POVESTEA STRĂZII MELE: NICOLAE IORGA Arh. Lucian DORDEA
Disciplinat şi ascultător cum mă ştiu, mă supun, cu multă plăcere, îndemnului lansat de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, prin darul simbolic, dar plin de semnificaţii, primit cu prilejul întâlnirii din 17.06.2021 (o mapă cu un set de hârtii A4 şi pixul respectiv!), care parcă-ţi transmite: „Apucă-te şi scrie!” . Aşa că, „am sunat adunarea” neuronilor specializaţi pe săpături în timpuri demult trăite (atâţia câţi mi-au mai rămas alături) şi i-am pus la treabă! Părăsind strada Cuza Vodă, pe care am închiso în universul copilăriei mele, am păşit pe nesimţite, în universul adolescenţei mele, care s-a deschis odată cu mutarea noastră în strada Nicolae Iorga, în imobilul cu nr. 4, ultima clădire de pe partea dreaptă a străzii. Am amintit în „Povestea străzii Cuza Vodă” cum a fost mutată familia mea prin anii '50, „sărind pârleazul” în casa de alături, din str. Nicolae Iorga, de care ne despărţea un gard. „Casa Dobrescu”, căci despre ea este vorba, era o casă mare, boierească, cu vreo 6-7 camere dependinţe şi dispunea de o curte generoasă, plină de flori şi pomi, aşa cum îi stătea bine unui adevărat gospodar. Fostul proprietar, Dobrescu, era un mic negustor care a construit-o din greu, cu multe economii şi eforturi (având o familie mare), care nu a avut prea mult timp să se bucure de acest vis al vieţii sale căci au venit „tovarăşii” şi i-au luat-o. Cazul Dobrescu se alătură altor zeci de mii de cazuri similare, exemplu tipic de tenacitate şi luptă pentru supravieţuire, căci nu a capitulat în faţa sorţii, reuşind să-şi asigure existenţa dintr-o mică afacere de umplut sifoane, la modă pe atunci! În Focşani erau atunci două asemenea făbricuţe: „La Dobrescu” şi „La Zamfir” ! Mutarea noastră, odată cu cea a Serviciului Sanitar Putna din Casa Tatovici, a fost impusă de înfiinţarea, aşa cum am arătat deja, a primei Şcoli de Miliţie Populară din judeţ, pepinieră de „cadre de nădejde” pentru înfiinţarea odiosului program de răsturnare a valorilor, de instalare prin teroare a noului regim de „democraţie populară” ! Fiind vorba despre perioada adolescenţei, este lesne de înţeles de ce şi această stradă a rămas în sufletul meu, ea constituindu-se într-un izvor nesecat de amintiri dragi din vremea anilor de liceu, ani care, cred că pentru fiecare dintre noi, rămân legaţi de cele mai frumoase şi durabile prietenii! Strada Nicolae Iorga, deşi scurtă, a fost una dintre cele mai frumoase din oraş: flancată pe ambele trotuare de castani tineri şi viguroşi, care ofereau din belşug umbră şi răcoare celor ce treceau pe sub ei, un decor cât 175
