M ILENA M UNTEANU
Punți de comunicare și înțelegere Când părăsești Țara, îi porți în suflet icoana, iar Ea rămâne inevitabil o sursă de dor. Rămâne o sursă de inspirație, o porți cu tine, te bucură și te doare, și în mod curios, deși e purtată în tine, continui să îi simți lipsa oriunde ai fi. Cel plecat de-acasă scrie să-și aline tristețile, singurătățile, să-și apropie depărtările, scrie de dor. El poartă mentalul de acasă, care, la confluența cu lumea în care migrează, crează cros-polinări, uneori nemaiauzite până la el. De exemplu, întâlnirea improbabilă dintre sculptura de la Hobița și cea a lui Rodin s-a realizat prin Brâncuși, un exponent al românismului, influențat și de curentele pariziene ale timpului, dar mai ales de minunea artei populare românești. Rezultanta e cunoscută, ea a dus la “contribuții
KRYTON 1 (6) / 2021
covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană”. Brâncuși a ajuns la o simplificare a mesajului până la modernizarea completă și radicală a expresiei artistice. Francezii l-au venerat drept revoluționar al sculpturii, chiar dacă la timpul respectiv unii intelectuali respectabili din țară i-au negat valoarea, spunând că nu ar fi creat nimic mai mult decât ar fi putut face un ucenic neinstruit. Te întrebi dacă asta a fost doar o neînțelegere, sau poate o reavoință, un refuz de a recunoaște valoarea creată afară, sau poate o frică justificată în acele vremuri? Indiferent ce a fost, e clar că relația dintre cei plecați și Țara nu e întotdeauna simplă. Doi dintre cei mai iluștri ambasadori ai noștri în lume, Brâncuși și Enescu, șiPROZĂ 103
