Vita Catholica Banatus Nr. 6 - 2019

Page 18

PAGINA PSIHOLOGULUI Psih. dr. Irina VASTAG „Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi, din plin, compasiune.” Calvin Coolidge

Comportamentul uman în perioada Sărbătorii de Crăciun

Când facem referire la fericirea de sărbători, ecuația definitorie este: fericirea = realitatea – așteptări. Matematic spus: cu cât așteptările noastre depășesc realitatea, cu atât fericirea noastră va fi mai scăzută. Ce este de făcut? În psihoterapie regula este foarte simplă: te deranjează ceva? Poți să schimbi situația? Dacă da – ne focusăm pe rezolvarea problemei, dacă nu – ne concentrăm pe modificarea modului în care vedem problema. Și cum este aproape imposibil să ni se îndeplinească toate expectanțele pe care le avem referitor la sărbători (mai ales că multe depind de cei din exterior), este nevoie să schimbăm felul cum gândim, pentru a ne putea bucura din plin de această perioadă. Un amplu studiu realizat de un grup de cercetători din cadrul Universității din Columbia, coordonați de renumitul profesor dr. Kennon M. Sheldon, specialist în domeniul științelor psihologice, a evaluat aspectele care alcătuiesc un Crăciun fericit. În acest sens, a fost ales ca eșantion un număr de 117 participanți cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani, care au avut drept sarcină aceea de a răspunde la o serie de întrebări privind gradul de satisfacție, nivelul de stres și dispozița lor emoțională în perioada sărbătorilor de Crăciun. S-a observat faptul că un nivel ridicat de fericire și bunăstare este generat în rândul respondenților pe parcursul momentelor petrecute cu cei apropiați și a participării acestora la evenimentele religioase specifice sezonului. De asemenea, studiul a evidențiat și faptul că un nivel scăzut de satisfacție și bunăstare se poate observa în rândul respondenților care au caracterizat sărbătorile de Crăciun în principal printr-un comportament specific consumatorului, mai precis când participanții s-au axat pe aspectele de ordin material, pe cumpărături și cadourile primite. Prin urmare, datele materialiste ale activităților specifice Crăciunului zilelor noastre pot submina nivelul de bunăstare resimțit în această perioadă,

18

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 6 - 2019

în timp ce activitățile de familie și cele spirituale ne ajută să ne simțim cu adevărat fericiți. Sărbătorile sunt puternic legate de spiritualitate, de tradiții, de familie, de aceea ele trebuie să ne îndemne la momente de reuniune: atât cu noi înșine, cât și cu cei dragi și să aducă în primplan simplitățile vieții. Tot o cercetare științifică recentă, efectuată în cadrul Universității British Columbia din Vancouver, ale cărei concluzii au fost publicate în revista de specialitate „Science”, a demonstrat faptul că suntem mai satisfăcuți atunci când alegem să ne cheltuim banii pe cadouri pentru cei dragi, decât atunci când alegem să cumpărăm pentru sine diverse lucruri. Sărbătoarea Crăciunului este cu adevărat valoroasă atunci când aceasta reprezintă un prilej oportun de a ne conecta cu cei din jur, de a fi recunoscători și de a da dovadă de cumpătare, deschidere și determinare în a fi mai buni cu noi și cu cei din jur. În esență, așa cum spunea Norman Brooks: „Crăciunul este pentru totdeauna, nu doar pentru o zi, este dragoste, dorinţa de a trăi împreună, de a dărui, toate acestea nu sunt de pus deoparte ca nişte clopoţei, lumini şi beteală argintie într-o oarecare cutie pe un raft. Binele pe care îl faci pentru alţii este binele pe care ţi-l faci ţie.”


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Vita Catholica Banatus Nr. 6 - 2019

2min
pages 1, 3, 5, 8, 11, 28

Vita Catholica Banatus Nr. 6 - 2019

1min
pages 1, 3, 8, 11, 28

Sărbătoarea

7min
pages 3, 8, 11, 28

Vizită canonică la Breștea și la Denta

2min
page 25

De ce îl pe sărbătorim Sfântul Martin?

10min
pages 21-23

Luna Misionară Extraordinară în Dieceza de Timișoara

2min
page 24

Stadiul lucrărilor pe șantierul de renovare și restaurare a Domului Sf. Gheorghe, Catedrala Diecezei Romano-Catolice de Timișoara

5min
pages 26-28

MARIA RADNA Maica Harurilor de la Radna și un caz miraculos

2min
page 20

A keresztény lelkületű ajándékozásról

5min
pages 12-13

PAGINA PSIHOLOGULUI Comportamentul uman în perioada Sărbătorii de Crăciun

2min
page 18

Heilig ist dieser Tag

2min
page 15

GERHARDINUM O experiență de neuitat

2min
page 19

Ez a ház Mária háza és egyházmegyénk egyik biztos pontja

2min
page 14

SPIRITUALITATE Sfântă este Ziua Nașterii Tale, Isuse, în inima mea

3min
page 16

Fenyő, karácsonyfa, galambok

2min
page 17

aLAPgondolat Krisztusba gyökerezni

2min
page 11

EDITORIAL Ce face o sărbătoare să fie sfântă?/ Mitől ünnep?

1min
page 3

ÎNDRUMARE Sărbătoarea e lux și opulență?

3min
pages 8-9

FAMILIE Nașterea lui Cristos între pregătiri și... Advent

2min
page 5

Să privim cu recunoștință spre Darul Vieții

2min
page 10

SFÂNTUL PĂRINTE Toate trec, numai iubirea rămâne

3min
page 4

COPII Szent ez a nap / Calendarul de Advent / Der Hl.Nikolaus

2min
page 7

TINERET Noi nu uităm cine e Sărbătoritul

2min
page 6
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.