Orizonturi 48 / 2021

Page 7

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Pruncul Isus – centrul Crăciunului „Astăzi vi s-a născut Mântuitorul”, răsună vestea îngerului, iar odată cu această veste întunericul care acoperă pământul este luminat de strălucirea oștirilor cerești, de strălucirea divină. Este din nou Crăciunul, dar parcă întunericul, teama, nesiguranța, îndoiala au pus stăpânire pe noi, oamenii, mai mult ca oricând. Îngerul Domnului vine însă și liniștește temerile noastre, așa cum le-a liniștit și pe ale păstorilor: Nu vă temeți! Timpurile pe care le trăim acum ne determină să-l căutăm și mai mult și să-l descoperim pe Cel pe care Tatăl l-a trimis în trup omenesc, tocmai ca să împartă cu noi grijile, neputințele și suferințele noastre. Unde să-l căutăm, unde să-l găsim? Ne spune tot îngerul: în sărăcie, în simplitate, în umilință.

septembrie 2020-ianuarie 2021

Acestea sunt semnele după care îl recunoaștem. Acolo, într-un grajd, într-o iesle, descoperim frumusețea și gingășia copilului Dumnezeu și a familiei sale, pentru care nu s-a găsit un loc de găzduire, așa cum nici astăzi nu se găsește în toți bunăvoința de a-l primi în peștera inimii lor. Poate că, reducând acum unele aspecte exterioare sărbătorii, îl vom reașeza pe Copilul Isus acolo unde trebuie să fie, în centrul sărbătorii. Este important să ne amintim contextul întunecat în care s-a petrecut nașterea Mântuitorului, acum mai bine de două mii de ani, iar starea de pandemie și toate consecințele ei ne poate ajuta. Să parcurgem drumul obositor făcut de Maria și Iosif, plecând de la Nazaret la Ierusalim pentru a satisface deșertăciunea

unui împărat, să considerăm frigul nopții, refuzul primit de Iosif care căuta un loc unde copilul să se nască, dezinteresul lumii de a-l întâmpina pe Fiul lui Dumnezeu vestit de atâta timp. Peste toate acestea apăsa neîncrederea, superficialitatea și scepticismul, evidențiate în nedreptățile grave prezente în lume. Așadar, contextul primului Crăciun a fost unul de întuneric, de durere și deznădejde, însă Nașterea lui Isus a adus speranța și lumina pentru cei care au fost capabili să le recunoască, să le vadă. Oare atunci când sfântul Francisc a reprezentat nașterea Mântuitorului, la Crăciunul din 1223, nu a dorit să amintească această realitate, încă o dată, printr-o imagine vizuală, locuitorilor din Greccio? Da, el a voit să vadă toți, cu „ochii trupului”, în ce mod copilul Isus s-a născut la Betleem, lipsit de tot ceea ce este necesar unui prunc, întâmpinând indiferența și răceala oamenilor pentru care a îmbrăcat natura omenească. Oare nu suntem și noi departe de realitate, de adevăratul mister? Crăciunul este sărbătoarea universală a bucuriei mântuirii, iar actuala criză mondială poate ajuta la a-l despuia de greutatea consumistă și materialistă care adesea îl denaturează și la a-l redescoperi în autenticitatea sa: un dar de speranță al lui Dumnezeu pentru lume și pentru fiecare dintre noi. Prof. Monica Grosu

7


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.