PAGINA DE HOBBY Misterio[ii viezuri Vocabula vizuinå te duce cu gândul la viezure, care coboarå din substratul limbii române, verificabil în albanezå, unde încå se conservå ecouri ale fondului nostru tracic. Sinonimul bursuc ne-a fost adus de turci. Dar, oricum l-am denumi, bursuc sau viezure, tot la vizuinå trebuie så-l cåutåm. Pentru cå, indiferent cât ar hålådui dupå mâncare pe timpul nop¡ii, el tot în hrubele sale sentoarce, la revårsatul zorilor. Nevânåtorul Odobescu simte nevoia så aminteascå în Pseudo-Kineghetikos de “viezurii cu perii suri, lungi ¿i drep¡i ca ¡epele, ¿i bursucii somnoro¿i, cari ies numai noaptea din vizuini”, fårå a bånui nicio clipå cå se referå la unul ¿i acela¿i animal. Toate acestea îmi veneau în minte pe când må aflam la pândå, într-o recentå diminea¡å de Brumårel, la una dintre bortele de ie¿ire ale unei bursucårii mai vechi, unde mai zåbovisem ¿i-n al¡i ani, cu destul folos. Bun såpåtor, cu ghearele sale lungi ¿i puternice, viezurele î¿i alege locul re¿edin¡ei în zone cu påmânt nisipos, u¿or de stråbåtut cu galerii ¿i cotloane. Curå¡enia lui e proverbialå: latrina ¿i-o amenajeazå afarå, în loc ferit; o cercetare atentå a acesteia confirmå sau nu prezen¡a locatarului în catacombe. Mai demult, vânåtorul, pentru a se dumiri deplin, punea drept semn câte un bå¡ sub¡ire de-a curmezi¿ul intrårilor în vizuinå. A doua zi verifica dacå micile lui obstacole au fost înlåturate sau se gåsesc la locul lor. Aståzi sofisticatele camere de supraveghere, amplasate în preajmå, eliminå orice dubiu, cåci se activeazå prin stimularea senzorilor de mi¿care. Eficiente, moderne, ieftine; dar parcå se pierde, prin indiscre¡ia lor, ceva din poezia ¿i inefabilul vânåtorii. “Când omul påtrunde în pådure, zeii se retrag”, scria Sylvain Tesson în cartea lui În pådurile Siberiei. Spiritul vânåtorii autentice, tradi¡ionale, refuzå ingerin¡a Profitul Agricol 39/2023
tehnicii, sofisticatå ¿i stridentå. Cum spuneam, a¿teptam în zori întoarcerea locatarului vizuinii de pe drumurile sale nocturne. Întunericul se destråma încet. Pe o cioatå ruginitå, cu pu¿ca pe genunchi, rememoram pânde mai vechi, cu acelea¿i emo¡ii. Dincolo de vibra¡ia care ståruie în fiecare mu¿chi,
de auzul încordat, atent la orice fo¿net, oricât de discret, circulå gândurile. Farmacopeea popularå înveste¿te untura de bursuc cu virtu¡i magice, de panaceu. Toamna viezurele devine un adevårat depozit viu de vitamine ¿i substan¡e nutritive de care omul a învå¡at så se foloseascå pentru a îndrepta dezechilibrele energetice survenite în urma unor suferin¡e grave, îndeosebi dupå maladii pulmonare. Am våzut, de curând, fåcându-se reclamå unturii de bursuc importate din Rusia ¿i ob¡inute, pentru lini¿tea celor mai sensibili, prin liposuc¡ie, în ferme specializate în cre¿terea viezurilor. La imensitatea taigalei am unele dubii: înclin så cred cå tot prin vânåtoare se acumuleazå materia primå pentru respectivele preparate... Într-un târziu, de undeva, dinspre pârâul din vale, am sim¡it cå se apropie, cu pas întretåiat, din vreme în vreme, o vietate. Am strâns pu¿ca în mâini ¿i am
despiedicat-o. Aveam, pe ambele ¡evi, alicå de cinci, pentru cå bursucul e tare în piele (¡in minte cå un francez, våzând trofeele mele de blånuri de bursuc, ¿i-a manifestat satisfac¡ia consumårii unor fripturi memorabile din acest vânat: “E o delicateså. Bunicul meu a fost vânåtor. La noi, preparatele din viezure erau o sårbåtoare. Mâncam cu ochii închi¿i de plåcere.”) Apropo, a¡i jupuit vreodatå bursuc? Are miros de beci, remanent.
Cu timpul, m-am convins înså cå, tratat cum se cuvine, dupå toate regulile ¿i tipicurile gastronomiei vânåtore¿ti, bursucul se dovede¿te nu numai îngurgitabil, ci ¿i prilej de festin apreciat unanim, ca delicateså. Dar asta e o altå poveste, care meritå relatatå cu lux de amånunte. Nu mai vorbesc de faptul cå nici nu e la îndemâna oricui... Sålbåticiunea înså m-a ocolit. Ceva nu i-a plåcut: a cumpånit, a adulmecat ¿i a ales o altå intrare în cetatea ei subpåmânteanå. Hotårât lucru, nici Diana ¿i nici Fortuna nu au fost de partea mea. Am mai zåbovit o jumåtate de ceas ¿i m-am ridicat încet, cu sentimentul cå am avut, cel pu¡in, vorba lui Marin Sorescu, “viziunea vizuinii”. Sau „vizuina viziunii”?... Voi reveni înså, cât de curând.
Gabriel CHEROIU 49
