kryton 2(7)

Page 35

A LEXANDRA N ICULESCU

Candelabrul Am ajuns acasă, am lăsat cele trei sacoşe lângă uşă şi am scotocit prin buzunarul rucsacului după chei, ca să n-o deranjez pe Mia. Zornăiau cheile de la maşină, alea de la birou, de la boxă, am nimerit o bomboană prăfuită de marţipan, aproape m-am tăiat la un deget în foaia unei agende, m-am speriat când am dat de ceva prea lipicios, şi am scos mâna. S-a deschis uşa şi a apărut Mia. N-am vrut să te deranjez, trebuie să fie pe aici, pe undeva şi cheile, i-am spus. Da, sigur, am auzit din bucătărie cum foşnea ceva la uşă, şi mi-am zis: Andu scormoneşte după chei. Am intrat şi am aşezat plasele pe două scaune, iar ea s-a întors să spele vasele mai departe. Îşi prinsese părul într-o coadă în vârful capului. Avea o pereche de pantaloni largi, strânşi pe KRYTON 2 (7) / 2021

glezne, şi peste ei o fustă subţire de voal. Am început să aranjez făina, laptele şi roşiile în spaţiul prea mic din bucătărie, chiar dacă ştiam c-o enervează să mă mişc prin spatele ei. De ce te-ai apucat să speli vasele dacai zis că nu ieşi ca să termini de învăţat pentru examen? A ridicat din umeri şi a continuat să frece o farfurie. Întotdeauna pune prea mult detergent şi se umple toată chiuveta de spumă. Nu sunt un robot. Ai luat lămâi? M-am uitat spre plase, am scos cele cinci lămâi şi le-am dat drumul în coşul cu fructe. I le-am arătat. Ea s-a încruntat, şi-a scuturat o mână şi le-a pipăit. Tot d-astea? Am aşezat coşul la loc. Numai d-astea se găsesc. 35


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.