6
TREPTE ÎN VIAȚĂ 8. Întreabă-i pe bunicii sau pe părinții tăi cum era organizat anul școlar pe vremea lor. 9. Formulează un enunț asertiv în care substantivul tocilar să fie la plural, articulat nehotărât și un enunț interogativ în care să fie articulat hotărât. Realizează aceeași sarcină și pentru antonimul său, corijent. 10. Formulează un enunț în care verbul a toci să fie la modul imperativ, forma negativă. 11. Realizează o listă cu enunțurile frecvent auzite, în care ți se recomandă, ți se cer comportamente la școală și o listă cu interdicții. 12. Scrie într-un enunț cum te simți auzind formulările de la exercițiile 10 și 11, în care se folosesc verbe la imperativ.
Invitație în lumea cărților Jurnalul unui tocilar. În lumina reflectoarelor, de Philip Osbourne O carte în care, chiar după spusele personajului, ai ocazia să ajungi în locuri nebănuite, citind aventurile unui puști tocilar, cam caraghios uneori, dar mereu cu o imaginație debordantă. Ascultă personajul! Așa cum spunea Albert Einstein: „Logica te duce din punctul A în punctul B. Imaginația te duce oriunde”. Lasă deschisă ușa imaginației și descoperă lumi pe care nu ți le-ai închipuit vreodată!
118
Școala de altădată În capitolul I al volumului Amintiri din copilărie, Ion Creangă, povestitor de excepție, prezintă – mai mult sau mai puțin fidel realității – experiența personală de la școala din satul său natal. Citește fragmentele, oprindu-te la semnul acoperă-le pe următoarele și spune/scrie ce crezi că se va întâmpla, răspunzând oral sau pe caiet la întrebări. Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli* și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece.
