Barometrul reușitei școlare nr.43

Page 150

Pagina 150

Barometrul reușitei școlare

O școală fără violență Prof. Raluca PINTILIE Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava Tema abordată anul acesta la nivel mondial este prevenirea violenței și abuzului sexual asupra copiilor. Campania sprijină apariția unei culturi globale pentru prevenirea violenței și abuzului împotriva copiilor și tinerilor și vizează realizarea unui set de acțiuni cu scopul de a schimba comportamentul social, a educa și a mobiliza copiii, școlile, diversele organizații și partenerii societății civile să se implice în prevenirea unora sau mai multora dintre temele asociate abuzului. La Campania de 19 zile de activism au participat 82 elevi și 35 de cadre didactice și părinți, coordonați de profesor psihopedagog Golea Sînziana și consilier școlar Pintilie Raluca. Activitățile au vizat informarea elevilor cu privire la violență, discuții pe baza acestei teme precum și activități de informare și dezbatere menite a schimba comportamentul social, a educa și a mobiliza copiii. Au avut loc vizionare de filme cu mesaj anti-violență, prezentări PPT, chestionare, concurs de desene și expoziție de desene cu mesaje antiviolență, colaje, bilete cu mesaje, scenete despre efectele negative ale violenței și necesitatea păstrării unor relații armonioase între membrii societății. Exemple de activități Elevii clasei I B au făcut o incursiune în lumea poveștilor, au identificat personaje, comportamente și consecințele acestora, au învățat despre prietenie și toleranţă în cadrul activității „Emoții din povești” Clasa III A - elevii au ascultat povești terapeutice și au realizat „Copacul bunătății’’ Clasa a V-A - „Fii inteligent, nu fi violent - povești terapeutice - forme de diminuare a violenței Clasa IX B au discutat despre violența in școală și consecințele acesteia în cadrul activității „Împreună împotriva violenței”. Astfel elevii au identificat formele violenței, au purtat discuţii despre situaţiile de violenţă petrecute în sala de clasă şi despre modul în care ele s-au rezolvat, și au realizat un colaj și afişe cu mesaje pentru descurajarea atitudinilor şi comportamentelor violente. Elevii clasei a VIII-a A au ascultat „La joacă cu soarele’’ o poveste despre prietenie și înțelegere apoi au confecționat Soarele prieteniei. Clasa a II - a A- lectură după imagini: „Fapte bune, fapte rele”. Elevii au identificat comportamentele pozitive/ negative ale personajelor indicate, au clasificat personajele în funcţie de acţiunile pe care le întreprind au enumerat fapte bune realizate de ei, în comparaţie cu cele ale personajelor. Clasa a VIII - a B - „Emoțiile mele - Reglarea emoțiilor și a comportamentului agresiv. Activitatea a avut ca scop reducerea violenței prin dobândirea de cunoștințe cu privire la emoții. Sau identificat emoțiile și manifestările induse de acestea, s-a discutat despre violența verbală și modalități de prevenire a acesteia. Elevii au demonstrat că își doresc o școală în care să existe armonie, încredere, respect și prietenie. Activitatea „Stop bullying-ului în școala mea!” desfășurată de elevii clasei a V- a D a urmărit combaterea fenomenului de bullying prin informarea elevilor cu privire la cauzele, formele de manifestare şi consecințele acestui fenomen. Elevii au realizat postere pe care au postat mesaje antibullying. La clasa a IX - a B activitatea „Violenţa nu te face mai puternic” a avut ca scop sensibilizarea elevilor privind consecinţele actelor de violenţă, pregătirea antiinfracţională a elevilor în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea normelor de convieţuire socială. Activităţile propuse au fost bine primite de elevi, i-au ajutat să conștientizeze efectele violenței asupra formării viitorului adult și i-au învățat să gestioneze mai bine situațiile conflictuale. Barometrul reușitei școlare, nr. 43/2022 - Autonomie, independență și dependență


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Violența nu este un răspuns, Prof. Ancuța OLARU

1min
page 151

O școală fără violență, Prof. Raluca PINTILIE

2min
page 150

Ziua internațională a compasiunii, Prof. Amalia Luciana STAFIE, prof. Gabriela ARITON 148

2min
page 149

Prevenție și toleranță, Prof. Florica TEODORIUC

1min
page 146

19 zile de campanie, Prof. Gianina TRIFAN, prof. Irina PETRIUC

4min
pages 147-148

Împreună cu toleranță, Prof. Otilia MOTRESCU

1min
page 143

Uniți împotriva violenței, Prof. Consilier școlar Mihaela AICOBOAE 140

2min
page 142

Violența face victime, bunătatea... prieteni!, Prof. Claudia Adriana ȚUCA 138

3min
pages 139-141

De 19 ori prevenim violența!, Prof. Mariana RADU 130

5min
pages 131-132

Îngăduiți copiilor să fie copii!, Prof. Gabriela Parascheva HISEM 134

2min
pages 137-138

O școală fără violență, Prof. Paula CHELARU 132

4min
pages 133-136

Uniți prin toleranță, Prof. Nadia BALTAG

1min
page 128

Rãspunde VIOLENŢEI cu un ZÂMBET... şi lumea va fi mai bunã!, Prof. Mihaela AMARIȚEI

4min
pages 129-130

Săptămâna prevenirii traficului de persoane, Prof. Tatiana VÎNTUR, Psiholog Laura STADLER 120

16min
pages 121-126

Copii pentru copii - jurnal de campanie, Prof. Miriam LEON POSTOLACHE 123

1min
page 127

Proiectul ReACT, Președinte Vasile GAFIUC 116

7min
pages 117-120

Delincvența juvenilă, Prof. Cristina TEODOROVICI 114

5min
pages 115-116

Adolescența - tărâmul nisipurilor mișcătoare, Prof. Elena ADROBOTOAIE 104

5min
pages 105-106

Clase fără bullying, Prof. Tatiana VÎNTUR 108

6min
pages 109-112

Studiu - fenomenul de bullying, Prof. Mihaela MARINCA 110

3min
pages 113-114

Călătorește, învață, muncește în siguranță!, Prof. Anca IORDACHE 106

5min
pages 107-108

Clubul R.E.S.P.E.C.T., Prof. Mihaela GOGU

1min
page 100

Respectul din viața mea, Prof. Petronela MATEESCU

1min
page 101

R.E.S.P. E.C.T., bunătate și prietenie, Prof. Estera CORDUNEANU 98

0
page 99

Porți deschise nonviolenței, Prof. Adriana BONCHEȘ

4min
pages 97-98

Iubirea cu iubire se clădește, Prof. Mariana OȘLOBANU

2min
page 95

Bunătatea se învață la grădiniță, Prof. Adriana CUCIUREANU, Prof. Emilia CÂRCEIE

1min
page 96

Alege să te opui bullying-ului, Prof. Ana-Maria Heciu

9min
pages 91-94

Educație pentru armonie, Prof. Cătălina Ioana GEORGESCU

1min
page 90

Respectul se învață!, Prof. Geta BAHNEAN

1min
page 89

Împreună împotriva violenței, Prof. Anamaria-Elisabeta GAVRIL

1min
page 88

Respectul nu se cumpără, Prof. Mihaela AICOBOAE

2min
pages 85-86

Fii bun, fii RESPECT!, Prof. Evghenia Daniela CÂRLOANȚĂ

1min
page 84

Pledoarie pentru RESPECT, Prof. Claudia SAMSON

1min
page 83

Atitudinea schimbă totul, Prof. Ana - Maria CATARGIU 72

3min
pages 77-78

Captivi în libertate, Consilier școlar psiholog Daniela VÎRVARA 20

25min
pages 24-32

Webinar R.E.S.P.E.C.T., Prof. Tatiana VÎNTUR 66

9min
pages 71-76

Mituri despre dependențe, Manager Alina CIUPERCOVICI 30

21min
pages 33-42

Alege să fii bun!, Prof. Aniela VASILIU

2min
page 82

SuperEroii R.E.S.P.E.C.T. - ului, Prof. Liuța JUCAN 78

4min
pages 79-80

Autonomia și independența copilului și adolescentului, Consilier școlar Mărioara ARDELEAN 12

15min
pages 13-18

Adolescența - autonomie și independență, prof. Tatiana VÎNTUR 8

4min
pages 11-12
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.