alchemia No.1 - martie 2019
În ceea ce priveşte sfârşitul Isadorei, e cazul, domnule, să vi-l reamintesc (cu vorbele poetului Cocteau): “Une longue écharpe”/“Un châle [rouge] qui la détestait…” …Pentru că uneia ca ea, mecanicele urzitoare vor fi decis să nu-i ursească un simplu fir uniliniar, fie şi dacă preasinuos (cum fu acela al Ariadnei, ce este unisensul însuşi), dar o reţea întreagă, şi anume, cu mâini paciente şi integre, şalul (ei) lung, ca o greşală. E ceea ce, în ocurenţă, fac eu însumi, urzind, bătând, de-a lungul şi în lat, în strânse de(n)se linii, o ţesătură de cuvinte, pe canavaua albă, negre: şalul (meu) strâmt, ca o greşală. Cu toate că, la urma urmei, nu ursitoarele moire, nici credincioasa Penelope, cu trama-i mult prea dilatorie, dar, mai curând, Arachne ar fi totemul nostru, urzindu-şi ea, din propria-i mâzgă, pânze febrile şi alegre: şalul radial (al ei), ca o greşală.
31