STRADA MEA SAU STRADA ABATORULUI... Mariana-Vicky VÂRTOSU
Coordonatele geografice sunt importante? Nu cred. Strada mea este situată în partea estică a oraşului, fiind una dintre străzile mărginaşe ale cartierului. În vremuri apuse, se învecina cu groapa de gunoi, cu Abatorul (de fapt Abatorul era punct de reper, de referinţă), cu vechile clădiri ale grajdurilor CAP-ului (Cooperativa Agricolă de Producţie, n.r.). Pe strada aceasta, despre care vă povestesc îmi amintesc ca de o persoană, ca de cineva care a făcut, şi face parte din viaţa mea. Cineva care mi-a tezaurizat amintirile, care mi-a vegheat copilăria, prietenia cea mai frumoasă, dar şi prima iubire. Strada, de la sărăcie şi „desfrâul de a fi”, a evoluat şi traversat perioade marcante pentru locuitorii ei. Personal am cunoscut-o când purta numele renumitului endocrinolog, C.I.Parhon, iar părinţii, părinţilor mei, bunicii, încă îi mai spuneau ,,strada Galaţi... Să ne întoarcem la strada Măgura, strada Abatorului, a cărei poveste vreau să o spun, şi pe care am aşezat-o în seratarele speciale ale inimii, imortalizând-o. Odinioară, era o arteră principală, dreaptă şi demnă, nederanjată de traficul auto. Pavată cu pietre mari de râu, ca şi trotuarele de altfel, praful dintre pietre nu era atins decât de vânt. În copilărie, împreună cu fatele meu şi sora mea o străbăteam desculţi, trimişi de mama la diverse cumpărături. În capătul ei, acolo unde începea numărătoarea, erau două magazine vitale pentru noi: un centru de pâine şi o alimentară. Pe rând, primul drumul al dimineţii, eu şi fraţii mei îl făceam la centrul de pâine, de unde cumpăram totdeauna o pâine rotundă, neagră, caldă şi pe cartelă. De cele mai multe ori, rupeam din pâine, fără să mai aşteptăm felia unsă cu unt şi marmeladă însoţită de cana de lapte sau ceai. La capătul opus, acolo unde se termina numărătoarea, era construit Abatorul de vite. Vizavi de el, bunicii cumpăraseră pentru mama şi familia ei un teren de casă. Pe care ei, părinţii mei, îşi contruiseră locuinţa. La început nu dăduserăm importanţă activităţii abatorului. Dar foarte curând, locul a devenit pentru copiii cartierului un adevărat punct de atracţie, un teatru pe viu, în aer liber, în care spectacolul era de fiecare dată altul. Cum la fel de atractivă ni se părea şi staţionarea pasageră a convoiului şatrei, care ierna în zonă, şi-şi aşeza căruţele în cerc pe locul viran din apropiere. Revin la spectacolul străzii oferit de achiziţia cirezilor de vite, care se făcea de obicei primăvara timpuriu, şi toamna târziu. Ştiam când se 161
