M ILENA M UNTEANU
Lecţia de română Intru în anticamera doctorului Munteanu din Toronto; acolo aştepta un tânăr. Mă uit lung la el, arată ca orice tânăr de pe aici, să fie român sau să nu fie? Dau totuşi bineţe cu: – Bună seara! Se uită lung la mine, înţeleg că nu e român. Totuşi, într-un târziu, răspunde: – Bună seara! Aha, deci este. Un tinerel lung şi slab, m-am gândit eu că trebuie să fie foarte tânăr. Zic: – Eu sunt Milena şi tu eşti? – Mihai. Frumos. Trebuie să fie mai tânăr decât Alexandru meu, mi-am zis. Şi intrăm în vorbă: – Ce faci? – La dentist… – Da, ştiu. … şi până la urmă începe să-mi spună că tată-sau e un „engineer” şi mamă-sa lucrează la un „hospital”…. hmm, îmi zic: ori e născut aici, ori e KRYTON 2 (7) / 2021
venit de când e foarte mic… Aflu că e venit de când avea 2 ani şi jumătate, dar că părinţii îl ‘force’ să ‘practice’, adică îl obligă să exerseze româna. E, totuşi, fluent, ceea ce e o performanţă în sine. În plus, pare doritor să-şi vorbească limba maternă. Întreb: – Dar de scris, scrii româneşte? – Nu, nu scriu. – Cum nu scrii? Cine ştie vorbi, ştie să şi scrie, i-am zis. Mi-am adus aminte că deşi Alexandru meu nu a făcut o singură clasă de limba română, citeşte şi scrie foarte bine. Tot ce a trebuit să îl învăţ e alfabetul. Îl întreb: – Alfabetul îl stii? Zice: – Nu îl stiu, dar şi tata mi-a zis că se scrie exact cum se citeşte. 71
