Despărțirea de un simbol Pentru muzicologia românească anul 2021 a debutat cu o veste tristă: încetarea din viață a celui mai vârstnic membru al UCMR, profesorul Alexandru Bădulescu (91 de ani). În ciuda vârstei din buletin, energia de care dispunea domnul Bădulescu părea inepuizabilă, compatibilă cu cele 2 cifre de mai sus poate doar în varianta inversată! Stabilit de o viață la Ploiești, îl întâlneam în București mai des decât pe mulți alți colegi concitadini, deoarece era nelipsit de la concerte, spectacole de operă, lansări de carte, conferințe de presă, ședințe, participând cu pasiune la luările de cuvânt și la dezbateri. Și asta în condițiile în care, de multe ori, urca în tren dimineața și revenea acasă tot pe calea ferată, noaptea... vara sau iarna, pe soare sau pe ger... A fost unul dintre cei mai devotați slujitori ai ideii de breaslă a muzicienilor, având o activitate intensă la Uniunea Compozitorilor, nu prin funcții ci prin prezența sa la evenimente, prin scrierile și studiile sale, prin articolele dedicate aniversărilor și comemorărilor, prin organizarea de variate și interesante reuniuni artistice și științifice dedicate unor emblematice figuri de altădată ale creației muzicale, ale muzicologiei sau ale artei interpretative românești. Fondator al Cenaclului ”Paul Constantinescu” al UCMR și apoi al Muzeului memorial găzduit de casa marelui compozitor, fondator și neobosit animator al Concursului de creației și interpretare ”Paul Constantinescu” (una dintre cele mai vechi competiții din România, cu o splendidă tradiție), Alexandru Bădulescu trăia pentru muzică. I-a susținut, încurajat și ajutat pe tinerii muzicieni, după cum nu a lăsat pradă uitării pe cei care astăzi erau ocoliți pe nedrept de aducerea aminte a publicului sau a colegilor. Informațiile pe care le deținea uimeau pe toată lumea, memoria sa prodigioasă dezvăluind cu lux de amănunte fapte și evenimente la care a asistat de-a lungul vieții, sau despre care știa din surse apropiate. Neobosit, insistent, pasionat și dedicat, profesorul Bădulescu avea o tenacitate demnă de admirat, pentru el neexistând greutăți de neînvins, luptându-se aprig pentru proiecte, pentru idei, pentru așezarea valorilor acolo unde le este locul. A fost un om corect, bun și generos, care a făcut enorm de mult bine tuturor celor cu care a colaborat și celor care i-au cerut ajutorul, direct sau indirect. Nu numai celor în nevoie, dar și celor dispăruți, salvându-le prestigiul și reputația prin impresionante gesturi reparatorii. Nu numai muzicienilor români dar și altor oameni de cultură, din sfera literaturii, artelor plastice, teatrului, arhitecturii etc. De aceea era admirat, respectat și prețuit, prezența sa ori implicarea într-un proiect fiind o garanție a reușitei, obținută prin eforturi intense, fără odihnă, cu neșovăitoare încredere și permanentă speranță.
136
