1
CUVINTE POTRIVITE
RECAPITULARE Astăzi ni se pare foarte simplu să călătorim dintr-o țară în alta sau chiar pe continente diferite. Odinioară, călătoriile erau mult mai dificile. Și totuși, marile civilizații ale Antichității au explorat și ele ținuturi mult depărtate de spațiul lor de origine, îmbogățind considerabil zestrea de cunoștințe a lumii din acele timpuri. Un călător celebru a fost Ulise (Odiseu), prezentat de Homer în Odiseea. Citește fragmentul de mai jos care reprezintă repovestirea unui fragment din Odiseea, cartea IX, în traducerea lui George Coșbuc. Rezolvă sarcinile date.
VICLENIILE LUI ULISE La încheierea războiului troian, Ulise se îndreaptă către Itaca, țara sa natală, unde îl așteaptă soția sa, Penelopa. Drumul se dovedește lung și plin de peripeții. Odată părăsite ținuturile ciconilor și ale lotofagilor*, valurile mării împing corabia către Insula Ciclopilor, iar curiozitatea îl determină să coboare, însoțit de doisprezece tovarăși, ca să o viziteze. Ajuns pe insulă, Ulise intră în peștera ciclopului Polifem, în care găsește lapte proaspăt și brânză în cantități impresionante, alături de obiecte de dimensiuni atât de mari, încât se trezește în el o dorință puternică de a cunoaște ființa care le folosea. Speriați, tovarășii săi îl roagă să se întoarcă la corabie, dar Ulise refuză. Când ciclopul Polifem se întoarce acasă și vede că au intrat la el străini, închide intrarea în peșteră cu o piatră atât de grea, încât Ulise și tovarășii săi, oricât de puternici erau, nu ar putea-o urni. Ciclopul se dovedește o ființă trufașă, primitivă și lipsită de legi. În locul ospitalității pe care, ca orice grec, Ulise o prețuia și la care se aștepta, ciclopul începe să-i sfârtece și să-i înghită pe oaspeți, doi câte doi, la fiecare masă. Văzând comportamentul crud al ciclopului, Ulise caută o cale de a-și salva viața lui și pe a celor care nu au fost încă înghițiți. Primul lui gând este să-l omoare pe Polifem, însă își dă repede seama că vor rămâne blocați în peșteră, de vreme ce e imposibil să urnească bolovanul de la intrare. Înțelege că forța fizică nu-i este de niciun folos, așa că se gândește să se folosească de puterea minții și a cuvintelor. Profită de plăcerea lui Polifem de a bea și-i dă vin din belșug, încercând astfel să-l adoarmă. Încântat de calitatea vinului primit, cumplitul ciclop îi promite, drept răsplată, că-i va face favoarea de a-l mânca ultimul. Sub influența vinului, Polifem devine binevoitor și-l întreabă pe Ulise care este numele său. Acesta, „cu vorbe dulci ungându-l”, grăiește astfel: „— Să-ți spui cum mă numesc? Vin’ mai aproape. Dar nu uita nici tu apoi, cicloape, Să-mi dai, în dar, ce mi-ai făgăduit. Eu Nimeni sunt!, așa de mumă-mea numit, Tot Nimeni al meu părinte îmi spuse. Și tu, de-i vrea, tot așa, Nimeni, mi-oi zice”. După ce Polifem cade într-un somn adânc, Ulise ia din peșteră un băț cu cârlig, lung cât un plop, folosit pentru prinderea oilor, îl înroșește și, ajutat de tovarășii supraviețuitori, îl răsucește în ochiul ciclopului, orbindu-l. Polifem începe să scoată urlete înfricoșătoare, iar ceilalți ciclopi care locuiau prin „peșterile mute, pe culmi nalte de munți, de vânt bătute”, auzindu-le, sosesc din multe părți. Dau roată peșterii și încep să-l întrebe de ce tulbură pacea
24
