R ELIGIE . S PIRITUALITATE
Drumul sfințeniei În viața noastră de credință auzim foarte des vorbindu-se despre sfințenie, despre sfinți și despre chemarea fiecărui creștin de a fi sfânt. Întreaga Sfântă Scriptură pune accentul pe faptul de a fi sfinți, folosind acest cuvânt de mai mult de 1300 de ori. „Fiți sfinți pentru că Eu sunt sfânt”. Acesta este îndemnul din Prima Scrisoare a Sfântului Apostol Petru și trebuie să fie un motto al vieții noastre spirituale, o realitate pe care trebuie să ne-o însușim zilnic. Pentru a face acest lucru trebuie să vedem ce este sfințenia, pentru ca mai apoi să o putem practica. Încă din definiția cuvântului „sfânt”, care înseamnă om ce are o viață curată și cucernică, realizăm că un sfânt a urmat o viață exemplară, o viață pe care a trăit-o la lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Sfințenia sau desăvârșirea creștină este (sau ar trebui să fie) o dorință a fiecărui credincios, un țel al fiecărui creștin. În Biserica noastră, de-a lungul existenței ei, au fost numeroși oameni care s-au învrednicit de darul sfințeniei prin practicarea credinței mărturisite și trăite, printr-o viață curată și sfântă. A fi sfânt nu înseamnă doar a merge duminica la biserică, a ne împărtăși și spovedi. Desigur, aceste practici ne ajută foarte mult, sunt mijloace care ne conduc spre o viață de sfințenie, dar nu trebuie să ne oprim doar aici. O viață trăită în sfințenie înseamnă a face lucrurile din iubire față
6
de Dumnezeu și de aproapele. Sfințenia, după cum o spun și sfinții părinți ai Bisericii, înseamnă a simți iubirea lui Dumnezeu și a răspunde acestei iubiri prin gesturi mici, dar sincere, înseamnă a conștientiza că Dumnezeu ne consideră fii ai săi, iar noi trebuie să îl considerăm tată. Sfințenia este pentru toți, dar, cu toate acestea, suntem liberi să alegem sau să nu alegem sfințenia. Dumnezeu i-a dat omului un mare dar, iar acest dar este libertatea. Asta înseamnă că avem posibilitatea de a alege binele sau răul, viața sau moartea, drumul luminii sau cel al întunericului. Cu toate acestea, Dumnezeu intervine în viața oamenilor pentru a-i face să se întoarcă de la calea cea rea și să aleagă binele. În viețile sfinților găsim astfel de intervenții din partea lui Dumnezeu. Ceea ce contribuie la sfințirea sufletului și a vieții este umilința. A fi umil, mic, înseamnă a recunoaște că avem nevoie de Dumnezeu și de ceilalți. În practicarea sfințeniei, tot ceea ce facem
trebuie să facem din umilință, fără a urmări propria mândrie, ci numai binele comun și mântuirea sufletului: „Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta” (Mt 6,3). Acest drum al sfințeniei este un drum lung, care poate începe de la botez sau de la o vârstă mai înaintată, dar care ne conduce către adevărata noastră identitate, aceea de a fi plăcuți lui Dumnezeu, aceea de a fi sfinți. Pe acest drum vom întâlni obstacole, încercări, frici, ispite, dar, depășindu-le, vom realiza cât de frumos și plăcut este să fim în prezența lui Dumnezeu! Da, drumul sfințeniei este impregnat de prezența lui Dumnezeu, o prezență care se concretizează prin cei de lângă noi, prin evenimentele zilnice, prin colegi, profesori, familie, prieteni, iar acest drum al sfințeniei are ca punct final împărăția lui Dumnezeu. Egidiu Ghiunghiuș clasa a X-a A
Orizonturi * nr. XLVIII
