A NTONIO T ABUCCHI
Bucureștiul nu s-a schimbat deloc* Și de altfel, se simțea bine acolo, chiar prea bine. Exagera? Nu, cum să exagereze, mă simt mai bine ca la mine acasă, spunea el, mâncare de-a gata, patul făcut, cearșafurile schimbate o dată la săptămână, și o cameră doar pentru mine, avem până și un balconaș, e drept că vederea nu e cine știe ce, o suprafață cu clădiri din ciment, dar pe partea din fața clădirii, de pe balconul comun cu măsuțe și scaune din nuiele împletite, te poți bucura de o panoramă splendidă, tot orașul, iar la dreapta, marea; nu e un azil, ci un hotel. O spunea aproape cu ciudă, așa cum vorbesc bătrânii câteodată, dar fiul lui nu îndrăznea să îl contrazică.
Tată, murmură, nu te agita, știu că îți este bine aici, îmi dau seama. Nu știi nimic, bolborosi ăl bătrân, ce știi tu, o spui numai așa, ca să-mi faci pe plac, tu ai avut norocul să te naști în țara asta, când maică-ta și cu mine am reușit să fugim avea o burtă așa de mare. Te-ai gândit vreodată că dacă nu reușeam poate ai fi ajuns să fi un tinerel înflăcărat de idealuri cu cravată roșie la gât, unul dintre acei boy scouts ce formau alaiul de-a lungul străzii când măreața pereche trecea cu mașina prezidențială binecuvântând mulțimea? Știi ce ai fi strigat în timp ce ai fi fluturat stegulețul? Viață lungă Tovarășului ce conduce poporul nostru
* În original, Bucarest non è cambiata per niente. Constituie una dintre cele nouă povestiri cuprinse în volumul Timpul îmbătrânește în pripă (Il tempo invecchia in fretta), publicat în anul 2009.
114 PROZĂ
1 (6) / 2021 KRYTON
