The Little Journalist/Micul jurnalist-Revistă educativă pentru elevi

Clasificarea drepturilor omului Profesor: Cichi Ani Felicia Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Iași Aşa cum nu există o unanimitate în privinţa definirii drepturilor omului, tot astfel nu există un consens în privinţa clasificării lor, iar exemplele care urmează au mai mult un rol orientativ pentru înţelegerea conceptului. a) În funcţie de relaţiile sociale ocrotite (“trei generaţii de drepturi ale omului”) Inspirat din reglementările Revoluţiei franceze, Karel Vasak, jurist francez şi teoretician al drepturilor omului, a avut ideea împărţirii lor în trei generaţii. Astfel: - prima generaţie ar fi a drepturilor civile şi politice (liberté); - a doua generaţie ar fi a drepturilor economice, sociale şi culturale (egalité); - a treia generaţie ar fi a drepturilor solidarităţii (fraternité). În doctrină s-a mai afirmat că drepturile civile şi politice ar fi “drepturi negative”, în sensul în care statele trebuie doar să se abţină de a se amesteca în exercitarea lor liberă de către persoane. De exemplu, dreptul de a nu fi suspus torturii presupune ca autorităţile statuluisă nu tortureze persoanele aflate pe teritoriul statului. Sau, dreptul la libertate înseamnă ca nimeni să nu fie arestat arbitrar.

Libertatea de exprimare presupune inexistenţa cenzurii statale etc. Spre deosebire de acestea, drepturile economice, sociale şi cultural ar fi “drepturi pozitive”, înţelegând că pentru exercitarea lor este nevoie de o acţiune a statului. De exemplu, pentru a avea posibilitatea de a munci şi a beneficia de asigurări sociale, statul trebuie să se îngrijească de existenţa locurilor de muncă, să pună în practică un sistem de asigurări etc. In fine, drepturile solidarităţii ar fi “drepturi colective”, pentru că purtătorii lor sunt nu persoane fizice individuale, ci colectivităţi/comunităţi de oameni. În realitate, acestă împărţire în drepturi negative şi drepturi positive este destul de simplistă, pentru că este greu de conceput cum doar prin neintervenţia statului s-ar putea asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor civile şi politice. În fapt, statele au chiar obligaţia de a asigura, din toate punctele de vedere, mediul potrivit exercitării acestor drepturi şi obligaţia de a intervene atunci când ele sunt încălcate. Astfel, trebuie să existe o legislaţie internă şi mecanisme judiciare (poliţie, tribunale) care să garanteze că drepturile pot fi exercitate, iar încălcarea lor este sancţionată. Dar aceasta înseamnă tocmai o acţiune pozitivă a statuluişi nu doar una de abţinere. În acelaşi timp trebuie precizat că distincţia dintre drepturile civile şi politice, pe de o parte şi drepturile economice, sociale şi culturale, pe de altă parte, a influenţat întregul proces de codificare a drepturilor omului după cel de-al doilea război mondial şi până în prezent. Dacă Franklin D.Roosevelt vorbea de cele “patru libertăţi” (the Four Freedoms) fără a face distincţie între aceste categorii de drepturi - libertatea cuvântului şi de exprimare (freedom of speach and expression) 95