Povestea străzii mele

Page 106

MĂRĂŞEŞTI - 14 MAI 1923 - CEREMONIA ALEGERII EROULUI NECUNOSCUT în BISERICA „ADORMIREA MAICII DOMNULUI” Prof. Aurel NECULAI

Consecinţele dezastroase, fără precedent în istoria umanităţii, pe care le-a provocat Marele Război - cum au numit contemporanii prima conflagraţie m ondială- îl determinau pe Paul Valery să afirme un adevăr profund şi dramatic: Cât despre noi, civilizaţiile, înţelegem că suntem muritoare. De aceea, la doi ani de la încheierea Primului Război Mondial, a apărut în Franţa ideea cinstirii zecilor de mii de eroi a căror identitate nu a putut fi stabilită. Mormântul Soldatului Necunoscut a fost realizat în Anglia şi Franţa în 1920. La noi, grija pentru eroii căzuţi în luptă a revenit Societăţii Mormintele eroilor căzuţi în război, creată în 1919, care avea ca scop descoperirea locurilor unde existau morminte ale celor căzuţi în Războiul Întregirii Naţionale, pentru identificarea eroilor şi îngrijirea mormintelor lor. Pe mormintele ostaşilor neidentificaţi, Societatea aşeza câte o cruce pe care erau inscripţionate cuvintele Un erou mort pentru ţară. Pentru alegerea rămăţiţelor sodatului necunoscut s-a decis ca începând cu ziua de 11 mai 1913, să se dezgroape 10 soldaţi căzuţi pe câmpurile de luptă din anii 1916 - 1917 din Ardeal, Jiu, Bucureşti, Dobrogea, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz etc. O delegaţie a Societăţii Cultul Eroilor a ales cele 10 morminte şi după exhumarea lor au fost puse în 10 sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi învelite în mătase roşie, toate identice şi transportate în vagoane speciale la Mărăşeşti şi depuse în biserica Adormirea Maicii Domnului, în ziua de 13 m ai 1923. Cel desemnat să aleagă pe unul din cei 10 soldaţi necunoscuţi şi care să devină Eroul Necunoscu, a fost Amilcar Săndulescu, în vîrstă de 12 ani, elev al Liceului Miltar Mihai Viteazul din Craiova. Era orfan de ambii părinţi, mama sa murise pe când el avea 5 ani, iar tatăl său murise în campania din 1916. Ceremonia desemnării Eroului Necunoscut a început la orele 3, în după105


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

BIB L IO G R A FIE

4min
pages 270-274

din Cartierul Supusi - O d o b esti

12min
pages 264-269

de ce le mai scoţi la lumină d e -a ia

11min
pages 258-263

Paula-Alexandra NAN, Povestea străzii m e l e

3min
pages 254-257

Bianca NEAGU, Aleea C a stanilor

9min
pages 246-253

Janine VADISLAV, O zi plină de graţie

7min
pages 242-245

Daniel-Musat MURESANU, Povestea străzii m e l e

1hr
pages 196-231

Doina POPA, Flori de p i a t r ă

9min
pages 238-241

Leon KALUSTIAN, Buldozerul si I s to r ia

4min
pages 234-237

Lucian DORDEA, Povestea străzii mele: Cuza Vodă, nr. 3 1

23min
pages 182-191

Lucian DORDEA, Carre -ul de patru... s tr ă z i

6min
pages 192-195

Lucian DORDEA, Povestea străzii mele: Nicolae I o r g a

13min
pages 176-181

Luminiţa ANDRONE, Strada mea, copilăria m e a

11min
pages 170-175

Angela SILION, Bulevardul Unirii din F o c ş a n i

6min
pages 166-169

Mariana-Vicky VÂRTOSU, Strada mea sau Strada Abatorului

8min
pages 162-165

Silviu CONSTANTINESCU, Cărăbuşul copilăriei m e l e

20min
pages 154-161

Varuj an VOSGANIAN, Cartea şo a p te lo r

5min
pages 142-145

Liviu-Ioan STOICIU, M ai multe străzi ale m e le

10min
pages 146-151

M arieta TUDORACHE, Părinţii din uliţa copilăriei m e l e

4min
pages 152-153

a copilăriei mele! Strada de la b u n ic i

21min
pages 132-141

la Strada Mihail K ogălniceanu

14min
pages 118-129

Andrei-Marius NEDELCU, Fosta Stradă Umbrei din Focşani. Elemente de geografie is to r ic ă Petru MINCU, De la uliţa Cotu Bumbacului

7min
pages 112-117

Scurtă istorie în im a g in i

10min
pages 94-105

eroului necunoscut în Biserica Adormirea Maicii D o m n u lu i

6min
pages 106-111

Ion STĂNEL, Străzile din Mărăşeştii de ieri şi de a s tă z i Aurel NECULAI, Bulevardul Carol I din Mărăşeşti.

13min
pages 86-93

din oraşul P a n c iu

25min
pages 70-85

Ionuţ ILIESCU, Bulevardul G ă r ii

10min
pages 30-35

Un exerciţiu de geografie isto r ic ă

15min
pages 18-27

Indicatorul s tr ă zilo r

9min
pages 64-69

Dimitrie F. CAIAN, Diviziunea a dm inistrativă

4min
pages 60-63

Geografia m e m o rie i

2min
pages 12-13

Un proiect r e u ş it

3min
pages 14-15

M u lţu m ir i

2min
pages 10-11
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.