INVESTING in PROPERTY
Simona Pirtea: „Credem cu tărie că avocatul trebuie să fie unul dintre pilonii centrali ai oricărui business antreprenorial“ INTERVIU
SIMONA PIRTEA Managing Partner
Cum a arătat anul 2019 pentru Enache Pirtea & Asociații? Am aniversat 1 an de la înființarea oficială a societății, astfel încât 2019 a fost pentru noi un an de creștere accelerată și de consolidare pe piața avocaturii de business, atât în domeniul White Collar & Business Crimes în care suntem recunoscuți, cât și al Business Law – M&A, Corporate, Compliance, Dreptul Muncii, Pharma sau Litigii Comerciale, unde cererile sunt tot mai numeroase și serviciile solicitate tot mai complexe. Acest an a fost pentru noi un exercițiu de încredere și de antreprenoriat, un an foarte activ, în care am îmbinat creșterea societății ca volum de activitate cu extinderea echipei de avocați, care va ajunge până la finalul anului la 12 avocați parteneri și colaboratori. În formula actuală am reușit să facem ca devotamentul și pasiunea echipei pentru profesia de avocat și pentru cauzele în care suntem implicați să transpară relația client-avocat și astfel să construim, alături de clienții noștri, o relație de încredere totală și de sprijin, nu doar din punct de vedere legal, ci și din punct de vedere al creșterii și dezvoltării business-ului. Ce am dorit să fie definitoriu în echipa EPA este prietenia și spiritul de familie extinsă. Cred că, în foarte mare măsură, creșterea noastră accelerată se datorează și acestui fapt, care a fost transmis și în relația cu clienții noștri. Care sunt ariile de practică principale? Numele EPA este deja o certitudine în domeniul Dreptului Penal al Afacerilor, aspect recunoscut și de clienții noștri, dar și de publicațiile internaționale de profil. Evident, pentru că ambii fondatori suntem la bază avocați penaliști și avem, fiecare dintre noi, aproape 15 ani de activitate în această arie, domeniul central de activitate este Dreptul Penal și acesta reprezintă o parte semnificativă a activității noastre.
94