CULTURĂ ICOANE
Inima lui Isus, izvor a toată mângâierea Text: Pr. Eugen Răchiteanu
Î
n Biserica Catolică, luna iunie este dedicată Preasfintei Inimi a lui Isus. În contextul de față nu facem referire doar la o simplă devoțiune, ci la o spiritualitate profund creștină. Cine trăiește alături de Inima lui Isus și se împărtășește din iubirea Sa face experiența eternității, a iubirii dumnezeiești. Rămânând în Inima lui Isus vom descoperi umanitatea Sa, dragostea Sa infinită față de oameni. Ca să ne apropiem mai mult de această spiritualitate, vă propun să privim la chipul lui Isus pictat în această icoană intitulată „Inima Preasfântă a lui Isus”. Pictura este realizată în anul 1767 de Pompeo Batoni pentru biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Roma. Ce putem descoperi în această operă de o extraordinară finețe artistică? Mai întâi vom întâlni umanitatea lui Isus. Pictorul ne invită să contemplăm chipul Mântuitorului preocupat de săraci. Din dragoste față de oameni, Isus își deschide larg Inima și-i cheamă pe toți să se hrănească din harul Său. Autorul operei ne invită să contemplăm încă un lucru, și anume coasta străpunsă a lui Isus pe cruce. Contemplăm gestul plin de iubire și dăruire deplină atunci când soldatul roman străpunge cu suliţa coasta lui Isus, din care au izvorât apă şi sânge, adică sacramentele Bisericii. De fapt, prin acest gest, ce ne oferă Isus? Ceea ce este mai prețios în 32
ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020
umanitatea Sa: Inima Sa! Pentru noi oamenii, ce este inima? Este „centrul” corpului uman, organul vital fără de care nu putem trăi, este cea mai profundă parte a omului, este locul emoțiilor, locul afectelor, locul iubirii. Dintotdeauna se spune persoanei iubite: îți dau inima mea, adică îți dau ceea ce e mai prețios și mai drag, adică dragostea. Atunci când spunem cuiva că îi dăm inima, înseamnă că facem tot posibilul să ne dăruim fără rezerve, să ajungem până la acel imposibil pe care în mod normal nu reușim să-l atingem. De fapt, Isus ne arată în această imagine că El poate să ne dăruiască ceea ce pentru noi este imposibil, adică inima, dragostea și viața Sa. Mântuitorul ne invită să intrăm în Inima Sa, oferindu-ne tot ceea ce este El, se dăruiește pe Sine însuși, fără rezerve. Autorul operei ne indică faptul că, Mântuitorul oferindu-și Inima, oferindu-se pe Sine însuși oamenilor, știa că o să fie rănit. Când Îl rănim pe Isus? Atunci când refuzăm să iubim, atunci când refuzăm viața Mântuitorului în noi. Opera de față are o însemnătate pentru spiritualitatea catolică, pentru iconografia creștină. Această imagine a inspirat creștinii în spiritualitatea lor de-a lungul multor secole. Îl vedem pe Isus cu ochii deschiși si cu inima în mână. Inima de carne a Mântuitorului ținută în partea exterioară a trupului Său este motiv de contemplare și de meditare
la bunătatea lui Dumnezeu. De fapt, autorul pentru a crea această operă se inspiră văzând un cerșetor care cerea pâine. În cea mai mare parte, cerșetorii nu au nimic să dea, însă oferă ceea ce au mai de preț: dragostea. Privind-l pe Isus cu Inima Sa în mână, ne poate spune că prin acest gest El nu vrea să fie înălțat, ci vrea să fie un slujitor. Mântuitorul ne spune nouă slujitorilor altarului că nu am venit să fim slujiţi, ci să slujim. Isus ne îndeamnă să nu ne fie teamă să oferim și să cerem iubire. De fapt, lumea este însetată de iubire și are nevoie de iubire. Cea mai mare poruncă lăsată de Isus este iubirea: Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu! Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi (In 15,12-13).
