Primul Brexit-artist la București La aproximativ o lună după Brexit iată că a ajuns la București și primul artist britanic de-acum extra-comunitar, la invitația Formațiilor muzicale Radio. Un artist valoros, binecunoscut publicului român prin prezențele sale în cadrul Festivalului ”Enescu” (la pupitrul Filarmonicii bucureștene) sau la premiera celei mai noi versiuni a Oedip-ului enescian, la Operă, spectacol internațional realizat sub mandatul lui Răzvan Ioan Dincă. Este vorba, ați dedus deja, despre Leo Hussain, dirijor britanic legat de România nu numai prin colaborările cu orchestrele noastre ci și prin conexiuni familiale, partenera sa de viață fiind valoroasa soprană Laura Nicorescu (și ea implicată în urmă cu câțiva ani într-una dintre premierele internaționale din scurta perioadă de reviriment a Operei bucureștene). Leo Hussain, un pasionat interpret al muzicii moderne, nu s-a dezis nici în concertul Orchestrei Naționale Radio din 6 martie. A propus un program englezesc pentru prima parte, din păcate necunoscut de organizatori, care au uitat să înscrie pe afiș prima piesă: Elegie de Edward Elgar. Tot celui mai cunoscut compozitor britanic de la întretăierea secolelor XIX și XX i-a aparținut și piesa solistică, în Concertul său pentru violoncel solist fiind interpretat de Mircea Marian, fost student al lui Marin Cazacu, actualmente cadru didactic asociat la disciplina muzică de cameră, la Conservatorul bucureștean (unde și-a dat și doctoratul).
170