Ferma 4.0 - Agricultura în lume 25
ORGANIC VS. CONVENŢIONAL
Undă verde la vânzarea fermelor olandeze În ciuda protestelor masive ale fermierilor olandezi, Comisia Europeană a aprobat cele două planuri ale Guvernului de la Haga care vizează reducerea poluării cu azot prin cumpărarea exploataţiilor de creştere a animalelor. Guvernul condus de premierul Mark Rutte a propus cele două planuri în valoare totală de 1,47 miliarde de euro, pentru a reduce emisiile de azot şi a îndeplini obiectivele de mediu ale UE. Conform acestora, fermierilor li se vor oferi compensaţii financiare pentru a renunţa la activitate şi a-şi vinde animalele în mod voluntar. Pentru ca achiziţiile să fie aprobate de Comisia Europeană, acestea trebuie să respecte regulile UE privind ajutoarele de stat, care sunt concepute pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderile din UE. PRECEDENTE ISTORICE Conform datelor statistice oficiale, în 2021, în Olanda existau aproximativ 52.000 de ferme zootehnice. Acestea deţineau împreună aproximativ 97 milioane de animale, în special bovine, porci, păsări de curte şi ovine. Deşi guvernul olandez a indicat că va lucra cu fermierii şi cu alte părţi interesate pentru a atenua implicaţiile sociale şi economice pentru fermieri şi comunităţile lor, situaţia este destul de delicată. Cert este că aceasta nu este prima dată când guvernul olandez se oferă să cumpere afacerile crescătorilor de animale, ca parte a eforturilor sale de a reduce numărul de animale din ţară şi de a aborda probleme legate de emisiile de azot, bunăstarea animalelor şi alte preocupări legate de mediu. Află mai multe despre acest subiect, scanând codul QR!
Mark Rutte
Disputa dintre cele două sisteme de agricultură organic vs. convenţional, nu ne va duce nicăieri. Este mult mai necesar să se investeas că în noi tehnologii pentru a permite tranziţia de la agricultura industrială la cea inteligentă. Atunci diferenţele dintre ecologic şi convenţional vor fi de domeniul trecutului, se arată întrun articol de opinie publicat de elveţienii de la AgrarMedien. O ALTĂ PERSPECTIVĂ Dacă vreţi să lăsaţi în urmă vechile lupte neproductive dintre cele două tabere, atunci trebuie să puneţi întrebarea diferit: chiar dacă agricultura ecolo gică ar putea fi un pas în direcţia co rectă, este suficient acest pas? Iar răspunsul lui Olaf Deininger este: ”Nu chiar! Pentru că agricultura ecologică şi cea convenţională au un lucru în comun funcţionează în principal după metode industriale. Pe de altă parte, maşinile uşoare, autonome, alimentate cu energie solară fac din nou procesele mecanice accesibile şi profitabile. În prezent, asistăm la tranziţia de la agricultura industrială la cea inteligen tă. Iar dacă te gândeşti bine, diferenţa dintre agricultura ecologică şi cea con venţională va dispărea în câţiva ani”. Scanează codul QR şi citeşte articolul integral!