Mihai Cosma - Editoriale

Ionel Perlea în istoria Societății Compozitorilor Români Țările române, încă înainte de a forma o entitate națională oficială, au manifestat o certă apetență pentru muzica de tip occidental. Chiar dacă în perioada de sfârșit a Evului Mediu curtea muntenească și cea moldovenească erau dominate de obiceiuri turcești și orientale, nu au lipsit de la București sau de la Iași manifestări concertistice și mai ales de operă, prezentate de trupe străine itinerante. Probabil punctul culminant al acestor vizite artistice deosebit de apreciate de spectatori a fost turneul lui Franz Liszt, soldat cu recitaluri, cu o abundență de articole în presa timpului și chiar cu compunerea de către marele pianist a două ”Rapsodii române”.

Contactul cu spectacolele de operă străine, ca și, mai târziu, înființarea Conservatoarelor de muzică, a generat o emulație în rândul tinerilor români, doritori să preia ștafeta artistică de la oaspeți.

Totodată, grija lui Alexandru Ioan Cuza și apoi a succesorului său Principele Carol față de organizarea pe baze moderne a țării a făcut să fie regândite structurile armatei, căreia i-a fost întărit corpul artistic: fanfara.

Primii noștri dirijori au fost liderii acestor formații militare (care aveau și un rol de reprezentativitate în cadrul protocolului de la curte). Desigur, ei proveneau din străinătate și erau exponenți ai școlii muzicale germane, cea mai serioasă și mai bine organizată în acea perioadă. Primul kapellmeister al Moldovei a fost Franz Ruzitski (Francois Roujitski), de origine cehă, cel care a organizat fanfara și a și compus un repertoriu specific, fiind, desigur, dirijorul acesteia. A fost urmat de Joseph Herfner iar în Țara Românească de Carol Engel, mai târziu venind și Ludovic Wiest.

Fanfarele asigurau și concerte publice, în aer liber, sau în interiorul locuințelor aristocratice, ori își dădeau concursul la baluri, astfel încât dirijorii acestora au căpătat 218