Europa medievală
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VIII
Studiu de caz
DOMENIUL FEUDAL
Pământul – principala bogăție
În Europa medievală, pământul, împreună cu oamenii care îl munceau, reprezenta principala bogăție. Conducătorul statului (monarhul, considerat seniorul suprem sau suzeran) acorda pământ oamenilor liberi, de obicei nobililor (vasali), în schimbul îndeplinirii unor obligații. Pământul obținut astfel este cunoscut cu numele de feudă sau domeniu feudal. Cu timpul, nobilii au putut să acorde și ei domenii feudale. Aceștia au devenit seniori, ce dispuneau de vasali. Biserica, la rândul ei, deținea domenii feudale.
Organizarea domeniului feudal
2
1
3
4
A. Domeniul feudal 1. Castelul. 2. Rezerva feudală 3. Comunitate țărănească 4. Loturile lucrate de țăranii dependenți
Aplic
Domeniul feudal era format din rezerva feudală și loturile de pământ acordate țăranilor dependenți, care locuiau în satele de pe acesta. Rezer‑ va feudală era partea domeniului ale cărei recolte sau venituri aparțineau în totalitate nobilului. Aici se aflau castelul acestuia, mori pentru măcinat, teascul de vin, păduri, iazuri. Castelul era atât locuința nobilului, cât și locul unde se puteau adăposti vasalii acestuia și țăranii de pe domeniu, în cazul unui atac. La început, castelele au fost con‑ B. Obligații ale țăranilor struite din lemn, dar apoi au fost ridicate din dependenți față de nobili piatră, fiind puternic fortificate (imaginea A). Economice Militare Țăranii datorau nobilului renta. Astfel, a chitarea dărilor î ntreținerea ei aveau obligații în muncă, pe domeniul (în produse fortificațiilor feudal, în produse (o parte din produsele și în bani) cerute de pe gospodăriei era destinată nobilului) și în de nobil domeniu bani (tabelul B, imaginile C–E). Copiii țăranilor m unca pe rezerva feudală dependenți moșteneau situația părinților.
1 Citește documentul, apoi alcătuiește o listă cu obligațiile pe care țăranii le aveau față de nobil. Cei unsprezece țărani datorează trei zile de muncă pe domeniul feudal, la cosit și secerat; femeile trebuie să toarcă fiecare câte o măsură de in. Orice țăran trebuie, timp de şase zile pe an, să-şi îndeplinească datoria de cărăuşie, pentru a transporta vinul seniorului. În septembrie, un sfert dintre purceii din gospodăria țăranului trebuie dăruiți stăpânului. (obligații ale țăranilor din Pas de Calais, Franța, document din secolul al XII-lea) 2 Privește imaginile C–E. Descrie activitățile desfășurate de per‑ sonaje și precizează trei aspec‑ te care arată că imaginile redau munca de pe un domeniu feudal.
C.
D.
E.
Dicționar senior – în Evul Mediu, monarhul sau nobilul care acorda dome‑ niul feudal unui alt nobil (vasal); suzeran – seniorul suprem, conducă‑ tor al tuturor nobililor, monarhul; vasal – nobilul care primea dome‑ niul feudal din partea altui nobil (senior).
112
De reținut! √D omeniul feudal reprezenta, în Evul Mediu, pământul deținut, în anumite condiții, de un nobil. Aici se afla castelul nobilului. √ Domeniul feudal era format din rezerva feudală și loturile țăranilor dependenți.