POVESTEA STRĂZII MELE: STRADA CUZA VODĂ, NR. 31 Arh. Lucian DORDEA
Este prima adresă de pe primul meu act de existenţă pe aceste meleaguri... Dar să o iau de la început, de la „naşterea” acestei străzi, adică de la primul ei număr, ce se afla la intersecţia cu str. Alexandru Vlahuţă, unde, întâmplător sau nu, era şi Maternitatea oraşului, loc în care, sub îndrumarea competentă a doctorului Cristudor, s-a născut şi fiul meu, Călin! Deci, încă un motiv în plus ce mă leagă de această stradă! În continuare, pe partea dreaptă, în imediata vecinătate, se aflau (şi se află şi acum, dar într-o stare deplorabilă!) cele două clădiri Macridescu, clădiri de patrimoniu, care odinioară fremătau de tinereţea şi veselia a sute de copii, căci ele găzduiau Palatul Copiilor, cu multiplele sale secţii de dezvoltare educaţională! Încă un motiv pentru a-mi aminti de acest reper, este faptul că aici, într-o curte splendidă şi generoasă, a participat şi fiul meu, pe vremea când era pionier, la un concurs de desene pe asfalt! Este de neînţeles şi de-a dreptul condamnabil cum, de 30 de ani, toate autorităţile care s-au succedat la butoane, au ignorat şi tratează în continuare cu aceeaşi nepăsare distrugerea lentă, dar sigură, a acestor minunate clădiri, deosebit de valoroase, mai ales prin suprafaţa mare a curţii aferente! Probabil (mai curând sigur!) că sunt foarte mulţi ochi aţintiţi pe această zonă! Şi, nu numai, căci avem alte destule exemple similare în tot oraşul! Peste drum de această zonă, pe partea stângă a str. Cuza Vodă, până la scuarul din faţa Tribunalului, în care se află impunătorul monument al Independenţei, se aflau câteva case boiereşti deosebit de frumoase, care, provocând alergie celor care nu puteau suporta tot ce e boieresc, au trebuit sa dispară! Asta până când, în timp, ei înşişi sau urmaşii lor au devenit boieri de tip nou! Printre aceste case se afla şi cea a cunoscutului şi umanului Dr. Colonel Puşcă, medic militar în timpul războiului, „doctor fără de arginţi”, cunoscut pentru priceperea, dar în special pentru bunătatea sa! Tot aici, printre altele, se afla şi casa profesorului Rădulescu-Putna, apoi a fiului său, Savel Rădulescu, fost Secretar General în Ministerul de Externe, prieten şi colaborator apropiat al lui Nicolae Titulescu! Pe latura cealaltă a Bd. Dimitrie Cantemir, fost P. P. Carp, se afla şi cocheta locuinţă a familiei Dr. N. Roman (cam unde se află acum casieria ENET), cu ai cărei fii am copilărit (Niculiţă, Florica şi surioara lor). Mă 181