Nr. 43, Anul X, 2022
Pagina 11
Comportamentele de asumare a riscului Toate schimbările majore care apar ca urmare a dezvoltării în această perioadă pregătesc adolescentul să experimenteze noi tipuri de comportamente. Acest tip de experimentare conduce la comportamente de asumare a riscului care, între anumite limite, pot fi considerate o componentă normală a dezvoltării adolescentului (Dryfoos, 1998; Hamburg, 1997; Roth & Brooks-Gunn, 2000), contribuind la:
Definirea propriei identităţi
Testarea noilor deprinderi
Exersarea autonomiei decizionale
Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare realistă a propriei persoane
Câştigarea respectului şi a acceptării din partea grupului de egali (Ponton, 1997; Jessor, 1991).
Majoritatea adolescenţilor îşi asumă riscuri, însă ei au nevoie de ghidare şi consiliere pentru a orienta comportamentele de asumare a riscului înspre conduite mai constructive şi mai puţin periculoase. Pe măsură ce se maturizează, majoritatea învață cum să evalueze riscul în mod realist şi să îşi modifică comportamentul în funcţie de riscul perceput. Pe de altă parte, există momente în care multe dintre riscurile asumate de adolescenţi pot constitui ameninţări reale la sănătatea lor fizică şi psihică. Aici pot fi incluse graviditatea, abuzul de droguri şi de alcool, fumatul, dar şi accidente în sunt implicate vehicule şi dispozitive diverse (maşini, biciclete, skateboards etc.). În cazul adolescenţilor care se angajează constant în comportamente riscante, acestea pot semnala o problemă mai profundă. Există mai multe semnale de alarmă care indică faptul că un comportament de asumarea riscului iese din limitele experimentărilor normale pentru această perioadă:
„La fiecare pas copilul ar trebui să aibă voie să îndeplinească
experiența reală a viaţă; spinii nu
manifestarea comportamentului în cauză începe foarte devreme (8 sau 9 ani);
trebuie smulși
este continuu, nu are o manifestare ocazională;
niciodată din
apare în contexte sociale, în care şi alţi adolescenţi se angajează în aceaşi activitate.
trandafirii lui.”
Conform rapoartelor APA (American Psychologists Association, 2002), zonele cele mai sensibile pentru dezvoltarea problemelor comportamentale sunt: drogurile şi abuzul de alcool, graviditatea şi bolile cu transmitere sexuală, eşecul şi abandonul școlar, crima, delincvenţa şi violenţa, urmate de comportamentul suicidar şi tulburările de alimentaţie.
În opinia lui Erikson adolescenţa nu este o suferinţă ci o criză normativă, adică o fază normală de creştere a conflictului. Ceea ce la prima vedere poate să pară instalarea unei nevroze, este de fapt adesea doar o criză agravată care se va autodizolva la un moment dat, contribuind astfel la procesul de formare a identităţii. Astfel, Erikson susţină practic ideea că este aproape esenţial pentru adolescent să treacă printr-o criză de identitate pentru a rezolva problema identităţii şi a ajunge la formarea unei identităţi adulte stabile. Adolescenţa durează mai mulţi ani şi o criză de identitate se poate dezvolta în orice moment al acestei perioade. Totuşi, pe baza observaţiilor sale clinice, Erikson (1968) arată că este mult mai probabil că o criză de identitate să apară în adolescenţa târzie (şi nu în perioada de debut a adolescenţei).
Barometrul reușitei școlare, nr. 43/2022 - Autonomie, independență și dependență
Ellen Key
