor cu care suntem deja familiarizați, dar care nu se opresc din a ne surprinde cu longevitatea, creativatea și pasiunea lor, fie că vorbim de maeștri ai groove-ului, reprezentanți ai avangardei sau influenți corifei ai heavy metal-ului.

Ozzy Osbourne Patient Number 9

Al treisprezecelea album al Prințului Întunericului pare să fie unul cu noroc, căci pe lângă faptul că sonoritățile primesc un update bine-venit sub bagheta producătorului Andrew Watt, unul dintre cei mai tineri și bine cotați muzicieni ai momentului, albumul apare și după o perioadă de incertitudine în ceea ce privește cariera lui Osbourne, care s-a confruntat, în ultimii ani, cu câteva probleme majore de sănătate. Deși am fi crezut că LP-ul Ordinary Man (2020) va rămâne în istorie drept ultima creație discografică a acestuia, iată că Ozzy este ,,greu de ucis”, gata mereu să ne surprindă cu albume noi, piese proaspete și o longevitate cât se poate de bizară.

Björk – Fossora Compus în perioada lockdown urilor COVID, noul album al cantautoarei islandeze pare că ne oferă ceea ce ne promite: extravaganțe componistice, ritmuri, melodii, armonii și orchestrații bizare, toate împachetate într-o estetică ce desparte în tabere adverse melomanii. Dovadă sunt și comentariile de pe YouTube ale single-ului Atopos, creație în care accesibilitatea pop-ului se îmbină cu experimente sonore și vizuale excentrice, dar care nu ar trebui deloc să surprindă loialul fanbase al lui Björk, ci mai degrabă, să ne facă să ne întrebăm cum de fostul copil teribil al avangardei islandeze încă are atâta inspirație genială în songwriting și producție.

Red Hot Chili Peppers

– Return Of The Dream Canteen După 16 ani de pauză discografică, fanii trupei californiene nu numai că s-au delectat cu bine primitul Unlimited Love, dar au parte de încă o surpriză: un material proaspăt, ce promite o întoarcere către sonoritățile tradiționale ale formației. De altfel, privind coperta cu tentă psihedelică și judecând după single-ul Tippa My Tongue, pare că ne vom întoarce la mijlocul anilor ’80, când RHCP se lansau în ritmuri brutale și dansante de funk & heavy metal. Una peste alta, se pare că mult așteptata revenire a lui John Frusciante a oferit trupei o bine-meritată sursă de inspirație, iar nouă nu ne rămâne decât să intrăm în lumea funky, hard și heavy a lui Anthony, Chad, Flea și John.

Björk

50 de ani de rock, la București URIAH HEEP

Sfârșitul

lunii octombrie se anunță unul de neratat pentru fanii rock-ului clasic, căci britanicii de la Uriah Heep revin la București pe 27 octombrie, la Sala Palatului, într-un concert aniversar care va celebra jumătate de secol de activitate a formației.

Înființați în Londra anului 1969, Uriah Heep s-au perindat constant printre hard rock, heavy metal, blues, folk și progressive rock, oferindu-ne hituri precum Easy Livin’, Sweet Lorraine, The Wizard, Stealin’ sau, pentru următorii scenei rock românești, Lady In Black, o reluare a hitului șaptezecist pe care aceștia au realizat-o în 2002 alături de Iris. În plus, Uriah Heep nu se află nici pe departe la prima vizită pe meleagurile noastre, semn că publicul est european are un apetit crescut pentru esteticile hard & heavy. Iată, totuși, că spectacolul de la București se dovedește a fi unul mult mai special, căci nu multe trupe se pot lăuda cu peste 50 de ani de activitate, mai ales că o bună parte dintre membrii ce s-au perindat prin formație, de-a lungul anilor, au

timp în urmă. Îi amintim aici pe Ken Hensley, renumit multiinstrumentist și compozitor, Lee Kerslake, percuționist ce și-a lăsat amprenta ritmică pe 17 albume de studio ale trupei, sau John Lawton, solistul formației de la sfârșitul anilor ’70. Putem spune, așadar, că Bernie Shaw, deținătorul rolului de frontman încă din 1986, și Mick Box, originalul chitarist al trupei și singurul membru fondator rămas în line-up (poveste ce ne aduce aminte de toboșarul Ian Paice, al grupului Deep Purple), sunt adevărați veterani ai scenei, renumiți pentru abilitățile de compoziție, orchestrare și interpretare a heavy metal-ului, condimentat cu influențe din partea acid rock-ului, blues-ului, folkului sau rock-ului progresiv. Astfel, nici nu-i de mirare că

Queen, Accept, Ghost, Dio, Sodom, Fates Warning, Death sau King Diamond și-au declarat deschis dragostea pentru trupa londoneză, considerând-o drept o influență masivă în propriile parcursuri creative. Așteptăm, așadar, revederea cu Mick Box, Bernie Shaw, Phil Lanzon, Russell Gilbrook și Dae Rimmer, într-un concert ce ne va purta înspre lumea chitarelor cu distors a anilor ’70, unde piesele clasice ale grupului vor fi completate de materiale mai recente, dar compuse și intepretate în același stil caracteristic ce a schimbat felul în care publicul se raportează la muzicile hard & heavy.

Navigând pe internet, în căutare de viniluri

Vinilurile

au fost

răbdătoare cu noi și acum e momentul să strălucească din nou. Drept dovadă stau vânzările crescute în 2021, acestea bătând lejer CD-urile. Fie că stau pe măsuța unui hipster, căruia i s-a părut că sufrageria lui va da mult mai bine în poze cu un pickup, fie că ajung în mâinile colecționarilor sau chiar la petreceri private sau cu public numeros, ghidate de un DJ, vinilurile au un secret valoros de marketing, anume puterea de a contura un ritual.

Când scoți un vinil din pachetul pătrățos și folia protectoare, îl ștergi lejer de praf, îl așezi pe pickup, având grijă să alegi partea care îți place și știi exact unde să pui acul ca să ajungi la piesa preferată, atunci e clar că te bucuri de muzică și de un album, cu tot cu concept, sound și idei ce au fost puse în el, rând pe rând. Și chiar dacă vinilul e asociat cu modul vechi de trai, sursele de achiziționare sunt noi.

 De specialitate. Site-uri pline ochi de muzică, de toate tipurile. Începem cu Niche Records, care, după părerea mea, e expert în ceea ce înseamnă muzică nouă: The Weeknd, Nothing But Thieves, Ariana Grande, înțelegeți ce zic! Iar dacă tu, de fapt, ești

colecționar de CD-uri, dar te-ai pierdut pe aici, găsești și așa ceva. Continuăm selecția cu Two Sides Records, care abundă de genuri disponibile pe vinil, satisfăcând și cele mai pretențioase gusturi cu muzică afro-cuban, rare groove, dub, experimentală și câte și mai câte. În ajutor pentru colecția perfectă vine și Muziker, unde în afară de o colecție impresionantă, am observat și o secțiune specială pentru soundtracks, și cu noi, și cu clasici. E de punctat!

 Folosit și refolosit. Anticariatele îți pun la dispoziție muzica preferată cândva preferata cuiva, iar pentru un preț mai mult decât decent te poți bucura de ea și chiar reinventa. Palatul Vechiturilor

și Târgul Cărții sunt recomandările mele, foarte utile dacă vrei să ai în colecție ceva muzică clasică, operă, jazz sau world music.

 Pentru împătimiții de hip-hop. Vibes On Wax Records e locul vostru și îl puteți urmări și pe Instagram, pentru update-uri. Oamenii de aici fac selecția special, de la începuturile hip-hop-ului și până în prezent, la cele mai noi apariții, așa că găsiți și Tupac, și A Tribe Call Quest, și MF Doom, și Tyler The Creator.

Mai rămâne doar să spargeți pușculița în formă de porcușor durduliu sau ce forme mai aveți pe acasă, să vă faceți o listă și să vă verificați conexiunea la internet. Sper să vă găsiți următorul nou album preferat!

eric GALe S Coroana unui rege regăsit în Blues

Crown, noul tău album, este foarte consistent prin ce alegi să împărtăşeşti ascultătorilor. Când lucrezi o piesă sau alta, ce apare mai întâi, embrionul melodiei sau ideea pe care vrei să o exprimi prin muzica ta?

Eu plec întotdeauna de la muzică, de la un riff, un acord, o notă şi construiesc de-acolo. Sigur că am în minte şi o temă sau un subiect, ceva anume despre care vreau să cânt, dar la mine, versurile vin de obicei mai târziu. De foarte puţine ori am început de la cuvinte şi asta doar în vremea când făceam Rap. Acolo da, versurile sunt primele, iar muzica vine mai apoi, dar în Blues, muzica e la început şi abia pe urmă mă concentrez să găsesc subiecte interesante despre care vreau să cânt.

Câştigător

deja al prestigiosului Blues Music Award, în 2022, pentru cel mai bun chitarist, Eric Gales şi-a adăugat foarte recent în palmares şi un Blues Blast Music Award pentru cel mai bun album de Blues-Rock al anului, Crown, produs de Joe Bonamassa şi Josh Smith, pe care am avut posibilitatea să îl ascultăm pe viu, în cadrul unui concert memorabil susţinut pe scena Open Air Blues Festival Brezoi. Copil-minune al chitarei, care la 16 ani semna deja cu un label pentru LP-ul de debut şi îi atrăgea atenţia lui Santana, Eric Gales a dat însă impresia că se va pierde pe drum, din cauza dependenţei de droguri, care i-a făcut parcursul artistic impredictibil (dar cu atât mai interesant), nelocalizabil foarte clar, ca apetit, între Rap (a fost cunoscut inclusiv ca Raw Dawg sau Lil E), BluesRock (pe linia Hendrix, Albert King, Stevie Ray Vaughan) şi Blues contemporan cu accente experimentale (Pinnick Gales Pridgen). De aproape un deceniu însă, ERIC GALES a câştigat lupta cu stupefiantele, iar creativitatea şi energia uluitoare pe care le respiră piesele sale, începând cu al 15lea album, Middle of the Road (2017), şi continuând cu The Bookends (2019), în combinaţie cu formidabilul său talent de chitarist, care îl pune pe acelaşi palier cu Bonamassa, îl îndreptăţesc să îşi revendice în clipa de faţă locul de drept în familia regală a Blues-ului autentic... prin Crown.

Spuneai odată că, în muzica ta, ‘I’m not yelling or screaming, I’m just having a conversation�’. Rap-ul, pe care l-ai cântat în adolescenţă, este însă o formă de expresie muzicală mult mai agresivă... Aşa e, sunt de acord, dar, totuşi, să ştii că Rap-ul ăsta agresiv cu care am crescut eu era parte din viaţa noastră, fiindcă pur şi simplu descriam ce vedeam pe străzi, povesteam în muzică prin ce treceam sau la ce eram martori, totul era despre viaţa reală. Şi da, în lipsa unui cuvânt mai potrivit, se poate spune că ne exprimam într-un fel agresiv, dar pentru cei care îşi spun povestea prin Rap totul e agresiv, în primul rând pentru că toată existenţa lor de până atunci a fost fix aşa.

Curiozitatea mea era legată de trecerea ta de la Rap la Blues...

Dar eu încă aparţin acelei lumi, nu am renunţat neapărat la Rap. Eu aleg muzica, în general... aleg totul. Blues-ul reprezintă doar drumul pe care mă găsesc eu în momentul de faţă, este opţiunea mea şi voi rămâne de-acum mereu pe drumul ăsta, dar, altfel, nu refuz niciun gen muzical, îmi place totul şi aleg totul. Am să rămân pe calea Blues-ului, dar, dincolo de aceasta, voi continua să fiu atras de tot ce este muzică.

Crown pare a fi un dublu statement: un manifest împotriva nedreptăţii sociale şi rasiale, evident în Too Close to the Fire, şi unul de natură intimă, de ieşire la suprafaţă, ce indică un reboot radical a stării tale de spirit. Am în minte, de exemplu, You Don’t Know the Blues şi I Want My Crown.

Discul ăsta e despre ultimii 30 de ani din viaţa mea, cu bune şi cu rele, cu succese şi rateuri, cu toate cele prin care-am trecut în lumea asta, şi cred că ne-a ieşit bine, din capul locului, că am spus ce aveam de spus. Joe Bonamassa a fost categoric atunci când mi-a zis: ‘Omule, acum e momentul tău de glorie, cel în care îţi iei coroana care ţi se cuvine, aşa că hai să ne concentrăm pe albumul ăsta, iar eu o să fac tot ce pot să te ajut s-ajungi în vârf, absolut tot!’. Am scris toate piesele de pe Crown în timpul pandemiei, când s-au întâmplat o mulţime de evenimente care au pus lumina pe diviziunea rasială, pe conflictele care mocneau de multă vreme, care şi-au scos capetele hidoase la iveală atunci când Trump a fost ales preşedinte şi le-am putut vedea cu toţii. Acum, situaţia s-a mai îmbunătăţit, dar sunt încă multe de făcut.

Am auzit că ai început să înregistrezi pentru album la scurt timp după ce ai aflat de uciderea lui George Floyd...

Aşa e! Am început în ziua de după incident, dar, să ştii... lucrurile astea se întâmplă la noi de ani de zile, de ani şi ani! Ce s-a petrecut cu George Floyd nu a făcut decât să adauge jar în focul ăsta. Doar întâmplarea a făcut ca el să fie filmat în timp ce era bătut şi omorât, dar gândeşte-te de câte ori s-a întâmplat acelaşi lucru şi n-a fost nimeni în preajmă să vadă. Statele Unite ar trebui să fie o societate model pentru toate ţările lumii, dar nici nu ştii câte se-ntâmplă la noi, lucruri care ar fi trebuit corectate de multă vreme. [...]

Citiţi interviul complet cu ERIC GALES pe www.zilesinopti.ro

Open Air Blues Festival Brezoi

foto © Mihai Barbu

Live and Let Die,

povestea unui cântec… exploziv

În

octombrie 1972, aeronava Airbus A300 zboară pentru prima oară, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii vizitează Iugoslavia, FBI-ul acceptă pentru prima dată în istorie agenți de sex feminin, iar Paul McCartney, proaspăt recuperat după tumultoasa despărțire a Beatleșilor și având în spate două albume de studio primite cu rețineri, înregistrează Live and Let Die, theme song-ul filmului cu același nume, avându-l pentru întâia oară pe actorul britanic Roger Moore în rolul lui James Bond.

Pentru fanii Beatles, coloana sonoră a peliculei este o întoarcere către vremurile bune, căci aceasta este compusă de fostul producător al trupei, George Martin, care se ocupă, ca întotdeauna, de partea orchestrală, lăsându-l pe Paul să își facă de cap pe ritmuri de rock și reggae. Poate că rock’n’roll-ul și muzica cu influențe jamaicane nu ne duc imediat cu gândul la agenți speciali

britanici, femei fatale, explozii și gangsteri, dar iată că Live and Let Die, puternic ancorat în estetica șaptezecistă a blaxploitation-ului, aduce o premieră în zona soundtrack-urilor, și anume îmbrățișarea unui theme song de pură inspirație rock, demn de povestea explozivă a filmului.

Live and Let Die este și unul dintre puținele cântece scrise de parteneriatul Paul și Linda McCartney, deși istoria ne-a demonstrat că Wings, proiectul lui Paul lansat aproape imediat după despărțirea Beatles, a fost, mai degrabă, o extensie a creațiilor sale solo, ceilalți instrumentiști având rolul de acompaniatori, și nu de compozitori în adevăratul sens al cuvântului. Ce-i drept, probabil că presiunea de a lansa muzică sub nume propriu l-a speriat pe McCartney, acesta continuându-și drumul solo abia în 1980, cu bizarul LP McCartney II. Revenind însă la inovatoarea Live and Let Die, este clar că influența piesei asupra culturii pop rămâne de neclintit, mai ales că cei născuți la câțiva ani după lansarea filmului o pot recunoaște din interpretarea mult mai nervoasă a celor de la Guns N’ Roses (caz care ne aduce aminte și de Knockin’ On Heaven’s Door, un alt cântec ale cărui origini pot părea incerte, mai ales în cazul celor nefamiliarizați cu creația lui Bob Dylan). Celebrăm, așadar, 50 de ani de la înregistrarea unui inovator theme song pop, alăturat cu succes universului James Bond, deschizător de drumuri pentru alte colaborări de acest gen, fie că aducem în discuție hiturile Skyfall, No Time To Die sau Golden Eye.

Cariera solo a lui

Paul McCartney

este doar una dintre poveștile tratate în ediția specială

SUNETE – The Beatles, revistă ce poate fi comandată de pe sunetelive.ro.

Joacă-te cu Blockchain

Cine ar fi crezut, atunci când au fost create primele jocuri video în anii 1950-1960, că industria de gaming va avea o creștere accelerată, conceptul de e-sports va apărea și milioane de fani vor exista? Începând cu Tetris, Super Mario, seria Final Fantasy până la jocuri ce au făcut cunoscut conceptul de electronic sports, jocuri precum League of Legends, Dota sau Counter Strike.

La o privire retrospectivă, industria de gaming a avut un salt cuantic excepțional și continuă această propagandă revoluționară, prin asocierea cu viitorul industriilor, cu o tehnologie relativ veche, dar nouă și neexploatată, în același timp: Blockchain. Sunt șanse destul de mari să fi auzit de NFTs sau criptomonede, însă blockchain este tehnologia din spatele criptomonedelor, ce asigură siguranța și transparența fiecărei tranzacții. În fond, blockchain-ul este, de fapt, doar o bază de date, foarte mare, cu o arhitectură de tip peer-to-peer (n.r. „de la persoană la persoană”), iar înregistrările sunt stocate pe computerele utilizatorilor din lumea întreagă.

Însă, o industrie gigant precum cea de gaming, ce are și tehnologia de ultimă oră de tip blockchain, poate face experiența unui gamer profesionist sau a unui gamer amator mult mai plăcută, intimă și subversivă. Mai mult, deja există conceptul de jocuri blockchain, adică jocuri care sunt construite pe baza acestei tehnologii, unde toți iubitorii unui univers futurist își pot particulariza experiența prin personalizarea unor obiecte, item-uri sau chiar caracterul din joc, lucru ce îl va face unic. Dar, toate aceste modificări făcute de utilizator prin intermediul blockchain sunt deținute chiar de jucător.

Cu ajutorul acestei tehnologii, multe jocuri

vor să creeze un univers ce are ca prim focus interacțiunile dintre utilizatori, iar acest lucru oferă șansa de a organiza numeroase evenimente sau chiar concerte virtuale. Ultimul eveniment grandios de acest fel a fost concertul trupei de k-pop BLACKPINK, din cadrul jocului PUBG Mobile, ce ulterior a câștigat premiul pentru cea mai bună performanță din Metaverse, la decernarea unor premii americane.

Recent, a fost introdusă și ideea jocului de tip playand-earn (n.r. „joacă și câștigă”).

Jocurile play-to-earn au posibilitatea de a readuce valoarea jucătorilor prin oportunitatea de a face trade sau de a vinde anumite obiecte din cadrul unui joc, nu doar în mediul virtual, dar și în viața reală. Acest fapt se datorează platformei blockchain, care este decentralizată și transparentă.

Un proiect local descentralizat și transparent, care se adresează tuturor industriilor creative, este CLAPART, un pod între lumea virtuală (o lume fără limite, o lume unde totul e posibil) și realitatea guvernată de idei, reguli, legi și doctrine.

CLAPART recunoaște gaming-ul ca și profesie, dar și necesitatea de a susține artiștii emergenți care activează în zona de

gaming. Atât pentru creatorii de jocuri, cât și pentru gamerii profesioniști, CLAPART este rampa de lansare în scopul realizării performanțelor deosebite.

Viziunea CLAPART propune o economie imparțială și lichidă; un loc unde gamerii, producătorii de jocuri și artiștii deopotrivă pot deveni parteneri de business cu o comunitate globală, vastă și openminded. Oricine poate fi partener cu idolii săi din gaming și poate câștiga împreună cu aceștia!

CLAPART este primul proiect de Media & Entertainment din România care folosește tehnologia blockchain pentru a crea un viitor sigur și oportunități egale pentru toți creatorii, în timp ce fanii pot investi în proiecte creative în schimbul drepturilor de autor. Astfel, CLAPART este o platformă unică și oferă o piață lichidă pentru evaluarea creațiilor, unde fanii și creatorii se pot conecta, pot deveni parteneri de afaceri și pot împărtăși beneficiile. În urma primei runde de investiții, proiectul

CLAPART a fost evaluat la 50 de milioane de dolari și a lansat recent cea de-a doua rundă de finanțare adresată publicului larg. Pentru investiția în acest proiect românesc inovator sau pentru mai multe informații despre proiect, echipă și/ sau artiști implicați, accesați website-ul www.clapart.com.

SA m A r A JOY „Linger Awhile”

Spune unui iubitor de jazz că a mai apărut un solist influențat de Bille Holiday, Sarah Vaughan, Ella Fitzgerald și Nat King Cole și s-ar putea să nu simți prea mult entuziasm. Există mulți tineri cu talent care pleacă la drum cu acest bagaj esențial, cu resursele care

nu se vor epuiza niciodată, dar în același timp e foarte greu să mai spui ceva consistent cu același repertoriu, e nevoie de o manieră personală și puternică, de un mod inteligent de a folosi același limbaj pentru a aduce cu adevărat o contribuție, pentru a crea o reală surpriză. Aici intervine Samara Joy, care, la 19 ani, a câștigat concursul „Sarah Vaughan”, a debutat discografic în 2021 și face cu siguranță și naturalețe diferența dintre vechile legende și povestea ei, o tânără femeie din New York-ul secolului al XXI-lea. Ea pune amprenta cu clasă și maturitate pe aceste

piese cunoscute, aceste cronici de viață și iubire atât de des povestite, păstrând o simplitate sonoră muzical și directă ca discurs, o combinație de încredere, abilitate și mirare în fața misterelor vieții, care abia se deschide.

Acompaniată de trio-ul chitaristului Pasquale Grasso, cu David Wong la contrabas și Kenny Washington la baterie, Samara Joy își poartă vocea prin armoniile somptuoase și ritmurile sigure, conectându-se la întreaga istorie a jazz-ului, definind artistul ideal, indiferent de epocă, clasic și contemporan, în același timp.

SuperBlog `22

Storytelling la puterea SuperBlog

25 de ediții de blogging creativ

Din 2008, se tot dezvoltă comunitatea în care bloggerii și brandurile se susțin. Prin content marketing.

Dacă ai blog și vrei să te perfecționezi, intră în competiție! Te așteaptă un cantonament online de scris după briefuri cu cerințe exacte și termene-limită stricte, din care poți să câștigi experiență, disciplină, cititori, prieteni, parteneriate și mai ales premii! Sărbătorește 25 de ediții SuperBlog alături de noi! Să fie storytelling! Detalii și înscrieri, pe www.super-blog.eu

Artă

CAPITOLUL ARTĂ ESTE SUSȚINUT DE

Preview | Primăvara lui Vermeer

Lamijlocul secolului al XVII-lea, orașul olandez Delft era un loc activ și prosper, îmbogățit de fabricile înfloritoare de faianță, atelierele de țesut tapiserii și fabricile de bere. Fortificațiile puternice, zidurile și porțile medievale ascundeau canale pitorești și o piață mare, ocrotită de primăria impunătoare și de turnul înalt al Nieuwe Kerk (Biserica Nouă). Tot aici, în interiorul zidurilor orașului Delft, s-a născut și și-a petrecut cariera artistică Johannes Vermeer, unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc, un maestru al folosirii luminii, care a introdus în lucrările sale scene din viața de zi cu zi sau alegorii. În primăvara anului 2023 (10 februarie-4 iunie),

Vermeer și-a început cariera la începutul anilor 1650, pictând scene biblice și mitologice, operele sale ulterioare înfățișând scene din viața de zi cu zi în decoruri interioare sau urbane. Aceste lucrări sunt remarcabile prin puritatea luminii și a formei, calități care transmit un sentiment senin, atemporal, al demnității. În timpul apogeului carierei sale, în picturile înfățișând femei citind sau scriind scrisori, cântând la instrumente muzicale sau purtând bijuterii, Johannes Vermeer a căutat modalități de a exprima un sentiment de armonie domestică. În picturi precum „Femeie cu ulcior” (cca. 1662),

la Rijksmuseum, din Amsterdam, va avea loc cea mai mare expoziție retrospectivă a maestrului olandez Johannes Vermeer, aducând laolaltă 25 dintre cele 36 de opere ale pictorului.

„Femeie cu un colier de perle” (cca. 1662/65) și „Femeie în albastru citind o scrisoare” (cca. 1663), s-a folosit de legile perspectivei și plasarea obiectelor individuale, precum scaune, mese, pereți, hărți, sau ferestre, pentru a crea un sentiment al ordinii de bază al naturii. Obiectele alese cu grijă de Vermeer nu sunt niciodată plasate aleatoriu, pozițiile, proporțiile, culorile și texturile lucrează în concordanță cu personajele sale. Odată cu planificarea expoziției, o parte dintre lucrări vor fi supuse unei analize tehnice detaliate. După cum subliniază Taco Dibbits, directorul general al Rijksmuseum, „acum avem noi moduri de a privi sub

suprafața lucrărilor, ceea ce ne spune mult mai multe despre modul în care artistul și-a planificat și construit cu atenție picturile”.

Din lucrările nemaivăzute până acum de public face parte o nouă restaurare a tabloului „Fată citind o scrisoare la o fereastră” (1655–1656), de la Gemäldegalerie Alte Meister, din Dresda. De asemenea, din expoziție fac parte „Fata cu cercel de perlă” (1665), „Strada Mică” (1658), „Lăptăria” (1660), „Geograful” (1668–1669), „Doamnă scriind o scrisoare în prezența femeii de serviciu” (1670) și „Femeie cu o balanță” (1662-1663).

MISHA DIACONU

Sculptorița care taie cu flexul, bate cu ciocanul și sudează metale grele

Misha Diaconu este artist metalist de peste 20 ani și lucrează în special cu fierul: taie, topește, șlefuiește, patinează, sudează, curbează și îndreaptă, vopsește, lăcuiește, bate și sudează.

Pasiunea pentru artă a existat încă de când era mică și se impune prin lucrări mari din fier, de până la șapte metri - calul din Parcul Titan sau personajul imens din Park Lake. Atenția ei este orientată către metal și, cu toate că folosește un material rigid și puternic, ea transmite prin lucrările ei fragilitate și sensibilitate. Explorează fără încetare tema feminității și tinde să se autodefinească mai bine prin lucrarea Balerina, o operă despre fragilitate, sensibilitate, dar și despre forță, muzică și dans, prezentată în 2013, la prima expoziție personală a artistei la Imbold, Galeria din Bucureşti. MISHA DIACONU continuă să exploreze universul feminin, arătând prin seriile Te simt în podul palmei și Contesele importanța femeii în societate și nu se va opri aici.

The Horse of the Titans

Ce voiai să fii când erai mică?

Nu îmi amintesc să mă fi gândit la o direcție anume, până în clasa a VIII-a, când am decis să urmez studiile la Liceul de Arte, decizie luată pe baza faptului că eram foarte preocupată de desen, pictură și tot ce însemna creație până în acel moment. Cam de atunci am început să îmi construiesc povestea de creator și nu doar la nivel de imaginație, cât și concret.

De unde a venit pasiunea pentru metal?

Cu metalul am început să lucrez tot atunci când l-am descoperit și l-am cunoscut mai îndeaproape, și anume: în primul an de studii în cadrul UNArte, aș putea spune că a fost ca o dragoste la prima atingere.

Care a fost prima ta lucrare semnificativă?

Pot să spun care a fost prima lucrare realizată din metal, însă nu și cea mai semnificativă, deoarece fiecare lucrare pe care am creat-o conține o bucățică semnificativă din mine, pentru fiecare dintre ele m-am implicat într-un fel sau altul, cu aceeași intensitate. De fiecare dată când termin o lucrare, o parte din mine își dorește să nu plece curând din atelier, cu speranța de a mă bucura încă puțin de prezența ei. Iar dacă vorbim despre prima lucrare, aceasta este un suport pentru lumânare, care, vizual, are un aer ușor medieval, făcută

foto © Mihai Theodor Sava

în primele săptămâni de atelier, când practic învățăm să prelucrez metalul prin tehnica repoussage.

Cum definești procesul tău de creație și ce teme te inspiră?

Încă nu am ieșit din sfera mea de abordare tematică, și anume: cea a feminității. În ultimii 2-3 ani m-am concentrat pe conceptul Conteselor, în care mi-am propus să surprind diferite ipostaze ale personajului feminin ca o esență constantă și importantă, indiferent de clasa socială sau perioadă: femeia misterioasă, în Contesa lunii, tânără femeie, inocentă, în Contesă, femeia sofisticată, în Attitude Dând acestei serii de lucrări acest titlu am intenționat să ridic personajul feminin la rang de Contesă, prin care, practic, subliniez atât importanța, dar și valoarea femeii în societate.

Este vreo lucrare autoportretul tău?

Majoritatea lucrărilor mele vorbesc despre mine, inspirate din trăirile și impresiile personale, însă cea care m-ar portretiza cel mai fidel ar fi Balerina, o lucrare în care primează starea de grație, alături de feminitate, fragilitate, sensibilitate, dar și forța în care se regăsește afinitatea mea pentru muzică și dans, emoție.

Ce material nu ai încercat și ar fi o provocare pentru tine?

Am lucrat cu majoritatea materialelor din domeniul meu, dar cel mai mult cu fierul și corten-ul. Materialul pe care l-am folosit prea puțin și îl consider o provocare este inoxul... „provocare” deoarece îl găsesc ca fiind pretențios; în cazul în care vrei să scoți în evidență potențialul maxim are nevoie de o atenție sporită, din punct de vedere tehnic și compozițional, datorită proprietăților lui fizice.

Te-ai gândit vreodată să abordezi design-ul de bijuterie?

Am făcut un semestru de bijuterie când eram studentă, cursul de bijuterie era parte din programa de studiu, însă nu m-a prins, mie îmi plăcea (și încă îmi place) să lucrez la nivel monumental „să ies din pagină”, iar bijuteria o găseam la polul opus, mult prea delicată.

Seriile Contesele și Te simt în podul palmei, ale sculptoriţei Misha Diaconu, vor fi expuse la Biblioteca Națională a României în cadrul Romanian Jewelry Week 3�0 (5-9 octombrie)�

Te simt în podul palmei

Prima piesă

Schițe

Contesa mică

Autoportret

Work in progress - „Contesa”

Maeștri ai benzii desenate românești: CRISTIAN CIOMU

“Pasiunea pentru bandă desenată o am din copilărie. Am crescut cu revista Pif. Calitatea desenului era extraordinară în această revistă. O cumpăram săptămânal. Tata avea o relație la chioșcul de ziare și îi păstrau numerele din fiecare săptămână atunci când plecam în concediu”, ne povestește arhitectul Cristian Ciomu, într-un interviu realizat la Craiova. „Între timp a apărut în România revista Cutezătorii. Apăreau reportaje despre autori, eram curioși cum lucrează, cum desenează și așa am început și eu să desenez. Prima bandă desenată am publicat-o în revista Licăriri, editată de Liceul <<Nicolae Bălcescu>> din Craiova. Apoi a venit Arnal în România, un important desenator al revistei Pif. A fost invitat la primul concurs al revistei Cutezătorii. Eu am făcut atunci un mic roboțel și am participat la acel concurs. Am luat o mențiune, dar nu m-am supărat, pentru că am primit o diplomă semnată de Arnal și am apărut și în revistă. Anul următor am participat la un nou concurs, am trimis trei planșe. Treceam în clasa a 11-a și am avut șansa să câștig premiul 1, un aparat de radio cu tranzistori – așa am reușit să prind postul de radio Europa liberă și să ascult muzică rock, de care m-am îndrăgostit.

Prinsesem curaj că pot face benzi desenate în viață și m-am dus la redacția revistei Cutezătorii. Mi-au luat câteva planșe, dar nu le-au publicat, nu mi-au mai răspuns la telefon, m-am gândit că e un mod de a scăpa de mine și am renunțat atunci să mai fac bandă desenată. Așa că am mers la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti, unde mi-am continuat

pasiunea pentru desen și muzică. Am cântat în celebrul Club A, unde, împreună cu alţi prieteni, am format grupurile Basorelief şi apoi Opus 1,61.

Am reluat banda desenată în ‘90, când am publicat în revista Princhindel. În ‘92 m-au contactat foști colegi de liceu și am pus bazele BDC-ului: Banda Desenată Craioveană. Au început saloanele de benzi desenate, am început să public în suplimentul ziarului Azi, parcă se numea Mini Azi În 2012 am făcut o nouă expoziție cu cei 4 muschetari ai BDCului: Valentin Pîrligras, Marian Mirescu, Valentine Iordache și cu mine. Am scos atunci și un catalog, apoi expoziția a mers prin alte locuri. Am continuat să fac bandă desenată în revista BDC, am creat un personaj, Sucă, inspirat din glumele lui Nea Mărin. În 2020, am publicat albumul de benzi desenate Povestiri desenate istorice şi comice, iar anul acesta am deschis Casa Artelor la Drobeta-Turnu Severin, cu ocazia a 40 de ani de Bandă Desenată Craioveană.”

Casa Artelor se află în centrul orașului Drobeta-Turnu Severin, o invitație pentru iubitorii celei de a 9-a arte să descopere o expoziție cu lucrările artiștilor din revista BDC, dar și alte lucrări din impresionanta colecție de reviste și benzi desenate a lui Cristian Ciomu.

Oana Pellea, Marcel Iureș și muzicienii SoNoRo te așteaptă în #StagiuneaVirtuală

Teașteptăm să te bucuri de surprizele din #StagiuneaVirtuală și în luna octombrie! Intră pe platforma web art.raiffeisen.ro și ai acces gratuit la spectacole de teatru, filme, muzică și tururi virtuale ghidate cu un simplu click!

În luna octombrie, te bucuri de  comedia N-ai tu treabă!, cu Marcel Iureș. Este un spectacol pe care nu trebuie să-l ratezi, cu un Dănilă Prepeleac modern, interpretat magistral de Marcel Iureș, care ne face o mare favoare și acceptă să spună cum a ajuns de la condiția de sărăntoc și idiot al satului la o stare de bunăstare strălucitoare. Textul lui Ion Creangă este adaptat cu miez de Cătălin Ștefănescu, iar povestea prinde contur sub bagheta regizorală inegalabilă a lui Alexandru Dabija.

Până pe 15 octombrie mai poți vedea spectacolul  Absolut! – o comedie savuroasă de la Teatrul Act, în care Marcel Iureş „joacă drăceşte şi găteşte îngereşte fasole la conservă, îi cântă lui Dumnezeu în strună la muzicuţă şi trimite Moartea după ţigări!”

 Joi, 27 octombrie, de la ora 19�00, te așteptăm la un tur virtual live, în care descoperim „Povești aristocrate și case frumoase din București”. Explorăm istorii din micul Paris interbelic, cu prințese și ducese și povești despre protipendada epocii. Un tur online live, minuțios pregătit de echipa Interesting Times Bureau, care va dura aproximativ 90 de minute, iar la final poți să pui întrebări ghidului, dacă vrei să afli mai multe.

Ai acces la seria de filme în care redescoperi șase autori români evocați de Oana Pellea. Cu detalii inedite, umor și sensibilitate, Oana Pellea ne ghidează prin universul lui  Marin Sorescu, Mihai Eminescu, I�L� Caragiale, Nichita Stănescu, Gellu Naum și Tudor Arghezi.

În  Saloanele SoNoRo ai povești despre muzică spuse chiar de muzicieni: The Cellist on the Roof, Rhapsodie Roumaine, Sound Waves, Living Room Music, Stan Golestan. Vei descoperi istorii pline de umor, detalii surprinzătoare, demne de un policier!

Nu în ultimul rând, descoperă în  secțiunea Explorator filmul despre Via Transilvanica, un proiect unic de descoperit România noastră frumoasă. #StagiuneaVirtruală

Comedii de neratat cu Marcel Iureș, filme despre scriitori cu Oana Pellea și povești savuroase despre muzică și muzicieni alături de echipa SoNoRo și în tururi virtuale ghidate! Toate te așteaptă gratuit pe platforma art.raiffeisen.ro, în luna octombrie!

ȘTEFAN POPESCU (1872-1948) Povestea călătoriilor

Art

Safari continuă, cu mult succes, prezentarea marilor artiști plastici români. De această dată ne-am propus să aducem în atenția publicului o serie importantă de picturi realizate de Ștefan Popescu, într-un spectacol expozițional de excepție, care prezintă peisaje uluitoare, unice, realizate de pictor în Occident, dar și în Orient.

Călătoriile sale prin România, Franța sau prin Orient (Turcia, Alger, Maroc), Ștefan Popescu le alternează cu deplasări prin Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia sau Germania. Interesul său geografic și cultural este foarte mare, Ștefan Popescu fiind unul dintre principalii pictori-călători ai artei românești interbelice.

Studii în Germania, la München

În anul 1893, Ștefan Popescu pleacă la München și începe să aprofundeze temeinic arta la Akademie der Bildenden Künste. Aici a urmat, timp de șapte ani, cursuri de desen și pictură, la început în clasa profesorului Nikolaos Gyzis, adept al neoclasicismului, un maestru care stăpânea perfect tehnica picturii europene. În anul 1900, termină studiile la prestigioasa academie germană. Legat profund de mișcarea artistică müncheneză, de societatea „Secession”, Ștefan Popescu se va implica activ în evenimentele acestei mișcări.

Între Paris și Bretania

După șapte ani petrecuți în Germania, Ștefan Popescu pleacă la Paris, în anul 1900. În capitala Franței, el se apropie de pictorii de la Société Nationale des Artistes Français. Lucien Simon, Eugène Carrière, Charles Cottet sunt artiștii de care se simte legat, iar acești pictori aveau o atitudine reținută față de impresionism. Se atașază de gruparea „Bande noire”, numită așa datorită paletei de culori austere pe care pictorii o foloseau, unde predomina negrul.

În Franța, Ștefan Popescu a pictat mai mult în Bretania decât la Paris. În perioadele când se află în capitala Franței se întâlnește cu românii de acolo, joia, la cafeneaua „La Closerie des Lilas”, din Cartierul Latin.

După opt ani de studii temeinice de artă își deschide, în anul 1901, prima expoziție personală în România, la sălile de la Ateneu. Apoi, a avut numeroase participări la expozițiile „Tinerimei artistice”, la formarea căreia a avut un rol fundamental. La Paris, debutează cu prima expoziție personală în anul 1904. Tot aici, se leagă puternic de artiștii români care trăiau în Franța, devenind unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Constantin Brâncuși.

„Apus de soare la Chioggia”, colecție privată

Ștefan Popescu la Răducești - Academia Română

Legiunea de onoare, oferită de statul francez

În perioada 1901-1907, Ștefan Popescu încearcă să definească un stil românesc în pictură, inspirat de arta bizantină. Treptat, Ștefan Popescu renunță la acest tip de compoziții și, în Bretania, se apropie de peisaj. În Franța începe să picteze marine și arhitectura spectaculoasă a monumentelor religioase. Lucrează la Paimpol, Ploumanach, CapFerret, Saint-Guénolé, Belle Île, Loctudy. Peisajele sale din această perioadă transmit sentimente de tristețe și nostalgie. Compozițiile din Bretania sunt pictate cu un colorit sever, bogat în negru. Pentru atașamentul său față de cultura franceză, Ștefan Popescu primește, în anul 1925, Legiunea de onoare.

Decorația Coroana României

Revine constant în țară și, mai ales în perioada 1907-1916, Ștefan Popescu abordează și viața țăranului român, așa cum a cunoscut-o personal. Paleta sa cromatică se modifică substanțial și începe să cuprindă predominat galben, albastru și verde, culori bogat valorate și întinse în tușe foarte sigure de penel. În țară călătorește la Râmnicu Sărat, în Lunca Bistriței, pe Valea Oltului, la Dârste, Tălmaciu, Prejmer, Reșița, Răducești, Florica, Hărman, Pufești, Șopârlița, Fintești, Curtea de Argeș, Davidești, Târgu-Ocna, Cap Caliacra, Balcic, Turtucaia sau în Delta Dunării. Pentru întreaga sa activitate culturală, în anul 1923, statul român îl decorează cu Coroana României. Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii apreciați de Regina Maria, care i-a achiziționat lucrări. În anul 1934, Ștefan Popescu este numit președinte al Consiliului artistic al Muzeului „Toma Stelian”, unde va dona un număr important de picturi, precum și o sumă consistentă de bani pentru crearea fondului „Sofia Ștefan Popescu” (dedicat memoriei soției sale).

„Zi de sărbătoare în Bretania” [1901-1904], colecție privată

Revelația Orientului

Popescu pictând la Florica, 1926

Tema orientală a ocupat și ea un loc esențial în creația lui Ștefan Popescu, artistul călătorind în Turcia, Maroc, Tunisia și Alger. În acest spațiu geografic, paleta sa cromatică devine mult mai vibrantă, în contraste puternice de alb, roșu, verde. Balcicul rămâne o altă localitate care-l inspiră prin exotismul său oriental și unde se deplasează adeseori. Expoziția dedicată lui Ștefan Popescu, la Art Safari, are un concept expozițional extrem de spectaculos. În sala dedicată călătoriilor în România am încercat să reconstituim stilul de expunere din perioada interbelică, modernizat și actualizat, oferind publicului larg o expoziție de neratat.

Dr. Elena Olariu este director adjunct Secția Artă a Muzeului Municipiului București și curatorul expoziției „Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor”

Program de vizitare ART SAFARI: 01 octombrie - 11 decembrie 2022, joi-duminică (12:00-21:00), Palatul DaciaRomânia (Muzeul Municipiului București), strada Lipscani nr� 18-20, București

Studio Julietta

Lumea suprarealistă a Elsei Schiaparelli

În

anul 1927, inspirată de creatorul francez Paul Poiret, pe care îl întâlnise cu câțiva ani în urmă, la Paris, Elsa Schiaparelli, un (atunci nou) designer italian, cu descendență aristocratică (ce avea legături cu familia Medici), a făcut primul pas în lumea modei, după ce a lansat o colecție de pulovere tricotate manual, construite cu ajutorul tehnicii trompe-l’oeil, folosindu-se de imaginile fundelor și cravatelor pentru a crea iluzia optică a unui spațiu tridimensional pe suprafețele bidimensionale ale materialelor. Până în 1935, buticul Maison Schiaparelli, cu un interior gândit de Jean-Michel Frank, putea fi găsit pe faimoasa Place Vendôme (sub denumirea „Schiap Shop”), în timp ce Elsa Schiaparelli devenise deja parte a mișcării avantgarde, datorită modului în care se juca, prin creațiile ei, cu normele sociale ale timpului (fiind numită The Anti-Coco).

Pentru a arăta cum, pentru designerul italian, moda și arta nu au fost niciodată termeni care s-au exclus unul pe celălalt, expoziția Shocking!

ceramică, afișe și fotografii, ce poartă vizitatorii atât prin universul creatoarei de modă, cât și printre colaborările și personalitățile care i-au inspirat arta, existând și piese ce amintesc de Salvador Dalí, Jean Cocteau, Méret Oppenheim și Elsa Triolet.

Fiind organizată în două secțiuni, expoziția plimbă spectatorii, cronologic și tematic, prin momentele-cheie din cariera designerului, precum primele schițe desenate, lucrările făcute alături de Dalí (faimoasele rochii Lobster și Tears, alături de pălăria în formă de pantof cu toc), creațiile inspirate de antichitatea, natura și muzica din Italia (care au ca teme Metamorfozele lui Ovidiu, fluturii sau silueta extinsă la infinit a femeii moderne), lansarea , împreună cu culoarea

(„I gave to pink the nerve of Zodiac (un omagiu adus Palatului Versailles) și Circus (introducerea broderiilor cu cai, acrobați și elefanți).

Astăzi, viziunea creatoarei este continuată de directorul creativ Daniel Roseberry, care se află în spatele unor momente iconice, custom Schiaparelli purtată de Lady Gaga la învestirea președintelui Joe Biden, și care și-a propus să readucă la suprarealismul dramatic al fondatoarei: „Moștenirea ei rămâne o poveste nespusă, în care putem vedea o puternică personalitate și un fantastic simț al umorului.”

Elsa Schiaparelli (1890 -

„Trebuie să învățăm să fim vulnerabili”

ANA PASCU

Cudoar un an în urmă, artista emergentă Ana Pascu se număra printre studenții la UNArte care s-au făcut remarcați la MNAC, în cadrul comboului de expoziții colective Modulated Histories I & II, aproape simultan cu o primă participare internațională notabilă în cadrul Bienalei din Mala Stanica, centrul multimedia al Galeriei Naționale a Macedoniei. A urmat cooptarea în proiectul colaborativ Staycation, conceput și organizat de CTG Collective, Sandwich și Galeria Catinca Tăbăcaru, ce a avut drept urmare că 2022 a început prin expunerea instalației sale Transfixing Shells alături de lucrările colegelor de proiect, patru artiste românce (Catinca Malaimare, Ioana Stanca, Daniela Pălimariu, Ana-Maria Ştefan) şi cinci rezidente din Berlin. De unde ANA PASCU a revenit recent, după prezența ei estivală cu instalația şi performance-ul durațional Collecting stones from Hypnagogia în Project Space Festival, Centrum. Încă foarte tânără, studentă la departamentul Imagine Dinamică şi Fotografie, Ana Pascu (n.2000) face parte din noul val creativ, ce merită cu siguranță a fi urmărit, în primul rând datorită abordărilor ei interdisciplinare prin care redefineşte spațialitatea, mixând transfrontalier mediile digital şi material, cu rezultate ieşite din comun.

Ana, instalaţia pe care ai prezentat-o în vara aceasta la Berlin, împreună cu Yen Cheun Lin, s-a numit Collecting stones from Hypnagogia. Spune-mi câteva cuvinte despre semnificaţia titlului. Titlul e mai mult poetic. Hypnagogia reprezintă starea dintre momentul de până la somn, cea dintre awakening şi sleep, iar collecting stones a venit ca o metaforă a acelui act, ca atunci când, spre exemplu, vizitezi un loc și culegi amintiri de acolo... “you’re picking stones”. Cumva, descrie ceea ce am încercat să facem împreună prin proiectul ăsta, și anume: să pătrundem cât mai mult în această stare de hipnagogie prin diferite experimente: ne trezeam din somn și apoi scriam anumite lucruri sau ne întâlneam și vorbeam despre ce am visat cu o seară înainte.

Transfixing shells foto © Cătălin Georgescu

Am avut de asemenea un field trip într-o locație din Berlin, o pădure foarte frumoasă, cu nisip, de unde am adunat diferite obiecte și, pe parcursul lucrului pentru expoziție, am făcut acest experiment în care ne dădeam una alteia ce colectasem și, în fiecare seară, eram atente la ce visam... dacă, într-un fel sau altul, visele erau corelate cu acele obiecte. Am readus apoi toate poveștile laolaltă, iar acestea, într-un fel sau altul, ne-au influențat modul de lucru și rezultatul final. O chestie foarte interesantă care s-a întâmplat a fost că expoziția a ținut o singură zi și tot ce a făcut parte din ea a devenit performativ, începând cu videoul pe care l-am făcut, proiectat pe instalație. Pentru mine, a fost un mod nou de lucru, căci nu a fost un video de sine stătător, ci a devenit performativ, prin acel personaj care se plimbă și explorează spațiul, în sensul că durata lui nu era definită în prealabil, fiind cumva intercalat cu performance-ul nostru și cu cel cu sunetul, conceput de Yen. [...]

De ce te atrag aceste “no man’s land”-uri nu foarte clar definite, spaţiile ambigue dintre trezie și realitate, dintre diversele realități, perspective şi percepții?

Deoarece mi se pare că, în general, este un punct destul de neutru pe care îl caut... e un punct care necesită prezența privitorului, dar și a mea, creatoare a instalațiilor, într-un spațiu foarte intern și foarte neutru, adică încearcă să se desprindă cât de mult de

contexte sociale sau de contexte temporale. Desigur, la început, au fost niște repere din exterior, dar ele s-au transformat pe parcurs și au ajuns să fie niște concepte pentru mine, ca mod de a înțelege lumea și viața sau, cel puţin, o încercare în sensul ăsta. [...]

Transfixing Shells se referă, după spusele tale, la transformarea punctului de intersecție într-un spațiu pe care corpul îl explorează în încercarea de a deveni vulnerabil. Nu e un paradox? În mod normal, mă aștept să fie invers, un corp să tindă spre a fi invulnerabil... Eu încerc fix opusul, adică personajul de acolo - care, cumva, mă reprezintă într-o mare măsură - asta încearcă, pornind tocmai de la premisa că, de obicei, tendința este să nu fii

vulnerabil, să nu arăţi părțile care nu sunt în spectrul pozitiv al sentimentelor și al experiențelor. E o încercare care se face, bineînțeles, în momentul în care te afli într-un spațiu intern, eu având dorința de a deveni vulnerabilă pentru că, din descoperirile de până acum, cred că e o chestie care, deși, aparent, ar trebui să fie naturală, se întâmplă în sens opus. Adică, există un punct în care realizezi că trebuie să înveți să fii vulnerabil. Nu e o chestie pe care o ai... by default. Sau poate o ai by default în copilărie, când nu ai toate mecanismele de autoapărare și toate zidurile care s-au creat în urma experiențelor mai puțin plăcute, dar e o chestie pe care trebuie să o învățăm: să fim vulnerabili. [...]

Citiţi interviul complet cu ANA PASCU pe www.zilesinopti.ro

Collecting stones from Hypnagogia foto © Piotr Pietrus

Maria Zurbagiu, a �k �a � Meri the Zu, are 34 de ani, e născută și crescută în Colentina, iar în urmă cu trei ani s-a mutat în Brașov, pentru liniște și pace. A terminat „toată grafica de șevalet, de la liceu la master”. Este ilustratoare de afișe, cărți, ambalaje, dezvoltă identități vizuale și „se ocupă cu frumosul”. A cochetat și cu scenografia, și cu designul de interior, iar în ultimii ani s-a îndrăgostit de picturi murale și nu crede că se mai lasă. Pe lângă partea ilustrativo-muralistă, retapițează fotolii, coase costume și accesorii, amenajează apartamente, tunde prieteni, face design de tatuaje, merge în târguri de vechituri, schiază, face snowboard, se dă cu bicicleta, motocicleta și SUP-ul.

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscută și apreciată în România?

Stilul l-am tot șlefuit de prin liceu și l-am umplut de culoare în ultima vreme - era mult mai grafic, multă linie, negru plus maxim o culoare. Am lucrat neîncetat de când am terminat facultatea și am fost în contexte sociale potrivite mereu. Făceam mai mult „treabă de birou”, mereu legată de tabletă, cu proiecte conexe cute, ocazional. În 2020 am participat la un concurs de artă murală și am pictat un transformator cu Wanda Hutira, în Brașov, apoi digul de la Constanța,

apoi am fost la Bacău, la Zidart, și uite așa, câte unu-câte unu, am umplut vara lui 2022 și îmi place maxim. Ca să răspund frumos la întrebare, prin multă muncă, zâmbete și glitter.

Cum decurge procesul tău creativ?

2022 a fost anul pe care l-am dedicat femeilor din viața mea, ele au fost sursa mea de inspirație și cred că mai am material de încă două-trei sezoane liniștit, altfel, mă inspiră tot ce am în jur, de la trecători la natură și eticheta aia bună de la detergentul bio. Nu prea „îmi ies din personaj”, așa că mind set-ul creativ e mai mereu acolo. Când chiar nu vine ideea aia bună, mai scrolez un pic prin ce am mai

„Expunerea la un public atât de mare și de divers e o responsabilitate enormă pentru mine”

Meri the Zu

Mural,

Artown, Ploiești

Zidart,

făcut eu, prin lucrările preferate ale altora, dau două ture de cameră și mă apuc de complet altceva. Vine imediat. De acolo încep schițele, un pic de studiu pe alocuri și: tadaaa!

Cum ți-a schimbat street artul felul în care percepi arta și lumea, în general?

Ha! Lumea mea s-a schimbat de când am început să explorez zona asta urbană și mai ales de când am început să fac și eu parte din ea. Expunerea la un public atât de mare și de divers e o responsabilitate enormă pentru mine. Nu mă cere și, de multe ori, nici nu crede că are nevoie de mine sau de arta mea. Ce parte din sufletul meu ajunge în stradă? Să fie privită și judecată, să facă parte din reperele orașelor, din viețile cetățenilor, până la urmă, din educația lor estetică? No pressure! Îmi aleg atent subiectul, ce celebrez și ce „luptă” port cu fiecare lucrare în parte.

Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?

Social media... a fost mai mult un suport tip portofoliu până acum, în cariera mea, mă ajută, în schimb, să văd ce se întâmplă în lume, ce mai lucrează alți artiști, trenduri, stiluri și brizbriz-uri. Cred că are o putere care nu e mereu pozitivă, în ideea asta de a promova orice, ajungi să vezi lucrări de valoare foarte slabă în „topuri”, o selecție curatorială fiind aproape inexistentă în oceanul social media.

Ești unul dintre artiștii urbani care au picturi murale în mai multe orașe. Povestește-mi un pic cum ai ajuns să faci asta și care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România?

Festivalurile de artă urbană funcționează în sistem Open Call sau invitațional, ceea ce dă șansa tuturor de a se înscrie și de a propune o lucrare, două, trei pentru unul dintre pereții propuși. Am participat și am fost aleasă; am pictat frumos, iar apoi, cu mica glorie și apreciere, vin și invitații să pictez și alți pereți. Cât despre o lucrare preferată... o să o aleg pe cea de la Zidart 2022: „Femeie ieșind din nisipuri mișcătoare” - o lucrare odă și protest.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări? Fiecare lucrare în parte are noi provocări, tehnice - peretele e prea zgrunțuros sau prea neted, se strică nacela, sociale

- ești prea aproape sau prea departe de oameni, meteo... din fiecare învăț și încerc să mă adaptez, mai repede și cu mai mult calm la situație. Cred că top provocare a fost cea de pe Calea București din Brașov, unde a trebuit să îndesăm două nacele pe un trotuar îngust. Lecția a fost una socială, în care tot cartierul a sărit în ajutor și am reușit împreună. Faith in humanity restored!

Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social/ politic?

Pentru mine mesajul social/ politic a venit ca o necesitate de a-mi exprima durerile și supărările, de a trage un semnal de alarmă, colorat.

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?

Cred că depinde de lucrare. Toate sunt menite să te pună un pic pe gânduri, să te scoată un pic din rutina și drumul tău. Îmi place să las loc de interpretare și întrebări. Toate sunt decorative și au rolul de a te bucura - zâmbetul ar trebui să fie primul. Apoi, cu cât acorzi mai mult timp lucrării, poți trece prin tot spectrul de emoții.

Ce urmează pentru Meri the Zu?

O iarnă liniștită, la cald, și multe, multe alte proiecte naționale și internaționale. Amin!

Stradart, Târgu Jiu (2022)

Mural în colaborare cu Wanda WTF, Portul Tomis, Constanța (2021)

Film

Careu de filme româneşti pe marile ecrane

PREMIERELE

Marocco Marocco (premiera: 7 octombrie), cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu, impresionează printr-o dramă complexă, clădită pe relația părinte-copil, dintre Cristi (Șerban Pavlu) și Magda (Ana Indricău). Iată și puțin din context: Magda oferă colierul scump primit de la tatăl ei unei fete bolnave de cancer, iar acesta crede că fiica lui minte. Când ea își demonstrează nevinovăția, tatălui îi este imposibil să-și accepte greșeala. De aici, situația escaladează, însă rămâne să vedeți singuri finalul acestei povești care surprinde consecințele nefaste ale neîncrederii.

Vești bune pentru fanii filmelor românești! Luna octombrie a acestui an ne întâmpină cu o serie de producții autohtone, fiecare dintre ele anunțânduse a fi cel puțin promițătoare.

Mirciulică

Comedia nu putea lipsi, astfel că Mirciulică „amenință” să vă fure până la ultimul zâmbet prin povestea tânărului din Gherla care eșuează la examenul de magistratură din București şi e nevoit să revină pe plaiurile natale şi să locuiască iar cu părinții. Motivul care justifică entuziasmul multor internauți cu privire la film îl constituie rolurile lui Mircea Bravo și al bunicii Lenuța, sketch-urile tandemului de pe YouTube fiind extrem de apreciate. Așadar, dacă îi îndrăgiți, mergeți la întâlnirea cu Mirciulică (regia: Cristian Ilișuan), începând cu 7 octombrie.

Fără prelungiri

Tot o comedie este și Fără prelungiri, regizată de Ștefan Pătrașcu, dar una presărată de dramă, pe alocuri. Directoarea unui azil de bătrâni - jucată de Cecilia Bârbora - plănuiește să delapideze fonduri europene folosindu-se de locatarii instituţiei pe care o conduce. În această „afacere” se implică și alte personaje-cheie, conștiente sau nu de adevărata miză, fiecare având un scop propriu. Primăria o susţine, că e an electoral, iar antrenorul de fotbal de la azil vrea doar să îşi salveze echipa. Urmarea? La cinema, din 14 octombrie

Capra cu trei iezi

Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți! Ai citit fraza în timp ce aveai linia melodică în minte, nu? Ei bine, da, Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă nu va mai fi doar povestea aceea pe care ne-o spuneau bunicii înainte de culcare, ci ne va fi accesibilă din 28 octombrie și în versiunea de ecranizare horror - cu Maia Morgenstern şi Marius Bodochi în rolurile principale, pe care eu, una, abia aștept să o vizionez! Plot-ul nu se cere detaliat, întrucât filmul lui Victor Canache merge pe firul poveştii originale.

„Medieval”, Un film istoric ce trebuie luat în serios

Având

premiera în România în data de 7 octombrie, Medieval este un mix interesant între dramă, acțiune și reconstituirea vieții unuia dintre cei mai de notorietate lideri militari din istorie, Jan Žižka, cunoscut în principal pentru calitatea sa impresionantă de a nu pierde niciodată o bătălie, indiferent de anvergura acesteia.

Lungmetrajul este realizat în regia și după scenariul lui Petr Jákl, actor, regizor și producător de origine cehă, consacrat în principal pentru filmele în care a performat ca actor, întrucât ca regizor a semnat doar trei producții (Kajínek - 2010, Ghoul - 2018 și Medieval - 2022), cu o poveste scrisă de Marek Dobes și o distribuție uimitoare pentru o producție cehă, printre care se regăsesc și actorul laureat al premiului Oscar Michael Caine (The Dark Knight, Cider House Rules, The Prestige), Matthew Goode (The Imitation Game, Stoker, Downtown Abbey), Ben Foster (Hell or Highwater, The Punisher), Til Schweiger și Sophie Lowe.

Sinopsis: pelicula îl are în centru pe Jan Žižka înaintea Războaielor Husite (1419–1434), prezentând tranziția tânărului şi stoicului Jan dintr-un simplu comandant

militar într-unul dintre cei mai eficienți lideri și mari războinici din istorie. Totodată, Medieval împletește, într-o manieră captivantă, intriga câștigării tronului Imperiului Roman și povestea de dragoste dintre Jan (interpretat de Ben Foster) și Lady Katherine (îndrăgita Sophie Lowe), logodnica Lordului Rosenberg (Til Schweiger), punându-l pe acesta, influențat de iubirea pe care i-o poartă Katherinei, în poziția extrem de sensibilă de a decide soarta Imperiului Roman.

Având o distribuție de prim rang și un buget de-a dreptul uimitor pentru o producție esteuropeană, respectiv aproximativ 20 de milioane de dolari, Medieval este considerat cel mai scump film ceh realizat vreodată, factor ce contribuie la suspansul creat în jurul premierii acestuia, fanii de pretutindeni deja creând supoziții despre film şi scara epică la care sunt recreate bătăliile istorice.

„See How They Run”

Când

am văzut trailerul de la See How They Run (premiera: 7 octombrie) am avut o impresia, pentru câteva secunde, că Wes Anderson a mai scos un film și și-a schimbat abordarea cinematografică. Apoi am cercetat IMDB-ul și am aflat că regizorul acestui film este Tom George, un debutant într-ale lungmetrajelor, dar care are două seriale duse la bun sfârșit în carieră. El a regizat Defending the Guilty, precum și diamantul ascuns produs de BBC, numit This Country, o poveste despre viața unor tineri din Marea Britanie rurală, pe care vi le recomand. Lucrul care m-a făcut să-l transform pe Tom George în Wes Anderson a fost pleiada de actori distribuiți în acest film, asta pe lângă abordarea asemănătoare a imaginii și a dialogului, dar See How They Run este mai degrabă este o combinație între Knives Out și Hail Caesar. În West End, în Londra anilor ’50, planurile pentru o versiune cinematografică a unei piese de

succes se opresc brusc, după ce un membru important al echipei este ucis. Când inspectorul Stoppard (Sam Rockwell), sătul de oamenii din jurul său, și agentul de poliție Stalker (Saoirse Ronan), o începătoare entuziastă, sunt desemnaţi să se ocupe de acest caz, se

își arată rapid aprecierea pentru genurile pe care le ia în balon. Regizorul Tom George le dă permisiunea interpreților săi să își abordeze rolurile cu aplomb, le completează entuziasmul cu mult spirit ludic, făcând cu ochiul publicului prin intermediul cartonașelor de titlu, a ecranelor divizate și a scenografiei retro în culori tipice lui Wes Anderson. Rezultatul este o fantasmă plină de viață, o adevărată partidă de șah lângă aburii unui ceai englezesc servit în cele mai învechite structuri conservatoare ale Scotland Yard-ului.

See How They Run este o poveste extraordinară, care are o latură ce frizează universul paralel, deoarece suspecții din distribuție sunt implicați în punerea în scenă a lui „The Mousetrap”. Ce este The Mousetrap?

trezesc aruncați într-un puzzle misterios în lumea sordidă și plină de farmec a teatrului, investigând crima misterioasă pe propriul lor risc. Fiind conceput ca o parodie la adresa artelor spectacolului, filmul

Cursa de șoareci este celebra piesă de teatru de Agatha Christie (şi, în clipa de faţă, parte din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti), ce a avut premiera la Londra în 1952 și s-a jucat neîntrerupt până pe 16 martie 2020 (când spectacolele live au fost suspendate din cauza pandemiei), după care s-a reluat din mai 2021. Longeviva creație a Agathei Christie îi imploră pe spectatori să nu dezvăluie altora finalul și, în spiritul lui Christie, asta vom face și aici pentru filmul See How They Run

One Piece, fenomenul global, vine în România

Filmul One Piece Red va ajunge în cinematografele din România cu data oficială de premieră 14 octombrie și avanpremiere din 8 și 9 octombrie. Filmul va rula în România în varianta 2D, Dolby Atmos, 4DX și IMAX. Dacă nu ți-ai asigurat încă un loc la marele eveniment, găsești deja biletele în vânzare și mai multe detalii pe pagina badunicorn.ro.

One Piece Film Red este al cincisprezecelea lungmetraj din seria de filme One Piece și marchează aniversarea de 25 de ani a seriei, una dintre cele mai îndrăgite manga din Japonia și din toată lumea. Publicată pentru prima dată în 1997, cu peste 100 de volume, peste 1000 de episoade și cu peste 1000 de personaje diferite, One Piece e una dintre cele mai longevive serii din lume.

Despre ce este One Piece Film red? Locația evenimentului este Elegia, insula Muzicii. Fani din toate colțurile lumii s-au adunat aici să o vadă pentru prima dată live pe cea mai iubită cântăreață a lumii: Uta! Dar printre fanii ei se numără atât pirați, cât și soldați ai Marinei, și agenți de informații ai Guvernului Mondial. O întreagă lume este cu ochii pe Uta și pe marele ei concert.

Conflictul se dezlănțuie în momentul în care identitatea Utei este dezvăluită: ea este fiica lui Shanks, unul dintre cei patru Împărați ai Mării, un pirat puternic și temut. Acum, toată lumea încearcă să pună mâna pe ea, dar Uta are și ea un as în mânecă. Așadar, care să să fie cu adevărat planul ei pentru a-și atinge țelul, acela de a crea o Nouă Eră a fericirii și a libertății?

Indiferent dacă ești fan al seriei sau auzi pentru prima dată de One Piece, noi te așteptăm la cinema. Muzica și aventura sunt pentru toată lumea!

cine a lucrat la film?

Produs de creatorul One Piece, Eiichiro Oda, alături de Toei Animation, One Piece Red este lansarea cinematografică cu cele mai mari încasări din franciza care a devenit acum un fenomen global. Filmul este regizat de Goro Taniguchi (One Piece: Defeat The Pirate Ganzack) și scris de Tsutomu Kuroiwa (One Piece Film: Gold).

Goro Taniguchi

Elegia

Tsutomu Kuroiwa

„Amsterdam”

Un trio schimbă istoria Statelor Unite

Numit

de Rolling Stone

„a chaotic story of fact and fiction” și amintind de producții precum Inglourious Basterds sau Once Upon a Time in Hollywood, Amsterdam, cel mai recent proiect semnat de regizorul și scenaristul David O� Russell (Silver Linings Playbook, American Hustle, Joy), ne poartă prin New York-ul anilor ’30, când, după ce sunt acuzați de o crimă pe care nu au comis-o, doctorul Burt Berendsen (Christian Bale), asistenta Valerie Voze (Margot Robbie) și avocatul Harold Woodsman (John David Washington) sunt nevoiți să rezolve misterul pentru a-și dovedi nevinovăția.

Astfel, cu ajutorul generalului Gil Dillenbeck (Robert De Niro), trio-ul, format după Primul Război Mondial, când cei doi bărbați, foști soldați, răniți, au ajuns în capitala Olandei, unde au fost îngrijiți de Valerie, reușește să aducă la

lumină unul dintre cele mai scandaloase comploturi din istoria Statelor Unite, acțiunea având loc în Manhattan, în lumea marilor industriași din perioada interbelică, în timp ce Amsterdam rămâne, pe întreg parcursul filmului, un simbol al libertății.

Descris de regizor ca fiind un „original romantic crime epic” și având o distribuție ce include nume precum: Chris Rock (Saturday Night Live),

Anya Taylor-Joy (The Queen’s Gambit), Rami Malek (Bohemian Rhapsody), Zoe Saldaña (Avatar) și Taylor

Swift (pe care o vom vedea în rolul lui Liz Meakins, fiica bărbatului ucis), pelicula are o premisă clară: „A lot of this actually happened. Three friends altered the course of American history.”

Pregătind proiectul într-o perioadă ce a durat mai mult de 5 ani, David O� Russell și Christian Bale au vrut să aducă un omagiu atât bucuriei și dragostei rezultate din prietenia autentică, cât și optimismului sfidător cu care personajele tratează tot ce se întâmplă în jurul lor. Astfel, filmul a luat naștere odată cu doctorul Burt Berendsen, pe care Russell îl descrie ca fiind un outsider autentic, cu o puternică dorință de a le oferi celor din jur speranță: „Întotdeauna mi-au plăcut oamenii aflați între margini, între lumi. Am vrut să creez o experiență magică a iubirii și personalități unice, care au în centrul lor un personaj ce merită cu adevărat să fie urmat. Indiferent de ororile prin care au trecut, spiritul le-a rămas intact. De asta sunt eroi.”

Având premiera în data de 14 octombrie, Amsterdam se află, cu colaboratori precum cineastul Chivo Lubezki, pe lista celor mai așteptate producții ale anului, sufletul proiectului putând fi descris, conform lui Christian Bale, printr-o singură frază: „It all has to do with following the right god home.”

„Halloween Ends”

O franciză horror cât aproape jumătate de secol

La45 de ani distanță de prima parte, fanii francizei „Halloween” primesc capitolul final, sfârșitul, așa cum anunță chiar titlul. Chiar și așa, e greu de crezut că se va întâmpla fix acest lucru. Nu sunt puțini cei care cred că, de fapt, această parte finală va reprezenta începutul pentru un alt spin off, pentru un restart fresh al acestei francize, care a supraviețuit aproape jumătate de secol. Și, într-adevăr, nu e deloc exclus să fie așa, având în vedere că această franciză horror e renumită și pentru numeroasele timeline-uri, continuări, remake-uri sau reboot-uri.

Ca idee, dacă nu ești familiar cu ce s-a petrecut până acum în universul Halloween, află că pentru a înțelege totul cum trebuie trebuie să vezi cele 13 filme astfel: „Halloween” (1978), „Halloween II” (1981), „Halloween 4: The Return of Michael Myers” (1988), „Halloween 5: The Revenge of Michael Myers” (1989), „Halloween: The Curse of Michael Myers”

(1995). Apoi, mai poți vedea primele două părți la pachet cu „Halloween H20: 20 Years Later” (1998), „Halloween: Resurrection” (2002). Sau prima parte cu „Halloween” (2018), „Halloween Kills” (2021) și acest nou „Halloween Ends” (2022). Mai există și „Halloween III: Season of the Witch” (1982), care poate fi văzut separat de restul. Separat pot fi văzute și cele două părți „Halloween 1” și „Halloween 2”, din 2007 și 2009,

care poartă amprenta lui Rob Zombie. Așadar, cu un palmares atât de complex și cu un univers atât de vast, e de-a dreptul de neiertat dacă te numeri printre fanii filmelor horror, dar nu ai văzut nici măcar unul dintre cele 12 filme din franciza Halloween de până acum.

Așa cum putem vedea și din trailer, a 13-a parte ne va prezenta cum legendara înfruntare dintre Michael Myers și Laurie Strode (Jamie Lee

Curtis) ajunge la un înfiorător climax. La patru ani de la evenimentele din „Halloween Kills”, Laurie (Jamie Lee Curtis) trăiește alături de nepoata ei, Allyson, și încearcă să-și termine de scris memoriile, iar Michael nu a mai fost văzut de la ultima sa răbufnire sângeroasă. Laurie, după ce a trăit în frică timp de zeci de ani din cauza perspectivei că Michael s-ar putea reîntoarce oricând, a decis să se elibereze de această traumă și să se bucure pentru prima dată de viață. Însă, când un tânăr pe nume Corey Cunningham (Rohan Campbell) este acuzat că ar fi omorât un băiețel de care avea grijă, ca babysitter, lucrurile încep să o ia razna din nou. Viața liniștită a lui Laurie este din nou scufundată în violență și teroare, iar ea se va vedea nevoită să înfrunte răul odată pentru totdeauna. La sfârșitul acestei confruntări, creatorii filmului ne propun ca „doar unul dintre ei să supraviețuiască”.

David Gordon Green, regizorul care s-a ocupat

de toată această trilogie -„Halloween” (2018), „Halloween Kills” (2021), „Halloween Ends” (2022)- susține că, de data asta, nu s-a mai lăsat dus de val, așa cum a făcut-o în partea a doua: „Dacă cel de-al doilea film al nostru a fost un haos violent și sângeros, <<Halloween Ends>> este o concluzie mai intimă și mai atmosferică”, spune el, întrun interviu recent.

De asemenea, în clipul intitulat „Halloween Ends – The Final Reckoning”, un featurette, Curtis discută despre ce a

însemnat rolul acesta pentru ea, precum și pentru fanii uneia dintre cele mai venerate francize horror din istorie. Curtis mai povestește și că nu a existat nicio modalitate ca ea să cunoască amploarea dragostei și afecțiunii pe care personajul ei le va primi în timp, atunci când a filmat prima parte, în 1977. „Aceasta este inima și sufletul acestor filme de Halloween”, a spus Curtis. „Va fi dificil să-ți iei rămas bun de la Laurie Strode.” La un moment dat, întreaga echipă aplaudă, în timp ce Curtis lăcrimează după ce a încheiat de filmat ceea ce pare a fi scena ei finală. Sunt indicii pe care fanii le-au interpretat că ar sugera în mod evident că nu vom avea parte de un happy ending, iar Laurie Strode va fi cea care va muri.

Însă, adevăratul final îl vom afla în 14 octombrie, când „Halloween Ends” va avea premiera. Până atunci e timp suficient să (re)vezi toate părțile din această super franciză horror.

FINAL CUT,

Un film cu zombie... ceva „de groază”!

Cupremiera în cinematografe pe 21 octombrie, după o proiecţie-eveniment în cadrul Dracula Film Festival de la Braşov (12-16 octombrie), comedia cu zombie Final Cut regizată de Michel Hazanavicius, cineastul francez care a câștigat în 2012 Premiul Oscar cu filmul The Artist, a deschis anul acesta cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, ceea ce sugerează din start că nu avem de-a face cu un film horror obişnuit, realizat în trena lui Walking Dead. În fapt, Final Cut este un remake al lungmetrajului japonez One Cut of the Dead din 2017, al lui Shin’ichirō Ueda (la rândul său o adaptare a piesei Ghost in the Box), din al cărui distribuție fac parte celebrii actori francezi Romain Duris (Mood Indigo, Gadjo dilo) şi Bérénice Bejo (The Artist).

O meta comedie horror creată sub forma unui film în film, Final Cut (titlul original: Coupez!) pune în centrul atenției procesul de producție, unde unicul cuvânt de ordine este “NU TĂIAȚI!”. Poate ceea ce se întâmplă în fața camerelor de filmat nu pare ieșit din comun, dar ceea ce se întâmplă în spatele lor este complet neașteptat. Într-o fabrică scoasă din funcțiune se filmează un film cu zombie cu buget redus. Mica echipă de filmare este

gata să-și sacrifice viața pentru a salva filmul, când platoul de filmare este invadat de adevărații morți vii. Ce e de făcut pentru ridicarea unui blestem real ce trezește morții la viață?

Cu un început catastrofic și un final exploziv, Final Cut nu este clasicul film cu zombie, așa cum am putea crede după vizionarea primelor secvențe, ci evoluează treptat într-un mod complet diferit ce te va face să te simți ca și cum te-ai uita la un sitcom, un fel de

fals making-of ce îmbină perfect groaza și comedia. Evenimentele se derulează în sens invers, ca o întoarcere în trecut. Dacă în primele 30 de minute povestea ne poartă pe platoul de filmare lovit de un blestem întunecat, unde actorii se luptă cu zombie pentru a-și salva viața, în a doua parte a filmului, printrun flashback, aflăm ce se întâmplă cu o lună în urmă, încă de la semnarea acordului de producţie.

O oglindă ce imită viața, creează falsul și reconstruiește realitatea, scopul fiind generarea unor emoții cât mai reale, un teren fertil pentru talentul lui Hazanavicius, care este un maestru al reinventării genurilor, Final Cut este un omagiu original adus filmului și microcomunităților ce îl produc, o punere în scenă foarte bine ritmată, plină de umor și vigoare, controlată cu măiestrie... cu siguranță un proiect curajos și foarte special.

FEMEIA REGE

O captivantă poveste istorică

Cinematografia este plină de filme istorice. Unele mai reușite, altele mai puțin, unele care relevă adevărul, altele care-l rescriu în scopul dramatizării. În cazul lui The Woman King, unul dintre cele mai aşteptate filme ale acestui an, e vorba despre prima categorie, întrucât povestea ne prezintă cu acurateţe pe marile ecrane, în cele mai mici detalii, trecutul tulburător al războinicelor Agojie, ale căror fapte remarcabile au fost lăsate mult timp în afara cărţilor de istorie. Filmul istoric Femeia rege/The Woman King este centrat pe unitatea militară exclusiv feminină Agojie, care a protejat regatul Dahomey, din Africa de Vest, în secolele XVIIXIX. Plasată în anii 1820, acţiunea o are ca protagonistă pe Viola Davis în rolul generalului care antrenează şi îşi conduce luptătoarele în înfruntarea invaziei franceze. Filmul este regizat de Gina Prince-Bythewood (The Old Guard) și scris de Dana Stevens (City of Angels), pe baza unei povești pe care a redactat-o împreună cu Maria Bello (celebra actriţă, aici însă co-scenaristă şi co-producătoare). În film, alături de Viola Davis, în distribuţia numeroasă îi veţi revedea pe John Boyega, Lashana Lynch, Hero Fiennes Tiffin şi Angélique Kidjo.

Maria Bello a conceput ideea pentru The Woman King în 2015, după ce a vizitat Republica Benin (fostul Dahomey) şi a aflat istoria Agojie. Convinsă că a găsit o poveste care merită spusă, ea a recrutat-o pe Cathy Schulman pentru a o dezvolta într-un film de lungmetraj. Au prezentat-o mai multor studiouri, care au refuzat-o din cauza unor probleme financiare. După ce s-au întâlnit cu TriStar Pictures în 2017, filmul a primit undă verde la... trei ani după aceea. Producția a început în Africa de Sud, în noiembrie 2021, a fost oprită din cauza variantei COVID-19 Omicron câteva săptămâni mai târziu și a fost reluată abia la începutul anului 2022. În faza de post-producție, partitura muzicală a fost compusă de Terence Blanchard (Da 5 Bloods, BlacKkKlansman), iar montajul a fost realizat de Terilyn A. Shropshire (Miss Bala, The Old Guard).

The Woman King a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto pe 9 septembrie şi, în urma proiecției, filmul a primit recenzii pozitive, criticii lăudând distribuția - în special, pe Viola Davis - și coregrafia din scenele de acțiune. La noi, Femeia rege va domni în cinematografe din 28 octombrie.

Interviu cu VIOLA DAVIS

despre „Femeia rege”

Puterea

de vedetă a Violei Davis este de necontestat. După ce a câștigat atât un Tony, cât și un Oscar, pentru rolul ei în reluarea de pe Broadway și adaptarea cinematografică a piesei Fences a lui August Wilson și a devenit prima actriță de culoare care a câștigat Premiul Primetime Emmy pentru cea mai bună actriță principală într-un serial dramatic, pentru How to Get Away with Murder, ea își asumă cel mai provocator rol de până acum. Davis joacă rolul lui „Nanisca”, un general al unității militare formate numai din femei, cunoscută sub numele de Agojie, în filmul The Woman King, semnat de regizoarea Gina Prince-Bythewood (The Secret Life of Bees) și produs de Cathy Schulman (Oscar pentru Crash), împreună cu Juvee Productions, compania lui Davis, după un scenariu scris de Dana Stevens (Safe Haven).

The Woman King spune povestea adevărată a regatului Dahomey, unul dintre cele mai puternice state africane în secolele XVIII-XIX. În rolul lui Nanisca, talentele actoricești ale lui Davis sunt expuse plenar prin intermediul modului în care ne arată cum se poate transforma, la vârsta de 56 de ani, într-o luptătoare puternică. Dialogul cu Viola Davis a fost realizat în Los Angeles, cu puțin timp înainte de premiera filmului The Woman King, iar acestea sunt cele mai importante momente editate din acea conversație, oferite în exclusivitate pentru România, prin amabilitatea INTERCOMFILM.

Ca actriță, ce v-a atras la rolul lui „Nanisca”, dar și ce v-a convins să vă implicați ca producător?

Ei bine, filmul în general este, pentru mine, destul de evident. Simt că rolul mi-a vorbit cu adevărat ca femeie de culoare, în ceea ce privește explorarea fiecărui aspect al meu: puterea mea, vulnerabilitatea mea, istoria mea, feminitatea mea, problemele mele. A fost un rol care m-a încapsulat. Iar ceea ce m-a atras la acest proiect este faptul că sunt o persoană care poartă mereu de grijă agenției sale. Vreau ca identitatea mea să fie separată de modul în care așa-numitul Hollywood sau Hollywood-ul alb m-a identificat. Vreau să mă identific pe mine însămi și a fost, de asemenea, un proiect pe care l-am putut face pentru a ridica alte femei de culoare alături de mine și pentru a pune în lumină talentul și harurile lor și o parte din istoria noastră, care nu a fost niciodată povestită sau măcar cunoscută.

Cunoșteați războinicele Agojie înainte de proiect? Care ați spune că sunt caracteristicile majore cu care v-ați identificat în ceea ce o privește pe Nanisca? Eram familiarizată cu ele, dar, totuşi, erau un mare mister pentru mine. Era ceva despre care am auzit de la distanță, dar pe care nu l-am cercetat niciodată cu adevărat, asta până când m-am implicat în acest film. Caracteristica este înțelegerea rolului de

lider. Absolut, fără îndoială, trebuie să fii persoana care sare prima prin placa de sticlă, iar ea înțelege asta. Înțeleg cât de mult mă identifică munca mea și ceea ce fac și sunt, de asemenea, o persoană care este mereu împăcată cu trecutul ei.

Acest rol este foarte fizic și diferit de modul în care suntem obișnuiți să vă vedem.

Ce ați făcut pentru a vă pregăti pentru acest rol? Ei bine, sunt o femeie foarte musculoasă, oricum. Am făcut o oră și jumătate de antrenament cu greutăți cinci zile pe săptămână și imediat după, două ore și jumătate de arte marțiale. Acesta a fost aspectul fizic. Și țiam spus că am 56 de ani, nu? A fost un antrenament dificil, pentru că ei chiar voiau ca eu să arăt ultraputernică. Apoi, am învățat să mă lupt corp la corp și să folosesc maceta, pentru că asta era principala armă aa Nansicăi.

A existat vreo rană pe parcurs sau vreun moment în care ați simțit că nu mai vreți să luptați?

Da. A existat o singură rană, dar asta a fost înainte de a începe. Mi-am rupt ligamentul încrucișat anterior. Dar sunt foarte rezistentă. Chiar nu m-a deranjat în timpul antrenamentelor sau altceva. Mă durea foarte tare brațul de la simpla învârtire a macetei.

Ați avut dubluri de cascadorii?

Am avut o dublură. Toată lumea are o dublură pentru a face anumite lucruri, dar aș spune că 96% dintre ele le-am făcut eu însămi.

Aspectul fizic a fost cea mai dificilă parte a filmărilor sau doar intrarea în personaj?

Pentru mine, partea fizică a fost cea mai dificilă, dar asta e o chestiune semantică, pentru că a mai fost vorba de dialect, de jocul actoricesc, de faptul că am fost în Africa. Toate au făcut ca acesta să fie unul dintre rolurile în care fiecare aspect a trebuit sa fie funcțional 100%. Dar pentru mine, da, partea fizică a fost foarte, foarte dificilă.

„De fapt, femeile, în general, sunt coloana

vertebrală a oricărei comunități, a oricărei familii. Știi, noi suntem cele care au grijă de copii. Dacă studiați triburile din Africa, ele sunt cele care ies și caută hrană. Noi suntem liantul care ține familia unită. Noi suntem inima și sufletul.”

Cum credeți că se corelează povestea războinicelor Agojie cu femeile de culoare din zilele noastre?

Femeile de culoare, noi suntem coloana vertebrală a societății noastre. De fapt, femeile, în general, sunt coloana vertebrală a oricărei comunități, a oricărei familii. Știi, noi suntem cele care au grijă de copii. Dacă studiați triburile din Africa, ele sunt cele care ies și caută hrană. Noi suntem liantul care ține familia unită. Noi suntem inima și sufletul. Vulnerabilitatea, acea energie feminină sunt lucruri pe care le vedem acum atât de mult. Și trebuie să spun că, poate pentru că ne-am confruntat cu atâtea adversități ca femei de culoare, ne facem treaba știind că nimeni nu ne va acoperi spatele. Am salvat alegeri. Am salvat filme. Ne-am salvat copiii. Ne-am salvat căsniciile și familiile, și am făcut-o, de

multe ori, singure. Așadar, acesta este rolul pe care îl jucăm și mă rog mereu pentru ziua în care oamenii vor vedea asta. Dar chiar dacă nu o fac, este în regulă.

Cum v-ați simțit lucrând cu o asemenea distribuție stelară de femei?

Știți ceva? A fost bucuria vieții mele. Chiar a fost. Există o zicală, mai ales pentru actorii mai în vârstă, care au cunoscut drumul, care spune că plafonul tău este podeaua lor. Și așa m-am simțit. Am simțit că ștafeta pe care o transmitem acestei tinere generații de actori este atât de incredibilă când vezi oamenii talentați, care își fac partea lor de cursă. Așa m-am simțit când i-am privit. Am văzut viitorul, încrederea, iubirea de sine, siguranța viziunii și a scopului lor. A fost o bucurie să lucrez cu ei, în general.

Care este cea mai mare învățătură de minte pe care o aveți din acest film și ce vreți ca publicul să rețină din el? Simt că nu pot să dictez cum se simt oamenii și cum primesc lucrurile. Pot doar să plantez o sămânță. Dar vreau ca ei să înțeleagă expansiunea noastră ca oameni de culoare. Vreau ca ei să rețină nu doar expansivitatea noastră, în ceea ce privește modul în care am contribuit la istorie, puterea noastră, ingeniozitatea noastră, excelența noastră, talentul nostru, inteligența noastră, agenția noastră, ci și cât de complicați suntem, cât de vaste suntem ca ființe umane.

Vreau ca ei să ne vadă ca ființe umane, nu doar ca pe o metaforă, o imagine sau o anomalie. Asta este ceea ce vreau să rețină.

„Capra cu trei iezi”, o poveste adaptată în manieră Horror

Toamna

aceasta, din 28 octombrie, vom avea ocazia să urmărim pe marile ecrane debutul lui Victor Canache în lungmetrajul de ficţiune, Capra cu trei iezi, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale. Bazat pe una dintre cele mai cunoscute povești ale copilăriei, scrisă de Ion Creangă, filmul - câştigător al Premiului Publicului la TIFF - explorează profunzimile psihologice ale textului, care i-a trezit interesul tânărului cineast pentru de a privi dincolo de canoanele basmului și de a propune spectatorilor o nouă perspectivă, adultă, asupra succesiunii de evenimente care compun clasica poveste.

Era odată o capră care avea trei iezi... În România rurală a secolului XIX. „Capra” era văduvă și îşi ducea cu greu traiul alături de cei trei copii ai ei, doi mai neastâmpăraţi şi unul mai cuminte, într-o casă aproape complet izolată de restul lumii. Lucrurile iau o turnură complet neașteptată când un vechi prieten de familie şi vecin își dă în vileag natura sadică, profitând de inocenţa celor mici. Prin această ecranizare horror/ thriller, regizorul ne invită să reinterpretăm într-o altă

cheie această poveste extrem de populară, acum readusă în actualitate.

În Capra cu trei iezi, Maia Morgenstern interpretează rolul mamei dispusă să își apere copiii cu prețul vieții, villain-ul este personificat de Marius Bodochi, iar rolurile copiilor, victimele „lupului mare și rău”, sunt interpretate de Antonio Gavrilă, Răzvan Ilina și Silviu Corbu. Scenariul este semnat de Victor Canache, producția de Luana Georgiță, iar montajul de Victor Canache și Tudor D. Popescu.

„Nimeni nu a mai ecranizat Capra cu trei iezi până acum, deși toți știm povestea. Aș vrea ca, după ce văd filmul, spectatorii să o recitească. S-ar putea să fie surprinși. Filmul nu este o poveste pentru copii, ci un thriller plin de suspans. Tot ce veți vedea pe ecran se regăsește însă și în basmul lui Creangă, dar e foarte important cum alegi să-l citești. Am avut norocul ca doi actori atât de mari – Maia Morgenstern și Marius Bodochi – să mi se alăture în această aventură și să dea viață unor personaje iconice.” - Victor Canache.

Capra cu trei iezi va fi prezentat în avanpremieră, în cadrul Dracula Film Festival de la Braşov, în data de 14 octombrie.

DrAcULA FiLm FeStiVAL #10

motive (în plus) pentru un city break la Braşov

Ajuns

la ediţia a X-a, Dracula Film Festival, cea mai importantă manifestare dedicată filmului fantastic din România, se va desfăşura anul acesta între 12 şi 16 octombrie, şi, dat fiind fiind caracterul aniversar al reîntâlnirii cu fanii spaţiului Fantasy-Horror, a pregătit un program cu totul special pentru aceştia, invitaţi pentru câteva zile să îşi dea frâu liber imaginaţiei şi fanteziei cu sprijinul mijloacelor de expresie Pop culture. Ne-am limitat în rândurile de mai jos la doar 10 motive oferite de DFF pentru care ar merita să faceţi o excursie la Braşov pentru a trăi experienţa festivalului.

Avanpremiera națională a închiderii celebrei francize Halloween, creată de John Carpenter în 1978, care a dat cinematografiei un personaj iconic, criminalul în serie Michael Myers, şi a lansat-o pe Jamie Lee Curtis. Halloween Ends va putea fi văzut la DFF pe 12 octombrie, cu două zile înainte de lansarea sa în întreaga lume, inclusiv în România, deci poate reprezenta un must see pentru fanii filmelor Slasher. Fiindcă am amintit de John Carpenter, acestuia îi va fi dedicată una din seriile de proiecţii tematice, Masters of Horror, în care fanii vor putea revedea - marea majoritate, pentru

întâia oară în cinematografprimul Halloween, dar şi The Thing, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la premieră. Merită însă de vizionat pe marile ecrane şi filmele lui Bong Joon Ho (Snowpiercer, The Host) sau cele cu supereroi atipici, de felul lui Scott Pilgrim, KickAss sau Watchmen... în versiunea Director’s cut. Altfel, programul DFF este împănat - în competiţii, dar şi în afara acestora - de filme super-noi, inedite sau premiate în festivaluri reputate, precum The Creeping (UK, r: Jamie Hooper), câştigător al trei premii la Panic Fest, unde a avut premiera mondială în luna mai, sau The Hermits (Franţa, r: Julien Botzanowski), recompensat cu marele premiu la Independent Horror Movie Awards cu doar câteva zile în urmă.

Dracula Film Festival celebrează nu doar fantezia în film, ci în tot spectrul Pop culture, iar unul dintre evenimentele ediţiei din 2022 a DFF o reprezintă expoziţia Postmodern Gothic Art a artistului italian Giorgio Finamore (Biomechanical Circus, Inner Oz), ce explorează vizual complicata relație om-mașină din perspectiva controversatelor noastre interacțiuni cu multiversul digital și a unor posibile viitoruri… întunecate.

Los Amigos de los Animales

Ajuns la ediţia cu numărul 10, cuvântul ‘aniversar’ se regăseşte frecvent în programul Dracula Film Festival, inclusiv în concertul susţinut live, în sistem de sunet quadrafonic, de colectivul de muzicieni Los Amigos de los Animales - toţi activi în ultimii ani în câteva dintre cele mai relevante trupe spaniole contemporane de Indie Pop-Rock psychedelic & industrial -, o imersie progresivă în “simfonia Horror” a Centenarului Nosferatu, protagonistul clasicului film mut al lui F.W. Murnau.

De la Nosferatu la Dracula. Festivalul nu putea să nu îl omagieze la ceas aniversar pe legendarul personaj, acesta având parte de o zi de proiecţii rezervată doar lui, mai ales că celebrul film al lui F.F. Coppola îşi serbează şi el vârsta rotundă de 30 de ani. Mai interesantă pentru fanii hardcore ar putea fi însă vizionarea pe ecran mare, la jumătate de secol de la premieră, a filmului Dracula A.D. 1972, prima reunire a

Un combo de evenimente Pop culture centrat pe zombies ca personaje îl reprezintă avanpremiera comediei Final Cut, regizată de Michel

Hazanavicius, câștigator al Oscarului pentru The Artist, care va fi lansat la noi abia pe 21 octombrie, asociată cu lansarea cărţii Zombies în secolul

XXI, scrisă de Ioan Big, o amplă incursiune în evoluţia tipologiei, de la GOT la The Walking Dead.

tandemului Christopher LeePeter Cushing de la apariţia în prima producţie Hammer, cea din 1958.

Printre personajele “clasice” din Horror devenite subiect de persiflare cinematografică se numără şi maleficii nazişti, care, în filmul cult Iron Sky, ocupă după WWII ‘the dark side of the Moon’.

La 10 ani de la premieră, fanii vor putea dialoga pe viu cu autorul acestuia, Timo Vuorensola, regizor finlandez care va avea în 2022 două noi filme în cinematografe, Jeepers Creepers: Reborn şi 97 Minutes.

Întâlnirile publicului cu actori sau cineaşti sunt însă mult mai numeroase, în special în “seara românească” din DFF, în decursul căreia fiecare dintre proiecţii va fi urmată de sesiuni de Q&A, cu regizorul/ scenaristul Florian Zapra şi o parte din distribuţia filmului Katharina, un Teenghost story, apoi cu Victor Canache,

realizatorul apreciatului basm Horror Capra cu trei iezi, dar şi cu actorul italian de origine română Eugen Neagu, implicat în producţia celui mai recent film al lui Fabrizio La Monica, Horror-ul psihologic Il Buio del Giorno. De altfel, Dracula Film Festival rămâne în ansamblu un eveniment extrem de prietenos cu publicul, încercând constant să faciliteze experienţele şi contactele nemijlocite cu multiversul filmului fantastic, indiferent că preferinţele se îndreaptă spre ficţiune sau documentar, experiment de avangardă sau produs cinematografic destinat purului entertainment. La majoritatea covârşitoare a evenimentelor accesul este gratuit.

Dacă cele 10 motive nu sunt suficiente pentru a lua în considerare ideea unui city break la Brasov în zilele cu Dracula Film Festival #10, mai puteţi identifica destule altele pe www. draculafilm.ro

„The Bear”: Foame de mai mult

Odată

cu anul 2022 am ajuns la concluzia că principala problemă, atât la Hollywood, cât și în ceea ce privește serialele, fie ele de pe Netflix, HBO Max sau Amazon Prime, este că sunt din ce în ce mai puțini scenariști de calitate. Cererea e prea mare, iar cei care chiar știu să scrie sunt prea puțini. Dacă mi-ar fi zis cineva că anul ăsta o să apară un prequel de la Game of Thrones, un serial despre Obi-Wan și un serial din universul Lord of the Rings, aș fi sărit în sus de bucurie. N-am putut să trec de episodul pilot de la niciunul dintre cele enumerate mai sus. M-am gândit că poate problema e la mine. Că nu mai am răbdare, că poate doar eu consider șubredă fundația pe care se bazează mega-producțiile astea și că știu ei mai bine decât mine. Până când am văzut The Bear, noul serial de pe FX, și m-am convins că, de fapt, există și seriale de care mă pot îndrăgosti fără probleme.

Carmen „Carmy” Berzatto (Jeremy Allen White) este un tânăr bucătar de succes care abandonează lumea restaurantelor cu stele Michelin pentru a se ocupa de restaurantul de sandwich-uri din Chicago, pe care i l-a lăsat moștenire fratele său, după ce murit. Locul este însă la ani lumină distanță de bucătăriile

franceze în care era obișnuit să lucreze: personalul este unul pestriț și deloc deschis către schimbare, condițiile sunt la limita dintre salubre și insalubre, și, în general, pare genul de loc care, deși cunoscut în comunitate, poate oricând să dea faliment. Carmen însă se decide să aducă tot ce a învățat în anii în care a fost plecat în acest spațiu și începe o revoluție. Toți cei din bucătărie își vorbesc cu apelativul chef, lumea poartă șorțuri la fel, se discută tot timpul și ușor-ușor, sistemul învechit de care se țineau cu dinții lasă loc unuia nou, care pune restaurantul pe picioare.

Dacă Uncut Gems, al fraților Safdie, ar fi fost făcut într-un restaurant din Chicago, probabil că ar fi fost The Bear. Filmat într-un stil dinamic, cu tăieturi multe și bruște, care dau senzația de grabă, aproape chiar de anxietate, serialul nu prea îți lasă timp să respiri. E viu, e colorat, te obligă să fii atent și cel mai important: nu te ia de prost. Nu îți oferă totul pe tavă. Ce reușești să prinzi, prinzi, ce nu… altă dată. Și cred că de asta îmi era dor. De un serial care să nu mă ia de mână și să îmi arate împrejurimile, ci de unul care să mă provoace, să mă arunce direct în mijlocul acțiunii și să mă facă să fiu atent la tot ce se întâmplă.

Aș mai avea multe cuvinte de laudă, mai ales la adresa distribuției, care este foarte bine aleasă, sau la felul în care se combină drama și comedia, dar m-aș lungi mult prea mult. În esență, The Bear, pentru mine, e marele câștigător al serialelor în 2022 și sper să aibă cât mai multă lume parte de el. Pentru că e o experiență care merită. Și te face să vrei mai mult.

eat&Drink

Turcia face vin?

Când

te gândești la Turcia, probabil că în primele asocieri o să te gândești la Istanbul, la plaje, la resorturi allinclusive, la baloane colorate, la mâncare bună, poate la Efes și Troia, dacă ți-a plăcut cât de cât istoria.

Cu siguranță, nu te gândești la Turcia ca la o țară în care se produce și se consumă vin. Și este explicabil, în contextul în care Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), formațiunea politică islamistă a președintelui Erdogan, a înăsprit măsurile în privința consumului de alcool. Guvernul a crescut în timp taxele pentru acest gen de băuturi, iar în 2013 a dat o lege care interzice reclamele la alcool, precum și vânzările la magazinele de specialitate, după 10 noaptea. Legea mai interzice producătorilor și celor care comercializează băuturi alcoolice să sponsorizeze evenimentele sportive.

Astfel, deși există peste 150.000 de magazine – inclusiv supermarketuri – care vând băuturi alcoolice în Turcia, a devenit extrem de dificilă obținerea autorizației de a deschide noi magazine de același fel, iar în anumite regiuni cu populație conservatoare, autoritățile locale refuză eliberarea unor astfel de autorizații. Cu toate acestea, Turcia are o bogată cultură a băutului și produce o varietate largă de băuturi alcoolice, inclusiv bere, vinuri și rachiu. Consumul de alcool a devenit legal în 1923, la scurt timp după înființarea, în 1923, a Republicii Turcia, de către fondatorul și primul președinte al acesteia, Mustafa Kemal Atatürk. De altfel, fondatorul Turciei moderne, un băutor pasionat, a înființat și prima vinărie deținută de stat.

Si aici ajungem la subiect, de fapt. În Urla, o zonă superbă și bogată de lângă Izmir, o serie de oameni de afaceri se încăpățânează să țină tradiția vinului în viață. În ultimii 15 ani, deși regimul Erdogan este într-o luptă declarată cu alcoolul, în această zonă a înflorit o serie de crame boutique, cu producții anuale între 15 și 45 de mii de sticle din soiuri internaționale, dar și locale. Pentru când cauți un weekend prelungit, ia un avion până la Izmir și apoi caută o cazare în Yagilar, ca să fii aproape de crame cum ar fi Mozaik, MMG, Ulrice sau Perdix. O să descoperi mâncare rafinată, vinuri bune și foarte bune, dar mai ales niște locuri de vis.

Crama MMG

Crama Perdix

Pachetul de prânz la birou sau la școală

Acum,

că ne întoarcem cu toții la un sentiment de normalitate și la viețile cu care eram obișnuiți înainte de pandemie, sperăm să putem aduce la birou sau la şcoală o parte dintre obiceiurile alimentare bune dobândite acasă.

Iată câteva sfaturi pentru planificarea mesei de prânz la birou sau a pachetului pentru școală.

Recomandarea pe care o fac cel mai des este: Nu vă complicați! Planificați gustarea în jurul unei proteine și apoi adăugați legume, salată și cereale.

Alcătuiți un tabel cu planificarea săptămânală a meselor pe care să îl afișați pe frigider, pentru a face cumpărăturile ținând cont de această planificare.

Rețete pentru pachetul de prânz:

 O bucată de somon lângă care adăugați orez fiert și 3-4 buchețele de broccoli.

 Ungeți o lipie cu humus din belșug, apoi adăugați bucățele de carne sau brânză, felii de roșii, frunze de pătrunjel sau salată verde.

 2 felii de pizza lângă care adăugați obligatoriu mai multe frunze de salată şi legume.

 Peste boabe de fasole roșie sau năut puneți bucățele de brânză feta, roșii, pătrunjel, cuș cuș.

 Felii subțiri de piept de pui la cuptor, pe care le puneți într-un tacos sau o lipie alături, de varză tocată și roșii.

 Două ouă fierte tari cu orice tip de legume vă plac: roșii, salată, avocado, ardei, castravete.

 O conservă de ton sau sardine cu paste sau/ și legume de sezon.

Toate aceste rețete pot fi mâncate la temperatura camerei, iar combinațiile pe care le puteți face sunt nesfârșite.

Când vine vorba despre copii, munca noastră este dublă: o dată să le pregătim pachetul și apoi să îi convingem să îl mănânce, în condițiile în care restul colegilor consumă alte alimente, mai atragătoare, dar nu neapărat mai sănătoase.

Iată sugestii pentru pachetul de prânz al elevilor:

 Sandvici cu unt de arahide sau de migdale și rondele de banană.

 Sandvici cu brânză feta și felii de roșii.

 Fructe: măr, portocală sau struguri. Fructele mari pot fi taiate în felii și ambalate corespunzător.

 Legume asortate: roșii cherry, ardei feliat, bețe de morcov, tije de țelină etc. cu bucăți de brânză (putem să le înșirăm ca pe frigărui).

 Mix de nuci, migdale și alune de pădure cu stafide sau merișoare uscate.

 Iaurt simplu de băut sau un kefir.

 Prăjituri de casă cu fulgi de ovăz și stafide.

 Lipie umplută cu ou fiert tare și frunze de baby spanac sau salată.

 Lipie cu humus, măsline și brânză feta.

 Felii de pizza sau clătite făcute în casă, ambalate individual.

Martac

biolog,

Cu friptura la Mall

Ai două tricouri: unul e roșu, celălalt verde� Din punct de vedere al garderobei deții două bucăți tricou� Din punct de vedere stilistic ai două opțiuni diferite� Mai mult, unul e pe gât, altul cu anchior� Unul e de la un brand, celălalt de la competitor� Unul e de bumbac, altul din materii reciclate ș�a�m�d�

Din punct de vedere al necesității ai cu ce să te îmbraci. Din punct de vedere al esteticii ai opțiuni de asortare. Fix așa și cu mâncarea. Ai două fripturi cu indicații geografice: de Turda și de Zalău. La bază sunt două hălci de porc prăjite în untură, dar... de aici încep diferențierile și subcategoriile.

Radu Anton Roman scrie despre „Friptura de Zalău” că se face din pulpă sau mușchi, felii groase de 2-3 cm., crestate fin (romburi), frecate cu sare, piper și boia și apoi prăjite în untură încinsă până devin crocante, apoi servite cu sos de roșii și murături în oțet.

Mircea Groza, cel mai

cunoscut culegător de rețete din zonă, ne explică: „Când a apărut cartea cu rețeta l-am sunat pe RAR și i-am cerut detalii. Mi-a spus că a mâncat-o la o cantină/ restaurant și i-a plăcut foarte mult. M-am informat și am aflat că la cantina respectivă lucra un măcelar vestit din Zalău, Madarasi, și acesta mi-a spus că făcea frecvent friptura, dar el îi spunea «friptură crestată» și da, era o felie groasă din spată (pulpa din față). Dacă o făcea din cotlet lăsa și osul, și slănina. Cresta doar șoriciul cu puțină slănină. Am mai întâlnit acest fel de friptură în câteva sate

(Meseșenii de Jos, Hida, Crasna), se făcea doar la nuntă, în tăvile rotunde pentru pâine, cu untură în cuptor. Foarte interesant era faptul că după ce erau așezate bucățile de carne în tavă, crestate, se punea peste ele sare grunjoasă, cimbru și piper. Nu se punea boia de ardei! Peste carne se punea un disc de hârtie groasă de ambalaj (poptiruș de la bold/prăvălie), peste hârtie se așeza un strat de un cm de tărâțe, care se stropeau cu apă. Așa se «sigila» friptura. La căldura cuptorului, tărâța se întărea, făcea o crustă tare, era ușor de scos cu tot cu hârtie, era un disc tare”.

Așadar, avem mai multe variante ale rețetei. În ceea ce privește „Friptura de Turda”, lucrurile par nițel mai clare. Se folosește doar cotlet cu os, grăsime și șorici. Se crestează șoriciul și grăsimea. Unele variante spun că se ține carnea în saramură chiar și două zile, dar tehnica obligatorie e ca acel cotlet să stea în lapte (4, 8 sau chiar 24 de ore). Abia apoi se prăjește în untură, care trebuie să acopere carnea.

După cum observați, rețetele sunt similare, dar nu identice, chiar dacă uneori se confundă. Zalăul și Turda sunt aproape vecine. Și revenim la comparația din primele rânduri. Ideea e că în astfel de detalii stă specificul regional, local și microlocal. Nu de alta, dar zău că au gust diferit!

De la boabă la tabletă

Cacaoa... „fructul iubirii”, „a opta minune a lumii” sau „băutura zeilor”, așa cum o numeau aztecii și, clar, asul din mâneca a mii de cofetari. Pentru că atunci când ciocolata de calitate se împletește cu savoirfaire-ul cofetarului, rezultatul impresionează până și cel mai exigent client. Despre acest ingredient minune vom vorbi în cel de-al treilea episod din seria noastră, dedicată materiei prime despre care este bine să știm mai multe.

Ah!

Până la ciocolată este, însă, poveste lungă, care începe atât de frumos cu „A fost odată Theobroma Cacao, cu ale sale patru varietăți principale: Forastero, Criollo, Trinitario și Nacional”. Ciocolata provine din boabele de cacao care se află în interiorul fructelor acestor arbori, fiecare varietate având caracteristici gustative diferite, caracterizate de terroir. Boabele de cacao, exact ca vinul sau cafeaua, sunt profund influențate de sol, apă și climat, care imprimă boabelor caracteristici unice, care se reflectă în produsul finit – ciocolata.

Varietăți

Așa cum vă spuneam mai sus, există patru tipuri principale de arbori de cacao, fiecare cu caracteristici proprii:

 Forastero: este cel mai cultivat soi, fiind și cel mai productiv, dar şi cel mai puţin aromat. Domină producția de ciocolată la nivel mondial. Este, în principal, cultivat în Vestul Africii, iar cacaoa Forastero este adesea denumită „cacao în vrac”.

 Criollo: este soiul cel mai apreciat pentru potenţialul său gustativ, dar este puţin roditor şi foarte sensibil la boli şi dăunători. La nivel mondial aproximativ 0,001% din boabe provin de la acest soi. Cacaoa Criollo este foarte aromată și doar puțin amară.

 Trinitario: este o specie de cacao hibrid. Are o aromă fină și puternică și se cultivă foarte ușor.

 Nacional: este o varietate rară de boabe de cacao. Ciocolata creată din boabele de cacao Nacional este cremoasă,

Take Ionescu

De la boabă la tabletă

Arborii de cacao cresc în zone umede, călduroase, ferite de razele puternice ale soarelui, motiv pentru care îi vom găsi întotdeauna între Tropice. Un arbore trăiește în jur de 40 de ani și dă primele fructe în jurul vârstei de 3 ani. Ceea ce este cu adevărat miraculos este modul prin care fructele iau naștere, prin polenizarea florilor, care trăiesc doar 48 de ore! Din 150 de flori, doar una reușește să devină fruct și doar un fruct din opt ajunge la maturitate. Fiecare fruct conține între 20 și 60 de boabe.

Odată scoase manual din fruct, boabele de cacao trec printr-un proces de fermentație de aproximativ cinci zile care, pe de o parte, împiedică deteriorarea și, pe de altă parte, favorizează formarea unor compuși precursori responsabili de aroma finală a ciocolatei. După această perioadă de fermentație, boabele de cacao sunt uscate la soare până se ajunge la un grad de umiditate de 8%, puse în saci și trimise către fabricile producătoare de ciocolată.

Ajunse în fabrică, începe procesul propriu-zis de producție a tabletelor de ciocolată. Boabele sunt prima oară prăjite, acesta fiind cel mai important pas în crearea profilului de arome pe care ciocolata le va avea. Prin controlul timpului şi temperaturii de prăjire a boabelor de cacao, se poate obţine o infinitate de rezultate, de la excepţional la complet inutilizabil, asta ţinând exclusiv de priceperea și dorințele

producătorului. Prin prăjire se controlează şi culoarea pe care produsul finit o va avea, aceasta variind de la brun roşcat la maro închis.

Următorul pas presupune măcinarea boabelor până când rezultă o pastă uşor lichidă atunci când este caldă, numită lichior de cacao, sau masă de cacao, atunci când se răcește și untul de cacao se solidifică. Aceasta este baza pentru ceea ce va deveni în curând ciocolata, așa cum o știm, și conține în medie 50-55% unt de cacao.

Fiind doar boabe măcinate, masa de cacao este foarte amară, dar cu arome diverse, în funcție de varietatea din care provine. Aici intervine producătorul, care adaugă alte ingrediente pentru a potența la maximum aromele principale ale masei. Pentru ciocolata neagră profesională, se adăugă masei de cacao zahăr, extra unt de cacao (față de cel conținut deja de masă), vanilie și lecitină din soia (cu rol de emulgator). Pentru ciocolata cu lapte, se adaugă zahăr, lapte praf, unt de cacao, vanilie și lecitină de soia. Ciocolata albă conține doar unt de cacao, zahăr, lapte praf,

vanilie și lecitină din soia.

Următorul pas presupune rafinarea tuturor ingredientelor. Aceasta constă în micşorarea particulelor până la maximum 15-20 de microni, fiind urmat de conşare, care presupune încălzirea ingredientelor la aproximativ 70°C, expunerea lor la oxigen şi agitarea continuă timp de 3-96 ore. Tot acest proces îmbunătăţeşte aromele şi vâscozitatea ciocolatei. La final, ciocolata este temperată, adică adusă la nişte temperaturi specifice care presupun formarea unor anumite tipuri de cristale stabile ale untului de cacao, ceea ce se traduce prin: luciu, textură crocantă, posibilitatea de a rezista la temperatura camerei fără să se topească. Dar despre acest proces mai complicat vom discuta, poate, cu altă ocazie.

Aceasta a fost „lecția” despre cacao, care sper să vă ajute să apreciați mai mult

AnaConsulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

Sublime

Amandină

Coolăreală la Smokăreală

Preparate ca la mama lor texană se găsesc acum pe mesele terasei urbane Kraft Market, un spațiu nou și cool, uber-central, unde găsești mâncare ca de festival.

Am fost la inaugurarea unui spațiu special, unde coolăreala de bun gust, nu aia căutată cu orice preț, e la ea acasă și nu e deloc rău că e așa: terasa urbană Kraft Market, care e un nou concept-experiență în centrul orașului, pe Matei Millo 8-10, adică în zona fostului șantier din spatele hotelului Novotel, cam pe unde mergeam în urmă cu vreun deceniu spre un club din zonă, unde se punea suflet în cocteiluri, nu mai există, de aici și nostalgia.

La un gin tonic care a ajutat la acuitatea observației și la sclipirile conversației, am descoperit, pe lângă un bar central deservit de niște băieți prompți și cunoscători, un loc de joacă pentru copii, precum și niște chioșcuri care găzduiesc bucătării internaționale furnizoare de mâncare ca de festival, dar hai să le zicem food-kiosks, ca să nu fim uncool.

Local, internațional și artizanal, amplasamentul e fain, chiar aduce a oază de relaxare într-un oraș în care toată lumea e grăbită, fără să știe exact de ce, dar nu acesta e motivul articolului de față. Când m-am interesat, înainte să ajung, ce se poate ciuguli, fiindcă am o reputație culinară de apărat, mi s-a spus așa: că Smokăreală e

un brand local creat de doi pasionați de gătitul la smoker, așa că au lansat un restaurant cu specific texan, unde brisket-ul, coastele de porc și obrăjorii de vită sunt printre cele mai gustate, că Hushimo

e rodul pasiunii pentru bucătăriile thailandeză și vietnameză, că Nahuas vine cu tacos new-age de inspirație aztecă, iar Meana ne familiarizează cu bucătăria macedoneană.

Tăt Texasu-i fruncea

La Smokăreală, m-am răsfățat cu coaste de vită Black Angus, gătite încet la smoker, între 7 și 9 ore, în fum de lemn de esență tare. Carnea, nespus de gustoasă, s-a dat jos de pe oase cu ușurința cu care înoată David Popovici și s-a topit în gură cu nonșalanță. Cred că băieții de aici au țintit departe, stabilind un standard faimos, precum grătarul texan, rezultatele fiind pe măsura ambiției. Fiindcă Texas barbecue, zis și Texas BBQ, chiar e o mare sfârâială, cam de pe când tehnicile de afumare și preparare a cărnii au ajuns pe meleaguri sudiste, cam prin veacul al XIX-lea, grație unor emigranți germani, cehi și slovaci. Pentru că e ditamai statul, grătarele din vestul, sudul sau centrul Texasului nu-s la fel și nu seamănă nici între ele, deși, spre deosebire de cele din Kansas, toate pun mai mult accent pe vită decât pe porc. În rest, e chestie de carne, mirodenie, perioada de afumare și de experiența pitmaster-ului, care la noi e gratargiu, nu căutați cuvântul în DEX.

Ce doream să vă mai spun este că Anthony Bourdain, regretatul Chef, om de televiziune și bon viveur, nu s-a înșelat nici în acest caz, zicând că n-o fi grătarul calea către pacea lumii, dar poate fi foarte bine un start.

6 restaurante din țară unde poți să mănânci un grătar bun

Pentru că simțim deja cum se instalează sezonul rece, indiferent de zona din țară în care ne aflăm, e bine să începem să ne recompensăm din când în când cu o friptură bună și consistentă � Așadar, am făcut această listă pentru carnivorii care simt că frigul de afară este un motiv în plus pentru a devora un steak de calitate:

BUCUREȘTI OSHO

este considerat ca fiind

dintre cele mai bune locuri din oraș unde poți să mănânci o friptură bună de vită. Oferta de steak-uri de aici este una foarte generoasă, dar și prețurile sunt pe măsură. Una dintre specialitățile mai accesibile este steak-ul din Black Angus, pe care obișnuiesc să-l pregătească în fața clientului.

BRAȘOV SERGIANA

Mureșenilor 28

Brașov, cel mai renumit loc când vine vorba despre preparate ardelenești din carne, printre care și cele la grătar, este fără doar și poate restaurantul Sergiana. Nu-i nimic reinventat aici, doar mâncare tradițională, după rețete clasice, iar carnea pentru friptură te așteaptă chiar de la intrare, unde o poți vedea într-un frigider de maturare.

CLUJ CIMBRU

Cimbru Restaurant, imagi nația și măiestria în bucătărie sunt la ele acasă. Aici se face ceea ce se numește Author Cuisine, adică se gătește în funcție de inspirație și săptămânal, în meniu mai apar și alte nebunii. Dar nu-ți face griji, ce o să găsești aici tot timpul sunt preparatele la grătar.

TIMIȘOARA

ARGENTINIAN STEAKHOUSE

 Suceava 10

0256�283�283

Argentinian Steakhouse se laudă că este singurul restaurant argentinian din vestul țării. Asta înseamnă că pune mare accent pe friptura din carne de vită de calitate și garantează că îți pune pe masă cea mai gustoasă carne de vită din Argentina. De asemenea, ei scriu că măce larul lor are grijă ca din bucătărie să nu lipsească coas tele de vită, diafragma de taur, cel mai fraged mușchi, picanha, antricotul cu os și vedeta Tomahawk.

IAȘI TRUFANDA

Piața Unirii 7

0783�011�274

Restaurantul Trafanda le propune ieșenilor un meniu care vine direct din grădină în farfurie. Adică totul este gătit cu ingrediente locale și proaspete. De asemenea, vei găsi aici preparate la grătar excelen te. Unele chiar vegane, cum este friptura de conopidă cu mix de ciuperci și sos barbaque.

CONSTANȚA

TARA’S GASTROPUB

malul mării există Tara’s Gastro

care, pe lângă preparatele din scoici sau fructe de mare, mai are în meniu și destule preparate la grătar. Unde mai pui că, după un brunch aici, poți să te plimbi și într-o zonă

Constanței, fiind destul de aproape de Plaja

Băuturi cu dovleac mai bune decât un Pumpkin Spice Latte?

În

septembrie, Starbucks te-a anunțat că reintroduce faimosul Pumpkin Spice Latte în meniu. Eu, cu o întârziere scuzabilă, îți dau de veste că poți să obții faimoasa băutură și acasă, dar și că poți consuma o sumedenie de alte băuturi tomnatice pe bază de dovleac care te vor face să vrei să lași deoparte Pumpkin Spice Latte-ul și să le încerci numaidecât.

Încep așadar cu prima promisiune, și anume: Pumpkin Spice Latte. Băutura în sine nu este prea complicat de realizat, ce e mai greu de obținut sunt condimentele care dau aroma specială cafelei. Astfel, mixul de scorțișoară, nucșoară, ghimbir și ienibahar alcătuiește baza pentru Pumpkin Spice Latte. Piureul de dovleac, laptele, frișca lichidă, esența de vanilie și zahărul brun sunt celelalte ingrediente esențiale băuturii. Dacă ești fan Matcha Latte, află că există o versiune și cu matcha, care îmbină proprietățile pudrei verzi cu gustul specific al ingredientelor de mai sus.

Nu ești fan cafea, dar tot vrei să încerci aroma de Pumpkin Spice? Ciocolata caldă, în unele cazuri, poate fi chiar mai gustoasă decât latte-ul. Clasică sau albă, e clar că ciocolata este ingredientul principal al acestei băuturi. Ei i se adaugă piureul de dovleac, zahărul brun, mixul de condimente specific, cuișoare și sarea de mare. Dacă te afli printre acei oameni care nu au răbdarea de a topi ciocolata, poți folosi oricând un plic de ciocolată caldă, instant, însă e foarte probabil ca gustul să nu fie la fel de bun.

Dacă nici cafeaua, nici ciocolata nu îți fac cu ochiul în materie de băuturi, poate încerci un milkshake cu dovleac. Ca să îl prepari ai nevoie de dovleac copt, lapte, înghețată de vanilie, nelipsitul mix de condimente și zahăr. Poate te afli în acea categorie de oameni cărora nu le place să facă risipă de mâncare și se întâmplă să îți fi rămas plăcintă de dovleac prin frigider. Dacă o combini cu frișcă lichidă și pui totul într-un blender, rezultatul va fi

un milkshake chiar mai cremos decât cel preparat după rețeta originară.

Făcând o trecere spre băuturile pe care doar cei majori le pot consuma, încep cu Pumpkin White Russian. Pentru prepararea acestui cocktail ai nevoie de piure de dovleac, frișcă lichidă, vodka

și lichior de cafea, iar pentru decor, îți vor trebui biscuiți mărunțiți, frișcă și mixul de condimente. Curioșii care au încercat deja acest cocktail spun că este echivalentul Pumpkin Spice Latte-ului din aria băuturilor cu alcool.

Pumpkin Spice Latte

Milkshake cu dovleac

Pumpkin White Russian

Oare dacă James Bond era Milenial ar fi renunțat măcar o dată la al său Vodka Martini în favoarea celui cu dovleac? Nu am răspunsul la întrebare, dar poate îl încerci tu și decizi în locul lui. Pentru prepararea Pumpkin Pie Martini ai nevoie de vodka cu aromă de vanilie, lichior cu irish cream, lichior cu dovleac, scorțișoară și nucșoară. Opțional, se poate adăuga sirop de caramel,însă chiar și fără el, majoritatea celor care l-au încercat îl descriu ca fiind delicios. Dacă te numeri printre amatorii de shot-uri, află că poți combina doar vodka și lichiorul cu dovleac pentru a obține Pumpkin Pie Shots.

Că tot vine Halloween-ul, un alt cocktail adesea servit la petrecerile din această perioadă este Death in the Pumpkin. Pentru el vei avea nevoie de sirop de dovleac, mezcal, lichior cu portocale, suc de portocale roșii și lămâi. Acest cocktail este mai degrabă pentru amatorii băuturilor tari, în care alcoolul poate fi simțit cu ușurință.

Ultima băutură cu dovleac pe care ți-o supun atenției este Turkey & Sage. Chiar dacă numele sună mai degrabă a preparat culinar, te asigur că acest cocktail poate fi alegerea cea mai bună dacă vrei să îți impresionezi prietenii la următoarea petrecere. Ai

Turkey, lichior cu dovleac, frunze de salvie proaspete, Angostura Bitters. Băutura rezultată seamănă foarte tare cu o supă cremă, însă gustul nu este nici măcar pe aproape, iar curioșii care l-au încercat au menționat faptul că are un gust specific, pe care nu îl pot asemăna cu

Pe final, îți spun că dacă dovleacul nu e pe placul tău, poți în continuare să comanzi băuturi supranumite „de toamnă”, cum ar fi cele al căror ingredient principal sunt nucile pecan sau turmericul, căci și acestea sunt considerate specifice sezonului, iar dacă stilul clasic este preferatul tău, orice băutură caldă îți va aduce în suflet atmosfera tomnatică.

Pumpkin Pie Martini

Turkey & Sage

Death in the Pumpkin

Când se revarsă teascurile de must

Sosit-a vremea mustului în țara de oieri și ocne, cum bine zis-a Radu Anton Roman pe când n-aveam Instagram, fie iertat, că bine ne-a mai învățat.

Eram

în buricul Brașovului la început de septembrie, bucuros că găsisem loc pe terasa La Ceaun, cea din piață, după doar douăzeci de minute de așteptare – îndulcită de vria șefului de unitate, dornic să fie mulțumiți și clienții așezați, și să nu li se lungească urechile celor de la coadă – și am comandat o pastramă de berbecuț cu mămăligă și mujdei. Avea să se vădească de o frăgezime și de o savoare de cinci stele. Dar nu pastrama e subiectul acum, ci udătura care se potrivește cel mai bine cu acest fel de mâncare: mustul. Pastrama și mustul merg împreună precum dragostea cu căsnicia sau calul cu teleguța, dacă vă amintiți de genericul serialului cu familia Bundy. Că e pastramă de berbecuț la grătar, pastramă de oaie la ceaun, pastramă în bere la tigaie, pastramă friptă-n jar – toate se pupă cu o bărdacă de „vinum mustum”, vinul tânăr botezat așa de strămoșii noștri de viță latină, căci nu doar geții erau amatori de viticultură. Mă aștepta însă ceva drum după ospăț, așa că n-am cerut must, oricum era cam devreme după gustul meu, și nici „tulburel poznaș, pișcăcios la limbă”,

cum îl descria tot regretatul Radu Anton Roman, ci o coacăzată. Dar mi-a rămas capul la must și, cum a trecut de jumătatea lunii, am luat un litru de căpșunică de la piața volantă de pe Unirii (aștept să pășim bine-n octombrie, ca să mă aprovizionez de la Obor, acolo e treabă serioasă, și să pun sticloanțele la congelator).

Mustul e natural și artizanal. E mereu nou, deși îl întâlnim în Vechiul Testament, în hambarele pline belșug și-n teascurile care se revarsă de must. Mustul e vechi, dar e și cultură pop. E Spidermanul bun, înainte de a se transforma în Spidermanul rău, care și ăla-i bun. E

popular și încape în cântecul Mariei Tănase: „Mama mea când m-a făcut/ Butelcuţa mea/ Mi-o legat sticla de gât/ Butelcuţa mea/ Şi mi-o zis cu jurământ/ Butelcuţa mea/ Să n-o desfac de la gât/ Butelcuţa mea”.

Și e hazos ca-n sceneta intitulată Mustăria, interpretată de Marin Moraru, Dem Rădulescu şi Radu Zaharescu, la „Ora veselă” (o găsiți pe Radio Romania Cultural, de aveți, ca și mine, plăceri vinovate legate de teatrul radiofonic, la ceas de must proaspăt stors și băut dintr-o ulcică smățuită de pământ). „Ce minunat lucru mustăriile!”, oftează Bibanu, și decide să meargă la Mustărie cu amicul Zaharescu, fiindcă nu s-au mai văzut de anul trecut, de la pastrama aia grozavă cu must. Dar, să vedeți comedie, la Mustărie nu mai e must, dă din umeri Marinuș Moraru. „Din 50 de kg de struguri ați făcut 100 kg de must?”, se miră Dem, căruia nu-i vine să creadă ce i-au auzit urechile. Iar Moraru explică: „Păi știți ce boabe mari aveau? Uite-așa!”.

Hai noroc și sănătate!

foto © Faris Mohammed / unsplash.com

6 locuri din țară unde poți să te bucuri de un pahar de vin bun

E toamnă, așa că dăm berea pe vin� Bineînțeles, mai există încă o mulțime de alte motive pentru care merită să facem această trecere, dar toamna este pretextul ideal� Iată, așadar, șase locuri din țară unde poți oricând să încerci un pahar de vin bun:

BUCUREȘTI COZY CORKS

La Corks Cozy Bar vei găsi o mare diversitate de vinuri la pahar, dar și gustări care să se potrivească cu diferitele soiuri.

asemenea, Corks este un wine bar fără pretenții, fără fițe și care nu se dorește a fi exclusivist sau elitist.

BRAȘOV

MA COCOTTE GASTRO

WINE BAR

Cocotte este un gastrobar aflat pe o stradă din spatele Dealului Cetății. Meniul aduce laolaltă o sortimentație diversificată de vinuri, în asociere cu partea gastronomică internațională. Destul de des, aici au loc și sesiuni de wine tasting.

CLUJ BUJOLE

Unirii

de la Bujole și-au modificat recent meniul de vinuri. Au peste 70 de etichete locale și internaționale, iar în funcție de vinul ales, ți se vor recomanda și feluri de mâncare din meniul lor care să se potrivească și să-i amplifice gustul.

TIMIȘOARA

VINTO

 Florimund Mercy 4

0755�080�028

Vinto este un wine bar & restaurant unde se gătește în tandem cu cele patru anotimpuri şi cu inspiraţie din cultura culinară a regiunilor viticole. Conceptul se bazează pe gastro socializare sau „sharing”. Au un meniu cu peste 200 de etichete de vinuri. Deci, ai de unde alege!

IAȘI

HORA WINE

 Șoseaua Arcu 4  0763�234�809

HORA își propune să-i fami liarizeze pe ieșeni cu marea di versitate a mărcilor de vin produse în România și Republica Moldova. În același timp, ei și-au făcut o misiune din a-și informa clienții în mod exhaustiv și profesionist despre practicarea vi nificației contemporane și tradiționale de pe ambele maluri românești ale Prutului.

CONSTANȚA

POPINA

 Mihai Eminescu 29

0730�042�244

În mod paradoxal, e greu să găsești un wine bar în Constanța. Dar cei de la Popina au suficiente sortimente de vinuri bune care să meargă de minune cu meniul, ce se vrea un manifest al gustului simplu, local și modest - autentic dobrogean. În plus, fiecare brunch luat aici e o aventură prin bucătăria minunată a acestei zone.

UNDERDOG KNIVES

Omul care transformă cuțitele în artă

Tudor Plăcintar este omul din spatele brandului, dar și făuritorul de cuțite unicat de la Underdog Knives. El are 31 de ani și este din Cluj, unde-și și desfășoară activitatea. Înainte de a se apuca de cuțite, și-a petrecut vreo 7-8 ani gătind prin bucătăriile unor restaurante „bune și mai puțin bune” din România și din afară. Fascinația și înțelegerea pentru cuțite a deprins-o din perioada în care le folosea intens în bucătării, iar acum se susține în exclusivitate din făurirea lor. De exemplu, anul 2022 este sold out de ceva vreme la Underdog Knivesdacă-ți arunci un ochi pe pagina de Instagram a brandului îți dai seama de ce. Iată ce ne-a povestit Tudor despre afacerea sa de succes și despre cuțitele sale care-s adevărate opere de artă.

Cum a apărut Underdog Knives?

Ideea de a face cuțite m-a pălit când eram la muncă în Anglia, în timpul uneia dintre sesiunile mele zilnice de „ce fac cu viața mea?”. De acolo încolo, a fost o chestiune de cercetări preliminare și de strâns bani pentru echipamente și spațiu pentru atelier.

Este un domeniu atât de vast încât nu știu dacă va veni vreodată un moment în care să pot spune că stăpânesc în totalitate meșteșugul. Ce pot spune cu siguranță e că sunt mai bun decât anul trecut și mult mai bun decât acum doi ani. Cu puțin noroc, peste vreo trei ani am să chicotesc gândindu-mă la ce copilării fac azi. Dar nu e niciun secret cum am căpătat abilitatea pe care o am, atâta câtă o fi. Am început prin a face cuțite modeste, iar cu timpul, perseverând, continuând să învăț din greșeli, cărți, forumuri online, cuțitele mele au devenit incremental mai bune și mai bune. Din experiența mea, evoluția tinde să fie direct proporțională cu efortul pe care-l depui, indiferent de domeniu.

Cât e de greu să faci un cuțit de la zero?

Caut ca fiecare cuțit pe care-l fac să mă provoace, fără să mă depășească. Nu sunt confortabil cu a mă culca pe o ureche, cum nu cred că e niciun meșteșugar care-și merită banii. Atâta vreme cât voi căuta ca fiecare lucrare a mea să mă provoace, voi continua să cresc. Așadar, nu-i ușor pentru mine să fac un cuțit. O văd ca pe o responsabilitate a mea față de client.

Ca timp de lucru și preț, fiecare cuțit e diferit. Aș estima o medie de 30 de ore per cuțit, cu un preț mediu de 200 de euro. Desigur, sunt și opțiuni pentru bugete mai mici, dar și pentru pretenții mai mari.

Ce nu se știe despre acest meșteșug? Probabil sunt multe lucruri, dar ce ar fi bine ca toată lumea să învețe este

cum să-și îngrijească adecvat cuțitele. În interesul ăsta, fiecare comandă de-a mea e însoțită de instrucțiuni detaliate de îngrijire.

Povestește-ne un pic despre cuțitele pe care le faci tu� Prin ce se deosebesc ele, ce calități aparte au?

În termeni simpli, cuțitele mele sunt superioare în materie de caracter și performanțe celor pe care le găsești în comerț, dar necesită o atenție sporită la îngrijire. Fiecare cuțit e unic, iar în crearea fiecăruia mă consult cu cei cărora le va intra în posesie. Mă interesez la ce-l vor folosi, îi sfătuiesc cu privire la profilul și geometria lamei, îi consult la alegerea materialelor și a construcției mânerului. Fiecare client se poate implica oricât de mult sau de puțin dorește în făurirea cuțitului său. Și tind să cred că o bună parte dintre clienții mei sfârșesc prin a ști ceva mai mult despre cuțite în urma interacțiunilor noastre.

Care au fost cele mai interesante / ciudate comenzi pe care le-ai primit?

Au fost doleanțe bizare în trecut, dar am grijă să le calibrez așteptările clienților mei cât de repede și cât de blând pot. Se mai întâmplă, în schimb, să mi se dea ceva de făcut ce nu fac în mod normal. Și accept, știind că va fi o durere de cap pentru mine când voi încerca să îi dau de cap proiectului, dar știind totodată că e realizabil, dacă investesc suficient timp și energie. La astfel de proiecte au loc mici explozii în evoluția mea. Primul cuțit de outdoors, prima gardă de metal, primul grind full-flat, primul pumnal, primul mâner fațetat, primul tratament termic la oțelul cutare.

Care e impactul pe care-ți dorești să-l aibă afacerea ta? Nu e ceva la care mă gândesc. Dar toate lucrurile sunt legate între ele, așa că sper ca impactul să fie unul pozitiv. Vreau ca la primirea unui cuțit de-al meu, clienții mei să se bucure. Vreau să le fie drag să gătească acum că au un cuțit bun cu care să taie. Poate-i suficient cât să-i binedispună și să-i spună vânzătoarei „Bună ziua!”, „vă rog”

și „Mulțumesc!” atunci când merg la cumpărături. Poate-și învață copiii să gătească și să aibă grijă de lucrurile lor, acum că, iată, mâncarea nu vine prin aplicație, ci se face în casă. Fiecare lucru bun tinde să-l invite pe următorul. N-am iluzii de grandoare, numi imaginez că voi schimba lumea cu afacerea mea. Dar gândul că un cuțit de-al meu e un element pozitiv în viața cui îl folosește îmi dă un sentiment de bine.

Știu că pe anul acesta nu mai accepți comenzi� Ce planuri ai pentru Underdog Knives pentru 2023?

Pentru 2023 am de gând să deprioritizez puțin comenzile custom și să mă joc mai mult cu diverse tehnici pe care le am în minte, dar pe care apuc foarte rar să le încerc. Cred că asta ar fi și în interesul evoluției mele ca meșteșugar, dar și în interesul clienților mei. Mai vreau să învăț să lucrez și cu piele, ca să le pot oferi clienților mei și teci pentru cuțite la prețuri rezonabile. Dincolo de astea, intenționez doar să continui să devin mai bun în variile aspecte pe care le implică munca mea.

Lifestyle

- Redescoperindu-mi oraşul

Î

n ultima perioadă am lucrat mult la evenimentul BUCUREŞTI 565, ca o continuare a focusării pe Bucureşti ca sursă de inspiraţie atemporală pentru modă şi stil. Cum pe 20 septembrie, Bucureştiul a împlinit 563 de ani de la prima atestare din vremea marelui Vlad Ţepeş, «565» devine un simbol al privirii spre viitor prin fashion. «Moda referindu-se la viitor, integrând trecutul şi trăind intens prezentul», elemente cromatice/ sonore/ simbolice/ şi, bineînţeles, vestimentare din aceşti 563-565 de ani în modă se regăsesc în fashion-ul actual şi în cel viitor, aşa cum îl simt şi conturez eu.

Moda este o reflectare a istoriei, a socialului activ, a ceea ce se decantează în timp din evoluţia unui spaţiu/spirit, în cazul nostru, BUCUREŞTIUL. Nimic nu reflectă mai exact această viaţă a oraşului impregnată în istoria oamenilor şi transformarea unui areal decât simbolurile regăsite şi rămase în fashion-ul acelor timpuri, ce fac parte încă din repertoriul actual, ba chiar se coagulează perfect în baze ale modei viitorului. Am sărbătorit astfel intens, profund şi detaliat acest Bucureşti atemporal, de mâine, în cel mai grafic şi conceptual, firesc şi studiat, de entertainment - dar arty - mod

posibil. E ca o explorare a evoluţiei stilistice şi de lifestyle din următorii ani - prognoză, viziune, futurism -, folosind inclusiv referinţe din arhitectură, de la simbolistici bizantine şi regale până la coloane sonore unice.

Avem încă, peste tot în jur şi în noi înşine, elemente profunde din perioada fanariotă –lenea/ ipocrizia/ avariţia/ minciuna, dar şi aplecarea spre abundent, grafic şi opulent. A urmat nobila perioadă regalistă, cu coagularea aristocraţiei şi «intelighenţiei» locale, devenită internaţională, cu palate şi eleganţă pariziană, până la adaptarea la comunism prin minimal, tricotaje, gamă cromatică sobră etc. Totul finalizat apoi cu reîntoarcerea la perioada legendară a ţăranului Bucur, salvatorul domniţelor, şi la câmpurile de păscut şi mlaştinile ce reprezentau primele baze ale Bucureştiului pre-atestare... asigurată de singura mlaștină urbană din lume: Delta Văcăreştiului.

Născut aici, crescut aici, iată că astfel de exerciţii stilistice şi de cercetare relevă noi faţete, noi dimensiuni şi rafinamente a ceea ce îmi este oraşul de suflet, Bucureştiul. Eu cred în viitorul înglobând creativ trecutul! În «BUCUREŞTI 565».

Parfumul dual al lunii octombrie: LEGAL/ ILLEGAL, ale casei SALLE PRIVÉE, prin ELYSEE Perfumery

În

premieră am optat - împreună cu Elysee - pentru un tandem de arome ce par completarea optimă de obscur şi lumină/ căutare şi înţelegere/ acţiune şi meditaţie/ conformism şi nonconformism, specific dualismului omului modern: LEGAL/ ILLEGAL, de la Salle Privée, casa de parfumerie şi modă din Amsterdam, creatoare a unei colecții de parfumuri extrem de moderne, la limita aromelor masculine/feminine/unisex. Toate fac referire la amintirile fondatorului Patrick Munsters, aducând omagiu lumii sale în materie de estetică și stil. Fiecare este conceput să evoce o anumită dispoziție, să se potrivească cu o anumită ocazie sau chiar să evidențieze personalitatea cuiva. Depinde de voi.

Illegal

ILLEGAL este principalul extract de parfum al casei. Illegal este pentru cei îndrăzneți și încrezători, eternul renegat ce a ales libertatea înaintea a orice. Illegal este sexy, ameţitor și la limita socialului banal. Purtătorul parfumului Illegal se poate simți determinat să-și asume riscuri mult mai mari decât de obicei. Cel care se bucură de Illegal pare un rebel absolut. Ego-ul purtătorului ar putea creşte fără limită.

ILLEGAL se deschide cu o notă de vârf unică de cardamon, ghimbir și conţinut ridicat de absint; o notă de mijloc formată din cașmir și piele se dezvăluie rapid, încătușându-ți pielea. Fii propriul judecător, juriu și călău datorită vetiverului aromat, a nalbei şi al lemnului de guaiac – toate de o calitate excepțională – alături de un ingredient cu totul special: canabidiolCBD, cunoscut pentru proprietățile sale calmante și vindecătoare, extras legal din cannabis, special pentru Illegal.

Legal

Doar pentru că este legal, nu înseamnă că este nevinovat. LEGAL este parfumul care te va însoţi pe tot parcursul zilei, cel care îl transformă pe Clark Kent în Superman sau pe Diana Prince în Wonder Woman. Legal ar putea părea accesibil și prietenos, dar examinarea sa în profunzime dezvăluie o latură excentrică. Legal este un parfum unisex, sociabil, uşor de purtat și îmbietor. Legal te transformă parcă în ceva angelic și mai corect decât ar putea fi normal. Purtătorii pot experimenta dorința de a fi mai sinceri și mai altruişti, tendințele etice pot fi mult intensificate. LEGAL se deschide cu o notă de vârf de piper roz, absint narcotic şi  grapefruit, notele de mijloc de salvie şi scortişoară mixează în spirit cu notele de bază din lemn de santal şi cedru, aducând în același timp picanteria cu o inimă senzuală și caldă de styrax și rozmarin. Omul modern, profund dual, are nevoie în octombrie de LEGAL şi ILLEGAL, de la Salle Privée, prin Elysee. Ele, împreună, sunt noua noastră alegere!

Spirits Award, octombrie 2022: «HYOGO 135 East» Japanese Gin

Numele

revoluţionarului gin japonez Hyogo 135 East indică exact

longitudinea oraşului Akashi, unde a fost semnat, în 1888, cel mai important document de colaborare şi deschidere a Japoniei către Occident şi localitatea unde se stabileşte timpul în Japonia (gen Greenwich), simbolul fiind unul de Revoluţie culturală a tinerilor mogirls şi moboys, începutul modernizării estetice şi spirituale a noilor generaţii.

Ginul este considerat unul atipic, complex şi surprinzător, el reuşind chiar să transforme conceptul clasic de London Dry Gin. Hyogo 135 East este «o reflectare a amestecurilor între culturi, între Occident şi Extremul Orient, un omagiu adus efervescenţei întâlnirii între două spaţii culturale», după cum l-a definit chiar creatorul său, Kimio Yonezawa, de aici şi reinterpretarea London Dry Gin-ului exclusiv cu arome japoneze.

Au fost testate 50, au rămas 5, emblematice, marcate chiar şi pe inscripţia picturală pe pânză de orez, unică, de pe sticlă:

Yuzu/ Lemn de cedru/ Piper Sansho/ Flori de Shiso/ Crizanteme. Ele se adaugă ingredientelor fundamentale ale ginului: ienupăr, coriandru, grapefruit, mandarină şi angelica. Secretul său este reprezentat însă de intervenţia fină de sake şi distilarea tuturor ingredientelor în vid! Rezultatul? Hyogo 135 East, devenit cel mai contemporan şi cosmopolit gin pentru japonezi şi o mare parte din lume, este unul multipremiat, de o modernitate covârşitoare, un adevărat câştigător de Spirits Award.

Loukia Richards și Cristoph Ziegler

și Cristoph sunt deopotrivă atraşi de arta vizuală, experimentală, dar și de instalații video și bijuterii contemporane. Adună deșeuri de pe stradă și le transformă în bijuterii, transformă comunități în contexte globale nefavorabile și susțin artiștii emergenți prin festivaluri, rezidențe și instalații artistice.

Loukia

Fascinată de limbajul vizual al Tarotului, Loukia Richards a dezvoltat - împreună cu Christoph - Tarot Moebling, un act de performance divinatoriu puternic, influențată de practica Gestalt a lui Fritz Perls. Loukia a studiat artă vizuală, sculptură și instalație la Universitatea de Arte (UdK) din Berlin și a fost nominalizată de două ori la Premiul Herbert Hofmann (München, 2020 și 2017) şi la Premiul European pentru Arte Aplicate/Bijuterii 2018.

Christoph Ziegler este un artist vizual, interpret și bijutier german. Plajele grecești, precum cea din Atena, din imaginea de mai sus, au devenit unul dintre numeroasele locuri în care își adună materialul și își câștigă inspirația pentru munca sa. Broșele distractive ale lui Christoph sunt expuse în prezent în expoziția Modern Life, de la Gill Wing Jewellery din Londra.

Christoph și Loukia au creat SMCK ON REEL în lockdown pentru a facilita comunicarea între artiștii de bijuterie contemporană, pornind de la o rezidență artistică online, iar în prezent, SMCK ON REEL este o platformă puternică de promovare și expunere a bijuteriilor de autor, fiind recunoscută public de către Vogue, Academia Britanică de Bijuterii din Londra, European Fashion Heritage și multe altele. La Romanian Jewelry Week 3�0 (5-9 octombrie, Bucureşti) vom fi spectatorii celei de-a doua ediții a festivalului, care este în mișcare și va începe în București cu un invitat de onoare: Ucraina. Într-un scurt interviu, cei doi artişti ne-au oferit mai multe detalii despre demersul lor inedit.

Artă video plus bijuterie egal SMCK ON REEL – un festival de film dedicat bijuteriei

„Ne-au plăcut întotdeauna clipurile video, ca formă de artă. Am filmat primul nostru videoclip cu bijuterii în 2017, intitulat Bijuterii pentru oameni adevărați, cerând sătenilor greci să modeleze bijuteriile noastre. Ne-am distrat foarte

Doi designeri de bijuterie coagulează comunități artistice în contexte globale dificile

mult filmând acest videoclip, care era diferit, ca narațiune și structură, de cele pe care le-am filmat pentru a ne documenta propriile performanțe.

Covid-19 a fost cel care ne-a forțat în martie 2020 să adaptăm proiectul nostru de expoziție de grup Polemos_War, pe care l-am organizat pentru Schmuck, din München, la restricțiile de izolare. Le-am cerut participanților la spectacol să realizeze un videoclip despre povestea din spatele bijuteriilor lor și am fost impresionați de rezultate.

Am văzut oricum avantajele introducerii video în emisiunile noastre și ne-am dat seama că putem face și expoziții de bijuterii fără obiecte, dar cu imaginea și spiritul acestor obiecte.

Ucraina, invitat de onoare la SMCK ON REEL

Războiul din Ucraina a adăugat o nouă perspectivă demersului nostru: posibilitatea artiștilor și designerilor de a-și transmite mesajul și de a avea un impact asupra comunității internaționale, chiar dacă nu sunt capabili să iasă din zona de război.

Pentru noi, povestirea este sine qua non pentru promovarea artei și a meșteșugurilor, iar

video-ul este o modalitate grozavă de a combina imaginea, textul, sunetul, conceptul, grafica. Faptul că vin clienți să cumpere bijuterii după ce au vizionat SMCK ON REEL este cea mai mare recompensă a acestui proiect.

Avem aproximativ cincizeci de participanți - artiști și instituții - la cea de-a doua ediție a SMCK ON REEL, care va avea loc în octombrie, mai întâi la Romanian Jewelry Week București, urmat de Muzeul Grassi, din Leipzig, Germania, Bienala METALLOphone din Vilnius, Lituania, Muzeul de Istorie al Ucrainei, la Kiev.

oamenilor interesați de bijuterie contemporană.

Comunitatea de bijuterii contemporane din România

Bijuteriile din întreaga lume

O problemă majoră a bijuteriilor contemporane din întreaga lume este că nu este percepută ca o disciplină de artă contemporană de către mulți oameni, inclusiv de către iubitorii de artă și de colecționari; adesea, nu sunt familiarizați cu mediul design-ului de bijuterie. Asta înseamnă că există mult loc de îmbunătățire în domeniul promovării, muncii de presă, programelor de educație nespecializată, PR. Trebuie să extindem cercul

România era o țară cu o clasă superioară și mijlocie foarte cosmopolită, bine educată și înfloritoare înainte de al Doilea Război Mondial și suntem siguri că tradițiile eleganței și bunului gust prevalează în România contemporană. Arta populară unică a României, precum și uimitoarea tradiție vizuală creștină ortodoxă sunt influențe puternice asupra designului contemporan. Suntem fascinați de varietatea și frumusețea lucrărilor prezentate pe site-ul ROJW și pe rețelele sociale și așteptăm cu nerăbdare ROJW 2022!”

„Ancient Ukrainian Ritual Ring” (2022), by Serhii Hranievych

„Wachsen” (2022), by Camilla Prey

Illuminated (2016)

ÎNSERAREA VISUL UNEI NOPȚI DE... TOAMNĂ

sau Preambul la

Codruța Sanfira

Zeci de vedete de teatru, film, muzică și televiziune au fost prezente, în mod excepțional, într-un Fashion Show cu muzică cultă și garden party la final, desfășurat în regia mea, pentru a pune în valoare colecția Cera Mihăilescu Couture 2023 – sub titulatura Visul unei nopți de... Toamnă - în minunatul Snagov Forest One. Geanina Ilieș

Alina Tenovici

O parte dintre vedetele prezentării s-au aflat chiar pentru prima dată în rol de model. Toate și-au intrat perfect în rol, reușind să pună în valoare ținutele-spectacol create de Cera Mihăilescu, funcție de personalitatea fiecărei vedete în parte.

Acestea au fost: Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Geanina Ilieș, Alexandra Velniciuc, Florentina Fântânaru, Olivia Păunescu, Ani Crețu, Andreea Chirițescu, Luminița Anghel,  Monica Anghel, Nico, Adina Postelnicu, Codruța Filip Sanfira, Teodora Antonescu și Crina Abrudan, Elena Tenovic, Cris Tudora și Raluca Petrică.

O astfel de poveste avea nevoie de o susținere muzicală pe măsură, modelele celebre defilând pe acordurile live ale celor 20 de muzicieni ai Orchestrei Simfonice București prezenți la eveniment, alături de soprana Irina Baianț.Andreea Chirițescu

Codruța Sanfira

Florentina Fântânaru

„A fost o colecție transpusă într-o poveste de inspirație shakespeare-iană, în care rochii de vis au putut fi admirate în fața unui palat din vremuri moderne, înconjurat de castele în copaci, golfuri private, iazuri cu pești și nuferi, garaje de bărci și de limuzine, piscine, terenuri de tenis, arbori seculari și grădini japoneze.” - Cera Mihăilescu

Înainte de începerea show-ului, o parte dintre invitate au participat la un editorial de fashion atipic, intitulat „ÎNSERAREA sau Preambul la VISUL UNEI NOPȚI DE... TOAMNĂ”. Fotograf a fost VALI IVAN. Rezultatul îl vedeți în această selecție specială ZILE ŞI NOPȚI. „Eu cred că îngemănarea artelor este ecuația viitorului în LifeStyle și Fashion. Teatru / Muzică / Arhitectură / Personalități / Makeup / Hair / Accesorii... Modă – toate împreună creează climatul unui astfel de eveniment de excepție, cum a fost acest VIS AL UNEI NOPȚI DE...TOAMNĂ. Eu cred în Moda Românească!”, a declarat, la final, Art Director-ul acestei seri unice, Alin Gălățescu.

Monica AnghelManuela Holban

Cera Mihăilescu

Povești și năzdrăvănii, în centrul Bucureștiului

MEMORIALĂ Anton Pann”

Vizita în locuința unei personalități sau în atelierul artistic este o incursiune intimă în spațiul de creație. Apărută după anii 1800, ideea de a conserva și a expune mediul în care a trăit și a lucrat un om care a marcat istoria are, în principal, un scop educativ pentru generațiile următoare. Casa memorială permite înțelegerea personalității prin contact direct și, de multe ori, interactiv cu ambianța în care a trăit, atmosfera interiorului, obiectele istorice. Atât în zonele urbane, cât și rurale putem descoperi mărturii ale elementelor ce au marcat viața și arta unor artiști, politicieni, sportivi, oameni ce au definit istoria. Așa cum „omul sfințește locul”, și locul pune amprenta pe personalitatea și opera celor ce aleg să îl ocupe. Case mai mari sau mai mici, apartamente sau spații neconvenționale păstrează energia celor care le-au trecut pragul și care au scris istorie între pereții lor.

„... arhitectura conectează prezentul cu trecutul şi tangibilul cu intangibilul.” Richard Meier

Mai mult decât o colecție de obiecte de artă sau obiecte istorice adunate și depozitate spre a fi observate de către vizitator, o incursiune într-o casă memorială trebuie să fie o călătorie în timp și spațiu. Pe harta muzeelor din București se regăsesc câteva case care păstrează viu spiritul personalităților care le-au folosit. Dintre cele peste 30 de imobile care se numărau în urmă cu 20 de ani, putem vizita puțin peste 15 case memoriale, în acest moment. Printre acestea, amintesc câteva nume cu rezonanță, care invită la explorare: casa memorială Fanny și Liviu Rebreanu, casa memorială George Bacovia și Agatha Bacovia, casa memorială Tudor Arghezi – Mărțișor, casa memorială Dinu Lipatti. Sunt doar câteva dintre acestea. O hartă a poziționării în spațiul orașului ne relevă o amplasare relativ centrală, în zona de dezvoltare a sfârșitului de secol XIX –începutul secolului al XX-lea.

În zona istorică, cu trama stradală îngustă și adeseori neregulată, din zona Bisericii StelianLucaci, se păstrează tipologia urbanistică specifică secolului al XIX-lea. În mahalaua de odinioară, un amestec de peisaj urban și, pe alocuri, rural, casele mici, nealiniate la stradă, cu decorațiuni din ipsos, realizate de meșteri în ateliere de proximitate, sunt construite pe terenuri cu grădini ce încă se întrezăresc prin gardurile transparente și în zonele în care nu au fost construite plombe la aliniamentul stradal.

Marea majoritate a acestora erau locuințe ale târgoveților și meseriașilor din zonă, cu grădini în care se făcea agricultură domestică și zone restrânse, plantate cu pomi și bolți de viță de vie. Din loc în loc se regăseau mici cârciumi, cu sau fără grădină.

Pe fosta stradă a Taurului, în apropiere de Calea Călărași, se afla Casa Memorială Anton Pann. O casă mică, desfășurată pe nivel parter și o mică mansardă, cu o arhitectură eclectică modest decorată, așezată la aliniamentul cu trotuarul. În partea dreaptă a fațadei se face accesul printr-o poartă la fel de simplă, metalică, în curtea intimă a proprietății. Ce o diferențiază de restul caselor din zonă este faptul că Anton Pann și-a mutat aici tipografia, o tipografie mai mult improvizată într-un spațiu restrâns, dar cu care reușește să scoată cele mai importante opere ale sale.

Casa, făcând parte din fondul construit al unui tip pitoresc de arhitectură, adaptat terenurilor de mici dimensiuni din structura stradală, are o suprafață construită restrânsă și o compartimentare ce însumează patru camere la parter și două camere mici la nivelul superior. Singura locuință în care Anton Pann a locuit ca și proprietar a fost achiziționată în februarie 1848, împreună cu terenul. Mica tipografie era desfășurată pe nivelul parterului și în zona de curte, iar în zona etajului funcționa un dormitor modest. Modul auster în care acesta a trăit, lipsa interesului și a resurselor investite în confortul personal, cât și lipsa obiectelor de decor sau de uz curent păstrate au avut o mare influență în imaginea de astăzi a casei memoriale. Renovată și transformată funcțional de mai multe ori, în decursul timpului, devenită locuință și, mai apoi, sediu de instituție, casa a suferit un proces amplu de amenajare și transformare, în anul 2017 deschizându-și porțile pentru public.

Amenajarea muzeului este realizată folosind un concept modern, interactiv, oferind vizitatorilor experiențe vizuale și tactile. Trecerea prin spațiul fizic al muzeului transpune vizitatorul în lumea literară și politică a secolului trecut. Vizitatorul este invitat să experimenteze povestea vieții lui Anton Pann, participând activ printr-o serie de instalații interactive.

Nivelul parter este structurat în patru camere cu tematică definită. Aici găsim un spațiu dedicat orașului București la mijlocul secolului al XIX-lea, biografia și contextul literar și politic, activitatea de editor și tipograf, relația cu arta muzicii. Tot aici regăsim unele dintre cele mai frumoase ilustrații de carte realizate de artiști români, inspirate din scrierile sale.

Instrumentele specifice secolului trecut sunt reunite în sala de muzică. Cele 23 de obiecte sunt expuse pe fundalul alb, translucid, invitând la explorare. Sunetele celor mai interesante și exotice dintre acestea pot fi ascultate individual într-o cască. În același spațiu pot fi audiate compozițiile muzicale ale lui Anton Pann, atât cele coral-religioase, cât și cele vocal-instrumentale.

Zoetropul și praxinoscopul – inventate în timpul vieții lui Anton Pann – sunt primele aparate mecanice care folosesc principiul stroboscopic și, respectiv, cel al memoriei retinei pentru a crea animații. Pe aceste două aparate, vizitatorii pot să-și pună singuri mai multe benzi cu animații în care protagonist principal este personajul atât de cunoscut al operei lui Pann, Nastratin Hogea. Un alt element interactiv este căruța cu traseul acesteia. Așa cum viața lui Anton Pann este un lung șir de călătorii, povestea vieții lui este spusă prin mișcarea acesteia de-a lungul traseului. Pe măsură ce ea este mișcată, panourile se întorc, dezvăluind informații din anul în dreptul căruia aceasta ajunge.

În pivniță regăsim o imagine consacrată a raspelului pentru sticle de vin, reinventat atât ca și cromatică și textură, cât și în privința conținutului. Locul licorii îndrăgite încă din secolele trecute este luat de scrierile pe acest subiect. Fiecare etichetă păstrează un vers din cărțile dedicate diverselor situații în care ne poate pune vinul. Cromatica simplă, austeră și puterea albului omniprezent în interiorul muzeului au rolul de a pune în lumină atât fizic, cât și metaforic obiectele expuse și creează o senzație de deschidere a spațiului, altfel îngust.

Care sunt culorile sezonului?

Pantone

anunța în ianuarie culoarea anului 2022: o nuanță de lila denumită Very Peri, așa că nu e de mirare că aproape toată primăvara aceasta a fost prezentă prin magazine. Totuși, așa cum în fiecare început de an ne propunem să mâncăm mai sănătos sau să facem mai mult sport și ajungem să nu respectăm planul, așa și Very Peri este înlocuită în perioada toamnă-iarnă de alte culori, la fel de îndrăznețe.

Una dintre ele, care a reușit să persiste chiar și după terminarea verii, este Barbiecore Pink, o nuanță de rozaprins. Deși ați putea spune că este imposibil ca rozul să mai facă parte din culorile „la modă”, deoarece asemănarea dintre această culoare și feminitate este arhicunoscută, aflați că marii creatori de modă au decis să aleagă o nuanță saturată de roz în creațiile lor pentru a simboliza putere și independență. Cel care a transmis primul acest mesaj a fost Valentino Garavani, care a ales să își bazeze o întreagă colecție pe această nuanță de roz, urmat fiind de Burberry și Chanel, care au folosit în creațiile lor nuanțe de roz pal.

Cum toamna, frunzele își schimbă nuanțele, nu e de mirare faptul că sezonul aceasta vom regăsi și foarte mult galben Marigold printre articolele vestimentare în trend. Această nuanță de galben a devenit populară la fashion show-urile de Toamnă/Iarnă 2022, unde creațiile lui Victor Glemaud au surprins plăcut publicul. Nu trebuie totuși uitată nici contribuția lui Michael Kors, care a valorificat culoarea în colecția sa de

costume. Dacă nu e Marigold, e Aperol Orange, o nuanță de portocaliu aprins, care poate fi regăsită în magzine încă de la începutul primăverii. Cei care au integrat în creațiile lor intensa, dar frumoasa culoare sunt Michael Kors și Alexander McQueen.

Cum spunea și fostul imn, „trei culori cunosc pe lume”, ultima culoare care va predomina în magazine sezonul aceasta este albastru. Dacă în cazul celorlalte două aveam nuanțe specifice, la albastru există mai multe: de la cerulean la albastru cobalt sau roial. Casa de modă care a valorificat nuanțele de albastru este Balenciaga la show-urile dedicate colecțiilor de Toamnă/Iarnă 2022, urmând ca popularizarea nuanței aprinse de albastru să fie executată de Kim Kardashian la Oscaruri.

Bineînțeles că introducerea în garderobă a acestor culori îndrăznețe poate reprezenta pentru mulți o provocare și cel mai bun sfat este să optați fie pentru accesorii în aceste nuanțe, fie pentru un singur articol vestimentar care să ofere o pată de culoare look-ului. Dacă totuși culorile saturate și vibrante nu sunt nici pe departe în topul alegerilor, aflați că, în continuare, nuanțele de maro, precum maroul închis sau vanilla latte beige, se regăsesc în cadrul majorității colecțiilor caselor de modă.

Să nu uităm, totuși, că albul și negrul vor fi întotdeauna la modă și în combinație cu articole cu sclipici vor reprezenta mereu alegeri inspirate.

Valentino

Michael Kors

Michael Kors

Balenciaga

După reușita absolută a evenimentului Recucerirea Micului Paris , sub direcția artistică a lui Alin Gălățescu, a fost redeschis Hanul Gabroveni (ARCUB) pentru a marca celebrarea celor 563 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului - 1459, legată de domnitorul Vlad Țepe ș - prin tr-o prezentare de modă inedită. Cu un nou concept, Alin Gălățescu a îmbinat Bucureștiul atemporal și Bucureștiul de mâine, integrând în armonie perfectă elementele și rădăcinile orașului de altă dată cu tendințele modei din viitor.

Fashion show-ul BUCUREȘTI 565 a făcut parte din seria de evenimente FASHION Moments, propuse de Alin Gălățescu pentru spațiul modern, cu valențe istorice, și a ilustrat o dimensiune futuristă a orașului prin modă și stilism de înalt nivel. Folosind elemente cromatice, sonore și teme preluate din istoria modei din Capitală, BUCUREŞTI 565 a prezentat specificul orașului și a propus o prognoză stilistică pentru evoluția modei în următorii ani.

„Prin <<BUCUREŞTI 565>>, această a treiaparteatrilogiei <<CREAȚIEI>>,carea cuprinspânăacum <<Ia românească vs. Chimonoul japonez>>și <<Recucerirea Micului Paris>>, se dovedeșteîncăo datăfaptulcămoda este o artă, are un mesajdensșică aparținespațiului creativatemporal”. - Alin Gălățescu

Demonstrația de modă a fost actuală, fresh, trendy și a explorat moștenirea estetică, dar și sonoră a orașului folosind o coloană sonoră unică Atmosfera serii a fost completată de un live performance susținut de cântăreața de jazz Jezebel, alături de Cristian Drîmbă, la instrumente arhaice, și coloana sonoră creată special de DJ-ul SHE - Corina Sucarov.

într-un fashion influențeplin de

intagma pop-punk nu e întâmplătoare, căci de la începuturile sale și până în prezent, punk-ul a trecut prin mai multe transformări. La originile sale, punk-ul are două puncte de plecare, din New York, unde se prezenta cu un stil rock-nroll ceva mai răzvrătit, cu haine negre și jupuite, și în Anglia, unde scopul era rebeliunea împotriva instituțiilor și a societății mainstream, prin purtarea tricourilor cu inscripții scandaloase și prin distrugerea hainelor. Punkul era despre neacceptarea societății și mult DIY, pentru că majoritatea rebelilor obișnuiau să ia haine din magazine vintage și să le remodeleze cu ajutorul acelor de siguranță sau

direct prin tăiere. Părul era și el un element important și un prilej de a-ți arăta creativitatea, pentru că toate acele tunsori inegale și, ulterior, colorate viu nu erau executate de frizeri. Vivienne Westwood și Malcolm McLaren au fost cei care au pus eticheta pe această mișcare underground a copiilor alternativi și au transformat look-urile în uniformă, cu ajutorul, bineînțeles, al artiștilor și al trupelor active. Despre ce vorbim acum. Exact cum muzica punk s-a combinat cu sensibilitatea pop-ului în

anii 2000, exact despre asta vorbim și în fashion. În 2022 avem prezent un melanj de stiluri, ce îl include și pe cel punk, vorbind, de asemenea, despre Y2K, emo și R&B. Totuși, nuanțele fac diferența, așa că vin cu câteva puncte cheie pentru ca ținuta dumneavoastră să strige, fără interes, punk:

O fustă în carouri statement. Cred că acesta e genul de obiect vestimentar care poate fi purtat și repurtat, reinterpretat constant. Eu aș zice să fie de lungime medie sau lungă, nu aș opta pentru trendul mini sau super mini, pentru

că e trecător, de culoare roșie și ar fi ideal să fie accesorizată sau remodelată, poate o parte mai lungă sau poate făcută din bucăți. În orice caz, pot fi adăugate curele din piele, lanțuri, hamuri, oricând.

opuri cu print

grafic sau un tricou cât o mie de cuvinte. Am exagerat, pentru că un tricou nu mai șochează chiar așa de mult ca în trecut, însă poate susține o afirmație sau un stil. În cazul mișcării punk, cuvintele nu vor veni niciodată pașnic, așa că și dacă ești ecologist, nu vei alege un tricou cu o floare de lotus, ci mai degrabă un tricou gri, cu o Terra care tușește, unde scrisul e dezordonat, știi ce zic?

Dresuri cu personalitate. Fie că sunt fishnet, cu inscripții sau simpli, oricând te poți îndrepta și tu către foarfecă pentru a-i personaliza. O altă idee ar fi layering-ul a două tipuri de dresuri, efectul acela de outfit încărcat și complex fiind foarte căutat. Iar dacă suntem la capitolul reinterpretări, poți opta și pentru unele cu steluțe sau cine știe ce forme, cu scris, sau personalizați chiar de tine cu un marker pentru textile.

O picătură de culoare în păr. De ce să nu-ți asortezi ținuta cu părul, iar bretonul tău curtain bangs să nu beneficieze de o nuanță nouă? Lăsând

la o parte amintirile unei activități de carantină de pe TikTok, orice combinație simplistă iese din anonimat când părul ți-e colorat (rimă neintenționată).

eyeliner dezordonat. Pentru un look mult mai expresiv, se recomandă și un eyeliner pe măsură, atenție!, în jurul ochilor, nu doar tip codițe, sau un smokey eye, e acceptat și pe timp de zi, dacă ținuta îl susține. Aveți totuși grijă la forma ochilor, nu vreți ca oglinda sufletului vostru să pară micșorată, așa-i?

O geacă de piele și o pereche de ghete pe măsură sau, de ce nu, sneakers. Piele sau imitație de piele, acea geacă neagră care te face să arăți de o sută de ori mai cool e mai mult decât necesară în garderobă. Fie că e tip motociclist, tip sacou, bomber sau oversized, cred că cizelează orice ținută, oricât de simplă. La această combinație se încadrează și o pereche de ghete la fel de impecabile, pentru zile ploioase. Iar pentru zile ceva mai însorite, folosește-te de perechea de Chuck Taylors, oricât de ponosiți ar arăta, e mai punk aparent. În cele din urmă, cred că punk-ul e în noi, așa că, oricine ai fi, oricum te-ai prezenta, nu te teme de improvizațiile vestimenatare și de creativitate.

O toamnă cool, cu ochelari de soare și mai cool

Ochelarii

de soare și-au câștigat notorietatea prin multitudinea de contexte în care prezența unui astfel de accesoriu s-a dovedit a fi un adevărat game changer. O pereche de ochelari îți poate schimba total lookul, completându-ți outfit-ul cu un spark glamourous; îți va sta la dispoziție în momentele în care oboseala ți se citește pe chip, dar totuși trebuie să ieși rapid din casă , în vacanțele la plajă, unde soarele poate fi o adevărată pacoste pentru ochii noștri, și într-o mulțime de alte situații. Vara care tocmai a trecut a fost „bogată” în momente prielnice pentru purtarea ochelarilor de soare, așa că iată câteva modele care au fost pe val în vara lui 2022, a căror popularitate persistă chiar și în anotimpul rece.

Clasicii ochelari cat-eye

Un tip de ochelari atemporal, am putea spune, aceștia pot veni ca o notă finală pentru ținutele elegante, adăugând o amprentă de senzualitate look-ului, sau ca un touch de rafinament pentru cele mai casual. Oricum i-ai purta, fii sigur că vei împrăștia un val de mister în jurul tău!

Ochelarii tip scut sau… de sudor

Dur criticați de unii, dar foarte apreciați de alții, acești ochelari de soare cu influențe futuriste au fost foarte populari în ultima vreme, fiind o declarație răspicată a îndrăznelii celor care aleg să îi poarte. Porecliți și ochelarii-extraterestru sau ochelarii de sudor, odată ce alegi să îți completezi ținuta cu un astfel de accesoriu, sigur nu vei trece neobservat!

Ochelarii fără ramă, un nou trend Se pare că acest model nonconformist de ochelari de soare capătă din ce în ce mai multă faimă, datorită fineții care îi caracterizează. Aici, lentilele devin punctul central al accesoriului, iar acestea vor fi, în general, colorate și în forme atipice.

Nu renunțăm nici la ochelarii oversized

Acest tip de ochelari este descris de mărimea generoasă a ramelor, care ocupă ceva mai mult spațiu al feței decât o va face o pereche obișnuită. Din nou, vorbim despre un model clasic, care nu se va retrage de pe scena modei prea curând și care se potrivește mai ales în ținutele classy. Dacă vrei să pari sigur pe tine, nu ai cum să dai greș cu un astfel de accesoriu!

Îndrăzneții ochelari cu rame albe

Acest model atrage prin contrastul cromatic creat de ramele albe și lentilele care sunt de regulă închise la culoare, o combinație foarte dinamică și fresh. Datorită versatilității date de nuanța de alb a ramelor, acest accesoriu se va potrivi aproape oricărei ținute căreia le-o asociezi.

Aceste modele de ochelari de soare au marcat perioada anotimpului cald a acestui an și insistă să rămână la modă și la minus 10 grade celsius, deci vă puteți baza pe ei în continuare!

Salut, București!

Ce-am putea vedea mai nou (sau doar) în octombrie

A sosit toamna, vremea devine capricioasă, serile la terasă cu prietenii s-au rărit, dar asta nu ne-a diminuat cheful de ieşit în oraş, mai ales că, odată cu deschiderea stagiunii, suntem expuşi la o inflaţie de pretexte mai mult sau mai puţin serioase pentru scurte escapade urbane, indiferent că ne simţim atraşi de ideea unei “aventuri pe lună” cu Dan Grigore la Ateneu ori de “povestea calului” Circului Metropolitan, de noua versiune a Motanului încălţat de la OCC sau de muzica veteranilor de la Uriah Heep, ce revin la noi pentru o cântare de bilanţ. Şi atunci, din multitudinea de evenimente anunţate, ce să alegem, ce-am putea vedea şi asculta ca să se constituie în experienţe inedite? Dată fiind diversitatea preferinţelor fiecăruia, nu ne putem permite aici decât formularea câtorva sugestii.

În teatru poate fi urmărită noutatea, spectacolele cu premieră recentă, indiferent de registru, de la clasicul text al lui Neil Simon, Desculţ în parc (Teatrul de Comedie), în regia popularului Mihai Bendeac, până la piesa contemporană cu subiect de epocă a lui Lucy Kirkwood, Bolta cerească (TNB), “o combinaţie de 12 oameni furioşi, Vrăjitoarele din Salem şi Monoloagele vaginului”, după cum a caracterizat-o presa americană. Apoi, fiindcă este doar un “import” temporar de pe scena clujeană, un must-see îl reprezintă combo-ul produs de Reactor şi regizat de Leta Popescu, (In)corect si Dă-te din soare, care se joacă numai pe 10 şi 11 octombrie la Apollo111 şi, respectiv, Odeon. Un experiment interesant ar fi, de asemenea, comparaţia între recentele montări ale aceleiaşi piese, Zeul Măcelului de Yasmina Reza, la Teatrul Mic şi la unteatru.

Prima, Măcel, îi are în distribuţie pe Manuela Hărăbor, Marin Grigore, Claudia Prec şi Andrei Seuşan, iar cea de-a doua, Masacrul, pe Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea şi Emil Măndănac. De pus în balanţă.

Cu melomanii, lucrurile sunt chiar complicate datorită varietăţii de live-uri programate luna asta, reflectată inclusiv de “extremele” muzicale festivaliere ce se consumă în acelaşi weekend, 14-16 octombrie, Urban Blues Festival la The Pub şi Metal Gates la Quantic. Plasându-ne, cumva, între ele, ne oprim la trei concerte cu caracter de eveniment din ultima săptămână a lunii: trupa de heavy metal Scarlet Aura cu invitaţii săi Doro Pesch, Ralph Scheepers şi Nicu Covaci la Berăria H, apoi supervocea de R&B/Soul Macy Gray la Fratelli şi, nu în ultimul rând, reconfortanta artistă pop Princess Chelsea la Control Club. Cam tot atunci, ca alternativă la premierele uzuale din multiplexuri, cinefilii trebuie să decidă ce-ar vrea să vadă din programul apreciatului festival Les Films de Cannes, ce se va deschide cu Metronom, film care, de exemplu, va ajunge la publicul larg abia în noiembrie.

Printre recomandări nu pot lipsi marile festivaluri dedicate artelor vizuale, RADAR, ce prezintă radiografia zonei de new media art, și DIPLOMA Show, festivalul dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români. Dincolo însă de aceste repere de notat (eventual) în agenda personală de going out, completarea acesteia ţine până la urmă de preferinţele şi starea de spirit a fiecăruia. Important rămâne faptul că, deşi încă nu ştim exact unde, sigur vom ajungem să ne vedem, totuşi, în oraş!

Ioan

DESTINY PARK

Primul parc de edutainment din România

De puțin timp, în București s-a deschis primul parc tematic în care copiii învață, prin joacă, cum e să fii mare. Aici au la dispoziție 43 de activități din toate domeniile: IT, medicină, industrie, mass-media, aviație etc., totul pentru a vedea, prin role playing, ce înseamnă mai exact să ai unele dintre meseriile oamenilor mari. Fiecare experiență este organizată într-un cadru specific și este gândită în așa fel încât copiii să înțeleagă ce înseamnă să „muncești” și să primești „salariu”, dar și să te distrezi cheltuind MagicBanii câștigați. Am vrut să aflăm mai multe despre acest concept inedit, așa că am stat de vorbă cu Ana-Maria Pascaru, Marketing Director la Destiny Park.

Cum a apărut Destiny Park România?

Destiny Park este o investiție 100% românească și a apărut din dorința și visele unor oameni care au înțeles că investiția în educație și în viitorul copiilor noștri este extrem de importantă. Neam dorit să creăm un spațiu inovator și distractiv, în care să încurajăm dezvoltarea talentelor și abilităților copiilor. Viziunea noastră este aceea de avea un impact pozitiv în societate, încurajând creativitatea și libertatea copiilor de a alege și oferindu-le astfel încrederea de a deveni cea mai bună variantă a lor. Practic, acesta este conceptul de edutainment – învățare prin joacă și distracție.

Ce ne puteți povesti despre oferta Destiny Park, care ar fi atracțiile principale?

Credem că fiecare activitate și fiecare role play au și vor avea un impact asupra copiilor care ne trec pragul. Copiii au de ales între multiple experiențe – de la simulatorul de zbor, cele de Formula 1, mini stadionul nostru și Aventura Park până la meserii precum cele de pompier, medic, jurnalist, chimist sau inginer. Copiii sunt diferiți și alegerile lor sunt diferite.

La ce ar trebui să se aștepte părinții de la o vizită la Destiny Park?

În cele 3 ore și jumătate, cât durează o vizită standard, copiii pot intra în ce experiență își doresc, iar în fiecare dintre acestea vor lucra între 15 și 20 de minute cu Ofițerii de Experiență și animatorii Destiny

Park. Părinții au posibilitatea de a se plimba pe străzile orașului Destiny, îi pot vedea pe copii în toate zonele de experiență, dar nu pot intra cu ei atunci când aceștia realizează o activitate. Părinții cu copii peste 8 ani îi pot lăsa în parc fără să fie nevoiți să cumpere bilet.

Un bilet Standard Pass de 3 ore și jumătate costă 80 de lei pentru copii și 60 de lei pentru adulți, în timpul săptămânii. În weekend, biletul Standard Pass costă 130 de lei pentru copii și 80 de lei pentru părinți.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit în dezvoltarea acestui parc tematic?

Cu siguranță, pandemia a fost cea mai mare provocare. Am început dezvoltarea Destiny Park înainte de pandemie și această perioadă a dus la amânarea lansării și finalizării proiectului. Dar, iată că acum am deschis porțile parcului și ne bucurăm!

Am văzut că aveți parteneri pe aproape fiecare meserie. S-a implicat și Statul Român, este și el un partener al Destiny Park, având în vedere că sunt reprezentate și meserii precum polițist, pompier, agent secret etc.?

Avem parteneri din multe industrii populare în România și ne bucurăm de acest lucru. Ei au înțeles conceptul și viziunea noastră și ni s-au alăturat. Așteptăm și alți parteneri, inclusiv pentru aceste meserii. Suntem deschiși la orice tip de parteneriat, dar până acum nu avem niciun parteneriat din zona instituțională.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă Destiny Park asupra sistemului educațional din România?

Noi credem în vise și în schimbare. Pe termen mediu și lung ne dorim să demonstrăm că edutainment-ul este o alternativă, dar poate deveni un mod de a învăța și educa tinerele generații.

Cum arată Destiny Park în cifre, până acum?

Dacă vă referiți la numărul de vizitatori, suntem, la două săptămâni de la deschidere, mult peste ce am crezut că se va întâmpla. Forecast-ul nostru a fost depășit și asta demonstrează că oamenii înțeleg conceptul și îl adoptă foarte repede.

Cum v-ați ales Ambasadorii

Destiny Park?

Povestea Ambasadorilor este una care are în prim plan competența, excelența și valorile. Urania Cremene, care este nu doar Ambasador, ci și omul care este alături de noi în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea experiențelor, trainingul personalului și abordarea corectă a învățării prin joc, este exemplul clar că am căutat și căutăm să avem alături de noi oameni care excelează în ceea ce fac și vor să ne ajute în demersul nostru. Iar lor li se vor alătura, cu siguranță, și alții.

Ce planuri aveți pentru Destiny Park, pentru următorii ani?

Ne dorim să creștem, firește! Și, dincolo de impactul din această zonă a țării, sperăm să putem să ajungem și în alte orașe. Până atunci, însă, vrem să arătăm că se poate și altfel, vrem să ne implicăm în continuare în campanii sociale, cum deja am făcut-o, și să fim un reper în educația din România.

Întors din „Exil”, la TNB

L a sfârșitul lunii martie am decis să nu mai pun piciorul la Teatrul Național din București, până când nu pleacă actuala conducere interimară. Sincer, m-a durut sufletul când am hotărât asta, pentru că apreciez teatrul de la kilometrul 0 de mai mulți ani decât au acolo cei care azi conduc provizoriu această instituție. Am procedat ca pe vremea directoratului de jalnică amintire al lui Dinu Săraru, când am refuzat să mai asist la vreun spectacol.

Practic, m-am autoexilat ca spectator și m-am dus la alte teatre. A fost, dacă îngăduiți, o plecare sub exigența unei presiuni personale, cum spune reputatul teatrolog George Banu, într-un text despre Bertolt Brecht. N-a fost un surghiun, nu m-a decăzut nimeni din calitatea de spectator.

Dar apoi m-am gândit că am fost la Național pe vremea în care juca Arșinel pe prima scenă a țării și n-am zis nimic. Așa că, în momentul în care am aflat distribuția spectacolului „Exil”, de Alexandra Badea, am hotărât să revin. Pentru actori, pentru săli, pentru drumul până la teatru și de la teatru, pentru ambianță, pentru cultura română. Și nu mi-a părut rău. În „Exil”, putem vedea actori ajunși la apogeul forței dramatice, de la Mihai Călin la Ana Ciontea

și la Irina Movilă. Actori tineri, dar care calcă apăsat pe calea consacrării, precum Alexandru Potocean, Ada Galeș, Emilian Oprea (e ceva magic pe scenă între Ada și Emilian, chimie, cum se spune pe Instagram), Crina Semciuc, Aylin Cadîr.

„Exil” e un spectacol lung și răscolitor, solicitant, fiindcă urmărește patru generații, prin suprapuneri de planuri temporale și decupaje cinematografice care țin de o viziune regizorală actuală. Nu sunt sigur că mai e însă și

în vogă, la nivel european. Am dubii în raport cu desfășurarea tramei – cred că ruperile de ritm riscă să facă greu de urmărit povestea în sine, scurtcircuitează narațiunea. E o mare diferență între acte, inegalitatea lor poate contribui la coerența dramatică. Am apreciat nespus dezinvoltura cu care „operatorul-șef” și reporterul Ada Galeș inițiază dialoguri spontane, reale. E o tehnică regizorală, cea de a transforma spectatorul în actant, provocatoare. N-am găsit însă la fel de interesante proiecțiile cu dialogurile dintre actori.

Poate că eu greșesc în acest caz, titlul spectacolului mi-a creat - fiindcă sunt vechi ascultător de Europa Liberă și supraviețuitor dezgustat de comunism - alte așteptări, nerealiste.

În ceea ce privește lovitura de teatru a piesei, dezvăluirea unui secret de familie, mă tem că pare cusută cu ață albă. E neverosimilă, o întorsătură din condei, un iepure scos din joben. E ca și cum autoarea unui roman polițist ne-ar dezvălui triumfătoare identitatea asasinului, fără să ne fi prezentat anterior absolut niciun indiciu. Ca dramaturg, Alexandra Badea îi datora regizoarei alt text.

scenă

Alexandra Badea, la Național, iată

TNB

foto © Florin Ghioca

rALUcA AP rODU

“Mă bazez foarte mult pe instinct și pe ce simt”

Într-o

vreme ce pare acum îndepărtată datorită intermezzo-ului pandemic, în care strălucea deja ca Ilona și, mai apoi, Maşa în montările lui Radu Afrim, Pădurea spânzuraţilor şi Trei surori, împlinită ca actriță de prim-plan a Naționalului bucureștean, validare mai mult decât suficientă a talentului ei performativ, RALUCA APRODU a continuat, totuși... să caute. Dintre textele pe care a ajuns să le citească, unul s-a lipit de sufletul ei într-o asemenea măsură încât l-a tradus chiar ea și, peste ani, l-a transformat împreună cu regizorul Cristi Juncu, cel care i-l propusese, într-un must see al stagiunii actuale, Fete şi băieţi, la Teatrul ACT. Despre conținutul copleșitoarei drame - concepută de scriitorul britanic Dennis Kelly pentru un singur performer -, nu se pot da detalii fără a-i frustra pe cei care vor ajunge să trăiască experiența pe viu, dar e o certitudine faptul că niciun spectator nu va rămâne indiferent emoțional la intensa poveste și la modul realmente captivant în care aceasta este spusă de către Raluca Aprodu, și, drept urmare, era firesc să încercăm să ne lămurim cum s-a născut acest spectacol imersiv foarte personal. Am fost curioși, de asemenea, să aflăm de la tânăra actriță cum se raportează la Dora, terorista idealistă pe care o interpretează în mult aşteptatul spectacol Cei drepţi de la TNB (premiera: 22 octombrie), adaptarea piesei lui Albert Camus, Les Justes, în viziunea regizorală a lui Mihai Măniuțiu, din perspectiva faptului că, deși de o factură radical diferită, suntem expuși în esență tot unei istorii violente cu... “fete și băieți”..

Raluca, cum s-ar defini piesa „Fete și băieți” din punctul tău de vedere? Dacă zic cuvântul „necesar” - un text necesar, un spectacol necesar - poate părea foarte vag, dar spun asta pentru că oamenii au nevoie să fie martori, de multe ori, la o expresie a ceea ce au trăit ei, fără ca neapărat să li se întâmple lor. Cred foarte tare în chestia asta, că oamenii au nevoie de o validare exterioară, iar Fete și băieți mi se pare o validare exterioară sănătoasă a ceea ce au trăit ei, indiferent că sunt femei sau bărbați, în relația de cuplu, în relația de familie, în relația cu copiii, în relația cu meseriile pe care le au. Spectacolul ăsta - așa a fost scristrece prin viața unui om, cu anumite întâmplări, prin care sunt convinsă că este imposibil ca cineva să nu fi trecut într-un fel sau altul și, nu vreau să fiu arogantă, dar cred că, de multe ori, prin unele care se povestesc în acest spectacol... chiar mot-a-mot. De aceea spun că este necesar. Și sunt absolut convinsă că nu există posibilitatea ca cineva să plece de la spectacolul ăsta fără să aibă cel puțin câteva minute, ca să nu zic mai multe, de identificare cu povestea și să se liniștească, dintr-un punct de vedere.

Ai primit textul de la Cristi Juncu în 2018 și ai rezonat cu el imediat. Au trecut însă patru ani până la premieră. Ce te-a făcut să îți menții obstinația în a-l vedea materializat?

E foarte simplu. Sunt un om care mă bazez foarte mult pe instinct și pe ce simt. A durat patru ani pentru că, în primul rând, timp de doi ani a fost pandemia care ne-a dat cu totul planurile peste cap în orice direcție, și, doi la mână, sunt un om foarte determinat și foarte sigur pe mine când vine vorba de ceea ce îmi doresc. În momentul în care am zis că textul ăsta trebuie să îl fac, nu exista posibilitatea să nu îl fac, chit că îl jucam o singură dată. ‘This is who I am’, așa funcționează la mine lucrurile.

Doar că motivația se putea dilua datorită contextului, noile roluri din producţiile TNB, de exemplu... Nu se putea dilua. Este imposibil. Identitatea mea nu are legătură cu lucrurile pe care le fac sau cu lucrurile care mi se întâmplă. Eu sunt eu, Raluca Aprodu, sunt eu, actrița de la TNB, şi sunt eu, artista - deși e un cuvânt puţin cam pretențios -, care am o grămadă de alte dorințe vizavi de expresia mea artistică, iar ele funcționează în paralel. Una nu o influențează pe alta, poate cel mult să o susțină şi nu las în niciun caz să o afecteze. Deci este imposibil ca eu să... mă pun la somn, ca să zic așa.

Spuneai că senzația ta a fost, încă de la bun început, că trebuie să spui povestea asta, „Fete și băieți”. Acum, după primele contacte cu publicul, îți e mai clar de ce ai avut această senzație? Nu. Îmi este la fel de limpede pe cât mi-era atunci. Ce am fost însă șocată să descopăr este că nu a fost nici pe departe ce mă așteptam vizavi de interpretarea mea actoricească în zona de presiune a unui one-woman show. Foarte multă lume mă întreabă chestia asta și eu nu știu cum să o explic, pentru că mi-e foarte greu. Fete și băieți nu e un performance, e un spectacol, iar eu nu văd această experiență artistică precum un one-woman show. Eu nu am simțit că am ceva de demonstrat. Îmi este foarte ușor să mă dau pe mine la o parte. În momentul în care deschid cortinele alea se întâmplă ceva... Vezi? Nu pot să explic, e foarte greu. Am avut spectacole, nu foarte multe, în care am avut neașteptat de multe reacții şi am avut spectacole în care nu am avut reacții, dar nu au influențat cu nimic părerea mea despre spectacolul ăsta. Adică eu nu îl privesc ca pe un one-woman show, nu îl privesc ca o etapă a carierei mele. Şi dacă era în două personaje, sau în trei, sau în patru, tot l-aș fi făcut. [...]

Citiţi interviul complet cu RALUCA APRODU pe www.zilesinopti.ro

NOI, COPIII CU ARIPI (premiera: 8 octombrie, unteatru) este o poveste despre visele, fragilitatea și, mai ales, revolta copiilor în fața unei lumi bolnave, care își impune ierarhia prin forță. O lume care cumpără și vinde sufletele copiilor, zdrobindule inocența, în care evadarea capătă forme ireversibile. CHRISTIANE F. a marcat lumea celor care s-au trezit pe marginea unei înfiorătoare prăpăstii, aceea a dependenței. Aleile din jurul școlilor, scările de bloc, gările sunt scene reale ale unor spectacole cumplite, în care jucăriile sunt înlocuite cu seringi și droguri. Dependența distruge tot.

„Lumea zice: ți-ai făcut-o cu mâna ta, descurcă-te, dar lumea nu știe cât e de greu. Că vrei și nu poți să te lași și că te lași și aluneci din nou, și iar, și iar, până într-o zi în care începe să îți iasă… dar e greu. E o boală cronică.” „Oamenii se grăbesc să judece și, de fapt, nici nu-i interesează să afle și să înțeleagă despre ceilalți, ce simt și ce gândesc și cum trăiesc.” (mărturii anonime ARAS)

NOI, COPIII CU ARIPI este un spectacol conceput să deschidă calea descoperirii de sine, calea comunicării cu cei din fața noastră,

UN MANIFEST PENTRU ELIMINAREA STIGMATULUI ȘI DISCRIMINĂRII. Un davist este doar un număr într-o statistică. Christiane a reușit să transforme acel număr într-o ființă adevărată. Nu este doar povestea ei, este experiența oricărui dependent: personajele sunt aceleași, doar numele sunt schimbate. Un one woman show despre iubire, adicție și vindecare, spectacol dedicat cu dragoste celor care cunosc cât de valoros este să-ți păstrezi SPERANȚA SPRE A IEȘI LA LUMINĂ DIN ÎNTUNERIC.

TEATRUL UNTEATRU

„NOI, COPIII CU ARIPI”

CHRISTIANEI F.

Atenție, plouă cu... comedie@ Teatrul În Culise

De ce comedie? Pentru că umorul încălzește sufletul și liniștește minea, te ajută să evadezi din realitatea uneori sumbră și-ți oferă ocazia să te joci. Așa că luna octombrie aduce la Teatrul În Culise două producții noi, care promit să distreze și să amuze publicul bucureștean. Așadar, să plouă cu… comedie!

All you need is LUV

Pe 2 octombrie vedeți, în premieră, o comedie pasională, care îți demonstrează că iubirea e tot ce contează. Doi prieteni din facultate se reîntâlnesc, după ani și ani, pe un pod, unde ajung să-și schimbe unul altuia viețile. Vali, un inadaptat obosit să caute sensul existenței, își dorește să scape de această povară și e pregătit să se arunce. Prietenul său Mihnea, un bărbat de succes, obișnuit să câștige tot timpul, ajunge pe aceeași margine a prăpastiei din cauza celor două iubiri între care se împarte – cea

caldă și confortabilă de acasă și cea nouă, incitantă, trăită prin hoteluri. Cei doi bărbați care-și plâng de milă unul

Originea Lumii

Pe 9 octombrie vedeți, în premieră, o comedie de situație lipsită de inhibiții. Într-o zi oarecare, un bărbat descoperă că inima sa, pur și simplu, nu mai bate. Neștiind ce se întâmplă, el cere ajutorul soției obsedate de spiritualitate, precum și celui mai bun prieten al său, un medic veterinar frustrat și plictisit de viață. Comedia se dezlănțuie și lucrurile o iau cu adevărat razna, când în poveste apare

altuia ajung totuși la o soluție pentru fericire, când în peisaj apare Elena, soția lui Mihnea. Un spectacol plin de pasiune, care îmbină umorul absurd și comedia tipică Broadway cu o poveste despre iubire, așa cum o trăiesc uneori cuplurile din zilele noastre. Un triunghi al căutărilor și o farsă comică a vieții, care vorbește sincer despre dragoste, sens, viață și moarte. All you need is LUV, o adaptare după Murray Schisgal, cu Iulia Alexandra Neacșu, Dorin Enache și Radu Catană, regia Laura Ducu, scenografia Marius A. Stănică și Mădălina Matei.

un guru misterios, care-i face o propunere mai mult decât ciudată, pe care bărbatul este obligat să o îndeplinească. Asta dacă nu vrea să moară în trei zile... Originea lumii e o comedie de situație, un spectacol plin de umor, care te face să-ți spui în gând: „ce bine că nu mi s-a întâmplat mie!”. În spectacol joacă Bogdan Iacob, Cristiana Ioniță, Radu Catană, Claudia Ene și Grațiela Popa. Regia este semnată de Adam S. Q. David.

Pe teatrulinculise.ro găsiți toate detaliile despre cele două premiere.

Mai APROAPE de Teatrul Excelsior

Din

această toamnă vă veți simți (și mai) aproape de Teatrul Excelsior, odată cu spectacolul care va avea premiera pe 8 octombrie.

APROAPE, de John Cariani, în regia lui Eugen Gyemant, este o invitație să te întâlnești cu emoția pe care o simți atunci când descoperi un lucru pentru prima dată. Într-o atmosferă aproape-realistă și aproape-fantastică, într-un orășel de aproape-nicăieri, personaje aproape-familiare și aproape-bizare se întâlnesc în nouă povești care se întâmplă – (spoiler alert!) – pe fundalul magic al Aurorei Boreale.

Aproape vă aduce acea simplitate și candoare percutante care nasc instant emoția. Sub învelișul unei comedii romantice, ușor suprarealiste, veți descoperi un spectacol aprins de scânteia apropierii dintre oameni, unica sursă de autenticitate într-o lume care favorizează alienarea.

„Textul lui Cariani vorbește despre cât de greu ne e să fim aproape unii de alții, oricât ne-am dori, despre poveștile pe care ni le spunem despre propria viață, ca să facem realitatea suportabilă, despre cum

Eugen Gyemant la repetiții

ne agățăm unii de alții și ce rămâne dintr-o relație după ce s-a dus. Ne amintește că iubirea este un lucru înspăimântător și că durerea este primul lucru prin care învățăm să cunoaștem lumea. Fără ea, nu mai putem învăța nimic și a-i permite celuilalt să fie nebun, a avea grijă de nebunia lui este mai important decât a-l repara”, spune regizorul Eugen Gyemant, aflat la prima sa colaborare cu Teatrul Excelsior.

În APROAPE îi veți putea (re)vedea pe mulți dintre actorii pe care (sperăm că) îi știți deja din superproducțiile de musical semnate de Răzvan Mazilu, la Excelsior, Familia Addams și Opera de trei parale sau din spectacole foarte apreciate de publicul tânăr (Urâtul, Turandot sau Arlecchino şi pierdutele iubiri): Loredana Cosovanu, Iulia Samson, Ana Udroiu, Mihai Mitrea, Radu Micu, Bogdan Nechifor, Alex Popa și Dan Pughineanu. Cu toții joacă dublu rol –un motiv în plus să nu ratați acest spectacol!

foto @ Teatrul Excelsior

Veți descoperi 19 personaje aparent bizare, dar cât se poate de recognoscibile prin natura lor umană contradictorie. „Oamenii din Aproape sunt aproape fericiți, aproape disperați, aproape singuri, aproape pierduți și, prin asta, seamănă cu fiecare dintre noi”, spune Eugen Gyemant.

Aproape impune, ca text, un tip de joc direct, uman, care sondează adevărul conținut de fiecare replică. Despre experiența repetițiilor pentru spectacol, actrița Iulia Samson a mărturisit: „Pentru mine, Aproape a venit intens, ca atunci când te loveşte din senin mirosul de iarnă din aer şi ţi se face dor mare de Crăciun. Sunt recunoscătoare pentru cele două personaje (Glory și Hope) pe care Eugen a ales să le joc, personaje cu structuri foarte diferite. Mă bucur de ce descoperim împreună în fiecare repetiţie şi sper ca, alături de colegii mei de la Excelsior, să creăm lumea imaginată de autor și de regizor și să v-o aducem... aproape.”

Eugen Gyemant: „Îi simt foarte aproape pe actorii Teatrului Excelsior și lucrăm la aceste personaje ca și când ne-am împărtăși unii altora propriile experiențe, ceea ce cred că se va simți și în spectacol, iar spectatorii vor avea senzația că vorbesc cu niște prieteni despre lucruri pe care, în ciuda stranietății lumii pe care o vor vedea, le vor recunoaște ca fiind cât se poate de aproape de propria lor viață.”

Aproape este primul din seria celor cinci(!) spectacole pe care le veți putea vedea la Excelsior, în premieră, până la finalul acestui an, ca parte a noii sale oferte repertoriale, care se adresează, începând de anul acesta, și mai țintit publicului tânăr. Excelsior s-a relansat și vine în întâmpinarea publicului tânăr cu energie fresh și cu o serie de producții teatrale și proiecte conexe, pe care le-a prezentat în fața unei săli pline de adolescenți, într-o întâlnire informală cu o parte dintre actorii teatrului și regizorii care vor semna producțiile noii stagiuni.

Iulia Samson: „Cred că, prin propunerile noastre repertoriale, avem șanse să creştem o generaţie de spectatori avidă de povești. Prin teatru bun şi forme actuale putem să susţinem foamea de exprimare pe care tinerii o au. Cred puternic că teatrul poate schimba cutume. Într-o lume în care cu greu mai găseşti nişte fărâme de farmec, o lume în viteză, recesiune, război, criză ecologică, electrică, existenţială, te poţi cuibări pentru o oră şi jumătate în sala Teatrului Excelsior pentru a te hrăni cu un pic de căldură sufletească şi magie.”

Aproape – un spectacol pe care îl simți ca pe o întâlnire între prieteni. Este aproape și este la teatru – fără ecrane și fără repeat. Începând din 8 octombrie, la Teatrul Excelsior.

Iulia Samson

Eugen Gyemant

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”

Spectacol performativ despre locurile nepătrunse unde se ascund fricile bărbaților

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, demască masculinitatea toxică și fuga bărbaților din fața propriilor emoții și frici. Spectacolul se lansează în turneu național cu premiera de la Teatrelli (8 & 9 octombrie), continuând demersul companiei Vanner Collective, început în 2020, de a aduce în conștiința publicului masculin importanța vulnerabilității și asumării emoțiilor, în rândul bărbaților, ca pas esențial către dezvoltarea adultului și viitorului părinte. „KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci” este drumul inițiatic al unui bărbat, în luptă cu Frica. Este o poveste învăluită de dragoste, umor și curaj, despre traume deconstruite, despre iubire și acceptare. Ce mai înseamnă azi să fii un „bărbat adevărat”? O disecție actuală a parcursului către sine și a impactului pe care îl are descoperirea adevăratului chip ascuns sub măști fabricate. Conceptul spectacolului le aparține Denisei Nicolae și lui Liviu Romanescu. Performerii sunt Denisa Nicolae, Liviu Romanescu și Teodora Velescu.

„Suntem într-o continuă explorare a unor forme noi de expresie pentru temele care ne preocupă. Așa s-a născut Komorebi, cel mai colaborativ și plin de căutări spectacol pe care l-am dezvoltat până acum. Vorbim despre bărbații pe care îi vedem, ne sunt familiari, îi admirăm, îi cunoaștem. Sau credem că îi cunoaștem. Ne-am provocat prin acest spectacol să vedem mai departe de măști, să sondăm în traume, să ne acceptăm fricile și, mai ales, să deconstruim conceptul de «bărbat adevărat».” - Denisa Nicolae

Nu se poate vorbi despre masculinitate toxică disociind-o de importanța igienei și sănătății mintale. O mare parte din comportamentul masculin toxic este dominată de nevoia de putere, de statut, dependența de muncă, infidelitate, mecanisme «de apărare» împotriva vulnerabilității. Am vrut să creăm o lume care să se joace cu aceste pericole, să le arate, să le cânte, să le exprime în orice formă posibilă. Vreau, prin Komorebi, să vorbim despre emoții pe care bărbații le îndeasă sub pat încă din copilărie, despre frici ascunse după ușă, despre voci din background adânc inscripționate pe disc, disc pe care și eu, de multe ori, mă trezesc ascultându-l.” - Liviu Romanescu

„

Coregrafia și mișcarea scenică - Teodora Velescu, muzica originală din spectacol - Mihai Dobre, scenografia și costumele - Elena Gheorghe, măști - Elena Gheorghe, Cristina Milea și Tudor Lucanu, pregătire muzicală - Oana Pușcatu, universul sonor și light design - Alexandros Raptis.

foto © Serban Vasilescu

„Povestirile lui Hoffmann”, la Opera Națională București

Premiera spectacolului Povestirile lui Hoffmann, opéra fantastique compusă de Jacques Offenbach, pe libretul lui Jules Barbier și Michel Carré, după nuvelele fantastice ale scriitorului german E.T.A. Hoffmann, deschide stagiunea 2022-2023 la O.N.B., în regia, mișcarea scenică și lighting design-ul lui Matteo Mazzoni și conducerea muzicală asigurată de maestrul Ethan Schmeisser. Reprezentațiile premierei vor avea loc sâmbătă, 1 octombrie, și duminică, 2 octombrie. Premiera mondială a titlului a avut loc la Opera Comică din Paris, în anul 1881, iar ultima montare de pe scena operei bucureștene a avut loc în 1986.

Offenbach a fost un mare admirator al lui E.T.A. Hoffmann și a dorit să creeze un subiect care să reușească să reunească personaje din mai multe nuvele. Personajele sunt numeroase și extrem de diferite. Astfel, întâlnim patru tipologii feminine (păpușa mecanică Olimpia, curtezana Giulietta, gingașa Antonia și cântăreața Stella), patru intriganți (Coppelius, Dapertutto, Doctor Miracle și Lindorf), dar și trei servitori ciudați: Piticchinaccio, Cochenille și Frantz. Personajul titular, Hoffmann, este însoțit pe parcursul călătoriei sale imaginare de muza sa, Niklausse, care îi oferă sfaturi, protecție, îl salvează de la momente de deznădejde, îl determină să continue permanent desăvârșirea creației. Partitura muzicală are momente vocale de mare virtuozitate, reunite într-o atmosferă plină de mister și poezie.

Așa e-n jazz

Termenul „pasiune” se poate interpreta (și) prin „înclinație vie” sau „patimă distrugătoare”. Iar în unele cazuri, ambele variante. Pasiunea înseamnă să arzi pentru cineva sau pentru ceva. Între 1 și 4 septembrie a fost ediția a XIV-a a Green Hours JAZZ Fest. Program divers, entuziasm mult, bucurie. Dedicată Franței, ziua de 2 septembrie părea a fi mai mult decât promițătoare. În program: cvartetul lui Roberto Negro, Papier Ciseau, și adoratul duo Émile Parisien-Vincent Peirani. Atunci când organizezi evenimente outdoor îți asumi automat precaritatea condițiilor meteo și riscurile adiacente. Și, în orice caz... „the show must go on”.

Cu foarte puțin timp înainte de începerea concertelor, s-au rupt norii. Grădina Green Hours era inundată. Muzicienii - cei care aterizaseră (altă problemă de discutat, cu altă ocazie) - erau îngrijorați, publicul răbdător, iar organizatoarea devastată. Decizii radicale, cum ar fi schimbarea scenei - nu o dată, ci de două ori - au fost luate în mai puțin de trei ore.

Să negociezi cu echipa tehnică, să cablezi, să recablezi, să calculezi dacă pianul poate intra pe o ușă vizibil neabordabilă, să înjuri, să te rogi, să o iei de la capăt, să propui, să te cerți pentru ca, la final, duo-ul de saxofon și acordeon să cânte total acustic, iar Roberto Negro să accepte un pian electric. Toate astea într-o sală minusculă și cu spectatorii la un metru de scenă. Pentru că,

până la urmă, am decis împreună că muzica e mai importantă decât orice orgoliu, neînțelegere sau teamă.

Probabil au fost cele mai frumoase concerte din istoria festivalului. Probabil că cei aflați în sală, zgribuliți, înghesuiți, dar fericiți, vor povesti mult timp de-acum încolo despre experiența de a fi la câțiva pași de mâinile lui Michele Rabbia, care scotea sunete sublime dintr-o pungă, sau de picioarele goale - și imense - ale lui Vincent Peirani, bătând pe ritmul acordeonului.

O magie pură pe care n-am reușit să o înțeleg decât mai târziu, căci în acele momente, eu, organizatoarea evenimentului, am stat încordată în cadrul ușii și m-am abținut să nu plâng. Dar mi-am zis că „așa e în tenis”. Iar după concert, când credeam că muzicienii sunt și ei încordați și că vom ajunge la reproșuri, mi-au dovedit că magia s-a simțit și înspre scenă, nu doar invers. Urmarea e că ne-am îmbrățișat, am râs și am petrecut. Așa e în jazz.

Asta dacă v-ați întrebat vreodată care sunt culisele vieții unui organizator de evenimente culturale, care face totul cu pasiune, care pierde bani constant (mai ales din cauze naturale), dar în același timp e recunoscător pentru că are atât de multe de învățat din eforturile și trăirile celor din jur. Așa e pasiunea!

Rozana Mihalache este nepoetă, jazz & cats mama & director artistic Green Hours & Jazzunique Festival.

Foto: Victor Bartiș

Bucharest Photofest #7

9 zile dedicate fotografiei și educației vizuale

Bucharest Photofest revine cu cea de-a șaptea ediție, în perioada 1 - 9 octombrie, în mai multe spații din București și reunește, în cele 9 zile dedicate fotografiei și educației vizuale, aproximativ 30 de evenimente, grupate în tema – Trust/ Încredere: expoziții, proiecții de film, showcases, discuții și dezbateri, ateliere practice, proiecții și instalații video, dar și concerte live și invitați speciali din Indonezia, UK, SUA, Grecia, Islanda, Japonia, Ungaria, Italia și nu numai. Toate evenimentele din program sunt cu intrare liberă pentru public, iar participarea la ateliere se realizează pe bază de înscriere.

Ediția de anul acesta pune accentul pe multă interacțiune, exemple în acest sens fiind atelierele practice despre fotografie, dar și despre videografie, plimbările în oraș pentru fotografie urbană și, mai ales, în prima zi de festival, evenimentul special care are loc la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, intitulat „Perspective și imagini în medium format și large format” și susținut de profesori de la secția fotografie. La această ediție,

unul dintre invitații de marcă este artistul Sigurður Ólafur Sigurðsson (Islanda), care va susține o prezentare despre activitatea sa de fotojurnalist și bogata experiență în zona fotografiei documentare. Printre evenimentele din agenda acestui an se mai numără atât expozițiile de neratat The land of the sea - Irene Barlian (Indonezia), Rewired - Felicia Simion (România), Dispatches from Malawi - Danilo Arenas (Japonia), Greece’s Dirty Secret - Anna Pantelia (Grecia), Emotions - Rareș Beșliu (România), cât și prezentările și

poveștile semnate de Radu Diaconescu, Adrian și Roxana Cârmaciu sau cele ale lui Alin Anghelovici. O prelegere de maximă importanță este susținută de specialiștii, curatorii și fotografii italieni Alessandra Capodacqua, Donata Pizzi, Steve Bisson, cu titlul Empowering the Female Gaze. Italian Women Photographers from the Collezione Donata Pizzi, 1965-2022.

Bucharest Photofest își propune să fie cel mai important festival de fotografie din România, ce transformă fotografia într-un instrument de educație vizuală şi un pretext pentru dezbaterea unor teme importante ale actualităţii socio-politice şi cultural-umane și şi-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale şi relevante repere din fotografia autohtonă şi internaţională.

Sigurður Ólafur Sigurðsson

Radu Diaconescu

Despre iubire, sub toate formele ei, între 7 și 16 octombrie, la

Festivalul Internațional de Film de Animație Animest

Singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri revine în sălile de cinema din București în perioada 7-16 octombrie. O sărbătoare dedicată filmului de animație, care dizolvă barierele dintre generații, Animest este locul în care cele mai pemiate povești animate au parte de o primă întâlnire cu publicul din România. La cea de-a 17-a ediție, peste 340 de titluri vor rula pe marile ecrane, parte din cea mai diversă selecție din istoria festivalului.

Iubirea – tema ediției cu numărul 17

Animate the Love, mesajul în jurul căruia va fi construită experiența ediției, poate fi privit ca un răspuns la adversitățile la care a fost supusă întreaga lume în ultimii ani. Iubirea înseamnă empatie, prietenie, self-love, sprijin și deschidere față de ceilalți, dar și puterea de a depăși momente dificile.

Toate aceste forme ale iubirii se reflectă în secțiunea tematică a ediției: o colecție de 48 de povești care surprind nu doar dimensiunea romantică a legăturilor dintre oameni, ci și prietenia, conexiunea cu natura, grija față de cei mai vulnerabili sau, dimpotrivă, relațiile toxice, co-dependența și sacrificiile dureroase făcute în numele iubirii.

Masaaki Yuasa

Surpriza absolută va fi întâlnirea cu starul japonez Masaaki Yuasa, autorul filmului cult Mind Game și unul dintre regizorii Adventure Time. Recunoscut pentru stilul său neconvențional, artistul va participa la proiecțiile filmelor incluse de organizatori în retrospectiva dedicată lui și va susține un masterclass în primul weekend de festival.

Experiențe cinematografice intense Revine și seria de evenimente nonconformiste dedicate celor care vor să se bucure de festival zi și noapte. Amatorii de senzații tari vor aprecia selecția de filme de avangadă curatoriată de artistul olandez Michael Helmerhorst la Trippy Animation Night, în timp ce devoratorii de horror-uri vor primi o porție dublă de suspans la Creepy Animation Night. Cele mai spectaculoase videoclipuri muzicale se vor întrece pentru premiul ediției la Animusic Night.

Minimest – secțiunea Animest dedicată copiilor

Chiar dacă vacanța s-a încheiat, pentru cei mici, distracția continuă la Minimest. Programul dedicat lor vine cu proiecții speciale și ateliere intensive de animație stop motion și benzi desenate, susținute de profesioniști de top, în fiecare zi de weekend.

Programul complet și biletele la cea de-a 17-a ediție Animest sunt disponibile pe platforma Eventbook și pe www.animest.ro.

Minimest - Icarus, r. Carlo Vogele

DIPLOMA Show 2022

Ce lucrări să vezi la singurul festival dedicat noii generații de creatori români

4 artiști români îți recomandă lucrările lor preferate

Se apropie cea de-a IX-a ediție DIPLOMA Show, festivalul dedicat noii generații de creatori români, care îți dă întâlnire la Combinatul Fondului Plastic din București, între 7 și 16 octombrie.

Peste 120 de lucrări din 17 categorii te vor purta prin universul creativ al celor mai talentați absolvenți la facultățile cu profil vocațional-creativ din țară, într-o destinație-reper pentru arta contemporană. „Diplomele” artiștilor, arhitecților și designerilor la început de drum au fost selectate de un board creativ format din peste 40 de profesioniști și vor fi expuse timp de zece zile pentru public – o bună ocazie pentru a experimenta proiecte artistice fresh și creative. Ce lucrări să nu ratezi la DIPLOMA Show 2022? Olga Vintaniuc, Noemi Meilman, Dan Pierșinaru și Alex Gâlmeanu, parte din board-ul creativ și Ambasadorii DIPLOMA Show de anul acesta, îți recomandă lucrările lor preferate pentru categoriile arte grafice, fashion, ceramică – sticlă – metal și foto/ video.

Olga Vintaniuc, Director

Fondator Kulterra Gallery:

„Subsingular” (Matei Udriște) „Subsingular” este o lucrare extrem de puternică și de delicată, totodată. Are ceva nostalgic, căci folosirea unei cărți drept suport și piesă centrală într-o eră a smartphone-ului, a virtualului și a aplicațiilor (plus a VR-ului și a AIului) îmi pare aproape un statement – un refuz, o respingere intrinsecă a hegemoniei tehnologiei. Complex în conținut și în execuție, proiectul implică obiect, desen, text, poezie, grafică, design. Se privește, se citește, se atinge. La nivel de concept, atacarea unui subiect extrem de dificil și de dezbătut de-a lungul istoriei, precum relația dintre subiectivism și obiectivism, dintre universul interior și cel exterior putea lesne să pice într-o soluție facilă sau în truisme, dar Matei Udriște a evitat excepțional, aș zice, acest pericol. Cartea ca obiect solid, real, palpabil, dar și ca depozitar de trăiri, sentimente, emoții, plasarea ei într-un context mai amplu, în care desenele care o înconjoară par să migreze dintre limitele obiective ale acesteia, îmi par, toate, detalii foarte convingătoare.

Noemi Meilman, coowner The PR Station: „Fomo_Sapiens” (Eszter Péntek) și „Momo” (Carina Hărșan)

Mi-au plăcut mult lucrările lui Eszter Péntek și Carinei Hărșan. Le-am văzut și pe podium la ediția Romanian Creative Week de anul acesta, desfășurată la Iași. Interesant este că atât Eszter, cât și Carina creează într-o cheie asemănătoare în ceea ce privește suprapunerile și folosirea culorilor, dar se diferențiază prin mesajul transmis. Carina Hărșan are piese boho romantice, pe când Eszter – boho nomade. Eszter poate să creeze în orice stil, după un brief clar. Am remarcat-o de anul trecut, de când a câștigat un concurs de design adresat studenților de la universitățile de artă, și am fost sigură că într-o zi îi voi purta câteva dintre creații.

Dan Pierșinaru, Fondator și Director AUTOR, MATERIA & NOEL: „Reflecții din trecut – o viziune contemporană” (Petru-Alin Grangure)

La această ediție a Festivalului Diploma, la secțiunea Ceramică – Sticlă – Metal, pe care am jurizat-o, m-am bucurat să descopăr mai multe lucrări din partea studenților care aveau ca subiect bijuteria. În acest sens, creația care mi-a plăcut cel mai mult și a rămas cu mine este cea a lui Petru-Alin Grangure, absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara. Lucrarea lui este o colecție de bijuterii care ilustrează o simbioză foarte frumoasă între bijuteria istorică, nobiliară, inspirată din stilul Carolingian, și o reinterpretare a ei într-o formă contemporană, folosind tehnici și metode moderne. Mi s-a părut o propunere coerentă și autentică, o surpriză plăcută apărută în peisajul nostru local de bijuterii.

Alex Gâlmeanu, fotograf: „Momentum - Arheologia clipei” (Alexandra Costea) și „Insectarium”, (Tavi Angheluș)

Mi-au plăcut mai multe lucrări, dar mi-au atras atenția în mod deosebit două dintre ele. Una este lucrarea Alexandrei Costea „Momentum – Arheologia clipei”, iar cea de a doua se numește „Insectarium”, realizată de Tavi Angheluș.

La prima dintre ele mi-a plăcut foarte mult delicatețea cu care Alexandra s-a apropiat de subiectul ei. Ea a ales aceste pietre care, constitutiv, ar putea însemna ceva statornic și le-a așezat într-un echilibru lipsit de stabilitate. Compoziții efemere realizate din elemente eterne, care ar rezista în viața reală doar câteva milisecunde, dar care își extind stabilitatea prin fotografiere.

A doua lucrare reprezintă un jurnal, dar și o cercetare realizată într-un mod neașteptat. Autorul, Tavi Angheluș, începe proiectul lui în 2002, moment la care a decis să documenteze fotografic drumul pe care îl realiza între sat și oraș, între locuința lui și școală. Tavi reia această temă după 20 de ani, documentând încă o dată drumul copilăriei. La final, autorul așază materialele fotografice într-o serie de tipul „înainte și după”, 2002 versus 2022, cu rezultate absolut surprinzătoare. Este vorba atât despre o căutare personală, un discurs despre memorie, dar și un foarte interesant document cu valoare socială.

Toate lucrările menționate – și multe altele –le veți puteți vedea la DIPLOMA Show, între 7 și 16 octombrie.

Recomandări @ DOI JOI

În cea de-a doua joi a fiecărei luni, galeriile de artă și spațiile alternative afiliate bucureştene ‘coexistă’ pentru a contura programul unui itinerariu de artă after-work. Pentru a ilustra varietatea ofertei culturale şi artistice a proiectului, din programul DOI JOI din 13 octombrie, am selectat trei evenimente.

SECTOR 1 GALLERY

(Băiculeşti 29)

Expoziție: LES FEMMES

DU FEU | group show [22 septembrie – 3 noiembrie] Eveniment: Program extins

LES FEMMES DU FEU

MOBIUS GALLERY

(Str. Dumbrava Roşie 18)

Expoziție: SHAVING THE CATERPILLAR | Ileana Paşcalău [13 octombrie – 13 noiembrie]  Eveniment: Vernisaj În lumina Iluminismului European, premisele cu privire la natura dublă a tuturor lucrurilor fac loc încercărilor medici nei de a „ușura” suferința mintală, care a dus, de fapt, la un efect total opus, sporind trauma și inhibiția sexuală. Opera Ileanei Paşcalău explorează părți din istoria „deviantei”, convertind “obiectele” studiului masculin în fragmente transgresive ale dorinței feminine. Expoziția Shaving the Caterpillar pune în scenă o muzeificare teatrali zată a așa-numitului mister feminin, furând și queerizând munca unor cercetători, bărbați, prea serioși.

prezintă un grup de artiste din Norvegia şi România care creează toate în zona suprarealismului. Reflecţiile lor, exprimate prin diverse medii şi metode, din perspective diferite, se întreţes în timp şi spaţiu, ducând la un dialog colectiv, de la lucrările suprarealiste originale ale Getei Brătescu (1926-2018) şi Hedda Sterne (1910-2011) la cele noi, aparţinând artistelor contemporane Mi Kafchin, Ioana Ursa, Tincuța Marin, Codruța Cernea, Marianne Darlén Solhaugstrand, duo Karoline Hjorth & Riitta Ikonen şi Ingrid Torvund.

GALERIA

CATINCA TABACARU

(Calea Giuleşti 14, etaj 3)

Expoziție: ALL THE RUMOURS ARE TRUE | Daniela Palimariu

SOMETHING FOR EVERYONE | Katya Lisovenko

[13 octombrie – 3 decembrie]

Eveniment: Dublu vernisaj În timp ce noua serie de lucrări ale Danielei Palimariu pune în lumină spațiile neglijate dintre lucruri, formele reziduale și neintenționate rămase în urma unor procese ce se mențin nedescoperite și oglindește, la propriu, ambiguitatea acestora, cele ale Katyei Lisovenko sunt mult mai directe, prin raportarea la contextul tragic...

I realized that looking at history and memorial practices as a grave for horrors prevents me from seeing and calling the evils of the present evil, because I know that the real horrors are already in the past.

Ileana Pașcalău, Valley of My Bones III,

Katya Lisovenko

La pas prin București... o selecție de artă stradală

Arta stradală a reprezentat întotdeauna o reflecție transparentă a societății și a culturii unei anumite țări. Fie că este vorba de picturi, murale, instalații sau graffiti, fiecare în parte înfățișează, în mod direct sau nu, evenimente actuale, probleme sociale, culturale sau pur și simplu reflectă viziunea creativă a artistului. Astfel, și Capitala a îmbrățișat fenomenul pereților colorați și neconvenționali, artiști de pretutindeni implicându-se în procesul de transformare a Bucureștiului într-o metropolă artsy, metamorfozând zidurile vechi în opere de artă urbană demne de admirat. Și ce-ar putea fi mai plăcut decât să iei străzile orașului la pas și să descoperi povești spuse de artiști prin intermediul spray-urilor și acuarelelor?!

Strada Pictor Arthur Verona

Fiind deja una dintre cele mai cunoscute și frumoase străzi din București, strada Pictor Arthur Verona reprezintă o galerie de artă urbană în aer liber, picturile schimbându-se an de an, odată cu artiștii care se ocupă de înfrumusețarea străzii. Astfel, pornind de la Cărturești Verona, vei descoperi aproximativ zece opere de artă stradală, fiind în același timp și unul dintre cele mai pozabile și instagramabile locuri din zona Pieței Romane.

foto © Raluca Antuca Strada General Eremia Grigorescu

Continuând pe strada Arthur Verona, traversând parcul Grădina Icoanei, undeva pe stânga, se află unul dintre cele mai populare graffiti din București. Astfel, pe clădirea The Point, un loc destinat în principal evenimentelor culturale, vei descoperi impresionanta lucrare a celor de la Sweet Damage Crew. În plus, aceștia sunt cunoscuți și pentru alte lucrări faimoase, precum zidul Berceniului, care reprezintă, de fapt, un gard imens scos din anonimat prin personalizarea sa cu desene colorate inspirate din natură, portretizând diverse animale și păsări. Și la Grădina cu Filme poți admira o superbă pictură a artiștilor, ilustrând un bărbat poziționat strategic pe un TV (reprezentând în realitate ecranul), privind la lună. Mesajul din spatele lucrării este cât de poate de simplu și meaningful în detrimentul micului ecran, tânărul preferă să admire ceea ce se află în jurul său.

Hotel Epoque

Chiar pe strada Intrarea Aurora, undeva lângă parcul Cișmigiu, pe mica stradă ușor îngresuită care duce spre hotel, se află Aurora (poreclită așa de cei de la hotel). Superbul mural este conceput de Cristian Scutaru pentru hotelul Epoque și, ajuns acolo, este inevitabil să nu te oprești câteva momente pentru a-l admira. Acesta înfățișează un chip de femeie care pare a fi învăluită de diverse pattern-uri, putându-i distinge doar o parte din chip.

Ușa Teatrului de vară Capitol

Ilustrând un monstruleț abstract verde, devenit deja emblematic pentru Teatrul de vară Capitol, pictura realizată de Pisica Pătrată pe ușa clădirii a fost concepută inițial pentru a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai reprezentative construcții ale Capitalei, ridicată la începutul secolului al XX-lea. Pisica Pătrată, a.k.a. Alexandru Ciubotariu, este unul dintre cei mai de notorietate ilustratori din România. Este cunoscut în special pentru primul album de street art din România, Pisica Pătrată, care l-a consacrat ca artist urban.

Stația de metrou Ștefan cel Mare

Una dintre cele mai recente lucrări urbane ale Capitalei îl înfățișează pe Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai apreciați sportivi olimpici români în canoe, cu pagaia ruptă. Concepută de Obie Platon, opera este amplasată chiar în stația de metrou Ștefan cel Mare și poate fi admirată zilnic de bucureșteni. Pe lângă acestea, Bucureștiul se poate lăuda cu alte sute de picturi și graffiti (atât ale artiștilor consacrați, cât și ale celor la început de drum, care visează să fie remarcați), ajungând de-a lungul timpul să fie asemănat cu Berlinul, din acest punct de vedere. Astfel, a fost creată o hartă digitală care inventariază artiștii și lucrările de artă stradală din România, incluzând nume precum Pisica Pătrată, Maria Bălan, Obie Platon, Livi Po etc. Mai mult, odată la ceva timp, ghizii de la Open Doors Travel provoacă bucureștenii la un tur gratuit prin Street Art Bucharest, deci tot ce trebuie să faci pentru a descoperi arta urbană din București este să fii cu ochii pe proiect.

foto © Andreea Tănase (RFE/RL)

TIBERIU FLORESCU, antrenor de MMA:

De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte job-uri ai trecut, până să ajungi antrenor de MMA?

Îmi place să cred că profesia aceasta m-a ales pe mine. O perioadă importantă m-am privit doar ca practicant, dar antrenorii cu care am avut privilegiul să mă pregătesc m-au însărcinat de multe ori să țin ședințele atunci când ei nu puteau ajunge la sală. Așa am observat că puteam face acest lucru cu plăcere și cu oarecare succes, după cum se observa în atitudinea celorlalți practicanți. Înainte de decizia de a deveni antrenor full time, am mai avut un singur job. Am fost agent de vânzări pentru o firmă din domeniul ventilației.

Tiberiu Florescu este unul dintre cei mai apreciați antrenori de MMA din București, cu peste 20 de ani de experiență, licențiat în Educație Fizică și Sport, instructor de fitness și culturism, maestru al sportului. Palmaresul său de sportiv este unul impresionant: dublu vicecampion european de Kyokushinkai, multi plu campion național și medaliat de Kickbox și Kyokushinkai, câștigător de multiple titluri și medalii în diverse competiții de Kickbox, K1, MMA și alte sisteme de luptă full contact, cu un total de 112 meciuri oficiale. În ceea ce privește palmaresul ca antrenor, prin sportivii C.S. Combatant (clubul înființat în 2012, alături de Paul Kasprovschi și la care este președinte și antrenor principal), și acesta este unul deosebit: campion mondial semipro de MMA, multiple titluri și medalii la campionate mondiale și europene în probele Kempo de luptă full contact și KempoMMA de amatori, multiple titluri și medalii la campionate națio nale în probele Kempo de luptă full contact și de Kempo - MMA.

Care este tipul de antrenament pe care-l preferi și de ce? Sportul nostru (Mixed Martial Arts) este complex, atât din punct de vedere tehnico-tactic, cât și de pregătire fizică și psihică. Tocmai din această cauză îmi place atât de mult. Asta e specificația care mă atrage – combinația în sine a atâtor elemente și identificarea formulei câștigătoare, în funcție de adversar și de calitățile sportivului.

„Un antrenor nu antrenează sportivi. Un antrenor se antrenează cu sportivi”

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de antrenor de MMA/kickbox.

Cei din clubul meu știu deja acest răspuns: „Un antrenor nu antrenează sportivi. Un antrenor se antrenează cu sportivi”. Ceea ce nu înseamnă că lucrezi cot la cot cu practicanții în timpul ședinței. Înseamnă să ții cont de lacunele și de calitățile lor, de slăbiciuni, dar și de punctele forte, de zestrea genetică pe care o posedă, iar uneori, chiar de dorințele lor și astfel să faci recomandări potrivite fiecăruia și să alcătuiești programele de pregătire adaptate individului, ca acesta să-și atingă potențialul personal.

Care este cea mai importantă calitate pe care un antrenor de sporturi de contact trebuie să o aibă?

Of, Doamne! O singură calitate? În orice sport, antrenorul trebuie să dețină o sumă de calități: competență, elocvență, carismă, creativitate, intuiție, autoritate, experiență, pasiune, răbdare, empatie, dar și exigență, consecvență în comportamentul față de practicanți etc. Eu cred într-o formulă echilibrată a elementelor înșiruite mai sus.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare? Prima și cea mai mare greșeală este să nu faci mișcare deloc. Privesc cu îngrijorare transformarea fizică generală care are loc în societatea românească. Tinerii arată din ce

în ce mai puțin tineri, mai puțin vivace. Asistăm la o îmbătrânire prematură a tinerilor noștri, cauzată de sedentarism și de confort.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?

Progresul fizic, cât și mental, pe care-l constat împreună cu practicantul. Mă bucură influența pozitivă, în cazul în care o pot avea în viețile lor.

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva careși dorește să se apuce de un sport de contact, indiferent dacă e de plăcere sau pentru performanță?

În primul rând, să nu mai zăbovească. În al doilea rând, la fel de important, să se

documenteze puțin înainte de a se duce la un club, despre antrenori, despre atmosfera din sală, despre palmaresul clubului etc.

Te antrenezi și în aer liber?

Desigur! Antrenamentul este complex și o parte din el se poate face și în aer liber. Este chiar recomandat să mai ieșim din sală și din rutina zilnică a sportului. Recomand, în principiu, pregătire fizică cu alergare în parc sau pe stadion, pe scări sau pante, cu schimbări de direcție și ruperi de ritm. Elemente specifice atletismului: diverse tipuri de alergări (pas săltat, pas sărit, alergare cu genunchii sus etc). În general, recomand complexurile sportive, unde mai găsești și câte o bară de tracțiuni și în care se pot alcătui o mulțime de circuite de pregătire fizică.

Când vine vorba despre sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta? Românii nu sunt nici mai binecuvântați, nici mai nebinecuvântați cu calități necesare sportului. Dovada este că, atunci când există condiții necesare practicării sportului, rezultatele apar. Așadar, cred că trebuie ca sportul să fie promovat activ, iar accesul la sport să fie mai facil, prin înființarea sau reînființarea terenurilor de sport cu destinație publică. Blocarea unor artere rutiere în timpul weekendului nu reprezintă o soluție.

Cum gătesc MasterChef-ii: Voilà și Mace

Fie că nu mai au timp, fie că nu mai chef (cu sensul vechi), bucătarii care ajung prin juriile emisiunilor culinare televizate se ocupă mai mult cu consultanța și gătesc pe la evenimente sau pentru sponsori. Dar pe Joseph Hadad și pe Radu Dumitrescu i-am găsit mai tot timpul la restaurantele pe care le conduc.

Mace By Joseph Hadad  Str. Benjamin Franklin 16

Pura curiozitatea ușor masochis tă mă pune să citesc, în drum spre Mace, recenzi ile de pe Google și FB. Și eu bă tut în cap, că doar știu ce ne poate mintea când avem puterea în buricele degetelor. Dacă mă luam după recenzii ar fi trebuit să fac cale întoarsă și să ratez o seară cât se poate de agreabilă și cu mâncare excelentă. Chef Hadad a gândit meniul de aici plecând de la mâncărurile copilăriei. Specificul este israeliano – marocan, țările natale ale părinților săi. Decorul este nord-african, cu un cuptor specific și frumos ornamentat. Vitrina cu carne îți face cu ochiul și îți îngreunează alegerile. Am poftit la diferite cut-uri de ovină (am ales niște cotlete de miel, care au venit împreună cu piureuri, sosuri și legume în fel și chip). Tajinul de vită, aromat, cu multă scorțișoară, a fost, și el, apreciat la masă. Dar, pentru mine, tot felu rile de început, salatele și celelalte specialități sunt cele care mă seduc. Și au fost impecabile. Iar referitor la comentariile de pe net, porțiile au fost „atât de mici” încât jumătate din felul principal și deserturile au ajuns în pachetul luat acasă, deși se împliniseră vreo șapte ore de la masa precedentă.

Voilà, le Bistrot

 Str. General Constantin Budișteanu 18

Circulă o vorbă prin târg cum că la Voilà nu găsești mese. Eu am găsit, dar și fac rezervă rile din timp, pentru că #așaseface. De obicei, încep cu un pahar, două de vin (recoman dările lor), că nu poți mânca pe burta goală.

La Voilà se gătește cu ingrediente de sezon, dar pe mine m-a intrigat tot timpul ingeni ozitatea lui Radu în a îmbunătăți sau a da o tușă personală unor preparate clasice. Face o mâncare de praz cu măsline și îi pune pe deasupra niște brânză veche de oaie, ia un caras de Dunăre și, migălos, scoate fileurile. Iar dacă tot suntem la muncile de chinez bătrân, trebuie să menționez că primăvara, în bucătărie, se curăță sute de kilograme de urzici. Da, aici găsești și lobodă, și urzici, ca să nu mai vorbim de faptul că e unul, dacă nu chiar primul, dintre cei care au băgat leurda în meniul a la carte. Îi plac și rața, și foie gras-ul, dar și tocănița de ciuperci sălbatice sau zacusca cu midii. Fierbe zile-n șir oase și legume pentru supe-bază, dar dacă ai noroc îți aduce și câteva feliuțe dintr-o slană recent desco perită. Cumva, nici așa, nici altminteri, ci doar altfel și foarte bun.

5 restaurante cu paste bune

După italieni, probabil că românii sunt unii dintre cei mai mari consumatori de paste din Europa. Nu mă bazez pe nicio statistică atunci când spun asta, ci pe simplul fapt că sunt extrem de puține restaurantele din România care nu au în meniu acest preparat. Până la urmă, și bucureștenii sunt latini la bază, așa că e normal ca, din când în când, să ni se facă poftă de o porție de paste gătite din ingrediente de calitate. Așadar, iată 5 locuri unde poți să dai fuga atunci când te lovește pofta de paste:

Gattini Cișmigiu

 George Vraca 7

În apropierea Cișmigiului, cei de la Gattini au deschis anul acesta o nouă locație, a doua după cea de la Carnivale Food Market (Splaiul Unirii 165). Erau deja renumiți că fac unele dintre cele mai bune paste din oraș, iar acum vor convinge și mai multă lume. Așadar, când mai ești prin zonă, poți să le faci o vizită și să încerci o porție de paste la fața locului sau să le iei to go pentru un picnic în parc.

Osteria Ciao Niki

Mihai Eminescu 90

De la Ciao Niki n-ai cum să pleci dezamăgit, pentru că totul aici este o experiență. Mâncarea este delicioasă, Niki este extrem de prietenoasă și te face să te simți ca și când vă cunoașteți de ani de zile, locul arată exact ca un restaurant din Italia, poți cumpăra produse și pentru acasă. În plus, ți se gătește nu din meniu, ci după pofte.

Bocca Lupo (Operei)

Str. Dr. Lister 1

Bocca Lupo este un local foarte frumos, cu multe elemente de decor care să te trimită cu gândul la Italia, de la Fiatul secționat și transformat în stație de făcut pizza, până la lustrele din sticluțe de Aperol Spritz. Dar nici mâncarea nu se lasă mai

prejos, iar pastele sunt unul dintre cele mai apreciate feluri din meniu. Cele cu fructe de mare sunt cu adevărat deosebite, așa că ține minte acest lucru atunci când pofta te pune pe dat search în București după așa ceva.

Sardin

 Bulevardul Mircea Vodă nr. 39H

0729.520.111

Sardin este o destinație ce nu trebuie ratată de iubitorii de pește și fructe de mare, însă și pastele sunt un dish special aici. Dacă mai și combini fructele de mare cu pastele, atunci vei pleca mai mult decât mulțumit și vei ști că vei reveni cu plăcere cu proxima ocazie. Sardin e un restaurant cu aer mediteranean, bucătărie responsabilă și ingrediente de origine controlată sau produsele tradiționale autentice. Totodată, locul arată foarte bine, având un design modern și atractiv, asta mai ales pentru cei care caută restaurante mai deosebite pentru a le imortaliza pe conturile lor de Instagram.

Cucinetta

Str. Tudor Ștefan 32

0753.353.333

Născut din pasiunea pentru bucătăria italienească autentică, la Cucinetta n-ai cum să zici că pastele sunt așa și pe dincolo – ele sunt excelente și făcute fix ca pentru visele și poftele unui italian. Bucătăria e la vedere, așa că poți să încerci să furi și un pic de meserie.

Spectacol sau cafea? Spectacol și cafea!

Pentru că toamna aduce cu sine deschiderea stagiunii teatrale, anunțându-se numeroase spectacole de teatru captivante, cum sună o piesă de teatru reușită acompaniată de o cafea târzie? Astfel, pentru bucureștenii care vor să își petreacă, în sala de teatru, câteva ore, dar îi încântă și câteva momente într-un cadru relaxant, cafenelele cool din proximitatea teatrelor au rolul de a le ușura decizia.

Alt Shift

Beans&Dots

Palatul Universul, Ion Brezoianu 23-25

La doar câteva minute de Cișmigiu, unul dintre cele mai îndrăgite parcuri din București, se află Beans&Dots – un spațiu cool de băut cafea, socializat și relaxat. Fiind situată chiar la parterul clădirii principale a Palatului Universul, la doi paşi de sala Teatrului Mic, de pe Constantin Mille, cafeneaua este învăluită într-o atmosferă chill, boemă, dar cu accente hipsterești. Tot în Palatul Universul, coborând la subsol, vei descoperi unul dintre cele mai interesante spații din București, Apollo111 – un bar și un teatru independent, deschis relativ recent, acum aproximativ 6 ani. Astfel, pentru amatorii de spectacole îndrăznețe, unice, concepute de tineri talentați, Apollo111 este locul perfect, punând în scenă spectacole selecționate anual cu grijă de directori artistici diferiți, dar la fel de talentați.

Strada Constantin Mille 4 Situat într-o zonă ultracentrală, mereu aglomerată și agitată, Alt Shift este un loc foarte fain, destul de cunoscut și frecventat de bucureșteni și nu numai. Astfel, localul se află într-o clădire veche, dar renovată și dispune de o terasă superbă, înconjurată de vegetație, ideală pentru câteva momente liniștite, relativ departe de agitația urbană (cu gândul măcar).

La doar 5 minute de Alt Shift, traversând unele dintre cele mai frumoase străzi ale Capitalei, vei descoperi Teatrul Odeon un teatru de repertoriu fondat la jumătatea secolului al XX-lea. Fiind unul dintre cele mai reprezentative din București, Teatrul Odeon propune spectacole diverse, precum ,,Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Julieta fără Romeo” sau „Delirium”. Și ce-ar merge mai bine după o reprezentație emoționantă decât câteva momente alături de o mâncare sau o cafea bună?

Bar A1

Piața Amzei 1

A1 este unul dintre cele mai populate și preferate locuri ale zonei, fiind deja faimos pentru ambianța lejeră și cool pe care o găsești întotdeauna la bar. La A1 poți sta atât în interior, diferențiindu-se de celelalte locuri din împrejurimi prin piesele unice de decor, cât și în exterior, pentru că dispune o terasă micuță, cu mese și scaune simple, din lemn, amplasate chiar pe trotuar, în mijlocul agitației. Aici cu greu găsești un loc liber, fiind spațiul perfect pentru a savura o cafea sau pentru a sta la un cocktail cu prietenii.

De la A1, la nu mai mult de câțiva pași, chiar pe Calea Victoriei, se află Teatrul ACT, primul teatru independent din România. La ACT, pe lângă spectacole care se laudă cu apariții la festivaluri naționale și internaționale, poți lua parte și la diverse acțiuni culturale interesante, precum ateliere de creație, lansări de carte etc. Așadar, fie că vrei să te delectezi cu un spectacol sau pur și simplu participi la un eveniment găzduit de teatru, A1 e chiar după colț și te așteaptă la o cafea, pahar de șampanie sau un fel de mâncare unic.

Meron

Bulevardul Regina Elisabeta 40 Meron este o cafenea situată într-o zonă superbă a Capitalei, chiar lângă parcul Cișmigiu, și este una dintre locațiile lanțului de cafenele deja faimos, care poate fi regăsit atât în Brașov, cât și în Cluj. Design-ul locului este unul simplu, dar de efect, cu piese de mobilier confecționate din lemn, care se îmbină perfect cu nuanțele calde și neutre. Vizavi de Meron, într-o locație interbelică, cu totul aparte și specială, se găsește Teatrul Elisabeta – un teatru privat și independent, cu spectacole savuroase. Pe lângă numeroasele piese de teatru puse în scenă de actori deja consacrați și iubiți de publicul larg, teatrul se mândrește și cu numeroase producții ale proaspeților absolvenți ai UNATC-ului, lansări de carte, seminarii sau concerte, fiind o alegere ideală pentru petrecerea timpului liber, indiferent că este vorba de weekend sau timpul săptămânii.

Unde găsești revista Zile și Nopți?

Cu peste 20 de ani de activitate, Zile şi Nopţi nu este doar cea mai mare, ci şi singura reţea naţională de reviste de timp liber distribuite gratuit. Fiecare număr publicat ne bucură enorm, pentru simplul fapt că știm că ne-am îndeplinit încă o dată misiunea de a oferi cititorilor noștri cele mai bune, noi și interesante opțiuni de going out și timp liber. Lună de lună primim confirmarea că avem echipă, experienţă, audienţă şi parteneri de încredere. Și, apropo de parteneri și de ieșit în oraș, iată o listă cuprinzătoare de locuri recomandate de noi în Bucureşti și în care se distribuie revista Zile și Nopți, la fiecare început de lună.

ARTELE SPECTACOLULUI

Teatrul Avangardia

Lipscani 53

0791 616 583

www.TeatrulAvangardia.ro

Recomandări din program: TOC TOC

Sâmbătă, 29 octombrie, ora 20.00

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”

Bd. Nicolae Bălcescu 2, București

Telefon: 021 313 9175

Opera Naţională București

Programul complet pe operanb.ro

Apollo 111

Palatul Universul

Str. Actor Ion Brezoianu 23-25

Programul complet pe apollo111.ro

Point, hub cultural

Str. Eremia Grigorescu nr. 10 Programul complet pe pointhub.ro

Teatrelli

Piața Alexandru Lahovari nr. 7 Programul complet pe teatrelli.com

Teatrul de Artă

Str. Sfântul Ștefan 21 Programul complet pe teatruldearta.ro

Teatrul Apropo

Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 8

Programul complet pe teatrulapropo.ro

www.zilesinopti.ro

FF Theatre

Str. Smârdan 5Bis

contact@ffentertainment.ro tel. 0732.624.167

Recomandări din program:

Flash-uri din sens opus

7, 28 octombrie, ora 20:00, 50 lei

Superman și Scufița Roșie

8, 16, 22, 29 octombrie, ora 12:00

Preț bilet: 35 lei

Ultima noapte în Paradis

8, 15 octombrie, ora 19:00, 50 lei

Aventuri în lumea teatrului

9, 30 octombrie ora 12:00

Preț bilet: 100 lei

Vrei să mori cu mine

9, 27 octombrie ora 18:00

Preț bilet: 50 lei Tinder

13 octombrie ora 20:00

Preț bilet: 50 lei

Extrem

14, 30 octombrie, ora 20:00

Preț bilet: 75 lei

Prădătorul

16 octombrie, ora 18:00, 50 lei Crime

21, 29 octombrie, ora 20:00

Preț bilet: 50 lei

Cum se duce totul dracu

22 octombrie, ora 19:00

Preț bilet: 50 lei

Cei 3 purceluși

23 octombrie, ora 12:00

Preț bilet: 35 lei

Fragilitatea umană în absența luminii

23 octombrie, ora 18:00, 50 lei

Programul complet pe www.ffentertainment.ro

Teatrul Act

Calea Victoriei nr. 126

teatrulact.ro

Teatrul de Comedie

Centrul Vechi

str. Sfântul Dumitru nr. 2 Programul complet pe comedie.ro

Teatrul Coquette

Calea Călărași nr. 94, Tel. rezervări: 0754 990 017 rezervari@teatrulcoquette.ro Recomandarea lunii octombrie: Valsul Hazardului

sâmbătă, 15 octombrie, ora 19:30 Programul complet pe teatrulcoquette.ro

Teatrul Elisabeta

B-dul Regina Elisabeta nr. 45 Recomandarea lunii octombrie:

Fanteziile soțului meu aproape că m-au înnebunit

Duminică, 16 octombrie, ora 18:00 Programul complet pe teatrulelisabeta.ro

Teatrul Excelsior

Str. Academiei nr.28

Recomandarea Zile și Nopți: APROAPE

Regia: Eugen Gyemant

7, 8, 9, 13 octombrie, ora 19:00

Sala „Ion Lucian”

Programul complet pe teatrul-excelsior.ro

Teatrul Godot

Calea Rahovei nr. 147-153

Programul complet pe teatrulgodot.ro

Teatrul în Culise

Str. Alecu Russo nr. 12

Programul complet pe teatrulinculise.ro

Teatru Infinit

Str. Mihai Eminescu nr. 127

Programul pe teatruinfinit.ro

Teatrul Ion Creangă

Programul complet pe teatrulioncreanga.ro

Teatrul Bulandra

Bd. Schitu Măgureanu nr. 1 bulandra.ro

MUZEE

MAReMuzeul de Artă Recentă

Bulevardul Primăverii nr. 15

Deschis zilnic între: 11:00 și 19:00. Marți, închis. Mai multe informații pe mare.ro

MNAC - Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, aripa E4. Intrarea se face prin Calea 13 Septembrie, poarta B3. Program de vizitare muzeu: miercuri – duminică: 11:00 - 18:00 (ultimul acces, ora 17:30). Mai multe informații pe mnac.ro

Teatrul Mic

Str. Constantin Mille, Nr. 16

Telefon: 0725.211.005

Str. Gabroveni, Nr. 57

Telefon: 031.069 95 91

Programul complet pe teatrulmic.ro

Teatrul Muzical Ambasadorii

Bulevardul Tineretului 8-10 www.teatrulmuzicalambasadorii.ro

Teatrul Nottara

Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 20 Programul complet pe nottara.ro

Teatrul Odeon

Calea Victoriei nr. 40-42 Programul complet pe teatrul-odeon.ro

Teatrul Stela Popescu

Bulevardul Tineretului nr. 8–10 teatrulstelapopescu.ro

unteatru

Str. Sfinții Apostoli nr. 44 Programul complet pe unteatru.ro

MNAR - Muzeul Naţional de Artă al României

Calea Victoriei 49-53

Program de vizitare muzeu: miercuri - duminică, 10:00 - 18:00. Mai multe informații pe mnar.arts.ro

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Șoseaua Pavel Kiseleff nr. 1 Muzeul adăpostește peste 2.000.000 de exponate. Program de vizitare: marți – vineri: 10:00 – 18:00 (ultimul acces, ora 17:00), sâmbătă – duminică: 10:00 –19:00 (ultimul acces, ora 18:00) Mai multe informații pe antipa.ro

GALERII DE ARTĂ:

2/3 galeria

str. Franceză, nr. 4

Catinca Tabacaru Gallery

Calea Giulești, 14, Etajul 3, București

Elite Art Gallery

Piața Națiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter

Program: luni - vineri 11:00 - 19:00

Galeria Senso

Calea Victoriei 12C

Kulterra Gallery

Știrbei Vodă nr. 104-106

Program: luni - vineri: 12:00 - 18:00, sâmbătă - duminică: 12.00 - 16.00

SPAȚII

CULTURALE:

ARCUB

Strada Lipscani nr. 84 - 90 www.arcub.ro

AssamblageInstitutul de Artă și Design

Str. Dimitrie Racoviță nr. 18 Assamblage este un punct de referință în dezvoltarea bijuteriei de autor din România. www.assamblage.ro

Fundaţia Calea Victoriei Bd. Dacia nr.78

La Fundația Calea Victoriei se discută despre antropologie, istorie, muzică, pictură, astronomie, filozofie, teatru sau mistică. Program: luni - vineri: 10:00 - 17:30 www.fundatiacaleavictoriei.ro

Teatrul Arte dell’Anima

Str. Făinari nr. 17D

Conceptul Arte dell’Anima s-a născut din dorința de a dezvolta, încuraja și promova mijloacele artistice ce fac posibilă descoperirea sufletului uman. www.artedellanima.ro

Unde mâncăm bine în București?

A1

Piața Amzei, nr. 1

Restaurant, expoziții, lansări de carte, (mini) concerte

Tel. rezervări: 0770.901.409

Anika

Str. Pictor Nicolae Tonitza, nr. 10 Tel. rezervări: 0726.400.148

Băcănia Veche

Bulevardul Dacia nr. 25

Secret garden, great food

Tel. rezervări: 0783.184.297

Bistro Acuarela

Str. Polonă, nr. 40

Acuarela nu e doar unul dintre cele mai fotogenice locuri din oraș, ci și o afacere de familie plină de creativitate și responsabilitate și

care-și dorește să lase o amprentă pozitivă asupra Bucureștiului. Tel. rezervări: 0745.662.889

Bistro by Green Hours

Calea Victoriei, nr. 120

Tel. rezervări: 0751.772.275

Bogdania Bragagerie

Str. Olari, nr. 20

Bistro balcanic.

Tel. rezervări: 0787.877.985

Bucataria.localfood

Str. Ion Slătineanu, nr. 30 Mâncare gătită ca acasă.

Tel. rezervări: 0755.551.245

Drako Kuhnia Balkanica

Str. Cuza Voda, nr. 46

Restaurant & Wine Bar cu specific balcanic.

Tel. rezervări: 0786.432.980

Ever After

Str. Mendeleev, nr. 5

Modern kitchen & cocktail bar.

Tel. rezervări: 0729.088.081

Energiea

Str. Actor Ion Brezoianu, nr. 4 Bucătărie contemporană. Tel. rezervări: 0736.374.432

Flip Flop Bistroteca

Bd. Dacia, nr. 139

Dance with a burger in your hand.

Tel. rezervări: 0771.205.071

La Finca Alioli

Str. Căderea Bastiliei Nr. 78

Restaurant spaniol cu mâncare tradițională.

Tel. rezervări: 0767.150.500

Lente Lupu

Str. Dionisie Lupu, nr. 78

Meniu de comfort street food reinterpretat, cu burgeri, wrapuri, pite, wokuri, dar și salate, și grătare.

Tel.: 031.410.75.85

Lente Arcului

GRABit Pastrami Bar

Str. Olteni, nr. 9

Sau unde mănânci în București un sandviș cu pastramă de vită ca în New York?

Recomandarea Zile și Nopți: New York Pastrami Sandwich, un preparat care, în ciuda numelui, are origini românești recunoscute chiar și de americani.

Tel. rezervări: 0735.196.347

Grano

Str. Puțul Lui Zamfir, nr. 40 Specific italian.

Tel. rezervări: 021.231.2386

Hare

Blv. Mareșal Constantin Prezan, nr. 1 Signature drinks, fusion menu & more.

Tel. rezervări: 0725.544.669

HOP Garden

Splaiul Unirii, nr. 225

Mix de deliciuri culinare, preparate combinate cu savurarea unei beri (burgeri, quesadilla), dar și delicatese fine, de savurat cu un pahar de vin (tagliatele cu fructe de mare, ton file pe plită).

Tel. rezervări: 0770.448.443

Il Peccato

Str. Franceză, nr. 11

Specific italian. Pasta & pizza. Tel. rezervări: 0765.301.300

Str. Arcului, nr. 8 Meniu cu gusturi din lumea întreagă, de la curry cu lapte de cocos la avocado și de la sos teriyaki la gulaș.

Tel: 021.210.96.96

Kanpai

Str. Călinescu George, nr. 49 Bistro cu mâncare gătită de un chef japonez, pentru toate buzunarele! Sushi bar accesibil.

Tel. rezervări: 0755.526.724

MOKI - Modern Kitchen

Gara Herăstrău, nr. 4d Our kitchen is made for dancing. Tel. rezervări: 0739.223.322

MOM

Str. Franceză, nr. 2-4

Un proiect gastronomic a cărui identitate este creată în jurul conceptului de „energie feminină”. Tel. rezervări: 0770.616.737

NOR, Sky

Casual Restaurant

Sky Tower, etajul 36.

The highest restaurant in Bucharest. Landmark above the clouds, at 136 metres in the sky.

Tel. rezervări: 031.005.60.56

Pickles

Str. Vasile Lascăr, nr. 21 Restaurantul cu cele mai gustoase remedii pentru mahmureală. Specialitatea casei: murăturile prăjite și grilled cheese!

Sardin

Blv. Mircea Vodă, nr. 39H

Specific mediteranean.

Tel. rezervări: 0729.520.111

Suento by Gram Bistro

Str. Toamnei, nr. 101

A place of happiness and passion.

Tel. rezervări: 0787.605.362

Switch.Eat

Str. Horei, nr. 34

Burgeri & more. O călătorie culinară

în jurul lumii.

Tel. rezervări: 0726.023.881

Taverna Waterloo

Str. Traian, nr. 188

Restaurant cu specific belgian. Tel. rezervări: 0771.287.901

The Saint 139

Calea Victoriei, nr. 139

Bucătarie urbană. Cocktail bar. Tel. rezervări: 0733.536.349

Verv.Kitchen

Str. Italiană, nr. 26

A place where natural ingredients meet surprising ways of cooking healthy food.

Tel. rezervări: 0770.864.532

Voilà

Str. General Constantin Budișteanu, nr. 18 Bucătărie franțuzească, românească (tradițională sau nouă) și multe altele, totul gustos și autentic la Voilà, bistroul gourmet de pe strada G-ral Constantin Budișteanu nr. 18. Grădina generoasă și elementele surpriză din decor oferă o atmosferă prietenoasă, totul într-o notă french. Tel. rezervări: 0720.017.180

Club 99 - The Comedy Club

Bd. Dacia nr. 99

fabrica

Str. 11 iunie, nr. 50 Bucătăria la parter, clubul la etaj.

Tel. rezervări: 0753.227.422

Grădina Olari

Str. Olari, nr. 8

Tel. rezervări: 0770.147.410

J’ai Bistrot

Calea Griviței, nr. 55. Gastropub.

Tel. rezervări: 0790.229.922

Journey Pub

Str. George Enescu, nr. 25

Tel. rezervări: 0752.285.286

Zăganu

Bistro & Craft Beer Bar

Calea Victoriei, nr. 91-93 Susținem berea artizanală românească. Burgeri & specialități. Tel. rezervări: 0770.550.234

Cultură și băutură

Tel. rezervări: 0733.500.301

Mojo

Str. Gabroveni, nr. 14

Tel. rezervări: 0737.220.220

Random Space

Str. Popa Petre, nr. 21

Tel. rezervări: 0733.679.967

Snakes & Wizards

Str. Ilarie Chendi, nr. 5

Tel. rezervări: 0726.387.225

Trei Beţivi

Strada Vasile Lascăr, nr. 66 Tel.: 0753.238.484

Recomandarea Zile și Nopți:

Joi, 13 octombrie 2022, la 20:00

Concert: Bucharest Sax Quartet

Fruitful Sessions. Ce e mai jazz și mai grav decât un saxofon? Vă spunem noi ... 4 saxofoane

Folosim cele mai bune boabe de cafea arabica, culese manual, preparăm doar cafea de calitate și astfel ne poziționăm în topul preferințelor iubitorilor de cafea. www.gloriajeans.ro

Gloria Jean’s Coffees

Traian, Bd. Unirii, nr. 57

Gloria Jean’s Coffees, ParkLake Shopping Center

Gloria Jean’s Coffees, Sun Plaza

Gloria Jean’s Coffees, Aeroportul Henri Coandă

Liberté

Calea Victoriei, nr. 122

Muzică, mâncarebăutură, & more Gloria Jean’s Cafea bună, ceai și ceva dulce

Luni – Duminică: 10:00 – 20:00

Tucano Coffee

Str. Calea Dorobanților, nr. 18

Luni – Vineri: 08:00 – 22:00

Sâmbătă – Duminică: 09:00 – 22:00

Coftale Coffee Shop

Str. Prof. Ștefan Mihăileanu, nr. 42 Luni – Duminică: 09:00 – 21:00

Seneca AntiCafe

Str. Arhitect Ion Mincu, nr. 1

Luni – Sâmbătă: 09:00 – 21:00

Shopron Gelato & Coffee

Str Barbu Delavrancea nr 5 sector 1

Luni – Duminică: 09:00 – 21:00

Velocità

Calea Victoriei, nr. 122

Luni – Duminică: 09:00 – 22:00

Ceainăria Green Tea

Str. Dr. Burghelea, nr. 24

Marți – Duminică: 09:00 – 22:00

Cafélier

Bulevardul Lascar Catargiu, nr. 7

Luni – Vineri: 08:00 – 19:00

Sâmbătă – Duminică: 09:00 –19:00

Mingle

General Eremia Grigorescu, nr. 5

Luni – Joi: 09:00 – 20:00

Vineri – Duminică: 09:00 – 21:00

Sweetology

Calea Victoriei, nr. 122

Luni 12:00 – 21:00

Marți – Duminică: 10:00 – 21:00

Zexe Braserie

Bulevardul Aviatorilor, nr. 65

Luni – Duminică: 09:30 – 22:00

www.zilesinopti.ro

Giorgio Finamore