Biserică și societate statui
Biserica Franceză, București
Cu brațele și Inima deschise Secretul statuii Mântuitorului de la Biserica Franceză din București
C
ei care au trecut pragul Bisericii Franceze (SacréCœur) din București au avut ocazia să se roage în fața unei frumoase statui a Preasfintei Inimi a lui Isus. Punct focal al micuței biserici, reprezentarea Mântuitorului de pe altar, cu Inima vizibilă pe piept, cu brațele deschise într-o chemare către lumea întreagă, este cea în fața căreia Fericitul Vladimir Ghika a oferit adesea Sfânta Liturghie. Este cunoscut faptul că Monseniorul avea o devoțiune specială către Preasfânta Inimă a lui Isus, el fiind cel care a purtat stindardul catolicilor din România la pelerinajul din martie 1917 de la Paray-leMonial – locul unde Isus i s-a arătat Sfintei Margareta-Maria Alacoque, cerându-i răspândirea cultului Preasfintei sale Inimi. Tot în albumul de poeme și gravuri Les intermèdes 14
ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020
Text: Viviana Dimcev
de Talloires, Vladimir Ghika dedică o poezie Preasfintei Inimi. Nu e de mirare că acesta este hramul bisericii construite în 1930 de „Fiicele Carității Sfântului Vincențiu de Paul” – aduse de Monsenior în București – lângă Institutul de Caritate, cunoscut azi ca Spitalul Parhon. Această reprezentare a Mântuitorului cu brațele deschise îmbrățișând întregul univers se datorează unei umile mame de familie din Franța. Édith Royer (1841-1924) a avut o viață spirituală bogată încă din copilărie; deși se gândea să intre într-o mănăstire, în cele din urmă, la insistența familiei și a duhovnicului, s-a căsătorit cu Charles Royer în 1860 și a avut 4 fiice. Începând din 1870, Édith a beneficiat de niște haruri extraordinare: viziuni ale Mântuitorului, care îi arată Inima sa Preasfântă, întocmai precum
Sfintei Margareta-Maria Alacoque. De altfel, Édith a avut și o apariție a Sfintei, în 1872, chiar la Paray-leMonial, care i-a confirmat că misiunea ei era de a face cunoscută Preasfânta Inimă a lui Isus. Unul dintre mijloacele prin care Édith a făcut acest lucru a fost să-i propună Episcopului de Dijon fondarea unei Asociații de rugăciune și penitență, care după mai mulți ani va fi aprobată de Biserică și se va afilia Bazilicii Sacré-Cœur din Montmartre, pe atunci în construcție. În tot acest timp, Episcopul, la cererea lui Édith, a păstrat secret numele vizionarei și al confesorului acesteia, originile Asociației fiind revelate doar în 1928, după moartea lui Édith. Vizionara a trăit până la vârsta de 83 de ani în același anonimat umil. În ultima parte a vieții, după moartea soțului, a încercat să intre într-o mănăstire de călugărițe bernardine, dar din cauza sănătății fragile, a trebuit să revină în sânul familiei, unde a și murit, în 1924. În 22 iunie 1873, chiar în solemnitatea Preasfintei Inimi, Édith îl vede pe Isus stând în picioare, cu brațele întinse; pe piept strălucește Inima Preasfântă. La cererea Mântuitorului de a face o reprezentare după această viziune, Édith se teme să propună o altă imagine a Preasfintei Inimi decât cea de la Paray-le-Monial. O altă viziune a Sfintei MargaretaMaria rezolvă această dificultate; Édith înțelege că în reprezentarea de la Paray-le-Monial, Isus își revelează Inima, arătând-o cu mâna – acesta fiind începutul răspândirii devoțiunii – în timp ce imaginea Preasfintei Inimi în care Mântuitorul are brațele întinse corespunde unui alt scop, fiind ca un răspuns la chemarea Bisericii sale: „M-ați chemat, iată-mă! Sunt Eu, cu Inima arzând de iubire pentru voi.”
