Profitul Agricol nr. 20, din 2023

Page 12

EVENIMENTELE S|PT|M+NII Fermierii sârbi cer un pre¡ mai bun pentru lapte Timp de douå zile consecutiv, fermierii din Serbia au organizat proteste în toatå ¡ara, pentru a cere pre¡uri mai mari pentru laptele pe care îl produc. Crescåtorii au blocat cu utilajele mai multe ¿osele importante, iar unii dintre ei au reu¿it så ajungå la Belgrad ¿i så ia parte la o manifesta¡ie uria¿å organizatå de opozi¡ie contra violen¡ei, dupå cele douå atacuri armate care au ¿ocat Serbia la începutul lunii. Reprezentan¡ii crescåtorilor s-au întâlnit cu pre¿edintele Alexander Vucic, dar considerå cå måsurile propuse sunt insuficiente. Printre altele, Vucic a anun¡at cre¿terea subven¡iilor pentru vacile de lapte de la 255 la 341 de euro ¿i majorarea subven¡iei pentru lapte de la 13 la 16 eurocen¡i per litru. “Efortul bugetar imediat al acestor måsuri este de 19,6 milioane de euro, le vom plåti fermierilor peste 122 milioane de euro pânå la sfâr¿itul anului”, a declarat pre¿edintele sârb. Liderii fermierilor au anun¡at înså cå ac¡iunile de protest vor continua, pentru cå guvernul nu a rezolvat nici una dintre solicitårile lor. În replicå, autoritå¡ile spun cå singura cerere a fermierilor care nu poate fi acceptatå este stabilirea unui pre¡ garantat pentru lapte, pentru cå guvernul nu poate controla pre¡urile.

Brazilia> scandal în jurul reformei agrare

Agricover opre¿te listarea la Bursa de Valori Bucure¿ti Compania Agricover a hotårât så nu continue procesul de listare a ac¡iunilor la Bursa de Valori Bucure¿ti. “Dorim så ne exprimåm recuno¿tin¡a fa¡å de to¡i investitorii care au participat la acest proces”, a declarat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding. Cu o situa¡ie financiarå solidå, cu 9.000 de fermieri clien¡i, o cifrå de afaceri de 1,7 miliarde lei pentru divizia de distribu¡ie ¿i 1,9 miliarde lei credite acordate prin propriul IFN, Agricover î¿i va urma planurile de guvernan¡å corporativå, continuând în acela¿i timp angajamentul de a promova inova¡ia în rândul fermierilor.

Ministrul brazilian al Agriculturii, Paulo Teixeira, a anun¡at cå guvernul va relua în aceastå lunå procesul de redistribuire a terenurilor agricole. “Acum, în luna mai, pre¿edintele Lula va anun¡a programul de reformå agrarå. Reforma va reveni în Brazilia, vrem så recuperåm terenurile neproductive ¿i så le distribuim celor care vor så le cultive”, a declarat Teixeira. El a adåugat cå guvernul va oferi credite ¿i asisten¡å tehnicå fermierilor ¿i va stimula înfiin¡area de cooperative ¿i fabrici de procesare a alimentelor. Ministrul sus¡ine cå reforma va cre¿te produc¡ia de alimente ¿i va contribui la o societate mai echitabilå, acuzând marile companii braziliene cå

12

Negocierile dintre guvernul olandez [i fermieri au e[uat Reprezentan¡ii fermierilor olandezi nu au ajuns la un acord cu guvernul pentru o nouå strategie agricolå na¡ionalå, în ciuda unor negocieri prelungite care au durat 24 de ore.

S

trategia î¿i propune så facå agricultura localå mai sustenabilå, principalul obiectiv al guvernului fiind reducerea la jumåtate a emisiilor de azot pânå în anul 2030. Principala propunere a guvernului care i-a revoltat pe fermieri este impunerea unei limite de cel mult trei vaci pe hectar, despre care agricultorii spun cå va for¡a 20% dintre ferme så dea faliment.

În plus, fermierii cer cre¿terea subven¡iilor agricole ¿i o amnistie pentru fermele care nu mai au autoriza¡ie de mediu din cauza modificårilor legislative din ultimii ani. “Nu am ajuns la o în¡elegere în aceastå searå, de¿i a fost o negociere durå cu ministrul Agriculturii ¿i cu premierul Mark Rutte. Vom continua discu¡iile, dar vreau så fie clar cå a¿teptåm concesii reale din partea guvernului”, a declarat Sjoerd Van der Tak, liderul organiza¡iei agricole LTO. Guvernul a anun¡at cå este foarte important ca noua strategie så fie aprobatå în aceastå lunå, dar negocierile vor continua pânå când se va ajunge la un consens.

au încetat så producå alimentele ieftine, de care are nevoie pia¡a internå, pentru a se concentra pe produse de export. “Modelul hegemonic al agriculturii noastre provine din perioada colonialå, atunci când existau doar latifundiari. Suntem acum ¡ara cu cea mai mare concentrare agrarå din lume, dar avem peste 4 milioane de fermieri fårå påmânt”, a declarat coordonatoarea procesului de reformå, Debora Nunez. Opozi¡ia din Brazilia se opune înså proiectului ¿i a creat o comisie de anchetå parlamentarå care va investiga legalitatea procedurii de redistribuire. pagin\ de

Drago[ B|LDESCU Profitul Agricol 20/2023


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Noaptea Buc\tarilor, la Cramele Reca[

1min
pages 54-55

Instinct de pr\d\tor sau strategie?

3min
pages 53-54

OPINII> dr. ing. DanielBOT|NOIU

2min
pages 50-52

paradigm\ dep\[it\

1min
page 49

România - grânarul Europei, o

2min
page 48

Tractoarele Claas Axion 900, inteligente [i eficiente

1min
pages 46-47

Kubota, samuraiul s-a adaptat agriculturii europene

1min
page 45

Utilaje Amazone pentru un sol roditor [i culturi profitabile

1min
page 44

New Holland TH, un “bra]” de ajutor

2min
page 43

Culturi mai s\n\toase cu sprayerul John Deere 616R

0
page 42

MA{INI & UTILAJE Tractoare Deutz-Fahr pentru vii [i livezi

0
page 42

De ce a renun]at Nela Prodan la vaci?

2min
pages 40-41

O subven]ie care s\ le înlocuiasc\ pe toate

5min
pages 38-39

Cooperativa oierilor din toat\ Moldova

2min
page 37

CRE{TEREA ANIMALELOR Târgul de Karakul de la Pop\u]i

2min
page 36

VIA [iLIVADA Legume tratate cu PPP-uri interzise

2min
pages 34-35

C U LT U R I V E G E TA L E

3min
pages 32-33

Controlul bolilor la floarea-soarelui

5min
pages 30-31

Holde Agri ]inte[te s\ lucreze 20.000

2min
pages 27-29

Rusia va exporta

1min
page 26

1.000 de euro studentului care va estima corect produc]ia de grâu

0
page 26

Câteva posibile rezolv\ri

3min
pages 23-25

Solu]iile lui Dacian Ciolo[ la criza cerealelor

1min
page 23

Ziua Grâului B\r\gan 2023, organizat\ de acela[i trio> FAPPR, Corteva [i Yara

2min
page 22

VEGETALE Apa cea de toate zilele

1min
pages 20-21

Ru[ii cump\r\ fabrica Deere din Orenburg

2min
page 13

IPSO Agricultur\ se implic\ în bun\starea comunit\]ilor

0
page 13

Brazilia> scandal în jurul reformei agrare

0
page 12

Negocierile dintre guvernul olandez [i fermieri au e[uat

0
page 12

Corteva prelunge[te înscrierile la TalentA

1min
pages 10-12

Syngenta încearc\ listarea pe Bursa din Shanghai

0
page 10

Pierderi de 1,5 miliarde de euro pentru culturile agricole din Italia

3min
pages 9-10

S|PT|MÂNII 50 de fermieri români au protestat la Bruxelles

3min
pages 7-8

Iluzia cå to¡i putem face procesare

1min
pages 3-6
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.