Constelatii diamantine, nr. 9 (121) / 2020

Page 34

34

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XI, nr. 9(121)/2020

Valentin NICOLI|OV

Un autor, o carte Vasile Moldovan, De-a-ndoaselea, Ed. UZP, 2020 Vasile Moldovan este un scriitor foarte apreciat în domeniul poeziei de inspira ie nipon în România. Împreun cu regretatul profesor Florin Vasiliu, în 1990, a fondat mi carea de haiku din ara noastr . Este membru al Societ ii Scriitorilor Români, al Societ ii Scriitorilor Militari, al Uniunii Ziari tilor Profesioni ti din România i al Societ ii Române de Haiku înc de la înfiin area ei în anul 1991, iar în perioada 2001-2009 a fost pre edinte al acestei societ i. A debutat cu cartea de poeme haiku, Via dolorosa, la Editura FIAT LUX în anul 1998, cartea cuprinzând poeme haiku originale, de tip religios, constituind înc de pe atunci o noutate în literatura din ara noastr . Perioada 1998-2020 i-a fost benefic autorului, acesta reu ind s publice alte opt c i: patru volume de poeme haiku (în 2001, 2003, 2005 i 2010), dou volume de poeme tanka (în 2013 i 2019), o carte de poezii de dragoste, Suflet geam n (în 2017) i un roman istoric, Desc unarea (în 2014). În anul 2017 un eveniment important în literatura român l-a reprezentat realizarea de c tre Vasile Moldovan a Antologiei române de poeme într-un vers, Un singur nai, la Editura Societ ii Scriitorilor Români, în care face cunoscute originile acestui tip de poem scurt autohton i prezint o selec ie din lucr -

rile tuturor autorilor români care au scris acest nou gen literar. În paralel, în aceast perioad , a colaborat cu al i autori, români i str ini, pentru realizarea unor lucr ri importante în domeniul poeziei de origine japonez (cu Florin Vasiliu, Jules Cohn Botea, Cornelia Atanasiu) i a efectuat diverse traduceri / din limba englez i din limba român . În colaborare cu poeta Magdalena Dale a realizat i un volum de poeme renga (în 2008) . Înc înainte de anul 2000 profesorul Florin Vasiliu intuise posibilit ile literare deosebite ale lui Vasile Moldovan spunând: Sunt convins c al turi de al i autori talenta i, Vasile Moldovan va ilustra unul din capitolele viitoarei istorii a literaturii noastre privind mi carea de haiku. Tot în perioada amintit a început s abordeze i domeniul poemului senryu, un poem înrudit cu poemul haiku, dar care nu mai respect toate canoanele acestuia. La acesta, kigo - cuvântul care desemneaz anotimpul - nu mai este obligatoriu ca în haiku. Împreun cu al i poe i de haiku cunoscu i (Jules Cohn Botea, Ioan Marinescu, Radu Patrichi, Iulian cu , Valentin Nicoli ov, Dan Norea, Cezar Ciobâc , Dan Iulian i al ii) a fost prezent cu poeme senryu în câteva antologii importante de poeme haiku. În acest an, 2020, Vasile Moldovan a publicat la Editura Uniunii Ziari tilor Profesioni ti din România cartea de senryu, De-andoaselea, realizat în condi iile cunoscute de pandemie i izolare prin care trecem cu to ii. Realizarea acestui nou volum reprezint o dovad în plus care atest talentul s u poetic plurivalent, aflat la cote ridicate. Prin poemele senryu publicate acum autorul arat în elege universul naturii umane cu lipsurile i defectele ei i îl prive te în mod ironic, iar atunci când defectele i se par prea accentuate, în unele poeme, devine chiar satiric, apropiindu-se astfel de epigram . Scriitorul Dan Norea, un autor de epigrame i de poeme haiku i senryu foarte cunoscut cititorilor, men ioneaz în prefa a la volumul De-andoaselea: epigrama, ca i senryul, au drept principal obiect natura uman ; încercând creeze insectare umane i este normal ca tematicile abordate s fie identice... Marea diferen dintre epigram i senryu este tipul

umorului. Epigrama are de obicei un umor suculent i dac e bine f cut te face s izbucne ti în hohote din prima secund . Senryul este o pi tur de ân ar, are un umor subtil, bonom i uneori un pic acid, te face zâmbe ti i atât. Despre senryu se tie c este un poem asem tor poemului haiku, mul i chiar îl confund cu acesta, are aceea i metric de trei versuri în 5-7-5 silabe, dar nu mai respect toate regulile estetice ale poemuluii haiku, lipsindu-i de cele mai multe ori kigo i uneori i kireji, dar posed un caracter ironic pronun at. Aceast carte de senryu este structurat pe ase capitole (Haz de necaz, Dragoste cu toane, B trâna sperietoare, Chefliul satului, Bestiar hazliu i Omul de z pad ), fiecare capitol con inând un grupaj de poeme legate de aceste titluri. Vom selecta i prezenta în continuare cititorilor câteva poeme senryu sând pl cerea cititorilor de a le lectura pe toate celelalte. Târgul de fete -/m întorc a a cum m-am dus/ de unul singur Plaja de nudi ti -/ numai fata b trân / în costum de baie Nunta de argint-/ mireasa la oglind / cu gura tirb ldur torid -/ pe cre tetul sperietorii/ clopul bunicului Mo neagul pune/ pe tejghea to i banii.../ n-ajung de-o bere Punctul vamal -/ ciorile trec grani a/ f restric ii To i în carantin -/ doar un om pe-afar / i-acela-i de z pad În prefa a la Antologia român de senryu, Zi de chenzin , publicat de mine în anul 2012, ar tam urm torul fapt: ceea ce conteaz în primul rând este tematica i con inutul poemului senryu, ...modul critic sau ironic în care a fost abordat realitatea înconjur toare i în final ob inerea rezultatului dorit, de a descre i frun ile i a produce cititorilor un zâmbet. Consider c poetul Vasile Moldovan, cu talentul s u i prin tematica aleas , prin ironia fin cu care descrie realitatea înconjur toare, a reu it s realizeze o carte de poeme de bun calitate, chiar una dintre cele mai bune c i de senryu publicate în România.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

epigramatice

2min
page 59

Philip Tudora Picătură de pictură

1min
page 60

pp.57

6min
page 58

Costel Avrămescu Între relativ úi absolut

10min
pages 56-57

Titina Nica ğene Poeme

2min
page 55

Sibiana Mirela Antoche Poeme

8min
pages 52-54

Elena Agiu-Neacúu Poeme

2min
page 51

FăzuĠi

8min
pages 45-46

Daniel IoniĠă Poeme

14min
pages 47-49

Ioan Andreica NaĠia română

5min
page 41

Dan ùalapa Poeme

2min
page 50

C. Constantinescu Haiducie úi haiduci

8min
pages 39-40

Fl. Smarandache Versuri paradoxiste

3min
page 38

Doina DrăguĠ Poeme

41min
pages 5-13

Daniel Marian 5ăsfirarea patimilor după Sătrunderea lor

6min
pages 36-37

Valentin NicoliĠov Un autor, o carte

8min
pages 34-35

Al. Florin ğene Prima monografie “Ion Creangă

3min
page 14

pp

8min
pages 3-4

Libertatum

4min
page 32

drumul prin oglindă

2min
page 33
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.