Hapsânii Tot mai puține lucruri, fapte sau personalități ating, în România, standarde internaționale atât de înalte încât să poată aspira la supremația și admirația generală, pe plan mondial. Sunt departe vremurile când, prin secolul XX, spirite luminate de inventatori, medici, diplomați, arhitecți, matematicieni, constructori etc., și-au pus amprenta pe unele realizări absolut memorabile. Dar... astăzi... cu greu mai putem arăta că suntem o națiune, cultivată și mândră, și nu o masă de manevră pentru unii sau alții. Prea rar și prea timid mai zărim tentative de aducere aminte când vine vorba de Eugene Ionesco, Mircea Eliade, Constantin Brâncuși ori George Enescu (ce să vezi: toți plecați din țară, de bine ce le era aici...), spirite suverane ale umanismului de secol XX.
Ei bine, George Enescu, marele compozitor, marele interpret, marele povățuitor al tinerilor muzicieni, ne-a făcut un bine și după moarte: ne-a lăsat, pe deo parte, creația sa muzicală (abandonată de statul român în mâinile unor obscuri editori parizieni) și pe de altă parte prestigiul său uriaș, de artist și de om, adulat de toți cei care l-au cunoscut sau i-au cunoscut realizările creatoare. Tocmai pe această linie, de gestionare a fabuloasei prețuiri internaționale de care se bucurase Enescu, au pornit la drum autoritățile în anii ’50, când structurile de partid au încredințat Uniunii Compozitorilor coordonarea Festivalului și Concursului (și mai târziu și a Simpozionului) Internațional ”George Enescu”. Sigur, propaganda jubila pe atunci bucuroasă de succesul acestor manifestări, de respectul arătat lui Enescu și României, exploatând cât a putut de mult în scop politic acest vehicul de imagine care era Festivalul. Au venit anii ’90 și, prin intermediul eforturilor conjugate ale unui director executiv foarte priceput și ale diverșilor directori artistici sau directori de onoare, Festivalul (depolitizat, generos finanțat și din ce în ce mai bine pus în lumină și promovat), a tot crescut în ochii Europei și ai întregii lumi, repunând România pe harta culturală a lumii, ca gazdă a unuia dintre cele mai spectaculoase și mai ample 62
