să treacă neobservate. Deși este clar că și în această zonă există un aspect care merită lăudat: buna integrare a personajelor și a corului în secvențele de dans. Când te orientezi după principii liberale, de show-business, ar fi de presupus că alegerea unui nou titlu se face și după datele statistice și artistice (analizate în context concurențial) ale sutelor de potențiale premiere (nu exagerez: baza de date cu musicaluri este cu adevărat imensă). Ori, în acest caz, Kiss me Kate se regăsește pe locul 107 (!) în lista musicalurilor de succes, surclasat de toate celelalte titluri prezentate la noi: The Phantom of the Opera, West Side Story, My Fair Lady, Mamma Mia, We Will Rock You!, Cabaret, Chicago, Fiddler on the Roof, The Sound of Music, Mary Poppins etc., ca să nu mai vorbim despre titlurile cu adevărat căutate astăzi deocamdată absente din România: Hamilton, The Lion King, Les Miserables, Beauty and the Beast etc. etc. Mă așteptam ca, ținând cont de posibilitățile tehnice oferite de spațiul scenic și de echipamentele existente astăzi, parametrul light design să aducă o contribuție importantă la asimilarea cu interes a vizualului de către public. Nu pot spune că acest lucru s-a întâmplat, după cum nici costumele puternic (și similar) accesorizate, gândite pe două layere (de materiale și de culori) nu mi-au atras atenția în mod favorabil. Toate acestea, și nu numai (adică: regia, scenografia, light design și ”adaptarea scenică?!”) au aparținut unui singur om – acesta putând fi motivul pentru imposibilitatea de a se ajunge la o realizare de vârf în fiecare dintre aceste zone, puterile fizice și capacitățile artistice nefiind absolute la nimeni; motiv pentru care de regulă managementul nu riscă lipsirea show-ului de cei mai buni specialiști în fiecare dintre aceste domenii, mizând totul pe o singură carte. Care, în plus, poate fi și o alegere subiectivă; mai ales la noi, unde ideea de casting și de concurs de proiecte a fost pervertită și imputată. În acest caz alegerea s-a numit PhD arh. Cătălin I. Arbore (am preluat formula de pe afiș). Ceea ce ar fi de subliniat în concluzie este că direcția actuală în repertoriu se cere continuată, abordată însă cu mai multă responsabilitate și dintr-o perspectivă mai competentă și mai informată. Publicul s-a bucurat de performanțele scenice ale protagoniștilor, a aplaudat sonoritățile americane, a rezonat cu o poveste abil scrisă, bogată în ingrediente din manualul succesului teatral și cinematografic. Se poate însă și mai mult, lucru pe care îndrăznesc să cred că îl au în vedere toți cei implicați.
179
