revista Ferma nr. 10 1-14 iunie 2023

Page 26

26 Ferma de bivoli

CUM AR PUTEA FI SALVAT BIVOLUL ROMÂNESC?

Procesatorii de produse lactate din Transilvania se plâng că ajung cu greu pe masa consumatorilor. Se vorbeşte tot mai des de lanţul scurt de aprovizionare, însă nu există încă o reţetă a succesului. un articol de

LIVIU GORDEA mai multe pe această temă www.revista-ferma.ro

C

ălin Zanc şi-a vândut ferma pentru că nu mai făcea faţă cu forţa de muncă, mai precis cu lipsa ei, axându-se doar pe procesare. Iar marea s-a provocare în momentul de faţă o reprezintă valorificarea producţiei. O soluţie, identificată chiar de el, ar fi lanţul scurt de aprovizionare, ceea ce înseamnă dezvoltarea unui sistem de producţie şi distribuţie a alimentelor care implică un număr redus de intermediari între producător şi consumatorul final.

FERMA DE BIVOLI, UN SECTOR ÎN DECLIN! Călin Zanc susţine că în România, la ora actuală, mai sunt în jur de 16.800 de bivoli, din care doar o mică parte pot fi încadraţi în circuitul comercial: „În controlul oficial al producţiei avem înregistrate 10.600 de bivoliţe. Din anii '90 şi până în 2000 efectivele au

1-14 iunie 2023

scăzut cu 70%. În perioada aia s-au exportat foarte multe exemplare în Italia, peste 45.000 de animale, după care italienii şi-au omologat rasa lor - bivolul mediteranean. Ei aveau 38.000 de capete în 1990 şi acum au 500.000”.

100 TONE DE TELEMEA PE STOC! „Producătorii de lapte au nevoie să obţină un preţ corect din partea procesatorului pentru a-şi menţine eficienţa economică. La rândul său, procesatorul trebuie să-şi asigure materia primă, dar în acelaşi timp să-şi facă nişte stocuri, poate pe ani de zile, aşa cum este cazul unor produse din lapte de oaie, care este sezonier. Pentru că eu colectez laptele de oaie doar în lunile mai, iunie, iulie şi parţial august, după care trebuie să mă asigur că am pe stoc anumite produse un an şi patru luni ca să am continuitate”, ne-a explicat cel care deţine funcţia de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Bivoli din Transilvania. În prezent, acesta are pe stoc o cantitate uriaşă de brânzeturi, pe care susţine că nu o poate vinde din cauza lipsei de interes a consumatorilor. „Am pe stoc o sută de tone de telemea de bivoliţă maturată. Noi am vândut anul trecut sub brandul Napolact 40 de tone, din care 30 de tone se află încă... ››› 28


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Colibaciloza vițeilor, boala cu prognostic grav!

6min
pages 120-123

8 metode pentru a reduce stresul termic la scroafe

4min
pages 118-119

AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE PARCELĂRII PĂȘUNILOR

0
page 117

CARE SUNT REGULILE DE BAZĂ LA PĂȘUNAT?

3min
pages 116-117

Managementul de criză în ferma de vaci de lapte

1min
page 115

La ce performanțe a ajuns rasa Holstein la Dancu?

3min
pages 112-114

CUM CREȘTEM PROLIFICITATEA?

0
page 111

ÎNGRĂȘAREA MIEILOR

0
page 111

Carnea de miel în Franța: cheia rentabilității fermelor

2min
pages 110-111

UTILBEN FURNIZEAZĂ TRACTOARELE KIOTI HX

1min
pages 106-109

Krone face furaje de calitate, rapid şi fără efort

4min
pages 102-105

Leontin Coca, MEWI: ”Investițiile se fac acum, nu peste 10 ani”

3min
pages 100-101

Două noi dimensiuni de anvelope Mitas AGRITERRA 02

1min
page 99

Vânzări record la CNH Industrial

1min
page 98

România, printre importatorii de top la licitaţiile Cheffins

0
page 98

de la Kuhn: LEXIS 3800

1min
page 96

MASSEY FERGUSON EXPERIENCE TOUR 2023

4min
pages 94-95

Utilajele Mecanica Ceahlău, în platforma de la Jucu

0
pages 92-93

Titan Machinery - demonstraţie de forţă la Agraria

1min
page 92

Agrocomerţ Holding: promoţii speciale la Agraria

2min
pages 90-91

AVALON, o nouă soluție împotriva putregaiului cenușiu

1min
pages 88-89

9 LUCRĂRI PRIORITARE ÎN CÂMPUL CU LEGUME

4min
pages 86-87

ORTUS 5 SC: Acțiune țintită, livezi fără acarieni

2min
page 85

Avertizare de sezon: atacul patogenilor la legume

2min
page 84

SPARANGHEL ALB, VERDE SAU MOV?

0
page 83

CONTROLUL CREȘTERII

1min
page 83

Cultură, succes economic, tendinţe globale

1min
page 82

KUPFER FUSILAN împotriva manei cartofului

2min
page 81

WUXAL K40 RESURSA PRODUCȚIILOR DE CALITATE LA CARTOF

2min
page 80

NU combateți entomofauna utilă din culturi!

5min
pages 76-79

Schimbările climatice și 13 măsuri de luat în câmp

3min
pages 74-75

LECŢIE DE AGRONOMIE ”LA FIRUL IERBII”

3min
pages 72-73

SEIPRO - gama de soluții BIO pentru ferma ta

3min
pages 68-71

CUM SĂ AVEM UN START BUN LA RAPIŢĂ?

3min
pages 66-67

Decizii inteligente pentru gestionarea dăunătorilor din cultura de porumb

0
page 65

Atenţie sporită la întreţinerea culturilor de câmp

4min
pages 62-64

RECOLTAREA ÎN PRIMUL AN

1min
page 61

CÂND COSIM LUCERNA?

3min
pages 60-61

SPANIA: COȘMARUL SECETEI CONTINUĂ

1min
pages 58-59

ŞTIRI PE SCURT

0
page 57

CINE DOMINĂ PIAŢA MONDIALĂ A GRÂULUI?

2min
pages 56-57

CUM FUNCŢIONEAZĂ PIAŢA CARBONULUI ÎN ROMÂNIA?

4min
pages 52-55

COMPETIȚA OM - IA ÎN FERME! CINE CÂȘTIGĂ?

3min
pages 50-51

Bioeconomia pentru sate, de la idei la realitate!

3min
pages 46-49

DOI TINERI FERMIERI FAC PROFIT DIN PAIE... PE FOC

4min
pages 42-45

Tomatele pot fi și medicament, nu doar aliment!

4min
pages 38-41

Peste 50.000 de vizitatori la MACFRUT 2023!

4min
pages 34-37

Licitaţie pentru mai puţin de un sfert din pajişti!

4min
pages 30-33

CUM AR PUTEA FI SALVAT BIVOLUL ROMÂNESC?

4min
pages 26-30

ORGANIC VS. CONVENŢIONAL

0
page 25

Undă verde la vânzarea fermelor olandeze

1min
page 25

Disponibilitate imediată!

4min
pages 21-24

Ce impact are agricultura Ucrainei în UE?

1min
page 20

FII PREGĂTIT PENTRU A ACCESA BANII!

1min
page 19

INTENSITATEA FINANȚĂRII:

0
page 19

AGRI-FOTOVOLTAIC: LIBER LA ENERGIA VERDE ÎN FERME

1min
page 18

ALEGEȚI CORECT POMII FRUCTIFERI!

4min
pages 15-17

LECȚIE DE POMICULTURĂ APLICATĂ, CU IOAN CREȚU

5min
pages 12-15

Bani europeni pentru gestionarea dăunătorilor

3min
pages 8-11

Pantera – O lume a preciziei

1min
page 7

PROTEST AL FERMIERILOR LA BRUXELLES!

1min
page 6

Pregătește-ți hederul pentru campania de recoltat păioase

0
page 5

La răscruce de anotimpuri

3min
pages 3-4
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.