Tristețea unui succes anunțat Am primit cu plăcere propunerea domnului Iosif Ion Prunner, nepotul lui Constantin Silvestri, de a scrie câteva rânduri cu ocazia publicării acestui volum. În primul rând, datorită faptului că marele dirijor român a avut o soartă ingrată, invers proporțională cu binefacerile pe care le-a adus lumii artistice. Nerecunoscători, neînțelegători, conaționalii săi nu au știut să-l păstreze alături, să-l facă să dăruiască orchestrelor românești ceea ce, cu eleganță, cu știință și cu har, a dăruit, de la un punct încolo, ansamblurilor simfonice din străinătate.
Potrivit unei discuții purtate de celebrul artist cu tatăl meu, pe-atuncistudentul Octavian Lazăr Cosma, în cabina oaspeților Filarmonicii din Sankt Petersburg (în pauza unui concert pe care l-a dirijat cu strălucire, obținând un mare succes), Constantin Silvestri, încă înainte de a părăsi țara, era adânc afectat de faptul că îi fusese răpit cel mai de suflet proiect, cea mai dragă realizare (în ciuda faptului că era și cea mai dificil de atins – sau poate tocmai de aceea). Oedip de George Enescu, oferit țării de baștină a compozitorului de către o echipă artistică îndrumată de Constantin Silvestri, fusese interzis! După o asiduă muncă de documentare, după zeci, sute de repetiții, după o pregătire epuizantă a soliștilor, corului, orchestrei, spectacolul inaugural (văzut ca un triumf de muzicienii și de publicul din sală) a avut ghinionul săi aibă în lojă pe diriguitorii partidului, cărora... nici subiectul nici muzica nu le-a plăcut. Pretextând că Oedip promovează misticismul, împotriva curentului oficial al realismului socialist, partidul a interzis reprezentarea capodoperei enesciene, scoasă cu brutalitate din repertoriu imediat după lansare... Mai mult decât atât, politrucii au luat toate măsurile (au crezut ei) ca nici istoria să nu-și mai amintească de faptul că a existat Oedip pe scena Teatrului de Operă și Balet din București, vânând toate cronicile și toate materialele de presă, interzise de la publicare, deși spectacolul era ”de gală” și încheia în apoteoză lungul șir al concertelor fabuloase ale primei ediții a Festivalului Internațional ”George Enescu”.
225
