BULEVARDUL GĂRII Ionuţ ILIESCU, muzeograf Muzeul Vrancei
Am ales să scriu despre această stradă deoarece, desfăşurându-mi activitatea de aproape un sfert de secol la Muzeul Vrancei, am fost marcat de respectiva arteră de circulaţie, pe cât de scurtă, pe atât de bogată în ceea ce priveşte istoria oraşului de pe Milcov. Pe o distanţă de (doar) câteva sute de metri te întâmpină clădiri vechi, fapte deosebite, instituţii şi oameni de altădată. Dincolo de faptul că pe această stradă, Muzeul Vrancei şi-a avut sediul administrativ în casa Ştefănescu şi deţine Secţia de Istorie şi Arheologie în celebra ,,Casă Alaci”, unde mi-am desfăşurat activitatea până la intrarea ei în renovare (2020), menţionez că treapta a II-a de liceu (1989-1990 şi 1990-1991) am făcut-o la Liceul Economic, actualmente Colegiul Economic ,,Mihail Kogălniceanu”, aflat tot pe Bulevardul Gării (specializarea Filologie-Istorie, învăţământ de zi). Aşadar, vreme de 27 de ani, am parcurs strada în ambele sensuri, fie spre şi dinspre Gară, în perioada în care am făcut naveta cu trenul, fie dinspre şi spre Centru, pentru perioada de după anul 2000, când am avut deplasarea asigurată de mijloacele auto de transport în comun. Lucrul aceasta m-a marcat, în sensul bun al cuvântului; drept urmare, înarmat cu pix şi hârtie, îmi aştern gândurile aici şi acum ... Ne deplasăm de la sensul giratoriu spre Gară, pentru a admira, pe o distanţă relativ mică, nu mai puţin de şase clădiri de epocă. Prima dintre ele, pe partea dreaptă, aflată la numărul 6, a fost construită la comanda farmacistului Anton Ibrăileanu, primul proprietar al acesteia. Aparţine stilului eclectic şi datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Parterul s-a înălţat pe temelie de piatră, pereţii fiind construiţi din cărămidă. Atrage atenţia prin vestibulul cu glazvand cu două uşi din lemn, balustradele din acelaşi material şi frontonul cu decoraţii din lemn. Ferestrele erau încadrate de colonete. Naţionalizată în 1945, această casă a fost sediul pentru I.G.O. şi Organizaţia Sindicală Focşani. Din 1972, în acest imobil Muzeul Vrancei a organizat o expoziţie de istorie modernă şi contemporană, iar după 1990, 29