Anul XI, nr. 9(121)/2020
Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii
39
Constantin CONSTANTINESCU
Haiducie ]i haiduci S. I. Gârleanu, Haiducie i haiduci, Ed. Enciclopedic Român , Buc., 1969 În cazul de fa întoarcerea la o carte bun înseamn de fapt îndemnul nostru pentru lecturarea mai multor autori, selecta i din galeria scriitorilor i istoricilor care i-au consacrat preocup rile pentru a ne face pe noi, beneficiarii efortului lor, s în elegem fenomenul haiduciei în toat complexitatea lui. inuta riguros tiin ific a textelor semnate de Sava Iancovici („Haiducia în Balcani”), Ioan I. Neac u („Haiducia în ara Româneasc între 1822-1828”), Constantin Câ laru („Haiducia în Oltenia”) i al ii nu sufer cu nimic dac în acela i ton, cititorilor li se ofer ansa de a se delecta cu biografiile i ispr vile unor haiduci legendari cum ar fi Baba Novac, Pintea Viteazul, Iancu Jianu, Ion cel Mare, Gheorghi Gherghela , Nicolae Abra , Tunsu i Grozea, Nico ara (grec), Petre Carpos (macedonean) etc. În acela i registru al rigorii i corectitudinii, textele fac o distinc ie clar între haiducie i pseudohaiducie, în elegându-se prin aceasta din urm tâlh riile i jafurile pentru sine, cum au fost, de exemplu „haiduciile decadente” s vâr ite de Iovan Bimbiricea i Dinu B losu, în jude ele Me-
hedin i i Vla ca, prin anii 1821-1827. începem, a adar, cu o constatare de ordin general: haiducia a fost, dintotdeauna, un subiect seduc tor, nu numai pentru scriitor sau istoric, ci mai ales pentru omul obi nuit. Ea ocup un loc binemeritat în memoria colectiv , ca expresie a dorin ei arz toare a popoarelor „de a avea o via liber , scutit de acte silnice i nepedepsite” (S.I. Gârleanu: „Haiducie i haiduci”, Editura Enciclopedic Român , Bucure ti, 1969). Bulgarii au numito aidutstvo (ca i macedonenii), grecii i-au zis clefturia, iar sârbii haiduci î i spuneau haidutini. Iat ce cuvinte roste te Iancu Jianu în fa a cetei de haiduci pe care i-o organizase: „Fra ii mei, pe via i pe moarte! Viclenie i curaj!... Boierii sunt la i, armele lor sunt m tania i pipa, menaja i-le pe ale voastre! So iile lor sunt f vlag i tem toare, gata s i piard cuno tin a, s nu abuza i. Nu face i s ias decât strig tele, nu face i curg decât lacrimi, nicio pic tur de sânge... voi da chitan pe toate pr zile i dijuna celor neferici i.” Semnificativ ni se pare a fi i comportarea în sala de judecat a haiducului Nicolae Grozea, cel care a reu it cea mai spectaculoas evadare a secolului din adâncimea de 75 de metri a ocnei Telega, unde î i isp ea condamnarea la munc silnic pe via : „E ti numit c-ai f cut ho ii” îi spune judec torul. La care Grozea r spunde: „Faptele haiducilor sunt pentru voi ho ii, precum zice i, dar pentru noi i pentru al ii, ele nu sunt decât luarea înapoi a celor r pite prin silnicie...” „Ce ai cut dup fuga din pu rie?” „Voinicind am cutreierat ara i codrii ei, lovind în cei ce stuiesc i care î i strâng averi pe pielea racilor...” „Unde sunt ceilal i tovar i ai i?” „Pe tot întinsul p mântului românesc, luptând pentru dreptatea nevoia ilor.” Ca rturie c spusele lui Grozea au sedus nu numai mul imea de nevoia i, aducem sub ochii cititorului versurile poetului Vasile Alecsandri: „Nu plânge (...) n-ai grij române / F piept b rb tesc / Na, s i cumperi haine i cas i pâine.” Din lectura c ii „Haiducia în Oltenia”, a
lui Constantin Câ laru, ap rut în Editura Macedoneanul, în anul 2004, afl m un r spuns pertinent la întrebarea „cum era un haiduc?”: „În afar de însu irile morale corespunz toare, viitorul haiduc trebuia s dea dovad de calit i fizice alese: s aib rezisten deosebit la alergare, la mânuirea armelor, s reziste f s doarm pân la îndeplinirea ac iunilor începute, s rabde de foame, de sete, s suporte durerile dac este r nit, nu se team de moarte, s i in cuvântul dat, s nu- i p seasc tovar ii la necaz i fie în stare oricând de ini iative pentru a ie i din orice situa ie. (...) Dac era prins i torturat haiducul trebuia s îndure chinurile cu t rie chiar pân la moarte dac era cazul înfrunte moartea cu senin tate f s i tr deze ceata”. Haiducia din ara Româneasc s-a manifestat pregnant între 1822-1828, fapt cercetat i consemnat în „cartea” cu acela i titlu a lui Ioan I. Neac u. Un mic e antion din textul lucr rii ne edific pe deplin asupra situiei din Bucure ti i din împrejurimi: „În privara anului 1823, datorit lipsurilor, începuser furturile chiar i în ora ul Bucure ti. (...) Tot atunci a avut mare r sunet zvonul c pitarul (boier care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a cur ii domne ti i a o tirii - n.n.) Iancu Jianu, fost participant la r scoala din 1821, î i reluase activitatea de haiduc. (...) Nici un proprietar nu îndr znea s locuiasc la mo iile sale i nici m car s se plimbe cu tr sura în împrejurimile Bucure tilor f a fi înso it de o escort . (...) Numeroasele furturi comise în Bucure ti au determinat autorit ile interzic circula ia în timpul nop ii.” Ce încheiere s-ar potrivi cel mai bine acestei întoarceri la câteva dintre c ile despre haiducie? Dup p rerea noastr , Constantin Câ laru a „potrivit” cuvintele unui final semnificativ i emo ionant: „Haiducii erau ap ra i i iubi i de popor. Acesta a tiut s i r spl teasc eroii, cântându-i în cântece i balade, ispr vile lor au fost povestite la necaz ori bucurie, la gura sobei sau la o ulcic cu vin, cându-i nemuritori.”
