revista Ferma nr. 10 1-14 iunie 2023

Page 8

8

AgroFinanţare

Bani europeni pentru gestionarea dăunătorilor Ministerul Agriculturii a cuprins în PNS un pasaj dedicat Gestionării Integrate a Dăunătorilor (GID), menționând intervențiile prin care acest obiectiv poate fi atins. Care sunt aceste intervenții?

G

estionarea Integrată a Dăunătorilor este legiferată prin Directiva 128/2009 a Parlamentului European și a Consiliului, care a fost transpusă în legislația internă abia în 2012, prin OUG 34/2012, după ce România a fost amenințată cu deschiderea procedurii de infrigement.

CARE ESTE DEFINIȚIA GID? OUG 34/2012 este încă în vigoare și reprezintă baza legală privind utilizarea pesticidelor în România, inclusiv responsabilitățile instituțiilor implicate. În acest document, GID este definită astfel: ”Analizarea tuturor metodelor disponibile de protecție a plantelor și integrarea ulterioară a unui ansamblu de măsuri adecvate, destinate să inhibe dezvoltarea populațiilor de organisme nocive și să păstreze utilizarea produselor de protecție a plantelor și a altor forme de intervenție la niveluri care sunt justificate din punct de vedere economic și ecologic și care reduc sau minimizează riscurile pentru sănătatea umană sau mediu. Gestionarea integrată a dăunătorilor pune accentul pe creșterea unor culturi sănătoase prin metode care afectează cât mai puțin agro-ecosistemele și încurajează mecanismele naturale de control al dăunătorilor”.

1-14 iunie 2023

un articol de

STELIAN RĂDESCU mai multe pe această temă www.revista-ferma.ro

3 PREVEDERI: CE TREBUIE SĂ FACĂ STATELE MEMBRE? Ce scrie în directivă, documentul de bază? Art. 14 este dedicat exclusiv GID. Selectez câteva pasaje: Statele membre iau toate măsurile necesare pentru promovarea gestionării dăunătorilor cu un consum redus de pesticide, acordând prioritate, oricând este posibil, metodelor nechimice, astfel încât utilizatorii profesioniști de pesticide să treacă la utilizarea practicilor și produselor disponibile pentru remedierea aceleiași probleme a dăunătorilor, care prezintă cele mai mici riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu. Gestionarea dăunătorilor cu un consum redus de pesticide include gestionarea integrată a dăunătorilor, precum și agricultura ecologică.

1.

2.

Statele membre instituie sau susțin crearea condițiilor necesare punerii în aplicare a gestionării integrate a dăunătorilor. În special, statele membre se asigură că utilizatorii profesioniști au la dispoziție informații și instrumente pentru monitorizarea dăunătorilor și pentru luarea deciziilor, precum și servicii de consultanță privind gestionarea integrată a dăunătorilor. Totodată, statele membre instituie măsurile necesare de stimulare a utilizatorilor profesioniști în vederea punerii în aplicare a unor orientări specifice pentru anumite culturi sau sectoare cu privire la gestionarea integrată a dăunătorilor, pe bază de voluntariat. Autoritățile publice și/sau organizațiile care îi reprezintă pe anumiți utilizatori profesioniști pot elabora astfel de orientări. Statele membre fac trimiteri la acele orientări pe care le consideră relevante și potrivite în cadrul planurilor naționale de acțiune.

3.

INTERVENȚIE CARE SPRIJINĂ GID În lumina obiectivelor Pactului Verde de reducere a utilizării pesticidelor de sinteză ... ››› 10


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Colibaciloza vițeilor, boala cu prognostic grav!

6min
pages 120-123

8 metode pentru a reduce stresul termic la scroafe

4min
pages 118-119

AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE PARCELĂRII PĂȘUNILOR

0
page 117

CARE SUNT REGULILE DE BAZĂ LA PĂȘUNAT?

3min
pages 116-117

Managementul de criză în ferma de vaci de lapte

1min
page 115

La ce performanțe a ajuns rasa Holstein la Dancu?

3min
pages 112-114

CUM CREȘTEM PROLIFICITATEA?

0
page 111

ÎNGRĂȘAREA MIEILOR

0
page 111

Carnea de miel în Franța: cheia rentabilității fermelor

2min
pages 110-111

UTILBEN FURNIZEAZĂ TRACTOARELE KIOTI HX

1min
pages 106-109

Krone face furaje de calitate, rapid şi fără efort

4min
pages 102-105

Leontin Coca, MEWI: ”Investițiile se fac acum, nu peste 10 ani”

3min
pages 100-101

Două noi dimensiuni de anvelope Mitas AGRITERRA 02

1min
page 99

Vânzări record la CNH Industrial

1min
page 98

România, printre importatorii de top la licitaţiile Cheffins

0
page 98

de la Kuhn: LEXIS 3800

1min
page 96

MASSEY FERGUSON EXPERIENCE TOUR 2023

4min
pages 94-95

Utilajele Mecanica Ceahlău, în platforma de la Jucu

0
pages 92-93

Titan Machinery - demonstraţie de forţă la Agraria

1min
page 92

Agrocomerţ Holding: promoţii speciale la Agraria

2min
pages 90-91

AVALON, o nouă soluție împotriva putregaiului cenușiu

1min
pages 88-89

9 LUCRĂRI PRIORITARE ÎN CÂMPUL CU LEGUME

4min
pages 86-87

ORTUS 5 SC: Acțiune țintită, livezi fără acarieni

2min
page 85

Avertizare de sezon: atacul patogenilor la legume

2min
page 84

SPARANGHEL ALB, VERDE SAU MOV?

0
page 83

CONTROLUL CREȘTERII

1min
page 83

Cultură, succes economic, tendinţe globale

1min
page 82

KUPFER FUSILAN împotriva manei cartofului

2min
page 81

WUXAL K40 RESURSA PRODUCȚIILOR DE CALITATE LA CARTOF

2min
page 80

NU combateți entomofauna utilă din culturi!

5min
pages 76-79

Schimbările climatice și 13 măsuri de luat în câmp

3min
pages 74-75

LECŢIE DE AGRONOMIE ”LA FIRUL IERBII”

3min
pages 72-73

SEIPRO - gama de soluții BIO pentru ferma ta

3min
pages 68-71

CUM SĂ AVEM UN START BUN LA RAPIŢĂ?

3min
pages 66-67

Decizii inteligente pentru gestionarea dăunătorilor din cultura de porumb

0
page 65

Atenţie sporită la întreţinerea culturilor de câmp

4min
pages 62-64

RECOLTAREA ÎN PRIMUL AN

1min
page 61

CÂND COSIM LUCERNA?

3min
pages 60-61

SPANIA: COȘMARUL SECETEI CONTINUĂ

1min
pages 58-59

ŞTIRI PE SCURT

0
page 57

CINE DOMINĂ PIAŢA MONDIALĂ A GRÂULUI?

2min
pages 56-57

CUM FUNCŢIONEAZĂ PIAŢA CARBONULUI ÎN ROMÂNIA?

4min
pages 52-55

COMPETIȚA OM - IA ÎN FERME! CINE CÂȘTIGĂ?

3min
pages 50-51

Bioeconomia pentru sate, de la idei la realitate!

3min
pages 46-49

DOI TINERI FERMIERI FAC PROFIT DIN PAIE... PE FOC

4min
pages 42-45

Tomatele pot fi și medicament, nu doar aliment!

4min
pages 38-41

Peste 50.000 de vizitatori la MACFRUT 2023!

4min
pages 34-37

Licitaţie pentru mai puţin de un sfert din pajişti!

4min
pages 30-33

CUM AR PUTEA FI SALVAT BIVOLUL ROMÂNESC?

4min
pages 26-30

ORGANIC VS. CONVENŢIONAL

0
page 25

Undă verde la vânzarea fermelor olandeze

1min
page 25

Disponibilitate imediată!

4min
pages 21-24

Ce impact are agricultura Ucrainei în UE?

1min
page 20

FII PREGĂTIT PENTRU A ACCESA BANII!

1min
page 19

INTENSITATEA FINANȚĂRII:

0
page 19

AGRI-FOTOVOLTAIC: LIBER LA ENERGIA VERDE ÎN FERME

1min
page 18

ALEGEȚI CORECT POMII FRUCTIFERI!

4min
pages 15-17

LECȚIE DE POMICULTURĂ APLICATĂ, CU IOAN CREȚU

5min
pages 12-15

Bani europeni pentru gestionarea dăunătorilor

3min
pages 8-11

Pantera – O lume a preciziei

1min
page 7

PROTEST AL FERMIERILOR LA BRUXELLES!

1min
page 6

Pregătește-ți hederul pentru campania de recoltat păioase

0
page 5

La răscruce de anotimpuri

3min
pages 3-4
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.