R ADU R UBA
O clipire a limbii române Întâlnirea mea cu Cioran
Nu eu în persoană, ci dimensiunea esenţială a fiinţei mele l-a întâlnit pe Emil Cioran. Înţeleg desigur prin asta că spiritul face parte din fiinţa omului. Mă găseam la Paris în aprilie 1991, într-un stagiu de studiere a procesului de formare profesională postbacalaureat la Centrul Paul et Liliane Guinot. Lucram atunci ca inspector în Ministerul educaţiei. Am luat cu mine, în ideea că mă voi întâlni cu scriitori români, câteva exemplare din cele două volume de poezie ale mele. S-a întâmplat ca prietenul din studenţie Constantin Zaharia (Zache) să se afle şi el în capitala Franţei, la un curs de studii aprofundate la Sorbona. Fireşte că ne vizitam. Într-o zi îmi spune KRYTON 2 (7) / 2021
fericit: „E nemaipomenit! Emil Cioran, pe care l-am sunat, m-a invitat să-i fac o vizită!” M-am gândit atunci că n-ar fi rău ca ochii lui Cioran, atât de mult dedaţi cititului şi scrisului, să dea măcar de titlul uneia din cărţile, după dimensiune, plachetele mele de versuri. Nu înţeleg de ce nu i-am dat amicului Iluzia continuă, volum pe care-l apreciam ca fiind mai reprezentativ, ci pe cel de debut, Spontaneitatea înţeleasă. Iluzia oi fi împărţit-o, câtă dusesem cu mine, pe la alţii. Eu m-am întors la Bucureşti, iar Zache s-a deplasat în Rue de L’Odéon 21 în ziua şi la ora fixată. Cioran îl aştepta în faţa imobilului. Vizitatorul a interpretat gestul de gentileţe ca fiind menit a-l 161
