Premiile Secției de Muzicologie a UCMR. Premiul secției de muzicologie și critică muzicală pentru istoriografie În 2020, cu ocazia Centenarului Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a apărut cartea ”Noi istorii ale muzicilor românești”, coordonat de Valentina Sandu-Dediu și Nicolae Gheorghiță. După cum rezultă și din titlu, este o propunere nouă pe linia istoriografiei muzicii naționale, realizată de un colectiv de prestigioși muzicologi, marea lor majoritate profesori la Universitatea Națională de Muzică București. Cartea, în 2 volume, acoperă o perioadă întinsă de timp, prezentând, succint, aspecte din etapa medievală, din cea romantică și apoi din perimetrul modern și contemporan. Demersul scrierii acestui volum și rezultatul final s-a bucurat de aprecierea Președintelui U.C.M.R., dl. Adrian Iorgulescu, cel care a și propus secției să aibă în vedere, la analiza candidaturilor pentru premii, și acest volum – chiar dacă printre coordonatori se află chiar șeful secției iar printre semnatari se numără majoritatea membrilor Biroului acesteia. Tocmai de aceea, pentru a nu se pune problema unui conflict de interese, propunerea a fost formulată de o persoană din afara Biroului, fiind o propunere pe deplin justificată, ținând cont de importanța acestei cărți și de ecourile sale, volumele fiind foarte căutate și având o adresabilitate largă, în special în zona universitară.
123