5
OMUL, PARTE DIN NATURĂ Observă!
Felul în care este descrisă cioara, cu explicații multe și termeni exacți, nu se potrivește cu o descriere literară. Secvența descriptivă care informează este nonliterară.
Fișă de portofoliu Gândește-te la o pasăre sau la un animal specific zonei în care locuiești. Documentează-te cu privire la trăsăturile sale. Scrie un paragraf în care să o/îl descrii științific, astfel încât să fie aleasă/ales ca logo pentru orașul/zona ta. Poți crea tu însuți/însăți logoul respectiv.
Dicționar * hornar, s. m. 1. Persoană care curăță hornuri. 2. Persoană care construiește hornuri.
Descoperă! Comparația constă în alăturarea a doi termeni cu trăsături comune cu scopul de a evidenția unul dintre ei. Ideea de asemănare este marcată prin cuvinte/grupuri de cuvinte care leagă cei doi termeni: ca, precum, asemănător cu, întocmai ca, decât.
100
3. Transcrie pe caiet enunțurile care ar putea fi folosite ca argumente pentru a accepta propunerea Ziarului Financiar. a. Ciorile au abilități asemănătoare oamenilor și populează în număr mare împrejurimile capitalei. b. Ciorile au o inteligență mai mare decât a maimuțelor și sunt la fel de descurcărețe ca papagalii. c. Ciorile pot fi folosite ca roboți casnici, deoarece creierele lor sunt modelate pe scenarii asemănătoare inteligenței artificiale. d. Sunt capabile întotdeauna să utilizeze o formă de simulare virtuală a problemei. e. Bucureștenii le întâlnesc la tot pasul, atunci când ies în împrejurimi. 4. Scrie care este scopul acestor descrieri alegând una dintre variantele: să emoționeze, să informeze.
Textul descriptiv literar. Comparația Explorează! Scrie câteva cuvinte care îți vin în minte aflând că vei citi o descriere literară despre cioară. Citește apoi fragmentul de mai jos și scrie dacă le regăsești. Câmpul alb, ca un cearșaf, Până-n zări se desfășoară… Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară, Nemișcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheșă ca un hornar* Și macabră ca un cioclu;
Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Neagră ca o muscă-n lapte, Și fantastică-n contur, Ca un miez adânc de noapte Cu lumină împrejur; […] Cioara (fragmente), de George Topîrceanu,
Aplică! 1. Transcrie adjectivele care descriu cioara, grupându-le pe câmpuri lexicale: culori, dimensiuni. 2. Scrie câte un antonim pentru adjectivele: neagră, nemișcată, nemărginit. Asociază fiecare adjectiv cu un substantiv potrivit. 3. În credințele multor popoare, cioara (corbul) este considerată aducătoare de nenorocire. Notează un vers sau o secvență din poezia Cioara, de George Topîrceanu, în care este sugerată această idee. 4. Crezi că informația de la exercițiul anterior ar putea influența negativ includerea ciorii în logoul unui oraș? 5. Transcrie din text câte un substantiv din următoarele câmpuri lexicale: păsări, alimente, meserii, insecte, momente ale zilei.